Universitatea “Politehnica” din Bucureşti

Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor

MASTER

ŞTIINŢELE VIEŢII ŞI ECOLOGIE

(SCIVEC)

Disciplina: MICROBIOLOGIE APLICATĂ

 CAPITOLUL 3

NOŢIUNI GENERALE PRIVIND

MICROBIOLOGIA AERULUI,
OBIECTELOR ŞI SUPRAFEŢELOR
 CONŢINUTUL CURSULUI

3.1. Originea şi natura microorganismelor din aer

3.2. Rolul aerului în răspândirea bolilor infecţioase

3.3. Mecanismul de infectare a organismului cu flora patogenă din aer

3.4. Indicaţii de aplicare a controlului microbiologic al aerului şi norme

3.5. Contaminarea obiectelor şi a suprafeţei cutanate

 Originea şi natura microorganismelor din aer

• Atmosfera nu dispune de o floră proprie (nu există microorganisme al căror mediu specific de
viaţă este aerul), dar conţine în permanenţă microorganisme provenite din:
● sol
● apă
● vegetaţie
● organismele umane/animale

• Densitatea acestor microorganisme variază în funcţie de apropierea de sol, dar pot fi găsite şi la
mari înălţimi, sau pe suprafeţe întinse de apă la mare distanţă de ţărm:
● La înălţimi de peste 5.000 m s-au identificat: bacterii (Bacillus subtilis, Bacillus
albolactis) şi fungi (Penicillium globrum, Penicillum lanosum)
● La înălţimi de peste 27.000 m: fungi din genurile Alternaria, Aspergillus, Cladosporium
● La peste 700 km de coastă deasupra mării: bacterii, fungi

• În locurile slab populate şi bogate în vegetaţie predomină microorganismele provenite din

natură

• În colectivităţile omeneşti organizate predomină germenii adaptaţi parazitismului uman şi

animal, cu o densitate direct proporţională cu densitatea populaţiei
 Rolul aerului în răspândirea bolilor infecţioase

• Principalele boli aerogene:

● Bolile infecţioase ale copilăriei (rujeola, rubeola, scarlatina, varicela, oreionul)
● Gripa şi celelalte viroze respiratorii
● Pneumoniile cu Mycoplasma
● Difteria
● Legionelloza
● Tuberculoza
● Ornitoza
● Poliomielita
● Infectarea plăgilor cu floră condiţionat patogenă din aer
● Boli profesionale: bisinoza (pneumopatia lucrătorilor cu bumbac), silicoza
(pneumopatia lucrătorilor din industria sticlei şi minieră), azbestoza etc.
● Alergiile respiratorii provocate de fungi şi actinomicete (plămânul fermierului)
 Rolul aerului în răspândirea bolilor infecţioase

• În general, aerul nu oferă condiţii de dezvoltare pentru microorganisme, datorită unor

factori precum:
● variaţiile mari de temperatură (mai ales în zonele temperate)
● umiditatea scăzută şi cu oscilaţii mari
● lipsa suportului nutritiv
● existenta unor agenţi cu acţiune bactericidă sau bacteriostatică (radiaţiile
ultraviolete)
● bogăţia atmosferei, care favorizează diluţia microorganismelor

• Factori favorizanţi pentru dezvoltarea microorganismelor în aer:

● străzi aglomerate, prost curăţate şi intens circulate
● staţiile de tratare a apelor uzate
● încăperi şi spaţii închise, în condiţii de aglomeraţie sau ventilaţie insuficientă
 Rolul aerului în răspândirea bolilor infecţioase

• Aeromicroflora constituie o problemă sanitară importantă în sectoarele care

favorizează transmiterea infecţiilor (densitate mare de persoane şi număr însemnat
de purtători):
● locuinţe
● cămine
● săli publice
● unităţi militare
● institutii sanitare (spitale, policlinici, dispensare)
● instituţii de copii (creşe, grădiniţe, şcoli)

• Studiul aeromicroflorei este important pentru:

● industria alimentară
● unitaţile de alimentaţie publică (restaurante) şi colectivă (cantine)
● laboratoarele în care se lucrează cu material infecţios (laboratoare sanitar-
veterinare, laboratoare de analize medicale, laboratoare de cercetare etc.)
 Rolul aerului în răspândirea bolilor infecţioase

• Provenienţa germenilor patogeni din aer:

● căile respiratorii superioare
● cavitatea bucală
● suprafaţa pielii (în special leziunile infectate, plăgile supurate)
● dejectele umane/animale
● în condiţii de laborator: arderea pensei, pipetarea, inocularea de material
infecţios la animale

• Distribuirea germenilor patogeni prin aer se face sub trei forme:

● picături de secreţie nazală, bucofaringiană sau bronşică, eliminate pe nas
sau pe gură în timpul strănutului, tusei, cântatului sau vorbirii (picături
Pflügge)
● nuclei de picătură care rezultă din evaporarea picăturilor mai mici de secreţie
nazală, bucofaringiană sau bronşică (nucleii Wells)
● ataşaţi de particule de praf (praful contaminat sau pulberea bacteriforă)
 Mecanismul de infectare a organismului cu flora patogenă din aer
Bolile infecţioase transmise prin intermediul aerului = boli aerogene

• Picături Pflügge (picăturile fine de mucus expulzate în mediul înconjurător de bolnavii care
vorbesc, tuşesc sau strănută):
● tuberculoza
● rujeola
● scarlatina
● gripa
● difteria
● poliomielita
Există două tipuri de picături: cele care au un diametru mai mare de 5 microni (picăturile Pflügge) şi cele cu un diametru
inferior acestei valori, ce pot ajunge la un diametru de doar 0,5 microni (aerosolii). Aerosolii sunt şi cele mai periculoase,
deoarece pot rămâne în aerul înconjurător zile, chiar săptămâni după expulzarea lor de către un bolnav. Deşi aerosolii au
o concentraţie de particule virale de 100 până la 1.000 de ori mai mică decât picăturile Pflügge, formele de boală
transmise prin intermediul acestora sunt mult mai severe.
• Praf bacterian:
● piococi
● scarlatina
● difteria
● tuberculoza
● pneumoconioze (infecţii cu fungi)
● infectarea plăgilor
● boli alergice
Mecanismul de infectare a organismului cu flora patogenă din aer

