MINISTERUL EDUCAȚIEI, CULTURII ȘI CERCETĂRII AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAȚIONALĂ DIN MOLDOVA

FACULTATEA ȘTIINȚE SOCIALE ȘI ALE EDUCAȚIEI
CATEDRA PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI

Eseu

Tema: Psihologia cognitiva in conteporanietate

Prof.: Strogotean Silvia

MA.,Drd.,conferentiar titular, lector
Elaborat: Iancovici Natalia-gr.181 PS-11

Chișinău, 2019
 Psihologia cognitivă, studiază modul în care persoana umană prelucrează informația, se
străduiește să satisfacă cerințele ridicate de alte discipline științifice complementare, în special
de neuroștiințe și intelegența artificială. Pentru a oferi modele relevante tehnologic și
plauzibile neuronal, ea trebuie să renunțe la banalitățile solemne, la teoretizările aflate la o
palmă deasupra simțului comun care din păcate, grevează încă asupra unei părți însemnate a
psihologiei. Se pierde din public, dar se câștigă în rigoare.
Sintagma de psihologie cognitivă are două sensuri. Mai întâi, ea semnifică studiul
detaliat al sistemului cognitiv uman și al subsistemelor sale( memoria,gândirea,
limbajul,percepția etc). Considerându-se sistemul cognitiv ca sistem de prelucrarea
(procesare) a informației, aceasta revine la a spune că psihologia cognitivă studiază
procesările la care este supusă informația între inputul senzorial și outputul motor sau
comportamental. Urmând fluxul prelucrărilor de informație, psihologia cognitivă ăși
elaborează un limbaj propriu, ce face adesea caducă utilizarea termenilor tradiționali din
psihologie și utiizează o metodologie specifică (ex. : analiza de protocol, simularea pe
calculator a proceselor cognitive, recursul la formalisme logico-matematice etc.) care îi
conferă un statut distinct în ansamblu științelor contemporane. Sub raport tematic ea se
dovedește a fi o continuare a psihologiei gestaltiste și asociaționiste de la care preia multe
teme de cercetare pe care le tratează însă cu o metodologie mult mai riguroasă, scufundată în
paradigma conceptuală a teoriei informației.
În al doile rând, sintagma psihologie cognitivă desemnează o anumită abordare a tuturor
fenomenelor psihice și comportamentale din perspectiva mecanismelor informaționale
subiacente. Rezultă ” teorii cognitive ale emoțiilor sau stresurilor”- care încearcă să
stabilească modul în care procesele cognitive determină reacția sau emoțiile de stres, ” teorii
cognitive ale motivației” – centrate pe detectarea prelucrărilor de informație în motivație, ”
psihologia socială cognitivă – tentată să explice comportamentul social prin prisma factorilor
cognitivi intricați etc. Inițial, orgolioasă și imperialistă – cu tendința de a reduce toate
fenomenele psihice la secvențe de procesări de informație – abordarea cognitivă s-a maturizat
ulterior, prin reconsiderarea caracterului ireductibil al altor factori implicați în dinamica
comportamentului uman (Richard, Bonet și Ghiglione. Vol. III, 1990). Pe scurt, dintr-o
abordare cognitivistă, a devenit o abordare cognitivă.
Este psihologia cognitivă o modă, un curent care va sfârși mai mult sau mai puțin
lamentabil precum alte curente psihologice (asociaționismul, introspecționismul,gestaltismul,
behaviorismul etc.)? Răspunsul este negativ. În măsura în care sistemul bio-psihic uman este
un sisitem deschis, realizând cu mediul său nu numai un schimb substanțial și energetic, ci și
unul informațional, ăsihologia cognitivă își are și va avea permanent proriul său obiect de
studiu. Recunoscând natura informațională a fenomenelor psihice (sau a majorității acestora),
fenomenele ireductibile la structurile neurobiologice care realizează sau implementează
prelucrările de informație (neuroștiințele) sau la jocul contingențelor ce acționează asupra
comportamentului (behaviorismul), recunoaștem implicit perenitatea psihologiei cognitive.
Studierea psihologiei cognitive îți dă sentimentul optimist și tonifiant al dezvoltării
cumulative a psihologiei. Ea explică tot ceea ce a putut fi expicat pe baza teoriilor anterioare
