Sunteți pe pagina 1din 57

Mijloacele de învăţământ

Definire:
 Mijloacele de învăţământ reprezintă "un ansamblu de
instrumente, materiale, produse, adaptate şi
selecţionate în mod intenţional pentru a servi
nevoilor organizării şi desfăşurării procesului
instructiv-educativ din şcoală" (I. Cerghit);

 Mijloacele de învăţământ sunt "instrumente sau


complexe instrumentale menite a facilita
transmiterea unor cunoştinţe, formarea unor
deprinderi, evaluarea unor achiziţii, realizarea unor
aplicaţii practice în cadrul procesului instructiv -
educativ" (C. Cucoş);
Încercaţi să definiţi termenii din figura de mai jos:

Mijloace
de
învăţământ

Material
didactic

Material
intuitiv
* materialul intuitiv reprezinta materialul care reda in forma sa
naturala realitatea inconjuratoare (plante, animale, aparate etc.);
poate fi adus in clasa sau poate fi "cunoscut" in cadrul unor
vizite, excursii;
* materialul didactic include atat materialul intuitiv cat si pe cel
realizat intentionat; poate reproduce sau reconstitui obiectele si
fenomenele reale avand functie predominant demonstrativa;
* mijloacele de invatamant reprezinta totalitatea resurselor
materiale ale procesului de invatamant care faciliteaza
comunicarea, intelegerea, formarea notiunilor, deprinderilor sau
abilitatilor, fixarea, evaluarea si aplicarea cunostintelor in
practica.
Mijloacele de învăţământ
• Mijloacele de învăţământ – ansamblul de resurse sau
instrumente produse, adaptate şi selectate în vederea
îndeplinirii obiectivelor instructiv-educative.
Funcţiile mijloacelor de învăţământ:
• Cognitivă – de informare asupra obiectelor şi
fenomenelor studiate;
• Formativă – de formare a unor priceperi, deprinderi,
competenţe;
• Demonstrativă – aducerea realitaţii înconjurătoare mai
aproape de elevi,în scopul unei înţelegeri optime;
• Ergonomică – de raţionalizare a timpului şi efortului
depus în predare, învăţare şi evaluare;
• Estetică- de valorizare a resurselor frumosului din
artă, natură , societate;
• Evaluativă – ca instrumente de evaluare a elevilor.
• Funcţia cognitivă: constă în faptul că
mijloacele de învăţământ sunt instrumente
prin care se comunică date, informaţii asupra
realităţii studiate, facilitând înţelegerea,
însuşirea şi reţinerea acestora, prin
îmbinarea obiectelor reale cu cuvântul, a
scrisului cu acţiunea, a cunoaşterii senzoriale
cu cea raţională.
• Funcţia formativă: mijloacele de
învăţământ permit dezvoltarea gândirii şi
a operaţiilor acesteia, a spiritului de
observaţie, atenţiei, formarea atitudinilor
şi convingerilor ştiinţifice, tehnice,
culturale, contribuind şi la formarea
noţiunilor şi a capacităţii de corelare
interdisciplinară.
• Mijloacele de învăţământ contribuie şi la
stimularea motivaţiei învăţării,
determinând participarea activă a elevilor
în cadrul procesului instructiv-educativ.

• Funcţia demonstrativă - prin mijloacele de
învăţământ li se înfăţişează elevilor o multitudine de
aspecte ale realităţii, care sunt greu accesibile
cunoaşterii directe, acest lucru contribuind la
formarea corectă a reprezentărilor şi dezvoltarea
imaginaţiei.
• Funcţia ergonomică - se referă la
contribuţia mijloacelor de învăţământ
la raţionalizarea eforturilor profesorilor
şi elevilor, în cadrul activităţilor
didactice. Mijloacele de învăţământ vor
reduce efortul de predare al cadrului
didactic şi efortul de învăţare al
elevilor.

