Sunteți pe pagina 1din 19

Dosarul nr.

3-32/20

ÎNCHEIERE

31 martie 2020 mun. Chișinău

Completul specializat în examinarea acțiunilor în contencios administrativ al


Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții de Apel Chișinău

În componența
Președintele completului, judecătorul Maria Guzun
Judecătorii Grigore Daşchevici și Vladislav Clima
examinând din oficiu admisibilitatea acțiunii în control normativ înaintată de
Cabinetului Avocatului ***** și Uniunea Avocaților din Republica Moldova
împotriva Comisiei pentru Situații Excepționale privind contestarea parțială a
dispozițiilor,-

a c o n s t a t a t:

La 30 martie 2020 Cabinetul avocatului ***** și Uniunea Avocaților din


Republica Moldova au înaintat în Curtea de Apel Chișinău o cerere de chemare în
judecată împotriva Comisiei pentru Situații Excepționale privind contestarea parțială a
dispozițiilor.
În motivarea acțiunii înaintate reclamanții au indicat că la 31 ianuarie 2020,
Organizația Mondială a Sănătății a declarat urgență de sănătate publică de interes
internațional, iar la 11 martie 2020 a anunțat faza de transmitere pandemică a
virusului SARS-CoV-2, de asemenea infecția COVID-19, astfel, înregistrându-se în
toate țările Uniunii Europene, cu ritmul de creștere al cazurilor de boală similar cu
transmiterea în China.
Prin hotărârea Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică a RM nr.
7 din 13 martie 2020 privind evoluția situației epidemiologice a infecției COVID-19,
urmare a analizei tendințelor de evoluție a bolii la nivel global, regional și național, s-
a constatat că la 13 martie 2020 în Republica Moldova au fost confirmate 6 cazuri de
COVID-19 (de import) la persoane reîntoarse recent din Italia, iar drept consecință, s-
a constatat gradul de alertă cod roșu la nivel național referitor la situația
epidemiologică prin infecția cu COVID-19, existând pericol confirmat de declanșare a
urgenței de sănătate publică în conformitate cu prevederile hotărârii Guvernului nr.
1431 din 29 decembrie 2016, în acord cu care, nivelul 3 de activare (alertă cu cod
roșu) se aplică dacă evenimentul a fost evaluat și s-a dovedit ca există risc iminent de
declanșare a urgenței de sănătate publică, deci în cazul pericolului confirmat (pct. 3 al
anexei nr. 3 la Regulamentul privind sistemul de alertă precoce și răspuns rapid pentru
prevenirea, controlul bolilor transmisibile și evenimentelor de sănătate publică,
aprobat prin hotărârea Guvernului nr. 1431 din 29 decembrie 2016).
Relatează reclamanții că în temeiul art. 66 lit. m) al Constituției Republicii
Moldova și art. 12 al Legii privind regimul stării de urgență, de asediu și de război,
Parlamentul Republicii Moldova a adoptat hotărârea nr. 55 din 17 martie 2020 privind
declararea stării de urgență, în acord cu care, se declară stare de urgență pe întreg
teritoriul Republicii Moldova pe perioada 17 martie - 15 mai 2020, iar pe perioada
stării de urgență, Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova va emite
dispoziții în vederea punerii în executare a măsurilor specificate.
Invocă reclamanții că, deși atribuțiile și competența Comisiei pentru Situații
Excepționale a Republicii Moldova sunt expres prevăzute de lege (atât în art. 22 al
Legii privind regimul stării de urgență, de asediu și de război, cât și în art.2 din
hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr. 55 din 17 martie 2020 privind
declararea stării de urgență), competențe ce constau în emiterea de dispoziții în
vederea punerii în executare a măsurilor sus enunțate, cu totul inadmisibil pârâtul prin
dispozițiile emise și-a arogat competențe improprii, substituind organul legislativ al
Republicii Moldova prin dispunerea unor norme juridice cu caracter primar în
dispozițiile sale, acte prin care se încalcă principiul statului de drept, al
democratismului și al separației puterilor în stat, deoarece potrivit art. 60 alin. (1) din
Constituție, Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului Republicii
Moldova şi unica autoritate legislativă a statului.
Relevă reclamanții că potrivit pct. 9 din Regulamentul Comisiei pentru Situații
Excepționale a Republicii Moldova, aprobat prin hotărârea Guvernului nr. 1340 din
04 decembrie 2001, Comisia pentru Situații Excepționale are dreptul să adopte, în
limitele competentei sale, decizii și să le emită sub formă de dispoziții.
Susțin reclamanții că în contradictoriu, în cazul dat pârâta a emis dispoziții în
afara competențelor legale, depășindu-le pe cele atribuite prin lege, fapt pentru care
asemenea dispoziții urmează a fi anulate pe calea controlului judiciar a actelor
administrative normative emise de această Comisie.
Astfel, cu referire la prevederile pct. pct. 19-21 ale dispoziției pârâtei nr. 6 din
26 martie 2020, reclamanții invocă că activitatea avocatului se reglementează de art.
25 al Legii cu privire la avocatură, ce nu prevede că nerespectarea normelor sanitar-
epidemiologice de către avocați ar constitui abatere disciplinară ce s-ar sancționa cu
retragerea licenței (excluderea din profesie), iar în așa mod, din moment ce legea nu
prevede o asemenea abatere disciplinară cu o astfel de sancțiune, pârâta adoptând prin
dispozițiile contestate o normă cu caracter primar, ce presupune substituirea organului
legislativ al statului și constituie o depășire evidentă a competențelor legale de către
Comisie, ce are rolul de a emite dispoziții în vederea punerii în executare a măsurilor
prevăzute de lege necesare în vederea prevenirii, diminuării și lichidării consecințelor
pandemiei de coronavirus (COVID-19), dar nu să adopte norme cu caracter primar,
care este o competență constituțională exclusivă a Parlamentului, substituind astfel
organul legislativ al statului.
Apreciază reclamanții ca fiind incontestabil că dacă avocatul în activitatea sa nu
respectă normele sanitar-epidemiologice poartă răspundere contravențională sau chiar
penală, după caz, reieșind din fapta concret săvârșită și componența contravenției sau
infracțiunii prevăzute de legea contravențională sau penală sub incidența căreia cade
fapta avocatului, iar după o eventuală condamnare penală definitivă, în temeiul art. 25
alin. (1) lit. g) al Legii cu privire la avocatură, cu respectarea procedurii prevăzute de
lege, avocatului îi poate fi retrasă licența (exclus din profesie).
Mai relevă reclamanții că, potrivit prevederilor art. art. 44, 56 și 57 ale Legii cu
privire la avocatură, legiuitorul a instituit o procedură legală pentru atragerea la
răspundere disciplinară a avocaților și întru respectarea principiului autonomiei și
independenței profesiei de avocat a fost prevăzută prin lege entitatea cu competențe
exclusive de examinare a cauzelor disciplinare în privința avocaților și de aplicare a
sancțiunilor disciplinare față de aceștia, astfel încât consideră că pârâta, adoptând la
pct. 21 al dispoziției nr. 6 din 26 martie 2020 o normă cu caracter primar, a acționat
ilegal, deoarece legea nu prevede o astfel de competență a Ministrului Justiției și o
astfel de procedură disciplinară, pârâta substituind și în acest caz organul legislativ al
statului, ce constituie o depășire evidentă a competențelor legale de către aceasta.
Apreciază reclamanții că, în cazul dat pârâta a ignorat și pct. 9 din
Regulamentul Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, aprobat
prin hotărârea Guvernului nr. 1340 din 04 decembrie 2001, dispozițiile prevăzute la