• Germenii patogeni pot provoca îmbolnăvirea organismelor expuse prin:

● inhalarea suspensiilor contaminate (picături, aerosoli, praf)
● depunerea pe plăgi

• Prevenirea transmiterii bolilor aerogene prin picături:

● izolarea bolnavului
● igiena individuală strictă
● educaţia sanitară

• Prevenirea transmiterii bolilor aerogene prin praf bacterian:

● dezinfecţie
● curăţenie
● măsuri tehnico-sanitare
 Indicaţii de aplicare a controlului microbiologic al aerului

• Analiza microbiologică a aerului nu se practică în mod uzual, ci doar în cazul unor epidemii

• În spaţii deschise, datorită diluţiei, analiza microbiologică nu prezintă semnificaţie deosebită

• Analiza microbiologică a aerului este utilă în spaţii închise:

● instituţii
● unităţi de alimentaţie
● industria alimentară
● industria farmaceutică
● săli publice

• Indicatorii bacteriologici de contaminare:

● numărul total de germeni din aer care se dezvoltă la 37ºC (flora mezofilă din aer)
– indicatorul cel mai curent utilizat
● streptococii hemolitici (β-hemolitici) şi viridans (α-hemolitici) – prezenţa lor arată
contaminarea aerului cu floră din faringe
● stafilococii – contaminează constant mediul de viaţă al omului, prezenţa lor indică
originea umană sau animală a contaminării aerului
● germenii coliformi – prezenţa lor în aer arată un grad ridicat de insalubrizare a
mediului
 Norme sanitare privind compoziţia microbiologică a aerului

• Numărul total de germeni care se dezvoltă la 37ºC

● Locuinţe şi săli publice: ≤ 2.500 germeni/m3
● Instituţii de copii: ≤ 1.500 - 2.000 germeni/m3
● Săli de operaţii
- intervenţii mici: 700 germeni/m3
- intervenţii mari: 350 germeni/m3
- neurochirurgie, transplant, arsuri: 3,5 - 70 germeni/m3
● Saloane de bolnavi: 600 germeni/m3

Norme privind conţinutul microbian al aerului din locuinţe (nr. germeni la 37ºC/m3)

AER VARA IARNA

Curat 1.500 4.500
Impurificat 2.500 7.000
 Norme sanitare privind compoziţia microbiologică a aerului

• Streptococul viridans şi Streptococii β-hemolitici

Norme de conţinut al aerului în streptococi (germeni/m3)

AER VARA IARNA
Curat 16 36
Impurificat 36 124

• Alţi germeni

Norme de conţinut microbiologic al aerului în unităţi de alimentaţie (germeni/m3)

PARAMETRI Condiţii de admisibilitate
Stafilococ 500
Salmonella 0
Escherichia coli (enteropatogen) 500
 Poluarea aerului

Emisii de gaze poluante

Incendii păduri

Poluanţi ai aerului
Vânt

Ploi acide

Smog

Poluare industrială

Depozit autorizat de deşeuri Autovehicule poluante

Teren agricol

Defrişare

Zootehnie intensivă

Fertilizarea solului
 Contaminarea obiectelor

• Contaminarea directă:
● inocularea prin piele/mucoase
● integrarea agenţilor patogeni prin introducerea obiectului contaminat în gură
● contactul cu mâini contaminate

• Contaminarea indirectă:
● contaminarea alimentelor prin intermediul vaselor de bucatărie
● contaminarea prin îmbrăcăminte, covoare, lenjerie de pat

• Condiţii ambientale care favorizează supravieţuirea microorganismelor:

● absenţa luminii (mai ales a radiaţiilor solare directe)
● umiditatea crescută
● temperatura scăzută
● materialele din care sunt făcute obiectele: textile, hârtie, plastic, cauciuc
● suprafaţa obiectelor: poroasă/rugoasă
 Contaminarea obiectelor

• Controlul sistematic al contaminării obiectelor se practică în:

● unităţi sanitare
● unităţi de alimentaţie
● instituţii de copii
● industria farmaceutică şi cosmetică
● unităţi de cazare colectivă
● unităţi de folosinţă publică (coafură-frizerie, băi publice etc.)

• În analiza microbiologică se recurge îndeosebi la urmărirea indicatorilor de salubritate

(flora mezofilă, streptococi α- şi β-hemolitici, stafilococi) şi doar cu indicaţii precise a
microorganismelor patogene.
 Contaminarea suprafeţei cutanate

• De pe suprafaţa cutanată pot fi contaminate:

● alimentele
● apa (în special apa de îmbăiere)
● îmbrăcămintea
● lenjeria de pat
● obiectele de uz curent
● instrumentarul medical

• Numărul de microorganisme mezofile de pe suprafaţa cutanată reprezintă un indicator

important al stării de curăţenie a pielii.

• Controlul curăţeniei pielii este important de efectuat la personalul din unităţi sanitare, de
alimentaţie, unităţi publice, industria farmaceutică, instituţii de copii.

• Urmărirea florei cutanate se mai practică pentru controlul puterii dezinfectante a unor
substanţe folosite ca antiseptice cutanate, precum şi controlul celor mai bune tehnici de
spălare pentru unele categorii profesionale (în special chirurgi).

• Pentru analiza bacteriologică efectuată în scopul evaluării gradului de curăţenie, se recurge

la folosirea indicatorilor de salubritate (numărul total de germeni mezofili, streptococi,
stafilococi, coliformi). Analiza poate urmări şi identificarea de purtători sănătoşi, în special
pentru stafilococi patogeni şi Pseudomonas aeruginosa.
 CAPITOLUL 4

NOŢIUNI GENERALE PRIVIND

MICROBIOLOGIA APEI
 CONŢINUTUL CURSULUI

4.1. Apa ca factor de mediu. Modalităţi de poluare biologică a apei

4.2. Microorganisme patogene şi potenţial patogene transmisibile prin apă

4.3. Indicatori bacteriologici

 Apa ca factor de mediu

• Alături de aer, apa reprezintă un element cu rol primordial în apariţia şi menţinerea

vieţii, precum şi în dezvoltarea colectivităţilor omeneşti de-a lungul timpului.

