Sunteți pe pagina 1din 29

Curs Masaj Somatic - Centrul BioFocus

CAP. I INTRODUCERE. REPERE ISTORICE

1. INTRODUCERE

Originea cuvântului masaj poate fi atribuita termenului mass care în arabă înseamnă a pipăi, grecescului massein prin
care se înţelege a frământa, în timp ce cuvântul din ebraică maşeş defineşte o tehnică de apăsare. Termenul de masaj a
fost folosit pentru prima dată în vorbirea curentă în anul 1813, odată cu publicarea lucrării lui Lapge, Cercetări istorice
asupra medicinii chineze.
Ca metodă terapeutică aparținătoare culturii fizice medicale, cuprinzând un sistem variat de manipulări ale corpului cu
ajutorul mâinilor sau a unor instrumente speciale aplicate în scop profilactic, terapeutic sau estetic, masajul are un rol
important în a îndepărta stările de oboseală, de a menţine şi de a îmbunătăţi starea somatopsihică, precum și de a echiliba
şi armoniza drenajul energetic.
Supus probei timpului, masajul reprezintă un atribut valoros al profilaxiei. Această terapie a beneficiat şi continuă să
beneficieze de rezultate uimitoare în ceea ce priveşte prevenirea îmbolnăvirii organismului, vindecarea sau ameliorarea
unor afecţiuni, rezultatele sale fiind obţinute într-o singură şedinţă sau în mai multe şedinţe derulate pe o anumită perioadă
de timp.

2. REPERE ISTORICE

Originea masajului se pierde undeva în trecutul îndepărtat al existenţei umane. Dacă întâiul gest terapeutic al omului a
fost acoperirea sau frecarea zonelor dureroase cu mâna, înseamnă ca la început masajul s-a manifestat instinctiv.
Tehnicile de masaj cunoscute astăzi îşi au originea în formele de masaj empirice care, dacă în trecut se limitau numai la
alinarea durerilor, în prezent ele urmăresc să amelioreze, să vindece şi să armonizeze fiinţa umană atât din punct de
vedere fizic, biologic și psihologic, cât şi energo-informațional. De-a lungul timpului, masajul a reprezentat una dintre
tehnicile primare de îngrijire a sănătăţii, mergând de la introspecţie până la acţiune.
Primele înscrisuri care descriu sistematic formele masajului au fost descoperite în manuscrisul Kong-fou, apărut în
jurul anului 3000 î.e.n. Informaţii preţioase despre masaj au fost semnalate în Huoang-Ti Nei King Sou-Wen (Clasic al
medicinii interne al Împăratului Galben), considerat cel mai vechi tratat de medicină internă din lume, care a fost scris în
China, în jurul anului 2000 i.e.n., precum şi în tratatele ayurvedice din India care datează din aceeaşi perioadă. Deşi în
China masajul s-a bazat pe ştiinţa meridianelor şi a punctelor energetice de pe traiectul acestora, nu lipsesc informaţiile
care descriu masajul ca pe o metodă terapeutică al cărui scop urmărea activarea circulaţiei sanguine şi a umorilor din
corp, calmarea şi stimularea nervilor. Conform Nei – King, masajul era executat cu mişcări simple, lente şi stăruitoare
pentru a reactiva circulaţia sanguină şi umorile organismului, pentru stimularea sau liniştirea nervilor, ca şi pentru a
vindeca unele tulburări sau boli cronice.
În Tonei-Na Pik-Kiue (Secretele masajului), masajul se limita la două manevre fundamentale: Ngam-Na sau a calma
cu mâna aplicată pentru a calma durerile şi Tonei-Na sau a pune în mişcare pentru a obține efecte stimulatoare, tonifiante.
La scurt timp după aceste manevre s-a dezvoltat o nouă metodă, numită Tao-Inn, care se bazează pe baterea sau lovirea
cu mâna sau cu instrumente speciale.
În India virtuţile masajului profilactic şi terapeutic se păstrează intacte până în prezent. Din literatura ayurvedică ne
survin date importante despre masajul cu uleiuri aromatice naturale, numit Abhyananga, ca şi despre masajul uscat,
denumit Garshana. În această parte a lumii, masajul era considerat o componentă importantă sau o condiţie de bază în
menţinerea stării de sănătate. El era practicat mai ales în scop igienic după nişte reguli care vizau deja indicaţii şi
contraindicaţii, manevrele cele mai uzitate fiind netezirile, presiunile, ciupiturile şi frământările.
Descoperind binefacerile masajului în timpul cuceririlor care l-au dus până în Persia şi India, Alexandru cel Mare (356
– 323 î.e.n.) îl introduce în lumea greacă. La început grecii au folosit masajul alături de gimnastică în scopuri militare
pentru a dezvolta şi întreţine condiţia fizică a soldaţilor.
Constant preocupată de practicarea exerciţiilor fizice, civilizaţia greacă instituie în anul 776 î.e.n. Jocurile Olimpice.
Odată cu această atitudine nouă privind educarea şi perfecţionarea corpului, masajul cunoaşte o nouă etapă evolutivă în
care sau perfecţionat principalele manevre de masaj cum ar fi: fricţiunea, frământatul, bătătoritul (tapotamentul) și
stoarcerile. Gimnaziul reprezenta cea mai importantă instituţie pentru educarea şi formarea tineretului, dar şi un loc de
întâlnire şi de destindere accesibilă tuturor cetăţenilor, un loc privilegiat pentru contactele umane şi pentru răspândirea
culturii. Alcătuit dintr-un ansamblu de clădiri care cuprindea palestra, vestiare, săli de antrenament, o pistă de alergare
lungă de un stadiu (190 m) și sală de baie, gimnaziul crea mediul şi echilibrul fericit dintre dezvoltarea armonioasă a
corpului fizic şi îmbogăţirea spiritului prin literatură, retorică şi filozofie. În acest context, masajul era o prezenţă firească.
De pregătirea fizică a elevilor începători se ocupau instructorii, numiţi paidotribes, iar de cei avansaţi se îngrijeau
antrenorii, numiţi gymnastes. Masajul era practicat de către specialişti, numiţi aliptes, fiind considerat o metodă de
pregătire a atleţilor (pselafia) asociată întotdeauna cu antrenamentul. El era executat pe uscat cu pulberi speciale sau cu

1
Curs Masaj Somatic - Centrul BioFocus

uleiuri care apoi se îndepărtau cu ajutorul unor instrumente speciale, numite strigile. Participarea la viaţa gimnaziului
însemna a te număra printre aceia care se ung cu ulei, iar automasajul era cunoscut de fiecare atlet.
În dialogul dintre Anacharsis şi Solon, redat de Philostratos în Despre gimnastică, Solon – care îşi exprima grija pentru
oamenii cetăţii sale pe care şi-i dorea să aibă un suflet bine rânduit, cu un trup plin de putere – relatează următoarele: cât
despre trupuri, iată cum le exersăm. Îi punem să se dezbrace, cum ţi-am spus, când încetează de a fi plăpânzi şi fără
putere. Scopul nostru este să-I depreindem cu aerul, să-I obişnuim cu toate anotimpurile, ca să nu fie nici supăraţi de
căldură, nici sensibili la excesele frigului. Îi ungem cu undelemn şi îi fricţionăm, ca să le întindem muşchii mai bine. Tot în
acest discurs, Philostratos relatează câteva sfaturi legate de dietă şi întreţinerea atleţilor în care masajul ocupa un loc
important. El spunea că atleţii se foloseau de pâinea de orz şi de pâinea nedospită de făină de tărâţe de grâu…şi se
ungeau cu untdelemn de măslin sălbatic şi de oleandru, iar în ceea ce priveşte excesul antrenamentului la vârste mici, el
înţelege mişcarea pasivă a picioarelor ca la masajul blând şi a braţelor ca la masajul tare.
În Este igiena de domeniul medicinei sau a gimnasticii ?, Galenus relatează următoarele: cel ce cunoaşte toate
exerciţiile de palestră şi toate felurile de masaje, ca şi rosturile lor speciale, e analog cu brutarul, bucătarul şi
antreprenorul, care ştie să facă pâine, bucate şi case, dar nu ştie ce este folositor şi nefolositor în aceste lucruri şi ce
influenţă are fiecare dintre acestea asupra sănătăţii. Importanţa şi complexitatea masajului a impus practicarea lui numai
de către cei special instruiţi şi cu experienţă. Paidotribai (antrenorii), întruneau calităţile unor igenişti, maseuri şi dieticieni.
Ei erau investiţi cu capacitatea de a sfătui atleţii asupra celui mai bun regim de urmat, să facă masaje, să reducă fracturile,
entorsele şi luxaţiile.
Herodicos din Lentini (428 – 347 î.e.n.) este un exemplu de paidotribes care, datorită nefericitei întâmplări de a fi
devenit infirm, s-a făcut medic. Considerat părintele gimnasticii medicale şi masajului, el prescria pacienţilor săi exerciţii
fizice şi masajul asociate cu regimul alimentar dietetic pentru menţinerea stării de sănătate, prelungirea vieţii, ameliorarea
şi vindecarea unor afecţiuni.
Hipocrate (460 – 377 î.e.n.), considerat Prometeul medicinii ştiinţifice, care a făcut trecerea de la explicaţia magico-
religioasă la explicaţia raţională a sănătăţii şi bolilor, privea organismul uman ca un tot unitar cu posibile reacţii la
fenomenele mediului înconjurător. El a căutat să reducă simptomele prevestitoare ale bolilor printr-o terapie dietetică şi
printr-o medicină naturală care includea şi masajul. De asemenea, Hipocrate a desfăşurat o cercetare atentă asupra
efectelor fiziologice ale masajului şi a gimnasticii asupra organismului, definind starea de sănătate ca un echilibru între
exerciţiile corporale şi alimentaţie. El era de părere că practicarea exerciţiilor fizice şi aplicarea masajului influenţează
favorabil circulaţia, respiraţia şi metabolismul general, relaxează sau tonifică musculatura şi echilibrează activitatea
sistemului nervos. În acest context, el a descris efectele fiziologice ale masajului asupra organismului nostru, insistând
asupra prudenţei în ceea ce priveşte uzanţa lui în bolile evolutive.
Pselafia (denumirea masajului în greaca veche), spunea Hipocrate, întăreşte corpul şi slăbeşte omul gras, iar medicul
trebuie să aibă experienţă în multe lucruri, dar cel mai bine trebuie să stăpânească tehnica fricţiunii. Opera lui medicală a
fost continuată de Galian (130 – 200 î.e.n.), care şi-a început cariera ca medic sportiv în oraşul Pergam din Asia Mică, în
jurul anului 163. Personalitate de primă mărime a medicinii universale, Galian a adunat cunoştinţele disciplinelor medicale
într-un sistem unitar. Tot el a analizat sistematic procedurile de masaj cunoscute sub denumirea de neteziri, fricţiuni,
frământări, stoarceri, bătătorit cu băşici de porc umplute cu aer sau cu lopăţele din lemn numite palmule.
În perioada de expansiune a Imperiului Roman, elementele de masaj sunt preluate de către romani şi folosite pe scară
largă în scop igienic, profilactic şi terapeutic. Asclepiade, fostul elev al lui Hipocrate, spunea că medicul trebuie să
cunoască multe lucruri, iar masajul este unul dintre ele. Practicant al medicinii la Roma, Asclepiade credea că masajul
este un mijloc important pentru dezvoltarea unui trup seducător şi sănătos.
Arabii au adus masajului o nouă strălucire. Ei practicau masajul atât pentru tratarea unor afecţiuni, cât şi pentru
relaxare, aplicîndu-l pe scară largă în cadrul vestitelor băi de aburi (hammam). În Cartea legilor medicinii, Avicena (980 –
1037) sistematizează cunoştinţele masajului, descriindu-l amănunţit şi asociîndu-l cu băile şi cu regimul alimentar în cadrul
unei concepții filozofice complete despre sănătate şi viaţă.
În Evul Mediu, masajul a supravieţuit sub forme mai mult sau mai puţin folclorice. Binefacerile lui nu mai erau
cunoscute, întrucât preocupările pentru îngrijirea corpului erau desconsiderate de către biserică care interzicea practicarea
terapiilor neconvenţionale şi a unor practici igienice. Secolul al XVI-lea şi al XVII-lea au fost nefaste masajului, chiar dacă
au mai existat unele tendinţe de a-l readuce în viaţa curentă.
Epoca renascentistă, care a adus un suflu nou ştiinţelor şi medicinii, repune în drepturi masajul. Într-un astfel de
context, alături de practicarea exerciţiului fizic a apărut necesitatea aplicării masajului, mai ales că în acelați timp igiena
devenise şi ea o componentă importantă în profilaxie.
În De arte gymnastica, tipărită la Veneţia în 1569, Hyeronimus Mercurialis (1530 – 1606) relatează că practicarea
masajului se asocia cu exerciţiile fizice şi cu băile. Din acel moment, masajul se extinde progresiv în Europa Occidentală,
fiind aplicat din ce în ce mai mult în medicină, educaţie fizică şi sport.
Sistematizarea masajului pe continentul nostru datează din sec. al XIX-lea, când suedezul Peter Henric Ling (1776 –
1839) împreună cu medicul Gustof Zander a adunat o mare parte din cunoştinţele occidentale şi orientale despre masaj
într-un tratat în care îşi au originea aproape toate tehnicile occidentale cunoscute în prezent. Această cercetare a elaborat,
experimentat și perfecţionat o nouă tehnică de masaj, numită masajul suedez care s-a răspândit cu repeziciune în
întreaga Europă. Pe lângă scopul igienic, profilactic, terapeutic şi estetic, masajul a devenit şi un mijloc privilegiat al
comunicării între oameni, o deschidere spre o lume nouă fără nici un fel de obstacole.

2
Curs Masaj Somatic - Centrul BioFocus

Secolul al XIX-lea şi secolul XX au reprezentat perioada de vârf în ceea ce privește cercetările în domeniul masajului.
În prezent masoterapia parcurge o nouă etapă evolutivă prin care s-a dovedit a fi o componentă importantă a culturii fizice
medicale, contribuind cu succes la tratarea unor afecţiuni absolut sau relativ curabile, precum şi la ameliorarea bolilor
relativ sau absolut incurabile.
Pe teritoriul ţării noastre masajul s-a practicat empiric încă de pe vremea sciţilor, dacilor şi geţilor. Prima carte despre
masaj apărută în ţara noastră, Masajul, istoricul, manipulaţiile, acţiunea fiziologică şi tratamentul câtorva maladii prin acest
remediu (1885), aparţine lui R. P. Manga. În această carte sunt prezentate tehnica şi efectele masajului în tratamentul
reumatismului, artritelor, anchilozelor fibroase şi nevralgiilor.
N. Halmagiu a publicat în anul 1889, Masajul practic şi teoretic ca tratament în unele fracturi. Acestei cărți i-a urmat
Masajul practic şi teoretic general şi parţial – o carte pentru uzul personalului sanitar auxiliar, tradusă şi prelucrată de
Theodora Athanasiu după M. Frumerie şi Elemente de masaj şi gimnastică medicală de dr. Valentina Roşca.
Personalitate notabilă a ştiinţei româneşti, părintele masajului modern şi al gimnasticii medicale din ţara noastră, prof.
dr. doc. Adrian N. Ionescu este autorul a numeroase lucrări de specialitate. În anul 1940, el publică Masajul, iar în 1948
publică în Revista de Cultură Fizică lucrarea Masajul în sporturi, urmată în 1950 de Automasajul. Un an mai târziu Editura
de Cultură Fizică îi publică volumul Masajul în sport, iar în anul 1970, Editura Stadion îi publică ultima sa carte, Masajul –
procedee tehnice, metode, efecte, aplicaţii în sport.

CAP. II DEFINIŢIE. EFECTELE MASAJULUI


1. DEFINIŢIE

Considerat o metodă naturală de tratament şi o metodă aplicată a ştiinţei medicale, masajul urmăreşte să echilibreze
fiinţa umană la nivelul tuturor structurilor sale. Plăcut şi reconfortant, relaxant şi energizant, masajul constituie o metodă
benefică de întreţinere a sănătăţii, de ameliorare şi vindecare a unor afecțiuni.
Fundamentarea ştiinţifică a masajului, răspândirea lui pe o scară tot mai largă, asocierea cu alte terapii, cuantificarea
metodologică şi tehnică justifică asimilarea denumirii de masoterapie. Sufixul terapie aşează masajul alături de alte terapii
ale recuperării medicale, cum ar fi: kinetoterapia, reflexoterapia, hidroterapia, talazoterapia, electroterapia, magnetoterapia
etc.
Masajul este un mijloc de bază al culturii fizice medicale ce constă din prelucrarea metodică şi sistematică a
ţesuturilor corpului prin procedee manuale şi/sau instrumentale (mecanice, electrice, hidrice etc.) aplicate în
scopul obţinerii unor efecte fiziologice, curativo-profilactice, regenerative, sportive şi estetice.

