Cercetare calitativă

Cercetarea calitativă este de tip exploratoriu şi presupune investigarea unui număr restrâns de
persoane, datele nefiind statistic reprezentative pentru populaţia studiată. Cercetarea de tip
calitativ studiază în profunzimea lor: motivaţiile, emoţiile, percepţiile, sentimentele care îi
determină pe oameni să acționeze in diverse moduri. Dezvoltarea de ipoteze ca bază pentru
realizarea unei cercetări de tip cantitativ. Înţelegerea în profunzime a atitudinilor, opiniilor,
credinţelor, comportamentelor unor persoane sau a unor grupuri de persoane.

 Metoda utilizată: Interviul, studiul de caz.

 Tehnica de investigare: Focus grupul, mini-grupul, interviul în profunzime, interviul în

pereche , observaţia, studiul de caz.

 Procedeul: Investigarea structurată, semistructurată, nestructurată.

 Instrumentul de investigare: ghidul de interviu.

 Eşantionare: persoane sau grupuri de persoane care îndeplinesc condiţiile cerute de obiectivele
studiului.

Cercetare cantitativă

Cercetarea cantitativă este una de profunzime, concluzivă şi presupune intervistarea unui număr
mare de persoane, datele putând fi analizate din punct de vedere statistic. Obţinerea de date
precise, riguroase, reprezentative din punct de vedere statistic.

  Metode utilizate: Ancheta sociologică, sondajul de opinie, studiile de piaţă.

 
Tehnica de investigare: Chestionarul.
 
Procedeu: Autoadministrat, administrat de către operatorul de interviu.
 
Instrumentul de investigare: grila de întrebări
 
Eşantionare: eşantioane reprezentativă la nivelul universului studiat de tip probabilistic,
multistadial, eşantioane pe cote, pe baza celor mai recente date furnizate de Institutul Naţional
de Statistică.
 
Raportare: tabele, grafice, text ,transpunerea în text a datelor, concluziile cercetării.
Recomandări, prezentări.
 
Cantitativa: abordeaza chestiuni macro o strategie de cercetare deductive, testeaza teoria
identifica modelul general si legaturile dintre variabile . Delimitarea acestor două metode nu
este foarte rigida și foarte multe ori fiind nevoie de ambele metode. Mai mult, o cercetarea
calitativa prin interviu poate fi structurata, aplicand interviul unui numar de cazuri selectate dupa
un anumit criteriu, si procedand apoi la prelucrare cantitativa. De asemenea un rezultat dintr-o
cercetare cantitativa, poate apela la interviuri pe baza de chestionar cu intrebari deschise, pentru
analize in profunzime sub forma de studii de caz completand astfel cercetarea cantitativa.
Instrumente la care se apeleazǎ sunt cu intrebari deschise. Trebuie sa se cunoasca metodologia
elaborarii de chestionare, tipurile de intrebari, pentru aplicarea chestionarului. Discuțiile cu
persoane implicate au factori de decizie, responsabili cu punerea in aplicare a interviului in
profunzime.

Cercetatorul se bazeaza pe teorii abordari personale, descrierea cazului-situatiei, interpretare,

