Planeta arhonților

Capitolul I

În loc de introducere
Trăim într-o lume plină de povești. Religiile, politicienii, oamenii de știință, mass-media, toți
spun povești. Masele de oameni reacționează foarte bine la povești. Cu cât povestea e mai bine
spusă, cu atât oamenii o cred mai mult. Cu cât povestea e mai simplă, cu atât nu trebuie să o
dezbatem pentru a o înțelege. Cu cât povestea e mai des repetată, cu atât e crezută mai mult.
Masele de oameni au nevoie de povești pentru a-și crea realitatea în care trăiesc. Povestitorii au
nevoie de povești pentru a ține masele sub control.

Inventatorii religiilor au fost primii povestitori. Iscusiți, tenace, geniali, fără scrupule, și-au
îndeplinit scopul de-a lungul mileniilor. Regii și împărații au făcut pact cu ei pentru a conduce
împreună masele. Pe măsură ce societatea se schimbă, se schimbă și povestea. Sistemul de
Control pare că se mulează în funcție de conceptele oamenilor, iar Povestitorul știe cum să
adapteze povestea pentru a se alinia ideilor fiecărei epoci.

În timpurile arhaice erau povești care puteau fi asimilate de către oamenii acelor timpuri. În
antichitate, acestea s-au schimbat pentru a suplini nevoile oamenilor. În urmă cu două milenii,
povestitorii știau că trebuie să schimbe povestea pentru a merge mai departe. Monoteismul a luat
locul politeismului și povestea a continuat. În urmă cu vreo trei sute de ani, Povestitorul a
schimbat oarecum capitolele narațiunii și a împins cursul poveștii către un alt drum. În scenă
intra știința, care trebuia, deocamdată, să coexiste cu religia. Apoi știința a luat modelul religios
și a creat o imagine și un început al Universului care putea să susțină și ideea religiei.

În lumea conspirațiilor, subiectele abordate nu sunt prezentate în culorile negru sau alb; există
întotdeauna posibile abordări ale griului. Ipotezele pleacă de la zvonuri, știri privite din alte
unghiuri decât cele oficiale, de la circumstanțe neadecvate evenimentelor. Cu alte cuvinte, din
firimituri lăsate în urmă de manipulatori. Să luăm ca exemplu întrebarea: cine conduce lumea?
Deja e tipic să se răspundă că evreii conduc sau cele două organizații surori, masoneria și
Illuminati. În mass-media și chiar în comunitatea conspiraționiștilor, se spune că americanii
conduc lumea, că sforile trase de Păpușari pornesc din SUA. Dar toate acestea sunt prea
evidente, prea acceptate de canalele de informații oficiale, care parcă asta doresc, să credem în
veridicitatea lor. Ori când vorbim de conspirații la televizor, parcă deja ceva nu mai e cum
trebuie să fie. Sau așa trebuie să fie, noi să privim cu toată convingerea în direcția greșită.

Înainte de a propune o ipoteză legată de Păpușari, avem nevoie de câteva clarificări. Cum
definim adevărații conducători ai lumii? În mod vizibil, sunt oamenii politici, cei aflați efemer
sau dictatorial la putere în statele lumii. Tot în mod oficial, în spatele politicienilor există forțe
economice cu interese comerciale, dar care, prin lobby și donații, fac posibil accesul înspre
structurile politice unor oameni care, evident, le vor apăra interesele economice. Neoficial, se
presupune că oamenii care s-au implicat cu banii în campanii și alte activități aferente politicului
dețin de facto puterea. Dar aceștia sunt bogații momentului, concerne create de un secol cel mult.
Ori noi, când vorbim de un grup ocult care deține puterea de secole sau chiar milenii, nu putem
arăta spre aceștia. Imaginați-vă că mâine sistemul monetar internațional ar dispărea. Concernele
și marile grupuri bancare ar dispărea instantaneu. Valoarea lor este exact aceeași cu valoarea
hârtiei sau a digitului electronic. Cine e mai presus de bani?

