Marile descoperiri geografice

Marile descoperiri geografice definesc explorările din a doua jumătate a

secolului al XV-lea şi începutul celui următor, soldate cu găsirea drumului pe
apă spre India şi descoperirea Americii.

Marile descoperiri geografice din secolele XV-XVI realizate de Europa occidentală

au constituit o etapă decisivă în formarea unei imagini reale asupra globului
pământesc și au avut consecințe complexe, care au exercitat o profundă înrâurire
asupra evoluției omenirii în ansamblul sǎu. Până în epoca marilor descoperiri
geografice, cunoștințele asupra globului pământesc erau zonale și incomplete și se
formau datorită unor explorări realizate independent unele de altele, în diferite
regiuni ale lumii. Europenii cunoșteau foarte bine Orientul Apropiat și nordul Africii și
aveau cunoștințe vagi despre restul Asiei și Africii. Navigația în nordul Oceanului
Atlantic, până în Islanda și Groenlanda, inclusiv descoperirea fără urmări a țărmului
nord-estic al Americii de Nord, era practicată în secolele X-XV aproape numai de
popoarele scandinave.
La baza marilor descoperiri geografice incepute din secolul al XV-lea a stat
dorinta aflarii unui nou drum spre Indii, tinutul mirodeniilor si al aurului, in
conditiile in care drumurile traditionale, prin Golful Persic sau Marea Rosie,
erau controlate de musulmani, iar in Europa profiturile apartineau
venetienilor, care preluau marfurile orientale la Alexandria.
Marile descoperiri aveau nevoie insa de o serie de perfectionari de ordin
tehnic, vizand navele, instrumentele de navigatie, hartile. In ceea ce priveste
navele, marile calatorii transoceanice au fost facute posibile de existenta
caravelei, corabie in acelasi timp incapatoare pentru a depozita proviziile
necesare lunilor de navigatie in larg si manevrabila, pentru a face fata unor
spatii necunoscute. Ea beneficia de descoperirea carmei scufundate,
manevrata cu ajutorul unei roti fixate pe punte (carma de etambou), care
permitea in acelasi timp sporirea dimensiunilor navei si manevrarea ei mai
facila. De asemenea, caravela avea un sistem complex de vele, patrate pentru
folosirea vantului din spate, si triunghiulare pentru curentii laterali, ceea ce-i
permitea sa foloseasca si vantul de mai mica intensitate, dintr-o parte, evitand
imobilizarea in larg. Pentru orientarea navigatorilor, esentiale au fost busola,
astrolabul (pentru calculul longitudinii), hartile maritime, efemeridele (tabele
de declinatie care indicau inaltimea soarelui pe zile si latitudini, permitand
calcularea pozitiei navei) etc.
De asemenea, in declansarea marilor expeditii, a fost esen-tiala existenta unor
marinari experimentati, capabili sa se avante in mari deschise si necunoscute, a
unor capitaluri in stare sa sustina material calatoriile costisitoare, a sustinerii
din partea puterii politice si a Bisericii.
Portugalia este prima putere europeana care se avanta in expeditiile
geografice, datorita incheierii mai timpurii a Reconquistei si a centralizarii
politice, a pozitiei sale geografice extrem de favorabile, cu o mare lungime a
tarmurilor, a faptului ca expansiunea sa teritoriala era imposibila datorita
vecinatatii cu Spania. Pe de alta parte, Portugalia este o tara relativ saraca, si
fara potential demografic deosebit; de aceea, in momentul in care va trece la
organizarea imperiului sau colonial, ea se va limita la ocuparea unor puncte de
pe tarm, unde va organiza forturi militare si factorii comerciale, fara sa treaca
la o colonizare propriu-zisa (exceptie face Brazilia).
Spania se angajeaza in expeditiile transoceanice dupa incheierea Reconquistei,
prin caderea Granadei in 1492. In august acelasi an, Cristofor Columb pleca
spre Vest, dornic sa descopere un nou drum spre Indii, cu o flota de trei corabii
si 120 de oameni. Dupa o traversare dificila a unui ocean pe care nimeni nu-l
mai strabatuse inaintea lor (sau cel putin fara sa stie ca o astfel de traversare ar
fi avut loc), corabiile lui Columb ajung in octombrie in Arhipelagul Bahamas,
