CURS EPIDEMIOLOGIE ŞI SĂNĂTATE PUBLICĂ ANUL II SEM II

CONŢINUT TEMATIC 1. Conceptele de bază ale epidemiologiei  Definirea noţiunilor de bază ale
epidemiologiei: definire, obiectul preocupărilor, obiective, domenii de aplicare, nivelele cercetării
epidemiologice.  Susţinerea caracterului cauzal al unor asociaţii: termenul de inferenţe (generalizări) de
tip cauzal elemente luate în consideraţie în cazul asocierii epidemiologice, relaţia de cauzalitate dintre
un factor şi boală, strategia bazată pe factori de risc comuni mai multor boli, strategia ecologică. 
Descrierea epidemiologiei bolilor infecţioase: procesul epidemic, clasificarea epidemiologică a bolilor
infecţioase, activitatea şi asistenţa antiepidemică, supravegherea epidemiologică (infecţii digestive,
infecţii aerogene, zooantroponoze, parazitoze, infecţia HIV/SIDA, infecţii nozocomiale).  Interpretarea
caracteristicilor epidemiologiei bolilor cronice: distribuţia şi determinanţii bolitor cronice în populaţii
diferite, controlul problemelor cronice de sănătate, metode folosite de epdemiologie, anchetele
epidemiologice, screening-ul şi studiile de prevalenţă;

2. Starea de sănătate şi caracteristicile sănătăţii publice.

Modele de sănătate publică:  Modelul epidemiologic Denver (starea de sănătate inftuenţată de biologia
umană, mediu, comportament şi serviciile de sănătate).  Modelul integrat al stării de sănătate (starea
de sănătate infiuienţată de sărăcie, factori sociali, stilul de viaţă, şomajul, locuinţele nesănătoase,
poluarea mediului, nivelul de educaţie).  Modelul stării de sănătate, a determinanţilor şi a intervenţiilor
(determinanţi direcţi - fumatul, nutriția, alcoolul, consumul de droguri, accesul la apa potabilă, sanitaţia,
habitatul, violenţa mai ales în familie, accesul la îngrijiri de sănătate şi determinanţi indirecţi produsul
intem brut, distribuţia veniturilor între judeţe/în interiorul judeţului, sărăcia, modificările climei, factori
socio-demografici, educaţia, situaţiile de criză).  Conceptul „structură-proces-rezultate” de analiză a
determinanţilor sănătăţii în relaţie cu calitatea  Managementul datelor şi al informaţiilor medicale. 
Managementul sistemelor de informaţii.  Definiţie, concepte, tipuri de informaţii (clasificarea după
sursă, după natură, după nivelul managerial, după temporalitate, după frecvenţa de colectare, după
utilizare, după format, după apariţie, după tip).  Calitatea datelor (relevanţa, corectitudinea,
exhaustivitatea, încrederea în sursa

informaţiei), metode de comunicare a informaţiei (faţă în faţă, scrisă, vizuală, orală, electronică),
instrumente, analiza şi interpretarea datelor.

Probleme de sănătate publică

3. Monitorizarea stării de sănătate.

 Indicatori utilizaţi în monitorizarea stării de sănătate a comunităţii: Propuşi de U.E. (indicatori ai stării
de sănătate, indicatori ai stilului de viaţă, indicatori de caracterizare a condiţiitor de viaţă şi muncă,
protecţia sănătăţii, caracteristici demografice şi sociale); Propuşi de 0.M.S. - strategia „Sănătatea pentru
toţi în secolul XXI”, îngrijirite de sănătate (nursingul) în contextul strategiei „Sănătate XXI”. Strategia
naţională de sănătate  starea de sănătate a populaţiei,  politica de sănătate a guvernului,  principii
directoare,  scopul şi obiectivele strategiei naţionale de sănătate publică, domenii prioritare de
intervenţie (boli netransmisibile, boli transmisibile, sănătatea mintală, sănătatea familiei, servicii
preventive, implementare, monitorizare, evaluare, statistica populaţiei, dinamica populaţiei, (concepte,
măsurarea natalităţii şi fertilităţii, ani potenţiali de viaţă pierduţi, anii de viaţă ajustaţi cu incapacitatea,
rnăsurarea mortalităţii infantile).  Metode de monitorizare a stării de sănătate bazate pe rate
demografice:  Statistica populației (numărul, repartiţia teritorială, ponderea în mediul urban/rural,
densitatear structura pe sexe, structura pe grupe de vârstă).  Dinamica populației (concepte,
măsurarea natalităţii şi fertilităţii, ani potenţiali de viaţă pierduţi, anii de viaţă ajustaţi cu incapacitatea,
măsurarea mortalităţii infantile, măsurarea mortalităţii generale şi specifice).  Implicațiile statisticii şi
dinamicii populaţiei pentru serviciile de sănătate publică

4. Măsurarea şi analiza morbidităţii

 Morbiditatea şi tipurile de morbiditate:  supravegherea bolilor acute şi cronice (caracteristici comune

şi diferenţiate), definiţia morbidităţii, co-morbiditatea, utilizarea morbidităţii în studiile epiderniologice
descriptive.  Măsurarea morbidităţii observate:  Determinarea factorilor de risc ca precursori ai
bolilor, calcularea relaţiei dintre factorii de risc şi boală, abordarea transversală şi abordarea
longitudinală, populaţia la risc.  Abordarea morbidităţii observate: unitatea de observare = evenimentul
(cazul de

îmbolnăvire, persoana bolnavă) şi aspectul morbidităţii = fenomenul (incidenţa, prevalenţa,

morbiditatea cu ITM, morbiditatea cu invaliditate, morbiditatea spitalizată, mortalitatea specifică,
morbiditatea individuală - pe contingent, morbiditatea succesivă dinamică), sursa datelor şi informaţiilor
(date de rutină şi date obţinute prin studii speciale - cercetări, screening, anchete medicale).

