Sunteți pe pagina 1din 7

HECATE

Statuia lui Hecate Triformis apare în cadrul tezaurului de sculpturi de la Tomis (Constanța) într-o
reprezentare clasicizantă. Uneia dintre cele trei statui din triadă îi lipseşte capul. În mâini, cele trei
reprezentări ale zeiței, au simboluri specifice; în partea dreaptă a fiecăreia, jos, este reprezentat un
câine (legătura cu presentimentul, cu o altă lume, a umbrelor). Pe cap poartă calathos (coș, ca semn
al abundenței). În toate imaginile zeiţa este îmbrăcată cu două chitonuri peste care are un văl prins
sub sâni, toate căzând în falduri simetrice. Este estimate a aparține perioadei dintre sec. I î. Hr. –
sec I d.Hr.
Hecate este cunoscută ca zeița greacă a răscrucilor (răspântiilor de drumuri). De cele mai multe ori
este înfățișată cu trei capete; unul de câine (presimțirea, presentimetul), unul de șarpe
(înțelepciunea de a nu ne pune cu un obstacol mai mare decât puterea noastră de înțelegere) și unul
de cal (viteza cu care va trebui să fugim din calea cataclismului; semn al Școlii Cavalerilor
Danubieni). Este important să ști pe ce drum să pornești și când, când să te grăbești și când nu, când
să mergi înainte sau să te întorci înapoi. De obicei, este însoțită de două fantome de câini, despre
care se spune că o slujesc (semn al aceluiași presentiment, al mesajului dintr-o altă lume, la care va
trebui să fim atenți). Hecate este percepută greșit ca zeiță a vrăjitoriei sau a răului, dar, de fapt, ea a
făcut câteva lucruri foarte bune. O astfel de faptă este salvarea Persefonei, (fiica lui  Demeter, regina
lumii subterane și fecioara primăverii) din lumea de dedesubt, și astfel avem primăvară. Hecate, se
spune, este cea care bântuie o răscruce cu trei drumuri, fiecare din capete uitându-se într-o anumită
direcție. Se mai zice că ea apare numai atunci când luna de fildeș strălucește.
Hecate sau Hecate (/ hɛkətiː, hɛkɪt / greaca Ἑκάτη, Hecate) este o zeiță în religie greacă veche și
mitologie, cel mai adesea prezentată la început ținând două torțe în mâini (focul ceresc, lumina
călăuzitoare), iar în perioada ulterioară fiind reprezentată în formă triplă. În scrierile post-creștine
ale oracolelor caldeeane (sec. 2-3 î.Hr.) zeița a fost privită ca una dintre stăpânitorii de pe pământ,
mare și cer, precum și având un rol universal, ca Mântuitor (Soteira), ca Maică a Îngerilor și a Lumii
Cosmice sufletești. Ea a fost una dintre principalele zeități adorate în gospodării ateniene ca o zeiță
protectoare și cea care a acordat prosperitate și binecuvântări de zi cu zi asupra familiei. Hecate
poate avea originea în rândul carianii din Anatolia, unde variante ale numelui ei se găsesc ca nume
date copiilor. Hecate era venerată în orașul antic Colchida. De asemenea, ea este o paralelă
îndeaproape cu Trivia, zeița romană, cu care a fost identificat la Roma. Etimologia numelui Hecate
(Ἑκάτη, Hecate) nu este cunoscută, dar el poate fi tradus ca „ cea care operează de departe” (de la
distanță), „cea care elimină sau conduce sfârșitul”, „cea de mare anvergură” sau „de un extrem
negativism” (de partea întunecată). Există o trimitere la numele zeiței din mitologia egipteană
Heket, patroană a nașterilor, zeița-broască dedicată creației și fertilității. Geniul poetic al lui Sapho
îi atribuie titulatura de „Regină a Nopții”. În Infern, puterea și autoritatea ei sunt enorme – este
supranumită fie „Judecătoarea Morții”, fie „Regina invincibilă”. Este protectoarea sufletelor
pierdute și păstrătoarea cheilor adevărurilor întunecate (nu vrei să le ști). Poate fi văzută doar de