► Țesuturile asupra cărora acționează masajul:


► pielea și mucoasele;
► ţesutul celular subcutanat;
► muşchi;
► tendoane și ligamente;
► vase limfatice şi sanguine;
► nervi;
► țesuturi articulare și periarticulare;
► organe interne.
► Scopul fiziologic: optimizarea funcțională a viscerelor, aparatelor și sistemelor organismului → acțiunea curativă
și profilactică;
► Scopul regenerativ: combate îmbătrânirea prin aducerea corpului într-o formă fizică și psihică foarte bună;
► Scopul estetic: remodelează corpul prin reducerea depunerilor de grăsime și acționază favorabil asupra zonelor
afectate de celulită;
► În cazul sportivilor: ajută organismul să facă față efortului fizic și să se refacă după acesta → creșterea
randamentului sportiv.

2. EFECTELE MASAJULUI:

A. efecte specifice;
B. efecte asupra țesuturilor corpului;
C. efecte psiho-mentale;
D. efecte energetice.

3
Curs Masaj Somatic - Centrul BioFocus

A. EFECTELE SPECIFICE:

 efecte directe – produse de acţiunea mecanică a manevrelor (masajul somatic);


 efecte indirecte – reprezintă rezultatul acţiunilor reflexe transmise în profunzimea organismului, pe membrul opus
sau la distanţă;
 efecte stimulante/excitante – obţinute prin aplicarea manevrelor scurte, energice şi rapide;
 efecte calmante/relaxante/liniştitoare – rezultate prin aplicarea manevrelor lungi, executate cu un ritm şi o
intensitate scăzută;
 efecte parţiale/locale cum ar fi: hiperemie locală datorită îmbunătăţirea circulaţiei locale, îndepărtarea stazelor,
accelerarea proceselor de resorbţie, calmarea durerii;
 efecte generale care se manifestă prin stimularea funcţiilor aparatului circulator, respirator, digestiv, excretor,
stimularea metabolismului general, reglarea somnului, îndepărtarea oboselii etc;
 efecte imediate care depind de suprafaţa şi sensibilitatea ţesuturilor masate şi mai ales de durata, frecvența şi
intensitatea unei manevre sau tehnici aplicate;
 efecte tardive care se instalează pe cale reflexă și sunt de lungă durată;
 efecte obiective sunt cele monitorizate de maseur în timpul şi după şedinţa de masaj (hiperemie și/sau
hipertermie cutanată, contractură musculară etc.);
 efecte subiective sunt cele declarate de către pacient atât în timpul cât și după ședința de masaj (relaxare,
încordare, hipersensibilitate, apariţia unei dureri etc).

B. EFECTELE ASUPRA ȚESUTURILOR CORPULUI

►Efectele masajului asupra pieli:


 îmbunătăţirea calităţilor fizice ale pielii: consistenţa, elasticitatea şi mobilitatea;
 descuamarea şi curăţarea pielii de impurităţi, stimulând creşterea de celule tinere;
 deschiderea canalelor de excreţie a porilor şi pătrunderea în corp a unor ingrediente terapeutice (preparate
farmaceutice, uleiuri cu proprietăți curative, unguente, macerate etc);
 intensificarea proceselor de eliminare a rezidurilor toxice prin intermediul glandelor sudoripare şi sebacee,
favorizând penetraţia substanţelor grăsoase şi respiraţia pielii;
 echilibrarea circulaţiei sangvine periferice şi profunde, îmbunătăţind schimburile nutritive, oxigenarea şi evacuarea
rezidurilor metabolice acumulate la acest nivel (prin dilatarea capilarelor sângele din profunzime este adus la
suprafaţă);
 stimularea şi reglarea circulaţiei limfatice şi umorilor;
 îmbunătățirea funcţiilor secretorii interne şi externe ale pielii;
 creşterea pragului de recepţie al terminaţiilor nervoase;
 influenţarea pe cale reflexă a mecanismului de termoreglare;
 influenţarea pe cale reflexă a funcţiilor organelor profunde prin intermediul zonelor reflexogene situate îndeosebi la
nivelul spatelui, coloanei vertebrale, capului, picioarelor şi mâinilor.

►Efectele masajului asupra ţesutului conjunctiv:


 activarea funcţiilor mecanice, fiziologice şi profilactice (de apărare împotriva agenţilor patogeni);
 activarea circulaţiei sangvine şi limfatice care prin fenomenul de vasoconstricţie şi vasodilataţie stimulează
schimburile nutritive locale şi favorizează evacuarea rezidurilor metabolice acumulate;
 refacerea, întreţinerea supleţei şi rezistenţei fibrelor conjunctive şi elastice, asigurând funcţiile de protecţie și
mişcare, precum și funcțiile vasculare şi hormonale;
 stimularea regenerării celulelor, influenţând favorabil procesele de vindecare ale cicatricelor;
 combaterea retracţiilor şi nodozităţilor prin activarea resorbţiei infiltratelor sau a depozitelor patologice (celulite,
noduli fibroşi sau scleroşi etc.);
 influenţarea pe cale reflexă a circulaţiei sângelui şi limfei, a schimburilor metabolice şi a excreţiei, a funcţiilor
hormonale şi reacţiilor neurovegetative, precum şi a funcţiei organelor profunde prin intermediul zonelor reflexe
Head, Dicke, McKenzie.

►Efectele masajului asupra elementelor aparatului de susţinere şi mişcare:


 îmbunătăţirea proprietăţilor fundamentale ale mușchilor: elasticitatea, excitabilitatea, conductibilitatea,
contractilitatea, extensibilitatea şi tonicitatea;
 creşterea rezistenţei musculare la efort prin hiperemie şi deschiderea capilarelor;
 activarea circulaţiei în capilarele şi venele din reţeaua vasculară sangvină şi limfatică, intensificând procesele
metabolice din muşchi;

4
Curs Masaj Somatic - Centrul BioFocus

 stimularea încărcării muşchilor cu substanţe nutritive şi oxigen, precum şi curăţarea lor de produsele reziduale
catabolice (acid lactic, peroxizi lipidici etc.) → refacerae muşchiului obosit;
 regenerarea, stimularea şi/sau relaxarea muşchilorr atrofiaţi, traumatizaţi, paralizaţi sau contracturaţi;
 stimularea mecanică a nervilor şi a terminaţiilor nervoase din ţesutul muscular prin care se obţin efecte calmante,
liniştitoare, relaxatoare sau efecte stimulatoare, de creştere a tonusului muscular în funcţie de intensitatea,
frecvența și durata manevrelor;
 combaterea stazelor şi infiltratelor locale musculare;
 dezvoltarea supleţei şi rezistenţei tendoanelor pentru o mai bună funcţionare articulară;
 favorizarea resorbţiei lichidelor seroase care stagnează în articulaţii și prevenirea rigidizării mobilității lor;
 combaterea aderenţelor, retracţiilor, depozitelor patologice periarticulare, cicatricelor, sechelelor artritei şi
periartritei, inflamaţiilor şi traumatismelor ligamentelor capsulei şi cartilagiului articular după entorse, luxaţii şi
fracturi articulare;
 îmbunătăţirea circulaţiei sanguine şi nutriţiei din interiorul osului (masajul muşchilor, aflaţi în legătură funcţională cu
oasele prin reţeaua comună de vase şi nervi, determină efecte benefice asupra ţesutului osos).

►Efectele masajului asupra circulaţiei sângelui şi limfei:


 activarea circulaţiei din întregul corp, accelerând scurgerea sângelui din vene şi capilare, golind lichidele din
vasele limfatice şi din spaţiile intercelulare, diminuând stazele şi tensiunea din ţesuturi, uşurând circulaţia din
artere cu diminuarea efortului cordului;
 optimizarea funcțională a sistemului circulator prin care se asigură irigarea cu sânge proaspăt a tuturor ţesuturilor
şi organelor interne;
 echilibrarea circulaţiei periferice şi profunde prin declanşarea reacţiilor de reglare biochimică şi nervoasă care
măresc secreţiile hormonale din epidermă şi ţesuturile subcutanate;
 stimularea circulaţiei capilare prin deschiderea capilarelor închise (vasomotricitate) printr-un mecanism mecanic,
neural şi eliberarea de mediatori chimici;
 îmbunătăţirea circulaţiei arteriolare prin creşterea fluxului sanguin şi mobilizarea rezervelor de sânge din organe;
 optimizarea funcțională a cordului;
 favorizarea creşterii numărului de globule roşii (hematii), albe şi a hemoglobinei prin stimularea reflexă a organelor
hematopoetice;
 mobilizarea masei sanguine, activarea volumelor sanguine periferice stagnante, accelerarea circulaţiei sanguine şi
vasodilataţia capilară, drenajul şi resorbţia cu ameliorarea secundară a troficităţii celulare.

►Efectele masajului asupra sistemului nervos:


 transmiterea excitațiilor terminaţiilor nervoase ale aparatului exteroceptor cutanat şi subcutanat, aparatului
proprioceptor din muşchi, tendoane şi articulaţii sub forma influxului nervos, pe calea aferentă, centrilor nervoşi
intermediari şi superiori de unde, pe cale reflexă efectoare, se răsfrâng asupra funcţiilor ţesuturilor şi organelor;
 aplicarea manevrelor executate într-un ritm vioi și energic produc efecte stimulatoare la nivelul sistemului nervos,
mărind sensibilitatea, conductibilitatea şi reactivitatea nervilor, în timp ce manevrele executate lent şi uşor produc
efecte calmante, relaxante şi liniştitoare, încetinind sau chiar inhibând funcţiile ţesuturilor şi organelor;
 provocarea efectelor subiective caracterizate printr-o stare de bună dispoziţie, de creştere a energiei și tonusului
când masajul a fost stimulant, şi printr-o stare de relaxare, destindere, deconectare când masajul a fost executat în
scop liniştitor/neuro-sedativ;
 atenuarea intensității durerilor prin stimularea terminaţiilor nervilor periferici;
 producerea la nivel local a unui reflex de axon cu vasodilataţie secundară;
 influenţarea activităţii viscerale datorită reflexelor segmentare (prin interesarea segmentului medular şi a arcurilor
reflexe) la care se asociază efectul reflex nesegmentar realizat prin acţiunea asupra zonelor reflexogene cutanate,
subcutanate (Dicke) şi musculare (McKenzie);
 apariţia unor efecte sedativ-relaxante şi chiar hipnotice printr-un mecanism suprasegmentar de transmisie la nivel
subcortical şi cortical.

Efectele masajului asupra funcțiilor organelor, sistemelor sau aparatelor:

► Efectele masajului capului:


 descongestionarea, liniştirea centrilor şi căilor nervoase superioare;
 activarea şi îmbunătăţirea circulaţiei sanguine şi limfatice în ţesuturile dintre piele şi craniu;
 optimizarea mecanismelor funcționale a organelor din cavitatea craniană;
 îmbunătăţirea funcţiilor vegetative ale creierului și obținerea pe cale reflexă a unei stări descongestionante/
calmante la nivelul sistemului nervos central;
 îmbunătățirea tonicității, troficității ţesuturilor viscerocraniului.

5
Curs Masaj Somatic - Centrul BioFocus

► Efectele masajului spatelui, toracelui și abdomenului:


 ameliorarea funcţiilor respiratorii, cardiace, digestivă și excretorii;
 optimizarea funcţiei circulatorie şi respiratorie prin asigurarea schimburilor nutritive la nivelul pulmonului şi
miocardului, masajul toracic fiind eficient în stări de oboseală, palpitaţii, tahicardie şi insuficienţă respiratorie;
 normalizarea circulaţiei intraabdominale, stimulând funcţiile şi secreţiile viscerale, mărirea peristaltismului, reglarea
tranzitului gastrointestinal, creşterea apetitului, îmbunătăţirea digestiei, absorbţiei şi evacuărilor;
 reglarea temperaturii corpului;
 îmbunătăţirea funcţiilor hormonale;
 îmbunătăţirea funcţiilor de nutriţie şi excreţie, respectiv eliminarea substanțelor de dezasimilaţie prin stimularea
diurezei, a evacuărilor intestinale şi sudorale cutanate.

C. EFECTELE PSIHICE ŞI MENTALE ALE MASAJULUI

Masajul are influenţe asupra funcţiilor autonome ale organismului. El nu este o tehnică amorfă, ci dimpotrivă un
procedeu complex atât în ceea ce priveşte acţiunea, cât şi modalitatea de aplicare. În cazul tulburărilor psihice, aplicarea
masajului declanşează mecanismele fiziologice care reglează sistemul hormonal şi nervos. Considerat un factor important
în terapia prin atingere cu mâna, masajul este capabil să deblocheze probleme cu ecouri psihice dintre cele mai variate,
începând de la mătreaţă până la frigiditate şi impotenţă. Practicarea masajului înseamnă stabilirea unui contact fizic între
terapeut (donator) şi pacient (receptor), persoane foarte diferite din punct de vedere al vârstei, sexului, constituţiei
morfologice şi funcţionale şi al sensibilităţii. Contactul fizic are un rol important din punct de vedere psihologic. John
Bowlby, unul dintre cei mai celebrii psihiatrii americani, menţiona că lipsa acestui contact la mamă şi copil poate duce la
manifestări comportamentale anormale, la boli psiho-somatice sau, chiar, la deces. Copilul respectiv va manifesta un
comportament antisocial lipsit de amplitudinea simţului etic şi estetic, caracterizat de tendinţe agresive.
Studiile efectuate în domeniul masajului au evidenţiat faptul că simplul contact fizic nu poate fi decât benefic atât
pentru cei care îl practică, cât şi pentru pacienţi, deoarece el permite comunicarea între două fiinţe. Novalis spunea: Nu
există decât un templu în univers şi acela este corpul omenesc. Nimic nu este mai sacru decât acest obiect sfânt. Atunci
când punem mâna pe trupul unui om atingem cerul.
Masajul permite pacienţilor să se elibereze progresiv de tensiunile dăunătoare, de încordările fizice şi psihice. Masajul
îndepărtează barierele dintre oameni, dinamizând şi echilibrând structura fizică, psihică şi mentală. Pe lângă atitudinea
exprimată asupra corpului omenesc, masajul conferă omului şi atitudinea interioară a unui spirit liber, independent şi
deschis spre viaţă.
Prin rolul său de a modela, dinamiza şi armoniza structurile fizice, psihice şi mentale, masajul urmăreşte eliberarea
progresivă a tensiunilor şi încordărilor. Tensiunea nu este numai de natură fizică, ci şi de natură mentală. Relaţia strânsă
între cele două este reciprocă. Astfel, acolo unde se acumulează o tensiune fizică există repercusiuni asupra psihicului şi
invers. Persistenţa acestor factori perturbatori pot declanşa o serie de probleme: irascibilitate, susceptibilitate, scăderea
imunităţii, migrene, rinite, alergii, impotenţă etc.. Acestui tablou i se alătură confruntările zilnice cu probleme dintre cele mai
diverse ce decurg de la simple frământări până la tensiuni psihice majore generate de lipsuri, de climatul negativ al
bârfelor, clevetirilor şi zânzaniei, de poluarea mediului înconjurător, precum şi de acumularea unor nemulţumiri sociale,
familiare etc., denumite generic factori de stres, care pot determina uzura populaţiei umane. Studiile în acest domeniu au
evidenţiat că peste 80 % din bolile cotidiene sunt imputabile stresului. În Cartea medicinei, Wiliam Collinge spune: Reacţia
la stres reprezintă un set de schimbări ale trupului datorate unor experienţe ce ameninţă sănătatea trupului.

D. EFECTELE ENERGETICE

Mâna omului îndeplineşte un important rol în transmiterea şi acumularea unor mari rezerve de energie vitală,
răspunzând cererii celulelor receptorului de recuperare a forţelor cheltuite în timpul eforturilor. Masajul manual reprezintă o
formă eficientă de prelucrare a ţesuturilor, întrucât mâna omului dispune de multiple posibilităţi în ceea ce priveşte
adaptarea şi perfecţionarea mişcărilor. Ea se mulează foarte bine pe topografia segmentelor masate, simţind perfect
gradarea şi dozarea manevrelor. Mâna este o reală sursă de sănătate. Funcţionând ca un filtru, ea oferă persoanelor
epuizate, dezechilibrate sau carenţate energetic un supliment de energie. Acest fenomen se reflectă printr-o stare bună de
sănătate, un psihic echilibrat şi optimizarea activităţii energetice a receptorului. În acest sens, masajul nu se rezumă a fi
numai o simplă procedură terapeutică prin care sunt prelucrate metodic anumite segmente şi ţesuturi. El a devenit o
tehnică prin care se completează deficitul energetic sau prin care se uniformizează surplusul ei, realizând echilibrarea
energetică a întregului organism.

