Sunteți pe pagina 1din 10

MOȘTENIREA VREMURILOR PREISTORICE

Referat la disciplina: PREISTORIE GENERALĂ

ROMÂNIA
MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE
UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA”
DIN IAȘI
FACULTATEA DE ISTORIE
B-dul Carol I, nr.11, Iaşi, jud.Iaşi, România, cod 700506
Tel./ fax ++40-234-588884
http://history.uaic.ro/; e-mail: istorie@uaic.ro

MOȘTENIREA VREMURILOR PREISTORICE


Referat la disciplina: PREISTORIE GENERALĂ

ANUL I
SEMESTRUL I
Iași
2015 – 2016

1
MOȘTENIREA VREMURILOR PREISTORICE
Referat la disciplina: PREISTORIE GENERALĂ

MOȘTENIREA VREMURILOR PREISTORICE

Cuvânt înainte
Cu siguranță un scurt referat nu poate fi o lucrare istorică importantă și tocmai de aceea
lucrarea de față este doar o scurtă trecere în revistă a unor date demne de consemnat și reținut.
În sine lucrarea de față este o incursiune în cele mai îndepărtate timpuri pentru a consemna
câteva date reale despre bogăția din spațiul carpato-dunărean; cultura și vechea civilizație care
a trăit și supraviețuit pe aceste pământuri în decursul a mii de ani.
Dar istoria ne învăță de fiecare dată însă, că în ciuda nenumăratelor privilegii și bogății
geografice, ele întotdeauna au fost mai mult prilej de conflict și pradă decât prilej de
îmbogățire. Pământurile carpato-dunărene aflate întru-un spațiu geografic mirific – pe-un
picior de plai, pe-o gura de rai – și un spațiu istoric catastrofal, nu au fost nici ele ocolite de
conflicte, războaie și rapturi.

Introducere în preistoria din spațiul carpato-dunarean


Teritoriul României prezintă anumite particularități geografice prin diversitatea
formelor de relief și amploarea bazinului hidrografic care au avut un direct impact asupra
climei, vegetației și faunei spațiului carpato-dunărean. Acest teritoriu este încununat prin
curbura munților Carpați, protejat la sud de cupa dunăreană și bogata deschidere la Marea
Neagră.
Moștenirea vremurilor face referire la modul direct sau indirect prin care o civilizație
sau o cultură s-a modelat și s-a dezvoltat în acest spațiu și sub influenta căruia a supraviețuit
adaptându-și modul de viață la intemperiile sau prielniciile vremurilor. Vrem sau nu să
recunoaștem orice civilizație este legată de trecut, independent și indiferent de relațiile directe
sau indirecte cu alte civilizații. Amprenta trecutului există nu numai printr-o inevitabilă relație
genetică, oricât de slabă ar fi ea, ci și prin incontestabilele particularități la nivel psihologic,
lingvistic și cultural; determinate desigur și de mediul ambiant în care s-a dezvoltat această
civilizație. - La nivel psihologic așa cum un om nu este împlinit fără experiențele lui de viață
iar trecutul este ceea ce îl face pe om să fie așa cum este el în prezent, așa și o civilizație și-a
dezvoltat de-a lungul timpului caracteristicile sale particulare prin urcușurile și coborâșurile ei
pe scările istoriei. – De asemenea la nivel lingvistic există particularități evidente prin
unicitatea morfologică a fiecărei limbi sau prin intraductibilitatea anumitor cuvinte sau fraze.
– La nivel cultural, ca exemplu, putem face referire la elementele etnologice care s-au

