Asa cum este ea definita in termeni medicali, fimoza reprezinta incapacitatea retragerii complete a

preputului la baza glandului manifestata atat la copii cat si la adulti. In vreme ce aceasta conditie
medicala are baze fiziologice daca se manifesta la copii, fimoza este cu siguranta de natura patologica
daca se manifesta la adolscenti si adulti.

Pe de alta parte, parafimoza se manifesta prin incapacitatea retractarii preputului astfel incat sa
acopere glandul penian. Spre deobedire de fimoza, care nu implica nici un fel de dureri, parafimoza
este o conditie medicala dureroasa, manifestata prin umflarea glandului penian, precum si blocarea
vascularizarii acestuia (ceea ce va duce la modificarea culorii glandului in vinetiu inchis).

Cauzele si simptomele fimozei

Pentru a putea vorbi despre cauzele care duc la dezvoltarea aceastei conditii medicale trebuie mai
intai sa stabilim faptul ca exista doua forme de fimoza: cea „normala” si cea dobandita. Finmoza
normala, este de natura fiziologica, si se manifesta doar la baietii mici, a caror dezvoltare normala
implica separarea incompleta a preputului de glandul penian. Pe de alta parte fimoza dobandita se
manifesta doar in cazul copiilor mai mari sau a adultilor si poate avea diferite grade de severitate.
Cauzele care duc la aparitia fimozei sunt:
- incapacitatea preputului de a se dezvolta odata cu glandul penian;
- balanita, inflamatie a mucoasei glandului penisului datorata unor paraziti, microbi, mici traume
mecanice sau chiar igienei precare;
- malformatii datorate anumitor traume sau leziuni;
- anumite afectiuni ale organelor genitale.

Datorita incapacitatii de retractare a preputului in totalitate si, in consecinta imposibilitatii de a

curata zona glandului penian in mod corespunzator, exista riscul dezvoltarii unor infectii. Cel mai
adesea aceste infectii prezinta simptome precum: umflaturi, pete rosii, sau scurgeri anormale, precum
si dureri si sensibilitate a glandului penian. Mai mult decat atat, in cazuri destul de rare, daca preputul
este atat de stramt in jurul glandului penian, aceasta situatie poate duce la senzatii de durere in
timpul urinarii si chiar in timpul actului sexual.

Metodele de tratament pentru fimoza si parafimoza

In ceea ce priveste metodele de tratament ale fimozei, trebuie sa stiti ca opiniile specialistilor in
domeniu au ramas pana in prezent divergente. Acest lucru poate fi, pe de o parte explicat prin faptul
ca fimoza fiziologica si cea dobandita prezinta aceeasi gama de simptome, si in concluzie, multi dintre
medicii specialisti gaseau diferentierea dintre cele 2 aproape imposibila. Prin urmare, de cele mai
multe ori acestia dispuneau efectuarea unor operatii de circumcizie ce ar fi putut fi evitate. Mai mult
decat atat, un studiu efectuat recent releva faptul ca (BXO) balatinita xeroticia obliterans, este
singura conditie medicala in urma careia circumcizia poate fi justificata.
In orice caz, odata ce fimoza a fost diagnosticata in mod corect medicul specialist poate dispune
inceperea tratamentului, care include metode ca:
- aplicarea locala la nivelul preputului a unor creme speciale, steroidiene sau nesteroidiene;
- largirea graduala a preputului;
-interventia chirurgicala de remodelare a preputului, pentru a-l face mai larg.
 In general, medicii specialisti prefera aceste tipuri de tratatemte deoarece in acest fel pot fi evitate
efectele secundare ale operatiei de circumcizie.

In cazul parafimozei este bine sa va adresati imediat medicului specialist, in vederea stabilirii unui
tratament, si asta cu atat mai mult cu cat aceasta conditie medicala duce la obturarea vascularizarii la
nivelul glandului penian. In astfel de cazuri, este foarte posibil ca medicul dumneavoastra sa dispuna
efectuarea unei mici incizii la nivelul preputului.