6
Curs Masaj Somatic - Centrul BioFocus

CAP. III ANAMNEZA. INDICAŢII. CONTRAINDICAŢII

1. ANAMNEZA

Din punct de vedere etimologic, anamneza provine din grecescul ana cu înţelesul din, prin şi mnesis tradus memorie.
Ea reprezintă totalitatea informaţiilor obţinute de terapeut în urma unei discuţii deschise cu bolnavul. Aşadar, prima etapă a
relaţiei dintre terapeut şi pacient o reprezintă realizarea unui contact interuman de care de pinde într-o mare măsură
rezolvarea cu succes a problemelor pentru care pacientul solicită ajutorul.
Anamneza reprezintă o importantă sursă de date subiective (simptome) despre boala sau bolile de care suferă
pacientul, dar şi date despre fondul său biologic, situaţia socială şi profesională, despre starea sa psihică și emoțională
etc. În timpul discuţiei libere, între bolnav şi terapeut se stabileşte o relaţie psihologică importantă, prin care pacientului îi
este transmisă încrederea în terapeut şi în mijloacele terapeutice alese de acesta pentru a-i rezolva problemele legate de
starea lui de sănătate. În cadrul acestui proces bolnavul poate fi conştientizat de aspectele bolii sale, de semnificaţia şi
corelaţia bolii cu anumite etape ale vieţii sale. De asemenea, el poate fi corectat, îndrumat sau chiar se pot forma atitudini
pozitive faţă de particularitățile patologiei sale.
Discuţia cu bolnavul urmăreşte, printre altele, planificarea şi explicarea măsurilor privind investigaţiile şi tratamentul cu
care acesta trebuie să fie de acord. Acest aspect nu este socotit un moment delimitat în timp, ci el are loc pe toată
perioada relaţiei terapeut – pacient. Nefiind numai o discuţie cu scop informativ, de culegere a datelor, anamneza are
printre altele un obiectiv psihologic, de stabilire a unei relaţii de încredere între parteneri, un obiectiv formativ, educativ
pentru bolnav şi, bineînțeles, un obiectiv terapeutic.
Anamneza are şi o valoare diagnostică, întrucât culegerea şi interpretarea datelor de la bolnav ajută terapeutul să
stabilească o prezumţie de diagnostic, de la care pornesc următoarele investigaţii ce vor ajuta la stabilirea diagnosticului
final. Diagnosticul este intotdeuna stabilit de catre medic si nu de catre maseur. In permanenta maseurul va colabora cu
medicul pentru luarea unor decizii corecte, avand loc un schimb de informatii in interesul pacientului. In urma anamnezei
maseurul va decide corect recomandarile referitoare la tipul de masaj, asocierea cu alte terapii, perioada de tratament si
etapele aplicarii acestuia.

Condiţiile de realizare a anamnezei. Întrucât discuţia cu bolnavul este un act confidenţial, acest moment trebuie să
fie privat, adică să se desfăşoare numai între terapeut şi bolnav. Participarea unei terţe sau a mai multor persoane la
anamneză, chiar dacă sunt membrii ai familiei, nu se face decât cu acordul bolnavului. Bolnavul se simte stânjenit la
mărturisirea unor fapte sau întâmplări din viaţa sa trecută sau din prezent. Din aceste considerente, anamneza trebuie să
se desfăşoare într-o încăpere în care nu se mai află şi alte persoane sau se derulează şi alte activităţi. De asemenea, în
timpul anamnezei nu trebuie să existe întreruperi, zgomote sau alte activităţi care să distragă atenţia pacientului sau să-i
dea impresia că nu este ascultat.
Discuţia cu pacientul trebuie purtată în condiţii confortabile, pacientul şezând în faţa terapeutului pe scaun sau, după o
diagnosticare, pe marginea patului (în nici un caz culcat când se creează o dominare nefirească asupra sa).

Atitudinea terapeutului.
În cadrul anamnezei, terapeutul trebuie să fie:
 atent la relatările bolnavului, interesat de tot ce spune bolnavul;
 binevoitor faţă de bolnav, ascultându-l cu căldură şi cu dorinţa de a-l ajuta;
 neutru faţă de relatările bolnavului sau faţă de unele situaţii ale acestuia în ceea ce priveşte faptele sale, boala sa;
 neutru de reacţia psihologică faţă de bolnav, care poate fi de simpatie sau antipatie;
 un conducător abil al discuţiei, manifestând flexibilitate şi supleţe faţă de relatările bolnavului şi adaptând discuţia
situaţiilor ce se ivesc pe parcurs.

Tehnica anamnezei. Din punct de vedere tehnic, anamneza – ca rezultat al unei discuţii – cunoaşte două modele:
discuţia liberă şi chestionarul.

a. Discuţia liberă admite ca pacientul să relateze fără constrângeri, în ritmul şi în stilul propriu senzaţiile şi
sentimentele sale, atitudinea şi o serie de date care nu privesc numai boala sau suferinţele sale, ci şi alte evenimente care
au legătură cu ele. Această metodă permite terapeutului să adopte o atitudine neutră, pasivă în raport cu bolnavul,
necesitând doar o ascultare atentă şi interesată. Naraţiunea bolnavului este modulată uneori de intervenţia terapeutului
pentru a evita riscul relatărilor care nu au nici o legătură cu boala sau care au concurat la îmbolnăvirea pacientului, dar şi
pentru a împiedica pierderea timpului în faţa unor pacienţi logoreici. Totodată, intervenţia terapeutului este necesară în
situaţia bolnavilor care se exprimă foarte greu sau care au probleme de memorie, existând riscul să nu prezinte toate
datele sau informaţiile importante pentru o interpretare justă a factorilor care au determinat boala.
Anamneza, care începe cu o discuţie liberă continuă cu o discuţie orientată prin care terapeutul urmăreşte obţinerea
unor date clare, descriptive privind simptomele bolii, precum şi al unor informaţii privind fondul biologic, psihic şi social al
bolnavului.

7
Curs Masaj Somatic - Centrul BioFocus

b. Chestionarul este o metodă din ce în ce mai folosită deoarece permite, într-un timp scurt, acoperirea unei
suprafeţe mari de informaţii pe care bolnavul le-ar putea ocoli sau uita într-o discuţie sau care, din motive emoţionale, le-ar
evita sau i-ar crea o stare de indispoziţie dacă ar fi totuşi constrâns de prezenţa unei alte persoane. Întrucât chestionarul
nu necesită contactul uman, obligând bolnavul să se încadreze în limitele unor întrebări fără o descriere amănunţită a
factorilor care au dus la boală, valoarea informaţională este redusă, motiv pentru care el nu este folosit decât în studii
populaţionale şi nu în terapiile complementare sau în medicina clasică.
Informaţiile primite în cadrul anamnezei vor fi structurate corect pentru a vedea dacă pacientul nu prezintă
contraindicaţii în aplicarea terapiei, pentru stabilirea procedeului terapeutic corespunzător, pentru stabilirea compatibilităţii
cu alte tratamente urmate de pacient, precum şi pentru stabilirea programărilor. De asemenea este indicat să se transmită
pacientului informaţii despre terapia pe care urmează să o aplicaţi, despre efectele ei imediate/tardive, locale/generale şi
despre eventualele simtome ce pot să apară în timpul tratamentului.
In urma anamnezei se completeaza fisa pacientului/clientului.

2. INDICAŢII

 afecţiuni ortopedice, sechele posttraumatice (fracturi, luxaţii, uşurează vindecarea în cicatrici);


 boli de nutriţie (obezitate, celulită);
 afecţiuni reumatice;
 afecţiuni vasculare (edeme cronice);
 tulburări neurologice (paralizie, hipotrofie şi atrofie musculară);
 tulburări trofice;
 stres (scade tensiunea musculară şi anxietatea);
 depresie;
 optimizarea formei sportive;
 menţinerea unei stări fiziologice normale, a formei fizice şi psihice;
 sindromul de decondiţionare (hipomobilitate = sedentarism, creşterea în greutate = obezitate, scăderea capacităţii
de adaptare a termoreglării la rece);
 profilaxia primară;
 profilaxia secundară;
 diabet (masajul înainte de culcare scade nivelul glicemiei);
 astm (îmbunătăţeşte funcţia pulmonară scăzând crizele);

3. CONTRAINDICAŢII

Este extrem de important de cunoscut care sunt contraindicatiile masajului, deoarece prima regula in masaj este:
„Sa nu faci rau.”
De aceea ori de cate ori avem un dubiu privitor la oportunitatea masajului functie de o anumita stare a
clientului/pacientului nostru, este bine sa-i cerem sa vina cu acordul medicului si indicatia de masaj. De aceea maseurul va
colabora cu medicul pentru luarea unor decizii corecte, va executa corect toate procedeele de masaj alese adaptandu-le
afectiunii pacientului si respectand durata prescrisa de medic .

Contraindicaţiile masajului se împart în: generale sau parțiale, definitive sau temporare.
1. contraindicaţiile generale:
- interzicerea aplicării oricărui procedeu de masaj pe oricare parte a corpului;
- tromboflebite si flebotromboze;
2. contraindicațiile parțiale:
- restrângerea manevrelor de masaj la cele mai bine tolerate și excluderea celorlalte;
- administrarea masajului numai pe părțile sănătoase și interzicerea aplicării lui pe părțile bolnave.
3. contraindicațiile definitive:
- îmbolnăvirile maligne sau cu potenţial de malignizare;
- bolile cronice incurabile care se pot agrava prin aplicarea masajului;
- boli psihice cu caracter excitativ și confuzional;
4. contraindicaţiile temporare
- determinate de boli, tulburări/leziuni uşoare şi trecătoare, care în urma vindecării vor permite reluarea/aplicarea
masajului; ele vizează:
 starea pielii care nu trebuie să prezinte zone înroşite, inflamate sau infectate; masajul este interzis pe pielea care
prezintă boli de natură parazitară, eczeme, erupții, plăgi, arsuri, procese inflamatorii profunde (colectări purulente,
abcese, furuncule, flegmoane, artrite supurate, osetite și osteomielite) sau alte manifestări patologice care se pot
extinde sau agrava prin masaj → masajul nu se poate aplica decât pe pielea perfect sănătoasă;
 stările patologice cu caracter general însoțite de febră și agitație;

8
Curs Masaj Somatic - Centrul BioFocus

 stările de oboseală acută;


 bolile infectocontagioase;
 inflamațiile centrilor nervoși;
 infecţiile acute şi procesele inflamatorii ale oaselor şi articulaţiilor (artrite, oteomielită, gută etc.);
 hemoragiile cerebrale recente, boli sau leziuni cu caracter hemoragic;
 bolile de cord şi de vase în stadiu avansat (hipertensiune arterială, infarct miocardic, miocardita, endocardita,
embolii, angină pectorală, anevrismele aortei, flebite și perifeblite în evoluție, varice pronunţate şi inflamate, ulcer
varicos, hemofilia, leucemiile etc);
 bolile acute ale apratului respirator (pneumonii, pleurezii purulente, abcese pulmonare, tuberculoză, hemoptizie,
dar mai ales în abcesele pulmonare și în pleureziile purulente);
 inflamațiile acute și cronice sau orice boală a organelor abdominale, în tulburările digestive, în tot ce poate
constitui o suferință acută, dureroasă, hemorargică, inflamatorie și altele care caracterizează abdomenul acut
(aceste contraindicații sunt caracteristice mai ales masajului abdominal);
 unele boli și tulburări sau leziuni ale sistemului endocrin și nervos, și chiar ale aparatului locomotor, care nu permit
aplicarea masajului decât după vindecare;
 stările de ebrietate.

În practică, contraindicațiile generale sau parțiale pot fi în același timp definitive sau temporare, condiționând
aplicarea masajului de sănătatea deplină și stabilă a celui pe care dorim să-l masăm.
Nu se face masaj mai devreme de 2-3 ore dupa servirea mesei, dupa mese copioase.

CAP. IV CONDIŢIILE PRACTICĂRII MASAJULUI. EXERCIȚII PREGĂTITOARE.


REGULI ȘI CONDIȚII PENTRU APLICAREA MASAJULUI

1. CONDIŢIILE PE CARE TREBUIE SĂ LE ÎNDEPLINEASCĂ MASEURUL

► să fie sănătos și să-și verifice periodic starea de sănătate (profesiunea de maseur nu este compatibilă persoanelor
cu anumite deficienţe fizice, organice şi psihice cum ar fi: asimetriile faciale, deviaţii ale capului, gâtului, toracelui, coloanei
vertebrale, deficienţe ale membrelor, anemie, boli ale sistemului nervos manifestate prin ticuri, tremurături, deficienţe de
vorbire, boli ale aparatului respirator, cardio-vascular, digestiv şi renal, boli cronice ale pielii şi hiperhidroză palmară);
► să posede forță, rezistenţă, supleţe, îndemânare și sensibilitate manuală;
► să-și dezvolte mobilitatea articulară, abilitatea manuală și simțul tactil pentru aprecierea intensităţii şi ritmului
manevrelor în raport cu volumul ţesuturilor lucrate şi sensibilitatea pacientului;
► să-și dozeze efortul pe parcursul ședinței de masaj;
► să se adapteze cu ușurință la particularitățile fizico-psihologice ale fiecărui pacient în vederea stabilirii unei relații de
încredere și comunicare cu acesta;
► să fie pasionat de meseria sa, fiind permanent preocupat de învățarea, consolidarea şi perfecţionarea tehnicilor de
masaj;
► să dobândească competenţe suplimentare privind aplicarea masajului terapeutic, reflexogen, drenajului limfatic,
precum şi a altor forme sau tehnici pe care, la nevoie şi în funcţie de scopul urmărit, le poate asocia pentru a obţine
rezultate cât mai bune într-un timp cât mai scurt și de durată;
► să urmărească coroborarea abilităţilor practice dobândite cu cea a cunoştinţelor de anatomie, fiziologie şi patologie
clinică;
► să-și educe calităţile profesionale: sensibilitatea, spontaneitatea, corectitudinea, calmul/răbdarea, respectul,
promtitudinea, responsabilitatea, receptivitatea, intuiţia, adaptabilitatea, atenţia distributivă, optimismul, disponibilităţi de
comunicare;
► să acorde o atenţie deosebită igienei corporale şi vestimentare (să poarte pantaloni lungi şi o bluză cu mâneci
scurte, lejere, pentru o mai bună libertate a mişcărilor; să-și spele mâinile înainte şi după fiecare şedinţă de masaj; să-și
îngrijească unghiile pe care le va tăia şi pili pentru a nu leza pielea subiectului şi pentru a evita transimiterea infectiilor; în
timpul tratamentului se va debarasa de inele, ceasuri, brăţări sau alte podoabe care îl pot stânjeni sau răni pielea
pacientului);
► sa respecte conditiile de igiena ale mainii, dupa fiecare sedinta de masaj;
► să nu fumeze, să nu consume băuturi alcoolice sau alimente cu miros puternic care să deranjeze pacientul;
► să evite folosirea deodorantelor sau a unor parfumuri cu miros puternic;
► să nu aplice terapia dacă este supărat, nervos sau nu se simte bine;
► să acorde întreaga atenție pacientului, conversația cu acesta fiind condusă şi orientată numai în vederea atingerii
scopului masajului;

9
Curs Masaj Somatic - Centrul BioFocus

► să răspundă împrejurărilor, îndeplinind exigenţele unei şedinţe de masaj (acest aspect nu se oglindeşte numai în
realizarea masajului printr-o tehnică foarte bună, ci şi printr-o atitudine corporală controlată şi o moralitate impecabilă);
► să dea dovadă de multă înţelegere, tact şi seriozitate în cadrul relaţiilor stabilite cu pacientul în timpul terapiei;
► să fie bine dispus, comunicativ, cuvincios şi discret;
► să mențină curățenia cabinetului prin igienizarea zilnică cu ajutorul materialelor de îndepărtare a murdăriei,
dezinfectante şi dezodorizante pentru a preveni transmiterea infecţiilor cutanate şi pentru a păstra un climat plăcut şi
sănătos;
► să comunice cu pacientul pentru programarea şedinţelor de masaj, pentru anumite modificări sau situaţii
neprevăzute precum şi pentru a stabili compatibilitatea masajului cu alte tratamente;
► să menţină dialogul în timpul efectuării masajului pentru adaptarea intensităţii manevrei la sensibilitatea părţii
masate;
► să întocmească documentele de evidenţă concis şi lizibil şi să le arhiveze pentru a putea fi puse la dispoziţie
oricând se solicită acestea;
► să noteze detaliile fiecărui pacient în fişa acestuia, precum şi rezultatele obţinute în urmă tratamentului, folosind
limbajul de specialitate.

