UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI

ORGANIZAREA ŞI ANALIZA ACTIVITĂŢII ECONOMICE

ÎN DOMENIUL TELECOMUNICAŢIILOR

Partea I

CHIŞINĂU
2017
 UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI

Facultatea Electronică şi Telecomunicaţii

Departamentul Telecomunicații

ORGANIZAREA ŞI ANALIZA ACTIVITĂŢII ECONOMICE

ÎN DOMENIUL TELECOMUNICAŢIILOR

Note de curs

Partea I

CHIŞINĂU
Editura „Tehnica-UTM”
2017
 Notele de curs sunt adresate masteranzilor încadraţi în
programul Mentenanţa şi managementul reţelelor de
telecomunicaţii şi studenţilor de la specialitatea Inginerie şi
management în telecomunicaţii.

Autori: conf. univ. Lilia SAVA

conf. univ. Lucia GUJUMAN

Redactor responsabil: conf. univ., dr. Pavel NISTIRIUC

Recenzent: conf. univ., dr. Nicolae JOSAN

 Introducere

Cunoştinţele economice sunt o parte componentă a

pregătirii viitorilor ingineri, inclusiv inginerilor-manageri.
Procesul de pregătire a specialiştilor în domeniul
telecomunicaţiilor include studierea principalelor concepte
economice, strategii şi planificări ale activităţii economice;
analiza principalelor prevederi ale doctrinelor economice
moderne, statisticii economice a diferitor metode şi tehnici de
management. Pentru realizarea acestui obiectiv este utilizată
analiza şi sinteza informaţiei privind aspectele teoretice şi
practice ale întreprinderii.
Lucrarea pune la dispoziţia masteranzilor atît elemente de
teorie economică, cît şi aplicaţii care facilitează înţelegerea mai
rapidă a principalelor noţiuni ale analizei activităţii economice.
Obiectivele urmărite:
 Indicatorii, prin intermediul cărora se analizează activitatea
entităților economice;
 cercetarea corelaţiei dintre procesele sau fenomenele
economice;
 aprecierea tendinţei sau gradului de îndeplinire a nivelului
programat (planurillor de afaceri) la compartimentul
respectiv de analiză;
 evidenţierea şi calculul factorilor respectivi asupra
modificării indicatorului rezultativ;
 evidenţierea rezervelor interne şi elaborarea măsurilor
concrete pentru utilizarea lor practică în viitor.
Lucrarea este destinată studenţilor de la specialitatea
Managementul şi mentenanţa reţelelor de telecomunicaţii
care studiază mecanismele de funcţionare ale economiei
întreprinderilor şi poate fi considerat un instrument
metodologic pentru efectuarea lucrărilor de licenţă.
În procesul studierii conform acestei note de curs
trebuie îndeplinite următoarele sarcini:
- sistematizarea şi aprofundarea cunoştinţelor teoretice
apropiate temelor studiate;
- examinarea organizării practice a activităţii economico-
financiare şi elaborarea unor recomandări de
perfecţionare a sectorului analizat;
- aplicarea cunoştinţelor în analiza economică în diferite
domenii ce ţin de activitatea economică.
Studiind aceste note de curs masteranzii vor lua cunoştinţă:
- de utilizarea documentelor legislative şi contabile care se
referă la temă;
- de aplicarea documentelor primare şi generale a datelor
statistice la nivel microeconomic, analiza şi sinteza
acestora în funcţie de tema aleasă;
- de sistematizarea rezultatelor obţinute privind indicatorii
care se examinează şi elaborarea propunerilor concrete.
 TEMA 1. BAZELE TEORETICO-METODOLOGICE
ALE
ANALIZEI ECONOMICO-FINANCIARE

1.1. Definirea analizei economico-financiare

1.2. Tipuri de analize economico-financiare
1.3. Conţinutul şi etapele procesului de analiză economico-
financiară
1.4. Factorii care determină rezultatele activităţii
economico-financiare

1.1.Definirea analizei economico-financiare

În spaţiul socioeconomic în care activează,

întreprinderea trebuie să-şi probeze permanent viabilitatea,
capacitatea de concurenţă şi adaptare, performanţa economico-
financiară. Toate acestea îşi găsesc reflectare în eficienţa
activităţilor care are la bază determinări cantitative şi calitative
ale factorilor de producţie, randamente maxime ale utilizării
acestora.
Întreprinderea reprezintă o entitate socioeconomică
de sine stătătoare cu o structură proprie, delimitată în timp şi
spaţiu, astfel încât partenerii săi sînt consideraţi ca făcînd parte
din interiorul său, iar alţii din exteriorul său.
Pentru a fi fiabile şi pentru a putea desfăşura o activitate
continuă în mediul lor instituţional, întreprinderile intră în
relaţii de intercondiţionare cu factorii existenţi în mediul lor
ambiant, fiind susţinute în demersul economic de clienţi,
furnizori, forţa de muncă, bănci, instituţii guvernamentale şi
bugetare, cu intenţia declarată să demonstreze că sînt capabile
să desfaşoare o activitate eficientă.
Analiza reprezintă o metodă de cercetare care constă în
descompunerea sau desfacerea unui întreg (obiect, fenomen sau
proces) în elementele sale componente, procedînd la
identificarea factorilor, cauzelor şi condiţiilor care i-au generat
şi i-au influenţat.
Analiza economico-financiară reprezintă un
ansamblu de concepte, metode, tehnici, procedee şi instrumente
care asigură tratarea informaţiilor interne şi externe în vederea
formulării unor aprecieri permanente referitoare la situaţia
economico-financiară a unui agent economic, identificarea
factorilor, cauzelor şi condiţiilor care au determinat-o, precum
şi a rezultatelor interne de îmbunătăţire a acesteia din punct de
vedere al utilizării eficiente a resurselor umane, materiale şi
financiare.
Analiza unei activităţi, din punct de vedere economic,
înseamnă cercetarea cheltuielilor de muncă socială ce sînt
efectuate pentru acea activitate, în raport cu rezultatele
(efectele) ce se obţin.
Esenţialul în analiza economică îl constituie sesizarea
relaţiilor cauză-efect fie prin intermediul relaţiilor structurale
(inclusiv funcţionale), fie prin intermediul relaţiilor factoriale.
Determinativul „economică” fixează caracterul analizei
care poate avea ca obiect nu numai o activitate economică, ci şi
una tehnică, ştiinţifică, socială, culturală, administrativă.
Analiza poate fi definită, în funcţie de caracterul ei, ca
analiză economică, analiză contabilă, analiză statistică, analiză
dinamică sau în funcţie de obiectul ei analiza activităţii
economice a unei întreprinderi, analiza productivităţii muncii,
analiza folosirii capacităţilor de producţie, analiza rentabilităţii.

1.2. Tipuri de analize economico-financiare

Pentru definirea tipurilor de analiză trebuie să se ţină

cont de mai multe criterii, printre care un loc important îl au:
nivelul la care se face analiza, organul şi sursele informaţionale
folosite, scopul, obiectul şi intervalul de timp în care sînt
studiate fenomenele şi procesele economice.
Diversitatea activităţilor desfăşurate de către o
întreprindere şi varietatea situaţiilor întîlnite privind conţinutul,
nivelul şi caracteristicile performanţelor economico-financiare
ale acesteia, reclama, necesitatea utilizării mai multor tipuri de
analiză, pot fi structurate după mai multe criterii cum ar fi:
I. În funcţie de raportul dintre momentul în care se
efectuează analiza şi momentul desfăşurării fenomenului:
1. Analiza post factum (postoperativă sau analiza
realizării obiectivelor):
- constituie un element de supraveghere şi reglare a modului
de funcţiune a unei întreprinderi;
- presupune cercetarea rezultatelor economice potrivit
relaţiilor cauzal-funcţionale, ea dovedindu-şi utilitatea în
activitatea practică a întreprinderii prin aceea că furnizează
informaţii privind gradul de realizare a obiectivelor
programate, respectiv încadrarea sau neîncadrarea rezultatului
obţinut în limitele estimate, ca fiind normale;
- se bazeaza pe valori certe (cunoscute);
- presupune cercetarea unor fenomene încheiate, a modului
de realizare a unor obiective pe baza descompunerii în
elemente şi a stabilirii factorilor; vizează trecutul şi prezentul;
- dacă separăm prezentul de trecut, se mai poate utiliza o
categorie a analizei, şi anume, analiza concomitentă sau
curentă, care se desfăşoară concomitent cu desfăşurarea
fenomenului;
- ca tip de analiză post factum, care se poate îmbina şi cu
analiza prospectivă, se întîlneste analiza-diagnostic prin care se
obţin aprecieri asupra ansamblului unei întreprinderi, asupra
unei subdiviziuni organizatorice sau asupra unei probleme.
Aprecierea în sine nu poate fi considerată ca fiind şi
suficientă, dacă nu sînt luate în considerare şi măsurile menite
a contribui la remedierea unor situaţii nefavorabile pentru
întreprindere.
2. Analiza previzională presupune determinarea
evoluţiei viitoare a unui fenomen economic pe baza cercetării
factorilor (a relaţiilor de cauzalitate), a acţiunilor în
perspectivă, inclusiv luarea în considerare şi a altor factori
decît cei cunoscuţi; constituie o etapă premergătoare în
elaborarea strategiei activitaţii economico-financiare a
întreprinderii; este utilizată de către centrele de decizie pentru
stabilirea obiectivelor ce trebuie atinse în perioada viitoare; se
bazează pe valori incerte (presupuse).

II. Din punct de vedere al urmăririi însuşirilor

esenţiale ale fenomenelor:
1. Analiza calitativă urmăreşte esenţa fenomenului,
caracteristicile sale fundamentale, factorii care sînt de aceeaşi
natură cu fenomenul ce îl determină.
Rolul ei constă în elaborarea modelelor de analiză în
care sînt surprinse elementele esenţiale ale fenomenului.
2. Analiza cantitativă presupune cercetarea
fenomenelor prin determinări comensurative, exprimate prin
greutate, volum, suprafaţă, număr.
Câmpul de aplicare a metodelor matematice în
cuantificarea fenomenelor economice, a influenţelor diferiţilor
factori este condiţionat de modelarea proceselor economice pe
baza analizei calitative.
III. După nivelul la care se desfăşoară analiza:
1. Analiza microeconomică cercetează fenomenele
economico-financiare la nivelul intreprinderilor sau a
compartimentelor funcţionale din cadrul structurilor sale
organizatorice.
 Aceasta vizează relevarea comportamentului acesteia
privind realizarea produselor, lucrărilor şi prestărilor de
servicii, potrivit obiectului de activitate, în raport cu obligaţiile
asumate prin contractele încheiate cu beneficiarii,
performanţele economico-financiare realizate.
Analiza microeconomică se desfăşoară la scara
individului sau a întreprinderii şi urmăreşte activitatea
economică şi rezultatele obţinute, relevă factorii care determină
orientarea în investirea fondurilor, în utilizarea resurselor,
fabricarea produselor, asimilarea de noi produse.
2. Analiza mezoeconomică studiază fenomenele şi
procesele la nivelul sectorului său al ramurii de activitate, în
scopul evidenţierii poziţiei firmei pe piaţă, a capacităţilor
concurenţiale a acesteia
3. Analiza macroeconomică presupune studierea
fenomenelor la nivelul economiei naţionale sau al economiei
mondiale, operînd preponderent cu mărimi sintetice, globale
sau agregate ca, de exemplu: produs naţional brut, produs
intern brut, venit naţional, utilizarea forţei de muncă, volumul
investiţiilor.
IV. După modul de urmărire în timp a fenomenelor:
1. Analiza statică studiază fenomenele, elementele şi
factorii care influenţează asupra lor la un moment dat, relevînd
pe baza relaţiilor existente între acestea, o anumită poziţie a
fenomenelor supuse analizei (de ex., comparearea stocurilor de
mărfuri reflectate în bilanţul contabil cu cele planificate, a
cauzelor abaterii faţă de plan).
 Noţiunea de „static” este legată de modul de efectuare a
analizei (la un moment dat) şi nu de natura fenomenului,
deoarece fenomenele, prin natura lor, nu pot fi statice.
2. Analiza dinamică cercetează fenomenele şi procesele
economice în mişcare şi condiţionarea lor reciprocă, relevînd
poziţia pe care o deţine şi modificările survenite în diferite
momente ale evoluţiei lor.
În baza analizei dinamice se stabilesc factorii care au
determinat aceste schimbări, precum şi tendinţele evoluţiilor
lor viitoare.
V. Dupa orizontul de timp la care se cerceteaza
fenomenul:
1. Analiza pe termen scurt serveşte managementului
întreprinderii pentru conducerea operativă a activităţii, pe
perioade de timp scurt (pîna la 1 an).
2. Analiza pe termen lung operează cu date care depăşesc
termenul de 1 an, utilizînd în acest scop modele de tip static
sau stocastic.
VI. După criteriile de studiere a fenomenelor:
1. Analiza tehnico-economică îmbină caracterul tehnic cu cel
economic.
2. Analiza economico-financiară tratează corelaţiile dintre
activitatea economica (de exploatare) şi cea financiară.
3. Analiza financiară vizează cu predilecţie fluxurile
financiare care se formează la nivelul întreprinderii, modul de
gestionare şi plasare a capitalului.
VII. În funcţie de poziţia analistului:
 1. Analiza internă are caracter practic, analistul avînd o
poziţie privilegiată, deoarece beneficiază de o serie de
informaţii despre întreprinderea analizată. Analiza se
efectuează de către organul sau personalul întreprinderii
însărcinat cu această activitate şi se bazează pe sursele
informaţionale ale întreprinderii. Pe baza acestor informaţii,
analistul poate detecta stările de dezechilibru dintre diferite
domenii ale activităţii întreprinderii şi cauzele lor, stabilind,
totodată, măsurile care se impun în vederea remedierii.
Elaborarea acestor analize serveşte conducerii
întreprinderii atît pentru cunoaşterea stării de fapt, cît şi pentru
fundamentarea activităţii viitoare.
2. Analiza externă se efectuează de partenerii externi în
fundamentarea deciziilor lor, aceştia bazîndu-se pe informaţiile
furnizate de analiza financiară. Analiza se efectuează de către
organele competente interesate de activitatea desfaşurată de
întreprindere, cum sînt: Ministerul Finanţelor, Banca Naţională
şi se bazează pe datele furnizate prin sistemul dărilor de seamă
contabile şi statistice.
VIII. În funcţie de obiectul cercetarii:
1. Analiza generală cuprinde întreaga activitate
economico-financiară desfăşurată de întreprindere şi se bazează
pe sistemul de indicatori de plan şi efectiv realizaţi, care
reflectă toate laturile activităţii întreprinderii (de ex.,
aprovizionarea, desfacerile de marfuri, utilizarea forţei de
muncă şi a bazei tehnico-materiale, costurile, veniturile,
rentabilitatea).
 2. Analiza partială (tematică) cercetează numai anumite
laturi ale activităţii şi foloseşte sursele informaţionale
corespunzatoare scopului urmarit (de ex., analiza modului de
aprovizionare cu mărfuri a reţelei comerciale sau gradul de
utilizare a timpului de lucru al muncitorilor).
Pentru cunoaşterea în profunzime a evoluţiei
fenomenelor şi proceselor economice, în procesul de analiză
este necesară îmbinarea tuturor tipurilor de analiză, în vederea
fundamentării ştiinţifice a deciziilor de reglare şi optimizare a
performanţelor economico-financiare ale întreprinderii.
Utilizatorii de informaţii furnizate de analiza
economico-financiară se pot grupa în patru mari categorii, şi
anume: furnizori de capitaluri, parteneri de afaceri, statul şi alţi
utilizatori.
În continuare vom descrie aceste categorii de
utilizatori.
1. Furnizorii de capitaluri sînt:
 acţionarii şi consultanţii acestora, care sînt interesaţi de
performanţele curente ale investiţiei realizate şi
aşteptările privind rentabilitatea viitoare;
 investitorii în obligaţiuni, care au obiective diferite de
cei care participă la capitalul social al întreprinderii;
această categorie de utilizatori este interesată de
capacitatea de plată şi adecvarea fluxului de lichidităţi
la nivelul indatorării;
 băncile şi alţi investitori, care sînt interesaţi de
capacitatea de plată şi de gradul de indatorare a firmei.
2. Partenerii de afaceri sînt:
 furnizorii, care sînt interesaţi atît de dezvoltarea viitoare
a afacerilor cu partenerii comerciali, cît şi de securitatea
financiară a clienţilor săi;
 clienţii, care sînt interesaţi de eventualele probleme
financiare ale furnizorilor (scăderea calităţii,
discontinuităţi în aprovizionare ca urmare a
problemelor financiare);
 angajaţii şi organizaţiile sindicale, care sînt orientate
spre securitatea locurilor de muncă şi negocierea
salariilor; au nevoie de informaţii financiare la nivelul
firmei şi al ramurii în cadrul negocierilor sau pentru a
previziona nivelurile viitoare ale şomajului şi ale
salarizării.
3. Statul cuprinde:
 fiscul, care asigură o parte semnificativă din venituri
prin impozitarea întreprinderilor;
 guvernul, care trebuie să configureze politicile
economice să conducă economia şi să monitorizeze
anumite zone economice; prin agregarea informaţiilor
economico-financiare la nivel microeconomic.
4. Alţi utilizatori:
 managementul firmei care frecvent utilizează frecvent
analiza propriilor rezultate şi performanţe financiare
prin raportare la situaţia industriei şi a principalilor
concurenţi pentru a-şi localiza propria poziţie;
  analiştii şi consultanţii, care se regăsesc fie ca firme de
consultanţă pentru furnizorii de capital, fie ca agenţi de
reiting care produc şi furnizează informaţii economico-
financiare;
 auditorii;
 publicul.

