Lucrări practice 6

Igiena apei – factorii de mediu și influența lor asupra sănătății

Condițiile chimice de potabilitate a apei

Substanțele chimice din apă – in functie de importanta sanitara:

1. Indicatorii de poluare
2. Substanțele chimice indezirabile
3. Substanțele chimice toxice

1. Indicatorii de poluare
Indicatorii chimici ai contaminării bacteriologice sunt substanțe care nu au efecte
nocive asupra sănătății și nu modifică proprietățile organoleptice (miros/gust/culoare),
importanța lor sanitară fiind aceea de a indica contaminarea fecală a apei.

Au provenienta dubla:

 Naturală, din sol – în concentrații foarte mici

 Poluare

*Exista o concentrație foarte mică a acestor compuși în mod natural în apă, iar creșterea lor
bruscă denotă poluarea apei.

Ca indicatori chimici de poluare se pot determina: substanțele organice, amoniacul

și nitriții.

Aceștia se determină curent pentru a supraveghea calitatea apei => ulterior se

confirmă prin analiza bacteriologică a apei.

 Substanțele organice sunt un indicator global al contaminarii recente a apei cu ape

reziduale din industria alimentara, zootehnie, ape menajere, care au conținut
organic bogat și floră microbiană.
Avand si provenienta naturala (din continutul organic al solului, mentinandu-se la un
nivel constant in apa), practic creșterea bruscă a concentrației substanțelor organice în apă
are valoare de indicator de poluare.
 Amoniacul (cuprinde forma ionizată NH4, precum și forma neionizată, NH 3) este un
indicator global al contaminarii recente a apei, cu un risc epidemiologic crescut, cu
transmiterea de boli infecțioase, prin prezența în apă a germenilor patogeni.
 Concentratiile la care amoniacul poate modifica mirosul apei sunt de peste 1,5 mg/l.
În mod natural, în apa de profunzime, pot fi concentrații între 0,2 și 3mg/l (în straturile
bogate în compuși humici).
 Nitritii reprezinta urmatoarea etapa in descompunerea substantelor
organice de tip proteic (apar dupa 2-3 saptamani, fata de momentul poluarii).
Concentratiile maxim admise ale acestor indicatori sunt stabilite pe baza
recomandarilor OMS, de fiecare tara in functie de continutul natural existent .

I. Metoda de determinare a concentrației substanțelor organice în apă

(au dublă proveniență)

Principala sursă de poluare cu substanțe organice este reprezentată de deversarea în

apă de deșeuri din ape menajere, industria alimentară, zootehnie (creșterea animalelor),
care au conținut organic bogat și floră microbiană.

Desi nu au efecte nocive asupra organismului, o concentratie mare de substanțe

organice reduce eficacitatea dezinfectării cu clor, deoarece substanțele organice insolubile
se prezintă ca particule în suspensie care protejează germenii de acțiunea bactericidă a
clorului.

În plus, substanțele organice reduc procesul de autoepurare a apei, scăzând

eficacitatea procesului bactericid pe care îl au radiatiile UV (care au putere de penetrare
redusă).

Metoda:

Substanțele organice sunt oxidate cu KMnO4 (permanganat de potasiu), în mediu

acid la cald, și - în funcție de numărul de ml de KMnO4 (permanganat de potasiu) folosiți în
reacția de titrare - se calculează concentrația de substanțe organice.

!Prin această metodă NU se determină tipul substanțelor organice din apă, ci se

determină conținutul total/global al substanțelor organice din apă.

Este important ca substanțele organice din apă să nu depășească o limită ~ în

general, concentrația lor este corelată cu încărcărea microbiană (se corelează la analiza
bacteriană cu o concentrație crescută a germenilor mezofili).

Reacția are mai multe etape:

1. Se iau 100 ml din proba de analizat. Se adaugă 5 ml acid sulfuric (H2SO4) si 10 ml
permanganat de potasiu (KMnO4). Proba se fierbe 10 minute, timp în care în mediul acid
permanganatul de potasiu (KMnO4) oxidează substanțele organice din apă și, astfel, se
consumă. Se schimbă culoarea înainte de fierbere vs după fierbere (scade intensitatea
culorii roz).