 Indicatorii de morbiditate:  incidenţa, prevalenţa, morbiditatea spitalizată, morbiditatea cu

incapacitate de muncă, indici de structură pentru incidenţă/prevalenţă;  obiective, formule de calcul,
reprezentări grafice.  Conceptul de vizualizare a informaţiilor referitoare la sănătate (aplicabil la nivelul
individului, familiei, comunităţii, cu evaluări la nivel regional şi naţional) descriere cantitativă şi evaluare
cantitativă a aspectelor multidimensionale ale sănătăţii într-o populaţie.

5. Aplică programe de sănătate publică.

 Iniţierea:  Prezentarea situaţiei existente, (elemente de biostatistică, analiza statistică, reprezentarea
grafică a informaţiilor, utilizarea software-ului specializat).  Identificarea problemelor, descrierea
priorităţilor şi formularea problemei de sănătate.  Specificarea participanţilor şi colaboratorilor,
stabilirea populaţiei ţintă şi a beneficiarilor, durata programului. Oportunităţi şi constrăngeri. 
Planificarea:  Scop, obiective (generale, intermediare, specifice, operaţionale), rezultate aşteptate. 
Implementarea:  Instrumente urmărite, organizarea implementării (resurse umane) materiale,
financiare, informaţionale).  Structura organizaţională, responsabilităţi, planul activităţilor.  Estimarea
bugetului, monitorizare.  Evaluarea:  indicatori de monitorizare,  criterii şi norme utile în control şi
evaluare,  evaluări parţiale, evaluare finală, concluzii şi propuneri.

EPIDEMIOLOGIE

TERMINOLOGIE – explicația termenilor de specialitate

Termenul de epidemiologie are origine greacă : EPI = deasupra, peste

+ demos = popor, populație + logos = știință

Deci, epidemiologia este știința care studiază procese la nivel populational.

Definiții :

Epidemiologia - stiința medicală care se ocupă cu studiul distribuției determinanților stărilor sau
evenimentelor legate de sănătate în anumite populații cu aplicarea rezultatelor acestui studiu în
controlul problemelor de sănătate (după J. Last 1988) - epidemiologia bolilor transmisibile studiază legile
apariției, existenței și raspândirii bolilor infecțioase în populație și pe această bază stabilește măsurile
necesare prevenirii, combaterii și controlului până la eradicarea acestor boli. - știință fundamentală în
medicină care urmărește ameliorarea stării de sănătate a populației. - domenii particulare ale
epidemiologiei: epidemiologia mediului, ocupațională, etc.

Cu alte cuvinte, este știința care se ocupă cu studiul răspândirii bolilor și stărilor biologice în
colectivitățile umane, a cauzelor și condițiilor care le determină, în vederea elaborării măsurilor de
combatere, prevenire și eradicare precum și promovarea sanogenezei (promovarea sănătații).

Epidemiologia se confruntă nu numai cu boala, infirmitatea, decesul ci și starea de sănătate și mijloacele

de ameliorare ale acesteia.

Epidemiologia prin mijloacele și scopurile sale se evidențiază ca știință fundamentală în medicina

preventivă și cea clinică. Unitatea de studiu în epidemiologie este populația, fie ca termen geografic fie
ca grup de bolnavi, pacienți spitalizați, etc.

Fenomenul de apariție și propagare în rândul populației a unui fenomen patologic sau biologic se
numește fenomen epidemiologic sau proces epidemiologic (PE). Sinonimul de Proces Epidemiologic
este justificat deoarece fenomenul epidemiologic este urmărit în dinamica și totalitatea lui de la:
apariție, propagare, regresiune, recădere, recidivă, latență, stingere. Epidemiologia este interesată de
numărul subiecților care prezintă o stare patologica sau biologica intr-o colectivitate. Uneori i se mai
spune - Știința epidemiilor !

De asemenea se preocupă de toți factorii care au determinat starea respectivă, caută implicațiile sociale,
economice, biologice, culturale și politice ale fenomenului. Se încearcă elaborarea de prognoze, care să
orienteze acțiuni complexem să prevină riscurile patologice și să prevină consecințele negative pe viitor.
Cel mai adesea se cercetează colectivități aparent sănătoase pentru a se găsi boli latente, modificari
biologice care tratate din timp evită dezvoltarea maladiiolor respective. Se studiază particularitați
biologice : fertilitatea, longevitatea, bătrânețea.

Astfel, principalele Scopuri ale epidemiologiei: 1. Explicarea principiilor cauzale ale îmbolnavirilor; 2.
Stimularea aplicării epidemiologice în prevenirea bolilor și în promovarea stării de sănătate a populației,
mediului sau ocupațională; 3. Pregătirea specialiștilor în profesii conexe cu cea medicală pentru a
cunoaște cât mai multe aspecte ale stării de sănătate; 4. Încurajarea unei activități clinice practice de
bună calitate prin introducerea conceptelor de epidemiologie clinică; 5. Stimularea interesului continu
asupra epidemiologiei.
Domeniile de aplicare ale epidemiologiei: 1. Cercetări asupra etiologiei bolilor transmisibile 2.
Cercetarea istoriei naturale a bolilor 3. Studiul stării de sănătate a populației 4. Epidemiologie clinică
prin aplicarea principiilor și metodelor epidemiologice în practica medicală 5. Evaluarea eficienței și
eficacității serviciilor de sănătate 6. Alte domenii: elaborarea de algoritmuri diagnostice și terapeutice,
analiza managerială, arborele decizional.

