Sunteți pe pagina 1din 7

REUMATISMELE DEGENERATIVE – ARTROZELE

DEFINIŢIE
Artroza este o artropatie cronică, dureroasă şi deformantă, datorată unei alterări
(distrugeri) ale cartilajului articular. Clinic se caracterizează prin durere, impotenţă
funcţională cu reducerea dureroasă a mişcărilor, având ca substrat anatomopatologic
distrugerea cartilajului, cu apariţia de osteofite, chiste sau geode în os şi cu dispariţia
interliniului articular. Artrozele fac parte din grupa reumatismelor degenerative şi pot fi
întâlnite şi sub denumirea de osteoartritesau artrite hipertrofice.
Factorii de risc ai artrozelor
Apariţia artrozei poate fi rezultatul unei serii numeroase de factori, de ordin general,
sistemic, sau de ordin local, motiv pentru care fiecare artroză trebuie consideratăa avea
cauze multifactoriale, cum ar fi
- factori mecanici:suprasolicitarea funcţionalăprin repartiţia anormalăa presiunilor
articulare cu hiperpresiune în anumite puncte (obezitatea, malformaţii congenitale
– displazia luxantăde şold pentru coxartroză).
- factori traumatici(traumatisme, microtraumatisme) prin modificarea arhitecturii
articulare (fracturi, luxaţii, leziuni de menisc, instabilităţi articulare consecutive
hiperlaxităţilor ligamentare).
- - sexul feminin.
- - obezitatea este un factor de risc pentru gonartroză, coxartroză.
- vârsta, îmbătrânirea. Incidenţa manifestărilor artrozice creşte în raport cu vărsta,
datorită eziunilor mecanice şi posibilelor perturbări biochimice produse în timp.
- - factori inflamatori cronici(în artrita reumatoidăsau infecţii TBC, cartilajul poate
fi alterat.

CLASIFICAREA ARTROZELOR
I. Artrozele primare (idiopatice)
În funcţie de localizare sunt:
I.a. Forme localizate
- artrozele mâinilor:
• artroza interfalangiana.
• artroza carpo-metacarpianăa policelui.
- artrozele piciorului:
• artroza articulaţiei metatarso-falangiene a halucelui
• artroza articulaţiei talo-calcaneene
• artroza articulaţiilor medio-tarsiene.
- artrozele articulaţiei genunchiului (gonartroza)cu afectarea compartimentelor:
• femuro-tibial (compartimentul medial, lateral sau ambele) sau femuro-patelar
• ambelor.
- artroza articulaţiei şoldului (coxartroza)– cu formele:
• excentrice
• concentrice
• difuze.
- artrozele coloanei vertebrale(cervicale, dorsale şi lombare):
- artroza articulaţiilor intervertebrale • (discuri, discartroza)
• spondiloză.

II. Artrozele secundare


În acest grup sunt incluse
- artroze secundare traumatismelor acute si cronice:
• acute: fracturi, luxaţii habituale, leziuni de menisc, lez lig, hemartroza.
• cronice: artroze secundare suprasolicitării articulare datorate activităţilor profesionale
sau sportive
- artrozele secundare deformărilor congenitale sau dobânditeale capetelor osoase:
• luxaţia congenitală de şold
• osteocondroza.
-artroze secund artritelor,
- artroze endocrine.
TABLOU CLINIC
Diagnosticul artrozei se bazeaza pe modificarile clinice si radiologice. Subiectiv artrozele
sunt reprez in principal de durere şi redoare articulară postimobilizare iar obiectiv, de
limitarea mişcărilor articulare şi eventual semne de interesare cartilaginoasăsau sinovială.
- Durerea apare la mobilizare (articulaţii ,,ruginite”) sau la efort (cel mai intens
seara), fiind de tip mecanic. Durerea, ca în multe alte boli reumatice, este
influenţatăde numeroşi factori secundari (în principal de cei de origine climatică-
frigul şi umezeala pot accentua durerea). Poate aparea redoare articulara si asta
fiind dimineata sau dupa o perioada mai lunga de inactivitate.

