ETICĂ ŞI INTEGRITATE ACADEMICĂ

Cursul IV:

Educaţia în secolul XXI

Motto:
,,Educaţia trebuie (…….)să constituie un proces conţinu de formare a unor fiinţe umane împlinite la nivelul
cunoaşterii şi al aptitudinilor, al spiritului critic şi al capacităţii de a acţiona; trebuie să permită dezvoltarea de
sine a individului, deschiderea lui spre problematica mediului înconjutător; trebuie să-i permită acestuia să joace
un rol social atât la serviciu cât şi în comunitate’’ (Raportul Delors,2000, p.14).

Mentalitatea conform căreia principal menire a educaţiei este să formeze indivizi adaptaţi şi
capacităţi să răspundă nevoilor economiei de piaţă, producători competitive, conştiincioşi şi
disciplinaţi profit, este perimata şi profund greşită.
Astăzi, pretutindeni, şi cu atât mai mult în fostele tari comuniste, unde întâlnim adesea, forme
acerbe de individualism şi concurenta economică şi politică (uneori la limită cu legea, alteori
ilegale), educaţia este chemată să contribuie la formarea unui nou umanism cu o componentă
etică esenţială. Încă din 2000, Raportul Delors1
sesiza că că presiunile exercitate de competiţia economică şi politică i-au determinat pe mulţi
dintre cei aflaţi într-o poziţie de decizie să piardă din vedere misiunea pe care o aveau, şi
anume ,,să ofere fiecăruia mijloace pentru a profita la maximum de ocazia care i se oferă’’.
Acest lucru se resimte cu mai multă acuitate în fostele ţări ale lagărului socialist, care au
traversat o lungă perioadă de tranziţie, de anomie, de punere în genunchi a moralei.
Pentru aceste ţări, şi nu numai, este atât de actuala ideea că există serioase şi ,,multiple motive
pentru a se pune din nou accentul pe dimensiunile morale şi culturale ale educaţiei, aşa încât
fiecare dintre noi să poate percepe individualitatea celorlalţi şi să înţeleagă mersul nesigur al
lumii spre unitate(….); acest proces trebuie să înceapă prin cunoaşterea de sine, printr-o
călătorie interioară ale cărei puncte de reper sunt cunoaşterea, reflecţia şi practica autocriticii.’’2
Cinetică accelerată,progresul tehnologiilor comunicaţiilor, intensificarea mondializării sunt noi
provocări pentru educaţie, o somează la o schimbare paradigmatică. Încercând să răspundă
acestor provocări, observam că au apărut tot mai, multe perspective care pun în mod clar şi
apăsat accentul pe dimensiunea formator-morala a educaţiei astăzi, pe necesitatea dezvoltării
unei societăţi morale. Raportul Delors se înscrie şi iniţiază aceste perspective. În aceeaşi direcţie,
A. Touraine subliniază, la rândul lui, uriaşa importanta jucată de valorile morale în actuala
societate .El susţine că ,,societatea contemporană,,informatizata’’, “programată” –-“este o
societate în care categoriile morale ocupă locul central, pe care l-au avut categoriile politice, pe
urmă cele economice, şi care, înainte de apariţia modernităţii a fost ocupat de gândirea
religioasă”.3
Alte perspective, fără a se afla cu necesitate în opoziţie cu cele dintâi, pun în prim plan rolul
educaţiei în formarea unor indivizi adaptaţi schimbărilor tehnologice, epocii informaţionale,