• Dovezi ale rolului fundamental al apei în apariţia şi menţinerea vieţii:

● primele forme de viaţă au apărut în mediul acvatic
● primele aşezări omeneşti au fost stabilite în vecinătatea râurilor şi fluviilor
● apa reprezintă mediul în care se desfăşoară toate procesele metabolice,
biochimice şi fiziologice
● ţesuturile şi organele tuturor vieţuitoarelor conţin o mare cantitate de apă
(omul şi animalele 63-70%, plantele până la 90%)
● apa este un excelent mediu de absorbţie, diluţie şi reacţie

• Sursele de apă care pot fi folosite în aprovizionarea colectivităţilor umane sunt

reprezentate de cele trei faze ale circuitului apei în natură:
● apele meteorice (de precipitaţii)
● apele de suprafaţă
● apele subterane
 Circuitul apei în natură

APE METEORICE
Evaporarea lacurilor, (ploaie, ninsoare)
râurilor formează nori

Evaporarea oceanelor
formează nori

APE DE SUPRAFAŢĂ
(lacuri, râuri)

APE SUBTERANE

Ocean
 Poluarea biologică a apei

• Apa constituie cel de-al doilea mediu natural, după sol, propice pentru dezvoltarea
microorganismelor, datorita prezenţei substanţelor nutritive.

• Bacteriile sunt mai numeroase la circa 5-20 m adâncime în apă. La suprafaţă, apar
mai ales pe mâl.

• În apă se întâlnesc frecvent:

● bacterii sulfuroase
● bacteriile fierului
● bacterii ce fermentează celuloza
● bacterii de putrefacţie
● bacterii butirice

• În apă găsim bacterii asporogene, iar în mâl bacterii sporogene.

• Apele subterane şi de izvor sunt mai sărace în bacterii, din cauza lipsei de substanţe
nutritive. Apele de ploaie şi de zăpadă conţin foarte puţine bacterii dacă ele cad în
locuri fără praf; în caz contrar conţinând zeci şi sute de germeni pe cm3.
 Poluarea biologică a apei

• Apele meteorice
● sunt pure în momentul formării, dar vaporii de apă se impurifică în timpul condensării lor în
jurul particulelor de praf, fum etc.
● prin cădere la suprafaţa solului şi prin spălarea suprafeţei solului pe care se scurg, până la
nivelul unde sunt colectate, apele meteorice se impurifică în continuare cu:
- substanţe organice şi anorganice
- bacterii
- ciuperci
- virusuri
- ouă de helminţi
- chisturi de protozoare
● de obicei, nu îndeplinesc condiţiile igienice, motiv pentru care nu sunt indicate pentru
alimentarea cu apă de băut.

• Apele subterane
● numai cele de profunzime îndeplinesc condiţiile microbiologice de potabilitate, fiind cu
prioritate recomandate pentru aprovizionarea cu apă potabilă a comunităţilor.
● apele freatice de adâncimi mici, utilizate frecvent în gospodării rurale (fântâni) pot fi uşor
poluate – s-au semnalat adesea epidemii hidrice.
 Poluarea biologică a apei

• Apele de suprafaţă
● apele de suprafaţă provin din precipitaţiile atmosferice, din topirea zăpezilor şi din
izvoare
● în apele de suprafaţă există condiţii favorabile de dezvoltare a microflorei saprofite, ceea
ce explică conţinutul ridicat în bacterii, de ordinul a 104 – 105 germeni/cm3 de apă
● compoziţia apelor curgătoare variază pe parcurs, de la izvor la vărsare, în privinţa
debitului şi a conţinutului în substante minerale şi organice, microorganisme, ouă de
paraziţi, suspensii şi substanţe chimice
● de obicei, apa lacurilor este mai curată decât apa râurilor, deoarece posibilităţile de
poluare sunt mai reduse, diluţia eventualelor substanţe poluante este foarte mare, iar alţi
factori (timp îndelungat de stagnare, însorire) contribuie şi ei la menţinerea purităţii apei.
● în lacurile adânci din zonele cu climă temperată, stratificarea termică şi chimică
influenţează în mare măsură valorile indicatorilor fizico-chimici, biologici şi bacteriologici ai
apei
● numărul bacteriilor heterotrofe indică două maxime constituite din populaţii diferite: unul
în zona stratului de schimbare a temperaturii (în care predomină bacteriile de putrefacţie) şi
altul în zona de fund a lacului (în care predomină bacteriile metalo-oxidante şi
sulfobacteriile)
 Poluarea biologică a apei
• Apa fecaloid-menajeră şi apa uzată de la abatoare şi fermele de animale conţin agenţi
infectioşi din rezervorul animal-uman.

• Animalele şi oamenii bolnavi, ca şi purtătorii asimptomatici, excretă agenţi patogeni care

pot mai târziu să apară în apa reziduală, nămol şi apa de suprafaţă.

• Apele pot fi poluate biologic cu: virusuri, ricketsii, paraziţi, fungi, bacterii.

• Virusuri: adenovirusuri, enterovirusuri (poliovirusuri, Coxsackie, ECHO), reovirusuri

(enterovirusuri şi retrovirusuri), virusul hepatitei A.

• Protozoare patogene care pot fi prezente în apă: Trichomonas, Hartmanella, Negleria,

Balantidium, Giardia, Entamoeba.

• Fungi patogeni: Cryptococcus, Histoplasma, Candida, Trichophyton.

• Cele mai importante genuri şi specii de bacterii patogene care pot contamina apa sunt:
Salmonella, Vibrio, Leptospira, Shigella, E. coli, Yersinia, Campylobacter, Francisella,
Brucella, Pseudomonas, Aeromonas, Listeria, Staphylococcus, Streptococcus grup B şi D,
Mycobacterium, Clostridium botullinum, Clostridium perfringens, Legionella.

• Helminţi: oxiuri, limbrici, trematode, Schistosoma.