Epidemiologia este recunoscută ca știință de bază a medicinei preventive: Științe de colaborare a

epidemiologiei:  Medicina preventivă  Medicina socială  Igiena  Ecoepidemiologia (noxe exogene) 
Genetica (factori endogeni)  Sociologia medicinei  științe juridice

În medicina modernă actuală, epidemiologică de impune ca o armă profesională necesară și utilă pentru
abordarea problemelor din medicină în general și sănătate comunitară în special.

Utilizarea metodologiei epidemiologice adecvate permite :  cunoașterea și evaluarea stării de sănatate

a populației  intervenția profilactică și curativă

 promovarea stării de sănătate (sanogeneza)

Medicii, din toate specialitățile, dar mai ales cei ce lucrează în domeniul Asistenței primare de sănătate
au nevoie de mijloace metodologice care sa le asigure cunoasterea obiectiva a sanatatii populatiei de
care raspund, evaluarea si programarea unor interventii optime adaptate necesitatilor reale ale
populatiei.

Epidemiologia, prevenirea si controlul principalelor boli infectioase

Epidemiologia elementara a bolilor infectioase

Epidemiologia – stiinta medicala fundamentala care are ca obiect de activitate studiul dinamic al
factorilor determinanti, aparitiei si distributiei starii de sanatate si bolilor intr-o populatie. Bolile
infectioasa transmisibile se extind la nivelul unei populatii printr-un lant continuu de procese infectioase,
fenomen denumit PROCES EPIDEMIOLOGIC.

PROCESUL EPIDEMIOLOGIC (P.E.) IN BOLILE INFECTIOASE

 Totalitatea factorilor si mecanismelor implicate in aparitia, extinderea si evolutia unei boli infectioase
printr-o populatie.  Este constituit din 3 factori principali, majori (determinanti) : -Sursa de agent
patogen (infectios) sau izvorul de infectie -Caile si modurile de transmitere -Populatia sau masa
receptiva  Acesti factori principali sunt influentati de factorii dinamizatori – favorizanti sau secundari
-Socio-economici -Cosmo-meteoro-climato-geografici

Procesul epidemiologic trebuie deosebit de Procesul infectios

Procesul infectios rezulta din interactiunea agentului patogen cu organismul gazda, in anumite conditii
de mediu (ecologia infectiei) si constituie componeta biologica a procesului epidemiologic.

FACTORII EPIDEMIOLOGICI DETERMINANTI

1. Sursa de agent patogen sau izvorul de infectie

Agentii infectiosi patogeni au un rezervor si o sursa de infectie.

Rezervorul este locul unde agentii infectiosi exista, traiesc si se multiplica. Rezervorul poate avea o
specificitate inalta atunci cand provin in exclusivitate de la om sau pot proveni de la animele dar exista si
rezervoare inanimate. Sursa de agent patogen sau sursa de infectie

 organismul uman sau animal care creaza conditii de viata, adapost si multiplicare pentru
microorganisme, de unde se elimina si trec la alte persoane receptive.  sursa de infectie impreuna cu
teritoriul din jurul sau, unde exista oportunitatea de a se transmite agentul patogen, reprezinta focarul
epidemic  eliminarea agentului patogen in mediu se realizeaza la nivelul portilor de eliminare (cai
naturale sau leziuni determinate de agentul patogen).

Caile de eliminare (vehiculare) a microorganismelor de la sursa spre receptivi: prin procese biologice. 1.
Secretii naso-faringiene (picaturi Flugge): infectii respiratorii (virale: gripa,viroze respiratorii,
bacteriene:TBC, Angine) 2. Saliva sau lichidul oral (suc gingival): infectie urliana, hepatita B, rabie, HIV. 3.
Sputa sau secretiile bronhice: infectiile pulmonare; TBC. 4. Secretiile cutaneo-mucoase si purulente:
erizipel, varicela, pesta bubonica, stafilocociile sau streptocociile cutanate, scarlatina, otice,
oftalmologice, bolile venerice virale, bacteriene, chlamidiene, (HIV, SiFILIS) 5. Lichidele seroase: LCR,
peritoneal, pericard, pleural, sinovial(articular), exudate, transudate. 6. Varsaturile in infectii digestive,
febra tifoida, dizenterie, toxiinfectiile alimentare; 7. Materiile fecale: infectiile digestive, dizenterie,
holera, hepatite enterale virale, poliomelita; febra tifoida; 8. Sangele infectat cu virusuri, bacterii,
richettsii, protozoare, HIV, malarie, tifos exantematic, febra Q, encefalite, toxoplasmoza; 9. Secretiile
genitale: vaginale si spermatice in infectiile venerice; HIV, HVB, HVC. 10. Urina: febra tifoida,
leptospiroza, in infectiile urinare, TBC uro-genitala; 11. Secretia lactata umana: in HIV, VHB, antrax,
bruceloza, febra aftoasa, encefalita de capusa. 12. Fragmente de tesuturi si organe: HIV, HVB, HVC,
citomegalusvirus (CMV).

