Sunteți pe pagina 1din 6

IONA, M.

Sorescu

drama (definiție, trăsături, parabola cu accente dramatice)

Drama este o specie a genului dramatic, în care este ilustrată viața reală, printr-un conflict
complex și puternic, cu întâmplări și situații tragice, în care eroii au un destin nefericit.

Trăsături:

- Tragicul se îmbină cu comicul;

- Protagonistul este un caracter complex, îmbinând trăsături pozitive si negative;

- Personajele sunt individualizate sau tipice;

- Conflictul este puternic, între forțe adesea egale, și de natură psihologică;

- Deznodamântul este mai apropiat de realitate decât în tragedie sau comedie;

- Stilul este conform cu mediul social si cultural în care se situează acțiunea;

- Limbajul solemn alternează cu cel familiar, fiind deseori presărat cu elemente comice.

Parabola cu accente dramatice prezintă individul ca prizonier al propriei existențe, care se


închide într-o altă existență, prezentând viața drept o succesiune de lumi închise, într-un spațiu
sufocant, fără soluții.

1
Tema și viziunea despre lume și viață

- Drama este o specie a genului dramatic, în versuri sau în proză, care înfățișează viața reală
printr-un conflict complex și puternic al personajelor individualizate sau tipice, cu sufletul plin
de frământări și stări contradictorii.
- "Iona" este o parabolă dramatică având un singur personaj, scrisă de Marin Sorescu, care a fost
publicată pentru prima dată în revista "Luceafărul" nr. 2 din 18 ianuarie 1968.
- Drama a fost numită de către autorul însuși drept tragedie în patru tablouri și face parte, alături
de alte două piese ale aceluiași autor, "Paracliserul" și "Matca", dintr-o trilogie dramatică
intitulată "Setea muntelui de sare", publicată într-un volum în 1974.
- Titlul trilogiei este o metaforă, care sugerează ideea că setea de adevăr, de cunoaștere și de
comunicare constituie căile de care omul are nevoie pentru a ieși din absurdul vieții, din
automatismul istovitor al existenței, iar cele trei drame care o compun sunt meditații-parabole,
realizate prin ironie.
- "Iona" de Marin Sorescu aparține teatrului modern, unde nu se mai pastrează distincțiile dintre
speciile tradiționale ale dramaturgiei: tragedie, comedie și dramă. Eliberarea de formele
dramaturgiei tradiționale se manifestă prin mai multe aspecte: amestecul speciilor, inserția
liricului, reinterpretarea unor mituri (mitul biblic), absența conflictului exterior, absența
cronologiei, prezența unui timp și a unui spațiu simbolice, suprapunerea ficțiunii cu realitatea,
prezența indicațiilor scenice ample pentru fixarea spațiului și prezentarea personajelor, prezența
unui singur personaj.
- Subintitulată tragedie în patru tablouri, piesa iese din clasificările clasice, fiind o parabolă
dramatică, alcătuită sub forma unu monolog și care cultivă alegoria și metafora.
- Având ca punct de plecare povestea biblică a pescarului Iona, Marin Sorescu creează o dramă
modernă despre singurătate și tragica absență a sensului în lume.
- Piesa este construită sub forma unui monolog, ce constituie viziunea despre lume a omului
modern. Lipsa precizării perioadei istorice, situarea în atemporal sunt aspecte ale tragicului
modern. Omul se caută pe sine fără folos. Interogațiile lui Iona rămân suspendate într-un spațiu
închis, fără ieșire.
- Tema dramei este singurătatea ființei umane și ilustrează conflictul interior, strigătul tragic al
individului însingurat, care face eforturi disperate pentru a-și regăsi identitatea. Piesa de teatru
exprimă neputința eroului de a înainta pe calea libertății, raportul dintre individ si societate,
dintre libertate și necesitate, dintre sens și nonsens, ca problematică filosofică existențială.
- O secvență ilustrativă o constituie momentul în care Iona isi pierde ecoul, iar a doua secvență
ilustrativă o constituie încercarea eșuată a acestuia de comunicare cu cei doi pescari și cu lumea,
în general (biletul scris cu propriul sânge e gasit tot de el).
- Conflictul este, de fapt, drama existențială a protagonistului Iona. Imagine a omului modern,
Iona trăiește plenar un conflict interior cu propriul sine, într-o intrigă de mare tensiune dramatică,