2
MOȘTENIREA VREMURILOR PREISTORICE
Referat la disciplina: PREISTORIE GENERALĂ

dezvoltat într-un anumit spațiu și care și-au pus o amprentă identitară asupra unui complex
cultural respectiv asupra unei civilizații. Tradițiile, obiceiurile, simbolurile sunt numai câteva
exemple din bogata moștenire culturală pe care ne-au lăsat-o cei care au viețuit pe aceste
meleaguri; moștenire care a dăinuit și s-a păstrat până în zilele noastre.
Dintotdeauna a existat și un mix atât cultural, cât și lingvistic, cât și psihologic care nu
trebuie trecut cu vederea, și care a avut o mare influență de-a lungul istoriei asupra cursului de
dezvoltare al fiecărei civilizații. Aceste intersectări au avut uneori un demers evolutiv la
nivelul societății prin dezvoltarea comerțului de exemplu dar și un demers involutiv în cazul
unor distrugeri regionale sau degradări culturale chiar iremediabile. Întotdeauna au existat
civilizații de-a lungul istoriei care au înflorit si s-au dezvoltat dar și altele care au dispărut de
pe fața pământului. Prin aceste intersectări s-au preluat unele învățături ale altora, dar chiar și
atunci ele au fost transformate și adaptate printr-o continuă sinteză, impregnând astfel
elementelor preluate o identitate proprie. Europa însăși este o astfel de sinteză. O sinteză prin
excelență a civilizației elene, a civilizației romane și a culturi creștine.
Am vorbit în general de civilizație, dar elemente identitare exista și la nivelul unei
simple așezări sau a unei simple caste, trib, sat, oraș, o regiune, un regat, o țară, o națiune, un
neam; fiecare având particularitățile ei.
Preistoria din spațiul carpato-dunărean acoperă cea mai mare durată a istoriei României,
din paleolitic până la prima perioadă a epocii fierului inclusiv. Dovezile arheologice,
antropologice etc., ne aduc în față noi și noi dovezi privind modul de viață al populaților ce au
locuit pe aceste pământuri acum locuite de români. Preistoria este temelia întregului edificiu
al evoluției ulterioare și stă la baza unei mai bune înțelegeri a evoluției ulterioare a poporului
român, din evul mediu până astăzi. Ocupând o perioadă aproximativă de un milion de ani, un
deosebit interes îl reprezintă particularitățile culturale a civilizațiilor străvechi în contextul
acelor timpuri. Prin poziția sa geografică în Europa, aceste teritorii carpato-dunărene au
cunoscut remarcabile procese de sinteză etno-culturale, fiind întotdeauna un spațiu de
concentrare, intersectare și apoi difuzare a numeroaselor bunuri ale civilizațiilor europene.
Datorită lipsei izvoarelor scrise din sau despre perioada preistorică până la sfârșitul
primei epoci a fierului, o mare însemnătate și contribuție la patrimoniul preistoriei românești
l-a avut arheologia. Încă din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea din scrierile unor mari
cronicari ca Dimitrie Cantemir sau reprezentanții școlii ardelene reiese că a existat un interes
pentru arheologie dar ea a început să se desfășoare cu adevărat abia din secolul al XIX-lea. În
acest secol știința arheologiei s-a concretizat prin activități de cercetare pe teren, desfășurate

3
MOȘTENIREA VREMURILOR PREISTORICE
Referat la disciplina: PREISTORIE GENERALĂ

de unii cărturari. La începutul secolului al XX-lea se remarcă printr-o activitate prodigioasă


Vasile Pârvan, (n.1882 - d.1927) istoric, arheolog, epigrafist și eseist român, membru titular al
Academiei Române, întemeietor al scolii române de arheologie; și Ion Andrieșescu (n.1888 -
d.1944) fondator al arheologiei preistorice din România. Pentru a exemplifica importanța
arheologiei și a materialului arheologic Vasile Pârvan în cartea sa „Getica” afirmă: “…
materialul archeologic, în special cel ridicat direct din săpături, e neprețuit. După cum în Sud
epoca minoică și cea myceniană a culturii mediteraneene au devenit părți integrante nu din
archeologia, ci din istoria lumii antice, tot așa ținuturile carpato-danubiane vor constitui în
viitor un mare capitol din istoria antica a Europei începând încă dela 3000 î.Hr., grație
exclusiv materialului archeologic” (Pârvan 1926: 647-648).