pct. 19 și pct. 21 din dispoziția contestată, fiind emise în afara limitelor
competențelor, deoarece aceste norme nu sunt prevăzute de lege fiind, astfel, norme
cu caracter primar adoptate de Comisie, contrar exigențelor legale.
Susțin reclamanții că aceeași concluzie se impune și în cazul dispoziției pîrîtei
nr. 4 din 24 martie 2020 unde, începând cu pct. 3 până la pct. 11, și respectiv,
începând cu pct. 20 până la pct. 40 sunt prevăzute norme cu caracter primar, prin care
se modifică procedurile legale prevăzute în legile organice materiale și procesuale,
competență improprie pîrîtei în contextul dispozițiilor art. 60 și art. 66 ale Constituției
Republicii Moldova.
Pe cale de consecință, reclamanții apreciază că, necitind la faptul că pârâta a
prevăzut la punctele sus-indicate dispoziții nule, prin depășirea limitelor
competențelor atribuite prin lege, prin care ar pretinde instituirea de noi norme
juridice procesuale cu caracter primar, instanța urmează să aplice normele juridice
legale materiale și procesuale ce guvernează speța, chiar dacă Comisia a prevăzut în
mod abuziv la pct. 11 și 40 din dispoziția nr. 4 din 24 martie 2020 că prevederile
Codului administrativ, ale Codului de procedură civilă, ale Codului contravențional ar
fi aplicabile la examinarea cauzelor, în măsura în care nu ar contraveni prevederilor
acestei dispoziții, în contextul dispozițiilor art. 4 al Legii privind regimul stării de
urgență.
Invocă reclamanții că dispozițiile pârâtei trebuie să fie conforme prevederilor
legale preexistente situației excepționale și existente pe întreaga perioadă a unei
asemenea stări de urgență, iar Comisia trebuie să pună în aplicare măsurile necesare
prevăzute de lege în vederea prevenirii, diminuării și lichidării consecințelor
pandemiei de coronavirus (COVID-19), dar nu să-și aroge competențe de legiuitor.
Declară reclamanții că dispozițiile Codului administrativ, Codului de procedură
civilă, Codului contravențional, etc., nu contravin sub nicio formă Legii privind
regimul stării de urgență, de asediu și de război, motiv pentru care urmează a fi
aplicate în redacția în care sunt, inclusiv în contextul dispozițiilor art. art. 60 alin. (2)
al Legii indicate.
Conchid reclamanții că instanța de judecată urmează să aplice normele legale
materiale și de procedură la examinarea prezentei spețe, dar nu normele cu caracter
primar contrare legii ab initio nule, cuprinse la pct. 3-11, 20-40 din dispoziția nr. 4 din
24 martie 2020, conform exigențelor art. 7 din Constituție, iar normele juridice cu
caracter primar cuprinse la pct. pct. 3-11, 20-40 din dispoziția nr. 4 din 24 martie
2020, fiind adoptate de către o autoritate care nu este organul legislativ al statului
constituit în mod constituțional, sunt contrare prevederilor art. art. 60, 66, etc. din
Constituție și normelor legale speciale enunțate, iar conform art. 7 din Constituție,
normele cuprinse la pct. pct. 3-11, 20-40 din dispoziția indicată nu au putere juridică.
Cu trimitere la prevederile art. 12 și art. 17 Cod administrativ reclamanții
menționează că dreptul vătămat și libertatea stabilită de lege căreia i se aduce atingere
prin activitatea administrativă a pîrîtei este libertatea și independența în activitatea de
avocat cu organizare și funcționare autonomă și asigurarea legalității inclusiv a
garanțiilor profesionale de realizare a activității profesionale fără amestec din afară și
respectarea autonomiei și independentei Uniunii Avocaților din Republica Moldova la
examinarea abaterilor disciplinare a avocaților și aplicarea sancțiunilor față de aceștia
conform legii și procedurii legale prestabilite, valori democratice consfințite cu
valoare de principiu la art. art. 1 alin. (2), 3 lit. b) și e), 25 alin. (1) lit. g), 44, 56, 57
etc. din Legea cu privire la avocatură, art. 26 din Constituția Republicii Moldova și
art. 6 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților
Fundamentale.
Consideră reclamanții că contestarea actelor administrative normative conform
Codului administrativ nu necesită justificarea într-o speță concretă violarea dreptului
sau libertății ca precondiție de exercitare a dreptului la acțiune de control normativ,
deoarece instituția excepției de ilegalitate prevăzută de art. 13 al Legii contenciosului
administrativ a fost abrogată la 01 aprilie 2019, odată cu intrarea în vigoare a Codului
administrativ, ce prevede o nouă procedură pentru intentarea acțiunii de control
normativ.
Astfel, în opinia reclamanților, acțiunea în control normativ conform art. 209
alin. (3) Cod administrativ poate fi intentată oricând, inclusiv din momentul adoptării
și publicării actului administrativ normativ, chiar dacă încă un asemenea act
administrativ normativ nu și-a produs efectele erga omnes sau nemijlocit asupra
reclamantului, reclamanții invocând în acest context prevederile art. 20 Cod
administrativ.
Cu trimitere la dispozițiile art. 5 al legii privind regimul stării de urgență, de
asediu și de război și art. 54 al Constituției Republicii Moldova reclamanții invocă că
pârâta are obligația de a respecta garanțiile personale, iar exercițiul drepturilor și
libertăților nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, urmând ca
restrângerea să fie proporțională cu situația ce a determinat-o și nu poate atinge
existența dreptului sau a libertății, și nu prin dispoziția pîrîtei, astfel încât în speță
pârâta deși nu are competența de a adopta norme primare prin care s-ar restrânge
exercițiul unor drepturi sau libertăți.
Mai indică reclamanții că în contextul informării secretarului General al ONU
și secretarului General al Consiliului Europei despre hotărârea privind instituirea stării
de urgență, exercitarea de către Republica Moldova a dreptului de derogarea în caz de
stare de urgență în temeiul art. 15 din CEDO, trebuie să fie conformă standardelor
CtEDO, iar concomitent fiind imperios necesară respectarea regulii triplului test: să
fie prevăzută de lege și necesară într-o societate democratică; să urmărească un scop
legitim ce nu poate fi atins pe altă cale; și să fie proporțională cu scopul legitim
urmărit, condițiile nerealizate prin actele administrative contestate de către pârâtă.
Susțin reclamanții că abaterile disciplinare noi și sancțiunile disciplinare
adoptate de Comisie cu încălcarea competenței legale și constituționale, precum și
procedura instituită la pct. 19-21 din dispoziția nr. 6 din 26 martie 2020, nefiind
prevăzute de lege, constituie o violare a principiului nicio pedeapsă fără lege, drept
fundamental prevăzut de art. 7 din CEDO, de la care nu se admite nicio derogare
potrivit art. 15 par. 2) din Convenție, iar ingerința respectivă constituie o violare
evidentă a Convenției, chiar și în contextul informării Secretarului General al
Consiliului Europei despre exercitarea dreptului de derogare a Republicii Moldova
urmare a declarării stării de urgență, de la anumite drepturi și libertăți garantate de
Convenție.
Invocă reclamanții că textul normativ „exercită alte atribuții necesare” este
neclar, care lasă Comisiei o putere discreționară exagerată și nelimitată, iar
neclaritatea acestei norme ce creează confuzii cu privire la competențele Comisiei a și
determinat Comisia să creadă că are drepturi nelimitate în perioada stării de urgență,
inclusiv de a adopta norme juridice cu caracter primar, de a suspenda acțiunea