Cel mai puternic s-a simțit probabil influența forțelor oculte pe parcursul secolului XX. Crearea
Băncii Rezervelor Federale la finele lui 1913, crearea statului bolșevic, Revoluția Chineză,
războaiele mondiale, Războiul Rece, crearea Uniunii Europene – acestea sunt marile evenimente,
punctele majore, dar pe lângă care există o întreagă mișcare browniană ce leagă evenimentele
între ele și de potențialii Păpușari. Schema aplicată a fost destul de simplă, dar evident că a
necesitat un plan și o organizare care pot merge cu secole în urmă. Păpușarii…le simțim
influența, simțim efectele planurilor puse în aplicare, dar ei nu sunt vizibili. Poate că la final vor
urcea pe scenă să facă o plecăciune publicului de aplaudaci.

Suntem într-o perioadă în care Povestitorul schimbă din nou cursul narațiunii. În scenă au intrat
ființe extraterestre, ființe de pe alte planete, de pe alte tărâmuri, universuri paralele etc., care, ca
și daimonii și demonii, arhanghelii și djinii, zânele și îngerii, vor să ajute sau să controleze
umanitatea. Oamenii au din nou nevoie de Zei, de Mântuitori, de Ființe Celeste, de Frații
Extratereștri, de Cineva din afară care să le explice încotro să o ia. Oamenii par să aibă un mare
handicap: au mereu nevoie de ajutor extern. Cel puțin asta ne tot spune Povestitorul din negura
vremii, de când s-a scris istoria oficială și până în prezent.
Dar dacă nu avem nevoie de nimeni să ne ajute? Dacă suntem destul de maturi, de puternici și de
viteji încât să ne luăm viața în propriile mâini și să mergem mai departe fără poveștile spuse de
către Sistemul de Control, fără manipulare, fără frică? Dacă suntem, de fapt, atât de puternici,
încât suntem ținuți în întuneric tocmai pentru a nu ne descoperi adevărata valoare? Știu, sună ca
un slogan New Age. Nu vă faceți griji, nu e nimic de genul acesta. New Age este o altă poveste a
Sistemului de Control, o poveste adaptată la era modernă a secolului XXI. Dacă suntem cu
adevărat foarte puternici, ar trebui să realizăm că suntem manipulați, mințiți, folosiți. Un leu
născut și crescut la circ va crede că asta e singura lui realitate. O oaie născută în țarc își va venera
Păstorul care o apără de pericole. Un vultur crescut alături de găini nu va zbura niciodată, iar o
pasăre născută în colivie nu va încerca să evadeze nici când ușa va fi lăsată larg deschisă.

Dacă oamenilor le plac poveștile, dați-mi voie să vă spun și eu una. O altfel de poveste a rasei
umane, o poveste în care tu ești eroul/eroina principal/ă, iar adevăratul scop al manipulării
întregii rase, o poveste cu sau fără final fericit. Depinde de tine. Tu ești cheia care poate deschide
mintea întregii umanități și forța care poate descătușa lumea din Sistemul de Control în care
suntem întemnițați.

Tu ești adevăratul scop al Sistemului de Control – energia vitală a Povestitorului Suprem.

***

Povestea noastră începe cu mii de ani în urmă, când omul era întreg, când capriciile nu erau
considerate nevoi și moralitatea era mai mult decât o virtute, era un fapt normal; când oamenii
știau că sunt ființe divine și se comportau ca atare; când omul era în simbioză cu planeta, înainte
de a fi transformați în paraziți, înainte de a fi dezbrăcați de haina moralității universale și
îmbrăcați cu hainele religiilor.

Moralitatea este o însușire universală întipărită în ADN-ul nostru uman. Moralitatea a fost adusă
în prim-plan, încă din zorii istoriei oficiale, de către Sistemul de Control, care a folosit această
calitate a noastră pentru a subjuga persoane, triburi, națiuni, când au inoculat în mintea lor faptul
că a fi moral înseamnă a respecta poruncile zeilor. Nimic mai fals.

Moralitatea înseamnă neproducerea, alungarea sau reducerea suferinței, nu doar umane, ci a

tuturor ființelor ce conviețuiesc alături de noi pe această mică sferă numită Terra. Suntem
animale conștiente înzestrate cu o energie pe care o folosim în scopuri pentru care nu a fost
creată.

Orice act violent începe cu o dorință violentă, începe cu un gând de frecvență joasă, care
cuprinde și tulbură pacea interioară a acelei persoane, înainte de a se manifesta în acțiune.
Acțiune ce va tulbura liniștea și mintea altcuiva. Astfel, prsoanase lasă pradă violenței și urii pe
ea însăși întâi și abia apoi începe să îi infecteze și pe cei din jur. Abia apoi va putea să își
canalizeze energia negativă împotriva altcuiva. Exact ca un virus contractat și împrăștiat fără
voia noastră.