1.3. Conţinutul şi etapele procesului de analiză economico-

financiară

Analiza economico-financiară parcurge calea inversă a

evoluţiei fenomenului respectiv. Ea porneşte de la un rezultat şi
caută să evidenţieze factorii şi elementele care au contribuit la
realizarea acestuia.
Conţinutul analizei presupune parcurgerea urmatoarelor
etape:
1. Fixarea obiectului analizei, care constă în
identificarea anumitor fapte, fenomene, rezultate ce se exprimă
sub forma indicatorilor economico-financiari; delimitarea
obiectului se face în timp şi spaţiu, cantitativ şi calitativ,
utilizînd anumite metode de evaluare şi calcul.

2. Stabilirea elementelor, factorilor şi cauzelor

fenomenului studiat; descompunerea în elemente presupune o
analiză structurală, factorii se stabilesc în mod succesiv, trecînd
de la cei cu acţiune directă, la cei care acţionează indirect (prin
intermediul celor cu o acţiune directa până la stabilirea
cauzelor finale).
3. Determinarea relaţiilor de condiţionare dintre
fiecare factor şi fenomen realizat, respectiv a relaţiei cauză-
efect
Aceste relaţii se referă atât la elemente, respectiv la
factori, pe deo parte, şi fenomen, pe de altă parte, cât şi la
raporturile dintre elemente sau dintre factori; în acest scop este
necesar a se determina relaţia cauză-efect, respectiv raporturile
de condiţionare dintre factori.
4. Măsurarea (cuantificarea) influenţelor diferitelor
elemente sau factori asupra fenomenului analizat
La această etapă intervine analiza cantitativă cu scopul
masurării influenţelor, dimensionării rezervelor interne,
aprecierii cît mai exacte a rezultatelor.
5. Sinteza rezultatelor analizei, care constituie etapa
stabilirii concluziilor şi a aprecierilor asupra activităţii
desfăşurate, elaborarea măsurilor, respectiv a deciziilor menite
să contribuie la utilizarea optimă a factorilor de producţie, la
obţinerea unor randamente maxime, a utilizării acestora în
vederea asigurării marjei concurenţiale, a fiabilităţii
întreprinderii.
Se constată că pentru cunoaşterea esenţei fenomenului
cercetat, este necesară descompunerea acestuia pe elemente
componente, fiecare element fiind analizat în funcţie de factorii
care-l condiţionează pînă la stabilirea cauzelor finale. Odată
cunoscute cauzele, se întreprind măsuri pentru desfăşurarea sau
evoluţia normală a fenomenului. Descompunerea în factori se
face pe trepte, se trece de la factori mai puţin complexi pînă se
ajunge la factorul simplu care nu mai poate fi descompus.
În felul acesta se ia în considerare şi factorii de ordin
structural care acţionează în cadrul sistemului de legături
cauzale.

1.4. Factorii care determină rezultatele activităţii

economico-financiare

Abordarea factorială a întreprinderii presupune

cunoaşterea factorilor, a naturii lor şi a legăturilor prin
intermediul cărora concură spre formarea şi respectiv
modificarea rezultatelor unei activităţi, precum şi spre
stabilirea posibilităţilor de îmbunătăţire a funcţionării
întreprinderii ca sistem.
Factorii determină formarea şi modificarea unui efect, a
unui rezultat. Ei acţionează, de regulă, nu izolat, ci
interdependent, corelat, într-un sistem de legături închegate.
Identificarea lor necesită cunoaşterea precisă a căilor de
formare a rezultatului, a legăturilor cauzale lăuntrice ale
rezultatului în accepţiunea de fenomen analizat.
În scopul înţelegerii esenţei şi rolului factorilor, se
procedează la gruparea lor după diferite criterii, cum ar fi:
1. Din punct de vedere al continutului:
 factori tehnici;
 factori organizatorici;
 factori tehnologici;
  factori economico-financiari;
 factori sociopolitici;
 factori demografici.
2. În funcţie de resursele folosite în procesul de
producţie:
 forţa de munca şi folosirea ei;
 mijloacele fixe şi utilizarea lor;
 fondul funciar şi utilizarea acestuia;
 mijloacele circulante şi utilizarea lor;
 procesul de organizare a producţiei şi a muncii;
 procesul de conducere a activităţii economico-
financiare.
3. În raport cu rolul pe care îl au în cadrul unei relaţii
cauzale, se disting:
 factori cantitativi - reprezintă exprimarea materială a
factorilor calitativi, fiind condiţia preliminară şi indispensabilă
a acţiunii factorilor calitativi; sînt exprimaţi în unităţi fizice de
măsurare (bucăţi, kg, m, ha, tone, l, etc.);
 factori structurali - apar atunci cînd fenomenul
economico-financiar analizat se referă la mărimi ce reprezintă
însumarea unor elemente sau a unor produse de elemente.
Factorii intervin întotdeauna în situaţiile în care
rezultatul analizat se referă la mărimi agregate (compuse din
mai multe elemente). Pentru explicarea corectă a rezultatelor,
pentru separarea efortului propriu trebuie evaluată influenţa
factorilor de structură. Astfel, de exemplu, nivelul mediu al
ratei rentabilităţii pe întreprindere poate să crească pe contul
deplasărilor structurale (creşte ponderea produselor cu o rată a
rentabilităţii mai mare decît cea medie);
 factori calitativi - au aceeaşi natură ca şi fenomenul
economico-financiar analizat, deosebindu-se de acesta prin
gradul de extensiune (de ex., productivitatea muncii ca factor
este de aceeaşi natură cu producţia, referindu-se la o singură
persoană, pe cînd producţia se referă la întregul personal).
Factorii sînt exprimaţi în unităţi de măsură similare cu
fenomenul economico-financiar analizat şi au rezerve interne
în creşterea producţiei şi a eficienţei economice.
4. După modul cum acţionează:
 factori cu acţiune directă - acţionează în mod
nemijlocit asupra fenomenului economico-financiar analizat;
 factori cu acţiune indirectă - acţionează asupra
fenomenului analizat numai prin intermediul factorilor direcţi.
Această grupare este importantă, deoarece permite
identificarea fiecarui factor asupra fenomenului analizat şi
luarea măsurilor pentru realizarea unui efect şi mai mare.
5. În raport cu posibiliăţile de previziune:
 factori previzibili (determinabili) - acţionează în cadrul
unor procese controlate, care nu implică riscuri;
 factori imprevizibili (incerţi) – acţionează necontrolat
(de ex.: fenomenele naturii, variaţiile cursului valutar).
6. După gradul de sintetizare:
 factori simpli - care nu mai pot fi dezmembraţi în alţi
factori în scopul analizei (de ex., numarul zilelor lucrate de un
muncitor intr-o anumită perioadă de timp);
 factori complecşi - care necesită o anumită
dezmembrare şi sînt determinaţi de acţiunea altor factori (de
ex., cererea de mărfuri, deoarece depinde de veniturile băneşti
ale populaţiei, de nivelul de dezvoltare a producţiei, de nivelul
preţurilor).
7. În funcţie de izvorul acţiunii lor:
 factori interni (endogeni) - au originea în interiorul
întreprinderii: factori legaţi de forţa de muncă, de utilizarea ei
eficientă; factori care privesc obiectul circulaţiei, asigurarea
întreprinderii cu fondul de mărfuri necesare satisfacerii cererii
de mărfuri a populaţiei; factori care reflectă baza tehnico-
materială a unităţilor, capacitatea de desfacere a reţelei
comerciale; factori legaţi de organizarea şi conducerea
activităţii economice, care reflectă activitatea de organizare a
aprovizionării şi desfacerii mărfurilor;
 factori externi (exogeni) - au originea în mediul exterior
al întreprinderii: factori sociodemografici, structura populaţiei
pe medii (urban, rural, sexe, varstă, profesiuni); factori social-
economici, reflectă gradul de dezvoltare a forţelor de producţie,
structura organizatorică şi conducerea întregii vieţi economice
şi sociale; factori care privesc legile şi dispoziţiile legale,
reglementează atribuţiile şi responsabilităţile ce revin
conducerii, nivelul preţurilor; factori legaţi de piaţă, cererea şi
oferta de mărfuri a populaţiei.
8. În funcţie de tipul acţiunii:
  factori cu acţiune favorabilă;
 factori cu acţiune nefavorabilă;
 factori indiferenţi (a caror acţiune este zero) .
În teoria şi practica economică se folosesc noţiunile de
„pozitiv” şi „negativ” pentru acţiuni, ceea ce nu este echivalent
cu noţiunea de „favorabil” sau „nefavorabil”.
Un factor este favorabil sau nefavorabil, în funcţie de
aportul său la îndeplinirea sau neindeplinirea unor predicţii, sau
a unor interese, sau în ceea ce priveşte variaţia într-un sens sau
altul a diferiţilor indicatori economico-financiari.
9. În funcţie de importanţa economico-financiară:
 factori care au o importanţă decisivă;
 factori care au o importanţă secundară.
10. În raport faţă de variaţia fenomenului analizat:
 factori variabili – care influenţiază asupra modificării
fenomenului analizat;
 factori constanţi – nu influenţează asupra fenomenului
economico-financiar în ansamblu.
11. După pozţia pe care o au în raport cu obţinerea
rezultatului:
 factori independenţi - care pot influenţa rezultatul în
mod independent;
 factori interdependenţi - care îşi pot exercita acţiunea
numai în interacţiunea lor (ex.: munca şi mijloacele de
producţie).
12. În raport cu etapele circuitului economic:
  factori specifici aprovizionării;
 factori specifici producţiei;
 factori specifici comercializării producţiei.

TEMA 2. PROCEDEELE METODICE ALE ANALIZEI

ACTIVITĂȚII ECONOMICE

2.1 Noţiune de procedee ale analizei activităţii economice şi

clasificarea lor.
2.2. Metode ale analizei calitative a fenomenelor
economico-financiare.
2.3 Formarea sistemelor factoriale și lărgirea lor
(modelarea deterministă).
2.4 Metode ale analizei cantitative a fenomenelor
economico-financiare.
2.4.1. Metoda balanţieră şi aplicarea ei în analiza
activităţii economice.
2.4.2. Metoda substituţiilor în lanţ, esenţa şi aplicarea ei.
2.4.3. Varietăţile metodei substituţiilor în lanţ.
2.4.3.1. Metoda diferenţelor absolute.
2.4.3.2. Metoda participării prin cotă.

2.1 Noţiune de procedeee ale analizei activităţii economice

şi clasificarea lor
 Prin procedee, în analiza economică se subînţeleg,
mijloacele cu ajutorul cărora se efectuiază prelucrarea analitică
a informaţiei economice (tehnicile şi metodele de calcul).
În teoria şi practica analizei economico-financiare a
unităţilor economice prezintă o deosebită însemnătate
metodologică gruparea metodelor, care se referă la cele
două laturi fundamentale ale analizei, şi anume: latura
calitativă şi latura cantitativă.
Analiza calitativă urmăreşte cunoaşterea în esenţă a
fenomenelor economico-financiare şi a legăturilor cauzale,
iar cea cantitativă are în vedere măsurarea influenţelor
factorilor şi a elementelor ce explică fenomenul.
Măsurarea factorilor este posibilă numai după stabilirea
raporturilor de cauzalitate dintre fenomene şi factorii
respectivi, ceea ce înseamnă că analiza calitativă precede
analizei cantitative. în acest sens, numeroasele procedee,
folosite de analiza economică, sunt convenţional unite în
următoarele grupe:
 Metode ale analizei calitative a
fenomenelor economico-financiare;
 Metode ale analizei cantitative a fenomenelor
economico-financiare.
Deci, rezultă că procedeele metodice pot fi divizate
în 2 grupe mari:
 I grupă - procedeele de studiere prealabilă şi apreciere
calitativă a indicatorilor.
II grupă - procedeele de calcul a legăturilor dintre
indicatorii rezultativi şi factori, care la rîndul lor pot fi
examinate ca:
 procedee tradiţionale (economico-statistice)
 procedee netradiţionale (economice-matematice)

2.2. Metode ale analizei calitative a fenomenelor

economico-financiare.

În practica analitică, procedeele de studiere prealabilă şi

apreciere calitativă a indicatorilor, includ în sine un set de
metode, care ne dau posibilitatea să determinăm informaţia
examinată din mai multe puncte de vedere.
Analiza calitativă foloseşte mai multe metode din
numărul cărora fac parte: comparaţia, gruparea, calcularea
indicatorilor analitici, diviziunea şi descompunerea
rezultatelor.
I.Metoda comparaţiei permite a caracteriza fenomenul studiat
prin alte fenomene sau procese. Cu ajutorul ei se studiază
schimbările ce au loc în obiectele (fenomenele) studiate,
caracterul şi tendinţele dezvoltării lor.
Comparaţia este prima lucrare efectuată în cadrul analizei
activităţii economice şi are o aplicare largă.
în funcţie de criteriul luat în considerare, comparaţiile pot fi de
mai multe feluri:
 Compararea mărimilor efective cu cele de plan ale
perioadei analizate. Ea se aplică pentru efectuarea unui
control asupra planului şi aprecierea nivelului de
îndeplinire a acestui plan. Pe baza rezultatelor
comparaţiei date, se relevă rezervele evidente de
producţie, care pot fi obţinute prin înlăturarea
diminuărilor, ce au avut loc faţă de plan. Acest tip de
comparaţie, poate fi folosit şi pentru a controla
corectitudinea fondării indicatorilor planificaţi.
 Compararea mărimilor efective cu cele normate -
pentru a efectua controlul asupra consumurilor
(materiale, materie primă, energie-electrică, apă etc),
a evidenţia economia sau supraconsumul resurselor, a
aprecia eficienţa utilizării lor în producţie şi a determina
posibilităţile neutilizate la reducerea costurilor.
 Comparaţiile în timp. Ele sunt efectuate între rezultatele
perioadei raportate şi rezultatele dintr-o perioadă sau
mai multe perioade precedente, în scopul aprecierii
ritmului de modificare a indicatorilor studiaţi. Aici este
necesar să se acorde o mare atenţie alegerii bazei
de comparaţie şi, respectiv, intervalului de timp în care
se compară variaţia fenomenului.
 Comparaţiile în spaţiu sunt cele care se pot efectua
între: rezultatele obţinute de unitatea economică
 analizată şi rezultatele medii obţinute în ramură din care
face parte; rezultatele a două unităţi economice cu
profil de activitate similară etc. în urma acestei
comparaţii se apreciază: locul unităţii analizate faţă de
cealaltă unitate, rezultatele obţinute şi se determină
rezervele neutilizate.
 Comparaţiile mixte sunt acele care se efectuează între
rezultatele urmărite atât în timp, cât şi în spaţiu.
Comparaţii cu rezultate mai bune (rezultatul experienţei
înaintate), cu performanţele noi ale ştiinţei şi tehnicii.
Astfel de comparaţii pot fi efectuate atât în cadrul unităţii
economice analizate, cât şi după hotarele ei. În cadrul unităţii
economice se compară mărimile medii pe întreprindere a
indicatorilor cu indicatorii sectoarelor fruntaşe. Aceasta
permite a releva prezenţa noilor posibilităţi de creştere a
producţiei.
În efectuarea oricărei comparaţii, utilizate într-o investigare
ştiinţifică a fenomenelor economico - financiare, este absolut
necesară asigurarea comparabilităţii datelor care trebuie să aibă
un conţinut omogen, să fie exprimate într-un etalon unic şi să
fie determinate după o metodologie unică de calcul.
Rezultatul comparaţiei se exprimă în valori care arată
măsura în care situaţia efectivă a fenomenului se abate faţă de
nivelul de bază. Evidenţierea abaterii se exprimă prin:
a) abaterea absolută, respectiv, comparaţia fenomenului
efectiv cu cel din perioada de bază, exprimat astfel:
 ⁄ (2.1)

unde: yn - nivelul efectiv al fenomenului; y1- nivelul

fenomenului în perioada de bază; Δ- abaterea absolută.

b) variaţia relativă arată de câte ori nivelul efectiv

al fenomenului a crescut sau a scăzut faţă de nivelul din
perioada de bază. Variaţia relativă se exprimă ca raport între
mărimea indicatorului efectiv şi cel de bază şi se determină
după relaţia:

⁄ (2.2)

c) abaterea relativă este abaterea nivelului

fenomenului exprimat în procente,care indică cu cât la sută
nivelul efectiv s-a modificat faţă de cel de bază considerat
100% şi care se calculează pe baza relaţiei:

II. Metoda grupării, ce reprezintă o metodă de

prelucrare a informaţiei economice, care se bazează pe
gruparea omogenă a indicatorilor examinaţi după anumite
criterii.
De regulă, în practica analitică se întîlneşte:
 gruparea simplă (cînd indicatorii omogeni se grupează
numai după un singur criteriu)
 grupare combinată, care prevede mai multe criterii. În cele
mai dese cazuri, această metodă se utilizează prin formarea
tabelelor analitice, care după conţinut diferă atît din punct
de vedere clasic, cît şi metodic.
De exemplu: activele sunt grupate după termenul de
folosire a lor în activitatea economică; veniturile sunt grupate
conform felului de activitate; salariaţii unei întreprinderi pot fi
grupaţi după gen, vîrstă, durata medie de lucru, etc.