normelor legale adoptate de Parlament, fiind înlocuite acestea pe perioada stării de
urgență de dispozițiile Comisiei, etc., ceea ce este contrar Constituției, situație juridică
inadmisibilă într-o societate cu adevărat democratică.
Solicită reclamanții admiterea acțiunii spre examinare și examinarea acesteia cu
celeritate, fără perceperea taxei de stat, ridicarea excepției de neconstituționalitate
pentru controlul constituționalității prevederilor art. 22 alin. (1) lit. i) al Legii nr. 212
din 24.06.2004 privind regimul stării de urgență, de asediu și de război, în corelație cu
prevederile art. 4 alin. (2) din Constituție combinat cu art. 1, 6, 7, 13, 15 și 17 din
CEDO, art. 1 alin. (3), 4, 7, 20, 26, 53, 54, 60, 66, 72, 76 din Constituție, sesizarea
Curții Constituționale pentru controlul constituționalității prevederilor art. 22 alin. (1)
lit. i) al Legii nr. 212 din 24.06.2004 privind regimul stării de urgență, de asediu și de
război, în corelație cu prevederile art. 4 alin. (2) din Constituție combinat cu art. 1, 6,
7, 13, 15 și 17 din CEDO, art. 1 alin. (3), 4, 7, 20, 26, 53, 54, 60, 66, 72, 76 din
Constituție, suspendarea procesului respectiv, admiterea acțiunii, anularea pct. 19-21
din dispoziția Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova nr. 6 din 26
martie 2020 și anularea pct. 3-11, pct. 20-40 din dispoziția Comisiei pentru Situații
Excepționale a Republicii Moldova nr. 4 din 24 martie 2020.
Completul a notificat pârâta despre depunerea acțiunii nominalizate, iar prin
referința prezentată, aceasta a solicitat declararea acțiunii ca fiind inadmisibilă sau
respingerea acțiunii.
În motivarea poziției sale procedurale pârâta a invocat că acțiunea din speță nu
întrunește condițiile procedurale pentru a fi apreciată ca fiind admisibilă, iar instanța
de judecată nu poate purcede la examinarea și soluționarea fondului acesteia, deoarece
chestiunile de procedură, ce guvernează accesul la justiție, preced fondul acțiunii în
contencios, acțiunea fiind depusă cu omiterea termenului stabilit de dispoziția nr. 4
din 24 martie 2020, iar reclamanții nu au revendicat un drept subiectiv al acestora
vătămat.
Mai invocă pârâta că dispozițiile contestate au fost emise în conformitate cu art.
22 din legea privind regimul stării de urgență, de asediu și de război, art. 2 din
hotărârea Parlamentului nr. 55/2020 privind declararea stării de urgență, pct. pct. 6, 7,
8 și 9 din Regulamentul Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova,
aprobat prin hotărârea Guvernului nr. 1340/2001.
Menționează pârâta că potrivit art.5 din legea nr. 212/2004, pe durata stării de
urgență, de asediu sau de război, în funcție de gravitatea situației ce a determinat
instituirea acesteia, poate fi restrâns, dacă este cazul, exercițiul unor drepturi sau
libertăți ale cetățenilor în conformitate cu art.54 din Constituție, iar prin art.2 din
hotărârea Parlamentului nr.55 din 17 martie 3020 și prin prevederile legii nr. 212/2004
pârâta este împuternicită cu competența de a întreprinde toate măsurile necesare prin
deciziile luate în vederea prevenirii, diminuării și lichidării consecințelor pandemiei
de coronavirus (COVID-19).
Relatează pârâta că actele emise în situații excepționale, chiar dacă derogă de la
procedura generală obișnuită, în esență, au drept scop salvarea unui interes public, în
speță sănătatea întregii populații, atribuțiile Comisiei fiind prevăzute de art. 22 al legii
indicate.
Menționează pârâta că prin lit. i) din art. 22 din Legea 212/2004, introdusă ca
rezultat al modificărilor operate prin legea nr. 54 din 17 martie 2020, Parlamentul a
oferit un caracter neexhaustiv atribuțiilor Comisiei pentru Situații Excepționale, în
vederea gestionării cât mai eficiente a stării de urgență, iar având în vedere că suntem
în prezența nu a unei epidemii naționale, ci a unei pandemii internaționale, în
dependență de circumstanțele specifice a fiecărei situații în parte, Comisia deține
competența de a aplica măsuri excepționale in situații excepționale, care sunt atribuite
strict pe perioada situației de urgență.
Susține pîrîta că, reieșind din specificul stării de urgență, Comisia deține pentru
această perioadă, în condițiile legii, inclusiv expres sau implicit prerogative de
reglementare a anumitor relații sociale pe durata stării de urgență.
Concomitent invocă pîrîta că art. 15 (derogarea în caz de stare de urgență) din
CEDO acordă guvernelor statelor părți, în împrejurări excepționale, posibilitatea de a
deroga, temporar, limitat și controlat, de la obligația de a asigura anumite drepturi și
libertăți în temeiul Convenției. Aplicarea acestei prevederi se face cu respectarea
următoarelor condiții de procedură și de fond:
1. dreptul de a deroga poate fi invocat numai în timp de război sau în alte
situații de pericol public ce amenință viața națiunii;
2. un stat poate lua măsuri care derogă de la obligațiile prevăzute în Convenție
numai în măsura strictă în care situația o cere;
3. derogările nu pot fi în contradicție cu alte obligații care decurg din dreptul
internațional;
4. anumite drepturi din Convenție nu permit nicio derogare: astfel, art. 15 par.
2) interzice orice derogare în ceea ce privește dreptul la viață, cu excepția situației
actelor licite de război, interzicerea torturii și a tratamentelor inumane ori degradante,
interzicerea sclaviei și a aservirii, precum și regula „nicio pedeapsă fără lege”; de
asemenea, nu poate exista o derogare de la art. 1 din Protocolul nr. 6 (abolirea
pedepsei cu moartea în timp de pace) din Convenție, art. 1 din Protocolul nr. 13
(abolirea pedepsei cu moartea în toate circumstanțele) la Convenție și art. 4 (dreptul
de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori) din Protocolul nr. 7 la Convenție;
5. în sfârșit, la nivel procedural, statul care exercită dreptul de a deroga este
obligat să informeze Secretarul General al Consiliului Europei.
Potrivit art. 5 din Legea nr. 212/2004, pe durata stării de urgență, de asediu sau
de război, în funcție de gravitatea situației ce a determinat instituirea acesteia, poate fi
restrâns, dacă este cazul, exercițiul unor drepturi sau libertăți ale cetățenilor în
conformitate cu art.54 din Constituție.
Verbul „poate” din textul normativ pre-citat denotă, în opinia pîrîtei, o marjă
vastă de apreciere a autorităților competente în alegerea măsurilor de întreprins în
toate domeniile vieții sociale, însă acest drept discreționar se exercită proporțional
pentru a proteja interesul public.
Susține pîrîta că, în speță acesta include în mod prioritar dreptul la viața,
sănătate și chiar conservarea ființei națiunii, iar starea de urgență și gestionarea ei
efectivă oferă sui generis, în limitele temporale ale acesteia, atribuții limitate în sfera
funcții normative a statului.
Referința pârâtei, a fost notificată reclamanților.
Pe marginea ei, reclamantul Cabinetul avocatului ***** a formulat obiecții,
inclusiv critici de constituționalitate ale sintagmei „în special” din textul art. 207 alin.
(2) Codul administrativ, solicitând suplimentar ridicarea excepției de
neconstituționalitate pentru controlul constituționalității acestei prevederi, în corelație
cu prevederile art. 4 alin. (2) din Constituție, combinat cu art. 1, 6, 7, 13, 15 și 17
CEDO, art. 1 alin. (3), 4, 7, 20, 26, 53, 54, 60, 66, 72, 76 din Constituție, cu sesizarea
Curții Constituționale în sensul invocat și respectiv suspendarea procesului.

