Luceafărul

Mihai Eminescu

1. Încadrarea în curent și în epocă

2. Tematica
3. Semnificația titlului
4. Elemente de structură și compoziție
5. Limbajul artistic; elemente de prozodie

1. Încadrarea în curent și în epocă

Romantismul este curentul literar-artistic apărut în Europa, la
sfârșitul secolului al XVIII -lea, care se manifestă mai întâi în Anglia, apoi în
Germania și Franța, cuprinzând întraga Europă; se naște ca o reacție
împotriva rigorilor clasice și împotriva raționalismului iluminist. Acerst nou
curent promovează manifestarea neîngrădită a fanteziei, a originalității și a
sincerității sufletești.
În literatura română se manifestă în secolul XIX prin etapele:
preromantism, romantism și postromantism.
Trăsături ale romantismului:
- Manifestarea plenară a sentimentelorși a fanteziei;
- Identificarea unor noi surse de inspirație: istoria, folclorul și
frumusețile naturii;
- Profunzimea meditației asupra universului (cosmic și terestru);
- Crearea eroului excepțional, care evoluează în împrejurări deosebite;
provenind din categorii sociale diversificate și al cărui portret prezintă
calități și defecte;
- Evidențierea nemulțumirii față de prezent, ceea ce generează
retragerea în lumea visului și a trecutului idealizat;
- Libertatea absolută în alegerea speciilor literare;
- Respingerea canoanelor de factură clasică;
- Specii literare predilecte: nuvela istorică, poemul filozofic, drama.
 Opera literară eminsciană este vastă, abordând toate cele trei genuri
literare; genul literar predilect este însă liricul.
Poemul „Luceafărul” este publicat inițial în almanahul Societății
Academice „România Jună” din Viena, în aprilie 1883, în august 1883 apare
în revista „Convorbiri literare”.
Surse de inspirație: basmul popular „Fata în grădina de aur” (germanul
Kunisch)

2. Tematica – antiteza dintre omul de geniou și omul comun; condiția

omului de geniu.

3. Semnificația titlului
Cuvântul „luceafăr” provine din latinescul „lucifer” și este denumirea
populară a planetei Venus și a unor stele mai strălucitoare.
În sens conotativ, el devine un simbol al umanității și superiorității,
întruchipând geniul.

4. Elemente de structură și compoziție

Poemul este amplu, are 392 de versuri, grupate în 98 de catrene
structurate în patru părți; reliefând două planuri: terestru, uman și
universal, cosmic.
Primul tablou se deschide cu o formulă specifică basmului ( „ a fost
odată ca-n povești/ A fost ca niciodată”) și cuprinde chemarea fetei de
împărat, ipostaza angelică a Luciafărului, cât și ipostaza demonică a
acestuia.
Al doilea tablou ancoreză acțiunea doar în planul terestru conturând
idila dintre Cătălin și Cătălina.
Al treilea tablou cuprinde zborul Luceafărului către Demiurg, cât și o
antiteză om-ființă superioară.
Tabloul al IV- lea: ultima parte a poemului revine simetric la
prezentarea planului terestru și cosmic, conturând concomitent dezamăgirea
profundă a Luceafărului, provocată de conștientizarea condiției sale
superioare și implicit imposibilitatea de a se împlini prin iubire.
5. Limbajul artistic; elemente de prozodie
Limbajul artistic al poemului se remarcă prin claritate și perfecțiune
în îmbinarea cuvintelor. Prozodia poemului îi susține muzucalitatea, alături
de multiplele aliterații; catrenele au măsura de șapte-opt silabe, iar ritmul
este iambic.

„ Dezamăgirea a dat limbii românești o capodoperă

de amărăciune glacială care se cheamă <Luceafărul>”.
Tudor Arghezi