III. Metoda de diviziune şi descompunere a

indicatorilor rezultativi, care prevede divizarea în trei direcţii:
 diviziunea în timp (trimestru; luni; decade; zile; ore)
 diviziunea după locul de formare a indicatorilor (la
nivel de întreprindere; secţie; sector; echipă;loc de
muncă).
 descompunerea pe părţi sau elemente componente
(în analiza factorială este nu altceva, decît
jmodelarea deterministă a factorilor)

IV. Metoda de calcul a indicatorilor analitici, care pe larg se

foloseşte:
 la calcularea valorilor medii (numărul mediu
scriptic de lucrători; de muncitori; salariul mediu
anual; zilnic, etc) ;
  la calcularea valorilor relative (procente şi
coeficienţi).

Pot fi calculate astfel de mărimi medii: valoarea medie

a activelor, stocurile medii, numărul mediu de muncitor,etc.
Se diferenţiază următoarele mărimi medii :
1. Medii aritmetică:

Daca frecventele variantelor din seria statistica studiata

sunt egale intre ele, se foloseste formula mediei aritmetice
simple,

∑
̅ (2.3)

iar daca frecventele variantelor nu sunt egale intre ele, se

aplica media aritmetica ponderata,

∑
̅ ∑ (2.4)

in care notatiile utilizate au urmatoarele semnificatii:

 - valoarea medie a caracteristicii studiate “x”,

xi- varianta “i” a caracteristicii statistice pentru care se

calculeaza media, i = 1, 2, 3, , n ,

ni- frecventa variantei “i” a caracteristicii statistice

studiate,

n - numarul variantelor caracteristicii statistice atunci

cand se foloseste media aritmetica simpla.

2. Media cronologica are semnificatia unei medii

aritmetice din medii partiale si se utilizeaza la calculul
nivelului mediu al indicatorilor prezentati sub forma
seriilor dinamice de momente. Aceasta medie se
foloseste la calculul valorii medii a activelor circulante,
a stocurilor de orice natura dar in special pentru materii
prime, materiale si marfuri, a imobilizarilor corporale si
respectiv a mijloacelor fixe, precum si la calculul
efectivelor medii de animale.
Daca intervalele de timp, dintre oricare doua momente
succesive ale seriei dinamice, sunt egale intre ele se foloseste
formula mediei cronologice simple, adica,

̅ (2.3)
si respectiv, daca nu sunt egale intre ele, se recurge la formula
mediei cronologice ponderate,

̅ (2.4)

in care,

̅ - nivelul mediu al indicatorilor prezentati in serie

dinamica, calculat cu media cronologica,
xi - indicatorii de nivel ai seriei dinamice, i = 1, 2, 3, , n,
n - numarul indicatorilor de nivel sau numarul
momentelor de timp la care sunt inregistrati indicatorii,
tj - durata intervalului de timp “j”, dintre doua momente
succesive la care sunt inregistrati indicatorii de nivel,
exprimata in zile, luni sau ani, j = 1, 2, 3, , m ; m = n-1. Suma
duratelor succesive tj va fi egala cu durata intregii perioade
exprimata de seria dinamica analizata.

2.3 Formarea sistemelor factoriale şi lărgirea lor

(modelarea deterministă).

Formarea formulelor analitice de dependenţă

deterministă reiese din necesitatea dirijării indicatorilor de bază
şi efectivi a rezultatelor activităţii economice. Modelarea
sistemelor factoriale se bazează pe anumite criterii de alegere a
factorilor ca elemente a lor: legături cauzale, specificitate,
existenţă de sine stătătoare, să poată fi calculate cantitativ.
Cele mai răspîndite procedee de formare a formulelor
analitice de tip determinist sunt:
a. corelarea cu indicatorii particulari ce
caracterizează fenomenul studiat, ţinînd cont de
logica economică a lor.
Însă trebuie de avut în vedere că nu întotdeauna formula
iniţială conţine o dependenţă cauzală între indicatori.
De exemplu productivitatea medie anuală a unui salariat
(Ws) se calculează după următoarea formulă:
̅̅̅̅
̅̅̅̅ (2.5)

unde:
VPF – volumul producţiei fabricate;
̅̅̅ – numărul mediu scriptic de salariaţi.
Din punct de vedere matematic rezultatul formulei este
în dependenţă directă de numărător şi indirectă – de numitor.
Dar din punct de vedere al logicii economice aceasta este o
legătură formală de calcul, deoarece nu productivitatea depinde
de volum, ci volumul producţiei fabricate este în dependenţă
cauzală de numărul mediu scriptic al salariaţilor şi de
productivitatea medie anuală a unui salariat.
Astfel, sistemul factorial va reprezenta următoarea
formulă:
VPF = ̅̅̅ *̅̅̅̅ şi nu ̅̅̅̅ (2.6 )
Ceea ce s-a făcut acum este un alt procedeu de primire a
factorilor analitici si anume:
b. modelarea formulei iniţiale de calcul în una cauzală.
Acelaşi rezultat de modelare a formulei iniţiale, poate fi
primit şi prin înmulţirea numărătorului şi numitorului la unul şi
acelaşi indicator. Astfel, formula iniţială a productivităţii unui
salariat o vom înmulţi-o la numărul mediu scriptic de muncitori
(Nm) şi primim:
̅̅̅̅̅̅ ̅̅̅̅̅̅
̅̅̅̅ * * (2.7 )
̅̅̅̅ ̅̅̅̅ ̅̅̅̅̅̅ ̅̅̅̅̅ ̅̅̅̅̅

Sistemul factorial primit reprezintă dependenţa factorială a

productivităţii medii anuale a unui salariat de:
 ponderea muncitorilor în numărul total de salariaţi
̅̅̅̅̅̅
( ̅̅̅̅̅ ;
 productivitatea medie anuală a unui muncitor (̅̅̅̅̅).
Procedeul dat este folosit şi pentru lărgirea sistemului
factorial iniţial.
b. detalizarea de mai departe a factorului calitativ.
Volumul producţiei fabricate poate fi reprezentat ca
produsul între numărul mediu scriptic de muncitori (̅̅̅̅̅) şi
productivitatea medie anuală a unui muncitor (̅̅̅̅̅). La rîndul
său productivitatea medie anuală a unui muncitor este produsul
numărului mediu de zile lucrate de un muncitor pe an ( ̅ ) şi
productivitatea medie anuală pe zi (̅̅̅̅̅), iar ultima se
descompune în: durata medie a unei zile de lucru ( ) şi
productivitatea medie pe oră (̅̅̅̅̅) .
Reieşind din cele expuse mai sus putem forma
următoarele formule analitice de dependenţă a volumului
producţiei fabricate:

VPF = ̅̅̅̅̅̅ *̅̅̅̅̅ (2.8)

VPF = ̅̅̅̅̅̅ * ̅ * ̅̅̅̅̅ (2.9 )
(2.10 )

Totodată primim şi alte formule de depndenţă factorială:

̅̅̅̅̅= ̅ * ̅̅̅̅̅ (2.11 )

̅̅̅̅̅= ̅ * ̅̅̅̅ *̅̅̅̅̅̅ (2.12 )
̅̅̅̅̅= ̅̅̅̅ *̅̅̅̅̅ (2.13 )
Efectuînd, însă, aceste manipulări, este necesar de ţinut
cont de logica economică şi nu matematică, ca în urma lor să
obţinem formule analitice de calcul cauzal, dar nu formal.
Folosirea procedeelor pentru calcularea influienţei
factorilor asupra indicatorilor rezultativi la tipul de dependenţă
deterministă este cauzată, la rîndul ei de forma de legătură
dintre factori şi indicatori.
Deosebim trei forme de legătură :
1) Aditivă – cînd factorii corelează între ei în formula de
calcul a indicatorului rezultativ prin semnele « + » şi «-
»: A = a ±b±c±d±...±n;
 2) Multiplicativă – factorii corelează între ei prin semnele
« x », « / » :
A =axbxcx... sau A =a/b;
3) Combinată – formula factorială conţine toate semnele
algebrice:
(
A=

2.4 Metode ale analizei cantitative a fenomenelor

economico-financiare.

După stabilirea modelelor pentru determinarea mărimii

şi sensului în care acţionează fiecare factor asupra rezultatului,
pentru evidenţierea factorilor care au o contribuţie mai
importantă asupra evoluţiei fenomenului, se utilizează
metodele analizei cantitative.
Metodele analizei cantitative a fenomenelor eeonomico-
financiare pot fi grupate în funcţie de scopul analizei, de
sursele de informaţie şi tipul relaţiilor de cauzalitate dintre
variabilele modelului. în practica de analiză economico-
financiară s-au diferenţiat o serie de procedee (metode) în
funcţie de forma pe care o îmbracă relaţia de condiţionare a
fenomenului şi de modul de exprimare a modificării acestuia.
Din numărul lor amintim:
- metoda balanţieră;
- metoda substituţiilor în lanţ;
- varietăţile metodei substituţiilor în lanţ.
 În continuare, vom examina mai concret esenţa unora
dintre aceste metode.

2.4.1. Metoda balanţieră şi aplicarea ei în analiza

activităţii economice.

În analiza economică acest procedeu se aplică pentru a

stabili influenţa elementelor componente care acţionează
asupra unui fenomen economic concretizate într-o relaţie
matematică de sumă şi/sau diferenţă. Modelul analitic de
exprimare a acestui tip de relaţii deterministe este următorul:

F = a+b-c (2.14 )
Având în vedere cele două situaţii care se compară:
- situaţia din perioada de bază: = + –
- situaţia din perioada curentă: = + –
măsurarea acţiunii celor trei componente (factori) „a", „b" şi
„c", asupra variaţiei indicatorului analizat (ΔF), poate fi
efectuată, potrivit metodei balanţiere, cu ajutorul următoarelor
formule:
ΔF = - (2.15 )

Influenţa absolută a fiecărui element se determină

prin simpla comparare a elementelor realizată faţă de plan
(perioada precedentă), adică:
- influenţa elementului „a": ΔF(a)= -
- influenţa elementului „b": ΔF(b) = -
- influenţa elementului „c": ΔF(c) = -( - )
Suma algebrică a influenţei factorilor trebuie să fie
egală cu ΔF.
ΔF = ΔF(a)+ ΔF(b)+ ΔF(c) (2.16 )
După cum rezultă din cele menţionate, esenţa metodei
balanţiere constă în aceea că modificarea indicatorului analizat
este egală cu suma abaterilor factorilor (elementelor) de
influenţă.
În analiza economică, metoda balanţieră este aplicată
pentru:
1. a verifica dacă a fost exprimată corect egalitatea a
două grupe de indicatori economico- financiari
interdependenţi în cazul în care între ei există
relaţii de sumă şi diferenţă.
Deci, cînd apare necesitaea de a calcula influienţa factorilor
respectivi asupra modificării indicatorului rezultativ, în cazul
formei aditive de legătură.
Drept exemplu poate servi formula balanţei producţiei, în
care se observă clar egalitatea a două grupe de indicatori
interdependenţi:
+ VPF = VV + (2.17 )
unde: Si ; Sf - stoc de producţie la începutul şi finele perioadei;
VPF - volumul producţiei fabricate; W - venitul din vânzarea
producţiei finite, de aici:
VV = + VPF- sau ΔVV = Δ + ΔVPF-Δ (2.18)
 Pentru a stabili factorii ce au determinat modificarea
volumului producţiei vândute faţă de perioada de bază se
alcătuieşte balanţa abaterilor factorilor de influenţă.
Exemplu de determinare a influenţei factorilor asupra
volumului producţiei vândute (cazul sumei şi diferenţei de
factori) ne servesc datele inițiale din tabelul 2.1.

Tabelul 2.1
Date iniţiale pentru analiză

(mii lei)
Indicatorii Anul de gestiune Abaterea,
programat efectiv (+/-)
A 1 2 3
1. Soldul iniţial. (Si) 3120 3630 +510
2. Volumul producţiei
fabricate(VPF) 41260 42760 +1500
3. Total
(1+2) 44380 46390 +2010
4. Venitul din vînzarea 40880 43290 +2410
produselor finite (VV)
5. Soldul final.(Si) 3500 3100 -400
6. Total
(4+5) 44380 46390 +2010

Conform datelor iniţiale pentru analiză, să se calculeze

influienţa factorilor respectivi, asupra modificării volumului
producţiei vîndute.
 Tabelul 2.2
Calculul influienţei factorilor asupra devierii volumului
producţiei vîndute.

(mii lei)
Indicatorii Anul de gestiune Abaterea Rezultatul
absolută influienţei
(+/-) factorilor
progra efectiv
mat

A 1 2 3 4
1. Soldul iniţial. 3120 3630 +510 +510
2. Volumul producţiei 41260 42760 +1500 +1500
fabricate
3. Soldul final. 3500 3100 -400 +400

4. Venitul din vînzarea 40880 43290 +2410 x

produselor finite (rd.1+rd.2)
- rd.3

Analiza factorială a volumului producţiei vândute:

a) abaterea absolută:
ΔVV = - = 43290-40880 = +2410
b) calculul influenţei factorilor:
ΔSi= – = 3630 - 3120 = + 510 mii lei;
 ΔVPF = - = = 42760 - 41260 = + 1500 mii
lei;
ΔSf = - ( ) = - (3100 - 3500) = + 400 mii lei.
în continuare, se verifică dacă este respectată corelaţia:
ΔVV = Δ + ΔVPF - Δ
Înlocuind mărimile respective, obţinem balanţa de
verificare a factorilor: + 2410 = 510+1500 - (+400)
Deci: + 2410 = + 2410, ceea ce înseamnă că
determinările sunt corect efectuate.
Concluzie: Astfel, în perioada de gestiune, volumul
producţiei vândute a crescut cu 2410 mii lei, ceea ce a fost
rezultatul creşterii volumului producţiei fabricate cu 1500 mii
lei; a prezenţei la începutul perioadei a unui stoc mai mare faţă
de cel al perioadei de bază cu 510 mii lei şi reducerii mărimii
stocului final faţă de mărimea perioadei de bază cu 400 mii lei.

2. a verifica corectitudinea cuantificării

acţiunii factorilor asupra indicatorului analizat cu ajutorul
altor metode (metoda substituţiilor în lanţ, metoda
diferenţelor absolute etc.)
Totdeauna suma mărimilor influenţei factorilor
trebuie să fie egală cu mărimea abaterii indicatorului
analizat.
ΔA = ΔA(a) + ΔA(b) + ΔA(c) + ΔA(d) (2.19 )
 Exemplu: Admitem că volumul producţiei fabricate s-a
modificat faţă de perioada de bază cu (+ 540 mii lei). Asupra
modificării date au influenţat doi factori:
- modificarea numărului mediu de salariaţi, care a redus
volumul producţiei fabricate cu 220 mii lei;
- modificarea productivităţii medii anuale a unui
salariat, care a mărit volumul producţiei fabricate cu 760 mii
lei.
Deci influenţa: I factor = - 220 mii lei; II factor = + 760
mii lei
Balanţa de verificare a factorilor: + 540 = - 220 + 760 = + 540.