câini, iar aceștia urlă atunci zeița este  în apropiere (Câinii Pământului, protectorii planetei). Ajută
eroii antici chiar împotriva zeilor – și este singura divinitate căreia Hercule îi ridică, din
recunoștință, un templu. De altfel, nașterea acestui erou al omenirii a fost posibilă datorită protecției
oferită de „Cea de nenumit”. În înspăimântătoarea scenă a destinului din piesa shakesperiană de
teatru „Macbeth” ea este divinitatea întunecată invocată de cele trei vrăjitoare a căror zeiță este – și
temută suverană a magiei. Chiar și Lâna de aur a fost obținută de oameni doar cu ajutorul marii
zeițe. Se spune că pentru a ajunge să-ți împlinești destinul – sau să realizezi ceva
deosebit în viață – trebuie să-ți cunoști și posibilitățile din zona întunecată. Anticii
spuneau, mai simplu – trebuie să o cunoști (re-cunoști) pe Hekate. Din sinteza tracilor (geților) din
Asia Mică și a așa-numitelor „Popoare ale Mării” – în fapt, primele triburi grecești, în special aheii
(care au preluat această credință de la vechii traci (Geții de Aur din jurul Mării Negre)) – a rezultat
credința în cea mai complexă zeitate a întunericului – Hekate. Ea reprezintă, pentru prima dată, cel
puțin explicit – nu doar implicit, ca în cazul lui sumerienei Ereșkigal, sau voalat, ca în cazul
egiptenei Nephtis – binele, belșugul spiritual, înțelepciunea, succesul, în fine, câștigul pe care ți-l
oferă cunoașterea (adevărată a) ascunsului.
În același timp, Hekate era una dintre cele mai temute divinități, spunându-i-se, în șoaptă, „Cea de
nenumit”. Hekate nu a făcut parte din primele variante ale panteonului Eladei. Cultul ei se dezvoltă
abia în epoca lui Pericle, în secolul V î.Hr. The Routledge Dictionary, dar și alte lucrări subliniază
asemănările cu divinitatea traco-getă Bendis (de unde a fost preluată de migratoarele popoare
grecești instalate în peninsula balcanică mult mai târziu), precum și posibila filiație din sumeriana
Lilith. În mitologie ea este declarată ca fiica titanului Perses și a nimfei Asteria. Complexitatea ei
este nemaiîntâlnită – este zeița lunii întunecate, dar i se spune „Phosphoros” – Aducătoarea de
Lumină – Lucifera în latină. Este atât distrugătoarea vieții, cât și cea care restaurează viața. Într-un
mit ea se transformă într-un urs și își ucide propriul fiu, pentru ca apoi să-l readucă la viață. „ Cea de
departe” sau „Cea Îndepărtată” are drept locuință cea mai întunecată zonă a lumii de dincolo,
Infernul, Tartarul – de fapt, realismul întunericului (lumea ascunsă, alternativă). Totuși, marele
Hesiod, în a sa Teogonie, îi acordă o importanță extraordinară și spune că ea stăpânește toate cele
trei lumi – lumea morților, cea a oamenilor, dar și cea a zeilor. În acest sens Hekate era încă de
atunci numită „Tripla zeiță” – reprezentată ca având trei capete și trei trupuri. Această sintagmă
explicit, cât și trinitatea, aveau să o însoțească începând cu epoca romană clasică, Hekate purtând și
numele (sau epitetul) de Trivia. Ea are o triplă imagine: zeiță a belșugului, fertilității și magiei, zeiță
a Lunii și a misterelor întunecate, regină a nopții și spiritelor și făpturilor nocturne. Marea zeiță este
reprezentată printr-o trinitate a propriei înfățișări – ea este pe rând Artemis (Diana sau Bendis),
apoi Selene (Luna) și, în final, ea însăși – Hekate. De aici provine și cea mai cunoscută identificare
ale zeiței – Tripla Lună. Luna la început, primul pătrar – deseori asociată cu Artemis, Diana sau
traco-geta Bendis – luna plină – Selene – și ultimul pătrar – pâna la luna întunecată – Hekate. Tot o
trinitate divină este și Hekate – stăpână a vieții: Hebe (zeița tinereții, pururea virgină), Hera (mama