Examenul obiectiv poate releva:


- sensibilitate/durerelocalizatăsau tumefacţia osului.
- Limitarea miscarilor articulare,
- La palparea se poate depista o crestere usoara a temperaturii.

ARTROZELE MEMBRULUI INFERIOR- Coxartoza- localizarea reumatismului


degenerativ la nivelul articulaţiei şoldului poartă denumirea de coxartroză sau artroză
coxofemurală. Este o afecţiune relativ des întâlnită, fiind în acelaşi timp şi cea mai
invalidantă dintre artroze. Presupune modificări ale cartilajului, modificări de structură.
Se asociază cu formarea de osteofite şi fibrozarea capsulei, dar şi scăderea cantitativă a
lichidului sinovial, ceea ce duce la o scădere a lubrefierii. Toate aceste modificări
determină alterări profunde ale capului femural şi ale cotilului, care nu mai au o captare
articulară şi ajunge la deteriorarea articulară, afectând obligat funcţiile principale,
stabilitatea şi mobilitatea şoldului. Sunt două forme de coxartroză mai des întâlnite :
-senilă sau primitivă.
 
Evaluare
  Examenul clinic şi funcţional al şoldului trebuie făcut sistematic şi minuţios.
  Durerea în coxartroză
are un caracter mecanic;
nocturn nu apare decât în stadiile avansate, dopă o evoluţie progresivă spre agravare;
sediul durerii este la nivelul articulaţiei sau periarticular, cu posibile iradieri
descendentespre genunchi;
durerea generează relativ rapid ipotenţă funcţională.
 cadru antropometric, punând în evidenţă atitudinea vicioasă în flexum, rotaţia
externă a şoldului; inegalitatea de lungime a membrelor inferioare cu basculare de
bazin;
 bilanţul articular la nivelul şoldului şi segmentele subiacente;-se va executa
bilantul articular pe toate miscarile de la nivelul soldului. Miscarea efectuata pe
toata amplitudinea sa, si in cadrul masuratorilor facute cu goniometru vom urmari
ce avem de parcurs, cate grade.
 bilanţul muscular al muşchilor care executa flexia, extensia, abd add r.i. si r.e. se
va incepe cu muschii principali cu o pozitie fara gravitatie apoi impotriva
gravitatie, rezistenta fiind aplicata treptat odata cu schimbarea pozitie.
 teste pentru echilibru si stabilitate si coordonare: testul Patrick, tastul Lasegue
specific coloanei lombare.
 testarea efectuarii poziţiei ghemuit (frecvent incompletă prin durere şi redoare
articulară sau imposibilă);
 teste pentru evaluarea mersului;

Tratamentul kinetic de recuperare al şoldului reumatismal


Aproape toate afecţiunile şoldului evoluează spre coxartroză secundară, care determină
disfuncţionalităţi de sustenţie, mişcare şi coordonare, la mers.
În întocmirea programului, kinetoterapeutul trebuie să ţină seama de stadiul clinic şi
anatomofuncţional al bolii.
Exista 3 tipuri de exercitii care trebuie practicate daca aveti coxartroza: stretching, exercitii care
intaresc anumite grupe musculare si exercitii aerobice cu impact redus. Exercitiile aerobice cu
impact redus sunt cele de tipul inotului, insa mai la indemana este sa folositi bicicleta stationara,
intr-o sala de sport sau la dumneavoastra in camera. Aceste tipuri de exercitii trebuie cuplate
cumva sa va fie la indemana deoarece trebuie sa aveti zilnic un program care sa cuprinda cel
putin un tip dintre acestea. Este in ordine daca in unele zile faceti mai putina miscare si in unele
mai multa. Important este sa faceti un tip de exercitii pentru coxartroza in fiecare zi. 
Obiectivele recuperări funcţionale a şoldului sunt următoarele:
•scăderea dureriii şi inflamaţiei,
•creşterea stabilităţii;
•creşterea mobilităţii;
•creşterea gradului de coordonare şi echilibru la mers
Obiectivele kinetoterapiei, tehnicile şi metodele de recuperare sunt:
A. Refacerea mobilităţii
B. Refacerea forţei musculare
C. Refacerea abilităţii, stabilităţii şi mişcării controlate.

