Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”- Iași

Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”

Anul II Master- Misiune și slujire pastorală

RECENZIE

Coordonator: Prof. dr. pr. Ioan Cristinel TEȘU

Masterand: GÎLCĂ Constantin Mădălin

1
 „Îţi dau binecuvântare să te cerţi
cu toată lumea, dar cu soţia ta
niciodată!”

În anul 2017, apare sub lumina tiparului la Editura Evanghelismos –București cartea
Viața de familie, scrisă de Cuviosul Paisie Aghioritul și tradusă din limba greacă de Ieroschim.
Ștefan Nuțescu din Schitul Lacu –Sfântul Munte Athos.
Părintele Paisie Aghioritul, pe numele de mirean Arsenie Eznepidis, s-a născut la 25
iulie 1924, la Farasa, la câteva sute de kilometri de Cezareea.
În jurul anului 1950 încep căutările pentru intrarea în monahism. Ajunge la Sfântul
Munte Athos, dar, la rugămintea tatălui său, revine în lume.

2
 În a doua sa călătorie la Muntele Athos, va lua hotărârea de a rămâne definitiv aici. În
anul 1953 ajunge la Sfânta Mănăstire Esfigmenu. După un an este făcut rasofor, primind numele
de Averchie. După trei ani pleacă la Mănăstirea Filotheu. Aici a primit schima mică și numele de
Paisie. În 1958 se mută la Sfânta Mănăstire a Nașterii Maicii Domnului, la Stomio – Konita,
unde a rămas până în 1962. În anul 1962, a plecat în peninsula Sinai și a locuit la Chilia Sfinților
Galaction și Epistimi. În 1964, a revenit la Sfântul Munte și s-a stabilit la Schitul Ivironului, la
Chilia Sfinților Arhangheli. Atunci s-a legat și mai mult duhovnicește de sfântul stareț Tihon,
care viețuia la chilia Cinstita Cruce a Mănăstirii Stavronikita, unde a primit schima mare, la 11
ianuarie 1966.
După o lungă ședere în spitalul Papanicolau, unde i-a fost extirpată o mare parte dintr-un
plămân, a plecat spre Katunakia (1967). Aici s-a așezat la chilia unde viețuise un român, Ipatie.
În anul 1968 ajunge la Mănăstirea Stavronikita. Aici va face o schimbare în ceea ce privește
modul de viețuire al obștei – va face trecerea acesteia de la viața idioritmică la cea chinovială.
În martie 1969, după moartea duhovnicului său, merge la chilia Sfânta Cruce. Aici
viețuiește până în anul 1979. Începând cu anul 1988, starea de sănătate a părintelui Paisie s-a
agravat. Părăsește pentru ultima oară Muntele Athos, pe 10 noiembrie 1993. În data de 4
februarie 1994 a fost operat la spitalul Theaghnio din Tesalonic și apoi a fost dus la Mănăstirea
„Sfântul Ioan Teologul“ de la Suroti pentru a fi îngrijit.
Tot sub această editură apar mai multe cărți ale cuviosului: „Cu durere și cu dragoste
pentru omul contemporan”, „Nevoință duhovnicească”, „Epistole”, „Patimi și virtuți”, etc.
Cartea de față are un numar de 285 de pagini, cu ISBN: 978-606-8562-38-4. Cartea face parte
din domeniul cuvântărilor duhovnicești.
Tema pe care o regăsim în acest volum pe de o parte pot ajuta pe cei ce se nevoiesc în
lume, să ducă „lupta cea bună” cu mai multă râvnă, iar pe de altă parte pot deștepta conștiințele
oamenilor care se chinuiesc departe de Dumnezeu, astfel încât să devină mădulare conștiente ale
Bisericii și să se bucure în mica comuniune a familiei lor de pacea și odihna pe care le-o dă viața
duhovnicească. Paralel ele subliniază că în cadrul căsătoriei este absolute necesară respectarea
tuturor poruncilor lui Dumnezeu, care „nu sunt grele”. Dacă de pildă, fiacre din soți își jertfește
voia proprie și dace răbdare, atunci nu se simte asuprit, pentru că acesta o face din dragoste,
simțind astfel înlăuntrul sau o mângâiere plăcută.