divină) și în fine, apusul vieții, trecerea către cealaltă lume – Hekate. Hekate este și o stăpână a
morții, a lumii de dincolo, iar în această calitate Hekate face parte tot dintr-o trinitate; astfel  Hades
reprezintă ideea că nimic nu mai există după moarte, soția sa Persephona însemna pentru antici
speranța existenței pe lumea cealaltă și chiar a revenirii, a reînvierii; cea de-a treia, misterioasa
Hekate, era credința în ciclicitatea existenței. Tot trei sunt și arcanele lui Hekate. reprezentate de
trei obiecte: Cheile – aspectul de păzitor al lumii întunecate, Biciul – calitatea ei de răzbunătoare,
dar și de păstor al sufletelor în lumea de dincolo – și Pumnalul – puterea sa ritualică. Dar obiectele
pe care Hekate le poartă permanent alături de ea sunt cele două torțe – având deasemenea o triplă
semnificație: de lumini în întuneric (zeița este o călăuză în întuneric, dar și o inițiatoare în mistere și
adevăruri ascunse), de arme (cu care neînvinsa zeiță a ucis dușmanii zeilor – giganții și titanii) și, în
fine, de instrumente ritualice ale purificării – în viață sau (în) moarte. Tripla zeiță a modificat și
magnifica religie celtică, iar prin intermediul acesteia – dar și a înclinației celților către domeniile
științelor ascunse – Hekate devine divinitatea principală a religiilor ascunse medievale, iar ulterior a
celor din New Age. De altfel, calitatea sa de vrăjitoare – sau de patroană a vrăjilor, a magiei – nu era
rău văzută de greci, cultul său fiind condamnat doar de creștinism. Revenind la origini, Hekate era
pentru lumea greco-romană și elenistică zeița răscrucilor – fiind uneori numită „Artemis a
răscrucilor” – asociere de care am vorbit anterior. Întâlnirea cu ea reprezintă o posibilă schimbare a
cursului vieții. Putea aduce adoratorilor ei noroc dar și ghinion, exact ca și cunoșterea – adevărată
sau pseudocunoștere – sau ca și credința – reală sau prefăcută. Localitățile antichității greco-
romane o venerau și sub forma așa-numiții „Hecateei” – stâlpi postați la intrarea în locuințe, dar și
la răscruci – purtând efigia sau imaginea zeiței. Statuilor sale cu trei chipuri din răspântii iau luat
locul Troițele (trei direcții în care poți porni, la care se adaugă direcția din care vii pe drum). În
perioada sacrificiilor ritualice, lui Hekate i se jertfeau câini, animalul care o însoțește pe zeiță.
Altarele zeiței erau joase, de multe ori pe jumătate îngropate – simbol al prezenței sale în lumea de
jos, dar și pe pământ.
Tripla Hecate se „desfășoară” în jurul unul stâlp ce reprezintă Coloana Cerului (Stâlpul Get – Djed).
Ea reprezintă „poarta” de trecere către cele nevăzute. Ea este de fapt o „babă” de pod. Babele noastre
cunoscute din Munții Bucegi reprezintă de fapt, „babe” de pod, loc de trecere, porți către necunoscut
(balamalele unor uși tainice). Trinitatea Babelor este sinonimă cu trinitatea Hecatelor. Evident că
semnificațiile ezoterice legate de Hekate sunt extrem de profunde. În antichitate au existat ritualuri
ale lui Hekate, misterii, dar inițierea era accesibilă doar celor mai înaintate spirite. Practic, nu există
o ritualistică rămasă din acele timpuri – sau nu a fost încă descoperită. Hekate se bucură acum de o
adevărată venerare în cultele New Age. Și nu numai…
Tripla zeiță, stăpâna cerului, pământului și infernului, păstrătoarea științelor întunecate, regina
nopții, protectoarea ciclului viață-moarte-viață, Hekate este, fără îndoială, o mare divinitate, o
intrare în necunoscut, dar și o întâlnire (răscruce) a Naturalului cu Supranaturalul.

