NOŢIUNI INTRODUCTIVE ÎN ECONOMIE

1. Nevoi, interese, resurse

2. Raritate şi alegere
3. Costul de oportunitate
4. Legile economice

1. Nevoi, interese, resurse

Nevoile umane (trebuinţele) constau din doleanţele, aşteptările şi aspiraţiile
oamenilor de a avea, de a-şi însuşi bunuri, toate acestea devenind nevoi efective în
funcţie de gradul dezvoltării economice la un moment dat, precum şi de nivelul de
cultură şi civilizaţie al popoarelor şi indivizilor.
Există două concepţii în legătură cu nevoile umane:
 una obiectivă, care defineşte trebuinţele drept ansamblul condiţiilor de viaţă ale
membrilor societăţii, corespunzător treptei istorice de dezvoltare a societăţii;
 una subiectivă, conform căreia trebuinţele reprezintă starea în care se află un
individ în raport cu ceea ce îi este indispensabil societăţii.
În funcţie de cele trei dimensiuni ale fiinţei umane, nevoile se clasifică în:
1. nevoi fiziologice, care sunt primele resimţite de oameni şi sunt inerente fiecăruia
dintre ei;
2. nevoi sociale sau de grup, care sunt cele resimţite de oameni ca membrii ai
diferitelor socio-grupuri şi care pot fi satisfăcute prin acţiunea lor conjugată;
3. nevoi raţionale sau spiritual-psihologice, ce decurg din trăsăturile interioare ale
oamenilor şi devin deosebit de importante pe măsura progresului în instruire şi in
relaţiile morale.
Din punct de vedere al gradului de dezvoltare economică şi de nivelul de
cultură şi civilizaţie, nevoile sunt de bază (inferioare) şi complexe (superioare).
Trăsăturile specifice nevoilor umane sunt:
- nelimitate ca număr;
- limitate în capacitate;
- concurente; complementare;
- orice nevoie se stinge momentan prin satisfacere.
Interesele economice reprezintă acele nevoi umane înţelese şi devenite
mobiluri (directe sau indirecte, imediate sau relativ îndepărtate) în vederea dobândirii
bunurilor necesare satisfacerii nevoilor.
În funcţie de nivelul la care interesele economice se manifestă şi de modul lor
de exprimare există:
 interese economice personale, care se manifestă la nivelul fiecărui individ şi în
raport cu o anume trebuinţă a lui;
 interese economice de grup, ce se manifestă la nivelul unui socio-grup format
ad-hoc sau instituţionalizat şi pentru mai multe trebuinţe legate între ele la
nivelul grupului;
 interese economice generale: sunt cele ce se referă la cetăţenii unei ţări, ai unei
zone şi, chiar, la toţi locuitorii planetei.
Alte clasificări ale intereselor economice sunt: interese economice private şi
publice; interese economice curente şi de perspectivă; interese economice permanente
şi accidentale etc.
 Caracterul eterogen al purtătorilor intereselor face ca acestea să nu coincidă
întotdeauna. Faptul că un individ este în acelaşi timp purtătorul intereselor personale,
colective sau sociale permit ca între interese să se realizeze o concordanţă.
Orice activitate umană presupune existenţa unor premise, a unor resurse
specifice în cantităţi determinate şi de calitate adecvată.
Resursele economice constaudin totalitatea elementelor, premiselor (directe şi
indirecte) ale acţiunii sociale practice, care sunt utilizabile, pot fi atrase şî sunt efectiv
utilizate la producerea de bunuri.
Mediul natural este cel dintâi izvor al resurselor economice şi cadrul existenţei
oamenilor şi al activităţii lor. Direct sau indirect, natura oferă aproape toate cele
necesare existenţei omului şi progresului societăţii.
Clasificarea resurselor naturale:
1. din punct de vedere al duratei folosirii sunt: resurse neregenerabile, resurse greu
regenerabile, resurseregenerabile.
2. în funcţie de posibilităţile de recuperare sau reutilizare în procesele de producţie
sau de consumj există: resurse recuperabile, resurseparţial recuperabile,
resursenerecuperabile.
Resursele naturale împreună cu cele demografice formează resurse primare
sau originale. Resursele economice derivate sunt rezultat al folosirii elementelor
naturale.
Cea mai generală clasificare a resurselor economce este următoarea:
o resurse materiale, ce includ resurse materiale primare şi cele derivate;
o resurseumane, care cuprind resurse primare de acest gen, cât şi pe cele
derivate.

