Sunteți pe pagina 1din 3

1.

Introducere

În perioada modernă asistăm la o dezvoltare tot mai accelerată a întregii societăţi. Întinsă pe
mai bine de trei secole, epoca modernă păstrează importante legături cu epocile vecine dar are,
totodată, o serie de caracteristici care o individualizează.
O primă mutaţie faţă de Evul Mediu are loc în plan social-economic: apariţia relaţiilor
capitaliste. Astfel, economia autarhică a dispărut, oraşele şi satele şi-au diferenţiat funcţiile
economice, meşteşugurile au făcut loc manufacturilor, proprietatea agrară feudală condiţionată s-
a transformat în proprietate capitalistă, de piaţă, ceea ce a dus la eliberarea unei importante forţe
de muncă. Cu ajutorul burgheziei mediul urban s-a evidenţiat faţă de mediul rural. De asemenea,
au apărut două noi clase sociale: burghezia şi muncitorimea.
Elementul definitoriu al epocii moderne constituindu-l relaţiile capitaliste (preponderent
comerciale în prima fază, industrial-comerciale mai apoi), principala problemă priveşte apariţia,
difuzimea şi impunerea lor. Un loc important revine revoluţiilor burgheze, dar şi reformelor, dat
fiind că unele societăţi au ajuns la capitalism fără a apela la revoluţii, iar în alte cazuri acestea au
fost înfrânate .
Epoca modernă a adus importante transformări sociale. Au apărut şi sau dezvoltat noi
categorii – burghezia mai întâi, proletariatul mai apoi. A scăzut rolul categoriilor legate de
agricultură, care se transformă treptat într-o manieră capitalistă.O problemă fundamentală este
cea naţională. Început în vestul continentului în secolul al XV-lea, procesul de formare a
naţiunilor s-a extins treptat spre centrul şi estul acestuia, ca şi în afara Europei.
O atenţie particulară merită transformările politice, instituţionale careau însoţit şi ilustrat
procesul de modernizare. Din Anglia, parlamentarismul s-a extins treptat, el asigurând o condiţie
a democraţiei burgheze. Viaţa politică s-a intensificat prin apariţia partidelor politice.
Un aspect strâns legat de activitatea burgheziei este expansiunea colonială. Ea a determinat
importante transformări, pozitive şi negative, ale societăţilor ajunse sub dependenţa colonială,
după cum a acţionat şi asupramcolonialiştilor sub raport material, spiritual şi politic.
Avântul economic este legat de dezvoltarea fără precedent a tehnicii şi a ştiinţei.
În general, cultura reprezentă un domeniu cu un important aport într-o societate aflată în
proces de modernizare. Fenomenul include atât producţiile spirituale, cât şi difuziunea ideilor.
Studierea mentalităţilor este nu numai un domeniu modern al cercetării ci şi un demers de o
deosebită necesitate.
Modernizarea este legată de evoluţia populaţiei cu o creştere constantă începând din
secolul al XVIII-lea. Demografia istorică este deosebit de utilă mai ales că în secolul al XVII-lea
este inaugurată era statistică, urmare a dorinţei de precizie şi a insuficienţei aproximaţiei.
Înnoirile care se produc în epoca modernă fac necesară o atenţie sporită pentru condiţiile de viaţă
care cunosc o notabilă transformare, ce-i drept, inegală, în funcţie de regiuni sau de mediu.

Secolul al XIX-lea în Europa poate fi considerat un secol al revolutiilor. Fie ca au fost revolutii
sociale sau nationale, industriale sau culturale ele au ca rezultat modernizarea statelor europene. În
acelasi timp, secolul al XIX-lea a fost secolul în care s-au cristalizat noi ideologii cu o contributie
marcanta la schimbarile majore pe care le cunoaste Europa în secolul al XIX-lea, cu prelungire si în
secolul urmator. Societatea europeana a cunoscut în secolul al XIX-lea transformari fundamentale în
domeniile cultural, economic, politic si social prin comparatie cu Vechiul Regim. Aceste
transformari poarta generic numele de modernizare. Procesul modernizarii s-a manifestat în viata
culturala si sociala a europenilor prin extinderea instructiei scolare, în consecinta prin alfabetizare,
prin crearea unei culturi omogene, care sa fie liantul societatii de masa ce îsi facuse aparitia în urma
exploziei demografice si a urbanizarii.
O altă transformare importantă a avut loc în plan politico-instituţional. Aceasta s-a
caracterizat prin procesul de formare a naţiunilor, prin centralizarea statală şi prin apariţia
parlamentarismului ca o condiţie a democraţiei. Apariţia birocraţiei şi depersonalizarea puterii au
reprezentat alte transformări. Fidelitatea faţă de suveran s-a transformat într-o fidelitate
administrativă faţă de un sistem sau o instituţie reprezentativă. Iar suveranul, prin desacralizarea
puterii a devenit un executant al ordinii constituţionale.
Una din marile etape ale modernităţii, o reprezintă şi dezvoltarea tehnicii militare şi
eforturile depuse de state în domeniul militar.
Chiar dacă cifra globală scade spre finele epocii, militarismul imperiilor de la cumpăna secolelor
XIX-XX se baza pe transferarea dezvoltării tehnicii de vârf în domeniul militar.
Istoria modernă universală poate fi etapizată în trei perioade. O primă etapă se întinde
de la începutul epocii moderne până la 1789, anul declanşării marii revoluţii franceze. Ea s-a
caracterizat prin transferul masiv de proprietate funciară, prin mercantilismul dezvoltat, prin
lupta pentru supremaţia mărilor şi crearea de noi pieţe, apariţia manufacturilor şi a companiilor
comerciale, răspândirea absolutismul luminat din veacul al XVIII-lea. O a două etapă, cuprinsă
între 1789 şi 1870-1871, poate fi definită prin extinderea capitalismului, prin revoluţia industrială
şi naşterea proletariatului ca şi prin afirmarea naţionalismului ca efect al formării statelor
naţionale. Întinsă între 1870-1871 şi 1918, a treia etapă are ca trăsături definitorii a doua
revoluţie industrială, imperialismul colonialist al marilor puteri, intensificarea mişcărilor sociale
şi naţionale, declanşarea primei conflagraţii mondiale, urmare a configurării blocurilor politico-
militare Tripla Alianţă şi Tripla Înţelegere.