Paleoliticul și mezoliticul din spațiul românesc carpato-dunărean


Paleoliticul mai este numit și epoca veche a pietrei și își are începuturile prin prima
unealtă descoperită a fi cioplită de om. În ceea ce privește cronologia cadrului acestei
perioade lungi și puțin cunoscute, cercetătorii datează aceste începuturi în urmă de mai bine
de două milioane de ani.
Ca o simplă trecere în revistă, principalele perioade ale paleoliticului și mezoliticului
sunt: Protopaleoliticul (c. 2.000.000/1.800.000 - 700.000 î.Hr.), Paleoliticul timpuriu (c.
700.000 – 120.000 î.Hr.), Paleoliticul mijlociu (c.120.000 – 35.000 î.Hr.), Paleoliticul
superior (c. 35.000 – 10.000 î.Hr.), Epipaleoliticul și Mezoliticul (c. 10.000 – 6.000 î.Hr.).
Din a doua jumătate a secolului al XIX-lea apar primele descoperiri de pe teritoriul
României de faună și de obiecte litice din această lungă perioadă paleolitică. Aceste
descoperiri se rezumă la fauna din prima epoca a cuternarului (1852, Gușterița-Sibiu și
Hosman-Nocrich - jud. Sibiu), a unor piese litice asociate cu fragmente de defense de mamut
(1876, cariera de nisip de la Rădoaia - Jud. Cluj) și a unor piese de silex cioplite intenționat
(1885, depozitele de la Mitoc pe Prut - Jud. Botoșani). La începutul secolului al XX-lea prin
numeroasele sale investigații arheologice din zona de nord-est a Moldovei și prin cercetările,
studiile și scrierile sale, savantul basarabean Nicolae N. Moroșanu poate fi considerat
întemeietorul cercetărilor paleolitice complexe din România.

Neo-eneoliticul din spațiul românesc carpato-dunărean


Neoliticul, epoca nouă a pietrei, este practic perioada prin care cercetătorii au
determinat starea prezentă a speciei umane, făcându-se referire la structurile sale

4
MOȘTENIREA VREMURILOR PREISTORICE
Referat la disciplina: PREISTORIE GENERALĂ

fundamentale, mentale și comportamentale. Dacă urmărim într-un mod obiectiv definiția