Indiferent daca este vorba de fimoza sau de parafimoza, este foarte important sa va adresati medicului
specialist inca de la primele manifestari ale simptomatologiei acestor conditii medicale, pentru a evita
riscul aparitiei leziunilor permanente ale penisului. Deasemnea specialistii in domeniu sustin ca un
factor foarte important care contribuie la prevenirea acestor afectiuni este mentinerea unei igiene cat
mai riguroase. Astfel, dumneavoastra trebuie sa fiti singurul care isi curata bine cu apa de cate ori este
nevoie organele genitale. In plus, este bine sa evitati produsele cosmetice care contin alcool sau care
au un parfum prea strident. De cele mai multe ori aceste produse nu sunt nici pe departe naturale, si
prin urmare, pot produce iritatii la nivelul organelor genitale.

Strangulare a bazei glandului penisului de un inel preputial prea stramt. 

Parafimoza este o complicatie frecventa a fimozei (stramtorare a preputului). Dureroasa, parafimoza provoaca
unedem al glandului penian care impiedica recalotarea. 

tratament - Acesta constituie o urgenta. Intr-o prima faza, este posibil sa se repuna preputul la loc manual si
faraanestezice. Totusi, atunci cand parafimoza dateaza de mai multe ore, aceasta reducere manuala este imposibila:
trebuie incizat inelul de strangulare a preputului. 

Vezi galerie foto

Hidrocelul este o formatiune nedureroasa plina cu lichid, aflata in jurul
unuia sau ambelor testicule si cauzeaza edem (marire de volum)
al scrotului sau intregului canal inghinal. Desi acest edem poate sa nu fie
observabil sau inconfortabil, este nedureros si in general nu prezinta un
pericol. Un hidrocel poate sa fie prezent de la nastere (congenital) sau se
poate dezvolta dupa (dobandit). In acest text va fi luat in considerare doar
cel congenital, care apare la 1-2% din nou nascuti.
Cuprins articol

Generalitati
1.
Simptome
2.
Clasificare
3.
Mecanism fiziopatologic
4.
Diagnostic
5.
Investigatii
6.
Tratament
7.
Simptome
Sus
Cel mai evident simptom de hidrocel congenital este edemul
scotului sau al canalului inghinal. Scrotul poate sa aiba o tenta
albastruie. 
Edemul: 
- este nedureros 
- poate sa fie moale sau dur la palpare 
- nu poate fi redus prin schimbarea pozitiei corpului sau daca este
impins usor 
- poate fi mai mic dimineata si se poate mari treptat pe parcursul
zilei 
- poate sa fie translucid 
Daca apare durerea, poate fi un semn de hernie
inghinala, traumatism testicular, sau alte probleme. Se
recomanda adresarea la medic.
Clasificare
Sus
Exista 3 forme comune de hidrocel congenital: 
- hidrocelul necomunicant, in care lichidul ramane neabsorbit, in
jurul testiculelor, provocand edem. Ramane, de obicei, la aceeasi
dimensiune sau se micsoreaza pe masura ce copilul creste si de
obicei se absoarbe in primele luni pana la 2 ani. Acest tip de
hidrocel este mai frecvent la nou nascuti. 
- hidrocelul canalului inghinal este o forma de hidrocel
noncomunicant, localizat in partea superioara a scrotului. Lichidul
este absorbit in cateva luni sau maxim 1-2 ani de la nastere.
Aceata forma poate fi confunadata cu hernia inghinala. 
- hidrocelul comunicant, in care lichidul circula intre cavitatea
abdominala si scrot. Cantitatea diferita de lichid din scrot poate
produce un hidrocel de dimensiuni diferite, mai mic sau mai mare.
Este de obicei mai mic dimineata si mai mare seara. Acest tip de
hidrocel indica o hernie inghinala sau poate sa creasca riscul
aparitiei uneia. Este nevoie de tratament chirurgical pentru a-l
indeparta. 
Ocazional, poate sa existe un hidrocel abdomino-scrotal, care se
poate extinde din scrot pana in cavitatea abdominala.
Mecanism fiziopatologic
Sus
In mod normal, testiculele fatului migreaza inainte de nastere in
cavitatea abdominala in scrot. O parte din invelisurile testiculelor
migreaza si ele in scrot. Aceasta portiune de invelis, va disparea
in cele din urma, lasand in urma un mic spatiu in scrotul care
inveleste partial testiculele. Acest spatiu se va inchide in mod
normal pana la varsta de 2 ani. 
In cazul unui hidrocel congenital, procesul normal de migrare si
de inchidere al acelui spatiu din jurul testiculelor este intrerupt.
Acel spatiu se poate sa nu se inchida sau inchiderea lui sa fie
intarziata. Hidrocelul apare cand lichidul din cavitatea abdominala
umple acel spatiu.

