Sunteți pe pagina 1din 4

Calitatea democrației după aderarea la Uniunea Europeană

Jan Zielonka
În articolul „ Calitatea democrației după aderarea la Uniunea Europeană”, Jan
Zielonka analizează implicațiile pe care aderarea la Uniunea Europeana a statelor din
Europa Centrală și de Est, le are asupra procesului democratic din aceste state.Autorul
dorește să evidențieze faptul că lărgirea spațiului comunitar aduce cu sine necesitatea
îmbunătățirii procesului prin care cetățenii statelor membre au acces la luarea deciziilor
de la nivel european, o îmbunătățire care e stringentă mai ales în cazul noilor cetățeni ai
spațiului comunitar (cei ai Europei Centrale și de Est), în măsura în care sentimentul
alienării acestora față de procedurile decizionale europene este mai accentuat.
Un număr tot mai mare de specialiști analizează problematica existenței unui
„deficit democratic” la nivelul Uniunii Europene, motiv pentru care autorul își pune
următoarele întrebări: „ Aderarea la Uniunea Europeana sporește sau pervertește
democrația statelor din Europa Centrală și de Est” și „Ar trebui ca noii membri să își
însușească sau să reziste modelului democratic de guvernare al Uniunii Europene?”.
Jan Zielonka își concentrează analiza pe evidențierea a trei implicații pe care
aderarea la Uniunea Europeană le are asupra statelor naționale.Cea mai evidentă
implicație este aceea că statutul de membru al comunitătii europene presupune
amplificarea complexității procesului decizional.Dacă în cadrul unui stat național
deciziile se iau de obicei în mod ierarhic de la guvernul central spre polii locali de
putere ( chiar dacă în unele state există o descentralizare mai mare), instituțiile
guvernamentale bucurându-se de dreptul de a-și exercita puterea pe întreg teritoriul
statului național, în ceea ce privește sistemul instituțional european lucrurile sunt ceva
mai complexe.Complexitatea este dată în primul rând de faptul că guvernarea europeană
operează la niveluri multiple: european, național și regional.În plus, autoritatea în cadrul
Uniunii Europene este împărțită și dispersată între mai multe centre guvernamentale, ale
căror atribuții și compentențe nu sunt foarte strict separate.Natura multilaterală și
complexă a guvernării europene este problematică din punct de vedere democratic,
ducând în mod inevitabil la diminuarea transparenței procesului decizional.Se remarcă în
mod special lipsa separației puterilor. Cu toate acestea, caracterul multilateral, pe mai

1
multe niveluri permite o mai mare flexibilitate și subsidiaritate, deosebit de necesare în
măsura în care există încă diferențe semnificative din punct de vedere economic, social,
cultural ș.a., astfel încât o abordare holistică, uniformă a problemelor cu care se confruntă
statele membre, ar reprezenta din start un fiasco.
Cea de-a doua implicație evidențiată de autor vizează scăzuta reprezentativitate a
Parlamentului.Democrațiile contemporane sunt de regulă democrații reprezentative în
cadrul cărora Parlamentul joacă un rol decisiv în primul rând deoarece se bucură de o
legitimitate obținută direct de la cetățeni. Parlamentul funcționează după rațiuni
majoritare, cine deține majoritatea în Parlament deține puterea în stat.Lucrurile stau cu
totul altfel în cadrul Uniunii Europene unde puterile Parlamentului European sunt mult
mai restrânse.Deși competențele acestei instituții au crescut de-a lungul timpului,
Parlamentul European nu reprezintă singura putere legislativă ( cum e un parlament
național), rolul său în desemnarea executivului este insignifiant, iar instituțiile care se nu
se ghidează după principiul majorității în luarea deciziilor, se bucură de puteri mai largi
( cazul Comisiei, al Consiliului European).
A treia parte a analizei se concentrează pe problematizarea existenței unui demos
european de și pentru care sunt făcute politicile publice.În ceea ce privește formarea unei
identități europene lucrurile sunt extrem de delicate, majoritatea cetățenilor se simt legați
în primul rând de propria naționalitate și simbolurile aferente.Mai mult decât atât, există
încă în percepția cetățenilor comunității clivajul Europa Occidentală și Europa Centrală și
de Est.
Uniunea Europeană este un construct cu o configurație deosebită: este ceva mai
mult decât o organizație internațională (are un set de instituții și de reglementări care le
coordonează, exercită un impact economic, social, cutural puternic prin intermediul
reglementărilor legislative, bugetului) dar, în același timp, ceva mai puțin decât un stat
național (în sens weberian, un stat deține monopolul pentru utilizarea legitimă a
coerciției, ori Uniunea Europeană nu îndeplinește această condiție), fapt care îi determină
pe specialiști să vorbească despre ” noua guvernanță a Uniunii Europene” distinctă de
aceea a unui stat național, „un sistem unic de guvernanță, non-ierarhică, reglementatoare
și deliberativă”1.Uniunea Europeană nu este așadar un stat, fapt care nu este însă