Subsumând starea de fapt procesuală relevantă normelor ce


reglementează admisibilitatea acțiunii în contenciosul administrativ, Completul
specializat în examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiul civil,
comercial și de contencios administrativ al Curții de Apel Chișinău conchide
necesitatea adoptării unei soluții de declarare a acțiunii înaintate de Cabinetul
avocatului ***** şi Uniunea Avocaților din Republica Moldova ca fiind inadmisibilă.
În conformitate cu art. 191 alin. (2) Cod administrativ, Curțile de apel
soluționează în primă instanță acțiunile în contencios administrativ împotriva actelor
administrative normative, care nu se supun controlului de constituționalitate.
Totodată, art. 192 alin. (1) Codul administrativ prevede că, pentru examinarea
acțiunilor în contencios administrativ la curțile de apel și la Curtea Supremă de
Justiție se instituie complete și/sau colegii specializate de judecători. Potrivit art. 193
alin. (2) Codul administrativ curțile de apel, atît ca instanță de fond, cît și ca instanță
de apel sau recurs, soluționează acțiunile în contencios administrativ în complete
formate din 3 judecători.
Articolul 207 alin. (1) Cod administrativ statuează că instanța verifică din
oficiu dacă sânt întrunite condițiile pentru admisibilitatea unei acțiuni în contenciosul
administrativ. Dacă este inadmisibilă, acțiunea în contencios administrativ se declară
ca atare prin încheiere judecătorească susceptibilă de recurs.
Instanța de judecată reține că, în conformitate cu prevederile art. 207 alin. (2)
lit. e) din Codul administrativ acțiunea în contencios administrativ se declară
inadmisibilă în special când reclamantul nu poate revendica încălcarea, prin
activitatea administrativă, a unui drept în sensul art. 17. Conform art. 17 Cod
administrativ, drept vătămat este orice drept sau libertate stabilit/stabilită de lege
căruia/căreia i se aduce atingere prin activitate administrativă.
Potrivit art. 5 Cod administrativ activitatea administrativă reprezentă totalitatea
actelor administrative individuale și normative, a contractelor administrative, a
actelor reale, precum și a operațiunilor administrative realizate de autoritățile publice
în regim de putere publică, prin care se organizează aplicarea legii și se aplică
nemijlocit legea.
Dispozițiile legale enunțate inter alia instituie pentru testul de admisibilitate a
acțiunii în contencios administrativ, inclusiv pentru acțiunea de control normativ,
revendicarea unui drept propriu vătămat și una din formele activității administrative.
Instanța de judecată constată înaintarea de către reclamanți a unei acțiuni în
control normativ în conformitate cu prevederile art. art. 12 și 206 alin. (1) lit. e) Codul
administrativ.
În esență scopul acțiunii în control normativ constă în anularea unui act
administrativ normativ care prin acțiunea sa aduce o atingere ilegală unui drept
subiectiv concret recunoscut de lege unei anumite persoane. Conform prevederilor art.
206 alin. (1) lit. e) Cod administrativ, o acțiune în contencios administrativ poate fi
depusă pentru anularea în tot sau în parte a unui act administrativ normativ (acțiune de
control normativ).
În corespundere cu art. 12 Cod administrativ, un act administrativ normativ este
actul juridic subordonat legii adoptat, aprobat sau emis de o autoritate publică în baza
prevederilor constituționale sau legale, care nu se supune controlului
constituționalității și stabilește reguli de aplicare obligatorii pentru un număr
nedeterminat de situații identice.
Articolul 20 Cod administrativ prevede că dacă printr-o activitate
administrativă se încalcă un drept legitim sau o libertate stabilită prin lege, acest drept
poate fi revendicat printr-o acțiune în contencios administrativ, cu privire la care decid
instanțele de judecată competente pentru examinarea procedurii de contencios
administrativ, conform prezentului cod.
În acord cu art. 39 alin. (1) și (2) Cod administrativ, controlul judecătoresc al
activității administrative este garantat și nu poate fi îngrădit. Orice persoană care
revendică un drept vătămat de către o autoritate publică în sensul art. 17 sau prin
nesoluționarea în termenul legal a unei cereri se poate adresa instanței de judecată
competente.
Instanța de judecată reține că prin hotărârea Parlamentului nr. 55 din 17 martie
2020, în temeiul art. 66 lit. m) din Constituția Republicii Moldova, al art. 12 din
Legea nr. 212/2004 privind regimul stării de urgență, de asediu și de război, având în
vedere declararea de către Organizația Mondială a Sănătății a pandemiei de
coronavirus (COVID-19) la 11 martie 2020 și instituirea de către Comisia Națională
Extraordinară de Sănătate Publică la 13 martie 2020 a codului roșu la nivel național în
legătură cu situația epidemiologică prin infecția cu COVID-19, s-a declarat stare de
urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova pe perioada 17 martie – 15 mai 2020.
Pe perioada stării de urgență, Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii
Moldova va emite dispoziții în vederea punerii în executare a următoarelor măsuri:
1) instituirea unui regim special de intrare și ieșire din țară;
2) instituirea unui regim special de circulație pe teritoriul țării;
3) introducerea regimului de carantină și luarea altor măsuri sanitaro-
antiepidemice obligatorii;
4) stabilirea unui regim special de lucru pentru toate entitățile;
5) interzicerea desfășurării adunărilor, manifestațiilor publice și a altor acțiuni
de masă;
6) dispunerea, la necesitate, a raționalizării consumului de alimente și de alte
produse de strictă necesitate;
7) coordonarea activității mijloacelor de informare în masă privind:
a) informarea populației despre cauzele și proporțiile situației excepționale,
despre măsurile întreprinse pentru prevenirea pericolului, lichidarea urmărilor acestei
situații și protecția populației;
b) familiarizarea populației cu regulile de comportare în timpul situației
excepționale;
c) introducerea unor reguli speciale de utilizare a mijloacelor de
telecomunicații;
8) modificarea procedurii de numire în funcție și de destituire a conducătorilor
agenților economici și ai instituțiilor publice;
9) interzicerea demisiei lucrătorilor, cu excepția cazurilor prevăzute de actele
normative, pentru această perioadă;
10) chemarea cetățenilor pentru prestări de servicii în interes public în
condițiile legii;