3. cînd apare necesitatea de a calcula influienţa unui

factor care se dă greu calculării (sau calcularea lui e
imposibilă), în condiţiile cînd influienţa celorlanţi factori
este cunoscută.
Ne folosim de formula:
∆A =∆ a +∆ b +∆ c (2.20 )
∆c =∆ A - ∆a - ∆b (2.21)
Exemplu: În dependenţa factorială A = a x b x c s-a
determinat că modificarea indicatorului analizat este de (+210
lei), influenţa factorului „a" - de (+60 lei) şi influenţa factorului
„b" - de (- 105 lei). Se cere să se determine mărimea influenţei
factorului necunoscut „c".
Influenţa factorului „c" se va determina prin corelaţia:
∆c =∆ A - ∆a - ∆b = (+210) - (+60)- 105) = + 255 lei
Acest procedeu este simplu, însă are anumite dezavantaje:
- posibil că eventualele greşeli de calcul privind influenţa
celorlalţi factori sunt în mod automat trecute asupra factorului
a cărui influenţă trebuie determinată;
- posibil că în sistemul factorial nu au fost inclus toţi
factorii de influentă.

2.4.2. Metoda substituţiilor în lanţ, esenţa şi aplicarea ei.

Metoda dată se aplică la determinarea influenţei

factorilor în dependenţele determinate la legăturile sub formă
de produs, raport. Măsurarea mărimii influenţei fiecărui factor
se face prin evidenţierea acţiunii unuia dintre factori, fiind
exclusă acţiunea celorlalţi asupra fenomenului analizat.
Esenţa metodei substituţiilor în lanţ se reduce la înlocuirea
succesivă a mărimii de plan (perioadei de bază) a unui factor
cu mărimea lui efectivă într-o anumită relaţie, presupunându-
se că toţi ceilalţi factori în momentul respectiv sunt factori cu
acţiune permanentă. Un astfel de mod de înlocuire poartă
denumirea de substituţie.
Pentru a înţelege mai bine această metodă, se recomandă
următorul tabel analitic 2.3.
Pentru a utiliza eficient metoda respectivă, e necesar
de ţinut cont de următoarele 4 reguli de bază:
1. Numărul de calcul în tabel întotdeauna e mai mare cu o
unitate decît numărul de substituţie (dacă avem 3 factori,
 atunci avem 4 calcule şi 3 substituţii, deoarece substituţia
se începe de la "0:"
2. Substituţia se începe de la factorii cantitativi şi se termină
cu cel calitativ. Concomitent, dacă avem mai mulţi factori
cantitativi, atunci aranjarea în formulă se începe de la cel
general spre mai simplu.
VPF = ̅̅̅̅̅ * P% * ̅ * ̅̅̅̅̅- astfel e corect

VPF = P% * ̅ *̅̅̅̅̅ * ̅̅̅̅̅- nu e corect.

3. Influienţa oricărui factor asupra modificării indicatorului
rezultativ se află ca diferenţă algebrică a valorii
indicatorului primită la substituirea factorului
respectiv şi valoarea precedentă a indicatorului.
4. Suma influienţei tuturor factorilor asupra indicatorului
rezultativ, trebuie să fie egală cu abaterea absulută al
indicatorului rezultativ.

Tabelul 2.3
Schema calculului influienței factorilor prin metoda
substituțiilor în lanț

Nr Nr Indicatorii (factorii) corelaţi Indic Rez

de de a Calcul ul Den
calc su 1 2 3 4 5 tor ul tatu umir
bs rezul influie l ea
t nţei infl facto
uţ rilor
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
1 0 prog prog prog prog prog X0 x x x
2 1 efect prog prog prog prog X1 X1-X0 a 1
3 2 efect efect prog prog prog X2 X2-X1 b 2
4 3 efect efect efect prog prog X3 X3-X2 c 3
5 4 efect efect efect efect prog X4 X4-X3 d 4
6 5 efect efect efect efect efect Xefecti X5- e 5
v Xefectiv
Total x x x x x x x Sum x
a

Exemplu: Conform datelor iniţiale pentru analiză, să se

calculeze influienţa factorilor detaliaţi de muncă la devierea
VPF.

Tabelul 2.4
Informație inițială privind utilizarea forței de muncă
Se Unitate Anul de gestiune
mn a program efectiv
con măsur
vţ ă
A B C 1 2
1. Volumul producţiei fabricate. VP mii lei 41260 42760
F
2. Numărul mediu scriptic de ̅̅̅̅ persoan 60 59
salariaţi e
3. Numărul mediu scriptic de ̅̅̅̅̅ persoan 45 49
muncitori. e
5. Ponderea muncitorilor în numărul P% % 75,00 83,05
total de salariaţi (2/3 *100%)
5. Timpul efectiv lucrat în total Tz om-zile 11970 13132
6. Timpul efectiv lucrat în total. Th Mii 95,760 98,490
om-ore
7. Nr. mediu de zile lucrate de 1 ̅ zile 266 268
muncitor pe an. (5/3)
8. Durata medie a zilei de lucru, ̅̅̅̅ ore 8 7,5
(6/5)
9. Productivitatea medie anuală a ̅̅̅̅ lei 687666,67 724745,76
unui salariat,(1/2)x1000
10. Productivit. medie anuală a unui ̅̅̅̅̅ lei 916888,89 872653,06
muncitor,(1/3)x1000
11. Productivitatea medie pe oră a ̅̅̅̅̅ lei 430,869 434,155
unui muncitor, (1/6)
În cazul dat, dependența dintre indicatorul analizat și
factorii de influiență se exprimă prin uemătoarea formulă:
VPF = ̅̅̅̅̅ * ̅ * ̅̅̅̅ *̅̅̅̅̅
unde:
̅̅̅̅ - numărul mediu scriptic de salariaţi, persoane
̅ - numărul mediu de zile lucrate de un muncitor
pe an, zile
̅̅̅̅- durata medie a zilei de lucru, ore
̅̅̅̅̅- productivitatea medie pe oră, lei.

Tabelul 2.5
Calculul influienţei factorilor detaliaţi de muncă la
devierea volumului producţiei fabricate
Nr Nr Indicatorii (factor) corelaţi VPF, Calculul Rezult Denu
de de ̅̅̅̅̅ mii influienţei infl +/- mirea
cal su ̅̅̅̅ ̅ Wh lei factorilor mii lei facto
c bst rilor
influi
enţi
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
1 0 45 266 8 430,869 41260 x x x
2 1 49 266 8 430,869 44927,57 44927,57- +3667,5 ∆Nm
41260 7
3 2 49 268 8 430,869 45265,37 45265,37- 337,8 ∆Z
44927,57
4 3 49 268 7,5 430,869 42436,29 42436,29 - - ∆h
45265,37 2829,08
5 4 49 268 7,5 434,155 42760,0 42760,0- +323,71 ∆Wh
42436,29
Total x x x x x x +1500 x
Balanţa de verificare a influenţei factorilor:
42760,0 - 41260 = 3667,57 + 337,8 - 2829,08 + 323,71
Din calculele efectuate rezultă că asupra indicatorului
analizat au influenţat:
 mărirea numărului mediu de salariaţi;
 mărirea numărului mediu de zile, lucrate de un salariat
pe an;
 reducerea duratei medii a zilei de lucru;
 sporirea productivităţii medii zilnice a unui salariat.
Conform rezultatelor obţinute se poate constata, că la
întreprinderea analizată, volumul producţiei fabricate s-a
majorat faţă de nivelul programat cu 1500 mii lei. Abaterea
respectivă, a fost obţinută sub influienţa pozitivă a factorilor
numărului mediu de muncitori, a numărului mediu de zile,
lucrate de un salariat pe an şi a productivităţii medii pe oră,
respectiv cu 366 mii lei, 337,8 şi 323,7 mii lei.
Concomitent, sub influienţa negativă a duratei medii a
zilei de lucru indicatorul rezultativ s-a redus respectiv cu
2829,08 mii lei.
Deci, rezultatele analizei factoriale, ne dau posibilitatea
să deducem că întreprinderea în cauză dispune de rezerve
interne de creştere a indicatorului rezultativ pe viitor. Astfel,
dacă durata medie a zilei de lucru, vor atinge nivelul
programat, atunci volumul producţiei fabricate v-a spori nu cu
1500 mii lei, ci cu 4329,08 mii lei (1500 + 2829,08).
Avantajele metodei substituţiilor în lanţ: răspândirea
largă, operativitatea ei şi accesibilitatea în calitate de
instrument matematic, simplă în folosire, veridicitatea
rezultatelor obţinute la întrebările puse. Acestea, în
ansamblu, contribuie la larga răspândire şi folosire a
metodei date.
Dezavantajele metodei substituţiilor în lanţ:
1. la aplicarea metodei substituţiilor în lanţ într-o
măsură anumită rezultatele obţinute depind de
consecutivitatea substituţiilor, însă logic nu
totdeauna este posibil de a stabili care
consecutivitate este corectă şi care nu. Această
dificultate creşte odată cu mărirea numărului de
factori;
 2. la aprecierea nivelului de acţiune a unuia din
factori se presupune că toţi ceilalţi factori rămân
neschimbaţi pe când în realitate influenţa fiecărui
factor se manifestă nu izolat de alţii şi nu
consecutiv, ci paralel cu ei;
3. nerepartizarea în totalitate a abaterii indicatorului
asupra factorilor luaţi în calcul, anulând astfel
avantajul relaţiei deterministe de la care porneşte,
nedând în mod distinct contribuţia fiecărui factor
la modificarea indicatorului.

2.4.3. Varietăţile metodei substituţiilor în lanţ.

În practica analitică, metoda substituţiei în lanţ, poate fi

cu succes utilizată şi prin varietăţile sale, şi anume:

2.4.3.1. Metoda diferenţelor absolute.

Prin metoda diferenţelor absolute influienţa orişicărui

factor se află înmulţind abaterea absolută a factorului concret la
valorile de bază sau efective a celorlalţi factori, ţinînd cont de
necesitatea respectării legii metodei substituţiei în lanţ.
Metoda diferenţelor absolute se examinează după
diferite modele de calcul. Ținînd cont de numărul de factori în
formula factorială deosebim:
1. Metoda diferenţelor absolute cu 2 factori, se
utilizează cînd apare necesitatea de a calcula influienţa
factorilor generali la devierea indicatorului rezultativ.
(Volumul producţiei fabricate).
VPF = ̅̅̅̅ * ̅̅̅̅̅

În acest caz, influienţa factorilor respectivi se calculează prin

următoarea metodă:
 modificarea factorului cantitativ "̅̅̅̅ " se înmulţeşte cu
valoarea programată a factorului calitativ "̅̅̅̅̅ " (de bază);
 modificarea factorului calitativ "̅̅̅̅̅ " se înmulţeşte cu
valoarea efectivă a factorului cantitativ "̅̅̅̅".
Această metodă se utilizează prin următorul tabel analitic:

Tabelul 2.6
Calculul influienţei factorilor generali de muncă la devierea
volumului producţiei fabricate.

Indicatorii Anul Abaterea Inclusiv sub

de gestiune absolută influienţa
(specificaţii) progr efectiv (+/-) ∆. Ns ∆ Ws

A 1 2 3 4 5
1. Volumul
producţiei fabricate, 41260 42760 +1500 687,66 +2187,66
mii lei.
2. Nr mediu scriptic
de salariaţi, 60 59 - 1 x x
persoane.
3. Productivit medie
an a unui salariat, 687666,67 724745,76 +37079,09 x x
lei (1/2)

Conform datelor din tabel, se poate constata, că la

întreprinderea analizată, volumul producţiei fabricate, s-a
majorat faţă de nivelul programat cu 1500 mii lei, inclusiv sub
influienţa factorilor:
 modificarea numărului mediu scriptic de salariaţi, care
micțorîndu-se cu o persoană faţă de nivelul programat, a
contribuit la micșorarea indicatorului rezultativ, respectiv
cu 687,66 mii lei.

(
̅̅̅̅ = = 687,66 mii lei.

 modificarea productivităţii medii anuale a unui salariat,

care sporind cu 37079,09 lei a contribuit la mărirea
indicatorului rezultativ, respectiv cu 2187,66 mii lei.
 (
̅̅̅̅̅ = = 2187,66 mii lei.

BIF = - 687,66 + 2187,66 = +1500,0 mii lei

Concluzie: Prin urmare, volumul producţiei fabricate,
in perioada de gestiune, a crescut cu 1500 mii lei.
Creşterea aceasta a fost condiţionată de sporirea
productivităţii medii a unui salariat și negativ de
micșorarea numărului mediu de salariaţi. Creşterea
volumului producţiei fabricate a avut loc din contul
sporirii productivităţii medii a unui salariat, rezultat care
caracterizează pozitiv activitatea unităţii economice analizate.

1. Metoda diferenţelor absolute în sistemul

factorial cu şi mai mulţi factori (pînă la 5)

Influienţa factorilor într-un sistem de trei şi mai mulţi

factori (de exemplu: VPF = ̅̅̅̅̅̅* ̅ * ̅̅̅̅ *̅̅̅̅̅) se calculează
prin înmulţirea diferenţei absolute a factorului respectiv cu
valorile efective a factorilor ce se află în formula analitică pînă
la dînsul şi cu cele de bază a factorilor ce se află după el.
Metoda aceata se utilizează prin următorul tabel
analitic:

Tabelul 2.6
 Calculul influienţei factorilor detaliaţi de muncă la
devierea volumului producţiei fabricate

Metoda Calculul Rezultatul

de influienţei influenţ
calcul factorilor factor
(+/-), mii lei
A B 1 2
1. Modificarea ̅̅̅̅ *̅̅̅̅ * ̅̅̅̅ * ̅̅̅̅̅̅ (+4) x 266 x 8 x +3667,56
Nm 430,869
2. Modificarea ̅̅̅̅̅̅ * ̅ * ̅̅̅̅ * ̅̅̅̅̅̅ 49 x (+2) x 8 x 430,869 + 337,80
Z
3. Modificarea ̅̅̅̅̅̅ *̅̅̅ * ̅̅̅̅̅ *̅̅̅̅̅̅ 49 x 268 x (-0,5) x -2829,09
h 430,869
4. Modificarea ̅̅̅̅̅̅ *̅̅̅ * ̅̅̅̅ * ̅̅̅̅ 49 x 268 x 7,5 x +323,64
Wh (+3,286)
Total x x +1500,00

Conform rezultatelor obţinute se poate constata, că la

întreprinderea analizată, volumul producţiei fabricate s-a
majorat faţă de nivelul programat, respectiv cu 1500,0 mii lei.
Această abatere a fost căpătată sub influienţa pozitivă a
factorilor 1,2 şi 4, care majorîndu-se faţă de nivelul programat
au contribuit la sporirea indicatorului rezultativ, respectiv cu
3667,56 mii lei, 337,80 şi 323,64 mii lei.
Negativ a influienţat factorul 3, care micşorîndu-se a
contribuit la reducerea indicatorului rezultativ, respectiv cu
2829,09 mii lei. Deci, intreprinderea analizată dispune de
rezerve interne de creştere a volumului producţiei fabricate pe
viitor.
 Folosind această metodă, putem calcula influienţa
orişicărui factor care ne interesează fără a calcula influienţa
celorlalţi, ceea ce nu e posibil prin metoda substituţiei în lanţ.