Diagnostic
Sus
Un hidrocel congenital este diagnostical la un examinare fizica
sau printr-o anamneza a istoricului medical. Deoarece, edemul
este evident, nu este greu de pus diagnosticul. 
Majoritatea formelor noncomunicante de hidrocel nu necesita
tratament. Lichidul se absoarbe de obicei pana la varsta de 1-2
ani. Se recomanda tratament chirurgical daca lichidul nu s-a
absorbit pana al varsta de 2 ani. 
Se recomanda tratament chirurgical pentru hidrocelul
comunicant, datorita riscului de aparitie a herniei inghinale. 
Daca copilul prezinta un hidrocel comunicant, poate sa prezinta si
o hernie inghinala sau sa aiba un risc crescut sa faca una. In acest
caz, se recomanda tratament chirurgical pentru a se corecta
comunicarea. 
In unele cazuri un hidrocel comunicant care a fost prezent de la
nastere, nu poate fi diagnosticat decat mai tarziu cand copilul va
creste. Si in acest caz este recomandat tratamentul chrurgical. 

Investigatii
Sus
Hidrocelul congenital este diagnosticat prin examen fizic si printr-
o anamneza a istoricului medical. Intrucat de obicei edemul este
vizibil, nu este greu de pus un diagnostic. Se vor examina scrotul
si regiunea canalului inghinal pentru: 
- durere, care poate indica prezenta herniei inghinale sau a
unui traumatism testicular 
- a se observa daca lichidul poate fi impins in cavitatea
abdominala. Daca acest lucru se produce, este vorba de o hernie
inghinala. 
- palparea regiunii superioare edemului. Daca acest lucru este
posibil se pune problema unei hernii inghinale. 
- observarea transluciditatii. Daca este translucid, este vorba
despre un hidrocel si nu depre o hernie inghinala. 
Daca copilul prezinta un hidrocel care variaza in dimensiune
(hidrocel comunicant), se poate intampla sa nu fie observat la
examinarea fizica. Se vor intreba apartinatorii copilului daca
edemul este mai mic dimineata si daca se mareste treptat pe
parcursul zilei. 
Daca se suspecteaza o hernie inchinala sau un hidrocel
comunicant abdomino-scrotal (o forma rara de hidrocel care se
extinde din cavitatea abdominala pana in scrot), se vor face mai
multe investigatii, inclusiv o ecografie.
Tratament
Sus
Tratament - generalitati

Nu se recomanda un tratament agresiv pentru un hidrocel care isi

pastreaza dimensiunea sau unul care se resoarbe (un hidrocel
noncomunicant). Aceasta forma de hidrocel va disparea pana la
varsta de 1-2 ani. Atentia se va orienta catre un hidrocel care isi
schimba dimensiunea. 
Tratamentul chirurgical se recomanda pentru un hidrocel
noncomunicant daca: 
- acesta nu dispare pana la varsta de 1-2 ani 
- apare si dispare 
- este dur la palpare 
Daca copilul prezinta un hidrocel care variaza in dimensiune
(hidrocel comunicant), este necesar tratamentul chirurgical. 
Daca este nevoie de interventie chirurgicala, aceasta se va face
sub anestezie generala. Se realizeaza o mica incizie in zona
inghinala si se identifica sacul care contine hidrocelul. Chirurgul
va goli sacul de lichid si apoi il va extrage. Se va face ligatura
pentru a se intari zona, cu scopul de a preveni aparitia unui nou
hidrocel. 
Cea mai importanta decizie a tratamentului chirurgical al
hidrocelului este daca va fi nevoie de explorarea celeilate zone
inchinale pentru hernie inghinala sau un alt hidrocel format in
timpul interventiei chirurgicale. Nu este stabilita exact varsta la
care se ia in considerare acest lucru. 
Nu se va face eliminarea lichidului (aspiratie) folosind un ac,
intrucat exista riscul de recidiva al hidrocelului sau de infectie.