1 Jaques Delors, Comoara launtrica – 

 Raportul către UNESCO al Comisiei Internaționale pentru Educație în secolul XXI, Polirom, 2000, pp:69-77
2 Ibd.
3 A. Touraine ,1992, p.414 , dupa :http://nou2.ise.ro/wp-content/uploads/2001/08/2001_Raport_cercetare.pdf)
lumii mondializate. etc. Ele susţin că, ţinând cont de specificul secolul XXI, educaţia trebuie să
insiste mai puţin pe informaţie şi abilităţi şi mai mult pe ,, cei patru C, respectiv : gândire critică,
comunicare, colaborare şi creativitate’’. Doar centrându-se pe ,, cei patru C’’ sistemele
educaţionale vor pregăti tineri capabili să facă faţă astăzi ritmului atât de alert al schimbării4.
Simpla învăţare a celor ,,4C’’poate că e îndeajuns pentru că tinerii să ţină pasul cu lumea;doar ca
, tinerii de azi, ca şi cei de ieri aspira la mai mult decât atât. Ei vor să fie şi sunt subiecţii unei noi
lumi, sunt cei care construiesc lumea nouă şi durabilă, speram noi. În această mare misiune a lor
au nevoie de un al 5-lea C, respectiv de o busolă etică, de repere, principii şi valori morale.
Tinerii au nevoie ca întreaga lor cunoaştere să aibă un fundament moral, au nevoie de educaţie
morală.
Raportul Delors susţine că educaţia are patru “piloni” de baza : “A învăţa să ştii”, “A învăţa să
faci”, “A învăţa să fii”, “A învăţa să trăieşti împreună cu ceilalţi’’, oferind un loc privilegiat celui
de pe urmă. 5 Dar nu poţi să trăieşti bine şi frumos împreună cu ceilalţi dacă nu înveţi, respecţi şi
practici valorile şi normele morale ale societăţii .
În concluzie, actul educațional- la toate nivelele (inclusiv cel academic) - nu
trebuie să fie doar un simplu transfer de cunoștințe ci trebuie să implice
totdata şi o învățare a valorilor. Trebuie să fie locul sensibilizării/
conştientizării mizelor etice ale lui ,, a fi împreună,,. Cu alte cuvinte,
misiunea universităţilor nu este doar de a produce şi transmite cunoștințe ci şi
repere, nu este doar de a forma specialiști şi cercetători, ci şi oameni de caracter, culţi şi
civilizaţi.
Încă din 1943, Leavis vedea în universitate "un refugiu al conștiinței și umanităţii în mijlocul
presiunilor și al complicațiilor dezumanizante ale lumii moderne; un centru în care inteligența
(...........) este în măsură să pună în aplicare un sistem elaborat de valori și să se dedice
problemelor civilizației.6

2. Dezbateri privind autonomia şi capacitatea universităţii de a produce şi transmite valori

Importanta rolului universităţii în producerea şi transmiterea valorilor, în învăţarea ,,dreptei
conduite’’ de către tânăra generaţie, a constituit tema centrală a Colocviului ,, Instituţional
Autonomy, Academic Freedom and Imposture în the Academia – Do Aca demic Core Values
Safeguard Against Corruption?’’, care a avut loc în 2018, la Colegiul Noua Europă din
Bucureşti. La polul opus, abaterile de la un sistem just de valori și principii ( mită, deturnare de
fonduri, favoritism, nepotism, remunerarea unor profesori „fantomă” , acordarea de diplome
false etc.) ‘’reprezintă, poate, unul dintre cele mai maligne deservicii pe care și-l poate face o
societate sieși.’’7

Deşi principiul concurenței a ajuns în prezent să domine în mare măsură gândirea socio-
economică, pentru că universitatea să rămână locul unde se cultivă valori și principii morale care,

4 Yuval Noah, Harari, 21 de lectii pentru secolul xxi, Polirom, 2018, p.262
5 Jaques Delors,Ibd.
6 Leavis, F.R. (1943), Education and the University, Cambridge University Press, Cambridge
7 Ana Maria Sirghi, Despre incredere si valoare in invatamantul romanesc si European,
http://www.marketwatch.ro/articol/16167/Despre_incredere_si_valoare_in_sistemul_universitar_romanesc_si_europ
ean/
ulterior se vor reflecta în prin grija pentru binele comun , e nevoie ca ea să rămână autonomă, să
nu se lase absorbită de angrenajul pieţei.

Putinţă (capacitatea) universităţilor de a-şi manifesta autonomia în raport cu societatea de azi, cu