3
 Volumul patru "Viața de familie" din seria "Cuvinte duhovnicesti" al Cuviosului Paisie,
cuprinde subiecte despre familie și despre încercările prin care trece omul din pricina crizei vieții
de familie din vremea nostră. Staretul spunea ca cele mai multe scrisori pe care le primea
proveneau de la oameni care aveau probleme familiale. Aceste probleme, Starețul le atribuia
depărtării oamenilor de Dumnezeu și iubirii lor de sine. Multe din subiectele cărții "Viata de
familie" provin din discuțiile pe care stareța de la Mănăstirea Suroti, precum si alte sururori le-au
avut cu Părintele Paisie.
Pentru a fi de folos tinerilor care își fac probleme pentru calea pe care trebuie să o urmeze
în viață, există un capitol introductiv: "Tinerii în fața celor două căi ale vietii" în cadrul căreia
Starețul accentuează faptul că indiferent de calea pe care o alege tânărul - căsatoria sau călugăria
- este binecuvântată, condiția de bază pentru a spori, indiferent de cale este să trăiască o viață
neprihănită și duhovnicească.
În prima din cele șase părți ale acestei cărti sunt fixate ca temelie a familiei dragostea și
respectul reciproc dintre soți.
În partea a doua care se referă la obligațiile și responsabilitatea părinților pentru o
educație corectă a copiilor lor, se pune accentul pe importanța pe care o are exemplul parintilor și
asupra rolului pe care îl are mama. De asemenea se subliniază că afecțiunea și dragostea față de
copii sunt condițiile de bază pentru dezvoltarea lor firească.
Partea a treia se referă la copii, la bucuriile și greutățile lor de la vârstă foarte mică până
la adolescență, precum și obligațiile lor fată de părinți.
În partea a patra se dau sfaturi simple și practice pentru viața duhovnicească în cadrul
familiei.
În partea a cincea, în care se prezintă diferitele greutăți prin care trec oamenii în viață, se
arată câtă mângâiere și putere dă Dumnezeu celor care le înfruntă nu numai cu răbdare dar și cu
doxologie.
În ultima parte, a șasea, Starețul lămurește care este adevărata mângâiere pe care ar trebui
să o aibă cei care se întristează pentru moartea persoanelor iubite și subliniază cât de importante
și folositoare sunt parastasele, rugăciunile și milosteniile care se fac pentru cei adormiți.
Cartea "Viața de famile" a Parintelui Paisie ajută pe cei care se nevoiesc în lume să ducă
"lupta cea bună" cu mai multă râvnă, și de asemenea deșteaptă conștiințele oamenilor care se