2
născută din discrepanța dintre idealul/ideea de libertate, de cunoaștere absolută, și damnarea de a
trăi într-un orizont închis, ca un pântece de chit.
- Titlul piesei trimite la mitul biblic al prorocului Iona din cartea cu același titlu a Vechiului
Testament, pe care autorul îl reinterpretează și îl tratează în manieră proprie. Sorescu păstrează
din mitul biblic doar numele eroului, deoarece, spre deosebire de prorocul biblic, care este
înghițit de un pește pentru neascultarea de a propovădui credința în Dumnezeu oamenilor din
cetatea Ninive, personajul din tragedia lui Sorescu se află de la început prizonier în gura unui
pește, fără posibilitatea evadării și fără a fi săvârșit vreun păcat. Acțiunea de a pescui devine un
simbol al căutării, al cunoașterii. Tragicul situatiei consta in faptul ca procesul cunoasterii se
deruleaza intr-o lume inchisa: abdomenul monstrului marin.
- Piesa este alcătuită dinr-o succesiune de patru tablouri. Planul exterior din primul și din ultimul
tablou alternează cu planurile lumii interioare din al doilea și din al treilea tablou, realizându-se
simetria. Spațialitatea aparține aproape exclusiv imaginarului (plaja, burțile peștilor, moara de
vânt, acvariul) și se înscrie în seria metaforică a existenței tragice. Relațiile temporale reliefează,
în principal, perspectiva discontinuă a timpului psihologic care potențează stările interioare ale
personajului.

În tabloul I, scena este construită simbolic între cercurile concentrice de cretă, între razele
timpului. Spațiul desemnează de la început ambiția tragică a omului modern, condamnat să-și
ducă existența într-o lume închisă. Aflat în așteptarea peștelui fabulos care întârzie să apară, Iona
încearcă prin joc să păcălească soarta potrivnică și își aduce de acasă un acvariu din care vânează
peștii deja captivi, pe care îi aruncă în năvod.

Tabloul II se derulează în interiorul peștelui I, printre bureți, oscioare, alge, mizerie acvatică,
Iona fiind surprins în semiobscuritatea noului spațiu-capcană. Începutul tabloului surprinde
personajul în stare meditativă. Meditația asupra timpului anulează orice speranță, orice proiecție
a unui viitor. De asemenea, personajul meditează și asupra limitelor pe care omul ar trebui să și
le stabilească în viață.

În tabloul III, mica moară de vânt, aflată în burta peștelui II și de care Iona se simțise atras,
constituie și ea un avertisment simbolic. Captiv în pântecele peștelui, el încearcă să comunice cu
semenii săi, care cunosc un traseu inițiatic asemănător. Ilustrativa în acest sens le aparține celor
doi pescari cu câte o bârnă-n spinare. La întrebările lui Iona, pescarii rămân muți semn că își
poartă crucea, își duc povoara existenței, fără să protesteze. Iona reușește, cu ajutorul unghiilor,
să taie o fereastră, prin care să evadeze din burta peștelui II, dar constată că n-a reușit să pătrundă
decât în alt pește. Se gândește să-i scrie mamei sale un bilet, în care o roagă să-l nască încă o
dată. Trimite scrisoarea într-o bășică de pește, dar apoi tot el o găsește. Acest lucru îi
accentuează sentimentul de singurătate.

Tabloul IV îl surprinde pe Iona într-o gură de grotă, spărtura ultimului pește spintecat. În fața lui
se află un spațiu nedefinit ceva nisipos, ceva ca o plajă. Surprinderea lui ia naștere în momentul
în care își dă seama că orizontul pe care îl vede din fața grotei nu este decât o serie de burți de
pește. Gestul final, al spintecării burții poate fi interpretat în maniera existențialistă, sinuciderea
fiind singura modalitate de a evada din limitele existenței.

3
- Iona este personajul principal și eponim al dramei omonime, pentru conturarea căruia Marin
Sorescu folosește tehnica modernă a solilocviului (monolog rostit în prezența sau absența altui
personaj, de care se face abstracție). Iona se dedublează pe tot parcursul piesei, dialogând cu sine
însuși pentru a pune în valoare numeroase idei privind existența și destinul uman, prin
exprimarea propriilor reflecții, opinii sau concepții.

Particularitățile de construcție (caracterizare) a personajului


Iona

- Iona, personajul central al piesei cu același nume, este, de asemenea, un personaj modern,
diferit de caracterele teatrului tradițional. El este o proiecție de viață interioară, reprezentant al
conștiinței omului modern, aflat în căutarea sinelui, sub nesfârșite determinări exterioare.

- Eroul sorescian are statutul social de pescar și de urmaș onomastic al unui profet. În teatrul
parabolic, fiecare aspect este o metaforă. Iona este pescar de experiențe ale cunoașterii și de
idealuri: ”De mult pândesc eu peștele ăsta. L-am și visat”. Când visează o fâță, exclamă: ”Asta se
mai poate numi vis?” Efortul căutării este extenuant și poate consuma întraga viață. Prădătorul
poate deveni pradă: ”Apa asta e plină de nade. Tot felul de nade frumos colorate. Noi, peștii,
înotăm printre ele atât de repede, încât părem gălăgioși”.

- Ca profet în legătură cu Iona biblic, personajul are datoria de a purta ”tot greul peștilor”,
lăsându-i pe ceilalți să viseze marea fără pești.

- Statutul psihologic și cel moral al lui Iona se centrează, așa cum arată prima indicație scenică,
în primul rând asupra trăsăturii de om singur: ”Ca orice om foarte singur, Iona vorbește tare cu
sine însuși”. Deși face referire la copii, la soție și, mai târziu, la mama, Iona nu stabilește legături
de comunicare reale cu aceștia. El este omul scizionat de lupta singulară a înțelegerii propriei
identități și, prin acest lucru, a identității umanității: ”omenirea întreagă e Iona".