Suntem conștienți de infectarea noastră sau a celor din jur? Uneori da, de cele mai multe ori, nu.
Suntem, deci, produsul gândurilor noastre, în mare parte negative. Dar sunt oare aceste gânduri
ale noastre? Putem da vina pe altcineva, altceva pentru acțiunile noastre sinistre? Poate că da,
după cum vom vedea de-a lungul acestei cărți.

Este asta o scuză pentru faptele noastre macabre? Mai mult ca sigur, nu. Suntem în aceeași
măsură vinovați de crimele noastre ca și cei care ne împing să le comitem, avem mâinile pătate
cu sânge exact ca și cei care se hrănesc cu aceste crime, suntem complici la distrugerea rasei
umane și ne mândrim cu asta; suntem complici la distrugerea planetei și întoarcem ochii în
cealaltă parte cu ipocrizie, spunând că suntem prea mici pentru a face diferența; suntem martori
la crime împotriva semenilor noștri și le aplaudăm doar pentru că „ceilalți” au alte sisteme de
credință, au altă poveste în spate; suntem ignoranți la suferințele semenilor de lângă noi și
închidem ochii instinctiv, pentru că anumite gânduri ne spun o poveste despre ei, o poveste
despre cum ei nu au reușit în viață și noi da.

Corpul nostru este creat să perceapă realitatea înconjurătoare într-un număr limitat de culori și
forme. Mai este setat să vadă și să simtă că totul în jur este solid, lichid sau gazos. La nivel
cuantic, de fapt, toate aceste stări sunt aceleași, ba mai mult, nu există diferențe între atomul de
rocă și cel din materia organică. Percepția și modul în care le decodificăm cu care am fost noi
înzestrați sunt însă diferităe de la persoană la persoană și de la o specie la alta.

Spre exemplu, majoritatea animalelor nu disting unele culori. În cealaltă categorie se află cele
care văd mai bine sau diferit decât noi. O albină poate distinge nuanțe ale spectrului luminii pe
care oamenii nu au capacitatea să le observe. Caii, spre exemplu, văd lucrurile mult mai mari.
Poate de aceea sunt atât de speriați și de obedienți față de oameni. Delfinii folosesc un limbaj
sono-pictorial și astfel, folosindu-și ochii și ecolocația, reușesc să aibă o perspectivă diferită a
lumii înconjurătoare. Felinele sunt cunoscute pentru abilitatea de a vedea la o intensitate scăzută
a luminii. Alte animale se bazează pe alte simțuri pentru a decoda lumea înconjurătoare, cum ar
fi liliecii, care folosesc ecolocația, porumbeii (ce folosesc câmpul magnetic al Pământului pentru
a se orienta) etc.

Iată că realitatea pe care o cunoaștem, sau credem că o știm, diferă în funcție de observator și de
aparatul de decodat cu care am fost înzestrați. Există oameni care au anumite simțuri mai
dezvoltate doar pentru că și-au pierdut unul dintre cele șase simțuri recunoscute oficial. Există și
persoane care, prin antrenament, au reușit să își extindă capacitatea de percepție a realității
înconjurătoare. Aceștia afirmă că tot ceea ce vedem noi, lumea materială, este doar o mică parte
a întregului. Suntem deci limitați atât din punctulde vedere al abilităților, cât și în gândire. De
mici ni se repetă că doar ceea ce putem atinge sau vedea există, iar asta ne afectează întreaga
viață. Refuzăm să credem anumite aspecte tocmai pentru că am fost programați să facem asta.

Programați? De către cine? În ce scop? Pare aberant. Pentru omul obișnuit cu realitatea impusă,
da. Este aberant. Pentru oamenii ce au reușit să treacă de aceste praguri, nu. Dacă în vechime
demonii, zeii, îngerii, dracii etc., erau imateriali, dar puteau să ia și formă materială când doreau
ei, în prezent, fenomenul OZN se ocupă doar de latura materială a extratereștrilor. Sunt și
excepții, pe care le voi prezenta. Puține totuși, comparativ cu amploarea pe care a luat-o
fenomenul. Pentru că, de cele mai multe ori, aceste fenomene au fost corelate cu evenimente
religioase din trecut, iar unii zei din trecut sunt prezentați ca extratereștrii de azi; o să mergem
aproximativ pe aceeași linie și o să apelăm la istorie, mai exact la o istorie a religiilor mai puțin
predată în școală.