2. AUTOPREGATIREA MASEURULUI

Punerea în practică a exerciţiilor pregătitoare constituie o etapă de încălzire înainte de a începe ședințele de masaj.
Constând din mobilizări active sau auto-pasive ale extremităţilor membrelor superioare, aceste exerciţii urmăresc creşterea
supleţei şi a forţei mâinilor, creşterea rezistenţei la oboseală şi o adaptabilitate la manevrele de masaj.

Exerciţiile pregătitoare se grupează în:


► exerciţii pentru degete:
 mișcări active și pasive ale fiecărui deget în toate sensurile;
 flexia, întinderea și depărtarea degetelor;
 extensia fiecărui deget și extensia simultană a degetelor cu palma în sprijin pe o suprafață plană;
 extensii prin ducerea palmelor înainte și întinderea coatelor;
 flexia și extensia, abducția și adducția, circumducția și mișcarea de opoziție a degetului mare față de celelalte
degete;
► exerciții pentru pumn:
 îndoirea laterală a palmelor în sens cubital și radial într-un ritm din ce în ce mai viu;
 circumducția pumnilor cu degetele întinse sau îndoite;
 flexia și extensia pumnului executată activ, simultan și alternativ, într-un ritm din ce în ce mai rapid;
 extensia accentuată a pumnului din poziția cu palmele față în față lipite, degetele în sus;
 mâinile lipite pe partea lor dorsală, ținute în plan orizontal, degetele înainte, coatele depărtate la maximum,
execută mișcări simultane sau alternative în ambele sensuri;
 cu mâinile flexate din articulația pumnului, ducerea lor în afară și revenirea cu tensiuni finale;
► exerciţii pentru antebraţe şi articulaţia cotului:
 pronația și supinația activă a antebrațelor executate simultan sau alternativ cu degetele întinse sau strânse în
pumn; pot fi combinate cu îndoirea și întinderea coatelor;
 flexia şi extensia coatelor, simultane sau alternative, cu degetele strânse sau întinse.

Exercițiile se pot executa cu îngreuiere prin autorezistență, cu obiecte portative, cu haltere mici sau bastoane. Se pune
accent și pe mișcările moi și suple, cu mare mobilitate articulară exexutate cu minimă încordare musculară, lăsând să
acționeze mai mult gravitația decât acțiunea voluntară.
Maseurului ii este indicat de asemenea sa foloseasca tehnici de meditatie, curatare, energizare si protectie, precum si
exercitii de respiratie pentru a-si relaxa mintea si corpul inainte, intre, si dupa sedintele de masaj.

3. REGULI ŞI CONDIŢII PENTRU EFECTUAREA MASAJULUI

Amenajarea spaţiului

 elementele naturale crează un spaţiu plăcut şi deconectant: plantele ornamentale, curăţenia, aerisirea şi
iluminarea (pe cât posibil naturală) constituie elementele care creează o ambianţă relaxatoare;
 muzica de relaxare şi aromatizarea spaţiului cu miresme naturale pot aduce un plus de armonie şi înţelegere,
stimulând sensibilitatea și starea psihosomatică a pacientului;
 mobilierul trebuie să fie simplu şi ales cu bun gust:
 bancheta de tratament (L = 2 m; l = 70 cm; î = 70 – 75 cm);
 măsuţa pentru ingredientele de tratament;

10
Curs Masaj Somatic - Centrul BioFocus

 cel mult două scaune;


 etajeră pentru prosoape, cearceafuri și produse de masaj;
 sală de aşteptare, vestiar, cameră de odihnă, grup sanitar şi duşuri amenajate în nuanțe cât mai naturale pentru a
crea o ambianţă plăcută şi confortabilă;
 temperatura ambientală: în jur de 20˚ C;
 lumină naturală – la ore târzii lumina va fi difuză și emisă din lateral pentru a nu provoca disconfort.

Ingrediente pentru masaj


► recomandări metodice:
 masajul uscat nu se aplică decât în anumite situaţii şi împrejurări (hiperhidroză etc);
 pentru a împiedica efectele neplăcute rezultate din frecarea şi iritarea pielii, masajul se aplică cu ajutorul ingredientelor
care permit o alunecare bună şi obţinerea unor efecte terapeutice însumate;
 alegerea ingredientului de masaj urmărește anumiți factori ce țin de natura pielii, patologia pacientului şi starea pe care
dorim s-o inducem celui pe care-l masăm (relaxare, tonifiere, stimulare etc).
► ingrediente:
 pudrele:
 praful de talc este utilizat în masajul uscat pe suprafeţe reduse;
 praful de talc este contraindicat datorită reacţiilor alergice pe care le poate provoca la nivelul pielii și căilor
respiratorii, dar și datorită riscului de a infecta plăgile recente și rădăcina firelor de păr.
 cremele:
 nu sunt indicate pentru masajul suprafeţelor păroase;
 sunt indicate cremele cu o formulă simplă fără ingrediente sintetice care ar putea produce iritarea sau reacţii alergice
ale ţesutului cutanat;
 sunt amestecuri de grăsimi minerale, vegetale sau animale cu soluţii apoase la care se adaugă diferite substanţe
active sau pudre în proporţie de 10 – 20% cu efect: calmant, emoliant şi răcoritor:
 efectul emoliant îl au cremele sau soluţiilor grase recomandate pacienţilor cu piele uscată şi crăpată, dar şi celor cu
piele normală, mai ales după baie, datorită produselor de toaletă care degresează pielea;
 din această categorie nu este recomandă folosirea produselor pe bază de petrol care usucă pielea şi au efect
cancerigen.
 oţetul din vin natural sau oţetul de mere, combinat cu camforul în proporţie de 2g la 100 ml pot fi folosite în răceli,
dureri musculare și osoase, precum şi unele patologii ale piele (eritem, urticarie etc).
 alcoolul şi soluţiile hidroalcolice (tincturile):
 alcoolul obţinut prin distilare din fructe sau cereale în amestec cu sarea de bucătărie este utilizat în tratamentul
răcelilor, gripei, dureri musculare, dureri articulare etc;
 tincturile obţinute din plante medicinale şi/sau aromatice prin extracţie în alcool au efecte terapeutice deosebite, totuși
aplicarea lor poate afecta metabolismul local şi pot deranja sistemele naturale de autoapărare, mai ales acolo unde
pielea este uscată şi prezintă tendinţe de crăpare sau manifestă o sensibilitate mărită → se utilizează la pacienţii cu o
piele grasă, cu mult sebum, în rest ele se aplică cu moderaţie, diluţia lor la o concentraţie de 20% făcându-le
permisibile masajului.
 uleiurile:
 lubrifiază suprafețele masate, permiţând o alunecare mai bună şi implicit efectuarea manevrelor în condiţii optime;
 sunt folosite datorită calităţilor şi efectelor terapeutice;
 sunt absorbite uşor de piele şi conţin multe vitamine (cele mai eficiente sunt: uleiul de migdale, de soia, de măsline şi
sâmburi de struguri obţinute prin presare la rece);
 uleiurile volatile au proprietăţi odorizante şi se evaporă uşor în contact cu aerul datorită conţinutului de alcool şi
aldehide; aplicarea lor directă pe piele provocă iritare sau chiar arsuri → folosirea lor la masaj este posibilă numai
după ce în prealabil au fost combinate cu o bază (15 – 30 picături la 50 ml de bază).
 sucuri şi extracte:
 efect tonic de creştere al rezistenţei pielii faţă de agenţii externi (ex: sucul de lămâie, grepfruit, mere, cătină etc.);
 efect de estompare a vergeturile (ex: sucul din rădăcină de angelică şi/sau leuştean);
 combaterea celulitei (ex: extracte de iederă, coada calului, lemn câinesc, creţişoară, salvie etc.).

11
Curs Masaj Somatic - Centrul BioFocus

CAP. V PRINCIPALELE FORME DE MASAJ


1. Masajul manual;
2. Masajul mecanic;
3. Masajul umed.

1. MASAJUL MANUAL
A. masajul european tradiţional;
B. masajul occidental contemporan;
C. tehnici orientale;
D. tehnici energetice.

A. MASAJUL EUROPEAN TRADIŢIONAL


Acest tip de masaj este constituit din tehnicile bazate pe conceptul convenţional de anatomie, fiziologie şi manipulare
tisulară. Principalele tehnici: efleurajul/netezirea, fricţiunea, petrisajul/frământatul, tapotamentul şi vibraţiile.
Masajul suedez reprezintă poate cel mai elocvent exemplu al masajului tradiţional european. Această metodă a fost
stabilită, dezvoltată şi perfecţionată în anul 1830 de către suedezul Peter Henrik Ling, folosind un sistem alcătuit din:
- neteziri lungi şi fricţiuni exercitate asupra stratului superficial al ţesuturilor, executate în direcţia circulaţiei venoase
(dinspre extremităţi spre inimă);
- compresiuni superficiale;
- mișcări pasive și active.
Aceste manevre sunt facilitate de aplicarea unui lubrifiant, de obicei un ulei cu proprietăţi terapeutice cu efect
stimulant asupra proceselor metabolice şi circulaţiei. Mişcările pasive și active ale articulaţiilor au rolul de a îmbunătăţi
circulaţia la nivelul ţesuturilor articulare şi periarticulare, precum şi raza de mişcare şi eliminare a tensiunii musculare.
Această tehnică promovează o relaxare generală.

B. MASAJUL OCCIDENTAL CONTEMPORAN


Masajul occidental contemporan cunoaşte mai multe tipuri de manipulari grupate în manevre principale și manevre
secundare, precum şi alte tehnici speciale aplicate în scop igienic, profilactic, curativ, estetic. În cadrul masajului
occidental contemporan, masajul somatic este foarte important deoarece implică prelucrarea manuală a tuturor țesuturilor
somatice ale corpului omenesc.
Masajul somatic abordează metodic şi sistematic prelucrarea ţesuturilor de la periferie în profunzime pe fiecare
segment sau regiune a corpului. După dinamica mişcărilor, ca şi după influenţele pe care le exercită asupra organismului,
manevrele masajului somatic se împart în două grupe: (1) manevre principale şi (2) manevre ajutătoare/secundare.

(1) MANEVRELE PRINCIPALE


Manevrele principale/operaţiunile de bază sunt nelipsite din cadrul unei şedinţe de masaj somatic, cu excepția
tapotamentului a cărui aplicare necesită o adaptare foarte bună la particularitățile anatomofiziologice și patologice ale
pacienților, motiv pentru care, de foarte multe ori, el nu poate sau nu este indicat a fi aplicat.
Manevrele principale sunt:
a) netezirea (efleurajul);
b) fricţiunea;
c) frământatul (petrisajul);
d) vibratia;
e) tapotamentul (batatoritul)

a) NETEZIREA/EFLEURAJUL
 manevră introductivă, când începe orice şedinţă de masaj → efect ușor stimulant;
 manevră de încheiere, când încheie masajul pe orice suprafață a corpului → efect relaxant/calmant;
 manevră de trecere/intermediară, când face trecerea de la o manevră la alta.
► constă din alunecări manuale uşoare şi ritmice aplicate sub forma unor acţiuni de împingere şi de tragere a pielii și
ţesutului subcutanat, caracterizate printr-o întindere executată cu o apăsare variabilă, cu un sens şi o cu frecvență bine
determinate în funcție de scopul și efectele care se doresc a fi obținute;
► intensitate:
 mică/medie → efleurajul superficial;
 mare → efleurajul profund;
► sensul aplicării:
 dinspre extremităţile distale spre extremitatea proximală, către partea superioară a corpului, către cord –
preponderent;

12
Curs Masaj Somatic - Centrul BioFocus

 dinspre extremitatea proximală spre cea distală – in functie de obiectiv, pentru alternanta, continuitate in
manevre, etc;
 Dinspre medial catre lateral – preponderent
 Dinspre lateral catre medial - in functie de obiectiv, pentru alternanta, continuitate in manevre, etc;
► frecvență:
 execuțiile lente cu o frecventa mică/medie → efecte neurosedative;
 execuțiile într-un ritm vioi cu o frecventa mare → efecte tonifiante, excitante, stimulante.
► tehnici:
 suprafaţa palmară a vârfurilor degetelor (cu distala policelui, cu vârful indexului și/sau mediusului pe suprafeţe
mici, în spaţiile interosoase de pe faţa dorsală a mâinilor şi a picioarelor);
 faţa palmară a degetelor/falangelor apropiate sau îndepărtate;
 suprafaţa palmară când se masează suprafeţe mai întinse (spate, torace, abdomen etc);
 rădăcina mâinilor: muşchii tenari şi hipotenari;
 fața cubitopalmară și cubitodorsală;
 faţa dorsală a degetelor/mâini;
 feţele pumnului;
 în brăţară prin alunecare simplă sau sacadată;
 mâinile flexate (capac);
 antebrațul.
► clasificare:
 lungi;
 medii;
 scurte;
 simultane/simetrice;
 alternative/asimetrice;
 mână după mână;
► reguli/cerințe metodico-aplicative:
 mâinile trebuie să fie relaxate şi într-un permanent contact cu pielea;
 netezirile lungi, medii, scurte trebuie adaptate permanent la întinderea regiunii sau segmentului masat:
 stimularea țesuturilor periferice recurge la succesiunea netezirilor scurte executate într-un ritm vioi;
 calmarea/relaxarea/decontracturarea profundă impune aplicarea netezirilor lungi într-un ritm lent;
 presiunea cu care se execută trebuie să crească progresiv dinspre extremitatea distală spre cea
proximală;
 se aplică fără întreruperi (fără a ridica mâinile).
► efectele netezirilor:
 creşterea temperaturii locale;
 scăderea presiunii sanguine şi tisulare;
 diminuarea contracturii ţesuturilor;
 diminuarea durerilor (se aplică 3-5 minute cu presiune mică în jurul sau mai sus de zona dureroasă);
 activarea circulației superficiale (capilare și limfatice);
 stimularea/calmarea nervilor și mușchilor periferici.

b) FRICȚIUNEA
► constă din apăsarea și deplasarea pielii, țesuturilor celulare subcutanate pe țesuturile profunde, muscular sau osos,
precum și a structurilor periarticulare în limita elasticității proprii;
► se aplică după netezire sau se combină cu aceasta;
► sensul execuției:
 circular/arciform;
 liniar;
 în clește;
 în brățară;
 în zig-zag (ferăstrău);
► clasificare:
 simultane/simetrice;
 alternative/asimetrice.
► tehnici:
► vârful degetelor (liniar în lungul spațiilor interosoase, tendoanelor și mușchilor = geluire);
► faţa palmară a falangelor;
► fața volară;

13
Curs Masaj Somatic - Centrul BioFocus

► rădăcina mâinii;
► muşchii tenari şi hipotenari;
► muchia cubitlă/radială a indexului;
► fețele pumnului;
► antebraţul.
► intensitatea:
► superficială;
► medie;
► profundă.
În funcţie de forța de pătrundere, unghiul cu care mâna vine în contact cu tegumentul poate fi între 30 – 70
grade, presiunea crescând proporțional cu mărimea unghiului de incidență.
► frecvență:
► lent, ușor → relaxant, calmant;
► vioi, energic → excitant, stimulant.
► efecte:
► în patologia musculară;
► în tratamentul sechelelor posttraumatice şi postoperatorii;
► influenţează mobilitatea, rezistenţa şi elasticitatea articulaţiilor;
► ajută la regenerarea ţesuturilor lezate şi la stimularea nutriţiei locale;
► ameliorarea durerilor tisulare;
► reduc starea de hiperexcitabilitate a nervilor;
► accelerează circulația locală;
► trofice și circulatorii → calmare nervoasă și relaxare musculară;
► îndepărtarea rezervelor lipidice și a rezidurilor infiltrate;
► îmbunătățirea elasticității și supleței pielii.

c) FRĂMÂNTATUL/PETRISAJUL
► se adresează, în special, ţesuturilor musculare;
► se execută cu o mână sau cu ambele mâini prin mişcări ondulatorii ritmice bine legate între ele în patru timpi:
prinderea în cută a mușchilor, ridicarea, stoarcerea şi presarea lor pe planul de sprijin osos.
► sensul:
► longitudinal ascendent/descendent;
► transversal;
► oblic/zig-zag;
► circular.
► tehnici:
► cută şerpuită;
► în val;
► rularea pumnilor;
► cu o singură mână;
► în brăţară/prin stoarcere;
► vârfurile degetelor (segmentar).
► cerințe aplicative:
► priză mică, între police și index (masajul tendoanelor şi muşchilor subţiri);
► priză medie, între police, index și medius (masajul maselor musculare cu dezvoltare medie);
► priză mare, între police și degetele opozante (masajul grupelor musculare sau țesuturilor abundente);
► ridicarea țesuturilor tegumentare și musculare urmate de exercitarea unor compresiuni pentru a le îmbunătăţi
elasticitatea şi contractilitatea.
► intensitate:
► mică → superficial: vizează țesuturile mai puțin abundente și mai sensibile;
► mare → profund: prelucrează masele musculare dezvoltate/țesuturile abundente cu sensibilitate mai mică;
► frecvență:
► se execută în ritm lent → calmant, descongestionant, decontracturant, relaxant;
► se execută în ritm vioi, energic → tonifiant, vitalizant, stimulant.
► reguli/cerițe metodico-aplicative:
► se execută cu o mână sau cu ambele mâini prin mișcării ondulatorii, ritmice și legate între ele;
► se evită manevrele bruște, răsucirea mușchiului sau provocarea durerilor;
► pe membre presiunea este orientată în sensul circulației de întoarcere a sângelui și limfei: distal → proximal;
► tehnica variază după particularitățile anatomofiziologice și patologice a regiunii sau segmentului masat;
► efecte:
► acţionează asupra vaselor limfatice şi sanguine mari → optimizarea circulației sangvine și limfatice;