dar, în plus, explică și ceea ce acestea nu au putut explica. În concluzie psihologia cognitivă
studiază mecanismele de prelucrare a informației și impactul lor asupra ansamblului
personalității. Ea are un limbaj propriu și o metodologie specifică, preia și dezvoltă temele
paradigmelor anterioare, inclusiv behaviorismul pe care inițial l-a criticat cu severitate.
Studiul psihologiei cognitive pune în evidență caracterul cumulativ al dezvoltării psihologiei
înseși. După această schiță de portret, ne punem întrebarea care sunt relațiile psihologiei
cognitive cu celelalte ramuri ale psihologiei? Răspunsul la această chestiune presupune luarea
în considerare a ceea ce s-ar putea numi caracterul bipolar al psihologiei cognitive, adică a
faptului că ea este, în același timp : a) o disciplină specifică din cadrul științelor cognitive și
b) o ramură sau direcție de specializare a psihologiei înseși.
Mijlocul secolului nostru a fost martorul unor realizări științifice remarcabile în logica
matematică, cibernetică și teoria informației.
Eforturile de axiomatizare și formalizare a logicii intreprinse de B. Russell, R. Carnap, D.
Hilbert, K. Godel etc. erau încununate prin rearea sistemelor formale și definirea
calculabilității. Într-un sistem formal, manipularea simbolurilor se face pe baza unor reguli
pur sintactice, ceea ce permite demonstrarea teoremelor din axiome pe baza unor calcule
mecanice. Orice funcție este calculabilă dacă este general-recursivă, adică dacă ea poate fi
specifică în mod clar și descompusă într-un număr finit de componente. Datorită a acestei
difiniții a calculabilității, devenea evident faptul că nu numai funcțiile numerice sau
calculabile, ci și orice funcție general-recursivă, de la funcțiile logice elementare până la
combinațiile lingvistice sau comportamente de rezolvare de probleme. Într-adevăr dacă se
descoperă o relație funcțională între inputul și outputul (sau comportamentul) unui individ, și
dacă această funcție este general recursivă, adica se poate specifica printr-un număr finit de
pași, funcția respectivă poate fi reprodusă cu mijloace mecanice.
Rezultatele din logica matematică, în primul rând definirea calculabilității,explică de ce
primele realizări notabile ale științelor cognitive au apărut în sfera demonstrării pe calculator a
teoremelor din sistemul formal de logică elaborat de Russell și Whithead în Principia
Mathematica (1915). Fără cercetările de logică simbolică din primele decenii ale secolului
nostru acest lucru n-ar fi fost posibil.
Născute din necesități practice ale războiului legate de îmbunătățirea comunicațiilor,
teleghidarea rachetelor etc., cibernetica și teoria informației au atras atenția lumii științifice
asupra informației fluxurilor informaționale. Până în acel moment cercetările au vizat doar
astectele substanțiale și energetice ale realității neglijând dimensiunea informațională. Or, în
această perioadă s-a dovedit că investigarea informației este nu numai necesară, ci și posibilă,
elaborându-se primele teorii matematice ale informației (shannon) și primele mașini de
procesare a informațiilor (von Neumann). Formaizată și convertită în funcții calculabile,
informația a făcut posibilă apariția calculatoarelor, producând o adevărată revoluție
tehnologică. În psihlogie devene tot mai evident faptul că paradigma behavioristă și-a epuizat
potențialul explicativ. Explicarea unor comportamente complexe reclama reconsiderarea
cutiei negre, a proceselor psihice interne neglijate de behavioriști. Profitând de aportul acelor
trei discipline menționate mai sus, psihologii au proiectat o nouă viziune asupra psihicului a
sistem de procesare a informației. Studiul fenomenelor psihice a devenit studiul prelucrărilor
pe care le suferă informația între inputul senzorial și outputul motor (Neiser, 1967).
Emulația intelectuală de la sfârșitul războiului a cuprins cercetătorii din toate domeniile
care vor forma ulterior corpul științelor cognitive: psihologi (ex. : G. Miller, k. Pribrann, U.
Neisser), logicieni (ex.: Church, Godel, McCollough și Pitts), lingviști (ex.: N. Chomsky),