DE CE HECATE? (MULTE PERSOANE NE ÎNTREABĂ ASTA.) 


Zeița Hecate juca, printre altele, rolul unei călăuze pentru
călătorii aflați la răscruce - îi ajuta să aleagă o anume cale dintre
cele trei posibile (înapoi sau una dintre cele două drumuri
înainte). De la ea am împrumutat și dezvoltat rolul nostru
principal: editura Hecate este un popas pentru cei aflați la
răscruce, un loc în care micile comunități se pot reuni și
recunoaște în ciuda contextelor diferite, în care lumile se unesc și
coexistă, un popas format din spații mici de întâlnire în care
vocile diferite se pot auzi la fel de tare și la fel de clar. Mai apoi,
noul început, noul drum, poate fi urmat în compania celorlalți,
comunități necunoscute sau neînțelese până atunci.
De-a lungul istoriei (vestice, ar trebui să precizăm), Hecate a
devenit simbolul negativizat al femininului și al potențialului său
transformator: Hecate era, în perioada medievală și după,
vrăjitoarea, femeia ce trebuia stăpânită, redusă la tăcere,
anihilată.  De aceea, folosim numele de Hecate ca o modalitate
de a recupera și repozitiva femininul, în diversitatea și
multiplicitatea experiențelor și manifestărilor sale.
Astfel, prin Hecate, servim ca o modalitate de cunoaștere și ajut ăm la deschiderea
unor noi posibilități de întâlnire între lumi diferite. Ne dorim să fim un ghid în ceea ce
privește schimbarea, un spațiu de dialog, în care solidaritatea și non-violența sunt
cuvinte de ordine și în care atragem atenția asupra unor teritorii neaccesate pân ă
acum.
Hecate, divinitate misterioasă, identificată adeseori cu Artemis. Era fiica lui Perses și a
Asteriei. La început, Hecate era considerată drept o divinitate binevoitoare, care împărțea
oamenilor felurite binefaceri: prosperitate, victorie, succese etc. Mai tîrziu ea trece drept
o divinitate care cîrmuiește lumea subpămînteană și, în această calitate, este
protectoarea vrăjilor, a descîntecelor și a tuturor manifestărilor legate de magie. Statuia
ei, înfățișînd o femeie cu trei capete, se afla la toate răspîntiile drumurilor – locuri
socotite prin excelență potrivite pentru magie – fapt pentru care era denumită și Trivia.
Geniul poetic al lui Sapho îi atribuie titulatura de “Regină a Nopții”. În Infern, puterea și autoritatea ei sunt
enorme – este supranumită fie “Judecătoarea Morții” fie “Regina invincibilă”. Este protectoarea sufletelor
pierdute și păstrătoarea cheilor adevărurilor întunecate… Poate fi văzută doar de câini, iar aceștia urlă atunci
zeița este  în apropiere…
Ajută eroii antici chiar împotriva zeilor – și este singura divinitate căreia Hercule îi ridică, din recunoștință, un
templu. De alfel, nașterea eroului omenirii a fost posibilă datorită protecției oferită de “Cea de nenumit”.

În înspăimântătoarea scenă a destinului din Macbeth ea este divinitatea întunecată invocată de cele trei
vrăjitoare a căror zeiță este – și temută suverană a magiei…

Lâna de aur – cunoașterea – a fost obținută de oameni doar cu ajutorul marii zeițe.