intr-o insula numita sugestiv San Salvador. Dupa ce au mai explorat Cuba si
Haiti, Columb si oamenii sai se intorc in patrie, cu vestea ca au ajuns in Indii.
Urmeaza alte trei calatorii, in 1493, 1498, 1502, in timpul carora Columb
descopera Antilele Mici, Jamaica, exploreaza litoralul Americii de Sud, la gurile
fluviului Orinocco, si atinge tarmurile Americii Centrale in zona Penisulei
Yucatan. Descoperirile lui Columb nu aduceau insa aurul promis curtii spaniole,
de aceea cel ce obtinuse pentru sine titlul de amiral cade in dizgratie si
expeditiile viitoare merg tot mai adanc in incercarea de a gasi metalul pretios si
mirodeniile atat de dorite. Cel care isi da seama ca a fost de fapt descoperit un
nou continent este florentinul Amerigo Vespucci, care intre 1497-1500 face o
serie de explorari in Venezuela, afirmand ca e vorba de un alt pamant, si nu
despre Indii. Cand in 1513 Vasco Nunez de Balboa traversa istmul Panama si
descoperea Oceanul Pacific, devine clar ca a fost descoperit un nou continent.
Imperiul colonial al Spaniei avea un caracter teritorial mai accentuat decat cel
portughez, spaniolii realizand cucerirea si colonizarea unor vaste teritorii.
Imperiile aztec si incas se prabuseau in cativa ani sub loviturile
conquistadorilor, care extindeau stapanirea Spaniei in America centrala
(actualele Mexic si Texas) si in aproape intreaga America de Sud (cu exceptia
Braziliei portugheze).
Interesele comerciale si militare ale Spaniei si Portugaliei riscau sa creeze mari
probleme intrand in conflict; de aceea, in 1494, se incheie Tratatul de la
Tordesillas, care impartea sferele de actiune intre cele doua tari, dupa o linie
imaginara care trecea la 370 de leghe vest de insulele Azore. Ce se afla la est
de linie reprezenta domeniul portughez, ceea ce era dincolo, apartinea
spaniolilor. In urma progresului descoperirilor, in 1529 se traseaza o noua linie,
prin tratatul de la Saragoza, care completa partajarea domeniilor coloniale, de
partea cealalta a pamantului.
Celelalte puteri europene nu sunt de acord cu aceasta impartire a lumii si
incearca sa-si realizeze propriile imperii coloniale, dar sunt obligate sa caute
alte drumuri spre Indii. Englezii, francezii, olandezii cauta drumuri spre nord-
vest sau nord-est, fara insa a reusi, datorita conditiilor climaterice din
apropierea regiunilor arctice, dar reusind explorarea zonelor din Nord.
Olandezii se orienteaza in secolul al XVII-lea spre marile calde din Sud, dupa ce
cucerisera o serie de puncte aflate sub stapanirea portughezilor (se aflau in
razboi cu spaniolii, dar Portugalia era in uniune dinastica cu Spania si imperiul
colonial portughez este mai usor de atacat decat cel teritorial spaniol). Astfel,
olandezii descopera Australia, pe care o numesc Noua Olanda, Tasmania, Noua
Zeelanda. Rusii realizeaza expeditii de uscat, spre Siberia, pe care reusesc sa o
cucereasca treptat, prin actiunea cazacilor si a negustorilor.

Consecintele marilor descoperiri geografice :

– completarea cunostintelor geografice si stiintifice despre lume;
– descoperirea a noi continente si a unor teritorii din lumea veche pana atunci
necunoscute europenilor ;
– formarea imperiilor coloniale ;
– descoperirea de noi surse de metale pretioase (minele de argint de la Potosi,
controlul european asupra aurului sudanez), care permit expansiunea
economica a Europei ;
– schimbul de plante si animale intre lumea veche si lumea noua: europenii
introduc in America o serie de culturi, precum graul, vita de vie, animale,
precum calul, vitele mari; aduc de acolo cartoful, porumbul, rosiile, fasolea,
ardeii, tutunul, curcanul etc.; din Asia pa-trund pe scara mai larga orezul si
bumbacul, acesta din urma introdus in colonii;
– noi curente comerciale, care uneau Europa, Africa, America, pe de o parte, cu
Asia, pe de alta ;
– se pun bazele unificarii economice a lumii, in ceea ce Wallerstein si Braudel
au numit „economia univers” a epocii moderne.