2.4.3.2. Metoda participării prin cotă.

În practica analitică deseori apare necesitatea de a

calcula influienţa unor factori particulari (detaliaţi) prin
intermediul analizei factorilor generali. În acest caz se
utilizează una din varietăţile metodei substituţiei în lanţ, aşa
numita metoda participării prin cotă.
În acest caz, la prima etapă de analiză, prin metoda
substituţiei în lanţ se calculează influienţa factorilor generali la
devierea indicatorului rezultativ, iar apoi la etapa a doua, prin
metoda participării prin cotă - a factorilor detaliaţi
(intermediari).
Esenţa acestei metode constă în faptul, că influienţa
factorilor detaliaţi se calculează în proporţie cu acea cotă de
influienţă, care ei o au la devierea factorului complex.
P
Exemplu: Rp = x100 (2.22)
FP

Unde: P = RAO+RAI+RAF+RAE (2.23)

Unde : RAO - profitul din activitatea operaţională
RAI - rezultatul din activitatea de investiţii
RAF - rezultatul din activitatea financiară
 RAE - rezultatul din activitatea excepţională
FP = MF + MC (2.24)
Unde :
FP - fondurile de producţie
MF - mijloace fixe
MC - mijloace circulante.
La prima etapă de analiză toată informaţia necesară se
acumulează în următorul tabel.
Tabelul 2.7
Date iniţiale pentru analiză

Indicatorii Semn Anul de gestiun Abaterea

(specificaţii) conv progrt efectiv (+/-)
A B 2 3 4
1. Profitul pînă la impozitare, mii P 1500,0 2000,0 +500,0
lei.
1.1 Profitul din activitatea RAO 1400,0 2100,0 +700,0
operaţională.
1.2 Rezultatul din activitatea
investiţională. RAI 100,0 (80,0) -180,0
1.3 rezultatul din activitatea
financiară
1.4 rezultatul din activitatea RAF - (20) -20,0
excepţională
RAE - - -
2. Valoarea medie a fondurilor de FP 6000,0 6667,0 +667,0
producţie, total, mii lei
1.2 Valoarea medie a MF 4200,0 4100,0 -100,0
mijloacelor fixe.
1.3 Valoarea medie a MC 1800,0 2567,0 +767,0
mijloacelor circulante.
3. Rentabilitatea producţiei, % Rp 25,00 30,00 +5,00
(1/2)x100

Apoi pe baza datelor din acest tabel, prin metoda

substituţiei în lanţ, calculăm influienţa factorilor generali
asupra modificării rentabilităţii producţiei, prin tabelul
următor:

Tabelul 2.8
Calculul influienţei factorilor generali asupora modificării
rentabilităţii producţiei

Nr Nr Indicatorii Rentab Rezul

cal subs (factor) corelaţi prod. Calculu t Denumirea
culu tituţi FP P % l influţ factorilor
i influien (+/-)
ţei
1 2 3 4 5 6 7 8
1 0 6000,0 1500,0 25,00 x x x
2 1 6667,0 1500,0 22,50 22,50 - -2,50 ∆FP
25,00
3 2 6667,0 2000,0 30,00 30,00 - +7,50 ∆P
22,50
Total x x x x +5,00 x

Conform rezultatelor obţinute se poate constata, că la

întreprinderea analizată rentabilitatea producţiei s-a majorat
faţă de nivelul programat cu 5,00 puncte. Această abatere a fost
obţinută sub influienţa pozitivă a factorului calitativ, care
majorîndu-se cu 667,0 mii lei faţă de nivelul programat, a
 contribuit la sporirea indicatorului rezultativ, respectiv cu 7,50
puncte. Concomitent, sub influienţa negativă a factorului
cantitativ, indicatorul rezultativ s-a redus respectiv cu 2,50
puncte.
Deci, rezultatele analizei factoriale ne dau posibilitate
să deducem că întreprinderea în cauză dispune de rezerve
interne de creştere a rentabilităţii producţiei pe viitor. Şi totuşi,
pentru a evidenţia mai obiectiv rezervele interne, trecem la
analiza aprofundată a factorilor respectivi prin intermediul
metodei participării prin cotă.
Tabelul 2.8
Calculul influienţei factorilor intermediari (particulari) asupra
modificării rentabilităţii producţiei

Cota Rezulta
Denumirea influie Calculul tl
factorilor nţ influienţei infl (+/-
(+/-), )
mii lei puncte
A 1 2 3
1. Modificarea profitului pînă +500,0 (+7,50)/(+500,0)=+0,015 +7,50
la impoztare
1.1 Modificarea profitul din +700,0 (+700) x 0,015 +10,50
activitatea operaţională
1.2 Modificarea rezultatului -180,0 (-180,0) x 0,015 -2,70
din activitatea investiţională
1.3 Modificarea rezultatului -20,0 (-20,0) x 0,015 -0,30
din activitatea financiară
2. Modificarea valorii medii a +667,0 (-2,50)/(+667,0) = -0,00375 -2,50
FP
2.1. Mod. valorii medii a MF -100,0 (-100,0) x (-0,00375) +0,40
2.2 Mod. valorii medii a MC +767,0 (+767,0) x (-0,00375) -2,90
Total x x +5,00

În urma calculelor efectuate observăm că rentabilitatea

producţiei s-a majorat în urma influienţei pozetive a profitului
perioadei de gestiune pînă la impozitare şi în special a
rezultatului din activitatea operaţională, celelalte două rezultate
au influienţat negativ micşorînd indicatorul rezultativ respectiv
cu : 2,7 şi 0,3 puncte. In ceea ce priveşte influienţa fondurilor
de producţie, păi negativ au influienţat doar mijloacele
circulante, diminuînd rentabilitatea cu 2,9 puncte. Astfel putem
constata că întreprinderea analizată dispune de rezerve interne
esenţiale de majorare a rentabilităţii producţiei pe viitor, în
baza majorării rezultatelor din activitatea de investiţii,
financiară şi a fondurilor circulante.

3. PLANIFICAREA ŞI ANALIZA PROGRAMULUI DE

PRODUCŢIE

3.1 Conţinutul şi sarcinile planificării producerii

3.2 Analiza activităţii de producţie
3.3 Aprecierea generală a dinamicii şi îndeplinirea programului de
producţie pe baza indicatorilor valorici
3.4 Analiza realizării programului de producţie pe
sortimente
3.5 Analiza îndeplinirii programului de producere după
structură
3.6 Analiza valorii adăugate
3.7 Analiza vînzărilor nete

3.1. Conţinutul şi sarcinile planificării producerii

Funcţia de bază a unităţii industriale constă în obţinerea

unei anumite producţii, executarea unor lucrări care să
satisfacă cerinţele consumatorilor pe piaţa de desfacere.
Planificarea producerii şi realizării producţiei constă în
determinarea sortimentului produselor, cantităţii, perioadei
de timp în care urmează a fi livrată pe piaţă.
Problema principală cu care se confruntă la elaborarea
acestui compartiment al planului constă în modalitatea de a
realiza producţia fabricată. Astfel se evidenţiază: produse
pentru desfacerea pe pieţele anonime, produse executate la
comanda beneficiarilor şi plătite de ei, forma combinată.
Aşadar, producerea şi realizarea producţiei este
compartimentul principal al planului.
În baza indicatorilor acestui compartiment se elaborează
celalte compartimente ale planului.
Planul de producere şi realizare se elaborează în
expresie naturală şi valorică.
Elaborarea planului de producere şi realizare începe cu
planificarea indicatorilor naturali.
Indicatorii naturali ai programului de producţie sînt
nomenclatura şi sortimentul producţiei.
Nomenclatură - listă generală de denumiri a tipurilor
de producţie cu indicarea unităţilor de măsură a unităţilor de
producţie finită pentru fiecare tip de producţie.
Sortimentul producţiei - tipurile de producţie prevăzute
pentru fabricaţie cu stabilirea pentru fiecare tip a volumului
de producere.
Trebuie de menţionat că anume indicatorii naturali
influenţează semnificativ asupra indicatorilor cantitativi şi
calitativi ai activităţii întreprinderii.
Anume în baza indicatorilor naturali se planifică
volumul necesar de resurse economice pentru atingerea
obiectivelor prevăzute.
Volumele de producţie planificate în expresie naturală
trebuie argumentate în baza capacităţii de producţie a
întreprinderii.
Capacitate de producţie - exprimă cantitatea de
producţie maximă ce se poate fabrica într-o perioadă dată, în
condiţiile folosirei depline a utilajelor existente în
corespundere cu regimul optim de lucru şi de organizare a
proceselor de producţie.
După planificarea indicatorilor naturali ai programului
de producţie se elaborează indicatorii valorici.
Expresia valorică a programului de producere este
determinată de indicatorii valorici.
 Indicatorii valorici ce caracterizează volumul de
producţie în expresie valorică sînt:
1) volumul producţiei fabricate – producţia destinată
realizării;
2) volumul producţiei vîndute – produsele expediate la
preţ de livrare făfă TVA şi accize, pe măsura transmiterii
dreptului de proprietate şi prezentării către cumpărători a
documentelor de decontare spre achitare;
3) cifra de afaceri – valoarea veniturilor obţinute din
operaţiuni comerciale efectuate de o întreprindere într-o
perioadă de timp;
4) valoarea adăugată – valoarea nou creată de
întreprindere într-o perioadă de timp.
Exprimarea volumului de producţie în expresie valorică
este determinată de volumul colectat al datelor
generalizatoare pe întreprindere privind cantitatea totală de
producţie produsă atît omogenă, cît şi neomogenă, deoarece
indicatorii naturali nu pot generaliza volumul de producţie
total al întreprinderii, ei fiind incomparabili, în primul rînd
datorită diferenţierilori de producţie care se măsoară cu
diferite mărimi fizice şi, în al doilea rînd, gradul de finisare a
producţiei ce trebuie inclus în plan este diferit.
Toţi indicatorii valorici se determină prin metoda
directă, - suma produsului volumului de producţie în expresie
naturală şi a preţurilor lor unitare.

3.2. Analiza activităţii de producţie

 Analiza programului de producţie reprezintă primul
capitol al cerecetărilor în complex al analizei întreprinderii.
Rezultatele acestei analize sînt utilizate pentru elaborarea
planului de afaceri, întocmirea notei explicative la raportul
financiar anual şi pentru prezentarea informaţiei operative
conducerii întreprinderii în scopul luării deciziilor operaţionale.
Indicatorii valorici ai programului de producţie sînt corelaţi
între ei. Din punct de vedere al analizei, cea mai importantă
este corelaţia dintre producţia fabricată, producţia vîndută şi
stocurile producţiei fenite nerealizate. În scopul controlului
corelaţiei dintre aceşti indicatori se întocmeşte balanţa
producţiei fabricate, care poate fi exprimată astfel:

Si + VPF + Ri(+) = Sf + VPV + Ri(-), (3.1)

unde: Si - soldul producţiei în stocuri la începutul anului de

gestiune;
VPF - volumul producţiei fabricate;
Ri(+) - rezultatele inventarierii producţiei finite la
depozitele întreprinderii, (+) surplusul;
Sf - soldul producţiei în stocuri la finele anului de
gestiune;
VPV - volumul producţiei vîndute;
Ri(-) - rezultatele inventarierii producţiei finite la
depozitele întreprinderii, (-) lipsurile.
Balanţa producţiei fabricate poate fi analizată conform
tabelului 3.1.
Tabelul 3.1.
Balanţa producţiei
(mii lei)
Indicatorii Anul Anul de Abaterea
precedent gestiune (+, -)
A 1 2 3
1. Soldul producţiei în
3100 3250 +150.0
stocuri la începutul anului
2. Volumul producţiei
60700 66600 +5900.0
fabricate
3. Rezultatul inventarierii
producţiei finite la
1519.0 - -1519.0
depozitele întreprinderii,
(+) surplusul
4.TOTAL 65319 69850 +4531
5.Volumul producţiei
64200 65600 +1400
vîndute
6. Rezultatul inventarierii
producţiei finite la
919.0 4250.0 +3331.0
depozitele întreprinderii, (-)
lipsurile
7. Soldul producţiei în
200.0 - -200.0
stocuri la sfirşitul anului
TOTAL 65319 69850 + 4531

Concluzie. În baza datelor din tabelul 3.1 se poate constata

ca la întreprindere indicatorii de volum sînt corelaţi între ei, iar
informaţia poate servi pentru analiza respectivă pe viitor.
3.3. Aprecierea generală a dinamicii şi îndeplinirea
programului de producţie pe baza indicatorilor valorici

Analiza programului de producţie se face în baza datelor

din raportul statistic „Producţia” forma 1-P şi analiza raportului
privind rezultatele financiare din raportul financiar total.
Aprecierea generală a dinamicii şi îndeplinirii
programului de producţie se efectuează conform tabelului 3.2.

Tabelul 3.2.
Aprecierea generală a dinamicii şi îndeplinirii p
rogramului de producţie
mii lei
Anul Anul de gestiune Abaterea În % faţă de
prece absolută
dent (+,-) față de

Indicatorii

Progra Efecti Anul progr Anul progra

mat v prece amat precede mat
 dent nt

A 1 2 3 4
1. Volumul 60515 62700 65800 +5285 +3100 108,73 104,94
producţiei
fabricate în
preţuri
comparabile
2. Volumul 60700 x 66600 +3800 x 109.72 x
producţiei
fabricate la
preţuri curente
ale anului
respectiv
3. Volumul x 63900 64200 x +300 x 100,47
producției
fabricate la
prețuri
programate
4.Venitul din 59600 60400 62300 +2700 +1900 104,53 103,15
vînzări
5. Volumul 64200 64800 65600 +1400 +800 102.18 100.93
vînzărilor nete
6. Valoarea 22100 - 23200 +1100 - 104,98 -
adăugată

Concluzie. În baza datelor din tabelul 3.2 observăm că

la întreprinderea analizată au intervenit unele modificări
esenţiale la îndeplinirea programului de producţie şi
comercializare.
Astfel, se observă că întreprinderea analizată a reuşit să
sporească volumul producţiei fabricate, volumul producţiei
vîndute faţă de perioada precedentă.
 Compararea ritmului creşterii volumului producţiei
fabricate în preţuri curente cu cel în preţuri comparabile
(109,71>108,73) arată că a avut loc creşterea preţurilor, însă
această modificare poate fi neglijată, deoarece nu depinde de
întreprindere, ci de nivelul preţurilor pe piaţă. La fel, volumul
producţiei fabricate în preţuri curente a sporit într-un ritm mai
rapid decît volumul producţiei vîndute (109,71>101,93) ca
urmare a creşterii stocurilor producţiei finite nerealizate, fapt
ce a influenţat negativ activitatea întreprinderii. Analiza
ritmului creşterii volumului producţiei fabricate în preţuri
curente şi a valorii adăugate (109,,71>104,98) permite a trage
concluzia că la întreprindrea analizată au avut loc schimbări în
structura producţiei pe parcursul perioadei de gestiune, şi
anume, s-a majorat ponderea producţiei care necesită un volum
mai mare de materiale.

3.4. Analiza realizării programului de producţie pe

sortimente
Prin sortiment înţelegem o listă deplină de produse
fabricate la întreprindere care se deosebesc unul de altul după tip,
calitate cu indicarea cantităţii pe fiecare din ele.
Îndeplinirea programului de producţie se apreciază în
baza procentului îndeplinirii planului pe sortimente calculat prin
relaţia:
(3.2)
_
KS = Volumul producţiei fabricate în limita sortimentului fabricat x 100%
 Volumul producţiei fabricate programat

Pentru aceasta se utilizează tabelul 3.4. În baza datelor din

acest tabel, în prima etapă a analizei se calculează procentul
îndeplinirii planului pe sortimente, apoi, în condiţiile în care acest
indicator relativ este mai mic de 100%, se determină suma
producţiei pierdute în urma nerespectării sortimentului programat
(ca diferenţă dintre numărătorul şi numitorul din formula de
calcul). Volumul producţiei obţinut
în limita planului pe fiecare produs în parte reprezintă producţia
efectivă nu mai mare decît cea programată.
Analiza acestui compartiment se va efectua în baza datelor
din raportul statistic forma 1-P.

Tabelul 3.4.
Aprecierea programului de producţie pe sortimente în
dinamică

Feluril Cantitatea Preţ Volumul producţiei fabricate,

e de unita mii lei
produs programa efectiv r, lei program efectiv Obținut în
e tă ă at limitile
sortiment
ului
programat
A 1 2 3 4=1*3 5=2*3 6
1. A 120 200 180 21600 36600 21600
2. B 155 150 200 31000 30000 30000
TOTA X X X 52600 66600 51600
 L

În cazul dat:
_
KS = Volumul producţiei fabricate în limita sortimentului programat x 100 % =
Volumul producţiei fabricate programat

= *100= 98,10%

VPF =51600 - 52600 = - 1000 mii lei

Concluzie. În baza datelor din tabelul 3.4 putem
constata că la întreprinderea „X” nu s-a respectat programul de
producţie pe sortimente în dinamică, care pe parcursul anului
de gestiune a fost îndeplinit numai cu 98,10%. Din această
cauză, întreprinderea analizată a pierdut un volum de producţie
egal cu 1000 mii lei. Această sumă poate fi socotită ca rezervă
internă de majorare a volumului de producţie fabricat pe viitor.