4
chinuiesc departe de Dumnezeu. Paralel, Starețul subliniază că în cadrul casatoriei este absolut
necesară respectarea tuturor poruncilor lui Dumnezeu.
Originalitatea cărții se efeculează pe răspunsurile oferite de cuviosul Paisie. Sunt
răspunsuri concrete, oferite din vasta lui experiență dar în același timp sunt bazate foarte mult pe
Sf. Scriptură și pe Sf. Părinți ai Bisericii.
Volumul acesta, apărut cu binecuvântarea Înalt Prea Sfințitul Nicodim al Kasandrei este
alcătuit dintr-un capitol introductive și șase părți. Multe din subiectele acestui volum provin din
discuțiile pe care stareța, precum și alte surori, le-au avut cu Părintele Paisie.
Bărbatul este capul femeii (Efes. 5, 25). Aceasta o spune Scriptura prin Sf. Apostol Pavel
iar noi trebuie să înțelegem că așa a rânduit Dumnezeu lucrurile, ca bărbatul să stăpânească peste
femeia sa. „Evanghelia spune că femeia trebuie să se teamă de bărbatul ei, adică să-l respecte, iar
bărbatul să-și iubească femeia. (Fac. 2, 23). În dragoste există respect și respectul se află în
dragoste. Cel pe care îl iubesc, îl și respect. Iar cel pe care îl respect, îl și iubesc. Adică nu este
altceva una și altceva cealaltă, ci amândouă sunt același lucru, ne învață Părintele Paisie.
Ceea ce constituie însă o mare problemă duhovnicească în viața de familie a creștinilor
este faptul că aceștia interpretează în mod eronat și egoist cuvintele Domnului. Și astfel bărbatul
se umple de sine și dă frâu liber bărbăției sale, supunându-și soția unei autorități exagerate doar
pentru că el consideră că aceasta trebuie să i se supună, călcând în picioare respectul și iubirea pe
care ar trebui să le aibă pentru ea. Unele femei ripostează și ele acestei legi duhovnicești,
nedorind să se supună, alergând după drepturi egale între ele și bărbați. Dar dacă ei nu se iubesc
și nu se respect apar situații neplăcute în familie. Părintele Paisie ne învață că un aspect
important care trebuie luat în considerare de către cei doi soți este recunoștința.
Astfel, pentru un început bun în viața de familie, Părintele Paisie recomandă tinerilor
curăția, căci așa cum spune Sf. Ioan Gură de Aur, „cununiile sunt simbolul biruinței asupra
plăcerii”. Reușind să biruiască, tinerii trebuie să aibă același duhovnic pentru ca duhovnicul să
gestioneze situația și să păstreze tinerii pe calea cea dreaptă, calea plăcută lui Dumnezeu.
Tot Pr. Paisie ne arată faptul că „caracterele deosebite creează armonie. Micile deosebiri
ale caracterelor soților ajută la crearea unei familii armonioase, pentru că unul îl complementează
pe celălalt. La mașină este absolute necesară accelerația ca ea să meargă, dar și frâna, ca să se
oprească. Dacă mașina ar avea numai frână, nu s-ar mișca din loc, iar dacă ar avea numai
accelerație, nu s-ar mai putea opri.” Astfel, vedem că dacă soții au caractere diferite pot ajuta mai

