Psihol

ogia
copilu
lui
 CUPRINS
Psihologia copilului........................................................................................................2
Psihologia copilului – Rolul copilăriei în dezvoltarea armonioasă a adultului
...............................................................................................................................................2
Psihologia copilului – Etapele dezvoltării copilului....................................................................3
 Până la 2 ani..........................................................................................................3
 18 luni – 3 ani.......................................................................................................3
 3 – 6 ani..................................................................................................................4
 6 -12 ani..................................................................................................................4
 13-18 ani................................................................................................................4
Stilurile de atașament ale copiilor.............................................................................................5
1. Stilul de atașament sigur....................................................................................................5
2. Stilul de atașament anxios – nesigur..................................................................................5
3. Stilul de atașament anxios – evitant..................................................................................5
4. Stilul de atașament dezorganizat.......................................................................................6
Contexte relevante pentru analiza psihologiei copilului............................................................6
Contextul social.....................................................................................................................6
Contextul cultural..................................................................................................................6
Contextul socio-economic.....................................................................................................6
Înțelegerea psihologiei copilului................................................................................................7
Observarea este cheia...............................................................................................................7
Petreceți timp de calitate cu copiii!...........................................................................................7
Acordați atenție mediului în care se învârt copiii......................................................................8
Psihologia dezvoltării.................................................................................................................8
Concluzii.................................................................................................................................9
 Psihologia copilului
Psihologia copilului este una dintre multiplele ramuri ale psihologiei și
între cele mai frecvent studiate domenii din specialitate. Această ramură
se concentrează asupra minții și comportamentului copiilor, de la perioada
prenatală până la adolescență. Psihoterapia pentru copii se ocupă nu
numai de modul în care copiii cresc din punct de vedere fizic, ci și cu
dezvoltarea lor mentală, emoțională și socială.

În acest articol vom vorbi despre:

 Rolul copilăriei în dezvoltarea armonioasă a adultului;

 Etapele dezvoltării copilului;
 Stilurile de atașament ale copiilor;
 Contexte relevante pentru analiza psihologiei copilului;
 Înțelegerea psihologiei copilului;
 Psihologia dezvoltării.

Psihologia copilului – Rolul copilăriei

în dezvoltarea armonioasă a adultului
Copilăria joacă un rol extrem de important pentru tot parcursul vieții unui
individ. Nu este de mirare de ce acest subiect a devenit atât de important în
psihologie, sociologie și educație. Experții se concentrează nu doar pe
numeroasele influențe care contribuie la dezvoltarea normală a copilului, dar și
pe diverși factori care ar putea genera probleme psihologice în timpul copilăriei.
Stima de sine, școala, părinții, presiunile sociale și alte subiecte prezintă un
interes extraordinar pentru psihologii care se străduiesc să-i ajute pe copii să se
dezvolte în moduri sănătoase și adecvate.

Copilul de azi va deveni adultul de mâine. Dezvoltarea emoțională, socială și

fizică a copiilor are un efect direct asupra adulților în care aceștia se vor
transforma. Astfel, înțelegerea nevoii de a investi în dezvoltarea copiilor de la
vârste fragede este foarte importantă pentru ca evoluția lor emoțională să fie
armonioasă și să conducă la adulți echilibrați, împliniți, fără derapaje emoționale
majore.

Cercetările neurologice arată că primii ani joacă un rol cheie în dezvoltarea

creierului copiilor. Bebelușii încep să afle despre lumea din jurul lor încă din
perioada prenatală și continuă să o facă, în mod accelerat, după naștere.
Experiențele timpurii ale copiilor – legăturile pe care le formează cu părinții și
primele lor experiențe de învățare – influențează puternic și decisiv dezvoltarea
lor ulterioară.

Psihologia copilului – Etapele dezvoltării

copilului
Copiii trec prin perioade succesive de dezvoltare, în care au loc o serie de
schimbări în evoluția creierului. Deși transformările ce se produc sunt
determinate genetic, mediul extern are o influență semnificativă asupra modului
în care copiii se dezvoltă în fiecare etapă.

În toate stadiile dezvoltării au loc schimbări fizice, intelectuale, sociale și

emoționale. Astfel, este important ca părinții să înțeleagă ce se întâmplă în
creierul și corpul copilului lor în fiecare perioadă, pentru a putea să ofere
sprijinul și încurajarea necesare pentru progresul acestuia în toate momentele.