3.5. Analiza îndeplinirii programului de producere după

structură

Prin structură se subînţelege ponderea fiecărui produs în

volumul total al produselor fabricate.
Aprecierea îndeplinirii programului de producţie după
structură se efectuează în baza coeficientului mediu de
structură care se determină ca raportul dintre volumul
 producţiei fabricate efectiv în limita structurii programate şi
volumul producţiei fabricate efectiv după structura programată:

(3.3)
_
Volumul producţiei fabricate în limita structurii programate
Kst = x 100
Volumul producţiei fabricate efectiv

Pentru aceasta se utilizează următorul tabel analitic

(tabelul 3.3.):

Tabelul 3.3.
Aprecierea îndeplinirii programului de producţie pe
structură
Volumul producţiei fabricate, Îndepli Prod. Efectiv
mii lei nirea efectivă obținut
programat efectiv progra după în
Suma, Pond Suma Pond mei de structur limitile
Felul
mii lei erea, , mii erea, produc a structuri
de
% lei % ție program i
produs
ată, mii program
lei ate, mii
lei
A 1 2 3 4 5 6 7
A 21600 41,06 36600 54,95 169,44 27345,96 27345,96
B 31000 58,94 30000 45,05 96,77 39254,04 30000
TOTAL 52600 100 66600 100 126,6 66600 57345,96

Notă: Producţia efectivă după structura programată (col.6)

poate fi calculată prin două metode:
1) înmulţind valoarea efectivă a producţiei fabricate în total (col.
3) cu ponderea programată a fiecărui produs (sau grup de
produse) în parte (col. 2);
2) înmulţind valoarea programată a fiecărui produs în parte (sau
grup de produse) cu indicatorul relativ general care reflectă
îndeplinirea programului de producţie (col.5).
La prima etapă a analizei se calculează coeficientul mediu de
structură, în cazul nostru:
_
Kst = Volumul producţiei fabricate în limita structurii programate x 100 %
Volumul producţiei fabricate efectiv

= *100 = 86,11%;

VPF = 57345,96 - 66600 = -9254,04 mii lei.

Concluzie. În baza datelor din tabelulul 3.3 se poate constata

că la întreprinderea analizată programul de producţie după
structură a fost respectat numai la nivel de 86,11%, ceea ce a dus
la reducerea volumului producţiei fabricate cu 9254,04 mii lei.
Suma producţiei pierdute poate fi considerată rezervă internă de
majorare a volumului producţiei fabricate pe viitor.

3.6. Analiza valorii adăugate

 Din punct de vedere al conţinutului economic, valoarea
adăugată reprezintă bogaţia întreprinderii acumulată pe
parcursul unei perioade de gestiune prin utilizarea factorilor
de producţie. Analiza-diagnostic a acestui indicator
recunoaşte valoarea adăugată aferentă atât producţiei
fabricate, cât şi celei vîndute. În primul caz este vorba de
valoarea adăugată produsă, iar în al doilea caz- de
valoarea adăugată vândută.
În practica analitică valoarea adăugată poate fi calculată
prin două metode:
- metoda sintetică;
- metoda analitică.
Potrivit metodei sintetice, din valoarea producţiei
fabricate sau vândute se scad consumurile şi cheltuielile
intermediare provenite de la terţi. Formula de bază în
acest caz va fi:

VA = VPF – Ci (3.4)
unde: VA - valoarea adăugată;
VPF - volumul producţiei fabricate;
CI - consumul intermediar.

Dacă apelăm la metoda sintetică, observăm că

valoarea adăugată poate să se modifice pe parcursul
 anului de gestiune sub influenţa următorilor do factori
generali:
• modificarea factorului direct (în funcţie de
modelul de calcul prezentat mai sus acest factor se
referă la ΔVPF sau ΔVPV);
• modificarea factorului indirect (ΔCi).
Calculul şi aprecierea acestor doi factori se efectuează prin
metoda balanţieră. În prealabil toată informaţia pentru
analiză se acumulează în tabelul următor:
Tabelul 3.5.
Calculul şi aprecierea modificării valorii adăugate în
dinamică
Indicatorii Anul Anul de Abaterea Mărimea
precedent gestiune absolută influentei
(+, -) factorilor
A 1 2 3 4
1. Volumul 60700 66600 +5900 +5900
producţiei
fabricate
2. Consumatori 38600 41600 +3000 -3000
intermediari
3. Valoarea 22100 25000 +2900 +2900
adăugată (1-2)
Concluzie. În baza datelor din tabelulul 3.5, se poate
constata ca la întreprinderea ”X” valoare adăugată s-a majorat
faţă de anul precedent cu 2900 mii lei. Această abatere a fost
asigurată de influenţa influenţa pozitivă a volumului producţiei
fabricate, sum influiența căreia indicatorul rezultativ s-a
majorat cu 5900 mii lei, dar această influenţă pozitivă nu a
putut acoperi influenţa negativă a factorului consumul
intermediar care pe parcursul anului de gestiune s-a majorat cu
3000 mii lei și a contribuit la micșorarea indicatorului
rezultativ cu 3000 mii lei.
Deci, rezultatele analizei factoriale fac posibilă concluzia
că întreprinderea analizată dispune de rezerve interne de
majorare a valorii adaugate pe viitor, reducînd consumul
intermediar.
Metoda analitică prevede însumarea elementelor
componente ale valorii adăugate şi anume:
VA = Crm + Amf + Ac + Rnet (3.6)
Unde:
Crm - costurile privind retribuirea muncii (inclusiv
contribuţiile pentru asigurările sociale) şi medicale;
Amf - suma amortizării mijloacelor fixe cu destinaţie de
producţie aferentă anului de gestiune;
Ac - suma altor costuri şi cheltuieli;
Rnet - suma rezultatului net: profit (pierdere).
Aceasta metodă de calculare a valorii adăugate
dă posibilitate să se efectueze un studiu mai
aprofundat al acestui indicator din punct de vedere al
 elementelor consecutive ce formează baza valorii
adăugate şi al ponderii lor în suma totală a
indicatorului rezultativ.
Analiza valorii adăugate se începe cu aprecierea dinamicii şi
structurii, folosind următorul tabel:

Tabelul 3.6.
Aprecierea dinamicii şi structurii valorii adăugate
Indicatori Anul precedent Anul de gestiune Abaterea
(+,-)
Suma, Ponderea,Suma, Ponderea,Mii lei %
mii lei % mii lei %
A 1 2 3 4 5=3-1 6=4-2
1.Consumuri privind retribuirea 7200,2 32,58 7000,2 28,00 -200 -4,58
muncii, inclusiv:
-contribuţii la asigurări sociale 1656,0 7,49 1610,0 6,44 -46 -1,05
2.Amortizarea mijloacelor fixe 7560,5 34,21 7029,6 28,12 -530,9 -6,09
cu destinaţie de producţie
3.Alte consumuri şi cheltuieli 2200 9,95 3500 14,00 +1300 +4,05
4.Rezultatul net:profit(pierdere) 5139,30 23,25 7470,20 29,88 +2330,9 +6,63
5.Valoarea adăugată 22100 100 25000 100 +2900 x
(rd.1+2+3+4)
6, Valoarea adăugată la 1 leu 36,41 x 37,54 x +1,13 x
producție fabricată
 Analizând datele din tabelul 3,6 o atenţie deosebită
se acordă următoarelor două momente semnificative:
1. care element deţine ponderea principală în valoarea
adăugată totală;
2. ce schimbări au intervenit în anul de gestiune comparativ
cu anul precedent în structura valorii adăugate pe
elemente, precum şi care sunt direcţiile de acţiuni pe viitor
ce vor contribui la sporirea indicatorului rezultativ.
În baza datelor prezentate în tabelul 3.6 observăm
că în comparaţie cu anul pcedent structura valorii
adăugate în anul de gestiune a suferit unele transformări.
Astfel, în anul precedent ponderea principală o deţine
elementul 2 „Amortizarea mijloacelor fixe cu destinaţie de
producţie" în mărime de 28,12 la sută, iar în anul de
gestiune - elementul 4 „Rezultatul net" care constituie 29,88
la sută, majorându-se faţă de nivelul anului precedent cu
6,63 puncte procentuale (29,88 - 23,25). Concomitent s-a
majorat ponderea elementului 3 „Alte costuri şi
cheltuieli" de la 9,95 la 14,00%.
Examinând influenţa fiecărui element asupra
modificării absolute a valorii adăugate faţă de anul
precedent, observăm că practic numai elementele 3 şi
4 au influenţat pozitiv asupra majorării indicatorului
rezultativ respectiv cu 1300 şi 2330,9 mii lei.
 Totodată, influenţa negativă a elementelor 1 şi 2 a
cauzat reducerea valorii adăugate respectiv cu 200 şi
530,9 mii lei. Însuşi faptul că valoarea adăugată la 1 leu
producţie fabricată pe parcursul anului de gestiune s-a
majorat cu 1,13 bani (37,54 – 36,41) se apreciază
pozitiv şi arată că efortul propriu al colectivului de
muncă în obţinerea valorii a dăugate a sporit.

3.7. Analiza vînzărilor nete

Pe parcursul analizei programului de producţie şi
comerciale un rol semnificativ îl joacă şi examinarea
indicatorului rezultativ care reflectă activitatea operaţională a
întreprinderii, şi anume, venitul din vînzări. Din punct de
vedere al conţinutului economic, acest indicator reflectă suma
venitului obţinut de întreprindere pe parcursul anului de
gestiune din vînzarea produselor activităţii operaţionale.
Venitul din vînzări poate fi determinat prin relaţia:

VV=VPV+VVM+VPS+VCC+VAA (3.7 )
unde: VV - venitul din vînzări;
VPV - volumul producţiei vîndute sau venitul din vînzarea
produselor finite;
VVM - venitul din vînzarea mărfurilor;
VPS - venitul din prestarea serviciilor;
VCC - venitul din contractele de construcţie;
 VAA - venitul din alte feluri de activităţi care constituie pentru
întreprindere activitatea de bază.
Analiza venitului din vînzări începe cu aprecierea în
dinamică a structurii lui. Pentru aceasta se utilizează următorul
tabel analitic (tabelul 3.6):
Tabelul 3.7.
Aprecierea dinamicii şi structurii venitului din vînzări
Anul prec. Anul de gest. Abaterea (+, -)
Pon Pon
Suma, Suma,
Indicatori de de Mii
mii mii %
rea, rea, lei
lei lei
% %
A 1 2 3 4 5=3-1 6=4 -2
1. Venitul din vînzarea -
produselor
activităţii operaţionale-total, 59600 100 62300 100 +2700 X
inclusiv:
- din vînzarea produselor finite 17013 28,54 19362 31,1 +2349 +2,6
- din vînzarea mărfurilor - - - - - -
- din prestarea serviciilor 37166 6240 37383 60.0 +217 -2.4
- din contractele de construcţie - - - - - -
- din alte feluri de activităţi
care constituie pentru
întreprindere activitatea
de bază 5421 9.10 5555 8.9 +1.34 -0.2
Concluzie. În baza datelor din tabelul 3.7, se observă o
tendinţă de majorare a venitului din vînzări faţă de anul precedent
cu 2700 mii lei. Această abatere a fost determinată de influenţa
pozitivă a venitului obţinut din vînzarea produselor finite cu 2349
mii lei, cît şi a venitului obţinut din prestarea serviciilor care a
sporit cu 217 mii lei. Examinînd structura venitului din vînzări la
întreprinderea dată, observăm că ponderea principală îi revine
„Venitului din prestarea serviciilor” care pe parcursul anului de
gestiune s-a redus cu 2.4 puncte procentuale.
În prima etapă de analiză se examinează tendinţa
modificării volumului vînzărilor nete în dinamica şi influenţa
factorilor generalizatori care au contribuit la obţinerea
următoarelor rezultate:
1. Modificarea volumului de producţie fabricate;
2. Modificarea producţiei în stocuri la depozitul
întreprinderii.

Tabelul 3.8.
Aprecierea generală a modificării volumului producţiei
vîndute în dinamică
Indicatorii Anul Anul de Abaterea Marimea
precedent gestiune absolută (+, - influenţei
) fac
torilor
A 1 2 3 4
1. Volumul
64200 65600 +1400 +1400
producţiei
 vîndute
2. Volumul
producţiei 60700 66600 +5900 +5900
fabricate
3. Modificarea
soldului
producţiei
-3500 +1000 +4500 -4500
fabricate în
stoc
(2-1)

Concluzie. În baza datelor din tabelulul 3.8 se poate

constata ca la întreprinderea „X” volumul producţiei vîndute s-
a majorat faţă de anul precedent cu +1400 mii lei. Această
abatere a fost condiţionată de influenţa pozitivă a modificării
volumului de producţie fabricată care a contribuit la majorarea
indicatorului rezultativ cu 5900 mii lei. Concomitent, sub
influenta negativă a modificării soldului producţiei în stocuri
indicatorii rezultativi s-au redus cu mii lei, ceea ce poate fi
considerat rezerve interne de majorare a volumului producţiei
vîndute pe viitor.

4. PLANUL MUNCII ŞI RETRIBUIRII EI

4.1. Conţinutul şi sarcinile planului muncii şi al salarizarii

4.2. Planificarea necesarului de personal
4.3. Planificarea fondului de remunerare a muncii
 4.1. Conţinutul şi sarcinile planului muncii şi al salarizarii

Desfăşurarea normală a producţiei presupune unitatea

dialectică a factorului material cu factorul uman.
Prin planul de muncă şi salarizare se planifică sarcina
întreprinderii cu privire la creşterea productivităţii muncii, se
determină numărul personalului pe categorii, care va asigura
îndeplinirea sarcinilor planificate de producţie.
Acest plan cuprinde următoarele secţiuni
(compartimente):
1. Remunerarea muncii.
2. Creşterea productivităţii muncii pe baza factorilor
tehnicii economiei de bază.
3. Balanţa timpului de lucru pentru un muncitor.
4. Manopera programului de producţie.
5. Necesarul de forţă de muncă şi sursele de acoperire.
6. Eliberarea muncitorilor şi a slujbaşilor.
7. Pregătirea cadrelor şi perfecţionarea lor.

Planul muncii şi al salarizării trebuie să asigure

îndeplinirea anumitor sarcini cum ar fi:
1. Asigurarea ritmurilor stabile şi înalte ale creşterii
productivităţii muncii.
2. Asigurarea folosirii raţionale a resurselor de muncă.
3. Perfecţionarea metodelor de remunerare a muncii pornind
de la cantitatea şi calitatea lucrului efectuat.

4.2. Planificarea necesarului de personal

Calcularea necesarului de personal se efectuează în
dependenţă de categoria de lucrător.
Planificarea necesarului de muncitori care execută
lucrări normate se efectuează după două metode:
- metoda calculului grupat;
- metoda calculului detaliat.
Pentru a determina fondul timpului de muncă al unui
muncitor pentru un an (F) trebuie de elaborată balanţa
timpului de muncă al unui muncitor (tabelul 4.1).
Tabelul 4.1.
Balanţa timpului de muncă pentru un muncitor
Valoarea
U.M
numerică
1. Fondul calendaristic de timp zile 365
2. Numărul de zile nelucrătoare zile 61

• sărbători 9
zile
• zile de odihnă 52
3 . Fondul nominal de timp zile 304
4. Zile absente inclusiv: zile 35
• concedii anuale de odihnă
29
• concedii de studii
1
• concedii de maternitate
zile 1
• concedii de boală
3
• alte absenţe cu învoirea administraţiei,
1
acceptate de lege

5. Numărul de zile lucrătoare în an zile 275

Continuarea tebelului 4.1
6. Durata medie a zilei de muncă ore 8
7. Fondul efectiv de timp de muncă în an ore 1925
8. Fondul efectiv de timp de muncă în an
(numărul de schimburi lucrăroar - 288 )
ore 288 ∙ 8=2304

Planificarea necesarului de muncitori care execută

activităţi nenormate se face pornind de la normele de servire
sau de personal.
Numărul muncitorilor principali şi fondul tarifar de salarii
planificat se determină conform următoarelor relaţii de caolocul:

Persoane schimburi lucrate= om/h* shcimburi (4.1)

Salariul tarifar în schimb = salariul tarifar în oră
*7 (4.2)
Salariul tarifar total =
= salariul tarifar în schimb * schimburi
(4.3.)