omului vom observa caracteristicile generale ale omului apărut în eneolitic: „Ființă
superioară, socială, care se caracterizează prin gândire, inteligență și limbaj articulat iar din
punct de vedere morfologic prin poziția verticală a corpului și structura piciorului adaptată
la aceasta, mâinile libere și apte de a efectua mișcări fine și creierul deosebit de dezvoltat”
(DEX '09, 2009). Practic începuturile acestei perioade se datează aproximativ în mileniul IX-
VIII î.Hr. în Orientul Apropiat odată cu apariția propriu-zisă a omului atât sub aspectul
înfățișării fizice cât și sub aspectul capacități sale creative, abilității sale de a stabilii relații
complexe interumane, preocupări implicând din ce în ce mai mult intelectul, și conștientizarea
apartenenței omului ca ființă spirituală unui univers incognoscibil.
Ca o simplă trecere în revistă, principalele perioade ale neo-eneoliticului sunt:
Neoliticul timpuriu (cca 6600 - 5500 î.Hr.), Neoliticul dezvoltat (cca 5500 - 5000 î.Hr.),
Eneoliticul timpuriu (cca 5000 - 4500 î.Hr.), Eneoliticul dezvoltat (cca 4600/4500 -
3800/3700 î.Hr.) și Eneoliticul final ca o perioadă de tranziție spre epoca bronzului (cca
3000/2500 - 2000/1800 î.Hr.)
Pe teritoriul României neolitizarea s-a produs mult mai târziu printr-un similar proces
propagat în întreaga Europă de sud-est. Primul impuls uman și de civilizație a venit din lumea
Asiei Anterioare aducând pe teritoriile dunărene un neolitic pe deplin construit.
Descoperirile din Anatolia au impulsionat la sfârșitul anilor ’50 cercetările existenței
vieții eneolitice și pe teritoriul României, dar abia în jurul anilor ’70 descoperirile de la Turnu
Severin încadrate în cultura Schela Cladovei și datate în jurul mileniului al VII-lea î.Hr. au
stârnit interesul deosebit al cercetătorilor. Dar această cultură se pare că a fost întreruptă
brusc, prin apariția grupurilor neolitice cu ceramică de tip Gura Baciului-Cârcea, cercetătorii
confirmând că până în momentul de față nu avem nicăieri atestat pe teritoriul României un
neolitic aceramic similar cu cel din Anatolia. Pentru regiunile nord-dunărene și pentru
majoritatea regiunilor din Balcani, evoluția neoliticului începe cu ceramica pictată,
caracteristice neoliticului târziu din Anatolia. Totuși, încă din secolul al XIX-lea, cecetările
arheologice au scos la iveală mai multe grupuri culturale existente în spațiul carpato-
dunărean. Vom enumera într-o ordine cronologică aproximativă multiplele grupuri culturale
dezvoltate in acest spațiu: grupul cultural Gura Baciului-Cârcea, cultura Starcevo-Criș,
grupul Ciumești-Pișcolt, cultura Vinca cu multiple faze, cultura Turdaș, cultura Dudești,
cultura ceramicii liniare, cultura Vădastra cu două faze, cultura Boian, cultura Hamangia,

5
MOȘTENIREA VREMURILOR PREISTORICE
Referat la disciplina: PREISTORIE GENERALĂ

cultura Tisa, cultura Precucuteni cu trei faze, cultura Gumelnița, cultura Sălcuța, cultura
Petrești, cultura Cucuteni cu multiple faze și sub-faze, grupul cultural Cernavoda I.

Epoca metalelor din spațiul românesc carpato-dunărean


Epoca metalelor sau protoistoria chiar dacă are variații cronologice de la un cercetător la
altul, începutul noii epoci coincide cu începutul primelor forme statal-urbane și cu începutul
consemnării unor date istorice prin ideograme (Mesopotamia și Egipt). Ulterior la sfârșitul
mileniului al III-lea și mileniul al II-lea î.Hr. scrierea capătă o largă răspândire cuprinzând
inclusiv Anatolia și Grecia miceniană, unde se întâlnesc informații cu un conținut istoric,
social-politic sau comercial.
Epoca bronzului (c. 2200/2000 – 1200/1150 î.Hr.) și prima epocă a fierului (c.
1200/1150 – 450/300 î.Hr.) sunt cele două epoci reprezentative protoistoriei, această perioadă
fiind una în care omul își însușește pe deplin tehnicile metalurgice.
În epoca bronzului, în paralel cu metalurgia bronzului se dezvoltă și cea a metalelor
prețioase – aurul și argintul iar multiplele descoperiri de tezaure confirmă faptul că în această
perioadă cultura și societatea au cunoscut un proces de evoluție impresionat pe plan economic
dar totodată și pe plan artistic. În domeniul arheologic apar descoperiri de tezaure și artefacte
care vor încuraja cercetările în domeniu și vor dezvolta totodată metodele de analiză ale
culturilor dezvoltate în epoca metalelor. Exemple a unor astfel de tezaure sunt: - tezaurul de
aur și argint de la Perșinari (jud. Dâmbovița), datat din prima perioadă a mileniului al II-lea (o
spadă și 12 halebarde din aur masiv precum și patru topoare din argint), a fost descoperit
întâmplător în anul 1954. - Tezaurul de la Tufalău (jud. Covasna) este descoperit în 1840
datat într-o perioadă a bronzului mijlociu târziu (patru topoare de aur masiv – păstrat unul
singur) – Tezaurele de aur de la Biia (jud. Alba) și respectiv Șmig (jud. Sibiu) datate la
mijlocul mileniului al II-lea (podoabe de aur – șaibe, inele de buclă) – Tezaurele de la Țigănaș
(jud. Mehedinți) și cel cu loc de descoperire necunoscut din jud. Argeș ar putea aparține
Bronzului târziu (piese de podoabă din aur). Aceste tezaure sunt dovezile incontestabile ale
gradului de dezvoltare al acelei epoci în spațiul carpato-dunărean, armele din aur și argint
fiind considerate simboluri ale bogăției și puterii și ele fiind descoperite pe tot cuprinsul țării
mai puțin Moldova și Dobrogea. Coincidența face că zona Dobrogei se afla într-o învecinare
conflictuală cu ilirii diferiți etnico-lingvistic de traci iar zona Moldovei se afla sub o continuă
presiune din partea populațiilor migratoare nord-iraniene (cimmerieni, sciţi, sarmaţi) așa cum
vom vedea în rândurile ce urmează.

