Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

Lucian Blaga este unul dintre spiritele majore ale secolului XX promovand prin opera sa poetica
si cea filosofica ideile moderne ale timpului sau.

In opinia scriitorului, rolul acestuia este de a amplifica tainele lumii prin trairea interioara,
optand astfel pentru cunoasterea luciferica prin intermediul careia isi desemneaza propria “cale” de
adancire a misterului si protejare a tainei prin creatie.

Modernismul este un curent literar aparut la jumatatea secolului XIX pana in perioada postbelica
a secolului XX, iar reperul initial este considerat a fi volumul “Florile raului” de Charles Baudelaire.

In literatura romana, modernismul se remarca prin intermediul lui Eugen Lovinescu care pune
bazele revistei “Sburatorul” in care promoveaza teoria sincronismului ce presupune inspiratia din mai
multe domenii precum filosofia, religia.

O prima trasatura care motiveaza apartenenta poeziei la modernism este data de forma pe care
opera o ia prin spargerea tiparelor traditionale, fiind alcatuita din trei secvente, primele doua delimitate
prin initiala majuscula, iar ultima constituindu-se printr-o concluzie la care ajunge eul liric cu privire la
actul creator.

O alta trasatura specifica modernismului se remarca prin folosirea tehnicii ingambamentului

astfel incat idea dintr-un vers este reluata in versul urmator. “Eu nu strivesc corola de minunii a lumii / si
nu ucid”.

Mai mult decat atat, se constata masura inegala a poeziei (2-13 silabe), dar si trecerea de la
metafora plasticizanta la metafora revelatorie, idee care se evidentiaza inca de la nivelul titlului “Corola
de minuni a lumii”.

Din punct de vedere tematic, poezia pune in evidenta un aspect filosofic, deoarece prin
intermediul celor doua metafore, “lumina mea” si “lumina altora” se evidentiaza cele doua tipuri de
cunoastere, luciferica si paradiziaca.

O prima secventa ce pune in valoare tematica abordata se contureaza prin metafora “lumina
altora” ce desemneaza cunoasterea paradiziaca, iar violenta verbului “sugruma” ilustreaza consecintele
revelarii tainelor.

O alta secventa relevanta pentru tematica abordata se concretizeaza in cea de-a doua parte a
poeziei prin comparatia dezvoltata cu lumina lunii “si intocmai cum cu razele ei albe luna […] / cu largi
fiori de sfant mister”, prin intermediul careia eul liric isi desemneaza propria cale de cunoastere, cea
luciferica in care misiunea poetului este de a amplifica misterele lumii prin creatie.

Titlul poeziei pune in evidenta o metafora revelatorie “corola de minuni a lumii”, prin care eul
liric isi desemneaza propria cale de cunoastere, cea luciferica, iar verbul la forma negativa “nu strivesc”
ilustreaza scopul poetului, acela de a intensifica tainele lumii prin creatie.
 La nivel compozitional, poezia este alcatuita dintr-o singura strofa in care se evidentiaza trei
secvente, primele doua fiind delimitate prin scrierea cu initiala majuscula, iar in final, ultima secventa
este pusa in valoare printr-o constructie conclusiva.

Prima secventa a poeziei evidentiaza prin verbele la forma negativa “nu strivesc“ si “nu ucid”
atitudinea poetica a eului liric ce vizeaza refuzul cunoasterii paradiziace in favoarea cunoasterii luciferice
prin care doreste pastrarea intacta a tainelor lumii.

Metafora revelatorie “corola de minuni a lumii” reprezinta o suma de taine care se reveleaza
doar eului liric printr-o enumeratie metaforica “in flori, in ochi, pe buze sau morminte”. Astfel fiecare
“numire” a corolei reprezinta un simbol, o taina ce trebuie pastrata intacta astfel incat florile ar putea
reprezenta taina vietii, ochii, taina reflectiei, buzele ar putea simboliza tainta iubirii, iar mormintele taina
mortii. Aceste taine intalnite si ocrotite imbogatesc intregul univers compunand Totul existential.

Cea de-a doua secventa a poeziei debuteaza prin intermediul altei metafore “lumina altora” care
desemneaza cunoasterea paradiziaca, iar violenta verbului “sugruma” ilustreaza consecintele pe care le-
ar avea revelarea tainelor, distrugandu-se astfel “vraja nepatrunsului ascuns / in adancimi de intuneric”.

Prin intermediul metaforei “lumina mea” eul liric isi desemneaza propria cale de cunoastere a
lumii, cea luciferica prin intermediul careia isi propune sa pastreze intacte tainele lumii, idee evidentiata
printr-o comparatie dezvoltata cu lumina selenara. Astfel in contextul poeziei, luna apare drept dublul
cosmic al eului liric “si-ntocmai cum cu razele ei albe luna […]/ asa imbogatesc si eu intunecata zare/ cu
largi fiori de sfant mister”.

“Intunecata zare” reprezinta orizontul nesfarsit de taine care se reveleaza eului liric pentru a
evada din banalitatea cotidiana, iar “neintelesuri si mai mari” reprezinta rezerva de mister.

Concluzia la care ajunge poetul in ultima secventa este ca extazul in fata tainelor lumii este
posibil numai prin iubirea intregului univers “caci eu iubesc si flori si ochi si buze si morminte”.

Opera lui Lucian Blaga impresioneaza prin fiorul metafizic ce guverneaza intreaga sa creatie,
oferind astfel o imagine a lumii inconjuratoare.