Tabelul 4.2.
Fondul tarifar de salarii

Categori Numărul Persoane Salari

Profe- a Numărul de , Salariul Salariul ul
sia personal de schimbu schimbu tarifar tarifar în tarifar
muncit u- oameni, ri ri în oră, schimb, total,
orului lui om/h lucrate lucrate lei lei mii lei

4.3. Planificarea fondului de remunerare a muncii

La nivelul întreprinderilor fondul de remunerare

reprezintă totalitatea sumelor necesare pentru acordarea
drepturilor băneşti personalului în măsura în care fiecare
a contribuit sub aspect calitativ şi cantitativ la realizarea
sarcinilor întreprinderii.
Planificarea fondului total de salarii se
efectuează pe elemente structurale.
Fondul total de salariu al muncitorilor constă din
fondul principal şi suplimentar.
Fondul principal include fondul tarifar de salarii,
premii, adaosuri diverse la salariu.
În fondul suplimentar de salarii sînt întroduse
plăţile pentru timpul nelucrat, prevăzut de lege (plata
pentru concedii, adaosuri minorilor şi mamelor cu copii
mici, pentru orele nelucrate, îndeplinirea funcţiilor de stat,
etc.)
Fondul tarifar de salarii pentru muncitorii salariaţi
prin acord se calculează prin înmulţirea tarifelor pentru o
unitate de fiecare fel de producţie planificată, iar pentru
muncitorii salariaţi pe timp - prin înmulţirea cotei
tarifare pe oră a categoriei corespunzătoare la timpul
lucrat în ore.
Pentru a calcula salariul principal total, la salariul
tarifar trebuie să se adune suma premiilor şi adaosurilor.
Nivelul adaosurilor, premiilor se stabileşte în
procente faţă de plata după tarife. Mărimea salariului
suplimentar se stabileşte în procente faţă de salariul
principal (de bază).
Calculul fondului anual de remunerare se efectuează
astfel:

 Calculul fondului anual de remunerare a

muncitorilor de bază

Pentru calculul fondului anual de remunerare a

muncitorilor de bază se utilizează următorii indicatori:
Premii = fondul tarifar, mii lei ∙ 40%
(4.4)
Salariul principal, mii lei=fondul tarifar, mii lei + premii

(4.5)
Salariul suplimentar = salariul principal mii l ei∙ 10%
(4.6)
Fondul total de remunerare, mii lei =
= salariul suplimentar + salariul principal, mii lei.
(4.7)

 Calculul fondului anual de salarizare pentru

muncitorii angajaţi în regie

Pentru calculul fondului anual de remunerare a

muncitorilor angajaţi în regie se utilizează următorii
indicatori:
Fondul total de salarizare, mii lei = oameni ∙ cota tarifară
∙7∙ schimburi lucrate. (4.8)

Tabelul 4.3.
Calculul fondului anual de remunerare a muncitorilor
 Numă Categ Cota Numărul Fondul total
rul oria tarifară de de
munci schimbur salarizare,
torilor, i lucrate mii lei
oameni în an
Sudor 1 V 13,47 288 27,16
Electrician 1 VI 15,36 288 30,96

Mecanic 1 V 13,47 288 27,16

Tîmplar 1 III 10,36 288 20,88

TOTAL 6 - - 106,16

 Calculul fondului anual de salarizare pentru

specialişti (personalul de conducere)

Pentru calculul fondului anual de remunerare a

specialiştilor se utilizează următorii indicatori:
Fondul anual de salarizare, mii lei =
= salariul lunar, lei ∙ 12 (4.9)

Tabelul 4.4.
Calculu l fondului anual de salarizare pentru specialişti
(personalul de conducere)
 Fondul anual
Numărul Salariul
de salarizare,
lucrătorilor lunar, lei
mii lei
Şeful secţiei 1 3400 40,80
Maistru 1 3000 36,00
Inginer 1 3200 38,40
Chimist -1 3000 36,00
microbiolog
Economist -1 3200 38,40
contabil
TOTAL 5 - 189,60
 Calculul fondului anual de salarizare pentru
slujbaşi

Fondul anual de salarizare, mii lei = salariul lunar, lei ∙ 12

(4.10)

Tabelul 4.5.
Calculul fondului anual de salarizare pentru slujbaşi
Fondul
Funcţia Numărul Lunile Salariul anual de
lucrătorului lucrătorilor lucrate lunar, lei salarizare
, mii lei
Secretară 1 12 1600 19,20
Contabil 1 12 3000 36,00
Şef de depozit 1 12 2200 26,40
TOTAL 3 - - 81,60

 Numărul personalului industrial-productiv (PIP) şi

fondul de salarii pe secţii
Se adună din tabelele precedente.
Tabelul 4.6.
Calculul fondului anual de salarizare a PIP
Personalul Fondul anual de salarizare,
Numărul PIP
industrial productiv mii lei

Specialişti 5 189,60
Slujbaşi 3 81,60
Muncitori în regie 6 106,16

Muncitori de bază 24 301,09

TOTAL 38 678,45

Fondul de salariu al altor categorii ale PIP

(conducători, specialişti) se planifică pe baza salariului
funcţiei întărite conform statelor, numărul de oameni şi
liniilor lucrate pe an.
Salariul mediu anual al unui lucrător se calculează
prin raportul fondului de salarii total al PIP la numărul lor
mediu scriptic.

Sml = FS:PIP ∙12 (4.11)

Sml = 678450:30 ∙12 = 1884,58 lei

Ulterior determinăm asigurările sociale lunare (23% din

Sbaza+Ssupl) şi asigurările medicale lunare (4% din Sbaza+Ssupl).
Calculăm fondul de remunerare lunar:
Fr= Sbaza+Ssupl +AS+AM
(4.12)

5. ANALIZA ASIGURĂRII ŞI EFICACITATEA

UTILIZĂRII RESURSELOR UMANE

5.1. Conţinutul şi sarcinile utilizării resurselor umane

5.2. Analiza asigurării întreprinderii cu resurse umane şi
circulaţia ei
5.3. Analiza utilizării timpului de muncă
5.4. Analiza productivităţii muncii
5.5. Calculul influenţei factorilor de muncă la modificarea
volumului producţiei fabricate

5.1. Conţinutul şi sarcinile utilizării resurselor umane

 1. Forţa de muncă este factorul decisiv al procesului de
producţie, întrucît:
 produce şi reproduce factorii obiectivi ai procesului de
producţie;
 este creatorul şi animatorul mijloacelor procesului de
producţie;
 deţine rolul factorilor în obţinerea valorii adăugate
(volumul producţiei vîndute), fiind singurul factor de realizare
(producţie) capabil să obţină valori noi;
 joacă un rol predominant în organizarea şi conducerea
procesului de producere.
Din punct de vedere economic, asigurarea şi utilizarea
timpului de muncă, la orice întreprindere, prevede acordarea
unor aspecte atît cantitative, cît şi calitative care aderează la
acest compartiment de analiză.

Sarcinile principale ale analizei:

 aprecierea gradului de asigurare a întreprinderii cu forţă de
muncă, din punct de vedere cantitativ şi calitativ;
 aprecierea mobilităţii şi stabiliăţii forţei de muncă;
 studierea aprofundată a utilizării timpului de muncă;
 studierea aprofundată a productivităţii muncii şi factorilor
respectivi care au cauzat modificarea acestui indicator;
 calculul şi aprecierea influenţei factorilor de muncă la
devierea volumului producţiei fabricate;
 evidenţierea rezervelor interne de majorare a volumului
producţiei fabricate din contul creşterii eficienţei utilizării
forţei de muncă pe viitor.

5.2. Analiza asigurării întreprinderii cu resurse umane şi

circulaţia ei

În condiţiile economiei de piaţă, orice agent economic îşi

determină de sine stătător necesitatea în forţă de muncă. Deci,
practic toate aspectele asigurării întreprinderii cu forţă de
muncă cantitativ-calitative depind de activitatea managerială a
întreprinderii (conducere).
De regulă, analiza începe cu aprecierea gradului de
asigurare al întreprinderii cu forţă de muncă sub aspect
cantitativ, calitativ şi structural.
Toată informaţia necesară la nivel efectiv se ia din
formularul Nr.1m, utilizîndu-se în tabelul analitic 5.1.

Concluzie. Întreprinderea analizată conform datelor din

tabelul 5.1 are lipsă de salariaţi şi muncitori la toate categoriile
de activitate atît faţă de nivelul programat, cît şi faţă de anul
precedent.

Tabelul 5.1.
Aprecierea asigurării întreprinderii cu personal pe
categorii de personal
 (persoane)
Categorii de Anul Anul Abaterea
personal prec. curent absolută faţă de:
prog. efect. prog/ efect/ efect/
prec. prec. prog.
A 1 2 3 4=2-1 5=3-1 6=3-2
1. Nr mediu de salariaţi 436 424 420 -12 -16 -4
- muncitori, inclusiv 165 150 156 -15 -9 +6
din activitatea de bază:
 salariaţi 387 380 375 -7 -12 -5
 muncitori 149 130 144 -19 -5 +14
- din activităţi neproductive:
 salariaţi 49 44 45 -5 -4 +1
 muncitori 16 20 12 4 -4 -8

Trebuie de menţionat că, deoarece rolul principal îl ocupă

personalul din activitatea de bază, inclusiv muncitorii, pe
parcursul analizei de mai departe, cea mai mare atenţie se
acordă acestui compartiment.
Pe categorii de muncitori din activitatea de bază în afară
de abaterea absolută se calculează şi abaterea relativă ca
diferenţa dintre numărul de muncitori efectiv şi cel programat
recalculat la îndeplinirea programului de producţie.
= ̅̅̅̅̅̅̅ *̅̅̅̅̅̅̅̅̅̅
Unde:
- abaterea absolută
 ̅̅̅̅̅̅̅ - numărul mediu de salariați efectiv
̅̅̅̅̅̅̅̅̅̅- numărul mediu de salariați programat
Nm programat = 144 – 130 = 14 muncitori

Nm prog.  %îndep. plan.VPF

Abaterea relativă = Nm efectiv -
100%

Procentul îndeplinirii planului VPF se calculează

conform datelor VPF efectiv în preţuri comparabile din anul de
gestiune din tabelul 3.2.

65800
130   100%
Abaterea relativă = 144 - 62700 =
100%
130 104.94%
= 144 - = 8 persoane
100%
Deci, se poate constata că la întreprinderea analizată se
menţine cu semnul "+" atît abaterea absolută, cît şi cea relativă,
dar totuşi programul de producţie a fost supraîndeplinit cu
4,94 % .
Pe lîngă asigurarea cantitativă, în practica analitică, un
sens semnificativ ocupă şi asigurarea din punct de vedere
calitativ. Şi anume: repartizarea salariaţilor după gen; vîrstă;
vechime de muncă; profesie; grad de calificare etc.
În cele mai dese cazuri se examinează vechimea de
muncă.
În practica analitică există mai multe metode de studiu
în acest domeniu, însă de cele mai multe ori se examinează
vechimea de muncă calculată după media aritmetică ponderată.

Calculele necesare se efectuează conform tabelului 5.2.

Tabelul 5.2
Aprecierea asigurării întreprinderii cu muncitori după
vechimea în muncă

Categorii Anii Vechimea

de personal medie
pînă 1-4 5-9 10-14 15-19 20-
la 1 peste
an
A 0-1 2 3 4 5 6 9
1. Muncitori. 6 20 30 60 25 15 11,14

Vechimea de muncă medie se calculează conform formulei:

∑
̅ ∑
(5.1)
 (6 x0,5)  (20 x 2,5)  (30 x7,0)  (60 x12,0)  (25 x17,0)  (15 x 22,0)
X 
6  20  30  60  25  15
 11,14ani.

Analogic se determină şi pentru celelalte categorii.

De regulă, rezultatele obţinute ne dau posibilitatea să
apreciem vechimea medie de muncă a lucrătorilor
întreprinderii pe categorii, ţinînd cont de următoarele:
 particularităţile activităţii întreprinderii date (de la
momentul înfiinţării);
 modificarea rezultatelor obţinute în dinamică.
De regulă, cu cît este mai mare vechimea medie de
muncă, cu atît gradul de stabilitate al forţei de muncă la
întreprindere este mai favorabil.
Un moment semnificativ în analiza asigurării
întreprinderii cu forţa de muncă îl are şi mişcarea personalului
pe parcursul anului de gestiune. Sursa principală de informaţie
pentru acest studiu este Raportul Nr.1c "Mişcarea personalului
şi locurile de muncă existente".
Diagnosticul stabilităţii forţei de muncă se realizează în
baza circulaţiei şi fluctuaţiei, în funcţie de cauzele care le
determină pe care le vom enumera în continuare:
Circulaţia forţei de muncă - reprezintă mişcarea
personalului întreprinderii, în cursul unei perioade, atît din
punct de vedere al intrărilor, cît şi al ieşirilor drept consecinţă a
unor cauze obiective cum sînt: transferul, pensionările,
decesele, încheierea unor contracte de muncă pe durată
determinată de timp, concedierile din cauze economice şomaj,
plecările ca urmare a unui accident de muncă sau incapacităţii
de muncă etc.
Fluctuaţia forţei de muncă - constituie un fenomen
nejustificat, anormal care are implicaţii nefavorabile asupra
volumului şi calităţii activităţii întreprinderii. În această
categorie se încadrează salariaţii plecaţi din proprie iniţiativă,
fără aprobarea conducerii întreprinderii, sau a celor concediaţi
ca urmare a încălcării prevederilor contractului colectiv de
muncă.
Pentru caracterizarea circulaţiei şi fluctuaţiei forţei de
muncă se utilizează următorii coeficienţi:
1. Coeficientul de circulaţie la intrare se calculează ca
raportul dintre numărul muncitorilor încadraţi în muncă plus
numărul muncitorilor promovaţi raportat la numărul mediu
scriptic de muncitori.
2. Coeficientul de circulaţie la ieşire se calculează ca
raportul numărului muncitorilor eliberaţi plus numărul
muncitorilor promovaţi raportat la numărul mediu scriptic de
muncitori.
3. Coeficientul fluctuaţiei se calculează ca raportul ieşirilor
fără aprobarea conducerii plus demisii sau concedieri pentru
încălcarea muncii împărţit la numărul mediu scriptic de
muncitori.
4. Coeficientul stabilităţii cadrelor se calculează ca
raportul dintre numărul de muncitori care au lucrat pe parcursul
anului de gestiune la numărul mediu scriptic de muncitori.
5. Coeficientul mişcării totale este egal cu suma dintre
coeficientul de intrare şi coeficientul de ieşire.

De regulă, analiza şi aprecierea acestor coeficienţi se

efectuează în dinamică pe parcursul a cel puţin 3 ani.

5.3. Analiza utilizării timpului de muncă

În practica analitică se utilizează un sistem larg de

indicatori care aderă la compartimentul analiza utilizării
timpului de muncă. Din punct de vedere al conţinutului
economic, toţi aceşti indicatori se reflectă în Balanţa utilizării
timpului de muncă, care se exprimă atît în om-zile, cît şi în om-
ore. Concomitent, balanţa se vizează în total pe întreprindere şi
pe un muncitor în parte.
La nivel de întreprindere se utilizează următorii indicatori:
 timpul efectiv lucrat în total în om-zile;
 timpul efectiv lucrat în total în om-ore.
În baza acestor indicatori generalizatori se calculează şi se
apreciază următorii indicatori:

1. Numărul mediu de zile lucrate de un muncitor pe an, Z

2. Numărul mediu de ore lucrate de un muncitor pe an, O
3. Durata medie a zile de lucru, h.
 Analiza utilizării timpului de muncă prevede examinarea
(rezolvarea) următoarelor sarcini:
1. Utilizarea totală a timpului de muncă pe parcursul unei
perioade de activitate (1an).
2. Modul de utilizare a timpului total de lucru.
3. Factorii care au influienţat la abaterile respective, cît şi
timpul pierdut în urma unor cauze nejustificate.
Prima sarcină se examinează în baza tabelului analitic
Balanţa timpului de muncă în om-zile, forma căruia variază de
la o întreprindere la alta.
În baza informaţiei din acest tabel se examinează:
 concordanţa şi legăturile justificate dintre toate
compartimentele care aderă la acest bilanţ atît în unităţi
absolute, cît şi relative;
 rezervele interne de majorare a timpului efectiv lucrat în
urma utilizării depline sau parţiale a absenţelor atît
motivate, cît şi nemotivate pe viitor;
 aprecierea volumului producţiei fabricate pierdute în urma
utilizării ineficiente a timpului (pierderilor evidenţiate) în
om-zile, ca produsul dintre numărul de zile pierdute şi
productivitatea medie pe zi programată.
Din punct de vedere analitic, semnificativa este şi
examinarea balanţei timpului de muncă în om-ore, care se
exprimă la fel printr-un tabel analitic.
În baza informaţiei din tabelul Balanţa timpului de
muncă în om-ore:
 utilizarea fondului de timp de muncă se examinează mai
amănunţit, ţinînd cont de numărul efectiv de muncitori şi
timpul lucrat suplimentar;
 se evidenţiază mai detaliat şi pierderile de timp în om-ore,
în baza cauzelor nejustificate (nemotivate);
 se calculează suma producţiei pierdute în urma utilizării
ineficiente a timpului de muncă în om-ore, ca produsul dintre
timpul de lucru pierdut şi productivitatea medie pe oră
programată.
Ultima etapă de analiză face posibilă să examinarea
factorilor care au determinat gradul de utilizare a timpului de
muncă pe parcursul anului de gestiune. De regulă, analiza
detaliată cuprinde 3 factori:
1. Modificarea numărului mediu scriptic de muncitori ̅̅̅̅̅̅,
factor cantitativ;
2. Modificarea numărului mediu de zile lucrate de un
muncitor pe an, * ̅ , factor cantitativ;
3. Modificarea duratei medii a zilei de lucru, ̅̅̅̅, factor
calitativ.
Prin metoda diferenţelor absolute sau substituţiei în lanţ
se calculează influenţa acestor factori asupra modificării
fondului de timp efectiv lucrat în om-ore, conform formulei:

TH = ̅̅̅̅̅̅ * ̅ * ̅̅̅̅ (5.2)

5.4. Analiza productivităţii muncii

 Indicatorul generalizator de eficienţă al asigurării şi
utilizării forţei de muncă, la orice unitate economică, este
productivitatea medie pe un salariat, ̅̅̅̅̅.
Pe lîngă acest indicator se utilizează şi un set de
indicatori particulari, care de asemenea sînt de eficienţă, însă
nu generalizatori, care aderează la ̅̅̅̅̅̅; ̅̅̅̅̅; ̅̅̅̅̅. Toţi aceşti
indicatori sînt direcţi (se majorează indicatorul - creşte
eficacitatea, şi invers – se dimnuează indicatorul, se reduce
eficacitatea).
Concomitent, trebuie de menţionat că la forma
indirectă, rolul principal îi revine manoperei.