formularea unor constatari și pune sub semnul intrebarii posibilitatea de generalizare, dat fiind
numarul mic de cazuri, cercetare pe scara mica. Totusi, exista posibilitati de generalizare:
Studiile de caz: necesare atunci cand se doreste o privire holistica asupra unui fenomen, a unei
persoane, gospodării, organizaţii, politici etc. Presupune o analiza atât extinsă, cât şi în
profunzime, a unor situaţii obişnuite, care pot fi găsite frecvent tipice, similare, omogene situaţii
heterogene, variate, pentru a caracteriza un ansamblu, sau mai puţin commune particulare, chiar
a unor situaţii extreme critice sensibile, comparatii cu alte cazuri, pentru a înţelege cauzele unor
rezultate situaţii excepţionale bune sau rele, din cele constatate: cercetarea se extinde la noi
cazuri, pentru adâncirea cunoaşterii . Chiar dacă aceste studii se referă la nivelul unităţi. Micro
constatările pot fi utile si la nivel macro, mai ales în cazul unor politici al căror impact se
exercită şi se evaluează la nivel politicilor economice. Impactul politicii fiscale asupra
investitorilor; impactul legii salarizării asupra firmelor, a angajaţilor etc. Selecţia cazurilor, a
stabilizat tipologia acestora, în funcţie de obiectivul şi scopul cercetării, gradul de acoperire din
perspectiva relevantei temei urmarite.
Culegere de informatii detaliate asupra cazului
Naratiune cu privire la obiectul studiat
Ideea centrala a cazului, asupra careia se concentreaza studiul
Comparatii cu alte cazuri similar.
Evitarea simplificărilor specifice impuse de cuantificare mai ales în situațiile în care anumite
realități nu pot fi exprimate numeric sau codificate simbolic. De aici rezultă că permite studierea
unor fenomene mai complexe și impune mai puține restricții cu privire la caracteristicile datelor
recoltate și la existența Condițiile contextuale în care în care se desfășoară viața oamenilor și în
care se manifestă fenomenul studiat. Permite adresarea unor întrebări care nu suportă cu ușurință
cuantificarea, cum ar fi cazul trăirilor personale în anumite tulburări psihice, tulburările de
alimentare sau cele de ordin sexual, viol sau un eveniment traumatizant. Permite studiul în
profunzime și în detaliu al fenomenului sau realității vizate. Datele primare sunt realiste, vii
consistente și reflectă experiențe de viață personale extrem de relevante, deși, în abordările
calitative post moderniste sau fenomenologice înregistrarea datelor se face într-un jargon criptic,
inteligibil doar pentru cercetătorul respectiv. Nu este constrânsă de anumite ipoteze. Eventual,
cercetarea calitativă reprezintă un suport foarte bun pentru generarea de ipoteze sau pentru
scopuri exploratorii, din cauză că permite o abordare flexibilă, iar protocolul de cercetare poate fi
adaptat situației. Permite o libertate mai mare a cercetătorului, inclusiv de participare în mediul
supus investigației. Acest lucru favorizează recoltarea unor date și informații, precum și
dobândirea unei înțelegeri care depășește chiar și nivelul permis de intervievarea aprofundată a
persoanelor din acel mediu. Chiar și atunci când cercetătorul se limitează la interviu, întrebările
acestuia vor putea fi formulate astfel încât să se adapteze la nivelul de înțelegere ale persoanei
intervistate, iar profilul întrebărilor va putea fi modificat de la persoană la alta. Absența
constrângerilor în procesul de recoltare a datelor poate permite descoperirea unor lucruri
surprinzătoare.
Cea mai frecventă eroare este aceea de a considera că o cercetare este calitativă atunci când nu
conține nici un fel de date și analize statistice. Abordarea calitativă a cercetării nu se definește
prin ceea ce lipsește, ci prin ceea ce are ea specific. Așa cum vom vedea mai departe, cercetarea
calitativă presupune o anumită rigoare metodologică specifică, precum și tehnici de recoltare a
datelor și modalități de interpretare specifice, care susțin atributul de cunoaștere științifică,
bazată pe date empirice.
Eroarea este aceea de a declara drept calitativă o cercetare în care, deși s-au recoltat date
cantitative, acestea nu sunt supuse unor proceduri statistice de analiză și testare a ipotezelor. De
regulă, în astfel de situații sunt aplicate chestionare ale căror răspunsuri sunt analizate simplist,
întrebare cu întrebare. Uneori datele chiar sunt analizate și prezentate sub forma unor indicatori
statistici descriptivi abateri standard, procente ori sub formă grafică care sunt descrise verbal.
Situațiile de acest gen nu fac decât să evidențieze lipsa capacității de analiză statistică, iar așa
zisa analiză calitativă are un caracter simplist, lipsit de profunzime.

Tehnica de eșantionare este selectarea probabilistă și nu reprezintă cu utilitate practică.

