LABORATOR DE FIZICĂ – ELECTRICITATE

DETERMINAREA DEPENDENŢEI DE TEMPERATURĂ A

REZISTIVITĂŢII ELECTRICE A METALELOR
Consideraţii teoretice
Scopul lucrării este determinarea curbei de variaţie cu temperatura a rezistivităţii electrice a
unui metal, respectiv estimarea coeficientului termic mediu al rezistivităţii specific acestuia.
Modelul electronilor liberi, presupune că electronii de valenţă ai metalelor sunt colectivizaţi şi
se comportă ca un gaz perfect. În absenţa unor câmpuri electrice sau magnetice electronii liberi se
mişcă haotic, cu aceeaşi probabilitate după orice direcţie din spaţiu. Sub acţiunea unui câmp electric
constant E după o direcţie dată, apare o componentă de mişcare a tuturor electronilor dirijată după
această direcţie, suprapusă peste mişcarea haotică termică. In mişcarea lor, electronii se ciocnesc cu
impurităţile, defectele de reţea sau fononii. Conform modelului clasic (Drude) conductibilitatea
electrică are valoarea :
1 ne2
 = = * = ne (1)
 m
unde n este concentraţia electronilor, m* masa efectivă a electronilor,  timpul de relaxare (timpul
dintre două interacţii consecutive ), e sarcina electronilor, iar  mobilitatea lor.
Pentru un fir conductor de forma cilidrica, rezistivitatea  este:
S
=R (2)
l
unde R reprezintă rezistenţa electrică a conductorului, iar ℓ şi S dimensiunile geometrice ale acestuia,
respectiv lungimea şi secţiunea. In cazul metalelor, concentraţia electronilor rămâne practic constantă
cu creşterea temperaturii, creşterea rezistivităţii este determinată de scăderea mobilităţii purtătorilor, ca
rezultat al creşterii împrăştierii electronilor de către vibraţiile reţelei cristaline (cvasiparticule numite
fononi). Rezistivitatea unui metal conţinând atomi de impurităţi are forma :
 = t + i (3)
unde  t este contribuţia mişcării termice, iar i este rezistivitatea cauzată de împrăştierea undelor
asociate electronilor pe atomi de impurităţi, care perturbă periodicitatea reţelei. La zero absolut
rezistenţa extrapolată, numită rezistenţă reziduală, este egală cu i pentru metalele şi aliajele ce nu trec
în stare de supraconductibilitate. Aceasta este independentă de tempetarură şi are valori de 105 – 106 ori
mai mare ca  la temperatura de 20oC, depinzând de puritatea metalului.
Contribuţia reţelei sau a fononilor la rezistivitate depinde de temperatură. In metale simple
 t este proporţional cu temperatura în afară de regiunea temperaturilor foarte joase. Proporţionalitatea
cu T la temperaturi mai mari rezultă din faptul că probabilitatea împrăştierii electronului este
proporţională cu numărul de fononi.
În domeniul temperaturilor înalte, variaţia rezistivităţii este caracterizată de legea:
 =  0 T (4)
sau
 = 0 (1 +   t ) = 0 + 0    t (5)
Se defineşte coeficientul termic mediu al rezistivităţii
1  1  − 0
=  =  (6)
0 T 0 T − T0
unde T0 = 273,15 K şi  0 este rezistivitatea la T0

1
 LABORATOR DE FIZICĂ – ELECTRICITATE

Figura 1: (a) Schema dispozitivului experimental (b) Schema electrică a punţii Wheatstone

Schema de principiu a instalaţiei este dată în Fig. 1a. Rezistenţa se măsoară cu puntea Wheatstone.
Puntea Wheatstone este formată din patru rezistenţe legate sub forma unui patrulater (Fig. 1b); într-o
diagonală se leagă sursa de alimentare de c.c., iar în a doua un galvanometru G. Rezistenţele a si b sunt
fixe, RV este o rezistenta variabilă, iar X este rezistenţa necunoscută. Se spune ca puntea este la
a
echilibru când I G = 0 , situaţie în care între cele patru rezistenţe există relaţia X = RV . Pentru
b
masurarea temperaturii în domeniul 20  600 C se foloseşte un termometru. Dimensiunile geometrice
ale firului din care este confecţionat rezistorul sunt lungimea ℓ = 10 m, respectiv diametrul Φ = 0,5
mm.

Modul de lucru
1. Se stabileşte modul de folosire al punţii Wheatstone.
2. Se conectează plita cu agitatorul magnetic şi se urmăreşte creşterea temperaturii (cu pasul
de 5C) şi concomitent creşterea rezistenţei. Datele se trec în Tabelul nr. 1.
3. Ţinând cont de dimensiunile geometrice ale sârmei de cupru, cu ajutorul relaţiei (2) se
calculează rezistivitatea  .
4. Se reprezintă grafic dependenţa  =  ( t ) .
5. Din graficul  =  ( t ) , prin metoda celor mai mici pătrate sau prin extrapolare se calculează
coeficientul rezistivitătii cuprului  şi rezistivitatea 0 la 00C (vezi relaţia 5).

Tabel cu date experimentale nr. 1

Nr.
t R   0
crt.
 ·m K −1 ·m
0
C

Optional: Folosind datele din Tabelul nr. 1 se pot calcula conductivitatea electrică a metalui,
mobilitatea, respectiv timpul de relaxare dintre doua ciocniri consecutive.

2
 LABORATOR DE FIZICĂ – ELECTRICITATE

6. Cu relaţia (2) se calculează conductibilitatea electrică pentru temperaturile la care s-au făcut
citirile. Rezultatele se trec în Tabelul nr.2.

7. Se calculează mobilitatea cu relaţia = . Se reprezintă grafic dependenţa  =  ( t ) .
ne
8. Din dependenţa  =  ( t ) , prin extrapolare, se determină mobilitatea 0 la 00C.
 m
9. Se calculează timpul de relaxare  = .
e
Se dau:
n = 8,5 ·1028 atomi/m3 pentru cupru.
e = 1, 602 10−19 C - sarcina electronului
m = 9,1110−31 kg - masa electronului

Tabel cu date experimentale nr.2

Nr.
t   0 
crt.
2 2
0 m m
C ( · m)-1 s
Vs Vs