Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Plagiatul se referă la copierea unor idei, a unui raţionament, a unor pasaje sau la copierea
integrală a unei opere de creaţie intelectuală, cum ar fi opera literară, artistică sau ştiinţifică. În
România, Legea nr. 8/1996, consacrată protejării dreptului de autor, nu prevede noţiunea de
plagiat. Plagiatul ("plagiarism" în varianta englezească) este mai mult o noţiune din limbajul
academic şi mai puţin una juridică. Corespondentul juridic al noţiunii de plagiat este
"reproducerea fără drept", precum şi "încălcarea dreptului de autor" ("copyright infringement").
Prin urmare, situaţiile de plagiat poate fi identificate şi sancţionate atât prin legislaţie, cât şi prin
regulamentele interne (cum este cazul aici).
I. Definiţii
"Termenul de plagiat este folosit pentru a numi furtul de cuvinte sau idei, dincolo de limitele a
ceea ce, în mod general, s-ar referi la bagajul general de cunoştinţe" (Park, 2003, p. 472). De
altfel, cuvântul derivă din latinul plagarus, care însemna hoţ. Conceptul de "plagiat" a apărut
odată cu revoluţia intelectuală adusă de Iluminism, curent care a pus accentul pe concepte
precum autonomia individuală, raţionalitate, meritele intelectuale personale (originalitatea) şi
egalitatea celor care participă la un forum de dezbatere intelectuală; în urma acestor evoluţii
intelectuale, prima lege a dreptului de autor apare în Marea Britanie, în 1710 (Larkham, Manns,
2002; Middleton, Trager, Chamberlin, 2002).
DEX defineşte alstfel plagiatul: "Acţiunea de a plagia; plagiere. Operă literară, artistică sau
ştiinţifică a altcuiva, însuşită (integral sau parţial) şi prezentată drept creaţie personală"
(http://dexonline.ro/definitie/plagiat ). O altă definiţie spune că "Plagiatul este acţiunea cuiva de
a prelua şi prezenta gândurile, scrierile sau alte creaţii ale unei persoane drept propriile sale
produse" (Devlin, 2006, p. 58), iar în cei mai simpli termeni plagiatul reprezintă "acţiunea de a
prezenta munca altei persoane drept propria ta realizare" (Yeo, Chien, 2007, p. 188).
1. Ce condamnă legea
b) operele ştiinţifice, scrise sau orale, cum ar fi: comunicările, studiile, cursurile universitare,
manualele şcolare, proiectele şi documentaţiile ştiinţifice;
f) operele fotografice, precum şi orice alte opere exprimate printr-un procedeu analog fotografiei;
g) operele de artă plastică, cum ar fi: operele de sculptură, pictură, grafică, gravură, litografie,
artă monumentală, scenografie, tapiserie, ceramică, plastica sticlei şi a metalului, precum şi
operele de artă aplicată produselor destinate unei utilizări practice;
i) lucrările plastice, hărţile şi desenele din domeniul topografiei, geografiei şi ştiinţei în general
b) culegerile de opere literare, artistice sau ştiinţifice, cum ar fi: enciclopediile şi antologiile,
colecţiile sau compilaţiile de materiale sau date, protejate ori nu, inclusiv bazele de date, care,
prin alegerea sau dispunerea materialului, constituie creaţii intelectuale.