2. Modernizare în cultura si arta

Formarea societatii moderne a impus conditii favorabile înfloririi literaturii si artelor. Mai multi
factori au facut ca realizarile culturale, pâna atunci accesibile unui numar restrâns de oameni, sa
poata fi apreciate de cercuri din ce în ce mai largi de cetateni: dezvoltarea presei si a tiparului,
deschiderea saloanelor de expozitie în care erau expuse publicului larg productiile artistilor
plastici, cresterea procentului de populatie instruita în urma extinderii retelei de
învatamânt. Conflictul de idei în lumea europeana a condus la noi viziuni despre modernizare în
rândul elitei intelectuale, reflectat prin manifestarea succesiva, dar si concomitenta a curentelor
culturale precum: romantismul, realismul, impresionismul, naturalismul, parnasianismul,
simbolismul.
  Romantismul
În domeniile literaturii, secolul al XIX-lea a debutat prin afirmarea romantismului, curent
cultural care punea accentual pe exprimarea libera a sentimentelor si trairilor, cautarea modelelor
eroice în istorie, valorizarea idealurilor nationale si democratice. Trasaturile definitorii ale
operelor artistice si literare romantice, s-au manifestat în proza lui Victor Hugo si Walter Scott,
în poezia lordului Byron, a lui Heinrich Heine sau Aleksandr Puskin, în creatia muzicala a lui
Schubert, Schumann sau Chopin, în pictura lui Eugene Delacroix.

 Realismul
Daca romantismul a însemnat exteriorizarea sentimentelor, a emotiilor, realismul a cautat sa
descrie cu atentie si raceala societatea acelor vremuri, constituindu-se astfel într-o reactie
antiromantica. La mijlocul secolului al XIX-lea, realismul aducea o viziune noua în creatia
artistica, încercând sa realizeze o fotografie a societatii contemporane asa cum era ea, prin
reproducerea fidela si obiectiva a realitatii si a psihologiei umane, se manifesta un nou curent
cultural si artistic, realismul. Realismul a lansat în literatura nume prestigioase: Balzac si
Flaubert - în Franta, Dickens - în Anglia, Ibsen - în Norvegia.
La cumpana secolelor al XIX-lea - al XX-lea, simbolismul si parnasianismul exprimau dorinta
de desprindere de realitatea imediata si de cautare a unor noi valori culturale. În artele plastice,
ultimele decenii ale secolului al XIX-lea au fost marcate de impresionism, exprimare a cautarilor
pentru redarea unor nuante si fenomene subtile ale luminii si ale miscarii. Mijloacele de expresie
utilizate de oamenii de cultura sunt atât de noi si de neasteptate, încât se poate vorbi, în a doua
jumatate a veacului al XIX-lea, de o revolutie în creatia literara si artistica.

3. Politici culturale
Propagarea revolutiei industriale, dezvoltarea economica, urbanizarea, dar si afirmarea statelor
nationale au facut ca guvernele sa acorde o atentie sporita educatiei si învatamântului.
Dezvoltarea învatamântului a fost însotita, pe întregul continent european, de modernizarea
programelor scolare, a manualelor, ca si de cresterea constanta a numarului de elevi. De o atentie
deosebita s-au bucurat învatamântul primar si cel secundar, introducerea gratuitatii scolarizarii
primare, reducerea analfabetismului, dezvoltarea învatamântului de stat. Totodata, obiectivele
educatiei scolare erau acelea de a asigura formarea unor cetateni devotati statului caruia îi apartineau.
Europa deţine o superioritate şi pe plan cultural. Ea beneficiază de roadele Renaşterii şi
Reformei. Chiar dacă lent încă, progresul ştiinţific, tehnic, artistic este evident. El este consolidat
prin extinderea învăţământului şi crearea academiilor. Tiparul asigură o mai largă răspândire a
culturii, fapt la care contribuie şi generalizarea utilizării limbilor naţionale. Chiar astfel, cultura
păstrează un caracter elitist; marea majoritate a populaţiei rămâne analfabetă.
 Ca urmare a descoperirilor geografice, s-au realizat premise pentru contactul între civilizaţii.
Multă vreme însă principalele rezultate sunt de ordin economic şi politic. Europenii au beneficiat
de bogăţiile celor două Lumi în acelaşi timp în care au realizat o modificare a hărţii politice a
Planetei.