domeniul economic şi cel politic şi de a produce şi transmite valori proprii a născut o întreagă
polemică în literatura de specialitate.
Există puncte de vedere8
care susţin că, în loc să se prezinte ca instituții bazate pe anumite valori fundamentale,
universitățile se prezintă azi ca organizații limitate la prestarea unor servicii tehnice, acceptarea
de bună voie a valorilor impuse de beneficiarii lor principali - în special guvernul și industria.
Rezultatul este că problemele etice sunt în pericol să devină mai degrabă probleme secundare în
universitățile moderne decât probleme fundamentale, direct legate de misiunea principală a
universităţii. În acest context, se poate observa că, în contextul predării, în loc să încurajeze
dezbaterile majore privind dezvoltarea dezirabilă a curriculumului, universitățile se
concentrează acum pe politicile și procedurile menite să prevină sau să pedepsească plagiatul
printre studenți.
Aceeaşi situaţie poate fi observată şi în ceea ce priveşte cercetarea. Etica cercetării nu mai este
preocupată de moralitatea sponsorizării militare sau comerciale a companiei de cercetare;ea se
concentrează pe chestiuni
mult mai înguste, adesea tehnice, cum ar fi expunerea unor practici incorecte și menținerea
rigurii metodologiilor de cercetare.

Peter Scott9 observa că , pe lângă erodarea bazelor etice, scăderea nivelului intelectual, a
standardelor tradiționale, incapacitatea universităților de a acționa independent și eficient ca
instituţii critice ale societății -fac astăzi conţinutul unor reclamaţii des întâlnite. În opinia lui însă,
surprinderea situaţiei reale în care se afla universităţile astăzi necesita o descriere mai nuanţata .
Distingând intre universități de masă şi universități de elită, el susţine că , acestea de pe urmă
au reușit să mențină o distanţă critică faţă de societate- conform opiniei generale. Ele au reuşit
totodată să-și dezvolte propriile sisteme de valori - strâns aliniate cu cele ale societății, dar în
același timp diferite - și apoi le-a răspândit parțial prin cercetare și burse acordate studenților, şi
în principal prin rolul lor cheie în formarea elitelor. Pe de altă parte, dezvoltarea unei
societăți bazate pe cunoaștere a dus la erodarea granițelor dintre politica,
piața, știința și cultura. Universitatea- una dintre cele mai dinamice instituții
din cadrul societății cunoașterii - este printre cele mai afectate de aceasta
eroziune. Prin urmare, succesul său în rezolvarea problemelor științifice și
sociale a generat în mod inevitabil o pierdere de autonomie. Pierderea
autonomiei a fost mai mare în cazul învățământului superior în masă
,,ghidat mai degrabă de valori instrumentale decât liberale (sau
academice)’’, ,,orientat mai mult spre profesional și mai puţin spre stiintific’’.
Se poate vorbi , în cazul lui de o pierdere a capacităţii de a-și genera
propriile sisteme distincte de valori.
O analiză mai subtilă şi mai profundă – conchide Scott scoate în evidenţă
faptul că relația dintre învățământul superior și societatea cunoașterii este

8 Peter Scott, L’étique « dans » et « pour » l’enseignement supérieur, dans :

L’Enseignement Supérieur en EuropeVolume XXIX Numéro 4/ 2004, UNESCO-CEPES, pp:439-451)
9 ibidem
una mult mai complexă și mai ambiguă. ,,Instituțiile care alcătuiesc
învăţământul superior traversează.(..) societatea cunoașterii la diferite
niveluri - începând cu producția de cercetare și de tehnologii avansate la
nivel global, continuând cu instruirea elitelor profesionale și tehnice și până
la formarea maselor de absolvenți de universitate. În timp ce unii ar putea
vorbi despre o încorporare mai profundă a învățământului superior în
societatea cunoașterii, alții ,dimpotrivă , pot susţine independența lui- sau,
dacă nu independența învățământului superior, dependența altor instituții
sociale sau economice de sistemul educație superior (Scott, 1999).’’
Profesorul Lazăr Vlăsceanu10 -de la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a
Universității din București- este de părere că, astăzi trebuie să reflectăm din nou asupra legăturii
dintre universitate și societate, fără a banaliza ideea de valoare și fără a gira imposture.El
considera totodată că valorile academice tradiționale nu trebuie să dispară și nici să fie
distorsionate.
În legătură cu capacitatea universităţilor de a-şi produce propriul sistem de
valori, auzim astăzi tot mai multe şi mai puternice voci încrezătoare şi
optimiste. De altfel, în conformitate cu anumite studii, învățământ superior nici nu
ar putea exista în afara unui astfel de set de valori proprii.Putem vorbi deci , de existenţa unui set
de valori comune întregului învățământ superior
şi anume:11

● angajamentul de a urmări adevărul;

● responsabilitatea de a împărtăși cunoștințele;
● libertatea de gândire și de exprimare;
● analiza riguroasă a dovezilor și recursul la o argumentare raţională pentru a se ajunge la o
concluzie
● dorința de a asculta alte puncte de vedere și de a le judeca după meritul lor
● luarea în considerare a modului în care propriile noastre argumente vor fi percepute
de către alții;
● dorința de a ține seama de implicațiile etice ale anumitor rezultate și
anumite practici.

