Diferenta dintre normalitate si anormalitate

NORMALITATEA

Normalitatea comportamentală este mai greu de definit decât anormalitatea. Pentru B.

Brusset normalitatea desemnează, de obicei, pe de o parte, conformitatea cu un tip mediu iar
pe de altă parte, normalitatea este absenţa patologiei. 
Definirea normalităţii prin medie este de ordin statistic: de exemplu vârsta mentală
normală, QI normal. Deşi pur descriptivă şi operaţională, media tinde să fie considerată
ca normă şi ca valoare, de unde ambiguitate şi riscurile utilizărilorsale: anomalia,
singularitatea, desidenţa sunt cu uşurinţă considerate anormale, deci patologice. 
Absenţa patologiei este un criteriu negativ necesar, dar insuficient. El impune în domeniul
psihologic criterii ale patologicului capabile să fundamenteze legitimitatea măsurilor
psihiatrice impuse. În absenţa alterării obiective a organului sau a funcţiei, reţinem:
periculozitatea, suferinţa, constrângerea, rigiditatea, limitările funcţionale, care nu pot fi
evaluate riguros decât în raport cu un individ de vârstă, de sex şi de cultură identice, care a
trăit şi trăieşte în aceleaşi condiţii.
Insuficienţa criteriului de adaptare a condus la ideea de normativitate, definită
drept capacitate de a-şi stabili norme. Din acest punct de vedere creativitatea este un criteriu
de normativitate. Normalitatea se opune patologiei şi ambele implică în mod inevitabil.

 Clasificarea comportamentelor normale

Normalitatea prezintă unele caracteristici care însă nu fac distincţii nete între sănătatea

mentală şi boala mentală. Ele reprezintă mai degrabă trăsături pe care le are o persoană
normală în mai mare măsură decât un individ care este diagnosticat ca anormal. 

 Perceperea adecvată a realităţii. 

Indivizii normali sunt cât se poate de realişti în stabilirea reacţiilor şi capacităţilor şi
în interpretarea a ceea ce se întâmplă în lumea din jurul lor. Ei nu percep greşit în mod
consecventceea ce fac sau spun alţii, nu îşi exagerează constant capacităţile şi nu abordează
mai mult decât pot realiza, dar nici nu îşi subestimează capacităţile şi nici nu se retrag din faţa
sarcinilor dificile. 
 Aptitudinea de exercita un control voluntar asupra comportamentului. 
Indivizii normali se simt destul de încrezători în capacitatea lor de a-şi controla
comportamentul. Ocazional se pot comporta impulsiv, dar sunt capabili să-
şi limiteze impulsurile sexuale şi agresive când este necesar. Ei pot să nu se conformeze
normelor sociale, dar în astfel de împrejurări deciziile lor sunt voluntare şi nu rezultatul
unor impulsuri incontrolabile. 
 Autostima şi acceptarea propriei persoane. 
Persoanele bine adaptate au o idee aproximativă a propriilor valori şi se simt acceptate de
cei din jurul lor. Ele se simt bine în compania altor oameni şi sunt capabile să reacţioneze
spontan în situaţii sociale. În acelaşi timp, nu se simt obligate să-si supună complet opiniilor
grupului. 
Sentimentele de inutilitate, alienare sau lipsă de acceptare sunt dominante printre indivizii
diagnosticaţi ca anormali. 
 Aptitudinea de a crea relaţii pline de afecţiuni. 
Indivizii normali sunt capabili să creeze relaţii strânse şi satisfăcătoare cu alte persoane. Ei
sunt sensibili la sentimentele altora şi nu cer excesiv de mult de la ceilalţi pentru satisfacerea
propriilor nevoi.
Persoanele cu tulburări mentale sunt adesea atât de preocupate de propria protecţie încât
devin excesiv de centrate asupra propriei persoane. Fiind preocupaţi de propriile sentimente şi
năzuinţe încât caută afecţiunea, sunt incapabili să o şi ofere în schimb. Uneori se tem de
intimitate pentru că relaţiile lor trecute au avut un efect distructiv. 
 Productivitatea. 
Persoanele bine adaptate sunt capabile să-şi canalizeze aptitudinile în activităţi productive.
Ele sunt entuziaste în privinţa vieţii şi nu au nevoie să facă eforturi mari pentru a îndeplini
sarcinile unei zile. Lipsa cronică de energie şi excesiva predispoziţie la oboseală sunt adesea
simptome ale tensiunii psihice rezultate din problemele nerezolvate. 
ANORMALITATEA

Cuvantul anormal inseamna in  primul rand alaturi de norma. O definitie a anormalitatii

are la baza frecventa statistica, comportamentul anormal nu are frecvente statistica (se afla la
extremitatile curbei lui Gauss)

Potrivit acestei definitii persoana care este extrem de inteligenta sau extreme de fericita

va fi declarata ca anormala. Prin urmare in definirea comportamentului anormal va trebui sa
luam in considerare ceva mai mult decat  frecventa statistic.
 Anormalitatea este devierea de la normele sociale.Fiecare societate are anumite standard,
norme pentru un comportament acceptabil; comportamentul care deviaza pronuntat de la
aceste norme este considerat anormal. Insa, comportamentul considerat normal de catre o
societate poate fi considerat anormal de catre alta.