Durata eliminarii agentilor infectiosi se numeste perioada de contagiozitate si este variabila pentru
fiecare proces infectios in parte.

Sursele de infectie umana sau animala sunt:

 omul sau animalul bolnav cu forme tipice sau atipice de boala; - bolnavul elimina germeni in orice
stadiu al bolii dar mai ales in perioada de invazie si de stare a bolii; - epidemiologic, surse importante de
agent patogen sunt bolnavii cu forme atipice, fruste, ambulatorii sau infectii inaparente care raman
nedescoperite si disemineaza pe arii largi;

 purtatorii de germeni sunt reprezentati de : - fostii bolnavi: temporari, convalescenti sau cronici;

- persoane sanatoase: care avand imunitate fie ca urmare a trecerii prin boala sau postvaccinare nu au
facut boala dar elimina temporar sau cronic germenii; purtatori de contact, purtatori ocazionali.

Purtatorii de germeni intretin nivelul endemic al unei boli si stau la baza unor izbucniri epidemice in
colectivitate.

Sursele animale de infectie: - mamifere, pasari, artropode. - pot fi ele la fel bolnave sau purtatoare; -
germenii pot ajunge accidental de la ele la om; - bolile se numesc antropozoonoze si reprezinta cam o
treime din totalul bolilor infectioase: leptospiroza, antrax, malarie, bruceloza, toxoplasmoza,
tichineloza, etc.

2.Caile si modurile sau mijloacele de transmitere a infectiei

Transmiterea, a doua componenta a P.E. se refera la miscarea agentului patogen de la sursa la persoana
receptiva. Transmiterea se face in mod: 1.Direct 2.Indirect

1.Transmiteres in mod direct:  Contact de imediata vecinatate: bolile arogene  Contact fizic:
sexual(bolile venerice, HIV, HVB), sarut(mononucleoza infectioasa, difterie), muscatura(rabie),
transcutanat(boala ghearelor de pisica), boli de piele(scabie).  Transplancentar: rubelola, toxoplasmoza,
CMV, HIV, VHB.  Transfuzii de sange: hepatite, retroviroze, sifilis  Transplante: citomegalovirus, HIV,
VHB, rabie, prionii.

2. Transmiterea in mod indirect prin:  elemente din mediu extern: aer, apa, pulberi de sol, alimente,
maini, obiecte, instrumentar, vectori.  Simplu: cand este implicat un singur element  Complex: de tip
stafeta, cand sunt implicate unul sau mai multe elemente

Transmiterea prin aer (aerogena): - Cea mai frecventa si comuna cale de transmitere - Microorganismele
se elimina de la sursa prin picaturile septice: secretii nasofaringiene sau secretiile plagilor de pe
tegumente sau mucoase, din fecale, urina - Raspandirea prin aer se poate face:

o Picaturi septice sau Flugge provenind din nasofaringe expulzate prin tuse, stranut, vorbit, care se
mentin virulente in scurt timp dupa eliminare (contact). o Nucleosolii sunt picaturile septice care si-au
pierdut apa de la suprafata dar in interior germenii sunt conservati: M. tuberculosis, stafilococii o Pulberi
bacilifere care provin din secretiile uscate antrenate de particule de praf si incarcate cu agentii patogeni
rezistenti la uscaciune: stafilococi, streptococi, bacili difterici. Principalele boli cu transmitere aerogena:
gripa, virozele respiratorii, tuberculoza pulmonara, varicela, rujeola,difteria, tusea convulsiva,
pneumoniile.

Transmiterea prin apa sau hidrica - cale Importanta de transmitere, implicata in epidemiile hidrice - apa
de suprafata se contamineaza cu dejectele umane sau animale, adapatul animalelor bolnave, inot,
deversarea apelor fecaloid-menajere, etc. - apa din instalatiile centrale de apa se pot contamina prin
conductele fisurate, incorect racordate care permit infiltrarea unor impuritati cu germeni; - germenii
sunt rezistenti variabili in apa de la cateva zile la cateva luni; sunt germeni care pot rezista si in gheata
(salmonele, dizenterici, virusuri), apa de mare, sucuri, ape minerale, diverse bauturi, bere. Principalele
boli cu transmisie hidrica: holera, febra tifoida, dizenteria, hepatitele acute virale enterale, leptospiroze,
diverse parazitoze.
Transmiterea prin solul contaminat: - permite transmiterea germenilor rezistenti mai ales sub forma de
spori care impreuna cu pulberile contamineaza obiectele - cel mai frecvent solul este implicat prin
mecanismul complex, de tip stafeta si mai rar simplu. - germenii cei mai frecventi implicati in
transmiterea prin sol: salmonele, dizenterici, vibrioni holeri, geohelminti Principale boli cu transmitere
prin sol: tetanos, antrax, botulism.

Transmiterea prin alimente: - mod frecvent de transmitere fie prin alimente de origine animala fie
vegetala - alimentele pot fi contaminate direct de la sursa: o carnea cu Trichinella spiralis, Salmonella
sp., M. tuberculosis, laptele cu Brucella, M. tuberculosis, Staph. Aureus, ouale cu Salmonella sp. - in
timpul transportului, depozitarii, conservarii, servirii: o vegetale (legume si fructe) irigate cu ape
contaminate, solul ingrasat cu dejecte umane sau animale. o maini nespalate sau cu infectii o prepararea
fara spalare suficienta: geohelminti o conservarea casnica insuficienta termic si pastrarea
necorespunzatoare: zacusca de legume sau de peste, suc de rosii, carnati, jambon, etc.

