În Atena clasică cea mai mare parte a populaţiei de sex masculin ştia să citească.

Aceasta rezultă din

comediile scrise de Aristofan care nu scrie că ar exista analfabeţi (la sfărşitul secolului al V-lea i.Hr.). Chiar şi
un ţăran (Strepsiades din sau un furnizor de produse din carne (Agorakritos din ,,Cavalerii") ştiau să
scrie.
Totuşi sunt semnalate şi cazuri de analfabetism, precum cel al cetăţeanului care ii cere lui Aristide, in 482
i.Hr., să-i scrie pe un ciob de ceramică chiar numele său fapt care aducea ostracizarea sa.

Deşi unele femei ştiau să scrie, nu există dovezi că exista educaţie pentru femei.
1
Educaţia a fost liberă şi lăsată la iniţiativa particulară. Tradiţia ii obliga pe părinţi să işi trimită băiejii care
implineau vărsta de şapte ani la şcoală.
Cu toate că şcoala era privată, statul atenian stabilea prin lege orele ce erau predate, numărul şi vărsta -
elevilor, precum şi statutul profesorilor. Este interesant faptul că profesorii nu erau evaluaţi după
0
competenţele profesionale din domeniu, ci după comportamentul social. . "
Vacanţele şcolare depindeau de ciclul anual al festivalurilor religioase, de cele mai multe ori ele avănd loc
in luna februarie (Anthestirion).
şcoala elementară prevedea trei domenii de instruire: gramatica, gimnastica şi muzica.
Lecţille erau predate de profesor in propria casă, unde il invăţa pe elev să citească şi să scrie pe tăbliţe de ceară sau de lemn.
Şcoala dura aproximativ 10 ani, continuarea pregătirii (incă 3-4 ani) fiind accesibilă numai celor care aveau o situaţie materială mai bună.
Profesorii erau prost plătiji, doar in perioada profesorilor sofişti din Atena aceştia fiind mai bine retribuiţi.
Pentru orfanii de război statul atenian prevedea linanţarea studiilor lor din bugetul public.
Elevul care provenea din familii bogate era insoţit la şcoală de un pedagog (paidagogos), un sclav care ii ducea plăcile cerate, stiloul, cărţile şi lira sau flautul. De
multe ori el putea chiar să intre in clasă, in timpul derulării cursurilor. În cele din urmă, pedagogul il ajuta pe elev să studieze.
Gramatica era predată de un profesor de gramatică care il invăţa pe elev; 1) citirea şi scrierea pe tăbliţe cerate sau de lemn; 2) aritmetica; 3) gramatica şi
poezia (in principal operele lui Homer şi Hesiod, pe care elevul trebuia să le memoreze).
Gimnastica se făcea sub supravegherea unui paidotribes incepănd de la vărsta de 12 sau 14 ani in sălile de sport (palestrele) rezervate copiilor. Pregătirea
sportivă era centrată pe antrenamentul individual şi nu pe grupuri sportive. Antrenamentele, la care profesorul folosea uneori un baston despicat la unul din capete
pentru a corecta greşelile, se făceau pentru cinci probe: săritura in lungime, aruncarea suliţei şi a discului, lupte şi box. Sălile de sport jucau un rol important in
procesul socializării tinerilor, fiind un loc unde aceştia se intălneau şi se imprieteneau.
Gimnastica se făcea pe acorduri muzicale, in sunetul oboiului, elevii fiind complet dezbrăcaţi (gymnos = gol), precum atleţii, şi unşi cu ulei. După exerciţii uleiul şi
praful care punea pe corpul lor era indepărtat cu un strigil.
Pregătirea in sala de sport urmărea intruchiparea idealului clasic de frumuseţe fizică şi minte sănătoasă, constituind baza pentru cultivarea sufletului.
Predarea muzicii includea dansul şi invăţarea unor instrumente muzicale, mai ales kithara şi oboiul. De obicei, aceasta se realiza experimentănd, fără să se
utilizeze scrieri muzicale. Acest lucru nu trebuie să fi fost prea dificil fiindcă muzica vechilor greci nu a fost polifonică.
Scopul educaţiei elementare din Atena clasică a fost de a pregăti tinerii, indiferent de clasa socială din care făceau parte, pentru inscrierea lor in viaţa politică şi
socială a oraşului.
Etica clasică poate fi rezumată in moto-ul ,.kalos k'gathos" (frumos la infăţişare şi util societăţii) care indică valori dominante ale timpului şi la care tinerii erau
chemaţi să răspundă.
Atena clasică nu a instituţionalizat invăţămăntul superior după educaţia elementară. Dar, noile condiţii
politice şi sociale, create după războaiele cu perşii, 1-au impus prin intermediul sotiştilor in a doua jumătate a
secolului al V-lea i.Hr. Efectul predării asupra tinerilor din clasa aristocrată a fost marcant.
Sub titulatura generală de filozofie", sofiştii ii invăţau pe tineri disciplinele care nu erau predate in şcoala
elementară: geometria, fizica, astronomia, medicina, arta, retorica şi filozofia.
Mulţi atenieni nu vedeau cu ochi buni etica sofiştilor, fapt remarcat şi de Aristofan (in Norii). Aceştia
remarcau cu ironie .interesur, arătat de sotişti, pentru bani şi faptul că ii influenţau pe tineri cu invăţături care
puneau la indoială valorile de bază ale societăţii din acele timpuri (de exemplu: credinţa in zei şi supunerea faţă
de legi).
În schimb, Platon (in Pratagoras) ii vede ca pe profesori adevăraţi care ji educă pe oameni" şi care predau, aşa numita arete, ce urmăreşte crearea unor calităţi
care să-I facă pe om superior, eficient şi vestit.
Pregătirea tinerilor dura 3-4 ani, timp in care aceştia işi urmau profesorii in oraşele unde aceştia ţineau prelegeri publice. Unii dintre aceştia sunt foarte bine plătiţi.
Protagoras primea 10.000 de drahme ( prin comparaţie cu un muncitor care primea o drahmă pentru o zi de muncă). isocratelixează tariful la 1.000 de drahme.
În predarea retoricii tinerii sunt invăţaţi cum să creeze idei, cum să facă o disertaţie despre dreptate şi nedreptate, cum să foloseşti locuri comune. În primul rănd ii
invaţă să devină eticienţi. Dar pentru a putea vorbi oamenilor trebuie să ai o cultură generală.
În Atena sunt deschise, mai tărziu, şcoli in care se predau concepţille proprii ale profesorilor: stoicism, cinism ş.a.