 Poluarea biologică a apei
• În apele reziduale şi rezervoarele de apă, mircroorganismele patogene, virusurile şi paraziţii pot
fi prezenţi în mod intermitent şi sporadic

• Bacteriile patogene sunt în general mai numeroase decât cele nepatogene şi demonstrarea
patogenităţii depinde mult de capacitatea selectivă a substratului folosit

• Se utilizează standardizarea O.M.S. privind:

● mediile de cultură,
● membranele filtrante,
● metodele biochimice şi serologice,
● modul de recoltare,
● volumele de apă

• Caracteristici ale indicatorii bacteriologici privind poluarea fecală a apei:

● să fie prezenţi constant şi în cantitate mare în materiile fecale ale omului şi animalelor cu
sânge cald
● să fie absenţi sau puţin numeroşi în mediul exterior sau în alte surse
● să fie uşor de izolat, identificat şi numărat prin examene bacteriologice simple şi rapide
● să permită stabilirea unei relaţii cantitative între numărul lor şi nivelul de poluare a apei
● să fie incapabili să se multiplice în apă
● să supravieţuiască în apă timp mai îndelungat decât microorganismele patogene
 Poluarea apei

Poluare cu petrol

Material nuclear
Poluare industrială

Agricultură intensivă

Ape reziduale
Fose septice
Apă menajeră

Bazin de apă

Pesticide
Scurgeri de uleiuri

Bălegar
 Indicatorii bacteriologici ai apei

Cei mai importanţi indicatori bacteriologici ai apei sunt:

• Numărul total de germeni din apă (NTG), care se dezvoltă la 37ºC

• Germenii coliformi: Escherichia, Citrobacter, Enterobacter, Klebsiella (indică poluare

cu conţinut intestinal)

• Streptococii fecali (enterococi): Streptococcus faecalis, Streptococcus faecium,

Streptococcus bovis, Streptococcus equinus, Streptococcus avium (indică poluare
fecală)

• Germenii anaerobi sulfito-reducători: Clostridium perfringens (indică poluare fecală)

• Pseudomonas aeruginosa (apar frecvent în apele uzate menajere şi efluenţii staţiilor

de epurare)
 Indicatorii bacteriologici ai apei

• Investigarea calităţii şi furnizării apei din România aduce cu sine motive serioase de
îngrijorare.

• Medicii nu recomandă consumul apei direct de la robinet, epurarea apelor uzate este
preponderent inadecvată, sistemele de furnizare a apei curente nu acoperă consumul
întregii populaţii.

• Factorii de poluare a apelor sunt multipli, iar populaţia ignoră informaţiile menite să
prevină poluarea apelor de suprafaţă.

• Îmbunătăţirea calităţii apelor de suprafaţă nu pare a fi o prioritate pentru România,

din păcate. Procesul este greoi şi avansează încet.

• Potrivit Administraţiei Naţionale „Apele Române”, în anul 2007, 77,4% din apele
uzate, provenite de la principalele surse de poluare, au ajuns în receptorii naturali, în
special râuri, neepurate sau insuficient epurate, iar din totalul de 1.348 de staţii de
epurare investigate în cursul anului 2007, doar 30,4% funcţionau corespunzator,
ceea ce înseamnă că 938 de staţii de epurare (69,6%) sunt necorespunzătoare.
 Indicatorii bacteriologici ai apei

• Conform metodologiei curente utilizate, privitor la clasificarea calităţii apelor de

suprafaţă, situaţia privind calitatea apelor de categoria II-a (starea bună) s-a
îmbunătăţit de la 37% în 2005, la 45.6% în 2006 şi circa 49% în 2007.

• Atingerea normelor optime a calităţii apelor de suprafaţă este un obiectiv ce trebuie

finalizat până în anul 2015.

• O alta problemă remarcată de specialişti este necesitatea îmbunătăţirii sistemului de

îndepartare a compuşilor de azot şi fosfor din apele uzate şi evacuate la suprafaţă.

• Calitatea apei în Romania este extrem de variată.

• Există localităţi unde apa din puţuri (foraje) este utilizată direct, fără a se cunoaşte
exact calitatea acesteia şi fără a fi tratată sau dezinfectată pentru a se respecta un
minimum de reguli de igienă.

• În schimb, în localităţile unde este distribuită de operatori licenţiaţi, prin sistemele

centralizate, apa este de bună calitate şi se încadrează în indicatorii de calitate
prevăzuţi de legislaţia în vigoare (Legea 458/2002 cu modificările şi completarile
ulterioare).
 Indicatorii bacteriologici ai apei

• Cota parte cea mai mare din potenţialul de poluare a apelor aparţine unităţilor din
domeniile gospodăriei comunale, industriei chimice, după care urmează agenţii
economici din industriile energie electrică şi termică, metalurgică şi construcţii de
maşini.

• Poluarea provenită din agricultura a scăzut substanţial faţă de perioada 1990, datorită
reducerii considerabile a utilizării îngrăşămintelor şi a pesticidelor, precum şi datorită
reducerii numărului fermelor de animale.

• Soluţiile pentru îmbunătăţirea calităţii apelor de suprafaţă cuprind:

● conservarea, ameliorarea şi utilizarea raţională a apelor din bazinul hidrografic,
● alegerea unor procedee tehnologice nepoluante,
● folosirea unor consumuri de apă mai reduse,
● recircularea apelor industriale,
● micşorarea pierderilor,
● epurarea optimă a apelor,
● punerea în aplicare a proiectelor integrate de gestionare a deşeurilor la nivel
naţional, regional şi local,
● educarea populaţiei, pentru a nu mai arunca gunoaie şi resturi menajere în albiile
râurilor.
 Indicatorii bacteriologici ai apei

• Cetăţenii sunt sfătuiţi ca, dacă au îndoieli cu privire la calitatea apei potabile, să se
adreseze direcţiilor locale de distribuţie a apei, solicitând analiza acesteia.

• Însă lucrurile nu sunt atât de simple. Dacă un simplu cetăţean doreşte să testeze
calităţile fizico-chimice şi biologice ale apei de la robinet, el trebuie să plătească circa
8.000 Ron.
•
• În România, sistemele existente de furnizare a apei curente acoperă consumul a
doar 68% din populaţie.