11) efectuarea, în modul stabilit de lege, a rechizițiilor de bunuri în scopul
prevenirii și lichidării consecințelor situațiilor care au impus declararea stării de
urgență;
12) efectuarea altor acțiuni necesare în vederea prevenirii, diminuării și
lichidării consecințelor pandemiei de coronavirus (COVID-19).
Dispozițiile Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova sunt
obligatorii și executorii pentru conducătorii autorităților administrației publice
centrale și locale, ai agenților economici, ai instituțiilor publice, precum și pentru
cetățeni și alte persoane aflate pe teritoriul Republicii Moldova.
Toate dispozițiile emise de Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii
Moldova intră în vigoare din momentul emiterii.
Parlamentul Republicii Moldova va informa, în termen de 3 zile, Secretarul
General al ONU și Secretarul General al Consiliului Europei despre prezenta hotărâre
și cauzele adoptării acesteia.
Prezenta hotărâre intră în vigoare la data adoptării, se aduce de îndată la
cunoștința populației prin mijloacele de informare în masă și se publică în Monitorul
Oficial al Republicii Moldova.
La 24 martie 2020 Comisia pentru Situații Excepționale, în conformitate cu art.
22 din Legea nr. 212/2004 privind regimul stării de urgență, de asediu și de război,
art. 2 din hotărârea Parlamentului nr. 55/2020 privind declararea stării de urgență,
punctele 6, 7, 8 și 9 din Regulamentul Comisiei pentru Situații Excepționale a
Republicii Moldova, aprobat prin hotărârea Guvernului nr. 1340/2001, a emis
dispoziția nr. 4.
Punctele 1-11 ale acestei dispoziții stipulează că Comisiei pentru Situații
Excepționale stipulează că încălcarea intenționată sau din neglijență a dispozițiilor
Comisiei, constituie temei de eliberare din funcție a conducătorului instituției publice.
Eliberarea din funcție (concedierea) se dispune prin dispoziția Comisiei pentru
situații excepționale, în baza propunerii verbale sau scrise a unui membru al Comisiei.
Prevederile art. 86 alin. 2, 87, 89, 90 din Codul muncii, precum și alte prevederi
legale ce impun condiții, restricții și reguli de eliberare din funcție nu sânt aplicabile
pe perioada stării de urgență.
Dispozițiile normative și individuale ale Comisiei pentru situații excepționale
se contestă direct în instanța de judecată în termen de 24 de ore din momentul afișării
pe pagina oficială a Guvernului.
Contestația depusă nu suspendă efectele actului contestat.
Instanța de judecată nu este în drept să suspende acul contestat.
Competenta exclusivă pentru examinarea contestațiilor împotriva Dispozițiilor
Comisiei pentru situații excepționale aparține Curții de Apel Chișinău.
Cauza se judecă în termen de 72 de ore de la data intrării dosarului în instanță.
Contestația declarată cu omiterea termenului, nu poate fi repusă în termen.
Hotărârea Curții de Apel Chișinău este irevocabilă din momentul pronunțării.
Prevederile Codului administrativ, ale Codului de procedură civilă sunt
aplicabile la examinarea cauzelor, în măsura în care nu contravin prevederilor
prezentei dispoziții.
Punctele 20-40 din aceeași dispoziție statuează că în cazul procedurilor
administrative inițiate până la sau în perioada stării de urgență, termenul general în
care o procedură administrativă trebuie finalizată, prevăzut în articolul 60 alineatele
(1), (4) și (5) din Codul administrativ al Republicii Moldova nr. 116/2018, se
prelungește cu 60 zile.
Se suspendă pe perioada stării de urgență, curgerea termenelor prevăzute la art.
45 alin. (4), art. 46 alin. (2), alin.(4), art. 52 alin. (2), 521 alin. (7), alin. (8), alin. (12),
alin. (15), art. 53 alin. (1), art. 142 alin. (3), a termenelor prelungite până la data
instituirii stării de urgență în temeiul art. 52 alin. (6) și art. 521 alin. (9) din Legea
nr.202/2017 cu privire la activitatea băncilor, precum și a termenelor prevăzute la art.
752 alin. (4) din Legea nr. 548/1995 eu privire la Banca Națională a Moldovei.
Pe durata stării de urgență cauzele contravenționale în care urgența se justifică
prin scopul instituirii stării de urgență la nivel național și care vizează încălcarea
dispozițiilor Comisiei pentru situații excepționale a Republicii Moldova, termenul de
contestare a deciziei agentului constatator este de 48 ore de la data emiterii acesteia
sau, pentru părțile care nu au fost prezente la ședința de examinare a cauzei
contravenționale, de la data înmânării copiei de pe decizia respectivă în condițiile art.
4471 alin. (8) din Codul contravențional.
Persoana nu poate fi repusă în termen, în cazul omiterii termenului prevăzut la
punctul 22.
Persoana față de care a fost emisă decizia și care a lipsit atât la examinarea
cauzei, cât și la pronunțarea deciziei și nu a fost informată despre decizia emisă poate
contesta decizia; agentului constatator și peste termen, dar nu mai târziu de 24 ore de
la data începerii executării sancțiunii contravenționale sau a perceperii despăgubirii
materiale.
Contestația împotriva deciziei emise asupra cauzei contravenționale se depune,
inclusiv prin intermediul poștei electronice, la autoritatea din care face parte agentul
constatator, care a examinat cauza, conform competenței teritoriale. În cel mult 24 ore
de la data depunerii, agentul constatator expediază contestația și dosarul cauzei
contravenționale în instanța de judecată competentă.
Contestația depusă nu suspendă executarea sancțiunii contravenționale aplicată
prin procesul-verbal cu privire la contravenție sau prin decizia agentului constatator.
Deciziile privind examinarea contravenției în temeiul constatării personale a
agentului constatator pot fi contestate cu recurs, în termen de 24 ore din data aplicării
sancțiunii, în instanța de fond conform competenței teritoriale.
Deciziile privind examinarea contravenției în temeiul constatării personale a
agentului constatator pot fi contestate în baza următoarelor temeiuri:
28.1. contravenientul a fost sancționat pentru o faptă care nu vizează încălcarea
dispozițiilor Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova;
28.2. s-au aplicat sancțiuni în alte limite decât cele prevăzute de partea specială
a cărții a doua.
În termen de 24 de ore de la data intrării cauzei contravenționale în instanță,
judecătorul verifică competența și, după caz:
29.1. dispune remiterea după competență a dosarului cu privire la contravenție;
29.2. fixează data examinării cauzei contravenționale, dispune citarea pârților și