Tratament ambulator (la domiciliu)

Daca nu s-a facut nici un tratament chirurgical, tratamenul la

domiciliu al hidrocelului congenital se face doar printr-o
monitorizare a modificarilor care pot sa apara. Daca hidrocelul se
mareste in volum sau daca dimensiunea sa variaza, se
recomanda adresarea la medicul specialist. Se va urmari copilul
daca prezinta greata sau varsaturi. Acestea pot fi semne de
hernie incarcerata. 
Daca s-a facut tratament chirurgical, tratamentul la domiciliu se
bazeaza pe ingrijirea plagii postoperatorii din zona inghinala. Se
urmareasc daca apar semne si simptome de infectie, cum ar
fi febra, edem, eritem (inrosirea zonei), sau accentuarea durerii. 
ezi galerie foto
Varicocelul este o dilatare a venelor ce dreneaza de la nivelul testiculului.
Acestea se gasesc in cordonul spermatic unde formeaza plexul
pampiniform. Varicocelul se dezvolta in special dupa pubertate, desi in
multe cazuri acesta nu este diagnosticat pana in momentul in care nu se
face o evaluare a starii de fertilitate a individului.
Incidenta

Varicocelele sunt afectiuni frecvente. De altfel, reprezinta principala cauza

de infertilitate masculina, fiind responsabile pentru 40% dintre cazuri.
Totusi, aceasta afectiune apare la aproximativ 15% dintre barbati si nu
determina intotdeauna probleme de fertilitate. Astfel, nu toate cazurile
necesita tratament. Totusi, marea majoritate a specialistilor recomanda
tratamentul pentru a preveni instalarea unei stari de infertilitate. Desi nu
sunt un risc pentru sanatate, pe parcursul timpului pot duce la o deteriorare
a starii de fertilitate.

Varicocelele au fost identificate la 35-40% dintre barbatii cu infertilitate

primara si 81% dintre cei cu infertilitate secundara. Studiile au aratat ca
aceasta afectiune determina o lezare progresiva a epiteliului seminal.
Tratamentul varicocelului opreste aceasta degradare. Astfel, sunt
imbunatatiti parametrii seminali si un procent semnificativ de cupluri vor
deveni fertile fara a necesita tehnici de asistare.
Cuprins articol

1. Generalitati
2. Diagnostic
3. Investigatii
4. Tratament

Diagnostic
Sus
Varicocelele se considera ca determina defecte spermatogenice
prin cresterea temperaturii intratesticulare atat in testiculul
afectat cat si in cel contralateral. Studiile au evidentiat si usoare
anomalii hormonale, cea mai importanta fiind un raspuns
exagerat la GnRH. Importanta clinica a acestui fenomen este inca
in studiu. Repararea defectului va opri deteriorarea functiei
hormonale testiculare si, intr-o mare masura, va determina o
imbunatatire a spermatogenezeiprecum si a functiei celulelor
Leydig. Varicocelectomia este o interventie cu riscuri minime de
complicatie si recurenta.
Investigatii
Sus
Analiza lichidului seminal

Varicocelele se asociaza de obicei cu anomalii ale tuturor

parametrilor lichidului seminal. Totusi, pot determina si anomalii
izolate in ceea ce priveste numarul spermatozoizilor, motilitate,
morfologie si functie.
Sunt luati in considerare anumiti parametri pentru a evalua
morfologia spermatozoizilor. Procentul de spermatozoizi normali
se coreleaza cu rata de fertilizare in vitro (in eprubeta). Mostrele
ce au un procent de cel putin 14% spermatozoizi normali din
punct de vedere morfologic au sanse mai mari de fertilizare in
vitro decat cele cu un procent mai mic sau egal de 4%. Totusi
exista inca discutii daca aceste procente se pot corela si in cazul
fertilizari in vivo (in organism). Anumite studii au demonstrat ca o
corectare a varicocelului va duce la imbunatatirea morfologiei
spermatozoizilor la anumiti pacienti. Astfel, desi evaluarea
preoperatorie a morfologiei spermatozoizilor este utila, rezultatul
nu ar trebui sa influenteze decizia de a trata varicocelului.
Ecografie +/- Doppler