c) simbolurile oficiale ale statului, ale autorităţilor publice şi ale organizaţiilor, cum ar fi: stema,
sigiliul, drapelul, emblema, blazonul, insigna, ecusonul şi medalia;
d) mijloacele de plată;
4. În Legea nr. 8/1996 aspectele esenţiale ale limitelor exercitării dreptului de autor sunt
astfel definite:
"Sunt permise, fără consimţământul autorului şi fără plata vreunei remuneraţii, următoarele
utilizări ale unei opere aduse anterior la cunoştinţă publică, cu condiţia ca acestea să fie
conforme bunelor uzanţe, să nu contravină exploatării normale a operei şi să nu îl prejudicieze pe
autor sau pe titularii drepturilor de exploatare:
a) reproducerea unei opere în cadrul procedurilor judiciare sau administrative, în măsura
justificată de scopul acestora;
b) utilizarea de scurte citate dintr-o operă, în scop de analiză, comentariu sau critică ori cu titlu
de exemplificare, în măsura în care folosirea lor justifică întinderea citatului;
c) utilizarea de articole izolate sau de scurte extrase din opere în publicaţii, în emisiuni de radio
sau de televiziune ori în înregistrări sonore sau audiovizuale, destinate exclusiv învăţământului,
precum şi reproducerea pentru învăţământ, în cadrul instituţiilor publice de învăţământ sau de
ocrotire socială, de articole izolate sau de scurte extrase din opere, în măsura justificată de scopul
urmărit;
d) reproducerea pentru informare şi cercetare de scurte extrase din opere, în cadrul bibliotecilor,
muzeelor, filmotecilor, fonotecilor, arhivelor instituţiilor publice culturale sau ştiinţifice, care
funcţionează fără scop lucrativ; reproducerea integrală a exemplarului unei opere este permisă,
pentru înlocuirea acestuia, în cazul distrugerii, al deteriorării grave sau al pierderii exemplarului
unic din colecţia permanentă a bibliotecii sau a arhivei respective;
e) reproducerea, difuzarea sau comunicarea către public, în scopul informării asupra problemelor
de actualitate, de scurte extrase din articole de presă şi reportaje radiofonice sau televizate;
f) reproducerea, difuzarea sau comunicarea către public de scurte fragmente ale conferinţelor,
alocuţiunilor, pledoariilor şi a altor opere de acelaşi fel, care au fost exprimate oral în public, cu
condiţia ca aceste utilizări să aibă ca unic scop informarea privind actualitatea;
g) reproducerea, difuzarea sau comunicarea către public a operelor în cadrul informaţiilor privind
evenimentele de actualitate, dar numai în măsura justificată de scopul informaţiei;
h) reproducerea, cu excluderea oricăror mijloace care vin în contact direct cu opera, difuzarea
sau comunicarea către public a imaginii unei opere de arhitectură, artă plastică, fotografică sau
artă aplicată, amplasată permanent în locuri publice, în afara cazurilor în care imaginea operei
este subiectul principal al unei astfel de reproduceri, difuzări sau comunicări şi dacă este utilizată
în scopuri comerciale;
i) reprezentarea şi executarea unei opere în cadrul activităţilor instituţiilor de învăţământ,
exclusiv în scopuri specifice şi cu condiţia ca atât reprezentarea sau executarea, cât şi accesul
publicului să fie fără plată".
5. Invenţiile, mărcile, desenele tehnice sunt protejate prin legislaţie specializată, iar ideile, prin
modalităţi specializate, prin intermediul Ofiliului de Stat pentru Invenţii şi Mărci - OSIM
(vezi http://www.osim.ro/legis/plegisl.htm şi http://www.osim.ro/servicii/plic.html, accesate 5
aprilie 2011).
6. Pentru cercetători, prevederile din Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea
ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare identifică condamnabile din punctul de vedere al
copierii rezultatelor şi lucrărilor ştiinţifice:
b) confecţionarea de rezultate;
l) lipsa de informare a echipei de cercetare, înaintea începerii proiectului, cu privire la: drepturi
salariale, răspunderi, coautorat, drepturi asupra rezultatelor cercetărilor, surse de finanţare şi
asocieri;
În acest sens Legea 1/2011 (Legea Educaţiei Naţionale) precizează (art. 310):
(vezi
http://www.indiana.edu/~wts/pamphlets/plagiarism.shtml,http://www.unibuc.ro/ro/cod_etica_ro,
accesate 5 aprilie 2011)
1. Preluarea unei idei sau a unei informaţii, chiar atunci când este vorba despre informaţiile
primite la un curs, fără citarea sursei, este tot plagiat.
2. Numai informaţiile care sunt cunoscute pe scară largă pot fi enunţate fără citarea unei
surse (de exemplu, faptul că Nicolae Ceauşescu a fost înlăturat de la putere în decembrie 1989, în
timpul unei revolte populare).
1. Furtul de idei care stau la baza unor produse culturale profitabile, cum ar fi serialele
sau campaniile publicitare.
Autorul prezintă pasaje întregi dintr-o altă operă, cuvânt cu cuvânt, ca şi cum aceasta ar fi creaţia
sa proprie.
Autorul copiază părţi semnificative dintr-o operă şi le prezintă ca şi cum ar fi creaţia sa proprie.
Autorul copiază paragrafe sau fraze amestecate, din diferite opere, fără indicarea surselor, pentru
a se pierde urma surselor originale.
Autorul preia linia de argumentare, exemplele şi alte elemente de conţinut ale sursei, dar
modifică unele expresii, ordinea paragrafelor sau alte elemente pentru a face mai dificilă
identificarea sursei.
Autorul repovesteşte opera, fără a prelua cuvânt cu cuvânt conţinutul, re-traducând prin sinonime
sau formulări analoge conţinutul acesteia.
6. Auto-plagierea
Autorul preia integral sau masiv dintr-o lucrare proprie, anterioară, publicată în format carte sau
articol (format clasic sau digital).
