Sunteți pe pagina 1din 3

În funcție de limbă, articolele pot fi folosite sau nu împreună cu un alt tip de determinant abstract în același

grup substantival. Bunăoară, în franceză și în engleză, articolul, adjectivul posesiv și cel demonstrativ se


exclud unul pe celelalte[13][14], dar în română, când substantivul se folosește cu adjectiv posesiv postpus,
trebuie articulat cu articol hotărât: fiul  meu[15]. Aceasta se referă și la folosirea adjectivului demonstrativ
dacă este postpus (studenta aceasta), deși nu și la cel antepus: această studentă[16].
Articolul fiind un clitic, în unele limbi, forma sa depinde de sunetul inițial al cuvântului care îl urmează,
adaptându-se acelui sunet. De aceea, în engleză, bunăoară, articolul nehotărât are două forme,
ex. a  visitor „un vizitator” vs. an  exhibition „o expoziție”[17], pentru că forma an formează mai ușor un așa-
numit cuvânt fonetic (un grup de cuvinte cu un singur accent) cu substativul cu inițială vocalică. Același este
cazul articolului hotărât în limba maghiară: a tanár „profesorul” vs. az újság „ziarul”[18]. În spaniolă, articolul
hotărât feminin singular este la (la  carta „scrisoarea”), dar dacă cuvântul feminin începe cu vocala /a/
accentuată, se folosește forma de masculin singular a articolului [el agua (fem.) „apa”], ca și el
árbol (masc.) „arborele”[7]. Prin urmare, articolul nu indică totdeauna genul. În franceză, vocalele
articolelor le și la cad înaintea cuvintelor cu inițială vocalică, ceea ce duce tot la nedistingerea
genurilor: le chien (masc.) „câinele”, la clé (fem.) „cheia”, dar l’été (masc.) „vara”, l’heure (fem.) „ora”[19][20].

Cuprins

 1Articolul hotărât
 2Articolul nehotărât
 3Alte articole
 4Articol zero
 5Note
 6Surse bibliografice
 7Vezi și

Articolul hotărât[modificare | modificare sursă]


Articolul hotărât indică faptul că substantivul căruia îi este asociat este cunoscut de participanții
la comunicare, are un grad înalt de individualizare, este precis definit, numește un anume lucru sau o
anumită ființă[1][21][22]. Cunoașterea pe care o exprimă poate decurge din contextul verbal sau scris
( hu  A  könyvet elolvastam „Cartea am citit-o”), ori din cunoașterea pe care vorbitorii o au despre lume în
general:  hu  Az  autó gépjármű „Automobilul este un vehicul cu motor”[22].
Acest articol provine în mai multe limbi din pronumele demonstrativ. În limbile romanice are la origine
pronumele demonstrativ latinesc: ILLE (masc.) >  ro  -l(e),  fr  le,  es  el,  it  il,  pt  o; ILLA (fem.) >  ro  -
a,  fr  la,  es  la,  it  la,  pt  a; IPSE (masc.) > sardă su, IPSA (fem.) > sardă sa[23]. În engleză, unicul articol
hotărât provine din forma de masculin singular nominativ (þe) a pronumelui demonstrativ din engleza
veche[24]. În maghiară, dintre cele două forme, a și az, cea din urmă este identică și azi cu cea a pronumelui
demonstrativ de depărtare din care provine prin conversiune[25].
Particularitatea articolului hotărât românesc este că se declină: pomul (nominativ-
acuzativ), pomului (genitiv-dativ), pomii (N-A), pomilor (G-D), casa (N-A), casei (G-D)[26]. Folosirea sa cu
nume proprii de persoane masculine la singular, cu nume proprii feminine neadaptate morfologic limbii
române și cu unele substantive comune (precum numele lunilor), la cazul genitiv-dativ, este singura situație
în care articolul devine proclitic: lui Andrei, lui Ionescu, lui  Carmen, lui ianuarie[27].
În franceză, forma de masculin le și cea unică de plural les se contopesc cu
două prepoziții: appeler au  secours (à + le) „a striga după ajutor”, parler  aux  voisins (à + les) „a vorbi cu
vecinii”, le repas  du soir (de + le) „masa de seară”, la veille  des  vacances (de + les) „ajunul vacanței”[28].
Acestea sunt cazuri aparte, în care două părți de vorbire sunt prezente în același cuvânt.

Articolul nehotărât[modificare | modificare sursă]