6
MOȘTENIREA VREMURILOR PREISTORICE
Referat la disciplina: PREISTORIE GENERALĂ

Epoca bronzului pentru istoria României este și o perioadă de cristalizare a etnicului


tracic, civilizația bronzului carpatic cunoscând o serie de trăsături unitare clar asociate cu
regiunile tracice de la nordul Mării Egee. Diferențierea etnico-lingvistică dintre traci și iliri s-
a realizat pe o perioadă mai îndelungată dar cert este că la începutul epocii fierului, tracii se
întindeau pe un vast teritoriu: din vestul Asiei Mici și nordul Mării Egee, și cuprinzând întreg
teritoriul carpato-dunărean până la Nipru și mijlocul Poloniei de azi. „Unei atât de vaste
răspândiri îi corespundea un popor tracic extrem de numeros, considerat de istoricul grec
Herodot (sec. V î.Hr.) drept cel mai mare din lume, după indieni. Însă, cu timpul, s-au
produs, în această arie uriaşă, pătrunderi ale unor populaţii străine, având drept efect o
restrângere a spaţiului tracic. De asemenea, în interiorul lumii tracice s-a produs o serie de
delimitări, în funcţie de zonele geografice. Pe ansamblu, s-au separat două mari ramuri: sud-
tracică şi nord tracică, delimitate de Munţii Haemus (Balcanii actuali). În timp ce ramura
sudică era tot mai mult influenţată de civilizaţia elenică, lumea nord-tracică (numită ulterior
şi geto-dacică) a rămas păstrătoarea cea mai fidelă a specificului tracic.” (Ursulescu 2014-
2015: 66).
Prima epocă a fierului (Hallstatt) se remarcă prin cultura mormintelor tumulare,
reprezentată „prin formarea şi evoluţia îndelungată a culturii câmpurilor de urne
(Urnenfelderkultur, prescurtat, UFK) care şi-a căpătat numele după întinsele necropole,
uneori cu un număr impresionant de morminte de incineraţie, rămăşiţele morţilor fiind
depuse în urne funerare” (Laszlo 2015-2016: 76).
Arta Aurului în Hallstattul timpuriu de pe teritoriul României este una foarte dezvoltată
tocmai datorită bogăției in aur a acestor teritorii, mai ales în Transilvania, iar multiplele
tezaure descoperite și datate în această perioadă consemnează acest fapt. Un astfel de tezaur a
fost descoperit în 1980 la Hinova (jud. Mehedinți), în cadrul unei necropole de incinerație,
care conține un număr impresionant de piese de aur în greutate de 4919,95 g (o diademă
ornamentată în tehnica au repouse, diferite tipuri de brățări, piese de colier de tipul cerceilor,
tutuli, saltaleone, mărgele de formă romboidală, perle de tipul fusaiolelor, manșoane
cilindrice, inele din spirale duble de sârmă etc ... ) – La Rădeni, com. Păstrăveni (jud. Neamț),
în anii 1965-1966 un alt tezaur descoperit impresionează (opt piese – recuperate cinci cești
din aur cu una sau două torți)
Apariția primelor indicii de utilizare a obiectelor din fier face trecerea de la epoca
bronzului la epoca fierului dar introducerea acestui metal va marca un progres pe toate
planurile prin sporirea randamentului uneltelor și armelor. Vasile Pârvan are o interpretare