Investigatia ecografica este o metoda foarte sensibila si poate

pune in evidenta varicocele cu diametru de 2-3 mm. Aceasta
metoda va evidentia si varicocele ce nu sunt evidente clinic - sunt
numite varicocele "subclinice". Deoarece studiile initiale au aratat
ca nu exista o corelatie intre dimensiunile varicocelului si
raspunsul la tratament, anumiti autori au considerat ca o
interventie asupra varicocelelor subclinice ar avea aceeasi rata de
succes ca si una asupra celor manifeste clinic. Totusi, majoritatea
studiilor au infirmat aceasta idee, demonstrand o rata scazuta de
raspuns dupa tratarea varicocelelor clinice si chiar o scaderea a
fertilitatii.
Studiile Doppler sunt usor de realizat si pot identifica modificarea
directiei fluxului sangvin in timpul manevrei Valsalva. Aceasta
analiza poate evidentia si varicocele subclinice, fiind, de
asemenea, utila la barbatii ce au tegumentul scrotal ingrosat,
cordoane spermatice scurte sau pentru examinarea testiculului
contralateral in cazul existentei unui varicocel palpabil.

Tratament
Sus
Scopurile tratamentului constau in ameliorarea simptomatologiei
(usurarea durerii) in cazurile simptomatice si in imbunatatirea
parametrilor lichidului seminal, a functiei testiculare si a ratei de
fertilitate la cuplurile unde cauza infertilitatii este varicocelul.
Studiile au demonstrat ca repararea defectului poate imbunatati
toti acesti parametri. Astfel, s-a evidentiat o imbunatatire a
parametrilor lichidului spermatic la 60-80% dintre barbati.
Barbatii cu varicocele de dimensiuni mai mari par sa aiba
parametri preoperatori ai lichidului spermatic mai slabi decat cei
cu varicocele de dimensiuni mai mici, insa cei la care
dimensiunile varicocelelor sunt mai mari prezinta o imbunatatire
mai mare a calitatii lichidului spermatic.

Tratamentul este reprezentat de ablatie radiologica sau de

ligatura chirurgicala. Interventia se practica in general in
ambulator si consta intr-o incizie mica imediat sub vintre. Marea
majoritate a pacientilor prefera anestezia generala, desi
interventia poate fi realizata si cu anestezie locala. Timpul de
recuperare este variabil, insa majoritatea isi pot relua activitatile
in 3-4 zile, fiind complet refacuti in 7-10 zile.
Interventia chirurgicala deschisa poate fi realizata cu ajutorul
lupei sau a microscopului. Aceasta interventie are avantajul
identifcarii si prezervarii cu usurinta a areterelor si areteriolelor
testiculare, artera sau arterele cremasterice si a canalelelor
limfatice precum si a venelelor spermatice interne. Utilizarea
microscopului ii permite chirurgului prezervarea arterelor de
dimensiuni mici ce iriga testiculul precum si a limfaticelor,
eliminandu-se astfel riscul de formare a hidrocelului (o acumluare
de apa in jurul testiculului) postoperator. Postoperator,
intoarcerea venoasa se face via venelor bazale ce dreneaza in
plexul venos rusinos intern.
Laparoscopia poate fi de asemenea folosita ca tehnica de
reparare a varicocelelor, insa exista riscul de lezare a organelor
interne abdominale.
Complicatiile cele mai frecvente ale varicocelectomiei constau in
aparitia hidrocelului, recurenta varicocelului si lezarea arterei
testiculare. Utilizarea microscopului intraoperator reduce
semnifcativ aceste complicatii deoarece face posibila identificarea
cu usurinta a elementelor vasculare ce deservesc testiculul.
Aceasta tehnica imbunatateste semnificativ functia testiculara,
caliatatea lichidului spermatic si rata de fertilitate la majoritatea
barbatilor.
Corectarea varicocelelor va determina o imbunatatire a
parametrilor seminali la aproximativ doua treimi dintre pacienti,
ratele de fertilitate ajungand la 30-50%. In singurul studiu
prospectiv randomizat efectuat pe pacienti ce au necesitat
reparatia varicocelului, rata de fertilitate a fost de 44% dupa un
an si de 76% la doi ani de la interventie, comparativ cu o rata de
10% la cei ce nu au suferit interventia. Deoarece ciclul
spermatogenic este de aproximativ 90 de zile, verifcarea
parametrilor seminali se va face la 3 si 6 luni dupa interventie. La
barbatii infertili cu un nivel scazut de testosteron,
varicocelectomia a determinat o crestere a nivelului de
testosteron.

