PARACETAMOLUL

De Cristea Alexandra

Salajan Patricia
A fost sintetizat în 1873 prin reducerea p-nitrofenolului în mediu de acid
acetic. Acetanilida (antifebrina) fusese deja descoperită în 1866, iar fenacetina în
1877 și se foloseau ca antipiretice și analgezice. Eventualele proprietăți
terapeutice ale paracetamolului au fost ignorate la data descoperirii sale. În 1893
paracetamolul a fost decelat în urina pacienților cărora li se administrase
fenacetină, iar în 1899 în cea a pacienților care luaseră acetanilidă. În ambele
cazuri a fost considerat un metabolit neimportant din punct de vedere
farmacologic al acestor medicamente.

Structura paracetamolului: Formula chimica:C8H9NO2

Paracetamolul are o excelentă biodisponibilitate după administrarea orală, și

din acest motiv administraraea sa pe cale parenterală este extrem de rar folosită.
Pe scurt, proprietățile sale terapeutice se explică prin inhibarea sintezei
prostaglandinelor. Aceasta determină efectul analgezic (prin blocarea formării de
prostaglandine E2 în sistemul nervos central și periferic) și pe cel antipiretic (la
nivelul centrului termoreglării din hipotalamus. Sinteza prostaglandinelor este
rezultatul acțiunii ciclooxigenazei, care este inhibată indirect de paracetamol.

Este utilizat în mod curent pentru tratamentul simptomatic al afecțiunilor care

implică durere de intensitate slabă sau moderată:cefalee,nevralgii dentare,dureri
chirurgicale,artralgii nereumatismale,entorse, fracturi, luxații,dismenoree.

Toxicitate: În caz de supradozare căile de inactivare prin sulfo- și glucurono-

conjugare se saturează și astfel se recurge la calea în mod normal minoritară, a
citocromului P450 (oxidare). Metabolitul intermediar, foarte toxic datorită
gradului mare de reactivitate, despre care se crede că este N-acetilimidoquinona,
este rapid conjugat cu glutation. Gluationul poate deveni destul de repede
insuficient în intoxicațiile masive, și astfel N-acetilimidoquinona liberă difuzează în
citoplasma hepatocitelor, ajungând să reacționeze ireversibil cu glicoproteinele
membranare. Sunt afectate și endomembranele, rezultând practic eliberarea așa-
numitelor componenete "microsomale". Acesta este mecanismul de toxicitate al
paracetamolului, dar și al altor compuși care epuizează rezervele hepatocelulare
de glutation. Se ajunge la citoliză, cu necroză hepatică generalizată și implicit
insuficiență hepatică. Majoritatea datelor experimentale indică faptul că depleția
de glutation la care apare citoliza este de circa 70%. Semnele unei intoxicații
apar la doze foarte variate, începând cu 5-8 g. În cazul indivizilor tarați sau al
copiilor dozele periculoase pot fi mult mai mici.