1
Diego, Varela, Guvernarea Ununii Europene,Editura Institutul European, Iași, 2008, p.27.

2
incompatibil cu dezideratul acesteia de a fi cât mai democratică ( așa cum se întamplă
de obicei în cazul statelor naționale).Mai mult decât atât, „ Uniunea Europeană reprezintă
un corp politic în căutarea democrației, a respectării drepturilor omului, a statului de
drept”2.De altfel, una dintre condițiile pe care un stat trebuie să le îndeplinească, pentru a-
i fi acceptată cererea de aderare, este aceea de a avea un regim politic democratic cu
instituții stabile, chiar dacă teoreticienii democrației au căzut de acord asupra inexistenței
unui stat pe deplin democratic.Cu toate acestea, în ultimii 30 de ani, Uniunea Europeană
a fost totuși, asociată cu un concept nu tocmai favorabil și de care cu greu mai poate fi
desparțită: deficit democratic. Jan Zielonka evidențiază trei dintre cele mai importante
surse ale deficitului: complexitatea guvernării, slaba reprezentativitate a parlamentului,
precum și lipsa unui demos european.Totuși, nu există o înțelegere unanimă cu privire la
natura și cauzele presupusului deficit „ conceptul nu este clar definit, având diferite
înțelesuri la diferiți autori”3.Astfel, Diego Varela identifică cinci surse ale deficitului
democratic: pervertirea echilibrului dintre organele de guvernare executive și legislative,
Parlamentul European este prea slab, nu există o concurență electorală democratică
pentru a accede la sarcinile politice ale Uniunii Europene sau cu privire la agenda politică
a acesteia ( alegerile nu gravitează în jurul personalităților și partidelor de la nivel
european), Uniunea Europeană este prea departe de alegători, existența unui decalaj între
politicile pe care le doresc cetățenii și politicile care sunt aplicate de fapt.
Uniunea Europeană, este un organism în continuă evoluție atât verticală cât și
orizontală, dezideratul și rațiunea existenței acestei entități fiind de a găsi soluțiile cele
mai potrivite prin intermediul cărora să fie îndeplinite principalele obiective „ pacea,
prosperitatea, libertatea pentru cei 498 de milioane de cetățeni ai săi – într-o lume mai
dreaptă și mai sigură”4.Democrația rămâne deocamdată principalul regim politic care
garantează într-o mai mare sau mai mică masură îndeplinirea acestor obiective, „ dat fiind
faptul că o democrație perfect participativă e imposibil de realizat, o democrație mai

2
Diana, Dragomirescu, Seducția Imperfecțiunii.Despre deficit democratic în Uniunea Europeană,Analele
științifice ale Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Editura Universității Alexandru Ioan Cuza, Iași,
2008, p. 292.
3
Christhope, Crombez, The democratic deficit in the European Union.Much ado about nothing,
www.sagepub.com, 2003.
4
Panorama Uniunii Europene, www.europa.eu.

3
puțin bună decât cea ideală este mai bună decât cea mai bună nondemocrație” 5.Uniunea
Europeană se îndepărtează și mai mult de idealul democrației participative mai ales în
contextul extinderii sale spre Europa Centrală și de Est, fapt ce are două implicații:
populația Uniunii crește semnificativ, iar cu cât aceasta crește cu atât posibilitatea
participării efective la procesul decizional scade considerabil, fiind necesară o extindere a
structurilor reprezentative și a doua implicație vizează îndeosebi apartenența cetățenilor
nou intrați unor societăți abia inițiate și neexperimentate în exercitarea democrației, fapt
relevant pentru explicarea interesului și implicării mai timide a acestora.Robert Dahl, deși
este sceptic în ceea ce privește caracterul veritabil al democrației în cazul unui construct
de genul Uniunii Europene, este de părere că în contextul accentuării interdependenței
între state, al globalizării,al capitalismului sălbatic, al nevoii crescânde de securitate, de
protecție, neimplicarea statelor ar fi mai puțin de dorit decât aderarea acestora la o
structură de genul Uniunii Europene care suferă de un așa zis „deficit democratic”.În tot
cazul, literatura despre „deficitul democratic” este una foarte eterogenă, dezbaterea
asupra acestui subiect asemănânsu-se cu „situația unui grup de oameni orbi care fiind
puși în postura de a atinge un elefant pentru a recunoaște exact ce animal este atingând
parți diferite ale elefantului, fiecare dintre ei dau răspunsuri diferite”6.

5
Robert, Dahl, Democrația și criticii săi, Editura Institutul European, Iași, 2000, p. 334
6
Thomas, Jensen, The Democratic Deficit of European Union, www.livingreviews.org, 2009.