 timpul vietii intrauterine la copilul de sex masculin, se dezvolta si

testiculele. De la inceputul dezvoltarii lor testiculele se afla in abdomen. In
mod normal inainte de nastere testiculele coboara in scrot, un sac care se
gaseste sub penis. Cand un testicul nu coboara in scrot, asa cum ar trebui,
atunci copilul va avea un testicul necoborat. 
Aproximativ 5% dintre copii nou-nascuti sunt copii care au un testicul
necoborat. Aceasta anomalie se intalneste mult mai frecvent la copiii
nascuti prematur sau la cei care sunt foarte mici la nastere. Nu se
cunoaste cauza care determina ca testiculul copilului sa nu coboare in
scrot. Probabil ca sunt mai multe cauze care determina aceasta
posibilitate. 
La mai mult de jumatate din cazuri, testiculele coboara la locul lor pana la
varsta de 3 luni. In cazul in carecopilul nu are coborate testiculele pana la
varsta de 6 luni, trebuie examinat de catre medic, care va sugera
tratamentul adecvat.
Cuprins articol
 1. Generalitati
2. Simptome
3. Investigatii
4. Factori de risc
5. Tratament - Generalitati
6. Tratament ambulatoriu
7. Evolutie

Simptome
Sus

Scrotul la un copil care nu are testiculele coborate poate fi: 

-nedezvoltat; in mod normal scrotul copilului este rotund si
cateodata incretit (zbarcit); in cazul testiculului necoborat, scrotul
poate fi mai moale si mai putin rotund, pe o parte sau pe ambele
parti 
-dezechilibrat (asimetric); daca numai un testicul este coborat
scrotul apare dezechilibrat, cu o parte mai mare, mai plina si mai
bine dezvoltata; partea cu testiculul necoborat, in mod normal
este mai mica si mai plata. 
De asemenea, corpul rotund al testiculului nu se simte (este
nepalpabil), pe una sau pe ambele parti ale scrotului, unde nu
este coborat testiculul.
Investigatii
Sus

In mod normal, medicul va constata testiculul necoborat in timpul

examinarii, cu ocazia consultului general al nou-nascutului sau in
timpul consultului de rutina la copil. Medicul va chestiona familia
despre istoricul medical al copilului pentru a putea stabili
diagnosticul de testicul necoborat. Daca medicul suspecteaza
aceasta situatie, in mod normal va indruma copilul la un
specialist, precum chirurgul pediatru sau urologul pediatru. 
Medicul, in timpul examinarii fizice, va cerceta daca testiculele se
pot simti (se pot palpa). Daca ele sunt palpabile dar nu sunt
coborate in scrot, copilul va fi reexaminat peste 3-6 luni.
Testiculul necoborat, coboara in mod fiziologic la locul lui in
primul an, de obicei in primele 3 luni. 
Daca un testicul necoborat nu se simte in timpul examinarii fizice,
sunt necesare teste suplimentare pentru a stabili cauza: 
-un testicul ectopic: aceasta inseamna ca testiculul se afla intr-o
pozitie anormala, in zona inghinala 
-un testicul retractil: aceasta inseamna ca testiculul a coborat in
intregime, dar cateodata este retras din scrot, de muschiul care
este atasat la el 
-un testicul absent sau malformat: aceasta situatie poate fi
determinata de o anomalie aparuta in timpul dezvoltarii
testiculului, in timpul sarcinii 
-hipospadias: acesta este un defect comun, de la nastere, cand
uretra nu este dezvoltata pana la varful penisului; in aceasta
situatie uretra se deschide undeva pe fata inferioara a penisului;
in majoritatea cazurilor de hipospadias, testiculele nu au coborat
in scrot. 
Procesul de identificare a tipului de testicul necoborat sau
excluderea altor conditii similare poate include: 
-tratamentul hormonal: foloseste un esantion de sange pentru a
determina daca testiculul lipseste (anorchia); oricum rezultatul
testului cateodata nu indica clar daca testiculul lipseste 
-explorarea chirurgicala: va verifica prezenta unuia sau a ambelor
testicule si va evalua conditia lor; medicul poate
folosi laparoscopia pentru a vedea in interiorul abdomenului, daca
testiculele nu se simt (nepalpabile) la examenul fizic; in timpul
laparoscopiei, chirurgul introduce in cavitatea abdominala a
copilului un instrument subtire cu sursa de lumina, prin
intermediul unei incizii mici efectuate sub ombilic 
-teste imagistice medicale, cum ar fi ultrasonografia
(ecografia), rezonanta magnetica (RMN), tomografia
computerizata(CT scan): aceste teste pot ajuta la localizarea unui
testicul necoborat. Oricum, acestea nu sunt destul de eficiente
pentru a inlocui examenul fizic, testele hormonale si laparoscopia.
De asemenea, copiii mici trebuie sedati pentru efectuarea testelor
imagistice, fapt ce le face mai putin adecvate pentru copil.
Testele imagistice sunt considerate mai folositoare la copiii mai
mari, la adolescenti sau barbatii adulti, decat la nou-nascuti si
copii mici.
Factori de risc
Sus