2. Neutralizăm permanganatul de potasiu (KMnO4) rămas prin adaugarea aceluiași volum –

10 ml – de acid oxalic (C2H2O4). (pornind de la premisa ca nu s-a consumat deloc
permanganat de potasiu in reactie ~situatie inexistenta in realitate deoarece orice apa are
un minim de substante organice). Adaugand aceeasi cantitate de acid oxalic ca si
permanganat de potasiu (KMnO4), proba se decoloreaza si creăm un exces de acid oxalic
(C2H2O4) în probă.

3. Titrăm excesul de acid oxalic (C2H2O4) tot cu permanganatul de potasiu (KMnO4) până la
roz persistent. Numărul de ml folosiți la titrare îi introducem în formula de calcul și
exprimăm concentrația substanțelor organice în apă în mg permanganat de potasiu
(KMnO4)/litru (l).

mg KMnO4/l = [(𝑉+𝑁)𝑓−𝑉1] 𝑥 0,316 𝑉2 X 1000 (a)

unde
V = volum permanganat de potasiu (KMnO4) adăugat în apă = 10 ml;
N = ml de permanganat de potasiu (KMnO4) cu care titrăm;
f = factorul soluției de permanganat de potasiu (KMnO4) = 1;
0,316 = numărul mg de permanganat de potasiu (KMnO4) într-un ml soluție de titrat;
V1 = 10 ml acid oxalic (C2H2O4);
V2 = 100 ml probă de analizat;
x 1000 (calculăm la litru).

Apa potabilă = apa cu concentrația de substanțe organice maxim 10 mg KMnO4/l

Excepțional se admite și o concentrație mai mare = 12 mg KMnO4/l
~ când proveniența apei este naturală, din sol, deoarece apa are natural o concentrație
crescută de substanțe organice și analiza bacteriană este conformă.
Se mai poate exprima concentrația de substanțe organice în apă ca și consum chimic
de oxigen, pentru că ele se descompun prin oxidare, deci consumă oxigen.
Cu cât concentrația substantelor organice crește, cantitatea de oxigen din apă scade și apa
nu se mai poate consuma.
Deteterminarea: Se înmulțește valoarea obținută cu 0,25 mg.
Apa potabilă trebuie să aibă un consum chimic de oxigen de maxim 2,5 – 3 mg.
Peste acestă valoare, apa nu este potabilă.

II. Metoda de determinare a concentrației de amoniac în apă

 Amoniacul se formeaza în apă prin descompunerea substanțelor organice pe baza de azot

(proteine).

 Amoniacul se găseşte în apă fie în stare nativă (cuprinde forma ionizată NH4, precum și
forma neionizată, NH3), fie sub formă de săruri amoniacale. Amoniacul se găseşte în apă
sub formă liberă sau legat (albuminoid).

 Amoniacul provine din sol. Concentraţii mari de amoniac din apă provin din deversarea
apelor reziduale menajere ai industriale bogate în amoniac sau săruri de amoniu. Amoniacul
provine din reducerea azotiţilor.

 Paralel cu determinarea NH3 se determină şi substanţele organice din apă şi se fac

examinări bacteriologice.

 Amoniacul apare în apă la 2-3 zile după momentul poluării cu substanțe organice.

 Amoniacul dă indicaţii asupra calităţii apei => indică o poluare recentă a apei, cu un risc
epidemiologic crescut, cu transmiterea de boli infecțioase, prin prezența în apă a
germenilor patogeni.