• Funcţia de evaluare - se referă la posibilitatea
pe care o oferă unele mijloace de învăţământ de
a obţine informaţii despre rezultatele elevilor,
nivelul performanţelor atinse.
• Funcţia estetică - constă în faptul că
mijloacele de învăţământ sunt astfel
concepute şi utilizate, încât să
declanşeze trăiri afective, să cultive
capacitatea de înţelegere şi apreciere a
frumosului,să dezvolte simţul
echilibrului.
Sistemul
mijloacelor de învăţământ

după funcţia didactică dominantă:


I.Mijloace informativ-demonstrative:
• mijloace intuitive naturale(reale): colecţii de roci,
ierbare, insectare, obiecte tehnice, aparate, unelte,
maşini etc;
• obiecte elaborate în scopuri didactice ( substitute
tridimensionale ale realităţii): mulaje, machete, corpuri
geometrice, globul terestru, forme de relief
miniaturizate, maşini cu piese demontabile etc;
• materiale sau reprezentări figurative (
substitute bidimensionale ale realităţii):
tablouri, planşe, fotografii, desene, hărţi,
diafilme, diapozitive, folii transparente,
ppt-uri, filme etc;
• reprezentări simbolice ( fac trecerea de
la concret la abstract): scheme, grafice,
formule matematice, note muzicale etc;
...
II.Mijloace de exersare şi formare a deprinderilor:
jocuri didactice, abacuri, truse cu piese demontabile,
puzzel-uri, aparate şi instrumente de laborator, aparate
pentru educaţie fizică, instrumente muzicale etc.;
III.Mijloace de raţionalizare a timpului: hărţi de contur,
şabloane, ştampile didactice;
IV.Mijloace de evaluare: teste, chestionare, fişe de
evaluare, programe computerizate de evaluare etc.
V. Mijloace moderne audio-vizuale: videoproiector,
retroproiector, televizor, tabla inteligentă, casetofon,
video, c.d., computer, internet etc.
Clasificarea
mijloacelor de
învăţământ
În funcţie de prezenţa sau absenţa mesajului
didactic, mijloacele de învăţământ se clasifică
în:

• mijloace de învăţământ care cuprind în sine


mesaj sau informaţie didactică;

• mijloace de învăţământ care facilitează doar


transmiterea mesajelor sau informaţiilor
didactice.

Mijloace de învăţământ care cuprind mesaj didactic:


• materiale didactice care redau în formă naturală
obiectele şi fenomenele realităţii (colecţii de plante,
roci, substanţe, aparate, instrumente autentice);
• mijloace de învăţământ sub formă de materiale
grafice şi figurative (hărţi, scheme, diagrame,
grafice, fotografii, tablouri, planşe);
• mijloace sub formă de modele substitutive,
funcţionale, acţionale. Ele reproduc, la scară mai
mică, anumite obiecte, fenomene, principii de
funcţionare (machete, mulaje, modelele unor maşini
etc.);
• mijloace tehnice, audiovizuale (proiecţii, emisiuni
radio, înregistrări, filmul TV).

Mijloace de învăţământ care facilitează
transmiterea mesajelor didactice

• instrumente, aparate şi instalaţii de laborator;


• echipamente tehnice pentru ateliere;
• instrumente muzicale şi aparate sportive;
• calculatoare;
• jocuri didactice;
• simulatoare didactice, instalaţii pentru laboratoare
fonice.
În afară de cele două grupe de mijloace, sunt utilizate
şi mijloacele de măsurare a rezultatelor învăţării,
care ajută la evaluarea randamentului şcolar în unele
circumstanţe educative.
Cerinte pe care trebuie să le îndeplinească mijloacele de
invatamant:
Cerinte psiho-pedagogice:
• să fie realizate în concordanţă cu prevederile programei şi cu
particularităţile de vârstă ale copiilor;
• să stimuleze cât mai mulţi analizatori pentru perceperea cât mai
completă a obiectelor şi fenomenelor reale;
• să ofere posibilitatea reproducerii diferitelor fenomene din
natură;
• să stimuleze capacitatea de investigare, inventivitatea şi
creativitatea copiilor;
• să ajute la formarea unor deprinderi de activitate independentă;
• să contribuie la raţionalizarea eforturilor de predare ale
educatorului şi de învăţare ale copiilor.
Cerinte tehnico-economice:

• să permită integrarea lor facilă în activitate şi într-un


timp relativ scurt;
• să nu pună in pericol sanatatea copiilor;
• să fie prezentate într-o formă estetică atractivă
(design modern, forme ergonomice, culori plăcute);
• să fie rezultatul unei concepţii logice sub aspect
functional,
• să implice o justă dimensionare a elementelor
componente.
Modalităţi de integrare a mijloacelor didactice
în procesul de învăţământ
a. Utilizarea mijloacelor didactice în cadrul activităţii
frontale cu elevii/preşcolarii:
• mijloacele de învăţământ sunt manevrate de către
profesor;
• Elevii/preşcolarii recepţionează mesajele şi operează
apoi cu ele, în funcţie de scopurile urmărite de către
profesor;
• cu ajutorul mijloacelor de învăţământ, profesorul oferă
informaţii care vor sprijini înţelegerea unor cunoştinţe, îi
poate sensibiliza pe educabili, prin declanşarea
curiozităţii, întăreşte
informaţiile transmise verbal
prin confirmarea lor cu ajutorul
imaginilor.

b. Utilizarea mijloacelor de învăţământ în cadrul
activităţii pe grupe:
• fiecare grupă poate utiliza un alt mijloc de
învăţământ sau toate grupele aceleaşi mijloace;
• manevrarea lor se face de către membrii grupei,
după un instructaj prealabil şi sub îndrumarea
profesorului.
. Utilizarea mijioacelor de învăţământ în cadrul
activităţii individuale:
• fiecare elev are posibilitatea să folosească mijlocul de
învăţământ, în concordanţă cu instructajul efectuat de
profesor.
– Adoptarea uneia sau alteia dintre aceste modalităţi
depinde de obiectivele urmărite, strategiile
folosite, dotările tehnico- materiale.
Care sunt modalitatile de evaluare a eficientei
folosirii mijloacelor de invatamant in activităţile
didactice?

 Gradul de participare al copiilor/elevilor la activitate;


 Măsura în care au stimulat interesul pentru învăţare;
 Contribuţia adusă la formarea abilităţilor practice ;
 Măsura în care au creat motivaţii pentru investigare,
cunoaştere participativă ect. ;
 Gradul de receptare al mesajului de catre copii, cu
cele doua laturi ale sale:
 semantică (idei, concepte, notiuni),
 ectosemantică (stări afective, reactii emoţionale,
mimică, gesturi).
Pro sau contra??
• Mijloacele tehnice de instruire vor înlocui
profesorii şi vor transforma copii în roboţi;

• Mijloacele tehnice de instruire vor scoate


educaţia din impas şi vor permite sfârşitul
corvezilor la şcoală;

• Niciodată nimic nu va putea înlocui cartea ca


instrument fundamental de educaţie.
Sa vizionam impreuna:
• http://stirileprotv.ro/ilikeit/smart-
things/cd-ul-cu-lectia-de-la-scoala-
sau-tabla-interactiva-gadgeturi-care-
ajuta-copiii-sa-invete-mai-usor.html,
• http://stirileprotv.ro/stiri/social/sco
ala-in-care-creta-si-buretele-au-
disparut-cu-desavarsire-cum-arata-
liceul-de-2-4-milioane-de-euro-din-
romania.html
• Ce puncte tari și ce puncte slabe
presupune utilizarea mijloacelor
moderne de învățământ?
Puncte tari Puncte slabe
• Vă multumesc pentru
atenția acordată !
Stategia didactică și stilul didactic
Strategiile didactice
• Reprezintă o combinare optimă a metodelor,
procedeelor, mijloacelor didactice şi a
formelor de organizare a colectivului de elevi
/preşcolari, în contextul procesului de
învăţământ.

Tipologie:
După gradul de generalitate:
• strategiile generale - aplicabile la o mare
varietate de situaţii de instruire;
• strategiile particulare - potrivite pentru
anumite situaţii de instruire;

După natura activităţii, se pot distinge:
• strategii cognitive (de prelucrare, de
exemplu, a informaţiei prin intermediul
conceptelor sau reprezentările existente deja
în memoria elevilor sau de prelucrare a
informaţiei prin rezolvări de probleme);
• strategii acţionale sau psihomotorii
• strategii afectiv-emoţionale
(de învăţare prin trăire afectivă).