 Clasificarea comportamentelor anormale

O serie largă de comportamente au fost clasificate ca anormale. Unele comportamente

anormale sunt acute şi trecătoare rezultând din evenimente deosebit de stresante, în timp ce
altele sunt cronice şi pe durata întregii vieţi. Comportamentul fiecărei persoane şi problemele
sale emoţionale sunt unice şi nu există doi indivizi care să se comporte exact în calaşi fel sau
care să împărtăşească aceeaşi experienţă de viaţă. 
Un sistem bun de clasificare are multe avantaje. Clasificarea tulburărilor mentale folosită
de majoritatea profesioniştilor din domeniul sănătăţii mintale este bazată pe Manualul de
diagnostic şi statistică al tulburărilor mintale, ediţia a IV-a (DSM-IV), care corespunde în
general cu sistemul internaţional formulat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. DSM-IV
furnizează o listă extinsă a tulburărilor metale descriind şi simptomele care trebuie să fie
prezente pentru ca diagnosticul să poată fi aplicat. 
În mod tradiţional nevroza şi psihoza denotă categorii de diagnostic majore. 
Nevrozele au inclus un grup de tulburări caracterizate
de anxietate, nefericire şi comportament maladaptiv care au fost uneori destul de serioase
pentru a necesita spitalizare. Individul poate să funcţioneze în general bine în societate chiar
dacă nu la capacitate maximă. 
Psihozele, în schimb, cuprind tulburări mentale mai grave. Comportamentul individului şi
procesele de gândire sunt atât de afectate încât persoana pierde contactul cu realitatea, nu
poate face faţă solicitărilor vieţii de zi cu zi şi necesită spitalizare.
DSM-IV enumără principalele categorii de tulburări mentale: 
 delirul, demenţa, amnezia şi alte tulburări cognitive. În cadrul acestor tulburări
funcţionarea creierului este afectată permanent sau trecător. Acestea pot fi rezultatul
îmbătrânirii, al bolilor degerative ale sistemului nervos (de exemplu boala lui Alzheimer) sau
ale ingestiei de substanţe toxice (de exemplu otrăvirea cu plumb sau drogurile); 
 tulburările provocate de folosirea substanţelor psihoactive: ele includ consumul
excesiv de alcool, amfetamine, cocaină şi alte droguri care afectează comportamentul.
Marijuana şi tutunul sunt, de asemenea, incluse în această categorie
  schizofrenia constituie un grup de tulburări caracterizate prin pierderea contactului cu
realitatea, tulburări marcate de gândire şi percepţie şi comportament ciudat. În unele faze mai
avansate apar iluziile şi halucinaţiile
 tulburări ale dispoziţiei normale: persoana poate fi extrem de deprimată, anormal de
exaltată sau poate alterna între perioade de veselie şi depresie
 tulburările anxioase includ tulburările având ca principal simptom anxietatea. Ea este
eliminată doar dacă individul se fereşte de situaţiile de care se teme (tulburări fobice). Include
si tulburarea de stres post-traumatică
 tulburările somato-forme includ doar simptome fizice, însă nu se poate găsi o bază
organică şi se pare că factorii psihici joacă rol principal. Sunt incluse aici tulburările de
conversie (de exemplu, o femeie care simte că trebuie să aibă grijă de mama sa, suferă subit o
paralizie a braţului) şi hipohondrie (adică preocuparea excesivă pentru sănătate şi teama de
boli atunci când nu există nici un motiv pentru aceasta)
 tulburările disociative sunt alterări temporare ale
funcţiilor conştiintei, memoriei sau identităţii datorate problemelor emoţionale.
Includ amnezia şi tulburările de personalitate multiplă
 tulburările alimentare includ auto-înfometarea (anorexia) sau pattern-uri de mâncat
excesiv urmate de purgare – provocarea vomei sau folosirea laxativelor (bulimie); 
 tulburările de somn includ insomnia cronică, somnolenţa excesivă, apneea în timpul
somnului, mersul în somn şi narcolepsia
 tulburările artificiale prezintă simptome fizice şi psihice produse sau inventate
intenţionat. Cea mai bine studiată formă a acestei tulburări este aşa numitul sindrom al lui
Munchausen: prezentarea plauzibilă de către individ a unor simptome fizice false, ceea ce
duce la numeroase spitalizări
 tulburarea de control a impulsurilor include cleptomania, jocurile de noroc
patologice şi piromania
 tulburările de personalitate sunt acele patern-uri de lungă durată de comportament
maladaptiv care constituie moduri imature şi inadecvate de a face faţă stresului .