Sunteți pe pagina 1din 1

Eseu

FIUL RĂTĂCITOR

Personajul din poveste este un băiat, fiu, frate, dzamăgit de sine, de părinți, de viața sa.

El a ajuns la o vârstă la care a înțeles destul de bine cauzele propriilor comportamente;


atribuie insuccesul personal, părinților. Îşi dă seama că si el, la rândul lui le-a provocat neplăceri,
dar consideră ca vinovații sunt părinții defapt. Le mulțumeşte totuşi pentru ceea ce au făcut
pentru el şi îşi ia rămas-bun, pentru că intenționează să plece în alt oraş pentru a începe o nouă
viață. Poate fi lăudabilă intenția băiatului de a se schimba în bine.

Principala cauză a comportamentului deviant al băiatului pare să fie neglijența părinților.


Ei îi asigurau nevoile materiale, dar nu si pe cele emoționale: nu petreceau timp efectiv cu
copilul, nu îl ascultau, nu îi dădeau atenție şi toate acestea s-au înrăutățit când a apărut o soră,
“mai frumoasă, mai deşteaptă”. Băiatul se simțea trist.

Probabil că nu a reuşit să-şi facă prieteni nici la şcoală, nici din rândul colegilor, nici din
rândul profesorilor, pentru ca aflăm ca nimeni nu l-a asculat şi nu l-a ințeles cu adevărat. Are
nevoie să plece in alt loc, departe, cu speranța că va găsi pe cineva care să aibă timp pentru el.

Familia ar fi trebuit să fie mai atentă la nevoile lui, să-l sprijine, să-l încurajeze, să-l
asculte, să-i ofere dragostea de care avea nevoie.

Deşi băiatul simte că a avut o copilărie nefericită, poate că timpul nu este pierdut; viața
continuă şi băiatul are speranța că va fi bine de acum înainte. Familia poate să-i asigure suportul
necesar, să-şi exprime dragostea fața de el.