După implicarea creatoare/noncreatoare a profesorului în
activitatea didactica, se pot departaja:
a. strategii bazate pe obişnuinţă, pe automatism (rutiniere), ca
aplicare a unor reţete rezultate în baza repetiţiei
îndelungate, a stereotipizării şi sablonizării unor practici. De
aici, pericolul alunecării în rutină, al rigidităţii, inerţiei şi
monotoniei, al oboselii şi trăirii insatisfacţiilor profesionale;

b. strategii bazate pe complexe de deprinderi, ca moduri


generale, globale dar mai suple de abordare a predării, uşor
aplicabile în situaţii de mare varietate;

c. strategii novatoare, ce dau frâu liber imaginaţiei, creativităţii


şi inteligenţei profesorului, duc la înlăturarea a ceea ce este
vechi, depăşit, fac loc unor modalităţi noi de abordare a
învăţării/predării, de combinare a metodelor şi celorlalte
resurse necesare.

d. strategii imitative - care presupun a merge pe căi bătătorite,


urmându-i pe alţii.

• Daca se ţine seama de logica gândirii elevilor:
a. strategii inductive - ce pun elevii în fata realităţii şi le oferă
experienţe din care ei extrag regula sau principiul ce trebuie
însuşit; fac trecerea de la particular la general, de la
cunoaşterea efectelor la desluşirea cauzelor;
b. strategii deductive - folosite în scopul formării gândirii
ipotetico-deductive. Demersul este invers celui inductiv,
profesorul enunţă principiul, regula, noţiunea, definiţia, după
care face proba faptelor - arată trăsăturile specifice, prezintă
exemple, explicatii. Se porneşte de la cunoştinţe cu caracter
general la cunoştinţe particulare; de la noţiune, la exemplele
concrete.
c. strategii transductive, divergente, generatoare de idei originale
(de genul explicaţiei prin metafore, prin punere în relaţie a unor
elemente considerate în mod obişnuit ca disparate);
d. strategii dialectice - bazate pe punerea în relaţie a
reprezentărilor şi a conceptelor, ideilor, într-o forma critică şi
problematizantă, deci cu accent pe interacţiuni, pe asociaţii;

e. strategii ipotetice (rezolutive), bazate pe construcţia de
ipoteze, pe problematizare; centrate pe gândirea divergentă
sau pe cea convergentă;
f. strategii analogice - de învăţare prin construire şi utilizare
de modele: de cunoaştere, de acţiune, modele ce reprezintă
procese complexe etc.. (metodele modelării, simulării, jocului
de rol etc.)
g. strategii analitice - cu accent pe examinarea unui obiect,
fenomen, proces etc. în cele mai mici unităţi; ca o modalitate
de a-l explica şi interpreta teoretic, de a stabili relaţii între
elementele componente;
h. strategii integrative sau de sinteză - ce îmbină gândirea cu
acţiunea, studiul teoretic cu activitatea practică;
i. strategii descriptive - centrate pe descrierea, organizarea şi
clasificarea (sau enumerarea) datelor, pe generalizarea prin
modele taxonomice etc.;
j. strategii mixte sau combinatorii.

După gradul de dirijare sau de nondirijare a învăţării
(caracterul prescriptiv sau neprescriptiv al învăţării).
a. strategiile algoritmice (prescriptive sau directive) care
impun un drum precis, o determinare riguroasă a
succesiunii de operaţii, prescriu pas cu pas parcurgerea
procesului de învăţare, sunt directiviste, rigide, solicită o
dirijare foarte strictă, fără să lase loc la adaptări din
mers.
• Din aceasta categorie fac parte:
• strategii algoritmice propriu-zise;
• strategii bazate pe principiul programării;
• strategii computerizate ( IAC);
• strategii semialgoritmice
(semiprescriptive sau semidirijate).

b. strategiile euristice, nealgoritmice sau neprescriptive.
Situează elevul în postura unui subiect epistemic, care
caută, tatonează, explorează diverse alternative, îşi
asumă riscul încercărilor şi erorilor, al ambiguităţii şi
incertitudinii. Predarea este provocatoare de noi
întrebări care îşi cer răspunsuri. Dirijarea profesorului
este redusă la minimum; accentul cade pe munca
independentă, pe trezirea interesului și pe capacitatea de
rezolvare autonomă a problemelor.
• Sunt strategii specifice pentru situaţii cu sfârşit deschis
şi se pot baza pe:
- învăţare prin descoperire (euristică);
- învăţare prin rezolvare de situaţii-problemă;
- învăţare prin observare și investigare
- învăţare inductiv-experimentală;
- învăţare prin elaborarea de proiecte;
- învăţare prin conversaţie euristică;
- învăţare interactivă (cooperativă) etc.
Învăţarea centrată pe probleme (problem based learning)
Ce este PBL?