14
Curs Masaj Somatic - Centrul BioFocus

► dezvoltă mecanic elasticitatea și stimulează fiziologic excitabilitatea, conductibilitatea și contractilitatea


musculară;
► stimulează nutriţia ţesuturilor și sporesc eliminările;
► neutralizează elementele de descompunere şi ajută la eliminarea toxinelor sau a altor produse de dezasimilație
sau inflamatorii din fasciculele musculare
► în atonie, atrofie şi insuficienţă musculară produse de imobilizarea prelungită, de traumatisme sau afecțiuni
musculare;
► stimularea şi refacerea funcţiilor musculare, mărind puterea de contracţie a fibrelor musculare şi, implicit,
capacitatea de muncă a maselor musculare → uzitat în masajul sportiv și în recuperarea leziunilor musculare;
► stimulează pe cale nervoasă funcțiile mușchilor;
► activează circulația și troficitatea regiunilor masate;
► refacerea, recuperarea medicală;
► îmbunătățirea mobilității tendoanelor, întinderea fasciilor.

d) VIBRAȚIILE
► nelipsite din cadrul unei şedinţe de masaj;
► constau din mişcări oscilatorii ritmice cu o deplasare mică a tegumentelor şi a ţesuturilor subcutanate în plan
orizontal sau din presiuni intermitente executate cu o frecvență mare și uniformă;
► sunt realizate cu un consum energetic sporit datorită contracţiilor izometrice ale muşchilor mâinii, antebraţului şi
chiar a braţului:
► uneori sunt exercitate cu ajutorul unor instrumente sau aparate vibratorii, mai mult sau mai puţin adaptabile
zonelor pe care le masăm;
► efectele obținute manual sunt mult mai plăcute, rapide și durabile în comparație cu cele instrumentale,
deoarece mâinile terapeutului sunt moi, calde şi perfect adaptabile suprafeţelor tratate în ceea ce privește amplitudinea,
ritmul și presiunea mișcărilor;
► tehnici:
► suprafaţa palmară a vârfurilor degetelor;
► faţa palmară a degetelor;
► suprafaţa volară cu degetele orientate în direcţia alunecării;
► rădăcina mâinilor (muşchii tenari şi hipotenari);
► cu toate suprafețele pumnului;
► suprafața dorsală a mâinilor;
► antebraţele.
► reguli aplicative:
► se execută pe o durată scurtă, medie sau lungă;
► se exercită pe suprafeţele restrânse sau întinse, de-a lungul unui nerv, muşchi, pe traiectul tendino-muscular,
pe inserția unui mușchi sau tendon, în jurul articulaţiilor, combinându-se cu netezirile, fricţiunile şi chiar cu frământatul;
► nu se combină niciodată cu tapotamentul;
► mişcările vibratorii cu amplitudine şi intensitate mare = trepidaţii;
► trepidațiile se aplică pe spate şi torace asociate cu mişcările respiratorii:
→ în profunzime pe expirație;
→ superficial pe timpul inspirației;
→ pe regiunile antero-laterale spre sfârşitul expirului şi în pauza respiratorie.
► efecte:
► tratamentul afecţiunilor dureroase şi congestive ale organelor interne;
► hipotrofiile musculare;
► tratamentul contracturilor musculare şi încordării psihice;
► tratamentul parezelor, artrozelor cervicale şi lombare;
► combaterea oboselii musculare;
► tratamentul leziunilor accidentale.

e) TAPOTAMENTUL:
► vizează ţesuturile superficiale, ţesuturilor profunde şi terminaţiile nervoase;
► constă din aplicarea unor lovituri scurte şi ritmice, executate cu ambele mâini ușor depărtate între ele, cu o
intensitate adapatată la particularitățile anatomofiziologice a suprafețelor masate;
► contraindicații:
► copii și vârstnici;
► pacienți subponderali;
► pacienți cu operații recente;
► pe regiunile cu sensibilitate crescută;

15
Curs Masaj Somatic - Centrul BioFocus

► în regiunea lombară şi/sau în lojele renale;


► asupra articulațiilor;
► asupra coloanei vertebrale;
► pe abdomen;
► in regiunea triunghiului lui Scarpa si zona poplitee;
► în patologii inflamatorii, calculi renali/biliari;
► în afecţiunile dureroase;
► contracturi și spasme musculare;
► varice;
► oboseală musculară.
► intensitatea:
► obţinută prin căderea moale a mâinilor şi a degetelor, amplitudinea ei raportându-se particularităților
anatomofiziologice ale țesuturilor masate;
► se execută mai mult din articulaţia radiocarpiană pentru a evita efectele şi disconfortul loviturilor dure şi
dureroase, mişcările anevoioase şi oboseala braţelor;
► mică pe țesuturi sensibile;
► medie/mare pe mase mari de mușchi/straturi groase de țesuturi.
► frecvența:
► loviturile ușoare și ritmice, cu intensitate mică:
- stimulează proprietățile fiziologice specifice a mușchilor, sporindu-le funcționalitatea;
- produce vaso-constricție;
► loviturile rapide și ritmice, cu intensitate mare:
- acționează asupra nervilor vasomotori, provocând un aflux crescut de sânge în regiunea masată;
- provoacă vaso-dilatație.
► clasificarea tehnicilor:
► percutatul;
► plescăitul;
► tocatul (nuiele);
► bătătoritul.
♦ Percutatul:
- se execută prin căderea perpendiculară a degetelor îndoite şi îndepărtate pe suprafeţele plane (spate/torace) și
pe regiunile cu țesuturi sensibile, urmând sensul ascendent şi descendent;
- se poate executa tangențial pe feţele laterale și/sau mediale ale coapselor, în talie unde ţesuturile sunt mai
sensibile, dar şi sub formă de pianotare (facial, bustul superior etc) sau în picătură de ploaie (neurocraniu etc).
♦ Plescăitul:
- se execută prin lovirea suplă şi rapidă cu suprafaţa palmară a falangelor, cu suprafaţa palmară și cu suprafaţa
dorsală a mâinilor;
- beneficiază de variante tangenţiale executate într-un ritm vioi, precum şi de o mişcare alunecată executată pe
segmentele cu ţesuturi mai sensibile, fiind indicat în masajul excitant al regiunilor întinse şi cu o sensibilitate
redusă.
♦ Tocatul:
- se aplică mai mult în masajul spatelui şi membrelor inferioare;
- prezintă o variantă fermă execută cu muchia cubitală şi cu degetele lipite, precum şi o variantă ușoară în
mănunchi de nuiele execută cu palmele apropiate, faţă în faţă, coatele uşor depărtate, degetele uşor îndoite şi
îndepărtate;
- variantele tangenţiale se execută cu faţa cubitopalmară (cu mâinile înclinate spre interior) şi cubitodorsală (cu
mâinile înclinate spre exterior);
- se execută numai în lungul fibrei musculare.
♦ Bătătoritul:
- bătătoritul cu palmele întinse și încordate;
- bătătoritul în cupă/în ventuză/capac executat cu mâinile flexate, formând o adâncitură palmară;
- bătătoritul cu suprafețele pumnului se aplică pe regiuni cu o musculatură foarte dezvoltată şi mai puţin
sensibile.
► efecte:
► excitante → se execută după ce țesuturile au fost pregătite prin manevrele precedente;
► asupra ramurilor periferice ale nervilor senzitivi în sensul reducerii sensibilității;
► tratamentul atoniei, atrofiei şi insuficienţei musculare;
► vasodilatator (la nivelul pielii și țesutului conjunctiv);
► hipertermie;
► modificări favorabile ale tensiunii arteriale;
► influențează ritmul cardiac, rărește pulsul și corectează aritmia;

16
Curs Masaj Somatic - Centrul BioFocus

► acționează asupra sistemului neurovegetativ simpatic;


► încălzirea şi recondiţionarea fizică a sportivilor, datorită creşterii excitabilităţii neuromotorii a muşchilor şi
tendoanelor.

(2) OPERAŢIUNILE SECUNDARE / MANEVRELE AJUTĂTOARE


Manevrele secundare se intercalează cu manevrele fundamentale pentru a le completa efectele, dar şi pentru a
îmbogăţi tehnica masajului. Cele mai uzitate manevre secundare sunt: ciupiturile şi pensările, stoarcerile şi ridicările de
muşchi, cernutul şi rulatul, tracţiunile, elongaţiile şi scuturările, presiunile, tensiunile şi mobilizările. Unele dintre manevrele
secundare derivă direct din cele principale, în timp ce altele posedă o tehnică proprie, aplicate independent, ca manevre
de sine stătătoare.

CIUPITURI. PENSĂRI
Ciupiturile se aplică pe suprafeţele bogate în ţesuturi cărnoase, dar şi pe segmente mici cu volum redus. Ele se
realizează în patru timpi: apucarea sau prinderea ţesuturilor sub forma unei cute, stoarcerea, ridicarea cutei respective în
limita elasticităţii şi eliberarea bruscă dintre degete. În funcție de abundența țesuturilot masate, ciupiturile se execută cu:
 priză mică, între police şi index;
 priză medie, între police, index şi medius;
 priză mare, între police şi degetele opozante.
Executarea ciupirilor într-un ritm vioi, stimulează tonusul muscular şi îmbunătăţeşte circulaţia sanguină, favorizează
schimburile nutritive și eliminarea rezidurilor catabolismului muscular, întreține și măreşte elasticitatea și supleţea
ţesuturilor.
Pensările se execută energic, smulgînd cuta de ţesuturi printr-o supinaţie a mâinii și antebraţului. Ele se aplică pe
regiunile cu o musculatură bine reprezentată (ţesuturile moi ale membrelor şi părţile laterale ale taliei). Efectele pensărilor
sunt mai profunde decât ciupiturile. Ele îmbunătăţesc proprietăţile funcţionale ale musculaturii, circulaţia sanguină şi
ameliorează schimburilor nutritive și eliminarea substanțelor reziduale.

STOARCERI. RIDICAREA MUȘCHILOR


Stoarcerile constau din prinderea, stoarcerea şi eliberarea ţesutului. Ele se execută prin mai multe tehnici:
- între police și degetele opozante;
- între muchiile cubitale sau radiale a indexului;
- între suprafețele pumnilor;
- între fețele palmare ale degetelor;
- cu rădăcina mâinilor;
- în brăţară.
Efectele lor principale se manifestă în combaterea stazelor circulatorii sanguine şi limfatice.
Ridicarea muşchilor este o manevră energică, aplicată în scop excitant sau stimulant, constând din prinderea cu
putere între degete şi palmă a unei cute de piele, de ţesuturi subcutanate şi de muşchi urmată de tragerea ei în direcţii
diferite, ca şi când am dori să o desprindem de pe planul profund.

CERNUT. RULAT
Cernutul şi rulatul sunt manevre inseparabile aplicate în masajul segmentar, cel al membrelor superioare şi inferioare.
În general aceste manevre se execută în partea a doua a şedinţelor de masaj, după tapotament, însă în masajul
neurosedativ cu efect calmant, liniştitor, ele se aplică după netezire şi fricţiune.
Cernutul se execută cu mâinile aplicate de-o parte şi de alta a segmentului masat, cu degetele uşor flectate,
deplasându-le într-un ritm vioi din aproape în aproape, în sus şi în jos, mişcarea obţinută semănând foarte mult cu cernutul
printr-o sită. De asemenea, această manevră se aplică din flexia membrului inferior, când se abordează partea anterioară
a acestuia, prin ridicarea masei musculare cu ambele mâini sau cu o singură mână între police şi degetele opozante pe
segmentele membrelor superioare.
Rulatul se execută cu mâinile aşezate cu degetele întinse pe părţile laterale ale segmentului masat. Suprafaţa
palmară efectuează mai întâi o apăsare a masei musculare urmată de o rulare într-un ritm viu în toate sensurile şi în limita
elasticităţii proprii a ţesuturilor. Această manevră acţionează în mod egal asupra ţesuturilor. Ea începe de la extremitatea
distală a membrelor şi înaintează din aproape în aproape până la rădăcina lor și invers.
Cernutul şi rulatul au efecte relaxatoare asupra muşchilor, redau şi măresc supleţea ţesuturilor, scad încordarea
nervoasă, descongestionează şi calmează regiunea masată, activează funcţiile locale circulatorii şi trofice. Aceste
manevre au rezultate excelente în masajul medical recuperator după accidente sau îmbolnăviri musculo-articulare.

TRACȚIUNI. ELONGAȚII. SCUTURĂRI


Tracţiunile fac parte din terapia manipulară, acţionând îndeosebi asupra articulaţiilor şi ţesuturilor periarticulare,
îmbunătăţind mobilitatea acestora. Ele se aplică aproape de sfârşitul şedinţelor de masaj articular sau segmentar,
urmărind realizarea unei întinderi, a unei alungiri în limitele fiziologice a elementelor articulare şi periarticulare. Această
manevră se execută cu ambele mâini, una aşezată deasupra, iar cealaltă sub articulaţia vizată, tracţiunea propriu-zisă

17
Curs Masaj Somatic - Centrul BioFocus

făcându-se întotdeauna în axul longitudinal al segmentelor distal și proximal articulației masate. Ea este asociată cu
scuturările. Tracţiunile se execută cu blândeţe şi cu prudenţă, evitându-se apariţia senzaţiilor dureroase care impun
întreruperea procedurii.
Elongaţiile vertebrale reprezintă tracţiunea în ax a regiunilor coloanei vertebrale cu scopul de a îndepărta vertebrele
între ele, reducând leziunile discale sau pentru a favoriza procesul de acomodare a aparatului disco-ligamento-radicular.
Elongaţiile manuale ale coloanei cervicale se fac când pacientul este în decubit dorsal cu capul în uşoară flexie, printr-o
priză pe regiunea occipitală şi una pe menton, urmată de un ciclu de tracţiuni (fază activă) de 6-8 secunde şi o pauză (fază
pasivă) de 8-12 secunde, timp de 30 minute.
Scuturările se aplică membrelor inferioare şi superioare, toracelui şi întregului corp, executarea lor ritmică variind în
raport cu regiunea masată şi cu scopul urmărit. Ele sunt mişcări oscilatorii ritmice şi ample executate asupra membrelor,
degetelor, toracelui sau întregului corp.
Scuturatul segmentar sau global se face după ce s-au terminat toate manevrele de masaj sau înaintea manevrelor de
încheiere. Mâinile se prind de degete, iar picioarele de calcaneu după care vor fi scuturate energic în plan vertical şi
orizontal, exercitând uşoare tracţiuni în sensul lungimii membrelor, cerând pacientului să-şi menţină musculatura relaxată.
Tracţiunile, elongaţiile şi scuturările executate cu blândeţe au efecte relaxatoare şi liniştitoare, iar dacă sunt executate
într-un ritm mai energic devin stimulatoare şi înviorătoare.

PRESIUNI
Presiunile constau din apăsări pe porţiuni mai reduse sau mai întinse ale corpului. Ele completează acţiunea
netezirilor, fricţiunilor şi frământatului. Aplicate cu suprafaţa palmară a distalei policelui, cu palmele sau cu pumnul, în
timpul sau la sfârşitul şedinţei de masaj, pentru a nu întrerupe fluiditatea manevrelor care ar duce la instaurarea unei stări
de disconfort, presiunile devin mai eficiente dacă sunt însoţite de trepidaţii sau vibraţii. Ele sunt recomandate persoanelor
sănătoase, robuste şi mai puţin copiilor, bătrânilor la care există riscul producerii fisurilor osoase. Tehnica presiunilor diferă
în funcție de particularităţile anatomo-fiziologice ale regiunilor pe care se aplică. Astfel, pe regiunea spatelui, presiunile se
aplică de-o parte şi de alta a coloanei vertebrale. Pentru a nu folosi contracţia musculară, care ar obosi acţiunile
terapeutului, presiunile se execută cu membrele superioare în extensie, folosind propria greutate a trunchiului.
Periostul beneficiează de presiuni continue sau intermitente, de intensitate medie sau mare, alternate cu neteziri sau
vibraţii locale cu acţiune locală şi reflexă. Ele produc creşterea sensibilităţii, o ischemie locală trecătoare, urmate de
scăderea sensibilităţii, hiperemie persistentă, relaxare musculară şi sedare generală.
Pe punctele de miogeloză (musculatură tensionată) se aplică presiunile cu palmele şi degetele întinse aşezate de o
parte şi de alta a coloanei vertebrale. Pentru creşterea eficienţei, ca şi pentru a obţine o relaxare locală şi generală,
palmele se deplasează simultan sau alternativ de-a lungul coloanei vertebrale, presiunile fiind asociate cu vibraţii sau
trepidaţii. Acţiunea presiunilor este reflexă, sensibilitatea scăzând până la anestezie urmată de relaxarea secundară a
muşchilor.