10

Principalele boli cu transmitere alimentara: toxiinfectii alimentara, holera, trichineloza, salmoneloze,

lambliaza, etc.

Transmiterea prin obiecte contaminate: cu secretii si excretii ale bolnavilor sau purtatorilor, sange, alte
fluide biologice. - simplu sau complex - obiecte sanitare, de mobilier, diverse manere, intrerupatoare,
efecte personale, etc. - in mediu sanitar, in mod special: lenjeria, vesela, instrumentalul medical,
medicamente, etc.

Principalele boli transmise prin obiecte: hepatite virale, parentale, scabie, pediculoza, viroze.

Transmiterea prin maini maini murdare: - mod extrem de eficient si frecvent, mai ales pentru bolile cu
transmitere digestiva dar si respiratorie. - simplu sau complex, autocontaminare sau de tip stafeta, prin
intermediul apei, alimentelor, obiectelor - cale importanta in mediu spitalicesc prin ingrijirea bolnavilor,
manipularea aobiectelor sau produselor biologice Principalele boli transmise prin maini murdare:
dizenterie, febra tifoida, hepatite virale enterale, poliomelita, infectii cu poarta de intrare respiratorie.

Transmiterea prin vectori (insecte): - cale importanta de raspandire a bolilor infectioase - vectorii sunt
membri ai increngaturii – arthropoda

Vectorii pasivi: vehiculeaza germenii in mod mecanic, fara sa le fie gazde sau loc de multiplicare:
mustele, gandacii de bucatarie (blatide), furnicile. - contaminarea vectorilor se face prin contact extern
direct cu produse biologice, in timpul hranirii, sugerii. - pot transmite: dizenterie, salmoneloze, holera,
stafilococii, oua de geohelminti.

Vectorii activi hematofagi: sunt gazde intermediare, in care germenii isi desfasoara ciclul de dezvoltare:
paduchii, puricii, tantarii, flebotomi, capusele. - germenii patrund in gazda in timpul pranzului hematofag
deoarece exista obligatoriu un timp de regurgitare al continutului digestiv imediat dupa intepare -
germenii sunt introdusi astfel odata cu continutul tubului digestiv si determina in noua gazda infectia.
Principalele boli transmise prin vectorii hemtofagi: rickettsioza, malaria, encefalitele virale (West-Nile,
de taiga).

3. Masa ( populatia) receptiva

11

Starea de receptivitate reprezinta capacitatea organismului de a face infectia sau boala pentru ca nu
poate invinge agresiunea microorganismelor.

Este a treia veriga determinanta sau obligatorie a P.E.

Imunitatea sau rezistenta organismului este proprietatea organismului de a nu face infectia sau boala.
Este starea inversa receptivitatii si poate fi de doua feluri: - rezistenta specifica este dependenta de
prezenta anticorpilor (Ac) – umorala si de prezenta unor celule cu capacitate protectiva antiinfectioasa
(celulara) - rezistenta nespecifica (generala) este data de: integritatea barierilor cutanate si mucoase,
hematopoeza, metabolizare, inflamatie, fagocitoza, sisteme secretorii, aciditatea gastrica, etc.

Rezistenta (imunitatea) este: naturala si artificiala.

Imunitatea naturala – se realizeaza fara interventia omului si este datorata trecerii prin boala, deci este
o imunitate activa. Este specifica de specie si se transmite transplancentar – imunitate pasiva.

Imunitatea artificiala – se realizeaza prin vointa omului prin scheme preventionale. Este de tip artificial –
activa prin administrarea de vaccin si artificial – pasiva prin administrare de Imunoglobuline (lg) sau
seruri imune.
Fondul imunitar al unei populatii reprezinta proportia persoanelor posesoare a unui anumit tip de
anticorpi, aparuti dupa trecerea prin boala respectiva sau dupa vaccinare. Receptivitatea la infectie este
influentata de numerosi factori personali: - varsta, sex, rasa sau grup etnic, status hormonal, alimentatie,
stare de nutritie, stress, experienta imunologica, comportament la risc, profesie, etc. Stabilirea starii de
receptivitate se face prin analiza morbiditatii si mortalitatii, anchete epidemiologice si
seroepidemiologice.

FACTORII SECUNDARI, FAVORIZANTI – DINAMIZATORI AI PROCESULUI EPIDEMIOLOGICI

Factorii determinanti ai PE sunt influentati activatori sau limitativi de o serie de factori favorizanti
(secundari). Ei provin din componenta naturala sau sociala a ecosistemului uman. Factorii naturali:
cosmici, meteorologici, climatici, geografici. Meteorologici : - umiditate, regimul precipitatiilor,
temperatura. Cosmici : - gradul ionizarii atmosferice, regimul vanturilor, radiatiile ultraviolete
Geografici : - latitudine, altitudine, relief. Se vorbeste de o patologie geografica – preponderenta unor
boli in anumite zone geografice.