În prima etapă de analiză se recomandă a calcula şi

aprecia tendinţa modificării atît în dinamică, cît şi faţă de
nivelul programat al acestor indicatori.
Analiza se efectuează in tabelul analitic 5.3.

Tabelul 5.3.
Datele iniţiale pentru analiză
Se Anul Anul de Abaterea
mn prece gestiune absolută
Indicatorii con dent progr efecti prece progr
v. v dent .
A B 1 2 3 4=3-1 5=3-2
1. Volumul producţiei
VP +548 +330
fabricate în preţuri 70512 72700 76000
F 8 0
comparabile, mii lei
2. Numărul mediu scriptic ̅̅̅̅ 432 424 420 -12 -4
de salariaţi, persoane
3. Numărul mediu scriptic ̅̅̅̅̅ 240 230 220 -20 -10
de muncitori, persoane
4. Ponderea muncitorilor în
numărul total de salariaţi, P% 55,56 54,24 52,38 -3,18 -1.86
% [r.3/r.2 ∙100%]
5.Timpul efectiv lucrat de
toţi muncitorii în total, mii TZ 39 38 41 +2 +3
om zile
6.Timpul efectiv lucrat de
toţi muncitorii în total, mii Th 280 285 290 +10 +5
om ore
7. Numărul mediu de zile
̅ 165,2 186,3 +23,8 +21,1
lucrate de un muncitor pe 162,5
2 6 6 4
an, zile [r.5/r.3 ∙1000]
8. Durata medie a zilei de
̅̅̅̅ 7,18 7,5 7.07 -0,11 -0,43
lucru, ore [r.6/r5]

Tabelul 5.4. Aprecierea generală a productivităţii muncii în

dinamică
 Abatere
Anul de
Anul a
gestiune
prece absolută
dent faţă de anul:
progr efecti Prece- progr
amat v dent a-mat
A 1 2 3 4=3-1 5=3-2
1. Productivitatea medie 163,2 169,8 280,9 +17,7 +11,1
anuală a unui salariat, mii lei 2 1 5 3 4
[r.1/r2], ̅̅̅̅̅
2. Productivitatea medie 293,8 316,0 345,4 +51,6 +29,3
anuală a unui muncitor, mii 9 6 6 7
lei [r.1/r3], ̅̅̅̅̅̅
3. Productivitatea medie pe 251,8 255,0 262,0 +10,2 +6,99
oră a unui muncitor, lei (1/6), 2 8 7 5
̅̅̅̅̅

Concluzie. În baza datelor din tabelul 5.3 se poate

constata, că la întreprinderea analizată productivitatea muncii
a crescut atît faţă de anul precedent, cît şi faţă de nivelul
programat.
Totuşi, pentru a aprecia mai obiectiv situaţia obţinută în
acest domeniu, vom efectua analiza factorială care prevede
două etape:
I etapă - la nivel general, se determină influienţa
factorilor asupra modificării productivităţii medii anuale a unui
salariat (Ws).
 Astfel, abaterea productivităţii medii anuale a unui salariat
depinde de următorii factori:

 modificarea ponderii muncitorilor în numărul total de

salariaţi (P%);
 modificarea productivităţii medii anuale a unui muncitor
(Wm).

Abaterea productivităţii medii anuale a unui salariat se

determină conform formulei:
̅̅̅̅̅ =P% * ̅̅̅̅̅̅ (5.3)

unde: P% - factor cantitativ;

Wm - factor calitativ.

Analiza calculului influenţei factorilor la modificarea

productivităţii medii a unui salariat se efectuează conform
tabelului:

Tabelul 5.5.
Calculul influenţei factorilor la modificarea productivităţii
medii a unui salariat
Factorii
Nr. corelaţi Rezultatu Denu
Nr. ̅̅̅̅ Calculul
cal l -
subst influenţei
c ̅̅̅̅̅̅ mii lei influenţei mirea
ituţii P% factorilor
ul (+/-) facto-
rilor
 1 2 3 4 5 6 7 8
1 0 55,56 293,8 163,23 x x x
153,89-
2 1 52,38 293,8 153,89 -9,34 ∆P%
163,23
345,4 180,95-
3 2 52,38 180,95 +27,06 ∆Wm
6 153,95
TOTAL x x x x +17,72 x

Concluzie. Conform rezultatelor obţinute în tabelul 5

.5, se poate constata, că la unitatea economică analizată,
productivitatea medie a unui salariat s-a majorat faţă de anul
precedent cu 17,72 mii lei. Această abatere a fost cauzată de
majorarea productivităţii medii a unui muncitor cu 51,66 mii
lei, ceea ce a condiţionat creşterea productivităţii medii a unui
salariat cu 27,06 mii lei. Totodată, micşorarea ponderii
muncitorilor în total salariaţi cu 3,18% a dus la diminuarea
productivităţii medii a unui salariat cu 9,34 mii lei.
II etapă - la nivel detaliat se analizează factorii ce au
contribuit la modificarea productivităţii medii anuale a unui
muncitor (Wm). Astfel, abaterea productivităţii medii anuale a
unui muncitor depinde de următorii factori:
1) modificarea numărului mediu de zile lucrate de un
muncitor pe an ( ̅ );
2) modificarea duratei medii a zilei de lucru (̅̅̅̅);
3) modificarea productivităţii medii anuale a unui
muncitor pe oră (̅̅̅̅̅̅).

̅̅̅̅̅= ̅ * ̅̅̅̅ *̅̅̅̅̅̅ (5.4)

 Analiza calculului influenţei factorilor la modificarea
productivităţii medii a unui muncitor se efectuează conform
tabelului 5.6.

Tabelul 5.6.
Calculul influienţei factorilor la modificarea
productivităţii medii a unui muncitor
Denumirea Metoda Calculul Rezultatu
de influenţei l
factorilor calcul factorilor influenţ
factor
(+/-), mii
lei
A B 1 2
1. ̅ ̅̅̅̅ * ̅̅̅̅̅̅ * (+23,86) x 7,18 x 251,82 +43,14
̅̅̅̅̅̅
2. ̅̅̅̅ ̅̅̅̅ * ̅̅̅̅̅̅ * 186,36 x (-0,11) x 251,82 -5,162
̅̅̅̅̅̅
3. ̅̅̅̅̅̅ ̅̅̅̅ * ̅̅̅̅̅̅* 186,36 x 7,07 x (10,25) +13,50
̅̅̅̅̅̅
TOTAL x x +51,478

Concluzie. Conform calculelor efectuate în tabelul 5.6,

observăm că productivitatea medie a unui muncitor în perioada
analizată a crescut cu 51,478 mii lei. Această creştere a fost
cauzată de majorarea numărului de zile lucrate de un muncitor
pe an cu 23,86 zile şi de majorarea productivităţii medii pe oră
a unui muncitor cu 10,25 lei, ceea ce a dus la sporirea
indicatorului rezultativ cu 43,14 mii lei şi respectiv cu 13,50
mii lei. Totodată, utilizarea neeficientă a timpului de muncă a
dus la micşorarea productivităţii medii a unui muncitor cu
5,162 mii lei. Dacă întreprindrea respectivă va lua măsuri
privind lichidarea staţionărilor în ore, productivitatea medie a
unui muncitor va creşte cu 5,162 mii lei.

5.5. Calculul influenţei factorilor de muncă la modificarea

volumului producţiei fabricate

În practica analitică există mai multe modele de calcul

şi apreciere a factorilor legaţi de asigurarea şi utilizarea forţei
de muncă la devierea volumului activităţii de bază (VPF; VPV;
VV; VA). Totuşi, în cele mai dese cazuri se utilizează modelul
bazat pe detalierea formulei generale, ţinînd cont de
necesităţile analizei.
Astfel, în prima etapă de analiză se examinează
influienţa numai a factorilor generali, după formula:
VPF = ̅̅̅̅̅ *̅̅̅̅̅
sau (5.5.)
VPF = ̅̅̅̅̅̅ * ̅̅̅̅̅̅

Prin metoda diferenţelor absolute sau substituţiei în lanţ

se calculează şi se apreciază influenţa acestor factori asupra
indicatorului rezultativ.
Tabelul 5.7.
Calculul influenţei factorilor generali de muncă la devierea
volumului producţiei fabricate
Indicatorii Anul Abat Inclusiv sub
de gestiune erea influienţa
progr efect. absol ∆ ̅̅̅̅̅ ∆
. ută
(+/-)
A 1 2 3 4 5
1. Volumul producţiei 72700 76000 +330 685,8 +3982
fabricate, mii lei 0 5
2. Nr. mediu scriptic de 424 420 -4 x x
salariaţi, persoane
3. Productivit medie pe an a 171,4 180,9 +9,48 x x
unui salariat, mii lei (1/2) 62 5

Concluzie. Calculele din tabelul 5.7 arată că în perioada

analizată volumul producţiei fabricate a sporit cu 3300 mii lei
ca rezultat al creşterii productivităţii medii anuale a unui
salariat, ceea ce a acoperit producţia nefabricată din cauza
lipsei de salariaţi.
În etapa a doua se calculează influenţa factorilor
detaliaţi de muncă asupra modificării volumului producţiei
fabricate, după formula:
VPF = ̅̅̅̅̅ * ̅ * ̅̅̅̅ *̅̅̅̅̅
(5.6)
Tabelul 5.8. Calculul influenţei factorilor detaliaţi de
muncă la devierea volumului producţiei fabricate
Nr N VPF, Calculul Rezu- Den.
de r Indicatorii (factor) corelaţi mii influenţe ltatul Fact.
cal d lei i infl. +/- influ
cul e ̅̅̅̅ factorilo mii lei enţi
s ̅̅̅̅̅̅ ̅ ̅̅̅̅̅ r
u
b
st
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
1 0 230 165,22 7,5 255,08 72700,0 x x x

2 1 220 165,22 7,5 255,08 69538,12 69538,12 -3161,88 ∆Nm

-72700

3 2 220 186,36 7,5 255,08 7843 5,6 78435,6- +8897,5 ∆Z

69538,12
4 3 220 186,36 7,0 255,08 73938,6 73938,6- -4497 ∆h
7 78435,6
5 4 220 186,36 7,0 262,07 75964,75 75964,75 +2026,2 ∆Wh
7 -73938,6
TOTAL x x x x x x +3264,8 x
 Concluzie. Din tabelul 5.8 rezultă că volumul
producţiei fabricate a sporit cu 3264,82 lei. Această creştere a
fost cauzată de majorarea productivităţii medii pe oră a unui
muncitor şi de utilizarea mai eficientă a timpului de muncă în
om-zile.
Deci, aceşti factori au contribuit la creşterea volumului
producţiei fabricate respectiv cu 2026,2 mii lei şi 8897,5 mii
lei.
Concomitent staţionările în ore au condiţionat producţie
în sumă de 4497 mii lei. Producţia care nu a fost fabricată din
cauza asigurării insuficiente a întreprinderii cu muncitori poate
să nu fie considerată ca rezervă internă de creştere a volumului
producţiei fabricate pe viitor, deoarece aceasta a fost acoperită
de majorarea productivităţii muncii pe oră.
 СUPRINS

INTRODUCERE.......................................................................
3
1. ORGANIZAREA ŞI PLANUL DEZVOLTĂRII
ECONOMICO-SOCIALE A
ÎNTREPRINDERILOR..........5
1.1. Organizarea întreprinderilor: conţinutul şi forme
fundamentale................................................................................
5
1.2. Planul dezvoltării economico-sociale a unităţii
economice..9
2. BAZELE TEORETICO-METODOLOGICE ALE
ANALIZEI ECONOMICO-
FINANCIARE..........................11
2.1. Definirea analizei economico-
financiare............................11
2.2. Tipuri de analize economico-
financiare..............................12
2.3. Conţinutul şi etapele procesului de analiză economico-
financiară....................................................................................1
8
2.4. Factorii care determină rezultatele activităţii economico-
financiare....................................................................................2
0
3. PLANIFICAREA ŞI ANALIZA PROGRAMULUI DE
PRODUCŢIE............................................................................2
4
3.1. Conţinutul şi sarcinile planificăreii
producerii....................24
3.2. Analiza activităţii de
producţie...........................................26
3.3. Aprecierea generală a dinamicii şi îndeplinirea
programului de producţie pe baza indicatorilor
valorici...............................27
3.4. Analiza îndeplinirii programului de producere după
structură......................................................................................2
9
3.5. Analiza realizării programului de producţie pe
sortimente.30
3.6. Analiza valorii
adăugate......................................................32
3.7. Analiza vînzarilor
nete.........................................................32
4. PLANUL MUNCII ŞI RETRIBUIREA
ACESTEIA.......35
.....................37
5. ANALIZA ASIGURĂRII ŞI EFICACITATEA
UTILIZĂRII RESURSELOR
UMANE.................................42
...................................................54
BIBLIOGRAFIE………....……………………………….....5
9
 BIBLIOGRAFIE

1. Ghic G., Grigorescu C.J. Analiza economico-financiară.

Repere teoretice şi practice. Teste – grilă. Bucureşti:
Universitara, 2009.
2. Gortolomei D. Finanţele şi evidenţa contabilă a afacerii.
Chişinău: Poligraf, 2003.
3. Gortolomei V., Talmaţchi S. Culegere de probleme la
disciplina Analiza activităţii economico-fiananciare pentru
studenţii specialităţii „Tursm şi servicii hoteliere”. Chişinău:
ASEM, 2006.
4. Mihăilescu N. Analiza activităţii economico-financiare.
Bucureşti: Didactică şi Pedagogică, 1997.
5. Paladi V., Gavriliuc L. Analiza rapoartelor financiare.
Chişinău: ASEM, 2004.
6. Paladi V., Gavriliuc L. Analiza rapoartelor financiare.
 Chişinău: ASEM, 2004.
7. Pautea Ioan Marius. Analiza situaţiei financiare a firmei.
Bucureşti: ed. Economică, 2001.
8. Pautea I. M. Analiza situaţiei financiare a firmei.
Bucureşti:Economica, 2001.
9. Pavloaia W., Pavloaia D. Analiza economico-financiară.
Bucureşti: Tehnopress, 2009.
10. Petcu M. Analiza economico-financiară a întreprinderii.
Probleme, abordări, metode, aplicaţii. Ediţia a doua.
Bucureşti: Economica, 2009.
11. Stancu I. Gestiunea financiară, Ediţia a II-a. Bucureşti:
Economica, 1995.
12. Ştefea P. Analiza rezultatelor întreprinderii. Timişoara:
Mirton, 2002.
13. Toma M. Finanţe şi analiză financiară de întreprindere.
Bucureşti: Economica, 1998.
14. Valceanu Gh. Analiza economico-financiară. Ediţia a doua.
Teste - Grilă. Bucureşti: Economica, 2010.
ORGANIZAREA ŞI ANALIZA ACTIVITĂŢII ECONOMICE
ÎN DOMENIUL TELECOMUNICAŢIILOR

Ghid metodic
 Partea I

Autori: Lilia Sava, Maria Griţco

Redactor: Eugenia Balan

Bun de tipar Formatul 60x84 1/16
Hârtie ofset. Tipar RISO Tirajul 50 ex.
Coli de tipar Comanda nr.

2004, UTM, Chişinău, bd. Ştefan

cel Mare, 168
Editura „Tehnica-UTM”
2068, Chişinău, str. Studenților,
9/9