 Până la 2 ani
De la naștere și până la 2 ani se creează legăturile fundamentale, care vor dura
toată viața. Acestea îi oferă copilului resursele interioare necesare pentru a-și
construi stima de sine și abilitatea de a relaționa într-un mod pozitiv cu ceilalți.
De asemenea, tot în perioada asta părinții încep să descopere personalitatea
copilului. Fiecare copil este unic și este important ca părinții să învețe să
înțeleagă, să sprijine și să încurajeze caracteristicile și abilitățile fiecărui copil.

 18 luni – 3 ani
Când copiii încep să meargă, deci fac primii pași pe cont propriu, putem spune
că începe o nouă etapă a dezvoltării lor. Acum ei sunt liberi să se plimbe și să
descopere lumea. Acela este momentul în care explorează în mod activ mediul
înconjurător.

Dezvoltarea limbajului se face rapid, ceea ce duce la învățarea denumirilor de

obiecte, animale, acțiuni, la dezvoltarea abilității de a cere lucruri și la
capacitatea de a spune „nu”. Psihologii numesc această etapă „reglarea
emoțională” – părinții îi învață pe copii cum să își tempereze exprimarea excesivă
a emoțiilor, iar copiii învață cum să accepte răspunsurile negative ale celorlalți.
Aceasta este, de asemenea, o etapă de dezvoltare fizică și intelectuală rapidă,
perioadă în care copiii se pregătesc să meargă la grădiniță, pentru a interacționa
cu congenerii.

Părinții pot fi numiți „antrenorii” copiilor lor – îi încurajează și le oferă sprijin și

îndrumare. Ei trebuie să fie cei care îi învață lecțiile fundamentale ale vieții și cei
care încurajează discuțiile active și experimentarea noilor abilități.

 3 – 6 ani
Preșcolarii explorează și învață formal – în acest interval merg la grădiniță și, de
la 6 ani, în clasa zero. Învață numerele, literele, încep să citească și să facă
socoteli simple. Este de asemenea, o perioadă propice pentru învățarea muzicii.
Își îmbunătățesc abilitățile motorii, astfel că ar putea manifesta interes pentru
artă, meșteșuguri, tehnica mică și pot dezvolta și abilități sportive.

Educația copilului este foarte importantă, iar cel mai eficient mod de învățare în
această perioadă este jocul. Părinții sunt responsabili să facă jocul – oricare ar fi
acesta – să fie atractiv, pentru că el favorizează dezvoltarea limbajului,
socializarea și creativitatea. De altfel, interesul pentru explorarea mediului poate
conduce la viitorul interes pentru știință.

 6 -12 ani
Este perioada în care copiii devin treptat din ce în ce mai independenți și
încearcă noi activități – învață să facă alegeri și exersează autodisciplina. Părinții
trebuie să le ofere în continuare sprijin și încurajare, dar să nu îi priveze de
experiența (plăcută sau neplăcută) consecințelor naturale ale comportamentelor
lor sau să le indice comportamente „potrivite” în diferite situații. Doar experiența
proprie îi va ajuta pe copii să învețe din greșelile făcute.

Copiii se vor confrunta atât cu reușite, cât și cu eșecuri ce produc frustrări și este
important ca ei să își construiască punctele forte prin contact autentic, direct cu
realitatea, nu prin interfața-tampon numită părinte supraprotector.

 13-18 ani
Adolescența reprezintă perioada cu cele mai multe și importante provocări, atât
pentru copii, cât și pentru părinți. În perioada adolescenței, trăsăturile fizice se
schimbă semnificativ, persoana se maturizează considerabil, interacționează mai
mult cu ceilalți, își sporește independența reală, dar și nevoia de independență.
Toate aceste schimbări pot conduce la multiple variante de rezultat:
comportamente pasiv-agresive, îndoieli de sine și o stimă de sine scăzută sau
fluctuantă, încredere excesivă în forțele proprii, volatilitate excesivă a stării de
spirit.

În această perioadă, personalitatea individului se definește și acesta începe să se

gândească la viitor. Încep acum descoperirea și dezvoltarea abilităților necesare
pentru piața muncii, iar talentul, dacă există vreunul evident, este perfecționat.

Abilitățile sociale se exersează și se ameliorează considerabil, iar accentul cade

pe relațiile interpersonale. Presiunea cercului de prieteni este foarte mare, iar
tentațiile cresc (fumat, consum de substanțe tolerate sau interzise, ori de alcool).
Este perioada experimentărilor, mulți tineri consumând ocazional, din
curiozitate sau din mimetism diverse substanțe, mai mult sau mai puțin
periculoase.