Riscul pentru cancerul testicular este de 20 de ori mai mare la

barbatii care au avut in permanenta un testicul necoborat decat
la ceilalti barbati. Din aceasta cauza barbatii care au avut in
permanenta un testicul necoborat, trebuie examinati medical
periodic (cel putin la doi ani), toata viata. Aceasta examinare
periodica trebuie sa includa o examinare fizica a testiculului. In
situatia unui testicul necoborat permanent, medicul trebuie sa
stabileasca frecventa efectuarii controalelor. 
Tratament - Generalitati
Sus

Daca nou-nascutul are testiculul necoborat, medicul va dori

probabil sa astepte si sa constate daca testiculul va cobori in
scrot de la sine. Medicul va examina copilul la fiecare control
periodic, pentru a vedea daca testiculul coboara spre scrot. 
Daca testiculul nu a coborat in primele 6 luni, este posibil sa nu
mai coboare. Medicul va recomanda interventia chirurgicala
pentru plasarea testiculului in scrot, cel mai probabil la varsta de
9-15 luni a copilului. In multe cazuri interventia se va efectua pe
cale laparoscopica, care necesita numai o mica incizie pe
abdomen, sub ombilic. In alte cazuri se va apela la chirurgia
clasica, cand se realizeaza deschiderea abdomenului. 
Tratamentul chirurgical prin care se va muta testiculul necoborat
in scrot, se numeste orhipexie sau orhidopexie: 
-in functie de localizarea testiculului, una sau doua incizii sunt
efectuate la nivelul scrotului, in regiunea inghinala sau la nivelul
abdomenului, pentru a permite chirurgului sa gaseasca testiculul
si sa-l coboare in scrot 
-de obicei este necesara o singura interventie; daca testiculul
este localizat in abdomen pot fi necesare doua interventii
chirurgicale separate, la cateva luni 
-daca este prezenta o hernie inghinala, se va opera in acelasi
timp 
-operatia se va efectua sub anestezie generala, asa incat copilul
va dormi pe perioada interventiei; dupa operatie, cand se va trezi,
copilul va putea merge acasa; majoritatea copiilor recupereaza
rapid. Aceasta interventie este considerata o operatie sigura si
eficace, avand putine riscuri. 
Alta posibilitate terapeutica este terapia hormonala care poate
determina coborarea testiculului in scrot: 
-terapia hormonala este eficienta in mai putin de 20% din cazuri;
ea poate fi o buna optiune daca testiculul este deja foarte
aproape de scrot 
-cateodata testiculul poate cobori numai partial cu terapia
hormonala; aceasta terapie hormonala se utilizeaza inca,
deoarece face interventia chirurgicala mai usor de efectuat. Daca
este eficace, interventia nu mai este necesara. 
Tratamentul recomandat de medic depinde de o serie de factori: 
-pentru nou-nascuti, majoritatea medicilor recomanda
tratamentul cel mai devreme la 6 luni, dar nu mai tarziu de 2 ani;
tratamentul timpuriu efectuat intre 6 luni si un an, poate ajuta la
prevenirea infertilitatii ce poate aparea mai tarziu, in viata 
-pentru tinerii si adutii care au un testicul necoborat, tratamentul
chirurgical este recomandat dupa pubertate pana la varsta de 32
ani, pentru a reduce riscul de cancer testicular; dupa varsta de 32
de ani riscul chirurgical este mai mare decat riscul de a dezvolta
cancer; persoana care are un testicul necoborat trebuie sa
consulte medicul pentru a stabili cea mai potrivita conduita
terapeutica 
-daca un testicul necoborat este incomplet sau malformat,
majoritatea medicilor recomanda mai degraba extirparea lui
decat coborarea in scrot.
De retinut!