Se spune că pentru a ajunge să-ți împlinești destinul – sau să realizezi ceva deosebit în viață – trebuie să-ți
cunoști și posibilitățile din zona întunecată. Anticii spuneau, mai simplu – trebuie să o (re)cunoști pe Hekate. 

Din sinteza tracilor din Asia Mică și a așa-numitelor “Popoare ale Mării” – în fapt, primele triburi grecești, în
special aheii – a rezultat credința în cea mai complexă zeitate a întunericului – Hekate. Ea reprezintă, pentru
prima dată, cel puțin explicit – nu doar implicit, ca în cazul lui sumerienei Ereșkigal, sau voalat ca în cazul
egiptenei Nephtis – binele, belșugul spiritual, înțelepciunea, succesul, în fine, câștigul pe care ți-l oferă
cunoașterea (adevărată a) ascunsului. În același timp, Hekate era una dintre cele mai temute divinități,
spunându-i-se, în șoaptă, “Cea de nenumit”.

Hekate nu a făcut parte din primele variante ale panteonului Eladei. Cultul ei se dezvoltă abia în epoca lui
Pericle, secolul V î.C. The Routledge Dictionary dar și alte lucrări subliniază asemănările cu divinitatea traco-
getă Bendis precum și posibila filiație din sumeriana Lilith. Datele trimit întradevar la o origine sumero-
indiană, asemănările fiind evidente cu Lilith – mai ales în varianta Lamashtu – dar și cu primele forme ale lui
Kali sau Durga. Hekate are însă un model cu totul extraordinar, o complexitate nemaintâlnită.

În mitologie ea este fiica titanului Perses și a nimfei Asteria. Complexitatea ei este nemaiîntâlnită – este zeița
lunii întunecate, dar i se spune “Phosphoros” – aducătoarea de lumină – Lucifera în latină. Este atât
distrugătoarea vieții cât și cea care restaurează viața. Într-un mit ea se transformă într-un urs și își ucide
propriul fiu pentru ca apoi să-l readucă la viață.

Hekate înseamnă “Cea de departe” sau “Cea Îndepărtată”, ea având drept locuință cea mai întunecată zonă
a lumii de dincolo, a infernului, Tartarul – de fapt, realismul  (lumea ascunsă, alternativă a) întunericului.
Totuși, marele Hesiod, în a sa Teogonie, îi accordă o importanță extraordinară și spune că stăpânește toate
cele trei lumi – lumea morților, cea a oamenilor dar și cea a zeilor. În acest sens Hekate era încă de atunci
numită “Tripla zeiță” – reprezentată ca având trei capete șI trei trupuri.

Această sintagmă explicită cât și trinitatea aveau să o însoțească începând cu epoca romană clasică, Hekate
purtând și numele (sau epitetul) Trivia. Ea are o triplă imagine: zeiță a belșugului, fertilității și magiei, zeiță a
Lunii și a misterelor întunecate, regină a nopții și spiritelor și făpturilor nocturne.

Marea zeiță este reprezentată printr-o trinitate a propriei înfățișări – ea este pe rând Artemis (Diana sau
Bendis), apoi Selene (Luna) și, în final, ea însăși – Hekate. De aici provine și cea mai cunoscută identificare ale
zeiței – Tripla lună. Luna la început, primul pătrar – deseori asociată cu Artemis, Diana sau traco-geta Bendis –
luna plină – Selene – și ultimul pătrar – pâna la luna întunecată – Hekate.

Tot o trinitate divină este și Hekate – stăpână a vieții: Hebe (zeița tinereții, pururea virgină), Hera (mama
divină) șI în fine apusul vieții, trecerea către cealaltă lume – Hekate.

Dar, așa cum spuneam, Hekate este șI o stăpână a morții, a lumii de dincolo. |n această calitate Hekate face
parte tot dintr-o trinitate; astfel  Hades reprezintă ideea că nimic nu mai există după moarte, soția sa
Persephona însemna pentru antici speranța existenței pe lumea cealaltă și chiar a revenirii, a reînvierii; cea
de-a treia, misterioasa Hekate, era credința în ciclicitatea existenței.