Pot exista surse de apa cu continut natural mai mare de amoniac. În aceste condiții,
concentrațiile mari de amoniac produc inconveniente in dezinfectia apei cu clor, deoarece
NH3 consumă o parte din clorul introdus prin formarea de cloramine care dau un miros
specific apei (mirosul “de clor” este dat de formarea de cloramine și alți compuși).
 Determinarea amoniacului din apă se face cantitativ (colorimetric) şi calitativ

a) Determinarea amoniacului din apă prim metoda cantitativă (colorimetrică)

Determinarea amoniacului se face cu reactiv NESSLER = tetra-iodo-mercuriat de

potasiu. În urma reacției dintre Reactivul Nessler (tetra-iodo-mercuriat de potasiu) și
amoniac (NH3) din apă se obține un compus: iodura amido-oxi-dimercurică (de culoare
gălbuie, galben-portocalie sau roșie). Dozarea de face colorimetric.

rezultatul se exprimă în mg/dm3 apă NH3: C% admisă de NH3 = 0

NORME IGIENICO-SANITARE PRIVIND CONCENTRAŢIA AMONIACULUI:
Limita admisă pentru apa potabilă din sursa de suprafaţă – 0 mg/dm³
Excepțional, în apa cu concentrații mari de amoniac dar conformă bacteriologic, se admit:
maxim 0,5 mg NH3/dm³

b. Determinarea ionului de amoniu din apă prim metoda calitativă

Există o metodă directă de determinare pe teren:

 se iau 10 cm³ apă de analizat într-o eprubetă
 se adaugă 2-3 picături reactiv Nessler = tetra-iodo-mercuriat de potasiu
 în prezenţa amoniacului, apa se colorează în galben
 la o cantitate mare de amoniac, se formează un precipitat roşu

Important! În procesul de impurificare a apei, amoniacul apare în primele zile după impurificare,
deci prezenţa sa indică o poluare recentă (reprezintă primul stadiu de descompunere a
substanţelor organice din apă).

III. Metoda de determinare a concentrației de nitriți în apă

Nitritii = etapa urmatoare dupa NH3 in descompunerea proteinelor.

Nitriții apar în apă la 2-3 săptămâni de la poluarea apei cu substanțe organice.

Cu această vechime de poluare, există risc epidemiologic (deoarece majoritatea bacteriilor
rezistă în apă 2-3 săptămâni).

Nitriții au o mare instabilitate chimica

=> în prezența oxigenului se transformă în nitrați = forma de mineralizare/finală a
proteinelor din apă
sau
 în prezența oxigenului se reduc în amoniac = nu avem un aport crescut de nitriti
prin aceasta apa.

Din aceasta cauza nu apare riscul de intoxicatie prin aport exogen de nitriti, ci prin
prezenta nitratilor in concentratii mari, care sunt principala sursa de nitriti in organism.

Este important deoarece nitritii se absorb intestinal și formează, împreună cu

hemoglobina, methemoglobina (MetHb) - care nu poate transporta oxigenul tisular și duce
la hipoxia/anoxia tisulară.
Riscul toxicologic apare în consumul de apă cu conținut crescut de nitrați!
La nivel intestinal, în prezența florei intestinale, nitrații se reduc la nitriți, se absorb si
duc la formarea methemoglobinei (MetHb).
Au fost descrise intoxicatii cu nitriti, mai ales la copii, dar prin consumul de apa cu
continut crescut de nitrati.
 Acesta este motivul pentru care nitratii sunt încadrați ca substante toxice și ei
reprezintă sursa principală pentru nitriti.
Toxicitatea nitritilor apare numai la copii deoarece ei au un deficit enzimatic eritrocitar
– le lipsește enzima care transformă methemogobina (MetHb) în hemoglobină (Hb).
Nitriții se determină cu ajutorul reactivilor GRISS:
 Griss I = naftil-etilen-diamina
 Griss II = acid sulfanilic
Cu acești 2 reactivi, nitriții formează un compus colorat roz-roșu.
Concentrația maximă admisă pentru nitriți în apă = 0.
Excepțional, în apa cu concentrații mari de substanțe organice în mod natural, dar
conform bacteriologic – Concentrația maximă admisă pentru nitriți 0,3 mg/l
Concluzie/Importanta sanitara a indicatorilor chimici de poluare
Sunt indicatori indirecți ai contaminării biologice a apei (indicatorii directi se referă la
identificarea germenilor incriminati).
Analiza bacteriană a apei necesită însă câteva zile, în timp ce analiza chimică a apei
necesită câteva minute.
Deci, in intervalul de timp dintre determinarile bacteriologice se fac determinari ale
calitatii apei prin aceste analize chimice mai rapide, ieftine si usor de utilizat.