În acest context, nu reprezentativitatea eșantionului contează, ci relevanța lui în raport cu tema
abordată. Cercetarea calitativă nu își propune testarea ipotezelor, ci descrierea și înțelegerea
fenomenelor. Ca urmare, problema generalizării rezultatelor nu este prioritară și, pe cale de
consecință, nici constituirea aleatoare a eșantionului. Având în vedere caracteristicile cercetării
calitative putem spune că selecția aleatorie nici nu este potrivită în acest caz, din mai multe
motive: eșantioanele ar avea erori standard de mari cu o reprezentativitate redusă chiar dacă
eșantionul ar fi selecționat aleatoriu, modul de analiză a datelor nu ar permite în nici un fel
calcularea erorii standard, deci nu am putea face nici o estimare cu privire la reprezentativitatea
acestuia. Obiectivul cercetării nu este, ca în cercetarea cantitativă, ci o anumită caracteristică a
cărei distribuție să o presupunem normală, ci o realitate psihologică complexă ca urmare nu se
pune problema reprezentativității cu privire la această realitate holistică.
Marshall descrie trei strategii principale de eșantionare:
Eșantionul de conveniență cel mai puțin riguros, utilizând cazurile disponibile.
Eșantionul rațional cazurile sunt alese de cercetător, în funcție de relevanța estimată în raport cu
tema cercetării.
Eșantionul teoretic, asociat cu modelul teoriei empirice constituie în funcție de cadrul teoretic al
cercetării, modificându-se pe parcurs, în funcție de dinamica procesului de teoretizare a
rezultatelor, până se atinge saturația teoretică a conceptului studiat.
 Având în vedere fundamentarea cercetării calitative, eșantionarea de conveniență este cea mai
potrivită și cea mai utilizată în practică descrie 16 modalități de eșantionare de conveniență,
dintre care cele mai importante sunt:
Selectarea cazurilor extreme
Selectarea cazurilor tipice;
Selectarea unor cazuri cât mai variate.
Selectarea cazurilor care confirmă sau contrazic datele existente la un moment dat .
Dintre acestea, cea mai recomandabilă tehnică pare a fi aceea care asigură cea mai mare
variabilitate a cazurilor în raport cu tema cercetării. Efectul ei nu poate fi decât acela de a descrie
mai complec ,complex subiectul studiat. Desigur, variabilitatea extremă a cazurilor poate crea
confuzii de interpretare în situația unor eșantioane foarte mici, deoarece face dificilă distingerea
unei caracteristici tipice și a unui model tipic pentru realitatea studiată.

VALIDITATEA CERCETĂRILOR CALITATIVE

Problema validității reprezintă unul din cele mai controversate puncte între paradigma cantitativă
și cea calitativă. Așa cum observă Winter , chiar și în domeniul cercetării cantitative, în care
noțiunea de validitate este un punct central, se pot constata divergențe cu privire la definirea
acestei noțiuni. Ea poate fi înțeleasă cu privire la validitatea observațiilor măsurare, dar cu
privire la validitatea concluziilor cercetării . În cercetările cantitative, validitatea este asigurată,
pe de o parte, prin standardizarea instrumentelor de măsură, iar pe de altă parte, este protejată
prin neimplicarea a controlul riguros al implicării cercetătorului. Nici una din aceste condiții nu
se regăsește în cercetările calitative. Înțelegerea tradițională a validității își are rădăcinile în
concepția pozitivistă, care urmărește descoperirea unor legități generale prin mobilizarea unor
proceduri obiective de cercetare. Cercetarea calitativă, la rândul ei, se fundamentează pe
respingerea existenței unui adevăr unic, obiectiv și static, concentrându-se asupra semnificației
experiențelor personale și colective. Așa cum afirmă Winter cunoașterea realității din perspectivă
calitativă presupune o negociere a adevărului pe baza unei serii de percepții subiective. Dacă
pentru abordarea cantitativă subiectivismul cercetătorului reprezintă o amenințare asupra
validității, pentru abordarea calitativă această amenințare vine tocmai din negarea
subiectivismului cercetătorului. În aceste condiții este evident că noțiunea de validitate, chiar
dacă ar avea aceeași definiție, nu poate fi susținută pe baza acelorași criterii. În genere, problema
criteriilor de validitate pentru cercetările calitative a fost abordată din trei perspective distincte:
1. Adoptarea criteriilor tradiționale, specifice paradigmei pozitivist-cantitative, ceea ce face
practic imposibilă probarea validității în cercetările calitative.
2. Stabilirea unor criterii distincte, pentru a evita coliziunea cu exigențele validității din
perspectiva paradigmei cantitative. În acest spirit, încercând să contracareze o serie de atacuri la
adresa cercetărilor calitative din domeniul educației în Marea Britanie, care nu ar fi avut, timp de
zeci de ani, nici un rezultat dovedit în practica educației, considerând că cercetările calitative nu
trebuie evaluate prin prisma criteriilor clasice de validitate, ci din perspectiva unor funcții
specifice acestora:
apreciativă -capacitatea de a înțelege aspecte și de a reprezenta puncte de vedere
indicative- capacitatea de a găsi cea mai potrivită manieră de descriere a experienței umane,
reflexivă -capacitatea de a reprezenta o oglindă a realității umane, sub aspectele ei cele mai
profunde imunologică -capacitatea de a scoate în evidență aspecte sau evoluții periculoase
perspectiva -consecințelor asupra oamenilor
corectivă-capacitatea de apropune sau implementa remedii.
Creswell și Miller evocă drept metode de promovare a validității în cercetarea calitativă:
triangulația fundamentarea unei anumite concluzii pe baza unor surse diverse, convergente
căutarea dovezilor infirmatorii, verificarea intercolegială. Reflexivitatea cercetătorului,
experiența îndelungată cu mediu cercetat, Descrierea domeniului investigat în detalii cât mai
bogate, solicitarea unui audit din partea unor cercetători neimplicați. Respingerea de principiu a
ideii de validitate în cazul cercetărilor calitative. Ideea de bază a acestei orientări este aceea că
validitatea, în sensul ei este un concept fals și depășit metodologic Dacă vorbim de încredere, nu
putem trece cu vederea credibilitatea cercetătorului însuși. Declararea explicită a experienței
acestuia în raport cu tema cercetării și cu mediul în care a fost efectuată, sunt de natură să
sporească validitatea subiectivă a concluziilor.