altor participanți la ședință, întreprinde alte acțiuni pentru buna ei desfășurare.
Cauza contravențională se judecă în termen de 48 de ore de la data intrării
dosarului în instanță.
Dacă există temeiuri rezonabile, judecătorul, prin încheiere motivată, poate
prelungi termenul de judecare a cauzei cu 24 de ore.
În cel mult 24 de ore de la data pronunțării hotărârii judecătorești, copia ei se
remite pârților, care nu au fost prezente la ședința de judecare a cauzei
contravenționale, inclusiv prin poșta electronică, și, la cerere, celor prezente, faptul
expedierii consemnându-se în dosar.
Soluționarea cauzei contravenționale în procedură scrisă se desfășoară ținându-
se cont de prevederile punctul 22-32 din prezenta Dispoziție.
Hotărârile judecătorești contravenționale, emise în condițiile punctului 22 pot fi
atacate cu recurs, care poate fi depus și prin poștă electronică, pentru a se repara
erorile de drept, în următoarele temeiuri:
34.1. contravenientul a fost sancționat pentru o faptă neprevăzută de Codul
Contravențional și de Dispozițiile Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii
Moldova;
34.2. s-au aplicat sancțiuni în alte limite decât cele prevăzute de lege sau nu
corespund faptei săvârșite sau persoanei contravenientului;
34.3. contravenientul a fost supus anterior răspunderii contravenționale pentru
această faptă sau există o cauză de înlăturare a răspunderii contravenționale, sau
aplicarea sancțiunii a fost înlăturată de o noua lege ori anulată de un act de amnistie,
sau a intervenit decesul contravenientului ori împăcarea pârților în cazul prevăzut de
lege; 34.4. faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită;
34.5. a intervenit o lege mai favorabilă contravenientului.
Recursul împotriva hotărârii judecătorești contravenționale se declară în termen
de 24 de ore de la data pronunțării hotărârii judecătorești sau, pentru părțile care nu au
fost prezente la ședința de judecare a cauzei contravenționale, de la data comunicării
hotărârii judecătorești, dar nu mai târziu de 48 de ore de la data pronunțării hotărârii
judecătorești.
Recursul primit, împreună cu dosarul contravențional, se expediază, în cel mult
12 ore de la data expirării termenului de declarare a recursului, instanței de recurs.
Recursul declarat cu omiterea termenului, nu poate fi repus în termen.
Recursul împotriva hotărârii judecătorești contravenționale nu suspendă
executarea ei.
După examinarea recursului, instanța de recurs adoptă una dintre următoarele
decizii:
39.1. respinge recursul și menține hotărârea atacată dacă recursul: a) este tardiv;
b) este inadmisibil; c) este nefondat;
39.2. admite recursul, casând hotărârea atacată, parțial sau integral, și adoptă
una dintre următoarele soluții: a) dispune achitarea persoanei sau încetarea procesului
contravențional în cazurile prevăzute la art.441 din Codul contravențional; b) rejudecă
cauza cu adoptarea unei noi hotărâri, însă fără a înrăutăți situația contravenientului.
Prevederile Codului contravențional se aplică în măsura în care nu contravin
prezentei dispoziții.
La 26 martie 2020, pîrîta, în conformitate cu art. 22 din Legea nr. 212/2004
privind regimul stării de urgență, de asediu și de război, art. 2 din hotărârea
Parlamentului nr. 55/2020 privind declararea stării de urgență, punctele 6, 7, 8 și 9 din
Regulamentul Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, aprobat
prin hotărârea Guvernului nr. 1340/2001, a emis dispoziția nr. 6.
Punctele 19-21 ale dispoziției pîrîtei nr. 6 din 26 martie 2020 statuează că
avocații, notarii, executorii judecătorești sunt obligați, pe perioada stării de urgență, să
asigure continuitatea activității, cu respectarea normelor sanitar-epidemiologice.
Începând cu data de 27 martie 2020, nerespectarea acestei obligații pe întreaga durată
a stării de urgență, constituie abatere disciplinară care se sancționează cu excluderea
din profesie, în condițiile și cu procedura stabilite de legislația în vigoare, aplicabile
fiecărei profesii. încetarea stării de urgență nu înlătură răspunderea disciplinară
conform prevederilor prezentei dispoziții.
Organele de conducere ale profesiilor prevăzute la punctul 19 vor lua măsurile
necesare în vederea coordonării activității membrilor profesiei pe perioada instituirii
stării de urgență, vor verifica respectarea obligațiilor prevăzute la punctul 19 și vor
dispune măsurile prevăzute de legislația în vigoare.
Ministerul Justiției va monitoriza executare punctelor 19-20 ale prezentei
dispoziții. în cazul în care, organul abilitat conform legii nu va întreprinde măsurile
necesare pentru atragerea la răspundere disciplinară, conform prezentei dispoziții,
ministrul justiției poate iniția procedura disciplinară cu atragerea la răspundere
disciplinară a persoanelor menționate la punctul 19 din prezenta dispoziție.
În conformitate cu prevederile art. 189 alin. (1) Codul administrativ orice
persoană care revendică încălcarea unui drept al său prin activitatea administrativă
a unei autorități publice poate înainta o acțiune în contencios administrativ.
Completul specializat în examinarea acțiunilor în contencios administrativ
reține că norma legală nominalizată este una de concept și aplicabilă în mod sistemic
cu prevederile art. 17, 20, 39 și 207 Codul administrativ, revendicarea dreptului
propriu fiind condiția fundamentală nu numai pentru succesul acțiunii din punct de
vedere al admiterii acțiunii, dar și din perspectiva îndeplinirii testului de
admisibilitate a acesteia. Mai puțin contează felul acțiunii înaintate potrivit art. 206
Codul administrativ.
Instanța de judecată nu consideră relevant argumentul reclamanților precum
că, în acțiunea în control normativ nu este necesară revendicarea unui drept subiectiv
vătămat.
Astfel, conform art. 3 din Codul administrativ legislația administrativă are
drept scop reglementarea procedurii de înfăptuire a activității administrative și a
controlului judecătoresc asupra acesteia, în vederea asigurării respectării drepturilor
și a libertăților prevăzute de lege ale persoanelor fizice și juridice, ținându-se cont de
interesul public și de regulile statului de drept.
Totodată, art. 38 alin. (2) din Codul administrativ prevede că, orice persoană
care revendică un drept vătămat de către o autoritate publică în sensul art. 17 sau
prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri se poate adresa instanței de
judecată competente.
În opinia instanței de judecată, normele legale supra citate interzic un