7
MOȘTENIREA VREMURILOR PREISTORICE
Referat la disciplina: PREISTORIE GENERALĂ

personală asupra unei frumoase și bogate civilizați și culturi originală a bronzului în spațiul
carpato-dunărean. Această cultură a unui „bronz getic” ar fi fost dărâmată, ca și în Grecia și
Italia, din mileniul al II-lea î.Hr. de marile migrații de popoare începute înaintea anului 1000,
doar că în spațiul carpato-dunărean au fost ceva mai violente și de o durată mult mai lungă.
Cauza capitală a mișcărilor de popoare ar fi fost migrațiile ariene spre Apus, datate încă de pe
la 1600 î.Hr. Năvălirile cimmeriene spre Carpați și apoi spre miază-zi, dincolo de Dunăre,
spre Asia Mică se arată a fi fost deja începute pe la 1100 î.Hr. iar cele scite au urmat cam la
vreo trei secole după primele năvăliri cimmeriene. Ceea ce este cert din spusele lui este faptul
că migrațiile cimmeriene-scite au pornit de timpuriu, încât prin anii 1000-900 î.Hr. întregul
est al Europei era în plină tulburare. Ca o perioadă următoare acestor năvăliri avem
descoperite „simple insule și arhipelaguri iraniene în mijlocul unei mări de populații
indigene, în special thracice, infinit superioare ca număr și evident nesguduite ca tradiții
culturale” (Pârvan 1926: 649).
Sigur această interpretare de la începutul secolului al XX-lea cu privire la declinul
civilizației bronzului în urma unor migrații de pe teritoriul României poate fi valabilă pe baza
unor descoperiri arheologice la momentul respectiv, dar ea poate fi în aceeași măsură o
interpretare greșită deoarece zonele culturale bine delimitate au suferit în multe cazuri
suprapuneri culturale, lingvistice și psihologice chiar în spațiile etnice comune. Concepția
unui fenomen de dimensiuni istorice a unor presupuse migrații succesive, care au dus la
declinul civilizației bronzului, al civilizației miceniene, al Regatului hitit din Anatolia și al
popoarelor din Egipt sunt doar câteva ipoteze bazate pe unele schimbări și transformări
produse succesiv într-o perioadă apropiată. Fără a nega realele frământări și mișcări de
populație; și fără a nega existența unui „colaps” al civilizației miceniene și al regatului hitit,
explicația cea mai plauzibilă a cercetătorilor este cea a unor frământări sociale profunde
urmate de transformări la nivelul populației indigene. Dar cauzele acestor transformări și chiar
mișcări puteau fi multiple. O cauză plauzibilă asupra căreia unii cercetători s-au oprit ar putea
fi modificările climatice care puteau pricinui o secetă îndelungată.
A doua epocă a fierului (La Tene = Protoistoria) (450/300 î.Hr. – 106/271 d.Hr.) și
sfârșitul preistoriei este marcat de apariția izvoarelor istorice scrise și numismatice prin care
abordarea istorică devine mult mai complexă și mai rafinată. Multiplele surse istorice scrise
pot constitui fundamentul oricărui eveniment istoric dar ele pot constitui în aceeași măsură
baza unei informări partinice exagerate, a unei dezinformări sau chiar manipulări. Ceea ce a
rămas ca mărturie a acelor vremuri reprezintă doar o infimă parte în comparație cu