În timpul adolescenței, tinerii au nevoie de părinții lor mai mult ca oricând în

viață. De aceea este foarte important ca situația de acasă să fie pozitivă, iar
comunicarea deschisă și transparentă, pentru ca adolescenții să poată face față
mai ușor acestei perioade. Părinții trebuie să facă față tentației de a
menține atmosfera „patriarhală” în care ei înșiși probabil au crescut și să
înțeleagă că adolescentul 2020 este foarte departe de adolescentul 1980 și
că duritatea excesivă ar putea, eventual, ține un „2020” în frâu, dar cu
siguranță îl va rupe emoțional de familie.

Stilurile de atașament ale copiilor

Există patru stiluri de atașament pe care un copil le poate dezvolta, în funcție de
modul în care părinții se comportă cu el:

1. Stilul de atașament sigur

Copiii cu acest atașament se simt triști atunci când părinții lor pleacă de lângă ei
pentru o perioadă scurtă, însă pot fi alinați și de alte persoane care au grijă de ei.
Acești copii dezvoltă în mod natural și spontan încredere în ceilalți. Pe măsură ce
ei cresc, se bazează pe relațiile cu părinții, profesorii și prietenii pentru a primi
îndrumare și consideră că aceste interacțiuni sunt locuri „sigure”, iar nevoile lor
sunt satisfăcute. Acest stil de atașament este cel ideal pentru viitorul adult.

2. Stilul de atașament anxios – nesigur

Copiii anxios-nesiguri sunt triști încă înainte ca părinții sau îngrijitorii lor să plece
pentru o scurtă perioadă și se agață disperați de aceștia când ei revin.
3. Stilul de atașament anxios – evitant
Acești copii nu se întristează din cauza lipsei părinților și nici nu se bucură când
aceștia se reîntorc. Sunt pur și simplu indiferenți la ceea ce se întâmplă în jur.

4. Stilul de atașament dezorganizat

Acesta se construiește în cazul copiilor abuzați fizic și emoțional, copii care pot
cu greu sa fie alinați și ajutați de persoanele de îngrijire din preajmă, pentru că ei
dezvolta – prin abuzul suferit – sentimentul că aceștia vor să le facă rău.

Stilul de atașament construit reprezintă rețeaua de rezistență care îl ajută pe

copil să facă față provocărilor vieții. Acest stil de atașament se definește la
începutul vieții și va influența semnificativ relațiile persoanei respective în viața
sa de adult, inclusiv în relațiile intime.

Adulții ai căror părinți le-au îndeplinit nevoile de siguranță, furnizându-le hrană

și adăpost, dar le-au neglijat nevoile emoționale, sunt mai predispuși să dezvolte
un stil de atașament anxios – evitant. Aceștia se tem să aibă legături prea
apropiate cu ceilalți și chiar îi pot respinge pentru a se proteja de suferință.
Adulții anxios-nesiguri se tem de abandon și sunt foarte ușor de rănit atunci
când sunt respinși. Stilul de atașament poate fi înțeles și ameliorat prin terapie
psihologică, astfel încât un individ nu trebuie să sufere toată viața sa de adult
pentru cele întâmplate în prima copilărie, când nu putea lua decizii pentru
propria persoană.

Contexte relevante pentru analiza

psihologiei copilului
Contextul social
Relațiile cu colegii și adulții au efect asupra modului în care copiii gândesc, învață
și se dezvoltă. Familiile, școlile, prietenii și colegii reprezintă o parte importantă a
contextului social al copilului.

Contextul cultural
Cultura pe care o „respiră” copilul contribuie relevant cu un set de valori, cu
obiceiuri, ipoteze comune și moduri de raportare la viață. Acestea îi influențează
dezvoltarea pe tot parcursul vieții. Cultura joacă un rol important în modul în
care copiii relaționează cu părinții lor, în tipul de educație pe care o primesc și în
tipul de îngrijire care le este asigurată.
Contextul socio-economic
Clasa socială poate juca (și adesea o face) un rol major în dezvoltarea copilului.
Situația social-economică se bazează pe o serie de factori precum nivelul de
educație, nivelul veniturilor, locurile de muncă, condițiile de locuit. Copiii crescuți
în gospodării cu un statut socio-economic ridicat au tendința de a avea un acces
mai larg și mai rapid la oportunități. Cei din gospodăriile cu statut socio-
economic scăzut pot avea acces mai restrâns la astfel de șanse, cum ar fi
îngrijirea sănătății, nutriția de calitate și educația. Astfel de factori pot avea un
impact major asupra psihologiei copilului.