contencios obiectiv de legalitate, și denotă opțiunea legiuitorului pentru un
contencios administrativ subiectiv efectiv, implicând revendicarea apărării unui
drept subiectiv propriu al reclamantului. Prin urmare, înaintarea oricărei acțiuni din
constelația acțiunilor în contencios administrativ prevăzute de art. 206 alin. (1)
Codul administrativ, în toate cazurile evocă pentru admisibilitate revendicarea unui
drept subiectiv exclusiv al reclamantului.
Astfel, instanța de judecată consideră că, revendicarea dreptului trebuie să se
deducă din susținerile formulate prin cererea de chemare în judecată, în conținutul
căreia este narată vătămarea dreptului personal.
Expresiile utilizate în textul normativ al art. art. 17, 38 și 189 Codul
administrativ „drept vătămat” și „încălcarea unui drept al său” se referă la drepturi
subiective concrete, fiind excluse așa numitele drepturi prin ricoșeu, ipotetice, iluzorii
sau virtuale, precum și acțiunile populare.
Această concluzie este fortificată şi prin jurisprudența Curţii Europene a
Drepturilor Omului, care a statuat că pentru ca un reclamant să se poată declara
victimă, acesta trebuie să prezinte dovezi plauzibile şi convingătoare ale probabilității
survenirii unei încălcări, la care ar fi supus personal, fiind insuficiente niște simple
bănuieli sau conjuncturi [Senator Lines GmbH împotriva a cincisprezece state
membre ale Uniunii Europene (cererea nr. 45572/00).
Curtea Europeană a subliniat că în Convenție nu este prevăzută posibilitatea de
a angaja o actio popularis în scopul interpretării drepturilor recunoscute în Convenție;
aceasta nu autorizează nici persoanele particulare să se plângă în legătură cu o
dispoziție de drept intern doar pentru că aceștia consideră, fără să fi suportat în mod
direct efectele, că dispoziția respectivă încalcă Convenția [Aksu împotriva Turciei,
Burden împotriva Regatului Unit).
Astfel, Colegiul conchide că obiecțiile reclamanților asupra dispozițiilor
specificate la pct. pct. 19-21 ale dispoziției pîrîtei nr. 6 din 26 martie 2020 în contextul
în care se invocă inadmisibilitatea impunerii unor reglementări suplimentare ce
vizează atribuirea unor fapte la categoria sancțiunilor disciplinare imputabile
avocaților, stabilirea sancțiunilor și a procedurii de constatare și aplicare a
sancțiunilor, nu afectează personal nici unul din reclamanți, și anume Cabinetul
Avocatului ***** și Uniunea Avocaților. Or, din cele expuse mai sus reiese că în
cazul aplicării măsurilor stabilite prin dispozițiile sus-indicate, contestate de
reclamanți, în privința vreunui avocat, doar acesta este îndreptățit de a contesta
dispozițiile respective în instanță în vederea apărării drepturilor și intereselor sale
personale.
Totodată, instanța de judecată reține, că orice avocat vătămat în dreptul său de a
practica profesia de avocat prin Dispoziția nr. 6 din 26 martie 2020 poate invocă într-o
eventuală acțiune în contestare, și un control de legalitate incidental și cu efecte inter
partes.
La fel, reclamanții nu invocă existența unui drept lezat prin dispozițiile pct. pct.
3-11 ale dispoziției pîrîtei nr. 4 din 24 martie 2020, ce reglementează inaplicabilitatea
art. art. 86 alin. (2), 87, 89 și 90 Codul muncii și procedura de contestare a
dispozițiilor Comisiei, și nici prin pct. pct. 20-40, ce reglementează suspendarea
termenilor, modalitatea de examinare a cauzelor contravenționale în care urgența se
justifică prin scopul instituirii stării de urgență la nivel național și care vizează
încălcarea dispozițiilor Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova.
Instanță de judecată reține că, sintagma din textul legal enunțat „în special”
denotă caracterul neexhaustiv a temeiurilor de inadmisibilitate art. 207 alin. (2)
Cod administrativ, fapt care obligă, în redacția alin.(1) art. 207 Cod administrativ,
instanța de judecată în procedurile de contencios administrativ să releve orice alt
temei de inadmisibilitate reglementat expres sau implicit de legislația în vigoare.
În același context, protecția efectivă a drepturilor subiective potrivit art. art. 20,
36, 38, 189 și 219 Codul administrativ impune instanței de judecată obligația de a
reține spre examinare doar acțiunile care denotă un caracter serios, adică un interes
imediat și practic pentru reclamant de pe urma promovării și rezultatului acțiunii în
contenciosul administrativ, fapt care nu se confirmă în persoana reclamanților în
prezenta cauză de contencios administrativ. Astfel, această tipologie factologică
atipică care rezultă din interesul practic de a acționa în justiție constituie în mod
individual un temei de inadmisibilitate.
Instanța de judecată consideră acțiunea reclamanților ca fiind fără de succes,
și din motivul lipsei caracterului serios. Orice acțiune în justiție, inclusiv în sensul
art. 6 & (1) CEDO trebuie să denote un caracter serios, care în esență constă într-o
utilitate practică în apărarea unui drept subiectiv concret.
În opinia instanței de judecată caracterul neserios al cererii rezultă din
cumulul circumstanțelor de fapt obiective, care nu vizează sub nici un aspect
drepturile reclamanților. Mai mult, obiectul acțiunii în contencios administrativ
vizează măsuri privind combaterea efectivă a pandemiei COVID-19.
Totodată, instanța de judecată consideră că, starea de urgență se
fundamentează pe circumstanțe excepționale care cu titlu de excepție impun măsuri
neordinare, dar proporționale cu drepturile fundamentale ale omului, prerogative,
specifice conceptului de manus militari. În situații excepționale puterea publică în
limitele proporționalității și pe durata stării de urgență (regula măsurilor temporare)
are dreptul și obligația de a proteja și conserva efectiv dreptul la viața, sănătatea
persoanei și viața națiunii.
Măsurile, inclusiv cele cu caracter normativ specifice funcției normative a
statului, ce pot fi întreprinse pe durata stării de urgență nu poartă un caracter nelimitat,
fapt prevăzut și de Legea fundamentală a Republicii Moldova, cum ar fi inter alia
imposibilitatea Revizuirii Constituții (art. 142 alin. (3)), suprimarea dreptului la viață,
ocrotirea sănătății, interzicerea torturii, interzicerea sclaviei, independența justiției,
accesul la justiție, dreptul la apărare, egalitatea de tratament. În același mod, marja de
apreciere, adică dreptul discreționar al Comisiei pentru Situații Excepționale este
supus limitelor legale enunțate.