8
MOȘTENIREA VREMURILOR PREISTORICE
Referat la disciplina: PREISTORIE GENERALĂ

nenumăratele scriieri ale antichității. Dar majoritatea operelelor scrise rămase, între care și
unele de o mare însemnătate istorică, reprezintă doar fragmente care necesită un studiu
filologic amănunțit. Scrierea istorică critică presupunea o încadrare în timp și spațiu a
evenimentelor iar primii istorici, numiți și logografi, erau de fapt geo-istorici. Printre primele
scrieri cu un numar de aproximativ 350 de fragmente pastrate se numără și opera „Înconjorul
lumii” scrisă de Hekataios din Milet (cca 550 / începutul secolului al V-lea î.Hr.). În această
operă există trei fragmente cu privire la zona Dobrogei; cap. IV, p. 432. - Un alt prim istoric a
fost Herodot din Halicarnas (n. 490/480 – d. după 430 î.Hr.), supranumit de Cicero „pater
historiae” și a cărui operă de o maximă însemnătate s-a păstrat în întregime. - Tucidide (cca
450 – post 404 î.Hr.) prin opera „Războiul peloponesiac” este cel care a devenit întemeietorul
istoriei științifice prin metodele sale riguroase de a culegere și a selecta informația. Ca un plus
la aceste scrieri unele s-au confirmat și arheologic, astfel ele căpătând o foarte mare
credibilitate, iar informațiile referitoare la spațiul carpato-dunărean sunt demne de luat în
seamă.

Concluzii
Ce concluzii mai bune pot fi trase decât ceea ce academicianul Dan Berindei,
președintele Secției de Științe Istorice și Arheologie a Academiei Române declara în prefața
primului volum Istoria Românilor (2010), iar cuvintele lui sunt și cuvintele mele.
„Istoria rămâne, cum scria Kogălniceanu, ”cartea de căpetenie a popoarelor”, iar
”trebuința de istorie națională”, spunea tot el în 1843, ”ni este neapărată”. Omenirea se află
într-un proces în care, treptat, distanțele dintre popoare se vor reduce, dar tot astfel cum
statele cele mai avansate s-au încadrat proceselor de apropiere și unificare păstrându-și
trăsăturile propri și probabil pentru încă lungă vreme și noi trebuie să ne încadrăm lor ca
români, intrând cu zestrea noastră spirituală în hora cea mare a națiunilor continentului
european și a întregii umanități. Istoria are încă menirea, pe care i-o dădea cu veacuri în
urmă eruditul cronicar Miron Costin, ”ca să nu se uite lucrurile și cursul țării”. Lipsiți de o
cunoaștere și înțelegere clară a propriei lor deveniri, românii ar fi grav afectați în
complicatele și complexele procese în fața cărora ei se află. Cunoașterea istoriei naționale
este firesc cuprinsă printre prioritățile acestui început de mileniu.[…]”

9
MOȘTENIREA VREMURILOR PREISTORICE
Referat la disciplina: PREISTORIE GENERALĂ

BIBLIOGRAFIE
- Academia Română, 2010, Istoria Românilor, București, Editura
Enciclopedică.
- Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan - Alexandru Rosetti” al Academiei
Române, 2009, DEX '09 Dicționarul explicativ al limbii române, București, Editura
Univers Enciclopedic.
- Laszlo, Attila, 2015-2016, Preistorie generală, curs la Universitatea
„ALEXANDRU IOAN CUZA” din IAŞI.
- Pârvan, Vasile, 1926, Getica, București, Cultura Națională.
- Ursulescu, Nicolae, 2014-2015, Civilizații preistorice și antice pe teritoriul
României, curs la Universitatea „ALEXANDRU IOAN CUZA” din IAŞI.

10