- Trăsătura principală a personajului este condiția tragică a acestuia.

- Încă de la început, în tabloul I, Iona este prezentat sub amenințare. Protagonistul se află cu
spatele la gura unui pește uriaș, ignorând pericolul, trăind iluzia vieții după cutume. Pentru că în
marea desenată cu creta nu are succes, va pescui dintr-un acvariu o pseudo-pradă. Obsesia sa este
prinderea unui pește- peștele cel mare. Replicile personajului sunt reflecții fragmentate pe tema

4
fericirii și a căutării absolutului: ”Ne punem în gând o fericire, o speranță, în sfârșit, ceva frumos,
dar peste câteva clipe observăm mirați că ni s-a terminat apa”. La sfârșitul tabloului Iona este
înghițit și strigă după ajutor, fără a-i răspunde însă nimeni-nici măcar ecoul.

- De asemenea, tabloul IV este relevant pentru condiția tragică a personajului. El este construit
simetric cu primul în ceea ce privește ambiguitatea spațiu exterior-interior. Iona a îmbătrânit și
crede că a ajuns la lumină. Descoperă, însă, că universul este un șir nesfârșit de burți. Își
amintește propria identitate, uitată în timpul luptelor cu burțile peștilor. Dacă precedentul biblic a
fost salvat, el înțelege că s-a poticnit tocmai în punctul culminant: la înviere. Și oamenii, aproape
distrați de atâta credință, îl așteaptă. Salvarea este, însă, în el însuși, și Iona nu mai sapă ferestre
în afară, ci în interior, spintecându-și propria burtă: ”Răzbim noi cumva la lumină”.

- Un element de structură relevant pentru construcția personajului este titlul piesei. ”Io” din
numele personajului, așa cum mărturisește autorul, înseamnă ” eu”. Iona modern are un mesaj
diferit de cel biblic. Primul trebuie să ducă un mesaj de avertizare sângerosului oraș Ninive, și,
pentru că refuză, este înghițit de un pește uriaș. Căindu-se, este lăsat pe țărm după trei zile, și se
achită de însărcinare. Niniviții reacționează și cetatea este salvată. Iona biblic îl anticipează pe
Iisus, înviat după trei zile. Iona lui Sorescu se găsește în burta peștelui fără a ști de ce: ”Problema
e dacă mai reușești să ieși din ceva, odată ce te-ai născut…Toate lucrurile sunt pești. Trăim și noi
cum putem înăuntru”. Mesajul său ține de conștientizarea determinismului exterior care
încorsetează și duce la pierderea identității specifică condiției umane. Oamenii așteaptă de la el ”
un exemplu de înviere”, un exemplu luminos de ieșire din limita exterioară, dar încercările
repetate ale personajului eșuează: ”Ce prooroc ai mai fost și tu!”. Singura soluție este spargerea
limitelor interioare, între sacrificiu de sine și iluminare.

- Un alt element de compoziție relevant pentru ideea discontinuității interioare a omului modern,
aflat în plină criză a absurdului, este structura piesei ce oglindește lipsă de coerență. Piesa
aparține teatrului postmodern prin hibridizarea speciei- tragedie, dramă și comedie în același
timp, renunțarea la acte și scene, decorul minimalist-un acvariu, o moară de vânt, scoici, pietre,
lemne-”ceva ca o plajă”, indicațiile scenice care ambiguizează textul prin introducerea de noi
simboluri: ” se dedublează și se strânge după cerințele vieții lui interioare”; ”iluminat”.
Intertextualitatea se realizează prin trimiteri la limbajul biblic, la limbajul poetic sorescian,
parodieri ale limbajului de lemn comunist sau ale limbajului clasic regizoral.

- Modalitățile de caracterizare a personajului Iona sunt diverse, acesta fiind caracterizat, în


primul rând, în mod direct, de către autor, prin intermediul didascaliilor. În cadrul indicațiilor
scenice, autorul denumeşte stările de spirit prin care trece personajul principal: ,,melancolic”,
,,trist” sau ,,meditativ”. În cel de-al patrulea tablou, autorul surprinde și câteva trăsături fizice ale
protagonistului, precum ,,Barba lui lungă ṣi ascuţită” ce simbolizează lupta de o viață a omului
modern de a evada din solitudinea la care a fost condamnat.

5
- În mod indirect, Iona este caracterizat prin limbaj, prin gesturi, prin acţiuni simbolice, redate în
cadrul monologului. Disperat, însingurat și izolat, protagonistul regurge la un gest sinucigaș,
aceasta rămânând singura modalitate de evadare pe care Iona o percepe.

- Deși de dimensiuni reduse, drama Iona a câștigat larga apreciere nu doar a criticii române, ci și
a celei universale. Personajul său a devenit un simbol. Acest fapt confirmă actualitatea temei
căutării adevărului despre sine, într-o lume a înstrăinării, precum și talentul ce l-a consacrat pe
autor .