MONEDA.

PIAŢA MONETARĂ

1. Moneda: concept, forme, funcţii

2. Creaţia sau emisia monetară
3. Piaţa monetară. Cererea şi oferta de monedă
4. Echilibrul monetar

1. Moneda: concept, forme,funcţii

Termenul de monedă are o sferă de cuprindere mai largă decât cel de bani,
în sensul că moneda constituie una din instituţiile de bază a oricărei economii
de piaţă, în timp ce banii sunt consideraţi, în principiu, mijlocul sau, ca să zicem
aşa, vehiculul de operare a schimbului de mărfuri. În mod curent, cele două noţiuni
se suprapun, ceea ce face ca în acest curs să le atribuim acelaşi înţeles.
Moneda (banii) reprezintă un însemn valoric, respectiv un înscris
simbolic de garantare de către autoritatea naţională (în cazul EURO, de către
autoritatea comunitară a UE) a puterii de cumpărarea, cu respectarea următoarelor
condiţii:
 este emis de către stat (uniune de state în cazul UE);
 se află la purtător;
 are caracter impersonal;
 are o valoare reală care poate varia în timp;
 funcţionează pe bază de încredere.
Etapele evoluţiei banilor:
 etapa banilor marfă;
 etapa banilor monedă bătută din metale preţioase (aur, argint) sau aliaje din
alte metale;
 etapa banilor de hârtie: bancnotă (notă de bancă tipărită, având valoare fictivă,
convenţională); numită şi etapa banilor fiduciari, aceasta a funcţionat în două
variante distincte:
 varianta aur-devize (1944-1974), conform Conferinţei de la Brecton-
Woods care a stabilit şi menţinut în acest interval preţul fix al aurului de $ 35
uncia, astfel că devizele (USD şi lira sterlină) aveau acoperire în aur;
 varianta devize (1974 - în prezent), fără acoperire în aur, depinzând de
încrederea în puterea economică a economiilor naţionale care-şi oferă moneda
ca monedă de refugiu sau rezervă (în prezent: EURO, USD, ₤ etc.).
Banii fiduciari înseamnă bani de hârtie şi monedă metalică divizionară cu
valoare convenţională şi cu putere de circulaţie numai într-o anumită ţară sau, după
caz, într-un grup de ţări care convin şi îşi asumă această monedă unică ( exemplu
SME: Sistemul Monetar European).
Formele contemporane ale banilor:
• biletul de bancă (bancnota);
• moneda metalică divizionară;
• moneda scripturală (banii de cont);
• moneda de calcul (exemplu: DST-drepturi speciale de tragere în cadru FMI);
• banii de tezaur: aur, argint, pietre preţioase etc.;
• moneda de rezervă: aur sau devize liber convertibile (de regulă EURO şi
USD).
Funcţiile banilor:
• mijloc de circulaţie a mărfurilor;
 • mijloc de plată: vânzarea şi cumpărarea sunt separate în timp şi eventual în
spaţiu;
• măsură a valorii: etalon al preţurilor (fără a fi necesară prezenţa reală a banilor);
• mijloc de tezaurizare (înavuţire prin acumulare), mai greu de realizat în condiţii
inflaţioniste, însă fiind un simbol al bunăstării şi bogăţiei, acumularea bănească
se poate transforma în bunuri de valoare imobiliare, proprietăţi, terenuri, obiecte
de artă, bijuterii,colecţii de timbre rare sau cărţi incunabile etc.
• bani universali: servesc drept mijloc de plată în schimburile externe prin
intermediul cursului de schimb valutar care permite convertibilitatea monetară
liberă.
Cursul de schimb exprimă puterea de cumpărare a unei monede naţionale
pe piaţa externă, respectiv cantitatea de bunuri şi servicii ce pot fi cumpărate cu o
unitate de monedă naţională pe o anumită piaţă externă de referinţă. Evident, este
influenţat de raportul cerere/ofertă privind moneda naţională respectivă pe pieţele
conversiei valutare.
Sistemul monetar reprezintă ansamblul normelor şi instituţiilor care
reglementează funcţionarea monedei şi echilibru monetar.
2. Creaţia sau emisia monetară
Creaţia sau emisia de monedă- prerogativ exclusiv al B.N. vizează
satisfacerea următoarelor necesităţi economice ale funcţionării schimbului:
a) alimentarea cu monedă a circulaţiei mărfurilor;
b) acoperirea necesarului de lichidităţi al băncilor comerciale;
c) asigurarea necesarului de lichidităţi necesare efectuării de către exportatori şi
importatori în moneda convenită;
d) satisfacerea nevoilor guvernului de acoperire a deficitului bugetar, în
condiţii cu totul speciale care subordonează instituţia bancară naţională
deciziei pilitice (procedeu contraindicat, generator de inflaţie);
Pentru ca acest sistem de creaţie monetară să funcţioneze corect trebuie
întrunite următoarele condiţii:
a) stabilirea unui etalon monetar (leu, USD,EURO,etc.);
b) instituirea unei Bănci Centrale de emisie  BNR
c) existenţa unei pieţe monetare;
d) elaborarea unui sistem legislativ, instituţional de reglementare a politicii
monetare în spaţiul economic de referinţă etc, adică organizarea şi
funcţionarea sistemului monetar.