Tot trei sunt și arcanele lui Hekate. reprezentate de trei obiecte: Cheile – aspectul de păzitor al lumii
întunecate, Biciul – calitatea ei de răzbunătoare dar și de păstor al sufletelor în lumea de dincolo – și Pumnalul
– puterea sa ritualică.
Dar obiectele pe care Hekate le poartă permanent alături de ea sunt cele două torțe – având deasemenea o
triplă semnificație: de lumini în întuneric (zeița este o călăuză în întuneric dar și o inițiatoare în mistere șI
adevăruri ascunse), de arme (cu care neînvinsa zeiță a ucis dușmanii zeilor – giganții și titanii) și, în fine, de
instrumente ritualice ale purificării – în viață sau (în) moarte.

Tripla zeiță a modificat și magnifica religie celtică, iar prin intermediul acesteia – dar și a înclinației celților
către domeniile științelor ascunse – Hekate devine divinitatea principală a religiilor ascunse medievale iar
ulterior a celor din New Age. De altfel, apropo de științele întunecate calitatea sa de vrăjitoare – sau de
patroană a vrăjilor, a magiei – nu era rău văzută de greci, cultul său fiind condamnat doar de creștinism.

Revenind la origini, Hekate era pentru lumea Greco-romană și elenistică zeița răscrucilor – fiind uneori numită
“Artemis a răscrucilor” – asociere de care am vorbit anterior. |ntâlnirea cu ea fiind o posibilă schimbare a
cursului vieții. Putea aduce adoratorilor ei noroc… dar și ghinion, exact ca șI cunoșterea – adevărată sau
pseudocunoștere – sau ca șI credința – reală sau prefăcută.

Localitățile antichității Greco-romane o venerau și așa-numiții Hecateei – Stâlpi postați la intrarea în locuințe
dar șI la răscruci – putând efigia sau imaginea zeiței.

|n perioada sacrificiilor ritualice, lui Hekate i se jertfeau câini, animalul care o însoțește pe zeiță. Altarele
zeiței erau joase, de multe ori pe jumătate îngropate – simbol al prezenței sale în lumea de jos dar și pe
pământ.

Ca stăpână misterelor nopții și a artelor întunecate, Hekate a fost dintotdeauna și o divinitate extem de
temută – “Cea de nenumit”. Antichitatea ateniană o asociază cu fantomele șI toate creaturile supranaturale
ale nopții. Era considerată cauza coșmarurilor șI a nebuniei, iar aspectul ei întunecat era Meduza, cu părul
făcut din șerpi, a cărei privire pietrifică orice ființă.

Unul dintre cei mai fioroșI monștri ai Odiseei, Scylla, distrugătoarea corăbiilor,  este copilul zeiței… Alte fiice
ale lui Hekate sunt ființe ale nopții, demonii Empusa, seducătoarele întunericului, pe care uneori le trimite
pentru a pedepsi oamenii – alteori pentru ai pune la încercare. Empusele pot lua orice înfățișare dar în starea
lor originară sunt femei cu chip seducător dar cu picioare de măgar sau de satir, unul dintre ele fiind de
bronz. Un tip mult mai cunoscut de demon Empusa este Lamia – o sirenă sau un succubus, apropiată de Lilith.
Hekate, ca și Lilith, patronează moartea infantilă.  Dar, prin (fiica sau avatarul său) Medeea, Hekate spune că
face asta “pentru a-i feri de o soartă mai crudă”.

Dualitatea extraodinară a zeiței o face să fie însă o protectoare pentru cei aflațI în cumpănă. Astfel, Hekate
veghează la nașterea eroului umanității, Hercule, zădărnicind încercările Herei, stăpâna Olimpului, de a
împiedica venire ape lume a acestuia. Tot Hekate este zeița care-i oferă adăpost eroului în timpul celor
douăsprezece încercări.