TENSIUNI
Tensiunile se adresează articulaţiilor, constând din mobilizarea pasivă sau activo – pasivă blândă, progresivă și
insistentă în sensul amplificării mişcării normale a segmentului distal pe segmentul proximal al articulaţiei, cu creşterea sau
scăderea presiunii intraarticulare. Aceste manevre urmăresc realizarea unor mişcări cu amplitudine cât mai mare, fără a
depăşi pragul de confort, care ar impune întreruperea masajului. Ele generează o senzaţie locală plăcută, creşterea
supleţei structurilor articulare şi periarticulare, îmbunătăţirea circulaţiei locale, înlăturarea infiltratelor intra şi periarticulare,
îmbunătăţind funcţia articulaţiilor. Tensiunile se folosesc în scopul recuperării mobilităţii, în tratamentul redorilor articulare
apărute după traumatisme ale aparatului locomotor.

(3) REGULI METODICE

SUCCESIUNEA MANEVRELOR DE MASAJ

►manevrele principale şi secundare respectă următoarea succesiune:


 efleurajul introductiv;
 fricţiunea;
 frământatul;
 ciupituri, pensări, stoarceri şi ridicări de muşchi;
 vibraţii;
 tapotamentul;
 cernutul şi rulatul;
 presiuni şi tensiuni;
 tracţiuni, scuturări şi elongaţii;
 efleurajul de încheiere.

18
Curs Masaj Somatic - Centrul BioFocus

►masajul începe cu manevre simple, suple şi uşoare. Ele progresează încet, ca amplitudine şi ritm, până ce ating
intensitatea maximă, după care scad treptat, şedinţa încheindu-se cu manevrele lungi şi liniştitoare;
► atât procedeele principale, cât şi cele secundare se adaptează permanent patologiei, caracteristicilor anatomice şi
funcţionale ale fiecărui pacient;
► intensitatea, ritmul şi numărul de repetări depinde de parcularitățile anatomofiziologice ale suprafețelor masate, de
scopul masajului și de efectele pe care dorim să le obținem;
►aplicarea incorectă a manevrelor de masaj, precum şi nerespectarea succesiunii lor induce apariţia unor dureri locale, a
echimozelor şi a unor semne de nelinişte din partea pacientului => ședinţele de masaj nu trebuie să fie o corvoadă pentru
pacient, chiar dacă este vorba de un masaj anticelulitic;
► secvenţa mişcărilor, continuitatea şi combinarea lor fără întreruperi, într-un flux continuu, reprezintă succesul şi
atingerea scopului terapiei prin masaj.

ORDINEA DE APLICARE

►în timpul masajului, pacientul adoptă următoarele poziţii:


 culcat în decubit dorsal, când se lucrează partea anterioară;
 culcat în decubit ventral, când se masează faţa posterioară;
►masajul somatic general urmăreşte prelucrarea tuturor ţesuturilor într-o ordine bine definită, de la suprafaţă în
profunzime, şi prelucrarea succesivă regională şi segmentară;
► după metodele clasice, masajul somatic general începe cu prelucrarea membrelor superioare (Kleen) sau a celor
inferioare (Arvedson), urmate de regiunea spatelui, abdomenului şi toracelui, însă există şi alte posibilităţi:

I. - viscerocraniu; II. – spate III. - picioare


- membrele superioare; - membre inferioare;
- torace; - peretele abdominal;
- abdomen; - peretele toracic;
- membrele inferioare; - membre superioare;
- spatele; - cap.
- ceafa şi gâtul;
- neurocraniul.

►masajul somatic general se aplică după orice schemă, iar părţile corporale pot fi prelucrate în orice ordine, fără ca
aceasta să reprezinte o greşeală => formula cea mai bună este cea care permite prelucrarea regiunilor sau segmentelor
anatomice după o anumită logică, fără schimbarea frecventă a poziţiei pacientului;
►în timpul terapiei, pacientul va fi sfătuit să-şi relaxeze musculatura şi să evite orice încordare fizică sau psihică.
Practicarea corectă a masajului, impune alegerea unei poziţii cât mai favorabile atât pentru pacient cât şi pentru maseur.

DETERMINAREA CRONOLOGICĂ A MASAJULUI

►prelucrarea metodică a părţilor moi de la suprafaţa în profunzime, după o succesiune bine stabilită, constituie masajul
somatic general;
►când se aplică toate manevrele de masaj se obţine masajul somatic general extins şi masajul somatic redus, când timpul
de aplicare se scurtează;
►scurtarea timpului de masaj se realizează prin excluderea regiunilor sau segmentelor care nu participă direct la
susţinerea efortului fizic, micşorând numărul de repetări a tehnicilor şi/sau combinând segmentele învecinate şi tehnicile
de masaj.
►determinat cronologic, masajul somatic se clasifică în:
 masaj general extins: 90 minute;
 masaj general: 45-60 minute;
 masaj general redus/restrâns: 30 minute; pentru sporirea eficienţei masajului general redus este recomandat să nu
se abuzeze de extinderea regiunilor sau manevrelor, combinarea acestora fiind mai eficientă;
 masaj parţial poartă denumirea regiunilor, segmentelor sau zonelor pe care se aplică:
- masajul regional: 15 – 20 - 45 minute (ex: spate, torace, abdomen etc.);
- masajul segmentar: 10 – 15 minute (ex: mână, antebraţ, braţ, picior, gambă, coapsă);
- masajul local: 5 – 10 minute (executat pe suprafeţe reduse de piele şi ţesuturi subcutanate, pe grupe de muşchi,
articulaţii şi degete).
► manevrele lente şi uşoare prelungesc durata masajului. Ele au efecte calmante, liniştitoare, relaxatoare care, după
încheierea terapiei, necesită un repaos de la câteva minute până la o jumătate de oră sau chiar mai mult;

19
Curs Masaj Somatic - Centrul BioFocus

►manevrele scurte, energice, executate cu intensitate crescută scurtează terapia, având efecte excitante, stimulatorii,
motiv pentru care ele sunt urmate de exerciţii fizice şi respiratorii, permiţând reluarea oricărei activităţi fizice sau
intelectuale.

FRECVENŢA APLICĂRII MASAJULUI

►frecvenţa aplicării masajului depinde de scopul, afecţiunea şi stadiul bolii pacientului;


►masajul se execută în scop stimulant dimineaţa şi relaxant după-amiază spre seară;
► când se aplică în scop terapeutic, numărul şedinţelor şi spaţierea lor este făcută de către medic:
- masajul de relaxare poate fi reluat la un interval de câteva zile sau de câte ori este nevoie;
- la masajul curativ numărul de şedinţe diferă de la caz la caz:
o una sau două serii a câte 10 – 12 şedinţe (o cură nu trebuie să depăşească 20 – 30 de şedinţe);
o dacă este necesară continuarea tratamentului, reluarea lui se face după o pauză variabilă, de la câteva
zile la câteva săptămâni, tratamentul fiind ajustat după nevoia pacientului;
o spre sfârşitul curelor şedinţele se vor rări.
►este recomandat ca terapia să fie execută de aceeaşi persoană care cunoaşte patologia pacientului şi s-a adaptat
particularităţilor lui anatomofiziologice.

(4) MASAJUL SOMATIC REGIONAL ŞI SEGMENTAR

MASAJUL SPATELUI

►datorită problemelor cotidiene cu care ne confruntăm zilnic, spatele este regiunea cea mai solicitată a corpului, suprafaţa
dorso – lombară fiind cea mai expusă modificărilor patologice;
►poziționarea pacientului: decubit ventral (culcat facial), cu braţele pe lângă corp;
►se începe cu netezirile introductive executate paravertebral simultan, alternativ şi mână după mână, prin mișcări lungi,
medii și scurte, plecând de la creasta iliacă şi osul sacrat (de pe oasele bazinului sau de pe regiunea fesieră) spre
regiunea cefalică:
- netezirile, aplicate din regiunea caudală până în cea cefalică, se extind pe toată musculatura spatelui, pe umeri și
spre axile de unde vor coborâ pe părţile laterale până la poziţia iniţială;
o limfa se împinge spre zonele inghinală şi axilară;
- alunecările laterale pot fi executate simultan cu mâna dreaptă spre flancul drept şi cu mâna stângă spre flancul
stâng, închizând pumnii spre flancuri pentru a lucra mai bine cu eminenţele tenare;
- alunecările spre flancul drept, apoi spre flancul stâng se fac printr-o tehnică de împingere cu suprafaţa palmară,
mână pe sub mână, începând din regiunea şoldului până în zona umărului;
- netezirile de ridicare/tragere dinspre flancuri spre coloana vertebrală, precum şi forma lungă a acestor manevre
executate paravertebral completează paleta manevrelor de acoperire a spatelui;
- forma scurtă a netezirilor executate paravertebral adoptă tehnică diverse;
- netezirile se execută în trei circuite complete ce pornesc din şold până la umăr prin mișcări liniare, șerpuite, în
zig-zag, lemiscată fie acoperind regiunea spatelui simultan, fie insistând pe un antimer, apoi pe celălalt;
- după construcția bazei în sens cefalic, se poate trece și la o abordare în sens caudal;
► fricţiunea urmează aceleași trasee cu netezirea, uzitând de majoritatea tehnicilor care se combină pe toată regiunea
prin mișcări circulare arciforme, scurte liniare, şerpuite, în zig-zag:
- la nivelul gîtului fricțiunile se execută în sens descendent;
- geluirea se realizează prin apăsare cu vârfurile degetelor asupra tegumentului spațiilor intercostale;
- fricțiunea ligamentelor interspinoase se execută cu policele de o parte şi de alta a apofizelor interspinoase;
- coloana vertebrală se masează şerpuit în spaţiile intervertebrale cu un police sau cu ambele printr-o forfecare.
- manevrele speciale de fricțiune a ţesuturile de sub omoplaţi se aplică ridicând umărul şi flexând membrul
superior, astfel încât antebraţul se va sprijini pe spate, iar cotul pe bancheta de tratament;
- sunt eficiente fricţiunile presate sau întinderea ţesuturilor spatelui, executate cu suprafeţele palmare şi cu
antebraţele în sens longitudinal, transversal sau în diagonală.
► frământatul se aplică prin tehnica în cută şerpuită și în val:
- frământatul se execută în trei cicluri pe fiecare parte a coloanei vertebrale, dinspre şolduri spre umeri, în partea
superioară a muşchilor trapezi combinat cu fricţiunile pentru a corecta deformările patologice ale coloanei
vertebrale;
- frământatul aplicat dinspre fețele laterale spre coloana vertebrală şi invers sunt eficiente la îndepărtarea
ţesuturilor adipoase → se începe de pe şolduri şi înaintează treptat spre umeri.
► stoarcerile, ciupiturile, pensprile și ridicarea muşchilor completează efectul frământatului și fac trecerea la tapotament;
► tapotamentul se execută mai mult pe regiunea toracală în lungul muşchilor paravertebrali, pe mușchiul dorsal, trapez și
chiar pe deltoid, respectând succesiunea tehnicilor acestei manevre:

20
Curs Masaj Somatic - Centrul BioFocus

- se începe cu o intensitate mai mică printr-o tehnică mai ușoară, poate chiar una tangențială, după care
intensitatea și frecvența execuției crește progresiv, aplicând serii scurte combinate cu manevre anterioare;
- tehnicile cele mai eficiente sunt plescăitul, tocatul și bătătoritul, care se pot combina în funcție de anatomia și
particularitățile fiziologice ale regiunii, de scopul și efectele care se doresc a fi obținute;
- după tapotament nu se aplică niciodată vibrațiile, de aceea se recomandă manevrele anterioare sau masajul
special al grupelor musculare cele mai solicitate sau care prezintă anumite patologii;
► presiunile paravertebrale sunt importante şi nelipsite din masajul spatelui pentru că ele eliberează coloana de tensiuni şi
relaxează întreaga musculatură a spatelui și, în special, pe cea paravertebrală:
- tehnicile folosite sunt cele clasice occidentale sau cele împrumutate din terapiile asiatice (presopunctura, shiatsu
şi yumeiho);
- presiunile se execută paravertebral printr-o compresie executată cu fața palmară a distalei degetelor mari în
spaţiul intervertebral, pornind din partea cefalică, de la medula oblongata, spre cea caudală, până în dreptul
ultimei vertebre coccigiene.
► vibraţiile se execută în ambele sensuri cu o singură mâna sau cu ambele mâini pe toată suprafaţa spatelui;
- se începe de pe muşchiul trapez şi se coboară din aproape în aproape până pe regiunea bazinului sau invers, de
pe regiunea bazinului până pe regiunea superioară a trapezului, mai întâi pe partea stângă a coloanei, apoi pe
partea dreaptă, în cel mult trei cicluri pentru fiecare parte, insistând mai mult pe musculatura contracturată, dar şi
pe coloana vertebrală.
► netezirile surte, medii, lungi executate cu o frecvență din ce în ce mai rară și cu o intensitate din ce în ce mai
superficială încheie masajul spatelui.
Indicaţii:
- oboseală generală;
- oboseala muşchilor lombari;
- combaterea atoniei sau insuficienţei musculare;
- tratamentul deviaţiilor coloanei vertebrale;
- tratamentul spondilozelor și/sau spondilitelor.
► masajul spaţiilor intercostale este indicat în stadiul cronic al nevralgiilor şi nevritelor intercostale;
=> execuție: neteziri uşoare însoţite de vibraţii;
► atrofia musculară intercostală => se execută frământarea cu buricele degetelor, în cută sau în val, precum şi fricţiunile
cu unul sau cu două degete, mai ales în cazul durerilor şi spasmelor musculare; vibraţiile se aplică combinate mai mult cu
netezirile.
► masajul regiunii lombo-sacrate şi al şoldurilor vizează muşchii: dorsalul mare, pătratul lombar, oblicul mare şi oblicul
mic; durerile din această regiune se localizează în inserţia costală şi iliacă a pătratului lombar unde fricţiunea se face mai
ferm sub formă de geluire cu baza mâinii, începând de la coloana vertebrală spre părțile laterale şi invers cu rădăcina
mâinii pentru o prelucrare a muşchilor oblici şi muşchiul pătrat; în lungul crestei iliace, fricţiunea se aplică prin mişcări
verticale şi orizontale combinate cu vibraţiile.
► osul sacrat prezintă pe faţa posterioară multe ligamente şi tendoane la nivelul cărora se localizează deseori nodulii
reumatici => asupra acestei regiuni se va acţiona palpând creasta iliacă şi fricţionând destul de puternic cu policele pe
ambele margini până la coccis; datorită sensibilităţii acestei regiunii, masajul se începe cu precauţie prin neteziri
superficiale, după care se trece gradual la fricţiuni executate cu suprafaţa palmară a policelui sau cu indexul şi mediusului;
masajul regiunii se încheie mereu cu vibraţii şi neteziri uşoare.

MASAJUL MEMBRELOR INFERIOARE

► Pe zonele varicoase intensitatea tehnicilor aplicate se dozeaza corespunzator sensibilitatii, si se omit manevrele cu
intensitate mai mare (tapotamentul, frictiunile profunde).
► Zona triunghiului lui Scarpa (delimitata de muschiul croitor, muschiul adductor lung si ligamentul inghinal), precum si
zona posterioara a genunchiului (spatiul popliteu) nu se maseaza, deoarece prezinta structuri anatomice importante si
sensibile. Se pot efectua doar neteziri usoare pe aceste zone.