12

Interventia unor factori F-D determina sezonalitatea unor boli: bolile aerogene in sezonul rece, bolile
diareice (BDA) in sezonul cald, trichineloza in sezonul de taiere a porcilor, etc. Factorii socio-economici:
conditiile de viata si munca. o Locuinta: - supraaglomeratie, umeda, intunecoasa, igrasie, invadata de
rozatoare, paraziti, prost ventilata, meniu poluat. o Alimentatia: -insuficienta, necorespunzatoare din
punc de vedere a echilibrului caloric si nutrientilor, conditii neigienice de preparare, pastrare si consum s
hranei, etc. o Apa potabila: -insuficienta, necorespunzatoare din punct de vedere al potabilitatii. o Brasaj
populational: -navetism, turism intern si international, migratie pentru munca; boli de import-export. o
Caile de comunicatie: -mijloace de transport: terestru, aerian, naval, mijloace de agrement. o Profesia si
calificarea: -boli profesionale: sectorul zootehnic, medical. o Gradul de cultura si civilizatie: -generala,
pentru sanatate.

FORMELE DE MANIFESTARE A PROCESULUI EPIDEMIOLOGIC

Manifestarea PE este determinata de particularitatile factorilor determinanti, momentul si ponderea

interventiei factorilor secundari si determina anumite forme de manifestare. Formele de manifestare
depind de: numarul, dispersia temporala si spatiala a unor imbolnaviri intr-un grup populational. Forma
de manifestare ale PE sunt: 1. Sporadica 2. Endemica 3. Epidemica 4. Pandemica La care se adauga
caracteristici ca: sezonalitatea, periodicitatea.
1. Manifestarea sporadica: cazuri de boala dispersate in timp si spatiu, fara legatura aparenta intre ele;
morbiditatea redusa; situatia epidemiologica favorabila; cazul bolilor supuse vaccinarii; conditii socio-
economice bune. Ex. Tetanos, rabie, antrax. 2. Manifestarea endemica: imbolnaviri in numar redus, dar
constant in timp si spatiu; fara legatura evidenta intre ele; exista tendinta de concentrare spatiala si
temporala; morbiditate redusa; situatia este intretinuta de factori biologici si sociali; este o situatie de
risc deoarece poate duce la aparitia unei epidemii. Ex. Scarlatina, dizenteria, tusea convulsiva. 3.
Manifestarea epidemica: imbolnaviri acumulate intr-un spatiu anumit si timp scurt si care depasesc
estimarile (expectantele); morbiditatea crescuta intr-un interval de saptamani-luni; exista populatie
receptiva, cu risc, surse multiple, cai de transmitere contaminate; exista legatura cauzala intre cazuri.
Potentialul epidemic al unei boli este dependent de: - constantele biologice: contagiozitate, mod de
transmitere - aspectele sociale: structura anului scolar, densitatea populatiei, dimensiunea familiei.
Caracteristicile epidemiilor:

13

- explozive in toxiinfectiile alimentare (TIA), hidrice; - lente: in “pata de ulei”: boli sexuale - severitate:
boli emergente. - durata de evolutie: lunga, scurta, medie. - modul de stingere; brusc, lent, cu coada. -
perioade interepidemice: sezoane, ani, zeci de ani. Dupa originea si modul de transmitere epidemiile pot
fi: - hidrice: explozive in numar mare, aparute brusc; se limiteaza la populatia care a consumat apa
contaminata din aceeasi sursa; se suprapune pe aria de distributie a apei din surse; cazurile scad brusc in
momentul suspendarii sursei. - alimentare: asemanatoare celor hidrice dar de dimensiuni mai reduse; se
identifica alimentul contaminat. - de contact: prin mod particular de viata; cazurile se extind in
comunitate de la o persoana la alta, in pata de ulei; ex. Bolile venerice, HIV.. - prin vectori: infestatie
rozatoare – ciuma, leptospiroza; tantari – malarie, encefalite. 4. Manifestarea pandemica: cumulare de
epidemii cu caracter extensiv care intereseaza arii geografice intinse (tari, continent, planeta). De a
lungul timpului au avut manifestari pandemice: holera, variola, gripa, pesta (ciuma), tifosul exantematic,
febra recurenta; in prezent – HIV \SIDA, hepatitele virale parentale B, C. In cazul manifestarii pandemice
intervin numerori factori ca: gradul de receptivitate a populatiei, natura si proprietatile agentului
patogen, numarul si mobilitatea surselor de infectie, factorii socio-economici, cultura religioasa. Formele
de manifestare de tip endemic, epidemic, pandemic traduc programe de supraveghere epidemiologice
deficitare ale sistemelor de sanatate si ale colaborarii internationale.

MASURI GENERALE DE PREVENIRE SI COMBATERE A BOLILOR TRANSMISIBILE

Masuri combatibile (lupta in focar)

1. Depistarea bolnavilor cu forme tipice, atipice, abortive, fruste, inaparente si a purtatorilor de germeni.
2. Izolarea bolnavilor si suspectilor in spitalul de boli infectioase sau la domiciliu. 3. Transportul la spital
se face cu auto sanitara care ulterior se supune dezinfectiei. 4. Declararea cazurilor 5. Inregistrarea si
raportarea individuala si numerica a cazurilor, conform legislatiei in vigoare. 6. Depistarea si
supravegherea contactilor pe toata perioada de incubatie a bolii (calculat din momentul ultimului cu
sursa de infectie, daca nu exista alte indicatii). 7. Masuri de sterilizare apurtatorilor de germeni si de
reducere a riscului de diseminare a infectiei pe perioada portajului. 8. Masuri de dezinfectie, dezinsectie
si deratizare (DDD) in focar. 9. Cresterea rezistentei populatie receptive prin: a. Masuri nespecifice:
igienico-sanitare, nutritie corespunzatoare, calirea organismului.