-copilul care are un singur testicul (din cauza faptului ca unul fie a
fost absent, fie a fost extirpat) trebui sa aiba grija in mod special
pentru protejarea lui de traumatisme; daca interventia
chirurgicala este necesara pentru a plasa singurul testicul in
scrot, atunci acesta va fi fixat in scrot reducand riscul ranirii prin
torsiune de testicul, ce poate aparea mai tarziu in viata 
-barbatii care au un testicul necoborat, au riscul de a face cancer
testicular de 20-40 de ori mai mare decat ceilalti barbati;
tratamentul efectuat in cazul unui testicul necoborat nu inlatura
complet riscul de a dezvolta cancer testicular, dar il poate reduce 
-din cauza riscului crescut de a dezvolta cancer, barbatii care au
in permanenta un testicul necoborat, trebuie examinati periodic
(cel putin o data la doi ani) toata viata; aceasta examinare trebuie
sa includa examinarea testiculului;o persoana care un testicul
necoborat toata viata, va stabili cu medicul ritmicitatea
reexaminarii 
-un scrot partial sau total gol, poate avea un efect psihlogic si
emotional asupra barbatului; tratamentul poate imbunatati starea
psihologica; daca testiculul este absent sau malformat, o proteza
testiculara poate face scrotul sa para normal.

Tratament ambulatoriu
Sus

Dupa ce copilul a fost operat pentru un testicul

necoborat trebuie: 
-verificat locul operatiei pentru a observa semnele de infectie,
precum roseata, tumefierea, durerea sau secretia 
-protejata zona genitala de traumatisme: copilul trebuie sa evite
sa calareasca jucarii, ca de exemplu bicicleta, tricicleta timp de 2
saptamani; copiii mai mari trebuie sa evite jocurile sportive,
jocurile dure, care prezinta risc de ranire a zonei genitale 
-respectate toate recomandarile privind examinarile ulterioare,
inasa fel incat medicul sa poata examina copilul in vederea
descoperirii semnelor de complicatii; in cazuri rare, testiculul
poate parasi scrotul din nou (reascendenta) dupa operatie,
necesitand tratament ulterior pentru a fi asezat din nou in scrot.
Evolutie
Sus

Barbatii care au avut sau au un testicul necoborat, chiar daca

tratamentul a avut succes, au un risc crescut pentru infertilitate.
Persoana care a avut un testicul necoborat si este preocupat
de infertilitate, va putea obtine informatii despre optiunile
terapeutice de la medic. 
Barbatii care au avut sau au un testicul necoborat, au risc crescut
de a dezvolta cancer testicular. Este important pentru acesti
barbati sa efectueze controale medicale periodice (cel putin o
data la doi ani), toata viata. Aceste examinari vor include
examenul fizic al testiculelor. Persoana care are in permanenta un
testicul necoborat va stabili cu medicul ritmicitatea examinarilor. 
In plus testiculul trebuie ferit de traumatisme, prin purtarea unei
cupe de protectie pe timpul jocurilor periculoase. 
Trebuie consultat medicul in privinta interventiei chirurgicale
pentru vasectomie, daca persoana respectiva a avut in trecut o
interventie chirurgicala pentru testicul necoborat. Cateodata prin
intermediul interventiei chirurgicale pentru un testicul necoborat
se extrage testiculul si se reimplanteaza in scrot. Chirugical se vor
reatasa vasele de sange la vasele deferente, care furnizeaza
sange testicului reimplantat. Vasele deferente sunt sectionate in
timpul vasectomiei, putand afecta alimentarea cu sange a
testiculului reimplantat.
De retinut!

Daca tanarul are un singur testicul, trebuie sa stie ca exista

posibilitatea de a procura o proteza testiculara. Proteza ajuta
scrotul sa para normal si ajuta persoana in cauza sa se simta mai
bine. Este un subiect controversat protezarea la preadolescenti.
Copilul si parintii vor decide impreuna, cat este de necesar ca
scrotul sa para normal. Daca proteza este implantata inainte
de pubertate, va fi necesara reimplantarea mai tarziu a unei
proteze mai mari, asemanatoare marimii unui testicul adult.