A.1. Reeducarea flexiei


a. Prin adoptarea unor posturi:
Ex. - sprijin pe membrul inferior sănătos, cu piciorul homolateral (bolnav) ridicat pe un scaun;
înăltimea scaunului şi aplecarea trunchiului în faţă măresc gradul flexie al articulaţiei.
b. Prin mobilizări pasive:- se realizeaza prin flexia femurului pe bazin sau a bazinului pe
femur ; întotdeauna genunchiul trebuie sa fie flectat pentru a destinde ischiogambierii.
Prin mobilizări autopasive:
Ex. - pacientul în DD (sau şezând sprijinit), se prinde cu mâinile coapsa şi se tracţionează; dacă
unghiul de flexie este prea mic pentru a putea ajunge la coapsă, se poate tracţiona prin
intermediul unei chingi trecute peste picior.
Prin mişcări active:
Ex. - pacientul în DD, flecteazăcoapsa cu genunchiul flectat sau întins, eventual piciorul alunecă
pe o placă lucioasă(cu sau fără patină cu rotile) ; bazinul fixat cu o chingă la planul patului.
Ex. - din ortostatism, cu spatele la perete, pacientul flecteazăCF cu genunchiul
flectat, trăgând coapsa la piept;
Reeducarea extensiei
Prin adoptarea unor posturi: - genunchiul va fi intotdeuna extins pentru a pune în tensiune
dreptul anterior.
. Prin mobilizări pasive:
Ex. - pacientul în DV, kinetoterapeutul execută extensia pasivă.
Prin mişcări autopasive:
Ex. - din poziţia de fandare se intinde puternic psoas-iliacul (“întinderea
inghinală”).
d. Prin mişcări active:
Ex. - pacientul în DV cu bazinul fixat; se executăextensii CF cu/fărăflectarea
genunchiului.

A.3. Reeducarea abducţiei


Pentru o abducţie purătrebuie sa se evite rotaţia externămai ales la amplitudini mari de abducţie a
coapsei.
a. Prin adoptarea unor posturi:
Ex. - pacientul în DD cu un suport triunghiular între coapse sau o pernă între genunchi (pentru
abducţie bilaterală).
Ex. - în poziţia “şezând calare” pe o banchetă.
b. Prin mobilizări pasive:
Ex. - pacientul în DD, asistentul fixeazăbazinul cu o mânăiar cu cealaltă execută abducţia cu
priză la nivelul condilului intern al femurului.
c. Prin mişcări autopasive:
Ex. - pacientul în ortostatism, cu membrul inferior lezat întins şi în usoara abducţie, cu piciorul
sprijinit pe un mic suport, executăo genuflexiune pe membrul inferior sănătos (mâinile în sprijin
de echilibru pe o bară, spătarul unui scaun etc).
d. Prin mişcări active:
Ex. - pacientul în DL pe partea sănătoasa, se ridicămembrul inferior lezat cu genunchiul extins.
Ex. - din ortostatism se fac fandări laterale.
A.4. Refacerea adducţiei
Nu se poate realiza decât asociind flexia sau degajând membrul inferior contralateral.
a. Prin adoptarea unor posturi:
Ex. - din DD pacientul încrucişeazămembrele inferioare cu genunchii extinşi,
membrul inferior lezat este dedesupt (se poate realiza şi din şezând).
b. Prin mobilizări pasive:
Ex. - pacientul în DD se flecteazăCF şi asistentul executăadducţia pasivă având grijă să fixeze
bazinul.
c. Prin mişcări autopasive:
Ex. – montaje cu scripeţi.
d. Prin mişcări active:
Ex. - exerciţii din DD, încrucişări ale membrelor inferioare (genunchii extinşi).