II. Substanțe chimice indezirabile

Substante chimice indezirabile nu au efecte nocive asupra organismului, insa peste anumite
concentratii modifică proprietatile organoleptice ale apei (gust, miros), facand-o improprie
consumului uman.

Aceste substanțe au, în general, o proveniență naturală din sol, rezultând din dizolvarea
rocilor de sedimentare.

Substanțele chimice indezirabile sunt reprezentate de cationi, cu exceptia celor alcalini (Na
si K). Dintre acestia in concentratii mari in apa se gasesc săruri de Ca, săruri de Mg, fosfați, sulfați,
cloruri (macroelemente) si in concentratii mai mici Fe, Mn, St, Zn, Al, Ba etc.
Toate acestea imprima duritatea apei.

Duritatea apei da indicatii despre concentratia cationilor din apa, mai putin despre cationii
alcalini.

Duritatea poate fi:

- Temporară (determinată de bicarbonați, care în apa cu temperaturi crescute devin carbonați)

- Permanentă (determinată de Ca, Mg, cloruri, fosfați, sulfați).

 Duritatea se exprimă in grade de duritate la litru. Ca unitate de masura se foloseste
gradul de duritate echivalent cu 10 mg CaO/dm 3 (gradul german de duritate) – oxid de
calciu sau 10 mg CaCO3/dm3 (gradul francez de duritate) – carbonat e calciu.

Metoda de determinare a durității apei = metoda COMPLEXOMETRICĂ

~ Reactivul folosit se numește COMPLEXON.

 Sărurile din apă reacționează cu acest reactiv (COMPLEXON) și, în prezența unui indicator de
pH (ERIOCROM), culoarea virează de la roșu la albastru.
 Se iau 25 ml din proba de apă.
 Adaugăm 1 ml soluție tampon și 0,1 mg indicator de pH (ERIOCROM).
 Se titrează cu complexon pana culoarea vireaza la ALBASTRU.

Calculam duritatea în grade/litrul de apă:

Grade/litrul de apă = 𝑵 𝒙 𝟎,𝟓𝟔𝟏 𝑽 𝒙 𝟏𝟎 x 1000

Unde

N = numărul ml complexon cu care titrăm;

0,561 = mg oxid de calciu (CaO) echivalent pentru 1 ml complexon;

V = volumul de apă de 25 ml;

X 10 pentru a exprima in grade;

X 1000 pentru a exprima la 1 litru de apă

Apa potabila trebuie sa aiba duritatea > 5 grade la litru.

~fiind vorba de compuși necesari organismului, nu avem o limită maximă, ci minimul sub care apa
nu mai asigură aportul de minerale necesar.

Duritatea apei este importanta pentru:

 Aprecierea aportului de bioelemente

 Daca duritatea e foarte mare >20 grade/l => modifica proprietatile apei si pentru a o folosi
in scop potabil trebuie dedurizata ~ pentru aceasta trebuie identificat elementul
predominant ce da duritatea exagerata folosind metode speciale pentru determinarea Ca sau
a Mg sau a Fe deoarece metoda de dedurizare difera in functie de element. In plus, apa cu
duritate foarte mare aduce si alte inconveniente de tip casnic = pe langa modificare gust si
miros, la temperaturi crescute sarurile din ea precipita se depun si pot coroda diverse
conducte etc.

Substantele chimice toxice

Provenienta: din poluare; in concentratii foarte foarte mici se pot gasi unele si natural in sol (nu e
foarte frecvent in Romania sa se gaseasca concentratii atat de mari incat apa sa nu fie potabila.