antropologi (ex.: C.L. Strauss, Roy D”Andrade), specialiști în intelegență artificială (ex.: M.
Minsky, J. McCarthy, A. Newelletc.), filozofi (ex.: H. Putnam, J. Fodor) și neurobiologi (ex.:
K. Lashley, D. Hebb). După mărturia unui student din acea vreme – H.A. Simon – devenit el
însuși una din cele mai marcate figuri ale științelor cognitive, toți acești ceretători, de vârste și
specialități diferite, formau un colegiu invizibil din care s-au născut științele cognitive (apud
Gardiner, 1987).
În vara anului 1956 se conturaseră două grupuri de cercetare a mecanismelor de procesare
a informației – unul la MIT (Massachussets Institute of Technology), celălalt la Carnegie-
Melllon. În toamna aceluiași an, între 10-12 septembrie, MIT organizează un simpozion
asupra teoriei informației. În ultima zi a simpozionului, la 12-septembrie – considerată ziua de
naștere a științelor cognitive – erau prezentate trei comunicări de referință: H.A. Simon și A.
Newell prezentau prima demonstrație pe calculator a unei teoreme logice într-o comunicare
intitulată sugestiv: Logic Theory Machine; N. Chomsky, prin Three models of languaje,
critica zdrobitor behaviorismul, inițiind lingvistica teoretică; în fine, G. Miller prezenta forma
preleminară a celebrului său studiu: „The Magical number seven, plus or minus two: some
limits to our capacity for processing information”, publicat în același an în Psychological
Review. Științele cognitive prindeau contur. Câțiva ani mai târziu, în 1967, U. Neisser
consacră termenul de psihologie cognitivă prin publicarea unui volum cu acest nume:
Cognitive Psychology. La mijlocul anilor șaptezeci are loc un eveniment important pentru
cercetătorii angajați în științe cognitive, ilustrativ și din punct de vedere al sociologiei știinșei.
Fundația Alfred P. Sloan, o fregventă susținătoare a cercetărilor avansate prin promovarea
unor programe speciale de cercetare – Particular Programs – se hotărește să aloce câteva sute
de milioane de dolari pentru dezvoltarea științelor cognitive. Mulți savanți și-au modificat
drastic agenda de lucru pentru a putea participa la reuniunea de împărțire a fondurilor de
cercetare (vezi Gardiner, 1987). Efectele s-au simțit imediat. În 1977 ia ființă o societate
internațională de științe cognitive (Cognitive Science Society) care începe să editeze revista
Cognitive Sciens. Se crează rapid departamente și unități de științe cognitive în toate marile
universități americane,apoi vest-europene. Se instituie doctorate în științe cognitive și se țin
cursuri de vară pe aceeași temă etc. din primii ani ai deceniului nouă, științele cognitive
constituie deja o preocpare instituționalizată, cu un profil academic distinct. În 1978, scriind
primul raport către fundația Sloan, cunoscut sub numele de SOAP (State of The Art Paper),
specialiștii din științele cognitive menționau: „existența domeniului nostru de cercetare e
determinată de existența unui obiectiv comun: descoperirea capacităților computaționale și de
reprezentare ale psihicului precum și a proiecțiilor lor structurale și funcționale în creier”
(apud Gardiner, 1987, p. 36). Altfel spus, obiectul de cercetare al științelor cognitive este
sistemul cognitiv natural sau artificial. Psihologia cognitivă studiază sistemul cognitiv uman.
SOAP cuprindea o scurtă radiografie a celor șase discipline sau științe cognitive: psihologia
cognitivă, intelegența artificială, filozofia, lingvistica, neuroștiințele și antropologia.
Relațiile dintre disciplinile care formează științele cognitive nu sunt statice, ci dinamice,
într-o continuă evoluție. De pildă, multă vreme în relațiile dintre filozofie și neuroștiințe,
influențele lor reciproce au fost foarte slabe. O dată cu relansarea conexionismului, modelarea
neoconexionistă a proceselor cognitive a favorizat apropierea celor două discipline.
Psihologia cognitivă abordează subiecte despre sistemul cognitiv uman: percepţia,
gândirea, memoria, limbajul, prelucrarea informaţiei vizuale, mecanismul atenţiei, rezolvarea
de probleme.