Direct sau prin intermediul vrăjitoarei Medeea, Hekate îl ajută pe eroul Iason și pe argonauți să obțină Lâna
de aur – de fapt un simbol – sau o încercare – a cunoșterii înalte.Tot ea îl apără șI îi salvează viața eroului
când, la capătul călătoriei, oameni și zei vor să îi ia viața dar și să-și însușească rodul marii călătorii…

Hekate se întrupează într-unul din cele mai frumoase personaje umane ale antichității homerice – Ifigenia,
sora lui Oreste șI fiica lui Agamemnon. Hesiod șI Euripide vorbesc, de jertfirea ei chiar de propiul tată către
zeiței Artemis – unul din aspectele lui Hekate – pentru ca apoi zeița să o transforme în Hekate cea tânără. La
capătul călătoriei soarta ei se va uni, în paradisiacele Insule Leuce, cu marele erou al Iliadei, Ahile.

În fine, regina magiei realizează o sinteză extraordinară atunci când, intervenind printre divinități, o salvează
din ghiarele zeului Infernului, Hades, pe Persephona – fiica zeiței belșugului pământului, Demetra. Mai mult,
întunecata Hekate îi cere Demetrei să apeleze la soare, Helios, pentru a duce la bun sfârșit găsirea
Persephonei – simbolul vieții de după moarte. Cercul se va completa atunci când Persephona – viața de după
– se va alătura lui Hades – moartea – și lui Hekate – viața și moartea, sau reînvierea. Moartea – Viața de după
– Reînvierea.

Ca o ultimă paranteză, anticii greci o identificau pe Hekate, ca stăpâna din regatul morților, ce domnea peste
zona liniștită în care ajung doar cei ce mor de o moarte bună…

Evident semnificațiile ezoterice legate de Hekate sunt extrem de profunde. În antichitate au existat ritualuri
ale lui Hekate, misterii, dar inițierea era accesibilă doar celor mai înaintate spirite. Practic, nu există o
ritualistică rămasă din acele timpuri – sau nu a fost încă descoperită.
Așa cum am menționat Hekate se bucură acum de o adevărată venerare în cultele New Age. Și nu numai…

Tripla zeiță, stăpâna cerului, pământului și infernului, păstrătoarea științelor întunecate, regina nopții,
protectoarea ciclului viață-moarte-viață… Hekate este, fără îndoială, o mare divinitate, o intrare dar și o…
răscruce a Supranaturalului.

Notă: în acest material folosesc forma greacă ”Hekate” și nu pe cea mai cunoscută ”Hecate”. Menționez că
ambele variante sunt, în opinia specialiștilor, corecte.

“Se spune că pentru a ajunge să-ți împlinești destinul – sau să realizezi ceva deosebit în viață – trebuie să-ți
cunoști și posibilitățile din zona întunecată.”
Cati inteleg aceste cuvinte…
Uriasul blocaj interior provine de la frica de a/ne accepta “partea intunecata”. Cautand lumina, nu mai
vedem intunericul. Acesta este bine inradacinat in interiorul nostru. Pana nu coboram in noi si sa-l
descoperim si sa-l scoatem la iveala, nu vom reusi nimic. Trebuie sa fim constienti ca el exista si trebuie
armonizat si controlat…nu distrus. O data cu incercarile de distrugere a “intunericului” din noi, ne
dezechilibram. De frica, il imbracam intr-o lumina falsa.
Evitam intentionat sa studiem tot ce apartine de “intuneric”. Ne ascudem si ne mintim pe noi insine. De
aceea nu va exista echilibru (Yin/Yang).