Masajul piciorului şi articulaţiei piciorului


► masajul piciorului se aplică pe:
- fața anterioară;
- fața plantară;
Masajul feţei anterioare:
► poziționarea pacientului:
- în decubit dorsal;
- membrul inferior (aflat în lucru) ușor flexat cu ajutorul unui rulou;
► începe de la degete spre maleole, fără a neglija părţile anterolaterale;
► manevre: netezire, fricţiune, frământat însoţite de mişcările articulare;
► execuția se face cu o mână sau cu ambele mâini, urmărind:

21
Curs Masaj Somatic - Centrul BioFocus

- execuţia corectă a manevrelor;


- dozarea efortului pentru a nu obosi încă de la începutul terapiei;
- succesiunea manevrelor:
o efleuraj scurt executat cu policele, cu vârful și suprafaţa palmară a degetelor şi mâinii;
o fricţiune circulară și liniară (geluire) aplicată cu vârful degetelor sau numai cu degetul axial în spaţiile
interosoase şi pe feţele anterolaterale;
o frământatul muşchilor din spaţiile interosoase prin mișcarea fetelor laterale simultan și asimetric;
o trecerea spre regiunea maleolară, masată prin neteziri şi fricţiuni circulare executate cu regiunea palmară
a degetelor sau cu porţiunea tenară şi hipotenară a mâinii;
o boltiri dorsale și plantare;
o tracţiunea şi scuturarea spaţiilor interosoase şi a degetelor;
o vibrații și neteziri de încheiere.

Masajul suprafeței plantare


- respectă următoarea ordine:
o efleurajul scurt cu podul palmei, cu rădăcina mâinii sau cu pumnul;
o fricţiunile cu faţa palmară a policelui şi a degetelor, cu nodozitățile degetelor sau cu pumnul;
o frământatul musculaturii interosoase;
o tapotamentul se aplică printr-un:
 plescăit cu fața palmară și dorsală;
 tocat cu degetele uşor îndepărtate în mănunchi de nuiele și/sau cu muchia cubitală a mâinii;
 bătătorit cu pumnul.
Articulaţia tibio-tarsiană:
► se masează pornind de pe tendonul lui Achile, pe sub maleola externă până pe faţa dorsală (se pătrunde între
tendoane), apoi, pe sub maleola internă, se revine la tendon;
► după câteva neteziri se trece la mişcările activo-pasive:
- flexie dorsală;
- flexie plantară;
- pronaţie;
- supinaţie;
- mişcări de rotaţie.

Masajul gambei
► se aplică pe toate fețele ei conform succesiunii manevrelor;
- pe faţa anterioară şi anterolaterală netezirea şi fricţiunea au rolul de a activa muşchiul pielos al tibiei;
- presiunile se exercită asupra tibiei şi membranei tibioperoniene;
- grupul muşchilor peronieni se masează plasând policele în şanţul de lângă tibie se pleacă de la maleola externă
către condilul extern al femurului în timp ce degetele opozante parcurg şanţul dintre peronier şi muşchii
posteriori;
- faţa postero – exterioară se masează prin neteziri şi fricţiuni, plecând cu policele de la maleola externă, între
peronier şi muşchii posteriori și cu degetele opozante poziţionate în interstiţiul dintre mușchii gemeni;
- frământatul şerpuit se execută cu policele pe tibie alunecând în sus şi în jos în timp ce degetele opozante cuprind
faţa externă a muşchilor posteriori şi grupul peronienilor; frământatul șerpuit se asociează cu frământatul în val;
- tendonul lui Achile se frământă cu multă suplețe în cută șerpuită cu priză mică și medie;
- ciupiturile se aplică combinate cu pensările și cu stoarcerile;
- tapotamentul se aplică prin tehnica percutatului, plescăitului și tocatului executate tangențial și perpendicular pe
musculatura posterioară, laterală, mediană și evitând fața anterioară reprezentată de structura osoasă a tibiei;
- cernutul și rulatul se execută pe suprafețele laterală, medială și posterioară;
- vibrațiile și netezirile de încheiere vizează toată suprafața gambei.
Masajul genunchiului:
► este adresat ţesuturilor periarticulare şi articulare care uneşte: femurul, tibia, peroneul şi patela/rotula;
► începe cu neteziri pe segmentul distal și proximal al articulației, executate prin neteziri lungi, medii și din ce în ce mai
scurte până se ajunge la încadrarea articulației;
► netezirile asupra genunchiului se fac în spic, de pe capătul proximal al tibiei și de pe muşchiul cvadriceps spre fețele
anterolaterale ale articulației, alternând diferite tehnici executate liniar, circular, în capac sau în stea;
► fricţiunile se execută în acelaşi sens cu netezirile pe suprafețele sacului capsular, insistând prin tehnica policelui și
fârfurilor digitale, fețelor palmare și tenare
=> fața palmară a vârfului mediusului şi indexului pătrund în profunzime pe lângă tendoanele muşchilor flexori,
fricţionând orizontal, vertical şi circular;

22
Curs Masaj Somatic - Centrul BioFocus

=> spaţiul popliteu, datorită caracteristicilor anatomice și fiziologice, se masează întotdeauna superficial numai prin
aplicarea tehnicilor de netezire și ușoare presiuni;
► frământatul se execută în cută șerpuită și în val;
►ciupiturile, pensările și stoarcerile se execută în serii scurte și numai dacă particularitățile patologice și
anatomofiziologice sunt permisive;
► tapotamentul nu este indicat decât asupra țesuturilor sănătoase; în situația aplicării se uzitează numai de tehnicile
executate tangențial și ușor perpendicular (glisaj, periat etc.), evitând rotula;
► mobilizarea rotulei în limitele fiziologice redau suplețea și elasticitatea structurilor aferente;
► vibrațiile și netezirile încheie masajul articular.
Masajul coapsei
► muşchii coapsei se împart în trei regiuni:
- mușchii regiunii anterioare (tensorul fascia lata, croitorul și cvadricepsul);
- muşchii regiunii mediale: adductori, gracilis și pectineu;
- muşchii regiunii posterioare: semimembranos, semitendinos și biceps femural.
Masajul grupului mușchilor regiunii anterioare:
►se aplică mâna dreaptă sub articulaţia genunchiului şi se execută o netezire cu toată suprafaţa palmară, trecând peste
rotulă astfel încât policele să alunece ascendent de la marginea internă a rotulei de-a lungul marginii interne a muşchilor
adductori către spina iliacă antero-superioară;
► netezirile fac trecerea la fricţiuni şi frământat care se vor executa cu fermitate şi prin tehnici variate, întrucât pe coapsa
anterioară musculatura este puternică şi bine conturată;
►tapotamentul se aplică prin tehnicile plescăitului, tocatului și bătătoritului;
►cernutul și rulatul se aplică viguros sau mai lent în funcție de efectele dorite;
►vibrațiile și netezirile vor încheia masajul anterior al coapsei.
Masajul regiunii mediale:
► netezirea se aplică cu toată suprafaţa palmară şi cu policele uşor îndepărtat, urmând linia marginii interne a rotulei şi a
cvadricepsului în timp ce degetele opozante vor cuprinde partea internă a musculaturii coapsei până în plica inghino-
crurală;
►celelalte manevre vor fi executae amplu, energic şi profund, evitând tehnicile puternice şi dure deoarece prin această
regiune trec marile vase sanguine ale membrului inferior, iar pielea este foarte sensibilă.
Masajul posterior al coapsei:
► poziționare:
- pacientul adoptă poziţia culcat în decubit ventral;
- se asigură articulația piciorului prin aplicarea unui rulou;
► netezirile:
- se execută cu suprafaţa palmară a mâinilor pe întreaga regiune posterioară, începând de la fosa poplitee până la
plica fesieră prin mișcări simultane, alternative sau mână după mână;
- se extind pe jumătatea postero-laterală, alunecând cu policele din fosa poplitee pe linia mediană a coapsei, de-a
lungul nervului sciatic, iar cu celelalte degete pe marele trohaner;
- regiunea postero-medială se prelucrează cu neteziri astfel încât policele să urmeze linia mediană a coapsei, iar
degetele opozante să cuprindă musculatura internă;
► întrucât acest segment abundă în ţesuturi musculare se aplică toate manevrele, respectând succesiune și adaptarea
permanentă a intensității și frecvenței lor.
Masajul regiunii fesiere:
► netezirile se aplică ferm prin mișcări simultane, alternative şi mână după mână executate cu toată suprafaţa palmară,
cu rădăcina mâinilor, cu pumnii închişi etc:
- netezirile simultane și alternativeMişcările pornesc din plica fesieră, alunecă peste masa musculară fesieră spre
regiunea lombară, iar apoi lateral spre şolduri;
- netezirile mână după mână se aplică de sub trohanterul mare astfel încât policele urmeză marginea marelui
fesier spre coccis, iar degetele opozante spre spina iliacă postero-superioară;
► fricţiunile se execută ca și netezirile prin tehnici diferite, începând din plica fesieră până în regiunea lombară și
laterală;
► frământatul aplicat energic cu ambele mâini se execută în cută şerpuită, în val și prin rularea pumnilor;
► stoarcerile combinate în permanenţă cu fricţiunile, ciupiturile şi pensările se aplică în scop tonificant;
► tapotamentul, cu excepția percutatului, uzitează de toate celelalte tehnici;
► cernutul face trecerea la manevrele de încheiere: vibrațiile și netezirile.
Masajul articulaţiei coxo-femurale
► este preferabil să se facă din decubit ventral prin tehnicile netezirilor, fricţiunilor şi presiunilor vibrate;
► este mai dificil datorită musculaturii abundente din această regiune (mai ales la femei);
► punctele de acces ale aceastei articulaţii sunt cele situate:
- la inserţia croitorului unde se pătrunde pe partea lui internă prin apăsare şi vibraţie;

23
Curs Masaj Somatic - Centrul BioFocus

- între trohanter şi tuberozitatea ischiatică unde pătrunderea se face aşezând genunchiul pacientului în flexie şi
articulaţia coxofemurală în uşoară abducţie.
► la încheierea masajului membrelor inferioare, înaintea vibrațiilor și netezirilor sau chiar după acestea, se execută
tracțiunile însoţite de scuturări parţiale (numai la nivelul unei articulaţii) sau pe lungimea întregului membru inferior.

MASAJUL PERETELUI TORACIC

► poziționarea pacientului: culcat pe spate (decubit dorsal);


► la bărbaţi se aplică toate procedurile de masaj;
► la femei manevrele și tehnicile de masaj sunt mai limitate datorită glandele mamare care nu pot fi tratate ca și
ţesuturile musculare;
► se desfăşoară pe următorii muşchi:
- pectoralul mare;
- dinţatul mare;
- intercostali.
► netezirile:
- se execută în forma lungă, medie şi scurtă, prin mișcări simultane, alternative sau mână după mână;
- se aplică de pe muşchii costali spre stern, clavicule şi umeri după care se coboară pe părţile laterale până în
regiunea intercostală de unde traseul va fi reluat de două – trei ori;
- pe mușchii pectorali se face în direcţia fibrelor musculare, plecând din capătul sternului spre claviculă, apoi spre
umăr şi în final spre axilă.
► fricţiunile:
- urmează, în general, acelaşi traseu cu al netezirilor, fiind executate cu palmele, cu regiunea palmară a degetelor
sau cu rădăcina mâinilor;
- pe aderenţele apărute după fracturile costale se aplică cu vârfurile degetelor de-a lungul spaţiului intercostal,
urmate de mişcări circulare concentrice cu deplasarea tegumentului, combinându-se eficient cu vibraţiile.
► frământatul:
- datorită stratului subţire de muşchi, frământatul se execută prin mişcări lente;
- uzitează de tehnica în cută, combinată cu cea în val;
► ciupiturile, pensările și stoarcerile se aplică numai bărbaților pe mușchii pectotali;
► tapotamentul, deși nu prea se practică pe această regiune, la femei se poate totuși executa foarte ușor pe bustul
superior printr-un percutat în picătură de ploaie, iar la bărbați cu masă musculară dezvoltată printr-un plescăit și tocat în
mănuchi de nuiele, evitând regiunea cordului şi a glandelor mamare.
► presiunile cu o palmă sau cu palmele suprapuse se exercită cu mare grijă pe stern în ritmul respiraţiei, alternând
faza activă executată pe expiraţie cu faza pasivă pe inspiraţie;
► vibraţiile însoţite de netezirile de încheiere executate ca o mângâiere în succesiune inversă celor introductive
încheie masajul peretelui toracic.
Indicații:
- atrofie musculară;
- insuficienţe respiratorii;
- convalescenţă (după boli ale aparatului respirator);
- anemie.

MASAJUL PERETELUI ABDOMINAL

► abdomenul reprezintă partea trunchiului interpusă între torace şi pelvis;


► peretele abdominal este format din reţeaua celor trei grupe mari de muşchi: drepţi, oblici şi transverşi;
► poziționarea pacientului:
- în decubit dorsal cu genunchii flexați susținuți de un rulou mai mare; ⌠=> relaxarea mușchilor
- capul ușor ridicat. ⌡ abdominali
► netezirea:
- este orientată după sensul circulaţiei de întoarcere venoase şi limfatice;
- se execută simultan ascendent median din hipogastru sau din regiunea subombilicală spre epigastru, ocolind
ombilicul, după care se îndreaptă pe suprafețele subcostale spre fețele laterale, ridică talia, parcurge lungul
şanţurilor iliace spre simfiza pubiană;
- superficială începe din apropierea ombilicului după care se îndepărtează din ce în ce mai mult până la
acoperirea în întregime a peretelui abdominal, sensul mișcării fiind indicat de sensul orar;
- mână după mână, uzitând de tehnici combinate, prelucrează amănunțit fiecare regiune a peretelui abdominal; de
regulă, ele se aplică respectând următorul traseu:

24
Curs Masaj Somatic - Centrul BioFocus

o flancul drept;
o regiunea subcostală dreaptă;
o epigastru;
o regiunea subcostală stângă;
o flancul stâng;
o regiunea inghinală stângă;
o regiunea subombilicală;
o regiunea inghinală dreaptă.
► fricţiunea urmărește:
- traseul în spirală;
- trasee ascendente și descendente;
- trasee arcuite din zona suprapubiană spre flancuri și epigastru;
- traseul intestinului gros:
o colonul ascendent cu intensitate mare;
o colonul transvers cu intensitate medie;
o colonul descendent cu intensitate submedie;
o colonul sigmoid cu intensitate mică.
► frământatul:
- va fi evitat în apropierea axei mediane pentru a nu produce rupturi ale liniei albe sau al musculaturii abdominale,
însă se poate aplica cu o intensitate mai mică;
- se execută mai ferm pe flancuri, intensitatea fiind permanent adaptată la sensibilitatea pacientului;
- este o manevră de bază în masajul anticelulitic, aplicându-se tehnica în cută şi în val în sens longitudinal,
transversal sau oblic.
► stoarcerile combinate cu ciupiturile și pensările întregesc efectele frământatului;
► pensările se aplică pe flancuri, în talie;
► ciupiturile pot aborda țesuturile peretelui abdominal printr-o tehnică modificată, fiind executate foarte aproape de
suparfața abdominală prin apucarea, stoarcerea, ridicarea, rularea sau răsucirea țesuturilor.
► baleajul lent al conținutului abdominal se execută printr-o mișcare înainte cu podul palmei și înapoi cu fața palmară a
degetelor atât în plan medial, cât și în cel lateral;
► vibraţiile şi netezirile uşoare încheie masajul peretelui abdominal.
Idicații:
- stimularea musculaturii organelor abdominale;
- congestia organelor abdominale;
- atonia gastrointestinală;
- constipaţii;
- atrofia musculaturii abdominale;
- periviscerite;
- ptoza organelor abdominale.

MASAJUL MEMBRELOR SUPERIOARE

► poziționarea pacientului:
- culcat în decubit dorsal;
- șezând cu fruntea așezată pe fața dorsală a mîinilor sprijinite pe spătarul scaunului sau pe o banchetă.
► se începe de la extremitatea dorsală spre cea proximală, prelucrând pe rând mâna, antebraţul, braţul şi umărul;
• Masalul mâinii
Masajul degetelor și articulaţiilor interfalangiene:
► netezirile:
- se aplică dinspre vârful degetelor spre articulaţia radio-carpiană;
- se aplică pe fiecare deget în parte pe faţa anterioară, posterioară şi laterală printr-o priză în cleşte (între police şi
index.
► fricţiunile vizează muşchii degetelor, articulaţiile interfalangiene şi metacarpo-falangiene unde exudatele intraarticulare
proemină de obicei dorsal şi lateral.
► frământatul se execută cu priză mică prinzând şi comprimând între police şi index musculatura laterală a falangelor.
► tracțiunile se execută pe fiecare deget în parte;
► vibraţiile și netezirile de încheiere se aplică pe toată suprafața degetelor.
Masajul feţei dorsale a mâinii:
► netezirile:
- se aplică cu faţa palmară a vârfurilor degetelor, cu policele, cu suprafaţa palmară a degetelor sau chiar cu
musculatura tenară

25
Curs Masaj Somatic - Centrul BioFocus

- se execută de la articulaţiiile metacarpo – falangiane spre faţa dorsală a antebraţului.