A.5. Reeducarea rotaţiei


a. Prin adoptarea unor posturi:
Ex. - pacientul şezând pe sol, cu genunchii flectaţi şi picioarele în afara axului
coapsei (rotaţie internă) sau înăuntrul acestui ax (rotaţie externă).
b. Prin mobilizări pasive:
Ex. - pacientul în DV, asistentul fixează cu o mana bazinul iar cu cealaltă face priză pe
gambă(genunchiul flectat) utilizând-o ca pe un levier.
c. Prin mişcări autopasive:
Ex. - montaje cu scripeţi.
d. Prin mişcări active:
Ex. - pacientul în DV, cu genuchiul flectat, deplasarea gambei într-o parte şi alta.
Ex. - şezând turceste pe sol, se apasa cu mâinile genunchii în jos (rotaţie externă).
A.6. Tracţiuni specifice.

Tonifierea musculaturii flexoare


-psoasiliacul = principalul flexor
-dreptul anterior, croitorul, tensorul fasciei lata = flexori ai coapsei
-adductorii mic şi mijlociu = flexori dacă şoldul este în extensie.

Artroza genunchiului – gonartroza


Definiţie - este o boală artrozică localizată la nivelul genunchiului care interesează fie
unul din compartimente (artroza femuro-patelară sau femuro-tibială), fie ambele sectoare
(femuro-patelo-tibial) unilateral, la un singur genunchi sau bilateral.
Artroza este rezultatul final nespecific al unor procese patologice diverse care în final
determină o decompensare articulară care derivă dintr-o discrepanţă între mărimea
sarcinilor care solicită articulaţia şi capacitatea efectivă a articulaţiei de a face faţă
acestora
Este una dintre formele reumatismului degenerativ localizate la nivelul articulaţiei
genunchiului. Boala reumatismală degenerativă, se mai numeşte şi artroza.
Gonartroza este mai frecventă la femei şi le afectează, de obicei, pe cele care au trecut de
40 de ani. Cauzele sunt multiple, de obicei fiind vorba de dereglări la nivel metabolic şi
hormonal, însă poate apărea şi ca urmare a unor traumatisme. Dereglările la nivel
hormonal ce apar la menopauză (insuficienţa ovariană) determină ca femeile ajunse în
această etapă a vieţii, să fie predispuse la gonartroză. Suferinzii de diabet, guta precum şi
obezii se confruntă cu aceeaşi problema. Trebuie amintite şi problemele circulatorii:
varice, flebite, dar şi cele rezultate ca urmare a înaintării în vârsta care duc la agravarea
gonartrozei. Etiopatogenie. Apariţia gonartrozei este rezultatul scăderii rezistenţei
mecanice a cartilajului articular sau creşterii solicitărilor mecanice la nivelul articulaţiei,
respectiv creşterii presiunii exercitate la nivelul unităţii de suprafaţă a cartilajului
articular.
. Examenul clinic în gonartroză
Simptomatologia se instalează isidios, are o perioadă lungă de evoluţie şi, cel puţin la
începutul bolii, pot exista remisii temporare. Durerea, ipotenta functionala constă în
limitarea treptată a activităţilor fizice pe care pacientul era capabil să le efectueze înainte
de apariţia bolii.
Examenul obiectiv. La inspecţie se pote constata mărirea de volum a genunchiului cu
ştergerea reliefurilor articulare normale; aceasta este dată de hipertrofia capsulei şi
sinovialei sau/şi hidartroza cvasi permanentă a articulaţiei. Tumefacţia pare şi mai
accentuată dacă există şi o hipotrofie importantă a m.cvadriceps. În spaţiul popliteu poate
apare o formaţiune pseudotumorală numită chistul Baker. Examinarea pacientului în
ortostatism este obligatorie. Astfel se pun în evidenţă deviaţiile de ax ale genunchiului
(mai ales cele în plan frontal). Genu varum se poate obiectiva prin măsurarea distanţei
(în cm) dintre feţele mediane alegenunchilor, cu gleznele lipite. Mersul este de obicei
şchiopătat cu scurtarea timpului de sprijin pe membrul pelvin de partea afectată şi cu
bascularea laterală a trunchiului.
Fără tratament, boala evoluează către pierderea funcţiei articulare. Durerea devine din ce
în ce mai intensă, nu mai este calmată de medicaţia anti-inflamatorie şi antalgică şi capătă
caracter permanent. Mobilitatea articulară se reduce progresiv fără însă să dispară
complet, chiar în stadiile avansate ale bolii. Genunchiul se dezaxează (cel mai frecvent în
varus) şi prezintă semne de instabilitate. Cu tratament antiinflamtor nesteroidic, medicaţie
condroprotectoare şi proceduri de medicină fizică, evoluţia bolii pote fi mult întârziată.
Prognosticul funcţional al articulaţiei poate fi mult ameliorat de intervenţiile chirurgicale.