5
mult și în educația copiilor. Unul frânează iar celălalt poate să accelereze. Astfel, prin educația și
creșterea copilului el află echilibrul care este absolute necesar pentru o creștere sănătoasă și
prosperă.
De aceea este foarte important exemplul părinților pentru o creștere sănătoasă și
echilibrată. Și în această situație Pr. Paisie ne dă un exemplu extraordinar: „Părinte, îmi spune
soțul, pe mine puteți să nu mă primiți, cid oar puțin pe soția mea, să se ușureze, deoarece este
sensibilă”. Am mers puțin mai deoparte cu acea femeie, ca să-mi spună ce dorea. Fetița a venit și
ea în urma mamei ei. „Stai acolo, i-am spus, ca să vină mama ta”. „Tu ai mamă? Mă întreabă
fetița. „Nu am”, îi răspund. Și văd cum ochii ei se umplu de lacrimi. „Vrei să ți-o dau pe mama
mea?” mă întreabă din nou. Atunci o întreb și eu: Dar tu ai bunic?” „Nu” îmi răspunde. „Vrei un
bunic?”. „Vreau. Dar cum dorești? Să stai tu la noi sau să venim noi acasă la tine?” mă întreabă.
Câtă noblețe! Copil mic și s-o jertfească pe mama ei! Și să vedeți cum i-a copiat pe părinții ei. Și
tatăl ei avea multă noblețe. L-am îmbrățișat, l-am sărutat și l-am felicitat. Astfel de oameni mișcă
și pe omul cel mai împietrit la inimă, cu atât mai mult pe Dumnezeu.” Jertfea în familie, aceasta
este exemplul pe care copilul trebuie să-l identifice în familia lui, căci așa cum sunt părinții așa
vor deveni și copii lor.
Răbdarea porneşte de la dragoste. Ca să-l rabzi pe celălalt trebuie să te doară pentru
el”.  Dragostea pe toate le rabdă.  “În familie, unul trebuie să se smerească înaintea celuilalt, să-i
imite virtuţile, dar să-i suporte şi capriciile. Pentru o astfel de înfruntare a lucrurilor, foarte mult
îl ajută pe cineva atunci când se gândeşte că Hristos S-a jertfit pentru păcatele noastre şi ne rabdă
pe toţi, miliarde de oameni, deşi este fără de păcat, în timp ce noi, atunci când suntem chinuiţi de
capriciile altora, ne plătim păcatele. Bunul Dumnezeu le rânduieşte astfel încât unul, cu harisma
cu care este înzestrat, să-l ajute pe celălalt, iar prin cusurul pe care îl are, să se smerească înaintea
aceluia”. Fiecare dintre noi este dator să înfrunte situaţiile în chip duhovnicesc, potrivit dreptăţii
dumnezeieşti, căutând să-l odihnească pe celălalt. “Căci, dacă un suflet este slab şi greşeşte, are
circumstanţe atenuante. Însă celălalt, care este într-o stare duhovnicească mai bună, dar nu are
înţelegere, greşeşte şi mai mult”.
Pr. Paisie sfătuia mereu să răbdăm greutăţile şi încercările din această viaţă, sperând la un
viitor mai bun, să fim laşi cănd e vorba de păcat, binevoitori şi curajoşi în virtute, să ne ridicăm
după ce cădem în vreo răutate deoarece omul e făcut pentru a se înălţa şi nu în ultimul rând, să
postim şi să ne rugăm, să nu ne îndoim niciodată că Dumnezeu este un Dumnezeu al iubirii.

6
 Cea mai importantă datorie pe care soţii o au este însă să se lase călăuziţi în viaţa
familială de un duhovnic comun care să îi modeleze aşa încât unirea lor să se îmbine perfect. Ca
de obicei, când doreşte să înţelegem ceea ce ne sfătuieşte, Stareţul foloseşte exemple simple dar
cu un înţeles adânc: “au nevoie de puţină rindeluire. Ia două scânduri nerindeluite, una care are
un nod într-un loc, iar cealaltă în alt loc, încearcă să le uneşti şi vei vedea că rămâne un gol între
ele. Dacă însă rândeluieşti puţin una dintr-o parte, iar cealaltă din partea opusă, dar cu aceeaşi
rindea, îndată se vor uni”. Aici Părintele se referă la faptul  că această lucrare se face de către
duhovnic. Ea este eficientă atunci când soţii au acelaşi duhovnic, astfel încât rândeluirea să se
facă cu aceeaşi rindea. “Dacă au intenţie bună, dacă au duhovnic şi fac ascultare de el, nu vor
avea probleme. Fără duhovnic nu se face arbitraj… Dacă au duhovnic şi îşi fac un program de
rugăciune, cu puţin studiu, dacă merg la biserică şi se împărtăşesc, atunci nu au de ce să se teamă
în această viaţă”. “Soţii trebuie să aibă acelaşi duhovnic, căci altfel unul va trage la dreapta, iar
celălalt la stânga”.
Rolul duhovnicului comun este determinant în viaţa de familie, pentru că acesta va şti
mereu să-i sfătuiască în aşa fel încât să poată păşi fără probleme, fiecare să se nevoiască şi să se
pună în locul celuilalt pentru a-l ajuta. “Mult ajută duhovnicul. Multe perechi care se potriveau,
care s-au căsătorit din dragoste, s-au despărţit după o vreme pentru că nu au fost ajutaţi de un
duhovnic bun. În timp ce perechi care nu se potriveau, dar au avut acelaşi duhovnic, au mers
foarte bine”.