- este o strategie de instruire ce presupune utilizarea


problemelor "lumii reale" ca un context necesar pentru
ca elevii „să înveţe” gândirea critică şi abilităţile de
rezolvare a problemelor şi să asimileze conceptele
esenţiale ale diverselor discipline de studiu.
- poate implica atât activităţi individuale, cât şi de grup,
stimulând şi incitând curiozitatea, motivaţia intrinsecă,
studiul autodirijat şi reflecţia personală şi în grup.
- creează un mediu de învăţare în care profesorul joacă
rolul de coach pentru gândirea elevilor, îi ghidează în
activitatea de investigare / cercetare a problemei,
facilitând învăţarea şi „deplasarea” elevilor către nivele
superioare de înţelegere.
MODEL DE INSTRUIRE PBL (problem based
learning)

Aspecte definitorii pentru PBL
1. Învăţarea este centrată pe elev.
2. Învăţarea se realizează într-un mediu stimulativ.
3. Învăţarea este relevantă.
4. Învăţarea este activă şi experienţială.
5. Învăţarea este logică.
6. Învăţarea valorifică experienţa anterioară a elevilor.
7. Învăţarea se realizează în manieră colaborativă.
8. Învăţarea este eficientă.
9. Învăţarea este autentică.
10.Învăţarea este integrativă.
Ştiinţe ale naturii, manual pentru clasa a III-a Ed. INTUITEX
https://manuale.edu.ro/manuale/Clasa%20a%20III-
a/Stiinte%20ale%20naturii/Intuitext/Partea%20I/A0651.pdf

La acestea se adaugă:
c. strategiile mixte (combinatorii).
• Un tip aparte din aceasta categorie îl constituie
strategiile creative (divergente) care nu sunt
formulate în mod explicit, elevii având posibilitatea
să meargă pe trasee inedite;
• ele pun accentul pe promovarea gândirii productive a
acestora, lăsând câmp deschis manifestării
spontaneităţii, originalităţii şi gândirii divergente
(emergenţei ideilor originale, soluţiilor inedite).
După cei mai mulţi specialişti, nu există strategii pur
euristice sau strict algoritmice, ci strategii mixte
sau combinatorii, care lasă loc îmbinării, în proporţii
diferite, a elementelor de dirijare şi a celor de
independenţă.
De reflectat...
• Identificați factorii
condiționali la care
trebuie să se raporteze
un profesor, atunci când
realizează o alegere
obiectivă, în ceea ce
privește strategia
didactică de utilizat.
C. L. Oprea, Strategii didactice interactive, 2008, p.33
După modul de grupare a elevilor, se împart în:
strategii frontale; de grup (colective); de
microgrup (echipă); de lucru în perechi (duale);
individuale (bazate pe munca individuală) şi mixte
1.Activitatea frontală
• Reprezintă forma de organizare în care profesorul lucrează direct,
cu întreaga clasă. Accentul cade pe activitatea cadrului didactic,
care dirijează şi îndrumă activitatea elevilor. Elevii au mai mult un
rol pasiv şi există posibilităţi reduse de diferenţiere şi
individualizare a instruirii.
2. Activitatea pe grupe.
• Grupele sunt constituite prin divizarea colectivului clasei.(4-6
elevi). Fiecare grupă îşi desfăşoară activitatea independent de
celelalte, prin cooperarea dintre membrii săi. Grupele pot fi:
omogene sau eterogene în raport de anumite criterii. Sarcina de
lucru poate fi comună, identică pentru toate grupele sau
diferenţiată de la o grupă la alta.
• Condiţia esenţială a eficienţei activităţii
organizate pe grupe este iniţierea elevilor în
tehnicile colaborării.