3. Piaţa monetară. Cererea şi oferta de monedă

Piaţa monetară reprezintă ansamblul tranzacţiilor monetare operate într-un
spaţiu economic dat şi într-o perioada determinată de timp.
Cererea de monedă exprimă necesarul de bani (masă monetară),
determinat în principiu în funcţie de rata dobânzii la capitalul de împrumut.
În afară de rata dobânzii (Rd), la determinarea masei monetare
contribuie şi alţi factori:
(a) factorul venit: variaţia veniturilor salariale şi a altor venituri;
(b) factorul firmă: variaţia profiturilor şi investiţiilor;
(c) factorul prudenţial: coeficientul de risc asumat în derularea afacerilor
(provizioane pentru plăţi neprevăzute);
 (d) factorul de speculaţie: ponderea tranzacţiilor privind speculaţiile financiare
(conversii monetare oportune) la care se adaugă arbitrajul între monedă şi active
nonmonetare);
Factorii: (a) + (b) + (c) formează agregatul monetar de lichidităţi, notat cu
L1, care este o funcţie de forma:

• Y poate fi alternativ:
unde → valoarea producţiei globale;
L1 = L(Y)
→ suma tuturor veniturilor;
→ suma totală a tranzacţiilor;
• L'y > 0.

Factorul (d) formează agregatul monetar de lichidităţi L 2, care este o funcţie

de Rd, de forma:

L2 = L ( Rd) unde • Rd = rata dobânzii

• L'Rd < 0.

Cererea totală de lichidităţi ( de bani) va fi:

L = L1 + L2 = L (Y) + L (Rd) = L (Y,Rd)

Pe piaţa monetară există o relaţie specială între variaţia cererii de monedă

(L), deci de lichidităţi şi variaţia Rd, care se manifestă astfel:
(1) când Rd atinge un plafon maxim ( RdMAX), dincolo de acest prag,
cererea de monedă încetează să mai scadă;
(2) când Rd atinge un prag minim (Rdmin.), oricât de mult ar creşte
cererea de monedă, Rd nu mai este influenţată, acest din urmă fenomen fiind
denumit trapă de lichidităţi.
Între cele două extreme ale RdMAX şi Rdmin., cererea de monedă (L) este
descrescătoare în raport cu Rd (Fig.1)
Rd Observaţie: în termeni reali (MP),
cererea totală de bani (lichidităţi)
RdMAX se calculează potrivit
relaţiei: M
=ƒ(Rd,Y)
Rdmin P
← Trapă de lichidităţi

Fig. 1. Curba cererii de monedă în raport de Rd

L
Oferta de monedă, adică masa monetară existentă în economie reprezintă
cantitatea de bani pusă în circulaţie, cuprinzând:
L
(a) numerarul
L0 aflat în circulaţie
L1 şi în depozite bancare;
(b) activele lichide ale statului şi firmelor;
(c) economiile populaţiei nedepuse la bănci.
Oferta de monedă nu depinde de Rd, fiind rigidă în raport cu Rd (Fig. 2.)

M Observaţie: Oferta de bani dintr-o economie

(cantitatea de bani pusă în circulaţie) rezultă
Rd din conjugarea mai multor factori:
(a) politica băncii centrale;
(b) comportamentul indivizilor care
deţin bani;
(c) comportamentul băncilor în care sunt
depozitaţi banii;
 politicile monetare sunt diferite
dela o ţară la alta.
 UE are un sistem monetar
articulat (SME), dar nu lipsit de
tensiuni.
M
M0
Figura 2. Curba oefrtei de monedă în raport cu Rd

Agregatele monetare cu ajutorul cărora este cuantificat stocul de bani dintr-

o economie, utilizaţi în practica internaţională sunt:
• M1 = numerar + depozite la vedere;
• M2 = M1 + depozite neoperabile prin CEC-uri;
• M3 = M2 + depozite pe termen lung;
• M4 = M3 + alte active lichide ale firmelor şi statului ( adică titluri de valoare
care pot fi transformate uşor în monedă de tip M1).
BNR operează cu două agregate monetare, definite astfel:
• M1 = numerarul din afara sistemului bancar + disponibilităţile la vedere
(agregat denumit „bani în sens larg”)
 • M2 = M1 + aşa numiţii cvasi bani  economiile populaţiei;
 depozitele în lei pe termen lung
condiţionate;
 depozitele în valută ale rezidenţilor.

4. Echilibrul monetar
Echilibrul pieţei monetare se produce în condiţiile egalităţii cererii de
monedă cu oferta de monedă , deci la intersecţia curbelor respective (Fig. 3.), în
felul acesta rezultând rata dobânzii de echilibru respectiv cantitatea de monedă de
echilibru. Creşterea cererii de monedă conduce la creşterea ratei dobânzii de
echilibru (şi invers) iar creşterea ofertei de monedă conduce la scăderea ratei
dobânzii de echilibru şi invers (Fig. 4.).

Observaţie: creşterea cererii de

monedă conduce la creşterea Rd de
echilibru, iar creşterea ofertei de
monedă conduce la scăderea ratei
dobânzii de echilibru (Fig. 4.
• Deci când L1 > L0  Rde scade
când M2 > M1  Rde
Rd M creşte

RdMAX

Fig.3. Echilibrul pieţei monetare

E
Rde

Rdmin L
• Să reamintim că
L, M acest fenomen se
L0 M0 L1 produce numai între
cele două praguri ale
RdMAX
L1 L2 Rdmin
Rd
RdMAX

Rde2 Fig.4. Variaţia

E Rd de echilibru pe piaţa monetară
2

E1
Rde1

Rdmin

L0 M1 M2 L1 L,M