2. Raritate şi alegere
Problema fundamentală a economiei constă în raritatea resurselor şi a
bunurilor economice şi, de aceea, reprezintă restricţia esenţială care trebuie luată în
considerare în organizarea şi desfăşurarea activităţii economice.
Prima problemă cu care se confruntă o economie este raritatea resurselor. Cea
de a doua problemă se referă la alegerea între diferitele alternative disponibile.
Cea de a treia problemă este specializarea. Fiecare participant la activitatea
economică este specializat în producerea sau distribuţia acelor bunuri la nivelul
cărora, în comparaţie cu un alt participant, este mai bun. A patra problemă este
schimbul, care completează şi însoţeşte nemijlocit specializarea.
Formularea esenţei problemei economice înseamnă că orice societate, oricât ar
fi de bogată sau de săracă, trebuie să aleagă în privinţa alocării resurselor, adică să
răspundă la întrebările: ce bunuri se produc şi în ce cantităţi?, cum se produc
bunurile?, pentru cine sunt produse bunurile?
Economia poziitivă se ocupă cu prezentarea realităţii economice. Economia
normativă se întemeiazăpe un sistem de principiietice şi judecăţi de valoare cu privire
la ce, cum şi pentru cine produce o economie, probleme ce pot fi rezolvate prin
dezbateri şi decizii politice, cât şi prin utilizarea instrumentelor specifice analizei
economice.
Legea rarităţii constă în aceea că volumul, structurile şi calitatea resurselor şi
bunurilor economice evoluează mai încet decât volumul, structurile şi intensitatea
nevoi;or umane. Altfel spus, există un ecart şi o stare de tensiune între nevoile
nelimitate resimţite de către oameni şi bunurile economice, care rămân limitate.
 3. Costul de oportunitate
Intrările în economie sunt reprezentate de factorii de producţie, iar ieşirile sunt
reprezentate prin bunurile şi serviciile rezultate din procesele de producţie şi care se
consumă în mod directsau sunt utilizate în continuare în alte procese de producţie.
Costul de oportunitate este măsurat prin intermediul alternativei celei mai
favorabile la care se renunţă. Luarea unei decizii implică inevitabil sacrificarea
alternativei valabile.
De cele mai multe ori, costul de oportunitate este exprimat în preţuri relative,
adică preţul unei alternative în termenii preţului unei alte alternative. De multe ori,
preţul relativ oferă informaţii mai valoroasepentru analiza economicădecât preţul
monetar al unui bun.
Din punct de vedere grafic, corespondenţa costului de oportunitate este curba
(frontiera) posibilităţilor de producţie. Aceasta este reprezentarea grafică a tuturor
combinaţiilor posibile de producţie, în condiţiile în care cantitatea de resurse este dată.

Bunul Y

Bunul X

Fig.1: Curba posibilităţilor de producţie

O ţară/regiune/firmă/individ deţine avantajul absolut al producerii unui bun

atunci când îl poate realiza utilizând mai puţine resurse decât alte
ţări/regiuni/firme/indivizi. La baza alegerii făcute de producător stă principiul
avantajului comparativ, adică specializarea în producerea unui produs se face când
producătorul suportă un cost de oportunitate mai mic.

4. Legile economice
Fenomenul economic reprezintă forma exterioară a activităţii economice,
respectiv acele aspecte şi acte economice care apar şi se manifestă la suprafaţa
acesteia şi pot fi cunoscute de oameni în mod direct.
Fenomenele economice au o:
 determinare obiectivă rezultată din relaţia obiectivă dintre existenţa socială şi
natură. Subiecţii activităţii economice sunt nevoiţi să respecte corelaţiile
structurale existente de facto între resurse şi trebuinţe, în condiţii concret
istorice date de dezvoltarea tehnică şi socială.
 influenţa activă a factorului subiectiv asupra activităţii economice. Aceasta
constă în raporturile de interdependenţă dimtre fenomenele economice,
subiectul acestei activităţi punându-şi amprenta prin voinţă, decizii, mod de
înţelegere etc. asupra fenomenelor.
 Acţiunea aconomică reprezintă conştientizarea de către subiect a realităţii
transpusă în comportamentul individual şi social, fiind bazată pe raţiune şi motivată
cauzal.
Transformările cantitative şi calitative pe care le cunosc fenomenele
economice în timp şi spaţiu poartă denumirea de procese economice.
Legea economică este expresia teoretică, abstractizată a unor raporturi
esenţiale, cauzale, funcţionale din interiorul fenomenelor economice, ca şi dintre
acestea, raporturi caracterizate printr-o relativă constanţă şi repetabilitate în cadrul
unor condiţii date.
Obiectul cunoaşterii legilor economice îl constituie fenomenele economico-
sociale care rezultă din întrepătrunderea unor acte individuale, raţionale şi voite.
Legile economice au specificitatea că acţionează prin intermediul oamenilor,
aceasta presupunând existenţa anumitor scopuri. Legile economice acţionează numai
în anumite condiţii. Schimbarea acestor condiţii este un fapt care stă în puterea
omului, ce modifică şi forma de manifestare şi consecinţele acţiunii legilor
economice.
Legile economice ne informează mai mult sau mai puţin asupra consecinţelor
probabile ale unui anumit fenomen economic sau ale unei anumite măsuri legislative.
Ele ne permit să prevedem tendinţele, liniile de conduită probabilă pe care agenţii
economici le pot adopta în condiţiile economiei de piaţă.
Legile economice nu sunt ireconciliabile cu libertatea individului, ci
dimpotrivă sunt rezultatul acesteia. Ele nu sunt altceva decât raporturi care se stabilesc
între fiinţe libere, libertăţi condiţionate doar în raporturile lor cu celelalte fiinţe, ca şi
raporturile cu mediul natural.