Sinteza comparativă a particularităților metodei calitative și cantitative.

Abordarea cantitativă :

 Clasificarea, cuantificarea, modelarea statistică, în vederea explicării unei anumite

realități psihice.
 Datele se prezintă sub formă numeric-cantitativă.
 Modelul este dezvoltat înaintea cercetării.
 Este orientată pe testarea unor ipoteze emise anterior recoltării datelor.
 Cunoștințe anterioare clare cu privire la realitatea care urmează a fi investigată.
 Recomandată în fazele finale ale unei cercetări.
 Cercetătorul utilizează diferite instrumente și tehnici de recoltare a datelor.
 Se operează cu analize statistice, care exclud sau limitează subiectivismul cercetătorului.
 Datele cantitative sunt mai sărace dar mai precise, motiv pentru care sunt potrivite pentru
a fi supuse procedurilor de testare.
 Cercetătorul tinde să rămână distant și obiectiv în raport cu problematica investigată.

Abordarea calitativa :

 Descrierea completă și detaliată a unei anumite realități psihice.

 Datele se prezintă sub formă de cuvinte, imagini sau obiecte .
 Modelul se dezvoltă pe durata cercetării.
  Este orientată cu precădere pe obiective exploratordescriptive și pe generarea de ipoteze
pe baza datelor recoltate.
 Cunoștințe anterioare generale, vagi, cu privire la realitatea investigată .
 Recomandată în fazele preliminare ale unei cercetări.
 Cercetătorul însuși este instrumentul de colectare a datelor.
 Se operează cu interpretări subiective.
 Datele calitative sunt mai bogate, dar mai puțin precise, recoltarea lor solicită mai mult
timp și sunt mai greu de generalizat.
 Cercetătorul tinde să se implice subiectiv în problematica investigată.

În ciuda controverselor și disputelor cu privire la validitate, cercetarea calitativă face în prezent

parte din metodologia curentă de cercetare în psihologia modernă. Numărul cercetărilor
calitative a crescut în ultimele două decenii.

Analiza calitativ - comparativă

Obiectivul principal al acestui capitol este acela de a descrie logica și modul de funcționare al
unei noi metode de a analiza comparativ anumite cazuri studiate. Studierea cazurilor are un
echivalent conceptual în așa numitele studii de caz:

care sunt operațiuni specific calitative. De aceea, analiza comparativă este ea însăși o operațiune
calitativă, iar denumirea ei complete este de analiză calitativ-comparativă.

 Analizele publicate de obicei în științele sociale și politice se centrează pe unul sau celălalt
dintre polurile calitativ sau cantitativ. Sunt nenumărate publicații bazate pe un număr mare de
cazuri cu analize statistice mai mult sau mai puțin complicate, după cum sunt multe alte
publicații care analizează în mod extensiv un studiu de caz ori cel mult două pentru comparație.

În foarte puține publicații se constată studierea unui număr mediu decazuri mai multe decât în
studiile în profunzime, însă mai puține decât în studiile cantitative. Dacă am produce un grafic în
care pe orizontală sunt numărul de cazuri studiate iar pe verticală numărul de publicații,curba
rezultată are o formă de U: foarte multe publicații la extremități, cercetări pe cazuri puține și pe
cazuri multe și foarte puține în mijloc pe un număr mediu de cazuri. Analiza comparativă
dobândește încrederea utilizatorilor fiind pe de o parte ușor de înțeles și pe de altă parte
replicabilă. Așa cum o vede Rihoux analiza comparativă este un pod care unește prăpastia dintre
cele două margini opuse.Deși acceptate după toate standardele există o comunitate științifică
există teorii și școli concurente pe diverse ramuri, există o percepție mai mult sau mai puțin
difuză că științele sociale reprezintă partea moale a științei în timp ce științele naturii, fizica,
chimia și celelalte reprezintă nucleul dur al științei. Acest lucru se datorează dificultății cu care
se găsesc legități cu caracter general, precum și complexității vieții sociale și a stadiului relativ
incipient în care se află științele sociale în comparațiecu tradiția centenară a științelor exacte.