• Calitatea apei furnizate de cele circa 1.400 instalaţii de tratare a apei potabile (in
majoritate cu tehnologii învechite şi ineficiente) se află adesea sub standardele
acceptate din punctul de vedere al parametrilor fizico-chimici şi biologici, potrivit
Administraţiei Naţionale „Apele Române”.
 Purificarea apelor şi a apei potabile

• Purificarea apelor se poate face natural, proces numit autopurificare, care se poate
realiza prin:
● diluare prin afluenţi
● scăderea substanţelor nutritive
● sedimentare
● distrugerea bacteriilor de către protozoare

• Purificarea apei potabile se realizează prin diferite procedee combinate:

● sedimentare: se reduc cca 75% din microorganisme
● coagulare: se reduc cca 90% din microorganisme
● filtrare: se reduc cca 99% din microorganisme
● tratare cu clor: se aplică numai dupa filtrare
 Norme privind calitatea apei potabile

În România, calitatea apei potabile este legiferată de două legi:

• Legea nr. 458 din 08/07/2002 privind calitatea apei potabile
• Legea nr. 311 din 28 iunie 2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 458/2002 privind
calitatea apei potabile

În aceste 2 legi găsim următoarele definiţii:

• Apa potabilă = apa destinată consumului uman, după cum urmează:

a) orice tip de apă în stare naturală sau după tratare, folosită pentru băut, la prepararea hranei,
ori pentru alte scopuri casnice, indiferent de originea ei şi indiferent dacă este furnizată prin
reţea de distribuţie, din rezervor sau este distribuită în sticle ori în alte recipiente;
b) toate tipurile de apă folosită ca sursă în industria alimentară pentru fabricarea, procesarea,
conservarea sau comercializarea produselor ori substanţelor destinate consumului uman.
c) apa provenind din surse locale, precum fântâni, izvoare etc., folosită pentru băut, gătit sau în
alte scopuri casnice.

• Apa potabilă trebuie să fie sanogenă şi curată, îndeplinind următoarele condiţii:

a) să fie lipsită de microorganisme, paraziţi sau substanţe care, prin număr sau concentraţie, pot
constitui un pericol potenţial pentru sănătatea umană;
b) să întrunească cerinţele minime prevăzute în lege.
 Norme privind calitatea apei potabile

• Calitatea apei potabile este corespunzătoare atunci când valorile stabilite pentru
parametri sunt în conformitate cu valorile maxime admise de lege, în următoarele
puncte de prelevare a probelor:
a) la robinetul consumatorului şi la punctul de intrare în clădire, în cazul apei potabile
furnizate prin reţeaua de distribuţie;
b) la punctul de curgere a apei din cisternă, în cazul apei potabile furnizate în acest
mod;
c) în punctul în care apa se pune în sticle sau în alte recipiente, în cazul apei potabile
îmbuteliate;
d) în punctul din care apa este preluată în procesul de producţie, în cazul apei
utilizate în industria alimentară.

• Parametrii de calitate ai apei potabile sunt

● parametrii microbiologici
● parametrii chimici
● parametrii indicatori
 Norme privind calitatea apei potabile

• Parametri microbiologici:

Parametru Valoare admisă

Escherichia coli 0 număr / 100 mL
Enterococi 0 număr / 100 mL

• Parametrii microbiologici pentru apa comercializată în sticle sau alte

recipiente:

Parametru Valoare admisă

Escherichia coli
Enterococi
Pseudomonas aeruginosa
Număr colonii la 22ºC
Număr colonii la 37ºC
0 număr / 250 mL
0 număr / 250 mL
0 număr / 250 mL
100 / mL
20 / mL
 Norme privind calitatea apei potabile

• Parametri chimici:

Parametru Valoare admisă Parametru Valoare admisă

Acrilamida 0,1 µg/L Fluor 1,2 µg/L
Arsen 10 µg/L Mercur 1 µg/L
Benzen 1 µg/L Nichel 20 µg/L
Benzapiren 0,01 µg/L Nitraţi 50 µg/L
Bor 1 µg/L Nitriţi 0,5 µg/L
Bromaţi 10 µg/L Plumb 10 µg/L
Cadmiu 5 µg/L Seleniu 10 µg/L
Clorura de vinil 0,5 µg/L Stibiu 5 µg/L
Cianuri totale 50 µg/L Hidrocarburi policiclice
Cianuri libere 10 µg/L aromatice:
Crom total 50 µg/L benzo(b)fluorantren, 0.1 µg/L
Tetracloretan şi 10 µg/L benzo(k)fluorantren,
tricloretena benzo(ghi)perilen,
Cupru 0,1 µg/L indeno(1,2,3-cd) piren
Dicloretan 3 µg/L Pesticide pe clasa aldrin,
Epiclorhidrina 0,1 µg/L dieldrin, heptaclor şi heptaclor 0,1 µg/L
epoxid
Pesticide total 0.5 µg/L
Trihalometani total (suma
concentraţiilor compuşilor 100 µg/L
specificaţi)
 Norme privind calitatea apei potabile

• Parametri indicatori:

Parametru Valoare admisă

Aluminiu 200 µg/L
Amoniu 0.5 mg/L
Bacterii coliforme 0 număr / 100 mL
Carbon organic total Nici o modificare anormală
Cloruri 250 mg/L
Clostridium perfringens 0 număr / 100 mL
Clor rezidual liber 0,5 mg/L la intrare în reţea; 0,25 mg/L la capătul reţelei
Conductivitate 2500 µS/cm la 20C
Culoare Acceptabilă consumatorilor şi fără nici o modificare anormală
Duritate totală Minim 5 grade germane
Fier 200 µg/L
Mangan 50 µg/L
Zinc 5.000 µg/L
 Norme privind calitatea apei potabile

• Parametri indicatori:

Parametru Valoare admisă

Sulfuri şi hidrogen sulfurat 100 µg/L
Turbiditate 5 NTU
Oxidabilitate 5 mg O2/L
pH între 6,5 – 9,5
Sodiu 200 mg/L
Sulfat 250 mg/L
Gust Acceptabilă consumatorilor şi fără nici o modificare anormală
Număr de colonii la 22ºC Nici o modificare anormală
Miros Acceptabilă consumatorilor şi fără nici o modificare anormală
Activitatea alfa globală 0,1 Bq/L
Doza efectivă totală de referinţă 0,10 mSv/an
Activitatea beta globală 1 Bq/L
Tritiu 100 Bq/L
 CAPITOLUL 5

NOŢIUNI GENERALE PRIVIND

MICROBIOLOGIA SOLULUI
 CONŢINUTUL CURSULUI

5.1. Proprietăţile fizice ale solului

5.2. Flora microbiană telurică

5.3. Poluarea microbiană a solului

5.4. Indicatori sanitari de poluare microbiologică

 Proprietăţile fizice ale solului

• Sub denumirea de sol se înţelege acea parte a scoarţei pământului în care se petrec
procese biologice.

• Sub aspect fizic, solul este format din particule solide, de formă şi dimensiuni variabile,
cunoscute sub denumirea de grunji sau granule, care reprezintă particula cea mai mică
ce rezistă la deformarea mecanică.

• Spatiile rămase libere între granulele de sol formează porii solului, iar volumul total al
porilor constituie porozitatea.

• Porozitatea solului depinde de mărimea granulelor, de aşezarea şi uniformitatea

acestora; cu cât particulele sunt mai mari, cu atât volumul total al porilor este mai mic.

• De asemenea, aşezarea neregulată sau lipsa de uniformitate a grunjilor reduc

porozitatea.

• Structura mecanică a solului determină o serie de calităţi sau proprietăţi fizice ale solului,
proprietăţi care prezintă importanţă sub aspect microbiologic.
 Proprietăţile fizice ale solului

• Permeabilitatea pentru aer

● Permeabilitatea pentru aer a solului depinde de mărimea porilor.

● În acest sens, solurile formate din particule mari ca pietrişul şi nisipul, sunt foarte
permeabile pentru aer, deşi porozitatea lor este redusă.
● Cu cât solul conţine o cantitate mai mare de aer, cu atât procesele microbiologice
care se petrec în sol sunt mai active şi cu aât solul este mai salubru.
● Ca urmare a proceselor microbiologice care se petrec în sol, are loc
descompunerea substanţelor organice; cu cât cantitatea de aer din sol este mai
mare, cu atât puterea de autopurificare a solului este mai mare.

• Permeabilitatea pentru apă

● Apa din sol are un rol important în diversele procese microbiologice care se petrec
în sol.
● Eliminarea aerului şi înlocuirea sa cu apă în porii solului au un efect nefavorabil. În
absenţa aerului, procesele microbiologice sunt încetinite, iar solul este considerat
insalubru.
 Proprietăţile fizice ale solului

• Selectivitatea

● Selectivitatea este proprietatea solului de a reţine în porii săi diferite impurităţi care
îl străbat.
● Selectivitatea are la bază fenomenul de adsorbţie.
● Se înţelege că impurităţile care sunt retinute în primul rând sunt cele în suspensie,
inclusiv microorganismele.
● Astfel, dacă se trece printr-un strat de sol o suspensie microbiană, iar apa care
străbate soluol este însământată pe medii de cultură, ea poate fi practic sterilă.

• Temperatura

● Temperatura solului exercită influenţe deosebite asupra proceselor microbiologice

care se petrec în sol ca si în întreţinerea diverselor organisme, inclusiv a
microorganismelor ca bacteriile, protozoarele, fungii, actinomicetele şi altele, cu rol
important atât sanogen (în autopurificarea solului) cât şi patogen (în transmiterea
diferitelor maladii infecţioase şi parazitare).
 Flora microbiană telurică

• Populaţia microbiană a solului este cunoscută sub denumirea de microflora telurică.

• Ea se compune din 6 grupe principale de microorganisme:

● Bacterii
● Actinomicete
● Ciuperci
● Alge
● Protozoare
● Virusuri

• Numărul acestora este variabil, în funcţie de tipul de sol (structura mecanică,

proprietăţile fizice, compoziţia chimică), modul de utilizare a solului şi tipul
microorganismelor.

• Cele mai numeroase microorganisme se întâlnesc în straturile superioare ale solului,

numărul lor reducându-se evident cu cât se coboară în profunzime.

• Această reducere este mai marcantă în solurile minerale, depinzând în mare măsură
de cantitatea şi calitatea substratului organic.
 Flora microbiană telurică

• Principalele microorganisme prezente în solul agricol fertil

Organisme Număr/g sol

Bacterii
Numărare directă 2.500.000.000
Numărare pe plăci după diluţie 15.000.000
Actinomicete 700.000
Ciuperci 400.000
Alge 50.000
Protozoare 30.000
 Flora microbiană telurică

• Distribuţia microorganismelor în solul mineral

Tip de microorganisme (103 / g sol)

Profunzimea (cm) Bacterii Bacterii
Actinomicete Ciuperci Alge
aerobe anaerobe
3–8 7.800 1.950 2.080 119 25
20 – 25 1.800 379 245 50 5
35 – 40 472 98 49 14 0,5
65 – 75 10 1 5 6 0,1
135 – 145 1 0,4 – 3 –
 Flora microbiană telurică

• Microorganismele telurice au un rol deosebit de important în diversele procese

biologice şi biochimice care au loc la nivelul solului.

• Sub acest aspect, solul poate fi asemuit cu un imens laborator în care au loc diverse
şi variate procese biologice.

• Sub aspect sanitar, aceste procese stau la baza capacităţii de autopurificare a

solului.

• Din acest punct de vedere, se cunoaşte că poluarea solului, in mod deosebit cu

substanţe organice, este supusă unor procese de degradare conduse de
microorganismele telurice.

• La aceste procese de biodegradare participă de fapt toate organismele din sol, dar
rolul principal le revine bacteriilor.
 Flora microbiană telurică

• Poluarea organică a solului se datorează în principal îndepărtării reziduurilor, cu

precădere a celor menajere şi zootehnice, dar şi unor reziduuri industriale cu
componentă organică importantă, a celor provenite din industria alimentară în
principal.