14

b. Masuri de profilaxie specifica: administrare de imunuglobuline standard sau hiperimune,

chimioprofilaxie, imunizare artificiala specifica. 10. Educatie pentru sanatate.

MASURI DE PREVENIRE

Reperzinta totalitatea masurilor interprinse: intr-o comunitate in absenta cazurilor de boala, cu scopul
evitarii aparitiei si raspandirii acesteia.

Se aplica doua categorii mari de masuri de prevenire, concomitant, coordonat si sistematic.

1. Masuri generale igienico-sanitare: - se bazeaza pe aplicarea si aplicarea normelor de igiena comunala,

alimentara, scolara, profesionala, individuala. - urmaresc realizarea unui climat defavorabil circulatiei
agentilor patogeni si aparitia bolilor infectioase.

2. Masuri speciale antiepidemice: vizeaza controlul tuturor factorilor determinanti si favorizanti ai PE in

contextul patologiei infectioase si a conditiilor specifice dintr-un teritoriu.

Masuri speciale antiepidemice sunt:

a. Triajul epidemiologic – practicat in colectivitatile de copii si tineri. b. Controlul medical la angajare si

controlul periodic al personalului din sectoarele speciale de activitate – alimentatie publica,
aprovizionare cu apa, colectivitati de copii. c. Supraveghere activa a purtatorilor de germeni. d. Masuri
preventive, continue, sistematice de dezinfectie, dezinsectie, deratizare. e. Depistarea activa si lichidarea
promta a focarilor de parazitism. f. Organizarea si aplicarea progamelor de imunoprofilaxie.
PROCESUL EPIDEMIOLOGIC IN BOLILE INFECTIOASE

Dupa mecanismul principal de transmitere:

o cale aerogena o cale digestiva o cale parenterala (tegumente si mucoase) o cale sexuala o cale
parenterala sau verticala

15

 Bolile infectioase (BI) sunt boli cauzate de agenti patogeni de tipul microorganismelor
(bacterii,virusuri,micoplasme,rickettssi,fungi, protozoare etc) si care in mare parte sunt contagioase fiind
transmisibile de la om la om sau de la animale la om.  Bolile infectioase sunt parte inseparabila a vietii
omului in comunitate (inclusiv transmitere intrauterina)  Bolile infectioase reprezinta in majoritate boli
de etiologie cunoscuta  60-80% din bolile interne si pedriatice sunt de cauza infectioasa  60% din
consultatiile ambulatorii o reprezinta virozele respiratorii la toate varstele  Majoritatea BI sunt urgente
si necesita tratament prompt pentru salvarea vietii bolnavului si apararea sanatatii comunitatii 
Mortalitatea si letalitatea sunt uneori foarte ridicate:30-40% in septicemie,meningite,tetanos;60-90% in
febrele hemoragice;100% in rabie  Unele BI sunt incurabile-encefalitele prionice,HIV,PESS  Altele dau
sechele si complicatii grave si frecvente:poliomielita, meningoencefalite,hepatitele B,C,D  Pentru multe
alte BI preventia si combaterea lor constitue strategie de stat si se supune unor reglementari de legi
nationale si internationale: malarie,holera,programe de vaccinare pentru poliomielita,hepatite,
carantinare etc

PROCESUL EPIDEMIOLOGIC IN INFECTIILE ACUTE RESPIRATORII (AEROGENE)

Infectiile Respiratorii Acute (IRA) sunt un grup de afectiuni de etiologie infectioasa care se transmite in
principal pe cale aeriana si afecteaza preponderent unul sau mai multe segmente ale aparatului
respirator. Este posibila si transmiterea pe alte cai decat cea aeriana si localizari la alte nivele decat cele
ale aparatului respirator:tegumente,mucoase, aparat digestiv.

 Infectiile respiratorii acute (IRA) au ca etiologie:virusuri,ricketssi,chlamidii, bacterii,fungi,protozoare 

Peste 25% din totalul patologiei infectioase o reprezinta IRA si chiar 50-70% in zonele temperate  In
medie IRA determina 2.2 milioane de decese la sugari  Din totalul IRA 80% sunt de origine virala (peste
200 de tipuri de virusuri); urmeaza chlamidiile,mycoplasmele  Virusurile respiratorii cele mai frecvente
care se transmit prin inhalare si se localizeaza la tractul respirator sunt:fam.Adenoviridae,fam.
Orthomixoviridae,fam.Paramixoviridae,fam.Coronaviridae,fam. Picornaviridae  IRA virale preced
infectiile bacteriene (suprainfectie)
16

 IRA sunt foarte contagioase,dau imunitate de serotip (gripa,adenovirozele)  Exista si virusuri care au
tropism pentru tubul digestiv (enterovirusuri) si care afecteaza si caile respiratorii  IRA se manifesta de
regula in epidemii care realizeaza excesul de morbiditate in mortalitatea generala

Principalele boli cu transmitere aerogena: gripa,viroza,tuberculoza,difterie, rujeola,rubeola,varicela,tuse

convulsiva,infectii urliene (parotida epidemica), infectiile streptococice si
scarlatina,pneumonii,meningita meningococica.

Este posibila si transmiterea pe alte cai decat cea aeriana si localizari la alte nivele decat cele ale
aparatului respirator:tegumente,mucoase,aparay digestiv.

