Sunteți pe pagina 1din 5

Colegiul Tehnic “Mihai Bacescu” Falticeni

Proiect la filosofie:

Sensul vietii
Elev: Profesor coordonator
Chiperi Alin- Ioan Oprisanu Anca

Falticeni 2018
De-a lungul vietii sale, omul isi pune o gama larga de intrebari legate de
viata, in ce sa creada, unde poate gasi fericirea, daca exista, dar cele mai multe
framantari sunt cu privire la destinul sau, al vietii pe pamant, gandindu-se de
multe ori la un sens al vietii. Nu este suficient sa traiesti, omul ar trebui sa stie si
pentru ce sa vietuiasca.

Sensul vieţii este o întrebare filozofică privind semnificaţia vieţii sau a


existenţei în general. Acestă întrebare poate fi, de asemenea, exprimată în
diferite forme, cum ar fi "De ce suntem aici?", "Ce este viaţa în general?", "Care
este scopul existenţei?" şi "Ce suntem noi?" Acesta a fost subiectul multor
speculaţii filosofice, ştiinţifice şi teologice de-a lungul istoriei. Au existat un
număr mare de răspunsuri propuse la aceste întrebări, răspunsuri provenite din
numeroase şi diferite medii culturale şi ideologice.

Emil Cioran (1911-1995) – a fost scriitor si filosof roman stabilit in


Franta, eseist evendicat de francezi. Preocupat cu pasiunede stiinta
antropologica in care studiul tipologiei este de prim rang.

Emil Cioran , in cercetarea sa, fundamenteaza in lucrarea “ Revelatiile


durerii », durerea ca fiind determinantul sensului vietii. Sensul vietii se
contureaza abia in momentul in care se experimenteaza suferinta in absenta
careia riscam sa cadem intr-un absolutism moral, caracteristic mediocritatilor.
Fericirea inteleasa ca bine supreme este o imposibilitate si de aceea nu trebuie
sa cautam un sens al vietii.

El considera ca durerea imbraca alternativele, atunci cand suferi


descoperi capacitatea de a ierta pe de-o parte, iar pe de alta parte, durerea te
transforma fie ca esti om normal sau mediocru, facandu-te sa renunti progresiv
la lucrurile ce te inconjoara, sa te desprinzi treptat de tot. Astfel, prin suferinta
se contureaza destinul. In incecarea de definire a destinului, el considera ca
destinul este un punct de referinta al omului in momentul in care ia forma unei
expresii unice de existenta, sugerand astfel, tendinta fiintei spre unicitate, pentru
a se remarca precum subiect printre obiecte. Exista o corelatie intre suferinta si
destin, intrucat fiecare in parte trebuie sa le indure personal, cineva nu poate
indura pentru altcineva. De aceea, ajunge la concluzia ca mantuirea este o iluzie
irealizabila si imposibila, fiindca mantuitorul nu poate suferi pentru suferinta
oamenilor. Fiecare sufera in sine si pnetru sine. De aici, concepe ideea ca
morala crestina a durerii e eronata, ineficace, absurda, deoarece nu a inteles ca
cineva nu poate suferi pentru altcineva. Intrebarile retorice daca durerea are un
sens sau daca viata insasi are un sens au ca substrat absurditatea, caci cautatorii
te densuri devin in cele din urma iremediabili, pierduti, sfarsesc prin renuntare
sau disperare. Cercetarea sensului conduce la prabusirea lantrica, ruinarea
spiritului constructiv. Astfel, aceasta lupta crancena a omului care ravneste dupa
un sens e abandonata, caci e imposibil sa gasesti un sens a carui valabilitate sa
fie evidenta si imperioasa.

Albert Camus
Camus nu este interesat de interogatia abstracta privitoare la sensul vietii,
ci presupune importanta intrebarilor precum: “Merita viata traita sau nu?”, “Este
sinuciderea o solutie?”.

Nu cunoasterea caracterizeaza raportul omului la lume,ci sentimentul


absurdului . Absurdul a fost considerat pana acum o concluzie, devine punct
deplecare.Existenta umana presupune un permanent conflict existential care ne
tine in viata nu ca supusi,ci ca revoltati. De aici deducem faptul ca sinuciderea
nu reprezinta decat un mod de a ajunge la un consens in ceea ce priveste
neputinta noastra in fata implacabilului destin, o resemnare in fata agitatiei
citadine,considerarea vietii ca element derizoriu, acceptarea faptului ca viata
nedepaseste. Existentialismul lui Camus este diferit de cel al lui Sartre intrucat
considera angoasa ca o reflexie a universului in constiinta individului. Omul lui
Camus nu este liber, dar se poate, insa, salva. Sartre propune sinuciderea si
dezertarea.Camus pastreaza sinuciderea si plaseaza in locul dezertarii,revolta.

Parerea personala in legatura cu sensul vietii


Sensul vieţii există – iar asta este cert, însă e diferit de la individ la
individ, de la o mentalitate la alta. Poate avea însemnătăţi diferite pentru fiecare
dintre noi, ne poate conduce în direcţii opuse, dar să fie în egală masură un ideal
acceptat de fiecare în parte.

Sensul vieţii reprezintă, în fond, idealul în care tu crezi, către care tu


aspiri. Scopul final al acţiunilor şi gândurilor tale se reflectă într-o imagine
complexă a unei perfecţiuni personale. Perfecţiune ce nu poate fi vreodată
atinsă, însă perfecţiune asimilată de om ca fiind propriul său sens al vieţii.
Pentru că ea, viaţa, reprezintă doar un lung şi obositor şir de decizii

Există decizii de o importanţă mai profundă, există consecinţe mai


apăsătoare ca altele, sau există decizii neînsemnate. Dar fiecare alegere pe care
omul o efectuează de-a lungul unei vieţi – şi sunt incredibil de multe – îl
defineşte pe el ca şi caracter. Îi conturează aşadar un sens al vieţii.
Bibliografie
 https://www.crestinortodox.ro/religie/care-este-sensul-vietii-137598.html
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Sensul_vie%C8%9Bii
 http://adrianavilsan.blogspot.com/2013/07/revelatiile-durerii-emil-
cioran.html
 https://www.scribd.com/doc/47427798/Sensul-vietii-Albert-Camus