Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Ciuma lui Iustinian a ajuns la Constantinopol în 541. Bacteria a fost transportată peste
Marea Mediterană din Egipt de vasele care aduceau cereale în capitala Imperiului
Bizantin. Ciuma a decimat Constantinopolul și s-a răspândit rapid în Europa, Asia, Africa
de Nord și Arabia, ucigând între 25 și 50 de milioane de oameni, conform estimărilor
istoricilor moderni. Deși numărul victimelor este imposibil de stabilit cu precizie, mulți
istorici estimează că Ciuma lui Iustinian a ucis aproape 50% din toată populația planetei
la acea dată.
Această primă pandemie de ciumă a lovit periodic mai multe zone ale Lumii Vechi și
dispărut la jumătatea secolului al VIII-lea, cel mai probabil de la sine, având în vedere că
oamenii nu înțelegeau cum se transmite boala și nu puteau să ia nicio măsură pentru
oprirea ei, în afară de a încerca să-i evite pe cei bolnavi.
Nici de această dată oamenii nu știau cum se transmite boala, dar au înțeles că este
contagioasă. Autoritățile din orașul Ragusa (astăzi Dubrovnik) aflat la vremea respectivă
sub control venețian, au instituit o perioadă de izolare de 30 de zile pentru marinarii care
soseau în port, pentru a demonstra că nu sunt bolnavi. Ulterior, venețienii au mărit
perioada de izolare forțată la 40 de zile (quarantino), aceasta fiind originea carantinei.
În timp ce aristocrația a fugit din Londra, inclusiv regele Carol al II-lea al Angliei și
familia sa, autoritățile locale au încercat să ia diferite măsuri pentru a stopa răspândirea
molimei. Deși la acea dată nu se știa cum se transmite ciuma, mulți bănuiau că animalele
ar contribui la transmiterea bolii. Așa că autoritățile au ordonat uciderea tuturor câinilor și
pisicilor din oraș. Această măsură s-a dovedit foarte neinspirată, având în vedere că
ciuma era transmisă prin intermediul șobolanilor, iar câinii și pisicile puteau să țină sub
control răspândirea acestor rozătoare.
Alte măsuri s-au dovedit ceva mai inspirate. Autoritățile au interzis toate evenimentele
publice și au luat măsuri pentru izolarea bolnavilor în locuințele lor. Pe ușile caselor în
care locuiau persoane contaminate era pictată o cruce roșie, iar noaptea treceau căruțe
care colectau cadavrele. Victimele ciumei erau înhumate în gropi comune.
Variola sau vărsatul este o boală contagioasă provocată de un virus. Deci ciuma a
provocat câteva dintre cele mai înspăimântătoare pandemii din istorie, variola a fost
probabil boala infecțioasă care a făcut cele mai mule victime de-a lungul istoriei,
estimându-se că numai în secolele al XIX-lea și al XX-lea a ucis peste 250 de milioane de
oameni.
De această boală se leagă primele încercări de vaccinare a populației, încă din secolul al
XVIII-lea (citește aici mai multe amănunte). Organizația Mondială a Sănătății a început
la sfârșitul anilor ‘60 ai secolului trecut o campanie de vaccinare la scară globală. Un
deceniu mai târziu, variola a devenit prima boală infecțioasă care a fost total eradicată.
De la sfârșitul anilor ‘70 nu a mai fost semnalat niciun caz.
Metoda de transmitere a bolii a fost descoperită de medicul britanic John Snow, care a
reușit în 1854 să identifice sursa epidemiei care făcea ravagii în cartierul londonez Soho:
o fântână publică de pe strada Broad. Închiderea acestei surse de apă a condus la oprirea
epidemiei.
Descoperirea lui John Snow a stat la baza a numeroase politici publice în domeniul
sanitar. Construirea sistemelor de canalizare moderne, accesul la apă potabilă și
îmbunătățirea condițiilor de igienă publică au eradicat holera din țările dezvoltate, însă
această bacterie ucigașă face și în prezent victime în țările sărace.