O cercetare 12
realizată în 2007 în Marea Britanie surprinde opiniile tinerilor în legătură cu dificultăţile
inampinate de universităţi în manifestarea autonomiei, valorile produse şi transmise de mediul
academic actual în raport cu cel tradiţional.Sunt evidenţiate aici, aspecte deosebit de importante
pentru înţelegerea problemelor etice cu care se confrunta învăţământul superior în procesul
asumării rolului de creator şi furnizor de valori în societate. Dintre afirmaţiile – cheie incluse în
chestionar în raport cu care studenţii intervievaţi (în Marea Britanie) şi-au exprimat acordul(total
10 Ana Maria Sirghi, Despre incredere si valoare in invatamantul romanesc si European,
http://www.marketwatch.ro/articol/16167/Despre_incredere_si_valoare_in_sistemul_universitar_romanesc_si_europ
ean/
11 Ian McNay, « Valeurs, principes et intégrité : normes universitaires et
professionnelles dans l'enseignement supérieur au Royaume-Uni », Politiques et
gestion de l'enseignement supérieur 2007/3 (n° 19), pp. 45-71: https://www.cairn.info/revue-politiques-et-gestion-
de-l-enseignement-superieur-2007-3-page-45.htm#
12 Ibidem
sau foarte mare)le-am selectat pe cele care mi s-au părut izbitor de actuale pentru mediul
universitar românesc, şi anume :
a.Învăţământul superior și-a pierdut rolul de conștiință critică a  societății  
b.Există teamă de sancționare a celor care "spun adevărul celor aflaţi la putere ", la limita unei
culturi a brutalităţii și
culpabilităţii .                                                                                                                                
c. Plăcerea învățării s-a diminuat pe măsură ce atenția s-a concentrat pe pregătirea pentru
ocuparea forței de muncă prin dezvoltarea competențelor necesare
d. Integritatea cercetării a fost pusă sub semnul întrebării:
prin diferite presiuni pentru a publica prematur, sau prin presiuni comerciale sau prin presiuni
legate de așteptările sponsorilor în cazul ordinelor de proiect
e. Presiunea exercitată de indicatorii de performanță a generat o anumită laxitate a examenelor
pentru a menţine rate înalte de reuşită și păstrarea studenților.
f. Se fac mai puţine eforturi pentru dezvoltarea unei conștiințe etice, a unui sentiment de
responsabilitate civică și individuală în rândul studenţilor.
g. Din ce în ce mai mult, universitatea pune accentul pe sisteme decât pe persoane, se pierde
accentual uman şi pasionant care caracteriza aceasta instituţie odinioară.
h. Concurența ca valoare etică a antrenat o scădere a cooperării între cadrele universitare.
i. Dacă învăţământul superior trebuie să servească binele public, atunci, acesta de pe urma este
redefinit ca fiind competitivitate economică şi bogăţie.
j.Definirea și înțelegerea a ceea ce reprezintă o gresala/eroare profesională
în lumea academică s-au schimbat astfel încât comportamentele considerate ca fiind
inacceptabile în trecut sunt acum tolerate. Acest lucru e adevărat
şi în cazul studenţilor (în mai mare măsură) şi al profesorilor (în mai mică măsură)
k. Astăzi, comportamentele şi aşteptările studenţilor sunt mult mai pragmatice, ei se mulţumesc
să obţină o calificare/diploma
În concluzie,în opinia studenţilor, s-a înregistrat o scădere a rolului universităţii de creator şi
furnizor de valori în societate. Ei pun sub semnul întrebării integritatea cercetării şi putinţa
universităţii de a-şi manifesta rolul de conștiință critică a societății. Considera că universităţile se
implica mai puţin în dezvoltarea conștiinței etice, a sentimentului responsabilităţii civice și
individuale a studenţilor. Sunt de părere că au scăzut nivelul performantei şi aspiraţiilor
studenţilor precum şi plăcerea de a învăţa.