Astfel, starea de urgență prin natura sa juridică presupune, în scopurile


enunțate, o concentrare temporară, în condițiile legii, a puterii de stat în mâinile
anumitor entități prevăzute de lege pentru o gestionare efectivă și eficientă a stării
respective. Or, în caz contrar Comisia pentru Situații Excepționale ar fi doar o
instituție formală și existentă doar în plan ipotetic. Uneori, în situațiile de urgență,
asediu sau război, măsurile întreprinse de anumite autorități publice în statele
democratice mai poartă denumirea în doctrina dreptului statal ca dictatură
constituțională, când se impune salvarea vieții și sănătății persoanei, menținerea păcii
juridice și un nivel rezonabil de respectare ale altor drepturi și libertăți fundamentale,
inclusiv conservarea ființei națiunii.
Din aceste teze fundamentale, instanța de judecată desprinde și conchide
suplimentar despre faptul, că cererile în justiție pe durata stării de urgență, trebuie să
denote un anumit caracter sporit de seriozitate.
Prin urmare, în condițiile în care acțiunea în contencios administrativ nu
întrunește condițiile procedurale pentru a fi apreciată ca fiind admisibilă, instanța de
judecată nu va purcede la examinarea și soluționarea fondului cauzei de contencios
administrativ, deoarece chestiunile de procedură preced fondul acțiunii în
contenciosul administrativ.
În conformitate cu art. 225 alin. (3) din Codul administrativ în cazul în care
au fost emise acte administrative individuale și normative referitoare la securitatea
națională a Republicii Moldova, la exercitarea regimului stării excepționale, la
măsurile de urgență luate de autoritățile publice în vederea combaterii calamităților
naturale, a incendiilor, a epidemiilor, a epizootiilor și a altor fenomene similare,
instanța de judecată poate fi sesizată doar pentru exercitarea controlului
următoarelor circumstanțe: a) existența situației excepționale la data la care a fost
emis actul; b) competența autorității publice de a emite actul; c) existența interesului
public care justifică emiterea actului administrativ; d) imposibilitatea efectivă a
autorității publice de a emite actul în condiții obișnuite.
În viziunea instanței de judecată bazată pe interpretarea sistemică, teleologică și
gramaticală a textului „poate fi sesizată” acțiunea în contenciosul administrativ trece
testul admisibilității dacă pe lângă condițiile generale de admisibilitate mai întrunește
și condițiile speciale de la art. 225 alin. (3) Codul administrativ.
Cu referire la solicitarea reclamanților privind ridicarea excepției de
neconstituționalitate și sesizarea Curții Constituționale, Colegiul reține că în temeiul
art. 12 alin. (5) Cod de procedură civilă, aplicabil în speță prin prisma art. 195 Cod
administrativ, instanța de judecată poate ridica excepția de neconstituționalitate doar
dacă cererea de chemare în judecată sau cererea de apel a fost acceptată în modul
prevăzut de lege ori dacă cererea de recurs împotriva hotărârii sau deciziei curții de
apel a fost declarată admisibilă conform legii.
Astfel, raportând dispozițiile acestei norme, în coroborare cu prevederile
Codului administrativ, instanța constată inadmisibilitatea ridicării excepției de
neconstituționalitate, în contextul declarării inadmisibilității acțiunii în contencios,
astfel, aplicând mutatis mutandis prevederile art. 12 alin. (5) Codul de procedură
civilă, or examinarea cererii privind ridicarea excepției de neconstituționalitate este
condiționată de succesul admisibilității acțiunii în contencios administrativ.
În privința criticii de constituționalitate a sintagmei „în special” din textul art.
207 alin. (2) Codul administrativ, în lipsa unei sesizări depusă cu respectarea condiții
lor de formă și conținut, Completul specializat în examinarea acțiunilor în contencios
administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții de
Apel Chișinău o apreciază ca o exercitare abuzivă a drepturilor procedural, fapt
contrar prevederilor art. 24 Codul administrativ. Mai mult, conform art. 22, principiul
cercetării din oficiu și art. 219 alin. (1) Codul administrativ instanța de judecată este
suverană în stabilirea faptelor relevante pentru orice decizie care se referă atât la
chestiunile de procedura cât și de fond, precum este și excepția de
neconstituționalitate. Instanța de judecată reiterează, că în virtutea specificului
procedurii de contencios administrativ nu este ținută de argumentele părților privind
admisibilitatea acțiunii, fapt expres dedus din prevederile art. 207 alin. (1) Codul
administrativ. În special, excepția de neconstituționalitate urmează să poarte asupra
chestiunilor normative care vizează în special fondul raportului juridic litigios în
conformitate cu prevederile art. 121 alin. (2) lit. c) Codul de procedură civilă. În toate
situațiile admisibilitatea excepției de constituționalitate în fața instanței de judecată
pentru procedurile ulterioare este condiționată sine qua non de admisibilitatea acțiunii
în contencios administrativ în conformitate cu prevederile art. 121 alin. (5) Codul de
procedură civilă.
În conformitate cu prevederile art. 207 alin. (1) și (2) lit. e), 230 Cod
administrativ, 269 Codul de procedură civilă. Completul specializat în examinarea
acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial şi de contencios
administrativ al Curţii de Apel Chișinău, -

d i s p u n e:

Acțiunea în contencios administrativ înaintată de Cabinetul avocatului ***** și


Uniunea Avocaților din Republica Moldova împotriva Comisiei pentru Situații
Excepționale privind contestarea pct. pct. 3-11, 20-40 ale dispoziției Comisiei pentru
Situații Excepționale a Republicii Moldova nr. 4 din 24 martie 2020 şi pct. pct. 19-21
ale dispoziției Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova nr. 6 din
26 martie 2020, se declară inadmsibilă.
Se explică reclamanților că declararea acțiunii inadmisibilă în baza temeiurilor
specificate la alin. (2) lit. e) Cod administrativ, exclude posibilitatea adresării repetate
în judecată a aceluiași reclamant cu aceeași acțiune.
Excepția de neconstituționalitate formulată, se declară inadmisibilă.
Încheierea cu drept de recurs la Curtea Supremă de Justiție în termen de 15
zile, prin intermediul Curţii de Apel Chişinău.

Președintele completului,
judecătorul Maria Guzun
Judecătorii Grigore Daşchevici

Vladislav Clima