Sunteți pe pagina 1din 3

Monopolul ca eşec al pietei

Monopolul este o structură a pieţei cu următoarele caracteristici: pe piaţă există o singură


firmă, care vinde un produs unic şi care este protejată de intrarea rivalilor pe piaţă. Aceasta este o
structură ideală. În lumea reală, condiţiile monopolului pot fi doar aproximate deoarece: (1)
rareori se poate găsi o piaţă pe care operează o singură firmă, (2) rareori se poate identifica un
produs pentru care nu există substituenţi şi (3) nici o firmă nu este perfect protejată de intrarea
altor firme concurente pe piaţă. De exemplu, proprietatea asupra unui zăcământ de minerale rare
reprezintă o protecţie destul de bună, dar există posibilitatea descoperirii şi altor zăcăminte.
Chiar şi atunci când monopolul este protejat prin lege – autorităţile nu permit firmelor rivale să
intre pe piaţă – există posibilitatea ca legea să se modifice.
Monopolul ca eşec al pieţei poate fi explicat şi în termenii surplusului consumatorului şi
surplusului producătorului. În figura 8.5(a) este prezentat surplusul consumatorului şi surplusul
producătorului pentru o piaţă concurenţială. Curba cererii măsoară preţul maxim pe care
consumatorii sunt dispuşi să îl plătească pentru o cantitate dată dintr-un bun. Curba ofertei,
determinată pe baza curbelor costului marginal ale firmelor individuale, măsoară costul de
oportunitate al producerii unei unităţi suplimentare din bunul respectiv. În acest exemplu, preţul
de echilibru este de 160 mii u.m., iar cantitatea de echilibru este de 200 de unităţi.
Consumatorii care ar fi fost dispuşi să plătească mai mult de 160 mii lei pentru toate cele
200 de unităţi vor obţine un surplus al consumatorului egal cu aria haşurată cuprinsă între curba
cererii şi preţul pieţei. Producătorii, care produc (exceptând a 200-a unitate) cu un cost de
oportunitate mai mic de 160 mii lei, obţin un surplus al producătorului egal cu aria haşurată
cuprinsă între curba ofertei şi preţul pieţei. Aceste surplusuri reprezintă câştigurile din schimb ale
consumatorului şi respectiv ale producătorului.
Figura 8.5(b) prezintă surplusul producătorului şi surplusul consumatorului în condiţii de
monopol. Maximizând profitul, monopolul limitează producţia la 120 de unităţi şi practică un
preţ de 240 mii lei. Chiar şi la acest preţ, consumatorii sunt mai bine situaţi decât dacă bunul
respectiv nu ar fi fost disponibil. Aceştia realizează un surplus egal cu aria haşurată cuprinsă
între curba cererii dar mai jos de un nivel al preţului de 240 mii lei. Pe de altă parte, monopolul
realizează un surplus al producătorului considerabil. Surplusul total al producătorului este egal
cu aria haşurată cuprinsă între curba costului marginal şi preţ, fiind mărginită la stânga de axa
verticală şi la dreapta de cantitatea care maximizează profitul.
Comparând situaţia concurenţei perfecte cu situaţia de monopol se desprind trei concluzii:
1. surplusul consumatorului este mai mic în condiţii de monopol;
2. surplusul producătorului este mai mare în condiţii de monopol;
3. totalul surplusului consumatorului şi surplusului producătorului este mai mic în condiţii
de monopol.
4.
Figura 8.5. Surplusul consumatorului şi surplusul producătorului în condiţii de concurenţă şi de monopol
(a) Piaţă concurenţială (b) Monopol
320 320
Preţul este egal cu costul marginal Surplusul Preţul depăşeşte costul marginal
consumatorului

240 240
Pierdere socială
Surplusul consumatorului Cost marginal
Oferta (cost marginal)
160 160
PreţSurplusul
(mii lei) producătorului Preţ (mii lei)
Cerere
80 80
Cerere Venit marginal
Surplusul producătorului
0 100 200 300 400 0 100 200 300 400
Producţie Producţie

În condiţii de concurenţă perfectă (grafic a) producţia evoluează până la punctul la care


concumatorul este dispus să plătească pentru ultima unitate produsă – la un preţ egal cu
costul marginal al producerii acelei unităţi. Toate câştigurile posibile în urma schimbului
sunt realizate sub forma surplusului consumatorului şi a surplusului producătorului. În
condiţii de monopol (grafic b) producţia se opreşte sub acest punct. Surplusul
consumatorului este mai mic decât în condiţii de concurenţă, iar surplusul producătorului
este mai mare. Totalul lor însă, este mai mic decât în condiţii de concurenţă. Unele
câştiguri potenţiale din schimb nu se realizează. Această pierdere socială constituie
justificarea pentru considerarea monopolului drept formă de eşec al pieţei.

Prin cea de-a treia diferenţă se explică de ce monopolul este o situaţie de eşec al pieţei.
Aceasta arată că unele câştiguri potenţiale din schimb nu se realizează. Dacă celelalte condiţii nu
se modifică, creşterea producţiei de la 121 la 200 de unităţi ar putea să aducă beneficii
consumatorilor care sunt mai mari decât costul acestora. Astfel, atât consumatorii cât şi
producătorii ar fi mai bine situaţi. Câştigul potenţial din schimb care este irosit este reprezentat în
figura 8.5(b) prin aria haşurată cuprinsă între curbele cererii şi ofertei şi mărginită la stânga de
cantitatea care maximizează profitul pentru monopol. Această pierdere socială de bunăstare
constituie justificarea pentru considerarea monopolului dept formă de eşec al pieţei.

Pierdere socială O pierdere de surplus al consumatorului sau al producătorului care nu


este compensată de un câştig al altcuiva.