Examenul obiectiv al genunchiului


Examinarea genunchiului se face cu pacientul aşezat în decubit dorsal, cu
membrele inferioare în extensie şi cu genunchii apropiaţi.
Inspecţiapoate pune în evidenţă, în principal, devieri ale genunchiului,
cauzatoare de statică, precum şi modificări de volum: tulburări de
•Genu-flexum
•Genu-recurvatum
•Genu-varum
•Genu-valgum
u globală •Tumefacţia genunchiului, parţialăsa
Palparea genunchiului cuprinde câteva etape.
•Controlul formelor normale ale reliefurilor osoase şi a raporturilor
normale dintre acestea poate evidenţia o mărire a volumului patelei
(artroza femuropatelară).
•Punctele dureroase se cautăprin apăsarea cu pulpa indexului a
următoarelor zone: patela, condilii femurali, interlinia articulară, pes
anserinus, spaţiul popliteu.
Pentru a stabili cu precizie nivelul interliniei articulare se flecteazăuşor gamba
pe coapsă; în aceastăpoziţie vârful patelei ajunge în dreptul interliniei
articulare.
Palparea mai poate pune în evidenţăprezenţa unor formaţiuni pseudotumorale
fluctuente în bursite sau în chistul popliteu Baker
Şocul rotulian este prezent în colecţiile intraarticulare
Temperatura cutanatăa regiunii genunchiului
Tonusul muscular al grupelor supra- şi subjacente este modificat aproape în
toate afecţiunile genunchiului
Crepitaţiile se pot palpa şi ausculta la mobilizarea genunchiului, combinatăcu
palparea regiunii.
Măsurătorile, care sunt obligatorii în anumite situaţii, se vor efectua
comparativ:
•pentru determinarea gradului de hipo- sau atrofie muscularăse
vor măsura perimetrele coapsei şi gambei;
•pentru aprecierea gradului de tumefacţie, se măsoarăperimetrele
genunchilor, la mijlocul rotulei;
•în genu-valgum se măsoarădistanţa dintre cele douămaleole
mediale, feţele interne ale genunchilor fiind în contact;
•în genu-varum se măsoarădistanţa dintre feţele interne ale
genunchilor, cele douămaleole mediale fiind în contract.
•lungimea membrului inferior, a coapsei şi a gambei.
Mobilitatea genunchiului atât activă, cât şi pasivăprezintămodificări
caracteristice în diversele afecţiuni ale genunchiului.
Bilanţul muscularse adreseazăatât muşchilor coapsei, cât şi ai gambei.

Obiective:
Prevenirea instalării unui genu flexum ireductibil.
Echilibrarea forţei musculare a extensorilor şi flexorilor genunchiului.
Menţinerea / creşterea amplitudinii de mişcare.
Asigurarea stabilitaţii genunchiului.
Refacerea controlului muscular dinamic pentru mers.
Obiectivele kinetoterapiei, tehnicile şi metodele de recuperare:
A. Refacerea mobilităţii
B. Refacerea forţei musculare
C. Refacerea stabilităţii, mişcării controlate şi abilităţii.

S-ar putea să vă placă și