Sursa de infectie o este de regula omul care de altfel este si rezervorul de infectie o exista si surse si
rezervoare extraumane

Localizarea epidemiologica specifica este la o nivelul alveolelor pulmonare o nivelul mucoasei

tractului respirator:nazala,bucala,faringiana, laringiana,traheala,bronsica

Eliminarea agentilor patogeni

o secretii ale cailor respiratorii si sputa o posibil prin saliva si sange (in cazul diseminarilor sistemice)

Transmitere:

 aeriana,simpla sau complexa;in functie de rezistenta microorganismului respectiv in mediu 

contagiozitatea naturala a IRA este mare si foarte mare  abordarea de catre agentul patogen a
organismului receptiv si: o poarta de intrare a microorganismului receptiv si contaminat o prin mucoasa
conjunctivala (pt. Adenovirusuri v.rujeolic)

17

o prin ingestia de alimente contaminate cu secretii contaminate (stafilococi,BK, streptococi) o de regula

poarta de intrare coincide cu sediul localizarii;epidemiologice,ceea ce explica usurinta cu care se
realizeaza diseminarea sanguina (bacteriemie,viremie,toxemie)

Receptivitatea
 -naturala,generala-rujeola,varicela etc

-redusa: meningita meningococica

Rezistenta:

-specifica,dobandita,postinfectioasa (prin trecerea prin boala infectioasa) de regula de lunga durata

,protectoare (rujeola,rubeola,oreion sau parotidita epidemica,scarlatina).

Colonizarea tubului digestiv al nou-nascutului incepe in primele 48 de ore de la nastere si dupa 5 zile se
considera ca ar poseda enteroflora stabila compatibila cu cea a adultului.

Flora digestiva comensala astfel constituita are un rol fiziologic si de aparare foarte important.

BDA pot fi produse de peste 2.500 de germeni de taxonomie foarte variata.

1.Bacterii:

 Eterobacteriacee: Sghigella spp.,Salmonela spp.,E.Coli spp., Yersinia

enterocolitica,Vibrionaceae,Campylobacter spp.  Alte bacterii producatoare de toxiinfectii alimentare
(TIA)

2.Virusuri:

 Rotavirusuri  Virusurile Norwalk-Hawai  Virusuri enterice: fam.Adenoviridae,fam.Picornaviridae,fam.

Reoviridae,fam.Astroviridae,fam.Caliciviridae

18

3.Paraziti: bio si geohelminti

4.Fungi (postantibice)

Microorganismele producatoare de BDA sunt in marea majoritate germeni oportunisti si numai unele
sunt germeni cert patogeni.

Colonizarea normala a tubului digestiv: un studiu arata ca in cavitatea bucala putem identifica aprox.
germeni/ml saliva,prima portiune a stomacului este practic sterila ca apoi in tractul digestiv germenii
incep sa creasca ajungand in rect pana la aprox germeni/g de fecale.
Boli cu importanta epidemiologica in transmiterea digestiva:febra tifoida si febrele
paratifoide,toxiinfectiile alimentare si ale diareei infectioase,dizenteria bacilara,holera,hepatitele acute
virale A si E,poliomielita si alte enteroviroze.

SURSA DE AGENT PATOGEN sau IZVORUL DE INFECTIE

 Predominant umana deci infectiile sunt antroponoze  Dar o categorie la fel de importanta desi in
proportie mai mica este de natura extraumana - zooantroponoze,izvorul primar de infectie fiind alte
homeoterme si unele poikiloterme (salmoneloze minore). Localizarea caracteristica epidemiologic a
agentilor cauzali este cea intestinala iar eliminarea se face preponderent prin fecale,mai rar prin
urina,secretii faringiene,puroi,sange.

TRANSMITEREA:  Indirect,complexa prin mecanism fecal-oral, cu participarea unor stafete

(apa,alimente,mana murdara,vectori);intervine statusul economic social si de educatie al colectivitatii
respective.  Poarta de intrare:orala.  Doza infectata:variabila si depinde de sensibilitatea germenului
respectiv la aciditatea determinata de acidul clorhidric din sucul gastric. -insa de mare specficitate de
tulpina:adenovirusuri,virusuri gripale,streptococi -asa se explica de ce copilul face de regula 6-8
episoade de IRA pe sezon, iar adultul tanar 3-5 episoade ajunganduse tarziu la epuizarea receptivitatii
colective la varsta adultului matur. Influenta factorilor secundari de mediu:

19

-sezonalitatea este prezenta pentru zonele reci si temperate -factorii economico-sociali (saracia,frigul
din locuinta,la locul de munca) si mecanismul de transmitere a IRA.

Formele de manifestare a procesului epidemiologic: -endemicitate accentuata:adenoviroze,infectii cu

Haemophilus Infuenzae (HI),gripa,rubeola,scarlatina,tusea convulsiva. -valuri endemo-epidemice
periodeice la intervale de timp variabile: gripa la 20-40 de ani,meningita meningococica la 10-12
ani,rubeola la 3-5 ani. Prevenirea: -imunizari active la populatia pedriatica o campanii de vaccinare
succesive la acelasi sau diferite contigente  tusea convulsiva,TBC,rujeola,rubeola,HI,difteria,
gripa,oreion,pneumonia pneumococica -educatie pentru sanatate -administrare de imunoglobuline
standard

Combaterea: -greu de realizat -izolarea bolnavilor doar cu forme grave -contagiozitatea mare in
perioada de incubatie