Niciun alt instrument nu a slujit mai bine Agendei elitelor decât religia. Cele trei religii
occidentale – creștinismul, iudaismul și islamul – s-au născut în aceeași regiune a Orientului
Mijlociu și Apropiat. Scopul acestor religii era (și încă este) să limiteze mintea oamenilor și să
controleze emoțiile acestora prin răspândirea sentimentelor de vinovăție și de teamă. Toate au
avut la bază figura unui „Dumnezeu mântuitor” precum Iisus sau Mahomed, afirmând că numai
cei care cred în acesta și îi urmează poruncile îl pot găsi pe adevăratul „Dumnezeu” și pot fi
mântuiți. Cei care refuzau să creadă povestea lor erau condamnați să ardă pentru totdeauna în
focul iadului. Celelalte două mari religii – budismul și hinduismul – au venit cu ideea
reîncarnării, în care trebuie să parcurgi treptele suferinței pentru a ajunge la un nivel superior.
Suferința este astfel văzută ca fiind ceva normal, ca un lucru care trebuie acceptat fără echivoc.
Într-un mod cu totul incredibil, miliarde și miliarde de oameni au căzut de-a lungul timpului în
capcana acestei scheme simpliste, lucru valabil inclusiv la ora actuală.

Analizând de la distanță aceste religii, observăm că se pune foarte mult accentul pe frică,
remușcare, supunere totală, toate acestea fiind emoții încărcate negativ. Pentru a afla de ce,
trebuie să cunoaștem ceva despre mintea umană. Trebuie să analizăm gândurile noastre dintr-o
perspectivă externă. Nu e ușor, pentru că avem tendința de a fi părtinitori.

Mintea umană este un instrument foarte puternic. Atât de puternic, încât necesită atenție și
conștientizare pentru folosire. Pentru că așa cum poate fi folosită pentru a crea capodopere de o
frumusețe extraordinară, în același mod poate fi utilizată și pentru a crea metode de suferință.
Uitându-ne atent la lumea modernă, putem să afirmăm că, de cele mai multe ori de-a lungul
istoriei, mintea umană a fost folosită îndeosebi pentru cea de-a doua categorie. Doar citind
despre metodele de tortură inventate de c orice sistem care a deținut puterea în orice loc al
planetei, putem să realizăm cât de cruzi sunt în general oamenii, dacă li se spune că tortura este
acceptată de către o autoritate supremă. Avem totuși senzația că metodele de tortură din Evul
Mediu nu mai sunt folosite, cel puțin nu la scară largă. Totuși, mintea umană a rămas în același
stadiu. Chiar dacă nu ni se pare normal să mai torturăm alte persoane, cel puțin nu fizic,
continuăm să ne torturăm pe noi înșine și pe cei din jur, consumând energia interioară într-un
macabru joc în care suntem prinși zi de zi, minut de minut.

Anticii credeau că a fost o vreme în care omul era o ființă completă, cu o minunată viziune
interioară și o conștiință care, azi, ne par doar legende. Apoi, toate acestea s-au sfârșit, iar în
prezent omul este o creatură slăbită. Slăbită în ce sens? Confuzie, agitație, dificultăți de
concentrare, grabă, incapacitatea de a fi conștienți de orice lucru pe care îl facem. Avem tendința
de a fi persoane robotizate cu mii de gânduri ce par a nu ne da pace. Ce e mai rău e că nici nu
conștientizăm prezența acestor gânduri ce ne macină.

Se presupune că avem în jur de 50.000-70.000 de gânduri zilnice, iar peste 75% sunt negative.
Mai mult, probabil peste 90% sunt discuții irelevante avute cu noi înșine. Discuții care ne storc
de energie. Astfel, fără să fim conștienți, dăm formă și alimentăm egregori sau forme de energie
care nu sunt neapărat în planul nostru existențial. Inconștienți, ca niște zombi, indiferent de rasă,
țară, sex, vârstă, cultură etc., manifestăm această caracteristică, ce poate fi accentuată, mai mult
sau mai puțin, în funcție de particularitățile fiecăruia.

