Grija şi afecţiunea

Grija are o deosebită valoare în nursing deoarece indică angajamentul de a proteja

atât demnitatea cât şi sănătatea umană. Grija poate fi definită ca o formă de implicare
personală ce dă naştere la o preocupare în legătură cu modul de simţire şi de viaţă al altora
(Benner şi Wrubel, 1989).
Asistenţii medicali au obligaţia de a manifesta o atitudine de grijă şi afecţiune faţă
de persoanele care au nevoie de îngrijire a sănătăţii pentru că astfel promovează binele altora.
Într-un studiu despre grijă şi afecţiune au fost identificate patru tipuri de grijă ca implicare:
- a fi în serviciul pacientului;
- a-1 respecta pe pacient;
- a trăi şi simţi pentru pacient;
- a fi apropiat de pacient.
Toate aceste tipuri de grijă par importante pentru implicarea personală şi duc la
câteva fenomene distincte.
În primul rând grija este o stare naturală a existenţei umane aparţinând tuturor
oamenilor. Este o modalitate primară a omului de asociere cu lumea şi semenii săi. Ca un
sentiment natural al omului, grija este un sentiment de atitudine universală — exemplu grija
şi afecţiunea dintre mamă şi copil.
În al doilea rând grija este o precondiţie sau un antecedent al grijii pentru alte
entităţi. Acest aspect al grijii este descris de Griffin, 1983 care afirmă că există o idee
conceptuală a grijii ca o trăsătură structurală a dezvoltării şi evoluţiei umane. înainte de a se
îngriji de ceva sau cineva, omul trebuie să fi simţit şi trăit el însuşi grija.
Al treilea aspect al grijii o identifică cu unele idealuri morale sau sociale cum ar
fi nevoia de a fi protejat împotriva elementelor naturii sau nevoia de afecţiune Practica
îngrijirii bolnavului este legată de aceste idealuri morale şi sociale întrucât grija se manifestă
în contextul sistemului de îngrijire a sănătăţii, care îndeplineşte nevoile comunităţii. Din
aceste motive grija este o obligaţie morală şi nu numai o atitudine umană. Ca obligaţie etică,
semnificaţia ei este interpretată întotdeauna în funcţie de datoriile speciale dintre anumiţi
indivizi într-un anumit context. Profesiunea de asistent medical impune, iar lumea aşteaptă
ca acesta să dovedească grijă şi afecţiune, elemente fundamentale ale îngrijirii sănătăţii.
împreună cu rolul de avocat şi răspundere profesională, cooperarea contribuie la formarea
unui cadru conceptual puternic, ce dă asistenţilor medicali posibilitatea de a face faţă
cerinţelor profesiunii lor, iar conceptul de grijă şi afecţiune a fost socotit ca fiind fundamentul
moral al eticii îngrijirii pacientului, capabil de a proteja şi ridica demnitatea umană a
persoanelor îngrijite.

Răspundere şi responsabilitate în nursing

Răspunderea şi responsabilitatea sunt două atribute umane şi sociale fără de care

asistentul medical nu-şi poate desfăşura activitatea profesională.

I. Răspunderea profesională este un concept etic important, având la bază

acordarea îngrijirilor implicând relaţia asistent medical- pacient.
Din momentul în care s-a angajat să acorde îngrijiri, asistentul medical are
răspunderea şi poate fi tras la răspundere pentru efectuarea îngrijirilor în conformitate cu
standardele profesionale şi normele morale» Asistentul medical are răspundere faţă de
pacient, profesia sa şi societate, pentru ce a făcut (sau nu a făcut) în activitatea sa de îngrijire.
Răspunderea poate fi:
- legală - pentru practicarea nursingului; este un punct foarte important în
regulamentul pentru acordarea dreptului de practică şi în legile privitoare la exercitarea
profesiei;
- morală - pentru practicarea nursingului; figurează în Codul de etică ICN din
1973, în Codul de etică pentru asistenţi medicali şi în standardele practicării nursingului
întocmite de membrii profesiunii.
 II. Responsabilitatea este un fapt de conştiinţă specific uman,
o autoangajare conştientă şi voită într-o acţiune, pe baza alegerii între mai multe posibilităţi.
Fiind conştienţi de fiecare atitudine şi acţiune a noastei, înţelegem să justificăm în mod demn
motivele; care ne-au determinat în producerea acestora şi să luăm asupra noastră toate con-
secinţele lor.
Problema responsabilităţii este foarte strâns legată de cea a libertăţii umane,
deoarece s-a dovedit că pe măsură ce creşte gradul de libertate a omului, creşte şi
responsabilitatea sa. Responsabilitatea ca şi libertatea, constituie nobleţea profesiei noastre.
Potrivit Codului ICN, responsabilităţile sau îndatoririle asistenţilor medicali sunt de a:
- promova sănătatea;
- preveni îmbolnăvirile;
- restabili sănătatea;
- alina suferinţele.
Responsabilitatea defineşte identitatea asistentului medical. Ea este influenţată de
atitudini, de sistemul de valori.Responsabilitatea poate fi:
a. profesională - prin care asistentul medical exercită acţiuni autonome şi delegate.
îngrijirile acordate de asistenţii medicali sunt bazate pe respectul faţă de viaţă, demnitatea
umană, drepturile omului, fără nici un fel de discriminare.
În practicarea profesiunii, asistentul medical:
- respectă confidenţialitatea, furnizând informaţii numai în interesul
persoanei îngrijite;
- îşi asumă responsabilităţi privind acordarea îngrijirilor de calitate,
preocupându-se continuu să-şi actualieze nivelul profesional;
- asigură în orice situaţie respectarea standardelor de îngrijire;
- acceptă şi deleagă responsabilităţi;
- evaluează cu spirit critic propria sa competenţă şi a colegilor săi.
Asistenţii medicali au responsabilităţi individuale, de grup, precum şi specifice
domeniului în care lucrează. Ei îşi desfăşoară activitatea în cadrul echipei de îngrijire
bazându-se pe relaţii de complementaritate, parteneriat şi solidaritate profesională.
Activitatea în echipă presupune respectarea autonomiei profesiei, dar şi buna colaborare
pentru realizarea scopului propus.
b. civilă conform căreia asistentul medical trebuie:
- să fie un bun cetăţean, implicându-se în viaţa societăţii;
- să desfăşoare activităţi educative în comunitate, pentru menţinerea
sănătăţii şi prevenirea îmbolnăvirilor, constituind el însuşi un model în acest
sens;
- să sfătuiască şi să urmărească în ce măsură reuşeşte comunitatea de care
răspunde să participe la autoîngrijîre.
c. juridică — conform căreia asistenţii medicali pot fi chemaţi în faţa instanţei pentru
ce au făcut sau nu au făcut.
Neglijenţa, culpa şi greşeala atrag după ele responsabilitatea juridică (în anumite
situaţii asistenţii pot fi traşi la răspundere de organele legislative). Ei pot fi pedepsiţi penal.
Responsabilitatea în nursing asigură satisfacţia profesională a lucrului bine făcut.