Pe urmele sculptorului Constantin Brancusi in targu jiu

Cine a fost Constantin Brancusi

Constantin Brâncuși  a fost un sculptor român cu contribuții covârșitoare la înnoirea limbajului

și viziunii plastice în sculptura contemporană. Constantin Brâncuși a fost ales membru postum
al Academiei Române. Francezii și americanii îl desemnează, cel mai adesea, doar prin numele
de familie, pe care îl scriu fără semne diacritice, Brancusi, pronunțându-l după regulile de
pronunțare ale limbii franceze.

Brâncuși a eliberat sculptura de preponderența imitației mecanice a naturii, a refuzat

reprezentarea figurativă a realității, a preconizat exprimarea esenței lucrurilor, a vitalității formei,
a creat unitatea dintre sensibil și spiritual. În opera sa el a oglindit felul de a gândi lumea
al țăranului român. Prin obârșia sa țărănească și-a aflat rădăcinile adânci ale operei sale în
tradițiile, miturile și funcția magică a artei populare românești. Brâncuși a relevat lumii
occidentale dimensiunea sacră a realității.

Figură centrală în mișcarea artistică modernă, Brâncuși este considerat unul din cei mai mari
sculptori ai secolului al XX-lea. Sculpturile sale se remarcă prin eleganța formei și utilizarea
sensibilă a materialelor, combinând simplitatea artei populare românești cu rafinamentul
avangardei pariziene. Verticalitatea, orizontalitatea, greutatea, densitatea cât și importanța
acordată luminii și spațiului sunt trăsăturile caracteristice ale creației lui Brâncuși. Opera sa a
influențat profund conceptul modern de formă în sculptură, pictură și desen.

AICI PUI O POZA cu fratele brancusi

Municipiul Târgu Jiu și-a luat numele de la vijeliosul râu Jiu de care este străbătut de la nord la
sud și care, în decursul timpului, și-a mutat albia de la Dealul Prejbei înspre apus, formând trei
terase care constituie teritoriul de azi al localității. Înainte de cucerirea Daciei de către romani,
localitatea era un sat aflat pe un teritoriu cu insule și păduri, situate între
cursurile Jiului, Hodinăului, Voivodiciului, Putnei și Paschiei. El oferea astfel un bun adăpost
locuitorilor, pe care îi apăra împotriva năvălirilor din afară.
Obiective turistice

Coloana Infinitului sau Coloana fără sfârșit este o sculptură a artistului român Constantin

Brâncuși, parte a trilogiei Ansamblului Monumental din Târgu Jiu, compus din Coloana
Infinită, Poarta sărutului și Masa tăcerii concepute și executate de acesta. Inaugurată la 27
octombrie 1938, coloana are o înălțime de 29,35 metri și este compusă din 16 module octaedrice
suprapuse, respectiv având la extremitățile inferioară și superioară câte o jumătate de modul.

Sculptura este o stilizare a coloanelor funerare specifice sudului României. Denumirea originală

era „Coloana recunoștinței fără sfârșit”[necesită  citare] și a fost dedicată soldaților români din Primul
Război Mondial căzuți în 1916 în luptele de pe malul Jiului.

Pune poza cu coloanal infinitului

Poarta sărutului, care se află amplasată pe aleea de la intrarea din parcul orașului, este dăltuită
din piatră poroasă, extrasă din carierele aflate în împrejurimi, fiind alcătuită din coloane groase,
paralelipipedice, ce sprijină o arhitravă cu dimensiuni mai mari decât ale coloanelor, având
lățimea de 6,45 m, înălțimea de 5,13 m și grosimea de 1,69 m.

Pe fețele fiecărei coloane se regăsește simbolul sărutului, două jumătăți ale unui cerc, atât de
caracteristic operei lui Brâncuși. Arhitrava are de asemenea încrustat acest simbol, ca un fel de
filigran. În plus, tot în filigran se află încrustații ce aduc cu un fel acoperiș al porții, ca și când
poarta ar fi acoperită cu șindrilă. Bolta porții are un ornament liniar delicat: este o continuitate de
arcuri mici, iar mai sus, pe trei linii orizontale, întâlnim continuarea unor forme ovale identice,
de parcă ar fi conturul feței și al umerilor.

Poarta sărutului arată ca un arc de triumf, simbolizând triumful vieții asupra morții.

Pui o poza cu poarta sarutlui

Masa tăcerii, lucrată în piatră de Banpotoc, reprezintă masa dinaintea confruntării în bătălia la
care urmează să participe combatanții. Timpul este prezent, fiind reprezentat prin
dispunerea circulară a celor 12 scaune-clepsidre, care îl măsoară.

Opera a fost realizată în anul 1937, într-o primă versiune, din piatră de Câmpulung, sub forma
mesei țărănești, simplă, joasă, din tăblie (200x 45 cm) și picior (160×45 cm), și a fost amplasată
în locul celei de astăzi. Nemulțumit probabil, de dimensiunile ei, în 1938 a comandat la un atelier
din Deva, după desenele sale, o nouă masă, din piatră de Banpotoc, cu noi dimensiuni ale tăbliei
(215×45 cm) și piciorul ei (175×45 cm) pe care n-a amplasat-o astfel. Sculptorul a recurs la o
variantă combinatorie care a preluat tăblia primei versiuni drept picior și pe cea a versiunii a
doua drept tăblie, asigurându-i astfel o nouă proporție interioară și monumentalitate.

În jurul Mesei tăcerii nu au fost puse scaune decât o dată cu amenajarea versiunii

combinatorii.Scaunele, 12 la număr, au fost comandate o dată cu versiunea a doua a mesei, la
atelierul din Deva, și au fost realizate din piatră de Banpotoc, cu formă de clepsidră.

În jurul Mesei tăcerii, în 1938, au fost grupate scaunele-clepsidră rotunde, două câte două, dar
artistul nu le-a lăsat astfel, punându-le la egală distanță față de masă și între ele, subliniind
prezența imaginară a unui cerc semnificativ.[2]

Aici pui poza cu masa tacerii

ALEEA SCAUNELOR  – Planul de amenajare al aleei din Grădina publică a fost întocmit la 2
noiembrie 1937 de arhitectul Rehbuhn, probabil la indicaţiile lui Brâncuşi.
Pe marginile aleei deschise în parc s-au plantat în toamna aceluiaşi an 20 de plopi piramidali şi s-
au amenajat 10 nişe pentru bănci şi scaune. Acestea din urmă aveau ca scop formarea unui
„ansamblu armonios cu portalul şi masa de piatră construite pe această alee principală”. 
Tot la 14 iunie 1938 Liga face comanda şi pentru scaunele de piatră la atelierele din Deva.
Drept urmare, până pe 6 august se aduc de acolo cu trenul 12 scaune cu faţa rotundă şi 30 cu faţa
pătrată, executate conform modelului dat. Mai precis 17 bucăţi scaune au fost expediate de la
Deva pe 23 iulie, iar alte 25 bucăţi pe 1 august.
Este interesant de specificat aici că într-o primă variantă, la indicaţiile lui Brâncuşi, scaunele
rotunde au fost grupate două câte două, fiind mai apropiate de masă (la 0,40 m) decât sunt acum.
De asemenea, scaunele pătrate au fost iniţial „presărate pe marginile acestei alei, unul câte unul,
la distanţe egale, până la «Poarta sărutului»”. În anul 1964 „erau pe alee doar trei grupe a câte
2×3 scaune” . Ulterior au fost grupate câte trei în fiecare din cele cinci nişe.

Aici pui poza cu aleea scaunelor