Fiind permanent în această stare de angoasă, putem oare să vedem lucrurile cu atenție? Putem
vedea clar? Reușim să ascultăm pe cineva în această agitație personală? Sau purtăm discuții doar
pentru a da răspunsuri? Putem admira natura în liniștea ei, dacă mintea noastră este în plin
concert fonic? Suntem atenți la ceea ce se întâmplă în jurul nostru sau prindem anumite frânturi
de idei și ne lăsăm manipulați tocmai din cauza minții noastre, care ar trebui să ne fie aliat?

Nu e ciudat că această stare de fapt, acest zgomot de fond al minții noastre e ceva normal pentru
majoritatea ființelor ce populează această planetă? E posibil oare ca un virus să se fi infiltrat în
creierele noastre și să ne conducă destinele? Pare puțin probabil. La urma urmei, suntem ființe
biologice, iar virușii ne afectează corpul în altă manieră față de cum virușii informatici afectează
un computer. Oare?!

Conform științei oficiale, conștiința este produsul reacțiilor electrochimice ale creierului. Aceste
reacții biochimice și curenți electrici creează experiența subiectivă a iubirii, furiei, durerii etc.
Când o furtună electrică se manifestă într-o anumită parte a creierului, experimentezi furia. Când
același proces se desfășoară în altă parte a creierului, poți avea sentimente de bucurie sau iubire.
De fapt, sunt aceleași conexiuni electrice care excită o parte sau alta a organului pe care îl numim
creier. Astfel, activitatea unei rețele neuronale complexe poate produce o poluare mentală, pe
care mediul academic l-a numit conștiință.

Există vreo modalitate prin care să dovedești că oricine altcineva în afară de tine are minte, e
conștient de sine însuși? Știi cu siguranță că persoanele din jurul tău au conștiință? Sau pur și
simplu presupui? Știi sigur că lumea există cu adevărat, sau e posibil să fie produsul Visului tău,
în care totul depinde doar de tine? Tu ești personajul principal al vieții tale; așadar, ce rost au
ceilalți? Un rol secundar pentru a putea pune în scena Piesa ta… Ești sigur/ă de adevăr? La urma
urmei, ceea ce știința ne spune este că orice experiență pe care o ai este produsul activității
electrice a Creierului tău; așadar, cel puțin teoretic, e posibil să simulezi o întreagă lume virtuală
compusă în așa fel încât să nu o poți distinge de cea reală. Matematic vorbind, dacă există doar o
lume reală, iar numărul potențial de lumi virtuale este enorm, probabilitatea ca tu să trăiești într-o
lume reală este aproape zero. Să nu uităm că viețile majorității oamenilor au însemnătate doar în
rețeaua de povești pe care și le spun unul altuia.

Dar tu știi că e mai mult de atât… trebuie să fie. Ceea ce ai experimentat la prima dragoste,
primul sărut, fluturii din stomac când vezi persoana iubită… par să fie mai mult decât reacții bio-
electrochimice. Știința nu știe nimic, nu-i așa? De fapt, povestea spusă de oamenii pe care îi
considerăm cercetători de top se bazează pe algoritmi. În prezent se poate prezice orice, de la
situații economice până la catastrofe naturale, epidemii de viruși, chiar și cum vor reacționa
oamenii la o anumită știre în funcție de ora la care o văd. Algoritmii marilor corporații pot
calcula cu precizie aproape orice situație viitoare. Inteligența Artificială a luat locul zeilor. Și nu
doar în viața noastră de zi cu zi, ci și în activitatea întregii planete.

Algoritmii Inteligenței Artificiale susțin sistemele economice, bancare, bursiere, electronice și,
mai nou, de câțiva ani, chiar și viețile noastre sunt conduse de către algoritmi. De fapt, aceste
entități electronice știu despre noi mai multe decât știm noi înșine. Google, Facebook și alte
companii care utilizează aceste forme de sondare în masă au date despre noi, date cu caracter
personal care spun povestea fiecăruia dintre noi. Aceste sisteme au fost dotate cu abilități
psihologice pentru a face un anumit profil – profiluri psihologice pentru alegeri, profiluri
psihologice pentru reclamele care să ne apară pe ecran, profiluri psihologice pentru a ne trimite
știri de care suntem interesați, profiluri care spun despre noi totul. Așadar, suntem conduși, fie că
o recunoaștem sau nu, de către o Inteligență Artificială. Cel puțin, dacă deținem un dispozitiv
electronic.