• Substanţele organice poluante prezente în sol pot persista un timp limitat, datorită
marii capacităţi a solului de a degrada şi transforma aceste substanţe prin intermediul
microorganismelor telurice.

• Prin această descompunere a materiei organice şi transformarea sa în substanţe

minerale, se realizează un ciclu natural al elementelor chimice, care trec astfel din sol
în plante şi animale, respectiv om, pentru a reveni sub formă organică în sol şi a
relua ciclul.

• În mod deosebit, acest ciclu este caracteristic pentru azot si pentru carbon, dar şi alte
elemente urmează îndeaproape aceeaşi cale (sulful, fosforul).
 Degradarea substanţelor organice în sol

• Procesele de descompunere a substanţelor organice poluante din sol se petrec în general

în straturile superficiale (10-20 cm) unde plouanţii sunt reţinuţi prin puterea selectivă a
solului.

• Această primă fază este urmată de cea a degradării propriu-zise sau faza biochimică
(enzimatică).

• Diversele substanţe organice, în funcţie de constituţia lor chimică, urmează cicluri

diferenţiate.

• Astfel, hidrocarburile sunt descompuse într-o primă fază până la glucoză, iar în cea de-a
doua fază până la CO2 şi H2O.

• În cursul descompunerii apar o serie de compuşi intermediari ca: acizii gluconic, oxalic,
fumaric, succinic (în cazul descompunerii aerobe) sau acetonă, acid acetic, acid butiric,
acid lactic, acid propionic (în cazul descompunerii anaerobe).

• Lipidele sunt descompuse într-o primă fază în acizi graşi, iar în faza a doua glicerina se
descompune în CO2 şi H2O iar acizi graşi, mult mai rezistenti, se cumulează în sol fie ca
atare fie sub forma unor produşi intermediari, degradându-se lent, in timp.
 Biodegradarea substanţelor organice în sol

• Proteinele sunt descompuse într-o primă fază în polipeptide, sub acţiunea florei
proteolitice, iar ulterior, sub influenţa unor ectoenzime (proteinaze, peptidaze), în acizi
aminaţi.

• Aceştia, la rândul lor, prin procesele de dezaminare şi decarboxilare, ajung la amoniac.

• Din acest moment procesul de descompunere se consideră terminat şi începe cel de

mineralizare, care constă în oxidarea amoniacului în nitriţi şi apoi al nitriţilor în nitraţi.

• Procesul este identic pentru sulf şi fosfor, în sensul descompunerii până la hidrogen
sulfurat şi hidrogen fosforat, iar ulterior se mineralizează până la sulfaţi şi fosfaţi. În
condiţii de anaerobioză, pot apărea şi procese inverse de reducere, cu formare de
amoniac, hidrogen sulfurat şi fosforat, plecându-se de la azotati, sulfaţi şi fosfaţi.

• În cazul azotului, acesta poate fi preluat şi înglobat în sol sub formă de azot teluric
organic, necesar creşterii plantelor. Acest proces natural constituie humificarea, cu rol
deosebit în agricultură.
 Poluarea microbiană a solului

• OMS consideră că poluarea solului este consecinţa unor obiceiuri neigienice sau
practici necorespunzătoare, precum îndepărtarea şi depozitarea neigienică a
următoarelor produse:
● reziduuri lichide şi solide rezultate din activitatea omului,
● dejecţiile animalelor şi cadavrele acestora,
● deşeuri industriale organice
● substanţe fertilizatoare utilizate necorespunzător în practica agricolă

• Principalele elemente poluante ale solului sunt microorganismele patogene sau

condiţionat patogene, inclusiv paraziţii intestinali.

• Poluarea microbiană este caracterizată prin diseminarea pe sol, odată cu diversele

reziduuri, a germenilor patogeni.

• Supravieţuirea pe sol a acestor germeni este variabilă şi depinde de:

● specia microbiană
● calităţile solului
● condiţiile meteoclimatice.
 Poluarea microbiană a solului

• În general, solul este foarte bogat în floră microbiană proprie, care participă activ la procesele
biologice şi biochimice care se petrec în sol.

• În mare parte, această floră are calitatea antibiotică faţă de flor microbiană de impurificare,
contribuind în acest fel la distrugerea germenilor patogeni.

• În plus, solul nu oferă condiţii favorabile de temperatură şi umiditate, mai ales în straturile sale
superficiale, unde se cantonează flora supraadăugată, supusă permanent radiaţiilor solare.

• Nici suportul nutritiv necesar florei supraadăugate nu este asigurat, datorită proceselor de
biodegradare şi mineralizare, astfel încât germenii patogeni sunt distruşi, după un oparecare timp
de supravietuire în sol.

• Timpul de viabilitate este foarte diferit de la o specie microbiană la alta: formele vegetative nu
rezistă decât foarte puţin timp în sol (de la câteva zile la câteva săptămâni); formele sporulate pot
supravieţui uneori un timp foarte îndelungat (de la câteva luni la câţiva ani).

• Din punct de vedere al provenienţei şi modului de transmitere, germenii patogeni din sol pot fi
împărţiţi în două grupe:
● germeni excretaţi de om şi transmişi prin intermediul solului: contaminarea om – sol – om
● germeni eliminaţi de animale şi transmişi prin sol: contaminarea animal – sol – om
 Contaminarea om – sol – om

• Contaminarea om – sol – om este caracteristică mai ales pentru germeni din genurile:
● Salmonella
● Shigella
● Escherichia
● Vibrio
● Mycobacterium
● Micrococi
● Streptococi
● Stafilococi
● Enterovirusuri
● Virusul hepatitei A
● Poliovirusuri
● Adenovirusuri
● Reovirusuri
● Rotavirusuri
● unii germeni condiţionat patogeni
 Contaminarea om – sol – om

• Toţi germenii din această categorie au rezistenţă redusă în sol.

• Viabilitatea este mai mare în solurile unede.

• Transmiterea bolii prin contactul direct cu solul este foarte rar intâlnită.