Un loc aparte ocupă, în acest grupaj, strategiile


interactive, eficiente prin aceea că încurajează
interacţiunile pozitive dintre membrii grupului (relaţii de
cooperare, de competiţie), bazate, deci, pe învăţarea
prin colaborare ori prin competiţie just înţeleasă.
Învăţarea prin cooperare implică faptul că elevii
lucrează împreună pentru realizarea unei sarcini de
învăţare.
Cooperarea se realizează prin împărţirea muncii între
participanţi; fiecare persoană este responsabilă pentru
o secvenţă a sarcinii bazate pe rezolvarea de probleme.
Elevii beneficiază de pe urma acestei interacţiuni,
pentru că îi determină să îşi prezinte ideile în forme cât
mai concrete şi pentru că primesc un feedback imediat
din partea celorlalţi.
Instruirea tradiţională Instruirea modernă (bazată pe învăţare
colaborativă)
Instruirea este centrată pe profesor. Instruirea este centrată pe elev.
Profesorul deţine controlul. Elevii controlează propriul proces de
însuşire a cunoştinţelor.
Profesorul deţine puterea şi Elevul deţine puterea şi îşi asumă
responsabilitatea. responsabilităţi.
Profesorul este instructorul şi cel care Profesorul este un facilitator şi un ghid;
ia decizii. elevii pot lua singuri decizii.
Experienţa de învăţare este adesea Elevii muncesc împreună pentru
competitivă. realizarea unor obiective comune.
Sarcini de mică întindere, definite de Proiecte autentice, interdisciplinare,
profesor şi prezentate separat, la bazate pe rezolvare de probleme.
diferite discipline şcolare.
Învăţarea are loc în clasă. Învăţarea se extinde în afara clasei.
Conţinutul este cel mai important. Modul de prelucrare şi folosire a
informaţiei este cel mai important.
Elevii îşi formează cunoştinţe prin Elevii achiziţionează cunoaşterea prin
exersare. efortul de construcţie a acesteia.
Organizarea actului instrucţional
Calitatea rezultatelor obţinute în urma utilizării
strategiei de învăţare prin cooperare depinde de o
serie de acţiuni desfăşurate de profesor:
 distribuirea elevilor în grupuri,
 aranjarea clasei,
 planificarea materialului didactic,
 explicarea caracterului cooperativ al sarcinilor de
lucru.
...

3. Activitatea individuală
• Presupune ca fiecare elev din clasă să realizeze anumite sarcini
şcolare, independent de colegii săi. Sarcinile de lucru pot fi, în
acest caz, comune pentru toţi elevii din clasă, diferenţiate pe
categorii de elevi, individualizate (personalizate).
• Pedagogia contemporană manifestă un interes crescând pentru
strategiile de stimulare a resurselor personale, cele de
diferenţiere şi individualizare sau de personalizare a instruirii.
După Malizia Gugliemo (1991), ceea ce în mod generic numim
pedagogia individualizării îşi subordonează, în principiu, patru
categorii de strategii, şi anume:
- de diversificare a conţinutului învăţământului în
funcţie de capacităţile şi interesul fiecăruia;
- de diferenţiere a obiectivelor didactice;
- de diversificare a metodelor ;
- de diferenţiere temporară şi temporală prin
recunoaşterea dreptului fiecăruia de a studia în ritmul cel mai
adecvat.
Realizaţi un scurt inventar al avantajelor şi
dezavantajelor instruirii
diferențiate/individualizate!
Care sunt criteriile de apreciere a
eficienţei unei strategii didactice?