Autorul menţioneaza numele sursei, dar nu include informaţiile specifice (titlu de lucrare, an,
editură, oraş, pagină); în felul acesta corectitudinea preluării nu poate fi verificată şi se ascund
pasaje preluate integral anterior sau posterior primei menţionări.
Autorul oferă informaţii inexacte referitoare la sursa citată, făcând imposibilă identificarea şi
verificarea ei.
Autorul citează corect sursa între ghilimele, dar apoi preia paragrafe întregi din sursă fără a mai
pune ghilimele. Deşi atribuie un pasaj din textul său sursei, el maschează faptul că a preluat, fără
referire, alte pasaje din aceiaşi sursă.
4. Colajul
Autorul citează corect sursele, dar întregul text nu este altceva decât un colaj din diferite surse,
fără nicio contribuţie personală a autorului.
2. Nu au timp sau îşi gestionează prost timpul şi, pentru a preda la intervalele stabilite
referatele şi lucrările, fac apel la preluarea masivă şi neprecizată a materialelor din diferite surse;
3. Pentru obţinerea fără efort a unor note bune: studenţii profită de neatenţia sau indiferenţa
unor cadre didactice şi beneficiază de note mari, fără o investiţie cognitivă semnificativă;
4. Afişează o atitudinea de frondă: unii studenţi plagiază pentru a-şi arăta indiferenţa sau
dispreţul pentru profesori sau mediul academic, pentru că nu îi interesează disciplina respectivă
sau pentru că în sistemul lor de valori acest gest nu este unul reprobabil, ci un "drept" al
studentului strivit de temele şi sarcinile prea împovărătoare impuse de programul de învăţământ;
5. Tentaţiile oferite de Internet sunt tot mai numeroase: multiplicarea surselor, accesul facil,
dificultatea identificării de către profesori a originii unui text, toate amplifică atractivitatea
acestei practici.
IV. Cum se evită plagiatul
1. Învăţaţi să folosiţi unul dintre sistemele de citare acceptate pe scară largă, cum ar fi
stilul APA (http://www.apastyle.org/) sau stilul Harvard
(http://www.swinburne.edu.au/lib/researchhelp/harvard_style.html). După un timp, citarea
corectă va deveni o obişnuinţă.
2. Nu copiaţi direct un paragraf, dacă nu intenţionaţi să-l folosiţi ca atare, sub formă
de citat. Când credeţi că există pericolul să fi copiat fără voie (vezi Copierea prin repovestire),
verificaţi!
3. Pentru pasaje mai lungi (peste 8.000 de semne în practica editorială), opere de
dimensiuni reduse (poezii), scheme, imagini dintr-un ziar, grafice şi altele asemenea, trebuie să
cereţi permisiunea de a le folosi de la autorul sau autorilor lor sau de la cei care deţin drepturile
conexe dreptului de autor. Drepturile conexe (cum ar fi cele de reproducere) pot fi deţinute de un
moştenitor, după moartea autorului, în condiţiile legii, de o asociaţie, de o editură sau de un alt
tip de organizaţie. Chiar dacă un material este identificat drept bun public sau este de tip licenţă
deschisă (creative commons), sursa trebuie citată.
Bibliografie
Devlin, Marcia (2006) 'Policy, Preparation, and Prevention: Proactive minimization of student
Gannon-Leary, Pat, Trayhurn, Deborah and Home, Margaret (2009) 'Good images, effective
messages?Working with students and educators on academic practice understanding', Journal of
Further and Higher Education, 33: 4, 435 - 448.
Middleton, Kent, Trager, Robert, Chamberlin, Bill F. (2002), Legislaţia comunicării publice,
Iaşi, Polirom
Park, Chris (2003) 'In Other (People's) Words: Plagiarism by university students-literature and
lessons', Assessment & Evaluation in Higher Education, 28: 5, 471 - 488.
Walker, John(1998) 'Student Plagiarism in Universities: What are we Doing About it?', Higher
Education Research & Development, 17: 1, 89 - 106.
Yeo, Shelley and Chien, Robyn (2007) 'Evaluation of a Process and Proforma for making
Consistent Decisions about the Seriousness of Plagiarism Incidents', Quality in Higher
Education, 13: 2, 187 - 204.
Furtul are o calificare juridică strict determinată de Codul Penal (vezi art. 208 şi
următoarele). Proprietatea intelectuală este o materie de drept mult prea vastă pentru ca
încălcările diverselor componente (invenţii, mărci, drept de autor, desene industriale etc.) să fie
cuprinsă într-o singură sintagmă.