► fricțiunile:
- se aplică circular arciform cu policele, cu vârful degetelor și cu eminența tenară;
- executate scurt liniar (geluire) în spațiile structurilor osoase urmăresc prelucrarea muşchilor interosoşi, unde se
instalează frecvent atrofii pronunţate.
► frământatul musculaturii interosoase se face prin apucarea fețelor cubitală și radială cu ambele mâini, între police
și degetele opozante, urmată de ridicarea și coborârea simultană și asimetrică a acestora;
► vibrațiile și netezirile se execută cu o intensitate medie și mică.
Masajul feţei palmare:
► aponevrozelor palmare necesită un masaj amănunțit;
► netezirea: se aplică din ce în ce mai apăsat mai ales pe eminența tenară și hipotenară;
► fricţiunea se execută prin tehnici ferme dinspre rădăcina degetelor spre antebraţ;
► frământarea se aplică ca și pe fața dorsală, dar și cu priză mică între police și index pe cele două eminențe, tenară şi
hipotenară;
► tapotamentul nu este obligatoriu însă, de multe ori, plescăitul și tocatul musculaturii palmare întregesc efectele celorlalte
manevre;
► presiunile palmare se aplică din flexia dorsală a mâinii;
► tracțiunea și scuturarea degetelor urmate de o netezire uşoară şi calmantă pe ambele feţe ale mâinii vor încheia
masajul acestui segment.
• Masajul articulaţiei radio-carpiene:
► se face cu neteziri scurte urmate de fricţiuni executate prin tehnica policelui sau în brăţară, după care mâna va fi
susţinută în flexie dorsală pentru a pătrunde cu uşurinţă în ţesuturile articulare, între apofiza stiloidă a radiusului şi
cubitusului;
► balansul mâinii este eficint în masarea formațiunilor anatomice articulare;
► manevrele uzitate sunt netezirile combinate fricțiuni și vibraţii.
• Masajul antebraţului:
► se masează pe toată lungimea şi pe toate feţele, urmărind traiectul muşchilor extensori şi flexori;
► netezirile:
- constau din alunecări simultane, alternative şi mână după mână aplicate de la articulaţia radio-ulnară până
deasupra cotului;
- se execută prin tehnici diverse adaptate particularităților anatomice și fiziologice ale antebrațului;
► fricţiunile se exercită circular şi liniar în lungul tendoanelor şi pe faţa cărnoasă;
► frământatul se raportează întotdeauna la structura şi sensibilitatea ţesuturilor, fiind executat cu vârfurile degetelor, în
cută şerpuită sau circular cu o singură mână;
► stoarecerile combinate cu ciupiturile și pensările se execută uşor pe grupul de muşchi extensori şi flexori;
► tapotamentul este mai redus, fiind aplicat numai pe fața exterioarp prin tehnica percutatului, plescăitului și rareori printr-
un tocat în mănuchi de nuiele;
► rulatul şi cernutul sunt nelipsite din masajul antebraţului; el se execută din unghiuri diferite pentru a cuprinde toate
suprafeţele antebraţului
► vibrațiile și netezirile liniştitoare cu efect relaxator, calmant încheie masajul acestui segment.
• Masajul articulaţiei cotului:
► poziționare: în flexie;
► netezirile:
- se aplică ascendent dinspre regiunea cubitală spre umăr;
- se execută circular cu policele, în stea, în cupă/capac etc.
► fricțiunile:
- se aplică pe faţa posterioară a capsulei articulare, pătrunzând spre interior cu faţa palmară a degetelor, de-a
lungul epicondilului extern şi intern;
- cu policele aplicat pe marginile olecranului şi cu degetele opozante în plica cotului spre faţa externă şi internă;
- pe faţa anterioară, fricţiunile cu policele pătrund în plica cotului printre tendoane.
► vibrațiile și netezirile vor încheia masajul acestei regiuni.
• Masajul braţului:
► interesează trei grupe de muşchi: bicepsul împreună cu brahialul anterior, tricepsul şi deltoidul
► începe cu tricepsul, cel mai afectat în urma proceselor osoase inflamatorii, traumatismelor sau în urma inactivităţii care-l
atrofiază;
► netezirea:
- maseurul susţine pe antebraţ membrul superior al pacientului aflat în flexie în timp ce cealaltă mână cuprinde
masa musculară a tricepsului, netezind cu policele şanţul bicipital extern, apoi pe marginea posterioară a
deltoidului până la axilă, unde se întâlneşte cu celelalte degete care au parcurs şanţul bicipital intern;
- bicepsului se face cu suprafaţa palmară în timp ce policele va urma traiectul şanţului bicipital intern, iar degetele
opozante traiectul şanţului bicipital extern, ascendent spre partea internă a umărului;

26
Curs Masaj Somatic - Centrul BioFocus

- urmează trecerea degetelor mari pe marginea anterioară a deltoidului spre axilă la întâlnire cu celelalte degetele;
- după netezirile uşoare se trece la netezirile scurte şi apăsate pe muşchii biceps, triceps şi deltoid;
- deltoidului a cărei masă musculară este împărţită printr-un interstiţiu în două părţi, externă şi internă, se face
separat pe fiecare:
o partea internă se masează ascendent de la jumătatea braţului până la acromion, aplicând policele pe
mijlocul muşchiului în timp ce degetele opozante vor masa partea anterioară;
o faţa externă se masează cu mâna stângă din treimea inferioară a muşchiului către scapulă.
► fricţiunile:
- se execută liniar prin geluire şi prin mişcări scurte circular-arciforme pe acelaşi traict cu netezirile;
- combinate cu vibraţiile vor fi mai puţin dureroase şi vor genera efecte mai bune.
► frământatul:
- început cu tricepsul şi cu bicepsul, extinzându-se mai întâi pe faţa internă, apoi pe cea externă a deltoidului;
- este executat circular, între police şi degetele opozante, cu vârfurile degetelor, în cută şerpuită, în val sau chiar
prin stoarcere.
► tapotamentul:
- evită fața anterioară/interioară a brațului;
- se execută prin tehnica plescăitului, tocatului (mănuchi de nuiele) sau, dacă masa musculară este dezvoltată,
prin bătătorit cu suprafața palmară, ori în cupă.
► cernutul şi rulatul sunt manevre nelipsite din masajul segmentelor cilindrice; ele se aplică cu multă eleganţă, bine
ritmate, fără ezitări şi perfect adaptate topografiei braţului.
► vibrațiile și netezirile uşoare mână după mână, alternative şi simultane vor încheia masajul.
• Masajul umărului:
► netezirile:
- se aplică ascendent prin mișcări scurte şi dese, care vor contura muşchiul deltoid, prelungindu-se apoi pe
clavicule spre torace, în sus spre gât şi posterior spre omoplat;
- evaluează musculatura împărţită în: muşchiul deltoid, muşchiul supraspinos/subspinos şi muşchiul pectoral:
o masarea muşchiului deltoid a fost deja prezentat la masajul braţului;
o muşchiului supraspinos/subspinos începe cu netezirile executate cu vârfurile degetelor, făcând trecerea
treptată la fricţiunile circulare sau liniare (prin geluire);
o frământatul se executată cu priză mică sau medie;
o muşchii pectorali se masează prin neteziri şi fricţiuni caracterizate fie printr-o geluire scurtă cu suprafaţa
palmară a degetelor, fie prin mişcări circulare adaptate la topografia şi sensibilitatea lor.
o frământatul musculaturii pectorale se face prin tehnica în cută şerpuită şi în val.
► Plescăitul cu faţa palmară a degetele, tocatul în mănunchi de nuiele se combină cu frământatul şi fricţiunile.
► Vibraţiile şi netezirile uşoare vor încheia masajul umărului.
► la sfârşitul masajului membrelor superioare se execută, înaintea manevrelor de încheiere (vibrații și neteziri), tracțiunile
globale sau, după caz, segmentare; aceste manipulări se fac în axul longitudinal, orizontal sau vertical al umerilor, ele fiind
în măsură să conserve echilibrul funcţional al articulațiilor sau segmentelor membrului superior.
► dacă durata destinată masării membrului superior este scurtă, manevrele principale se vor aplica pe toată lungimea lui,
iar la nevoie se va renunţa la prelucrarea amănunţită a degetelor şi mâinii.

MASAJUL GÂTULUI ŞI CEFEI

► vizează cele două regiuni ale sale: anterioară şi posterioară;


► masajul regiunii anterioare ale gatului (zona delimitata lateral de muschii sternocleidomastoidieni) este mai delicat
deoarece aceasta prezinta structuri sensibile precum traheea si vena jugulara, iar din acest motiv trebuie evitat.

Masajul regiunii posterioare a gâtului:


► poziționarea pacientului:
- culcat facial, cu fruntea rezemată pe dosul mâinilor, pe un suport moale sau în degajarea specială a banchetei;
- șezând pe scaun cu fruntea pe mâinile aflate în sprijin pe spătarul scaunului sau pe banchetă;
► netezirea: se face prin alunecări uşoare simultane, alternative şi mână după mână, pornind din spatele urechii și de la
nivelul inserţiei muşchilor cefei pe osul occipital de unde se coboară paravertebral la baza gâtului şi spre umeri, de unde
se alunecă ascendent pe fețele laterale ale gîtului în poziția inițială.
► fricţiunea:
- se aplică pe toată întinderea cefei cu mişcări circulare/lineare executate cu policele, cu vârful degetelor, dar și cu
alte suprafețe ale mâinii. Pe regiunea mijlocie a cefei şi în partea inferioară, între omoplaţi şi umeri, se execută
fricţiunile cu podul palmelor, cu rădăcina mâinilor şi cu pumnii; de regulă aceste mişcări se aplică în trei cicluri,
însă – în funcţie de scopul urmărit – se poate insista mai mult;
- se aplică numai în sens descendent.

27
Curs Masaj Somatic - Centrul BioFocus

► frământatul:
- se aplică paravertebral pe partea superioară și mijlocie a mușchiului trapez, la baza câtului;
- se uzitează de tehnica în cută şerpuită şi în val;
► stoarcerile asociate cu ciupiturile și pensările vizează musculatura trapezului;
► tapotamentul este reprezentat de:
- percutatul tangenţial (glisaj) şi perpendicular;
- plescăitul în formă tangențială și perpendiculară la baza gâtului;
- tocatul în mănuchi de nuiele executat cu multă suplețe la baza gîtului.
► tracţiunile sau elongaţiile cervivale se execută în limitele fiziologice ale coloanei vertebrale;
► vibraţiile se execută acoperind toată regiunea;
► netezirea mână după mână, alternative şi simultane încheie masajul acestei regiuni
Indicații:
- descongestionarea reflexă a creierului şi a cefei (datorată activării circulaţiei locale, venoase şi limfatice);
- tratamentul nevralgiilor occipitale;
- cefalee;
- migrene;
- dureri cervicale;
- stres;
- neuroastenie;
- depresie;
- hipertensiune arterială;
- spondiloze și spondilite cervicale.

MASAJUL CAPULUI

► pozițonarea pacientului:
- culcat facial, când se aplică în masajul somatic general extins;
- șezând pe scaun, când se aplică ca masaj special, pacientul sprijinindu-şi bărbia sau fruntea pe mâinile proprii
sau pe un plan de sprijin suficient de înalt sau chiar pe pieptul terapeutului;
► netezirea:
se aplică pe toată întinderea craniului: pe frunte, pe creştet, pe feţele laterale şi pe regiunea posterioară, ţinând
cont de particularităţile anatomice precum şi de influenţele pe care dorim să le exercităm asupra organelor
intracraniene;
- se aplică alunecând din regiunea frunţii spre creştet sau ceafă şi pe părţile laterale:
o palmele se aşează pe frunte cu degetele orientate în sus, uşor îndoite şi depărtate, parcurgând în piaptăn
o suprafaţă cât mai mare a craniului până la ceafă;
o poate fi execută din mijlocul frunţii spre tâmple, din creştet spre părţile laterale şi din creştet spre ceafă; =>
o stare de linişte şi relaxare.
► fricţiunea:
- se execută circular arciform sau în zig-zag cu faţa palmară a vârfurilor degetelor prin mişcări lente sau energice
în limita elasticităţii ţesuturilor subcutanate, presiunea pe planul osos cranian fiind moderată;
- se începe de pe linia mediană a frunţii, iar după câteva execuţii locale, fricțiunile se extind treptat pe toată calota
craniană.
► tragerea uşoară a părului prin strângerea în pumn;
► frământatul se aplică pavilionului extern al urechii;
► percutatul prin pianotare sau în picătură de ploaie, executat cu vârfurile degetelor căzând lent, rar şi elastic, precum şi
bătătoritul suplu cu pumnul semiînchis din apropierea capului se aplică pe întreaga suprafaţă a capului;
► presiunile se exercită pe toată suprafaţa craniană;
► vibrațiile și netezirile se execută la încheiere.
Indicații:
► stimulând circulaţia sanguină şi schimburile nutritive la nivel cranian are loc optimizarea funcţiilor organelor
intracraniene
=> în stările de nelinişte;
=> reduce încordarea nervoasă;
=> în insomnii;
=> în tratamentul durerilor cu caracter nevralgic sau migrenos;
=> în afecțiuni congestive;
=> în afecțiuni reumatice.

C. TEHNICI ORIENTALE

28
Curs Masaj Somatic - Centrul BioFocus

Fundamentarea metodelor orientale de masaj este făcută pe principiile medicinei chinezeşti, potrivit căreia energia chi
circulă în corpat, atât în profunzime cât şi la suprafaţă, pe traiectul unor canale invizibile, numite meridiane.
În general tehnicile orientale nu uzitează de tehnicile masajului occidental, folosind mai mult presiunile aplicate cu
degetele pe punctele determinante de pe traiectul meridianelor. Există peste zece tipuri de masaj oriental şi terapii
bodywork, dintre care cele mai cunoscute sunt: presopunctura, shiatsu, Jin Shin Jzutsu, acupresura psihosomatică Jin
Shin Do, Tao-Inn şi Do-In.

D. METODE ENERGETICE NEORIENTALE

Conform principiilor medicinei extrem orientale, omul este considerat un sistem energetic. Toate terapiile amintite
anterior sunt metode energetice deoarece lucrează asupra energiei ce străbate corpul uman din creştetul capului până la
extremităţile membrelor. Deficitele şi/sau excesele energetice din meridianele principale determină starea de sănătate sau
de boală. Pentru echilibrarea energiei din sistemele de bază în corp există opt subsisteme dintre care Vasul de Concepţie
şi Vasul Guvernor sunt foarte importante în controlul traseului energiei prin organism. Sistemele şi subsistemele transportă
sângele şi energia prin corp.
Pe lângă metodele energetice orientale există și metode energetice care nu sunt fundamentate pe principiile medicinei
clasice chinezeşti. Dintre acestea cele mai importante sunt: reiki, atingerea terapeutică, terapia prin polaritate şi Feeling.

2. MASAJUL MECANIC/INSTRUMENTAL

► se realizează cu ajutorul unor aparate şi dispozitive speciale;


► aceste mecanisme, care oferă o gamă redusă de manevre, cunosc o mare varietate, însă ele nu pot înlocui mâna
omului a cărei adaptabilitate la sensibilitatea şi particularităţile anatomice ale ţesuturilor este inegalabilă;
► avantajele masajului instrumental:
- reglarea amplitudinii şi frecvenţei;
- maseurul nu mai este solicitat de manevrele care se execută cu consum mare de energie (ex: vibraţiile)
► cele mai folosite dispozitive sunt acelea care realizează masajul vibrator, micromasajul şi electromasajul local.

3. MASAJUL UMED

► datorită efectelor benefice ale factorului mecanic şi termic, masajul umed a devenit o metodă terapeutică aplicată tot
mai mult;
► deşi factorul mecanic al masajului umed are o intensitate mai mică decât al masajului manual, el are acelaşi efect;
► coraborarea factorului mecanic cu cel termic şi chiar cu alţi factori adjuvanţi (ex: băi de plante etc.) îmbunătăţeşte
randamentul masajului umed atât în ceea ce priveşte rapiditatea instalării efectelor benefice şi persistenţa lor, cât şi
reglarea imediată a disbalanţei organismului;
► masajul umed poate fi precedat de cel somatic, efectele lor transmiţându-se în egală proporţie, însă efectele masajului
umed constau în special din evaluarea reacţiei dermo-vasculare aflate sub influenţa excitaţiilor termice şi mecanice
specifice acestui masaj;
► în ceea ce priveşte termoreglarea organismului, masajul umed prezintă două zone de reacţie fiziologică:
- o zonă periferică cu caracter poikiloterm, care include tegumentul cu receptorii săi tactili şi termici, ţesutul adipos
şi extremităţile;
- o zonă centrală cu caracter homeoterm în care sunt incluse capul, toracele, abdomenul şi pelvisul.

29

S-ar putea să vă placă și