• gradul de plăcere în învăţare pe care-l conferă elevilor,


motivându-i intrinsec să îşi construiască propriile înţelesuri
şi să interiorizeze cunoştinţele noi ;
• eficienţa învăţării, nivelul de însuşire al cunoştinţelor,
priceperilor şi deprinderilor şi de realizare a obiectivelor
propuse ;
• eficienţa în formarea şi dezvoltarea abilităţilor de a utiliz în
viaţă ceea ce au învăţat ;
• raportul dintre timpul solicitat şi timpul disponibil;
• relaţia de armonizare şi de complementaritate dintre
metodele, tehnicile, mijloacele didactice şi formele de
organizare a activităţii, ca părţi componente ale strategiei.
Stilul didactic – definire și
tipologie
• Cadrele didactice personalizează activitatea de predare şi de
aceea vorbim de diferite stiluri didactice.
• Ioan Cerghit afirma că: “Stilurile sunt cele care dau
expresie gandirii, conceptiei, inteligentei, imaginatiei
constructive; se leaga de modul in care profesorul isi
exprima aptitudinile si atitudinile, competentele si
capacitatile sale; se leaga deci, de o anumita expresivitate
pedagogica personala, de un mod de a fi si de a face care
tinde sa capete stabilitate in timp. Si care tradeaza un
anumit simt al umanului, o vocatie si o cultura a predarii,
reactii si atitudini personale, elemente de noutate si de
originalitate, de maiestrie pedagogica, adaugate
comunicarii obiectivelor generale”.
Tipologia stilurilor.
• Exista o diferentiere a stilurilor in doua planuri:
(realizata de D.Potolea)
- In plan vertical:
A. stiluri individuale care dau identitate fiecarui
profesor;
B. stiluri grupale care exprima unitatea de atitudini,
de gandire si de actiune a unor colectivitati de
cadre didactice
C. stiluri generalizate, reprezentand modalitati
generale de conducere educationala cu valoare de
strategii.
- In plan orizontal, stilurile se configureaza dupa
schimbarile promovate de fiecare profesor in jurul
variabilelor interne ale procesului de invatamant.
Stilul didactic
• Stilul didactic – modul în care cadrul didactic
organizează şi conduce procesul de învăţământ;
• Tipuri de stiluri didactice clasificate în perechi
contrare:
- stil cu deschidere spre inovaţie- stil cu înclinaţie
spre rutină;
- stil centrat pe predare- stil centrat pe
activităţile de învăţare;
- stil apropiat afectiv de elev- stil distant, rece
faţă de elevi;
- stil permisiv-stil autoritar;
- stil centrat pe conţinut- stil centrat pe
formarea elevului.
• I.Cerghit enumera stilurile didactice prezentate in
literatura de specialitate astfel:
• Academic/discursiv (centrat pe transmitere,comunicare)
sau euristic (axat pe stimularea cautarii, experimentarii,
cercetarii, descoperirii);
• Rational (bazat pe argumentatie stiintifica si evaluare
sistematica, pe deliberare logica intr-o perspectiva
temporara asteptata)/ intuitiv (axat pe intuitie, imaginatie, pe
cunoastere de sine, pe spontaneitate, maiestrie pedagogica,
cu sentimentul prezentului);
• Inovator (cu deschidere spre nou, spre inventie, creatie,
originalitate,ingeniozitate)/ rutinier (rigid, cu inclinatie spre
repetitie, dogmatic);
• Informativ / formativ ;
• Productiv (bazat pe gandire divergenta,critică,producere
de nou) / reproductiv
• Profund / superficial
• Independent (cu initiativa, intreprinzator, depaseste
dificultatile) / dependent,
• Expozitiv/ socratic (cu preferinta pentru dialog)
• Descriptiv / dialectic
• Analitic /sintetic
• Autoritar (centrat pe dirijare riguroasa)/ centrat
pe autonomie (independenta conferita elevilor, pe
spontaneitatea lor)
• Imperativ (exigent) / indulgent
• Afectiv (empatic)/ distant
• Autocontrolat / spontan
• Solitar / de echipa
• Axat pe profesor / axat pe elev
• Elaborat / neelaborat
• Motivant / nemotivant
• Vechi /nou
• Previzibil / imprevizibil .
De reflectat...
• "Ce este stilul? Pentru mulți oameni
un mod complicat de a spune lucruri
simple. După noi: un mod foarte
simplu de a spune lucruri complicate."
Jean Cocteau
• În loc de concluzii....
• Un cadru didactic bine intenționat trebuie
să-și pună permanent urmatoarea
intrebare: cum as putea face astfel
încât întotdeauna activitățile didactice
pe care le desfășor să fie cu adevărat
eficiente?
• Pentru aceasta este nevoie de o strategie
rațională de pregătire a activităților
didactice, care să preîntâmpine sau să
anuleze alunecarea pe panta hazardului
total și a improvizației.
• „Harul didactic”este important dar nu și
suficient.
O clasa dotata cu
tehnologii moderne:
• www.youtube.com/watch?v=mPUfwX4
Nqy8
• Cum va arata o zi obisnuita in viitor?
• www.youtube.com/watch?v=OptqxagZ
DfM