Exista totusi o exceptie: in unele surse naturale de apa = fantani (ex. în fântânile din judetul Arad
concentratiile de arsenic sunt mai mari).

In sistemul de distributie, arsenicul se reduce prin filtrare etc pana cand apa e adusa la conditii de
potabilitate, dar apa de fantana din unele zone rurale ramane o problema.)

Aceste substante au o singura concentratie maxima admisa ce nu poate fi depasita, regula ce se

aplica pt subst toxice indiferent ca sunt in apa, sol, carne, lapte, aer etc. (spre deosebire de ex de
substantele organice din apa).

Determinarea Fluorului din apa potabilă

Fluorul, în aport indelungat în concentrații mari, peste o anumită limită poate avea efecte toxice.

Cel mai mare aport de fluor în organism este adus de apă.

Alimentele au doar un rol secundar, deoarece fluorul provenit din sol poate trece în apă, dar nu este
concentrat in plante incat sa ajunga in alimente

** exista o singura exceptie: arborele de ceai poate concentra F ~ ceaiul indian provine din zone
endemice de fluoroza.

Fluorul are efect dublu:

 Benefic carioprofilactic
 Toxic in doze mari

Fluorinarea apei pentru profilaxia cariei dentare ~ exista anumite tari ce adauga o concentratie
precisa de fluor in tratarea apei pentru potabilizare.

S-a incercat experimental si in Romania dar s-a renuntat, metoda e foarte pretentioasa si necesita
multiple dozari, fluorul fiind un toxic.

Metoda de determinare a fluorului in apa: METODA COLORIMETRICA cu AZOTAT DE THORIU

Fluorul reactioneaza cu azotatul de thoriu si in prezenta unui indicator de pH (ALIZARINA) => compus
colorat galben.

Se iau 3 pahare A, B, C.

 În paharul A punem apa distilata,

 În paharul B punem solutie cu concentrație cunoscuta de fluor = solutie etalon in cantitate de
2 ml care contine 0,02mg F/1ml și restul de 48 ml apa distilata,
 În paharul C punem proba de apă de 50 ml.

În toate cele 3 pahare A, B, C adăugăm clorura de calciu cate 1 ml pentru a elimina interferentele si
alizarina 1 ml.
Apoi, se adaugă acid clorhidric (HCl) in toate, picatura cu picatura pana culoarea devine galben citrin.
Dupa ce obtinem culoarea, in fiecare adaugam acid clorhidric (HCl) 2,5 ml pentru a avea un exces.

Titram cu azotat de thoriu și vom obține N ml din A, N1 ml din B, N2 ml din C.

Concentrația maxim admisa de fluor in apa potabila = 1,2 mg/l

Riscul toxicologic apare când concentrația in apa depașește 2 mg/l.

Intoxicația cu Flor se numește fluoroză.

Primele semne: pete maronii pe dinti, ulterior devin sfaramiciosi duce la edentatie = o prima faza.
Ulterior, fenomenele se extind la nivelul sistemului osos si apare osteofluoroza.

A B C

Apa distilata 50 ml 48 ml -

Solutie etalon - 2 ml -
(0,02 mg/ml)

Proba apa - - 50 ml

Ca Cl 2 1 1 1

Alizarina 1 1 1

HCl Picaturi pana la galben Picaturi pana la galben Picaturi pana la galben

HCl 2,5 2,5 2,5

Dupa ce titram si obtinem n, n1, n2

Se calculeaza mg de fluor echivalente pentru 1 ml azotat de thoriu

𝟎,𝟎𝟒
T=

𝑵𝟏−𝑵
0,04 pentru ca atatea mg F sunt in cei 2 ml sol etalon B ( 2x0,02) Calculam mg F din 1 l apa:

(𝑵𝟐−𝑵)𝒙𝑻

mg F/l = x1000

unde V e volumul de apa analizat (50 ml).