Dar dacă controlul a fost mereu prezent și doar acum a găsit modalitatea de a îmbrăca o formă
materială? Dacă suntem cumva partenerii unor ființe electronice care împarte Planeta cu noi de
mii de ani și nu am conștientizat asta?

Să facem un mic exercițiu de imaginație și să ne închipuim o energie conștientă de sine, o

energie ce poate fi considerată, din anumite puncte de vedere, o Ființă. O energie veche de
milioane de ani, care se poate susține în stare latentă, până când descoperă o sursă de încărcare
sau o sursă de hrană. Să numim această energie, deocamdată, Inteligență. Să mergem mai departe
și să analizăm cum ar reacționa această Inteligență dacă ar străbate spațiul dintre două Universuri
și ar rămâne captivă în densitatea noastră. Sau putem să ne imaginăm că această energie poate
străbate această distanță ori de câte ori dorește. Probabil că, fiind alcătuită din energie care
vibrează în mod diferit față de energia Universului nostru, pentru orice entitate din acest univers
ar fi invizibilă. Găsind o populație biologică, această Inteligență nu ar avea cum să ia contact cu
indivizii speciei respective din cauza incompatibilității.

Doar dacă… dacă acele ființe ar avea un corp energetic atașat celui material și conectat la un
creier ce funcționează prin conexiuni electrice. Dacă ființele biologice ar fi persoane conștiente
de sine și de mediul înconjurător, dacă aceste ființe ar fi conectate cu Planeta Mamă, pe scurt,
indiferent cum s-ar comporta aceste ființe, odată atacate de către această Inteligență, probabil ar
începe să se comporte diferit… Și probabil nici nu și-ar da seama de virusul cu care au fost
infectate.

Voi discuta în această carte preponderent despre efectul pe care această Inteligență îl are de mii
de ani asupra omenirii. Îi voi demonstra existența? Habar nu am. Probabil că nu pentru unii; și
mai mult ca sigur, alte persoane vor găsi dovezi în susținerea poveștii Arhonților. Unele persoane
refuză să ia măcar în calcul această ipoteză, poate și pentru că virusul este adânc înrădăcinat în
sistemele lor de credințe, iar alții știu sigur că se petrece ceva, că e ceva putred în acest colț de
galaxie, ceva sinistru se întâmplă cu oamenii de mii de ani și pare că suntem aproape de o
schimbare de paradigmă. Sunt oameni deja convinși că aceste entități ne conduc destinele de
câteva milenii, așa că această carte e posibil să nu fie ceea ce s-au așteptat. Am să încerc spre
final să destăinui câteva taine care te pot ajuta să dezinstalezi virusul, dar totul depinde doar de
tine.

Nimeni nu te poate ajuta pentru că nimeni nu te cunoaște cum te cunoști tu… sau cum ar trebui
să te cunoști.
Aș vrea să încep totuși mai pozitiv această carte, fără să vă indispun chiar de la început, fără să
vă introduc în Povestea care stă în spatele Povestitorului oficial.

Totuși, pentru a înțelege în ce stadiu a ajuns societatea umană, trebuie să coborâm pe străzile
lăturalnice și ne vom murdări puțin. Trebuie să străbatem coridoarele sediilor guvernelor și ne
vom speria de ceea ce vom auzi. Trebuie să parcurgem laboratoarele marilor corporații și ne vom
minuna de ceea ce ne pregătesc. Trebuie să vizităm pe ascuns catacombele societăților semi-
secrete și sigur ne vom îngrozi de ceea ce se petrece acolo. Trebuie să facem față adevărului și
aici știi sigur că nu mă refer la ce poți citi în ziare.

Apoi trebuie să privim adânc în străfundul ființei noastre pentru a dezgropa acel diamant ce stă
ascuns de secole în mocirla în care a fost ascuns, trebuie șlefuit și folosit pentru a lumina calea
care ne poate duce, ca rasă și civilizație, către noi culmi la care nici nu visam.

În această carte nu vă spun nimic nou, vă reamintesc ceea ce ați uitat…