• S-a descris o epidemie de holeră izbucnită în timpul primului război mondial în armatele austro-
ungare, ca urmare a săpării unor transee într-un sol contaminat cu vibrioni holerici.

• Epidemia de febră tifoidă de la Vatican din 1942 s-a datorat poluării solului din apropierea
localităţii cu reziduuri fecaloide.

• De cele mai multe ori, germenii caracteristici contaminării om – sol – om recunosc o cale de
transmitere indirectă prin intermediul apei sau alimentelor care se contaminează de pe sol.

• Din această cauză, reolul solului în transmiterea acestro boli este neglijat adesea şi ca atare şi
măsurile de protecţie a solului, ceea ce permite persistenţa poluării şi întreţinerea epidemiei
respective.

• Din aceleaşi motive, uneori această transmitere favorizează dezvoltarea unor stări endemice.
 Contaminarea animal– sol – om

• Contaminarea animal – sol – om recunoaşte un număr mult mai mare de germeni:

● leptospire
● brucele
● pasteurele
● rickettsii
● clostridii
● bacilul anthracis
● bacilul morvei etc.

• Deşi fără forme de rezistenţă, leptospirele, brucelele si pasteurelele pot supravieţui în sol
4 – 10 săptămâni.

• Transmiterea se poate face atât prin contactul direct cu solul (mai ales în cazul muncilor
agricole) cât şi indirect prin intermediul apei şi alimentelor.

• Rickettsia burnetti, agentul etiologic al febrei Q, reprezintă o importantă problemă în

numeroase ţări din lume, cu precădere în cele cu economie zootehnică dezvoltată.
Viabilitatea în sol a rickettsiei este suficient de mare (peste 30 zile), ca urmare a rezistenţei
sale mari la desicaţie. Transmiterea se realizează cu precădere prin intermediul prafului.
 Contaminarea animal– sol – om

• Problema cea mai importantă o reprezintă însă grupul germenilor cu forme de

rezistenţă în mediul extern, ca:
● Bacillus anthracis
● Clostridium tetanii
● Clostridium septicum
● Clostridium histolyticum etc.

• Prezenţa lor în sol este deosebit de mare ca urmare a trecerii în forme sporulate în
condiţii nefavorabile de dezvoltare.

• Transmiterea germenilor la om se face de cele mai multe ori prin contactul direct cu
solul.

• Este necesară însă şi existenta ueni leziuni cutanate deschise şi acoperite cu sol,
care să creeze condiţii de anaerobioză propice dezvoltării germenilor şi producerii
infecţiei.
 Contaminarea sol – om

• Solul are un rol important şi în transmiterea unor germeni care se găsesc în mod
natural în sol şi nu pot fi legaţi de poluarea acestuia.

• Este vorba în principal de o serie de fungi şi actinomicete care se găsesc în mod

obişnuit la suprafaţa solului sau pe vegetaţie.

• Transmiterea se face cel mai frecvent prin inhalarea de spori sau pătrunderea în
piele, printr-o leziune.

• Cele mai frecvente micoze sunt:

● coccidioidomicoza (produsă de Coccidioides imitis, întâlnit mai ales în soluri
aride şi semiaride)
● geotricoza
● tricomicoza
● histoplasmoza
● criptococoza
● sporotricoza
● aspergiloza
 Contaminarea sol – om

• Tot în această categorie se încadrează şi bacilul botulinic, care se găseşte natural

în sol.

• Transmiterea se realizează prin intermediul alimentelor contaminate şi insuficient

prelucrate termic şi care, prin conservare, în condiţii de anaerobioză, permit
dezvoltarea germenilor care îşi eliberează exotoxina neurotropă, provocând una
dintre cele mai grave toxiinfecţii alimentare - botulism.

Botulism (infecţie botulinică)

 Parazitozele transmise prin sol

• Ascaridioza (Ascaris lumbricoides) şi tricocefaloza (Tricocefalus trichiura) – ouăle

paraziţilor se găsesc frecvent în grădinile de zarzavat, transmiterea făcându-se prin
intermediul legumelor sau zarzavaturilor care se consumă crude. Foarte frecvent,
transmiterea se face prin contactul direct cu solul, mai ales în cazul copiilor mici care
introduc în gură mâinile murdare cu sol contaminat.

• Ankilostomiaza (Ankilostoma duodenale) – maladia minerilor – pentru dezvoltare,

parazitul are nevoie de temperaturi mai ridicate (24-26ºC), fapt pentru care este
cunoscută ca o boală tropicală.

• Strongiloidoza (Strongyloides stercoralis) – larvele eliminate de omul infestat se

dezvoltă pe sol şi se înmulţesc prin acuplare. Dacă nu găsesc conditii favorabile
pentru desvoltare, larvele se închistează, formând strongiloide, care pot reziste mai
multe săptămâni, până când ajung intr-un alt organism.
 Poluarea solului

Poluanţi non-biodegradabili

Poluare industrială

Poluare prin agricultură

Poluare menajeră
Deşeuri zootehnice Zootehnie intensivă
Deşeuri industriale Aplicare fertilizatori
Depozit deşeuri autorizat Fungicide Ierbicide

Pesticide

Depuneri deşeuri

Infiltrarea deşeurilor
 Indicatori sanitari de poluare microbiologică a solului

• Indicatori direcţi:
● germenii patogeni

• Indicatori indirecţi:
● germenii mezofili (care se dezvoltă la 35-37ºC)
● germenii coliformi (coliformi totali, coliformi fecali)
● streptococii fecali
● germenii sulfito-reducători
● germenii nitrificatori (genul Nitrobacter)
● paraziţii intestinali
 Indicatori de poluare biologică a solului

Nr. germeni / g Titru bacili Titru bacili Nr. ouă geohelminţi / g

Sol
sol coliformi Perfringens sol
Curat < 10.000 ≥1 0,1 0
Slab poluat 10.000 – 100.000 0,01 – 1 0,01 – 0,1 0 – 10
Poluat 100.000 – 1.000.000 0,001 – 0,01 0,001 – 0,01 10 – 100
Foarte poluat > 1.000.000 ≤ 0,001 ≤0,001 ≥100