Comparația și analiza cauzală.

Analiza comparativă nu este un scop în sine, ci s-a dezvoltat ca ometodologie robustă în urma
unor nevoi de analiză sistematică a unor fenomene de interes. Probabil cea mai des întâlnită
întrebare în știință se referă la cauzele apariției fenomenelor. De aceea,pentru a înțelege în
profunzime analiza comparativă, o să tratez în această secțiune câteva perspective asupra relației
cauzale dintre fenomene.Zamfir in anul 1990 a identificat o multitudine de probleme ce stau în
calea stabilirii cauzalitățiiproblema sensului cauzării, problema duratei și a distanței problema
cauzelor aparente, riscul de a fi corect din rațiuni false, problema numărului, problema
interdependenței, problema interacțiunii, variația contextuală a cauzalității, problema
empirismului cauzelor și a efectelor.

În această lucrare distincția terminologică pe care o consider de o importanță critică este cea
dintre cauză și condiție cauzală. Dintre toți factorii care contribuie la apariția unui fenomen, nu
toți sunt cauzele clare ale acestuia, unii fiind mai mult condiții cauzale favorizante, care
contribuie la producerea fenomenului. De exemplu, vântul nu este ocauză a apariției unui
incendiu, ci factorul care a provocat inițial focul, însă vântul este o condiție cauzală importantă
într-un incendiu întrucât îl întreține și îl răspândește..Întrucât cauzalitatea este atât de dificil de
stabilit, în analiza comparativă nici nu se folosește cuvântul cauză, toți factorii fiind considerați
condiții cauzale, fenomenul este produs de o combinație decondiții cauzale dintre care unele
sunt necesare pentru producerea in timp .

.Nu există o definiție exactă a conceptului de cauzăori a celui de efect. În opinia mea, filozofii
utilizează acești termeni doar cureferire la exemple concrete. Plecând de la Aristotel , până la
Galileo în timpul Iluminismului, Hume este printre primii care s-au aplecat în mod științific
asupra acestor noțiuni, susținând că nu putem perceperelațiile cauzale în mod direct, astfel că nu
putem cunoaște cauzalitatea în afara regularităților observate în cadrul unor asocieri de
evenimente.În lipsa unei definiții coerente, Hume in 1748 a arătat doar că:

Obiecte similare sunt legate întotdeauna de obiecte similare și definește cauza ca fiind:.un

obiect, urmat de un altul, unde toate obiectele similare cu primul sunt urmate de obiecte similare
cu al doilea.Viziunea lui Hume este depășită astăzi, întrucât lucrează cu condiții cauzale și nu
tratează interdependența cauzală, considerând cauzele de sine stătătoare. Hume adaugă la
aceste ingrediente faptul că:

Dacă primul obiect nu ar fi, al doilea nu ar fi existat 

Cualte cuvinte, nu se cunoaște mecanismul exact prin care cauza generează efectul, însă știm din
experiență că dacă nu s-ar fi produs cauza, nu s-ar fi produs nici efectul. Cauza înghețării apei
este temperatura scăzută, dacă temperatura nu ar scădea la 0 grade Celsius, apa nu ar îngheța.

Mai complexă decât cercetarea cantitativă, cea calitativă presupune un timp mai îndelungat
alocat cercetării, aspect care nu trebuie interpretat ca un dezavantaj, pentru că în final va dezvălui
aspecte importante ale comportamentului. În cazul în care te hotărăști să realizezi o cercetare
calitativă, elaborarea eșantionului are nevoie de o atenție mai mare și nu poate fi lăsată în seama unei
formule statistice. Se aleg persoanele relevante, cele care au folosit un anume produs sau care prezintă
disponibilitatea de a îl utiliza în viitor.

Așa cum îi spune și numele, în acest tip de cercetare contează calitatea informațiilor și nu atât de
mult cantitatea.
Bibiliografie:
http://www.cse.uaic.ro/_fisiere/Documentare/Suporturi_curs/II_Metodologia_cercetarii.

www.apio.ro/upload/mc11_cerc_calit_12.pdf
http://www.imas-inc.com/cercetare-calitativa/

Adrian Dusa-Elemente de Analiza Comparativa.