Înțelegerea psihologiei copilului

Acesta este unul dintr

e cele mai importante lucruri pe care ar trebui să le învețe un părinte. Este de

mare importanță ca părintele să fie antrenat în a deveni eficient în îndrumarea și
îngrijirea copilului în timp ce acesta crește și se maturizează. Trebuie ținut cont
de faptul că fiecare copil are o trăsătură unică de personalitate. Aceasta rămâne
constantă și vizibilă pe tot parcursul vieții sale.

Observarea este cheia

Una dintre modalitățile prin care un părinte își poate înțelege copilul este să îl
observe repetat și îndelungat, în timp ce doarme, mănâncă sau se joacă. Căutați
trăsăturile reprezentative și recurente. Ce activități îi plac cel mai mult? La ce se
pricepe cel mai bine? Se adaptează ușor la schimbări sau are nevoie de timp
pentru a se familiariza cu noul? Acestea sunt caracteristici normale ale oricărui
copil și copilul dumneavoastră cu siguranță nu este o excepție. Puneți întrebările
corecte și ascultați! Ascultați mult și… nu criticați!

Faceți-vă timp să discutați cu copilul dumneavoastră. Acest lucru este esențial

pentru obținerea de informații și pentru înțelegere. Dacă îi adresați întrebări,
dacă vă exprimați curiozitatea de a ști și dorința de a înțelege, se va simți liber și
netemător să vă împărtășească ideile sale, dorințele sale și, mai ales,
sentimentele sale. Și… din nou, nu criticați!

În cazul copiilor mici, este mai puțin vorba despre limbajul verbal si mai mult
despre cel non-verbal (expresii faciale, limbaj corporal) pentru a înțelege
gândurile și sentimentele lor.
Petreceți timp de calitate cu copiii!
Stima de sine este o cheie majoră a succesului în viață. Dezvoltarea unui concept
pozitiv de sine, adică a unei stime de sine sănătoase, este extrem de importantă
pentru fericirea și succesul copiilor și adolescenților. Este de asemenea un
element cheie în psihologia copilului. O relație pozitivă părinte-copil oferă cadrul
potrivit și sprijinul necesar pentru cel mic spre a dezvolta un respect sănătos
pentru sine, dar și pentru oamenii din jur. Copiii își doresc timp cu părinții. Îi face
să se simtă speciali. Părinții sunt încurajați să petreacă mai mult timp cu copiii
lor, în mod constant. Ce înseamnă asta? Ar trebui să existe discuții de unu la unu
cu fiecare copil și timp de grup cu toți adulții și copiii din casă. Dacă sunteți
părinte singur sau aveți un singur copil, invitați restul familiei acasă sau prietenii
să se joace împreună.

Acordați atenție mediului în care se

învârt copiii.
Pentru un motiv sau altul, anumiți copii dezvoltă mai greu abilități sociale, în
comparație cu alți copii. Ei caută neîncetat relații de la egal la egal. Dacă, însă, au
primit reproșuri, au suferit respingere sau chiar cruzime, tind să se retragă în
siguranța casei, a familiei și a propriei lor companii. Probabil nu este nimic mai
dureros pentru un părinte decât să își vadă copilul respins. Părinții trebuie să
analizeze problemele sociale apărute și să elaboreze un plan pentru a le rezolva.
Este un aspect la fel de important precum problemele academice sau cele de
sănătate. Există instrucțiuni detaliate din psihologia copilului care, dacă sunt
respectate, îi vor ajuta pe acești copii să se dezvolte sănătos. Acest lucru se
poate întâmpla doar dacă părintele este dispus să acorde timp și să aibă
răbdare și inițiativă.

Psihologia dezvoltării
Psihologia copilului se adresează problemelor emoționale sau de comportament
ale copiilor, cum ar fi:

 Dizabilități de învățare;
 Tulburări de deficit de atenție;
 Hiperactivitate;
 Anxietate și depresie.
Psihologii specializați în dezvoltarea copiilor evaluează problemele apărute,
întârzierile de dezvoltare, semnele de apariție a autismului și alte elemente care
afectează dezvoltarea socială și emoțională a acestora.

 
Concluzii
Este esențial pentru un copil să își dezvolte curiozitatea și încrederea în sine, să
exploreze, să își asume riscuri, să „cadă” și să se „ridice”, deoarece dezvoltarea
emoțională, socială și fizică sănătoase din timpul copilăriei influențează puternic
evoluția generală ulterioară.

În cazul în care observați ceva ce vă îngrijorează la copilul dumneavoastră sau vă

simțiți copleșiți de diferitele situații ce apar pe parcursul creșterii acestuia,
apelați la un psihoterapeut.