Articolul nehotărât exprimă despre substantivul cu care este asociat, faptul că ceea ce denumește nu este
cunoscut, în sensul că nu a fost încă vorba despre aceasta în cursul comunicării. Mai indică și faptul că
ceea ce denumește este neindividualizat în raport cu clasa din care face parte, și articolul doar orientează
atenția asupra acelui lucru sau acelei ființe, fără a le determina precis [1][29][30][22].
La singular, acest articol provine din numeralul cu sensul unu, în unele limbi în formă neschimbată, precum
în franceză [un (masc.), une (fem.)] sau în maghiară (egy). În engleză, forma an are la origine numeralul din
engleza veche an, care cu timpul l-a pierdut pe n înaintea cuvintelor cu inițială vocalică. În limba actuală,
numeralul are cu totul altă formă, one[31]. În spaniolă, articolul masculin este identic ca formă cu numeralul
folosit adjectival (un vs. uno – numeral folosit substantival), iar cel feminin este identic cu numeralul feminin
folosit și adjectival, și substantival: un niño „un copil”, una mesa „o masă”[32]. În română este identic cu
numeralul cu valoare adjectivală, dar diferă de cel cu valoare substantivală: un pom, o  casă vs. unu, una.
Și acest articol are formă de genitiv-dativ: unui pom, unei case[33].
În engleză sau în maghiară nu este articol nehotărât plural, dar în alte limbi există. În spaniolă se formează
cu procedeul general pentru pluralul părților de vorbire nominale: unos  libros (masc.) „niște
cărți”, unas  mujeres „niște femei”[32]. Acestea sunt considerate și adjective nehotărâte[34]. În română există
de asemenea articole nehotărâte la plural. Unul are formă invariabilă (niște  pomi, niște case), celălalt are
numai formă de genitiv-dativ, fiind pluralul articolului singular de același caz, dar cu formă unică pentru
genuri: unor pomi, unor  case[33]. Această formă există și ca adjectiv nehotărât. Particularitatea
lui niște este că se folosește și cu substantive nenumărabile la singular: niște carne[35]. În franceză s-a
format altfel articolul nehotărât plural, anume prin contopirea prepoziției de cu articolul hotărât plural les, și
are o singură formă: Des  gens demandent à vous voir „Niște oameni cer să vă vadă”[36]. Acest articol este
considerat și de alt tip de către unele gramatici (vezi mai jos).

Alte articole[modificare | modificare sursă]


În franceză, de exemplu, există și un articol numit partitiv, folosit cu substantive nenumărabile (nume de
materii, substantive abstracte), care indică faptul că este vorba de o cantitate nedeterminată din ceea ce
denumește substantivul. Exemple: avoir  du courage „a avea curaj”, boire de l’alcool „a bea
alcool”, boire  de la  bière „a bea bere”. După unele gramatici, des poate fi nu numai articol nehotărât, ci și
partitiv, cu un substantiv nenumărabil folosit numai la plural: manger  des  rillettes „a mânca pateu”[8].
În această prespectivă, și românescul niște poate fi considerat articol partitiv când este folosit cu
substantive nenumărabile, dar acest tip de articol nu este luat în seamă de gramaticile românești. În schimb
acestea disting două alte tipuri de articol.
Articolul demonstrativ este apropiat ca înțeles de adjectivul demonstrativ, având forme identice cu cele ale
variantei scurte a acestui adjectiv. Ca articolul hotărât, și acest articol determină substantivul în mod
hotărât. Exemple[37]:

 în exprimarea gradului superlativ relativ: cel  mai frumos;


 înlocuind un substantiv înaintea atributului care se referă la el: – Unde mi-e rochia? –
Care,  cea  neagră?;
 înaintea unui numeral: Cei  trei mușchetari;
 în unități frazeologice: Cele  rele să se spele, cele  bune să se-adune;
 în nume de monarhi: Petru  cel Mare;
 înaintea celui de-al doilea atribut al unui substantiv, când ambele atribute sunt postpuse: prietena
lui cea simpatică.
Are și forme de genitiv-dativ: celui, celei, celor.
Alt articol românesc este cel posesiv. Și acesta exprimă determinare definită în construcții posesive. Are
patru forme acordate cu obiectul posedat, la care se referă. Este folosit în următoarele construcții [38]:

 în formarea pronumelui posesiv: al  meu;


 în al doilea atribut, care numește posesorul, al unui obiect posedat: pantofii cei noi  ai  verișoarei
mele;
 în numele predicativ care exprimă posesorul obiectului numit de subiect: Cărțile
sunt  ale profesorului meu, A  cui este casa aceasta?

Articol zero[modificare | modificare sursă]


În anumite cazuri, substantivul este folosit fără niciun articol și în limbi în care de altfel există articole.
În română, substantivele nenumărabile se folosesc uneori cu articolul niște, dar cel mai adesea fără
articol: Am pâine, brânză și vin. Tot fără articol se folosește numele predicativ fără atribut, care denumește
ocupația, profesia, funcția, rangul, titlul, etnia etc. subiectului: El este student. În ciuda caracterului său
definit, substantivul fără atribut, la acuzativ cu prepoziție, se folosește tot fără articol: Cartea e pe
masă, Pisica este sub scaun. Excepție face numai substantivul cu prepoziția cu, care poate fi definit
(Mergem cu directorul), dar și nedefinit: Mergem cu mașina[39].
Nici în spaniolă nu se folosește articol în cazurile corespunzătoare primelor două menționate pentru
română: Tenemos vino „Avem vin”[40], Es general de ejercito „Este general în armată”[41].
În franceză de asemenea nu se folosește articol înaintea numelui predicativ fără atribut, care exprimă
ocupația etc. subiectului: Son fils est avocat „Fiul său este avocat”[42]. Substantivul este tot nearticulat în
următoarele cazuri mai frecvente[43]:

 atributul substantival cu prepoziție: une table de marbre „o masă de marmură”;


 complementul indirect nedefinit folosit cu prepoziția de: Tu t’occupes de bêtises „Te ocupi de
prostii”;
 numele de luni fără atribut: Décembre est revenu „A venit decembrie”;
 complementul din unități frazeologice: demander pardon „a