exista ego, (asta e partea intunecata la care fac referinta si care poate fi eliminata, doar apeland la o forta
superioara, ce transcende mintii. In crestinism acesta e Spiritul Sfant. Daca esti deschisa spre invatatura
venita din afara bisericii crestine, vei afla ca Mama Divina, Hekate, Proserpina, Stela Maris, “Cea de nenumit”
– e parte din tine si singura care te poate ajuta in eliminarea egoului. Oricat ai intelege un defect psihologic
mintea nu-l va putea elimina de una singura. Mintea nu se poate elimina pe ea insasi, are nevoie de ajutor din
planurile superioare). Chiar astazi m-am uitat la un film, in care se vorbeste despre ego. Se numeste
Revolver, e din 2005. Incepe cu un citat din Iulius Caesar: “The greatest enemy will hide in the last place you
would ever look.”. Egourile principale: orgoliul, vanitatea, invidia, desfraul, gurmandismul, lenea, mania.
Exista mii de asemenea defecte care controleaza omul; in functie de circumstante fiecare ego se manifesta,
unul dupa altul. Egoul in biblie apre sub numele de Legiune. “Legiune este numele meu, căci suntem mulţi.” –
pe langa ego, exista Esenta, Fiinta, Supra-ego, care nu se poate manifesta din cauza egoului. Se spune ca
suntem 3 % constiinta, iar restul de 97% e inconstienta (ego). Egoul se hraneste cu energia fiintei. Suntem
controlati de dorintele, crezurile, perceptiile, dependentele noastre, etc.; suntem controlati de minte, fara
sa stim; si astfel Fiinta, voia Tatalui nu se poate manifesta. Pavel zice: “Nu eu vorbesc acum, ci Hristos
vorbeste in mine”.

Indemnul lui Hristos este: “Oricine vrea sa vina dupa Mine, zice El, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si
sa-Mi urmeze Mie”. Lepadarea de sine, e lepadarea de ego. Iar aceasta lepadare presupune o revolutie a
individului asupra sa insusi; cel care calca pe acest drum isi declara razboi siesi; iar asta nu place egoului.
Nimeni nu vrea sa moara, nici egoul. Trebuie sa iti impui sacrificii voluntare pentru ca egoul sa poata fi
observat, identificat, inteles si apoi eliminat. Acest razboi cu tine insuti nu e lapte si miere; nu toti pot sau
vor sa faca asta. Doar asa poti sa te cunosti, si sa devi mai constient. Experientele “traumatizante” sunt
cele care iti amintesc ca totul trece, iti amintesc ca nu esti nemuritor, si astfel ascut vointa si
determinarea pe drumul spiritual. Avand un echilibru interior, suferinta va fixa in tine niste virtuti. Si
suferinta e benefica, isi are rostul. Cand apare suferinta iti poti descoperi defectul. Intreaba-te “de ce
suferi?” si identifica-ti egoul.

Totul are doua fete: intunericul si lumina, binele si raul, soare si ploaie. Traim intr-o lume duala, pentru ca
mintea percepe dual. Yin si Yang ne aminteste ca in fiecare bine exista rau si ca in rau exista bine. Trebuie
observate ambele fatete, atat raul cat si binele. Raul si binele sunt niste notiuni foarte relative. De
exemplu: ai minti, daca prin minciuna ai putea salva viata unei persoane!? …. O definitie asupra binelui
care ma multumeste mai mult, este: ceea ce se afla la locul si momentul potrivit. De exemplu: un pahar
de apa e bun cand tie sete; apa dintr-un rau care a inundat casa omului nu mai e buna. Sa fi un om calm,
iubitor e o calitate, dar cand cineva vine si iti fura din casa sau indreapta pistolul spre tine nu e momentul
sa fi calm sau iubitor. Astfel, lucrurile trebuie privite din mai multe perspective, trebuie sa ai o viziune
integratoare (+ si -).

Egoul va duce lumea la distrugere, Fiinta e cea care face lucruri extraordinare. Fiinta lucreaza cu intuitia,
fiinta o poti auzi cand mintea e linistita. Trezirea constiintei e obiectivul fiecarei religii. Cunoaste-te pe tine
insati.