ACTIUNEA TOXICA A UNOR IONI METALICI

Produsele chimice fac parte din viața noastră de zi cu zi. Toată materia vie și
neînsuflețită este formată din substanțe chimice și fiecare produs fabricat implică utilizarea de
Senzori pentru metale bazați pe electrozi modificați cu azulene pentru testarea apelor 7
substanțe chimice. Multe substanțe chimice pot să contribuie în mod semnificativ la
îmbunătățirea calității vieții noastre, cum ar fi de exemplu: calciul, magneziul, sodiul, potasiu,
etc., atunci când sunt utilizate în mod corespunzător. Alte substanțe chimice sunt extrem de
periculoase și pot afecta negativ sănătatea și mediul. Dintre acestea, metalele grele cum ar fi,
de exemplu, cadmiul, cuprul, mercurul şi plumbul, reprezintă o adevărată amenințare pentru
lumea vie.
Cadmiul (Cd) este un metal toxic cu timpul de înjumătăţire de 10–30 ani, fiind
clasat în lista substanţelor cancerigene în grupa 1 [4, 5]. Principala sursă de
contaminare cu cadmiu este hrana. O boală provocată de cadmiu este boala Itai
Itai, apărută pentru prima dată în Japonia. Expunerea la cadmiu a fost asociată
cu creșterea markerului inflamator de plasmă suPAR (soluble urokinase-type
plasminogen activator receptor) la populație, independent de fumat și boli
cardiovasculare.
Cuprul (Cu) a fost cunoscut de mult timp ca având activitate antimicrobiană
[16]. În boala Parkinson, dereglarea locală a metabolismului de fier în
substantia nigra (SN) pare să fie legată de neurodegenerare, cu o creștere a
concentrației de fier în SN, însoțită de concentrații scăzute de Cu în SN și de
ceruloplasmină și de concentrații crescute de Cu liber, precum și de o activitate
scăzută a feroxidazei în lichidul cefalorahidian [17, 18].
Mercurul (Hg) se află în topul primelor 10 metale toxice, potrivit Organizației
Mondială a Sănătății (World Health Organization). În urma unei intoxicaţii cu
oxid de mercur s-a descoperit că aceste metal toxic se găseşte în splină, creier,
ficat, etc [27]. O sursă de contaminare cu mercur pot fi deşeurile din material
plastic [28, 29], sistemul nervos fiind ținta principală pentru intoxicaţia cu Hg,
dar mercurul mai poate afecta şi rinichii, inima, etc.. Lucrătorii din minele de
aur sunt cei mai predispuşi la intoxicaţii cu mercur [30, 31]. Literatura
britanică prezintă primul caz de intoxicaţie cu mercur la un copil [32].
Autismul este o tulburare de dezvoltare provocată de mercur [33–35].
Plumbul (Pb) este un metal toxic care conduce la boala Parkinson, boli
urologice (renale) [40–42].

Pentru a intelege tema abordata in acest proiect , trebuie sa inteleg ce este o subtanta toxica :

Substanțele toxice sunt acele substanțe care au în compoziție un toxic care este

dăunător mediului înconjurător sau organismului viu cu care vine în contact putând provoca în
anumite doze și moartea acestuia. Știința care se ocupă cu studiul substanțelor toxice se
numește toxicologie. Simbolul prin care se etichetează vasele în care sunt păstrate toxicele
este un craniu cu două oase încrucișate. Multe substanțe pot deveni în funcție de doză toxice
ca de exemplu substanțe absolut necesare organismului într-o doză mare devin toxice
ca vitaminele, sare de bucătărie sau diferite medicamente. Toxicitatea este influențată de doză,
solubitatea toxicului, starea de sănătate, starea imunologică și fiziologică, vârsta, sexul,
greutatea corporală, rezistența ereditară, specia. Exemple de substanțe toxice: arsen, acid
cianhidric, cumarină, scopolamină, stricnină, taliu. O substanță deosebit de toxică este toxina
produsă de unele bacterii ca toxina botulinică, la care doza letală este de 0,0000021 sau toxina
tetanică cu doza letală de 0,000007.

 Cadmiul este elementul chimic cu simbolul Cd și numărul atomic 48. Acest metal

alb-strălucitor este asemănător din punct de vedere chimic cu alte două elemente
chimice din grupa 12, zincul și mercurul. Concentrația medie a cadmiului în scoarța
Pământului este intre 0.1 și 0.5 parți per milion (ppm). Cadmiul este un component
minor în majoritatea minereurilor de zinc, astfel fiind un produs secundar în producția
de zinc. A fost folosit timp de mulți ani ca și pigment și ca material pentru placarea
oțelului, acesta fiind rezistent la coroziune. Utilizarea cadmiului este în general
scăzută din cauza toxicitatii.Cadmiul este un element chimic din grupa metalelor de
tranziție, are numărul atomic 48 și unitatea atomică de masă 112.41. Cadmiul
funcționează în combinații în stare de valență 2, face mulți compuși bivalenți, iar în
cea mai mare parte aceștia sunt anorganici. Simbolul chimic al cadmiului este Cd.
Densitatea cadmiului este de 8,65g/cm3, duritatea 2. Cadmiul are un aspect argintiu
metalic, este un metal moale, ductil, electropozitiv, structura cristalină este
hexagonală, starea de agregare este solidă și este foarte rezistent față de agenții de
coroziune. Cadmiul nu apare în mod natural, principalele minerale de cadmiu sunt
greenochitul (sulfura de cadmiu CdS), având 77% cadmiu, otavitul (carbonat de
cadmiu CdCO3) și monteponitul (oxidul de cadmiu CdO).
 Cuprul (numit și aramă) este un element din tabelul periodic având
simbolul Cu și numărul atomic 29. Acesta este un metal de culoare roșcată, foarte bun
conducător de electricitate și căldură. Cuprul a fost folosit de oameni din cele mai
vechi timpuri, arheologii descoperind obiecte din acest metal datând din 8700 î.Hr. În
stare solidă, de metal, cuprul are culoare roșie-portocalie, aceasta fiind principala
proprietate după care se deosebește de alte elemente. De obicei, majoritatea
compușilor anorganici, dar și organici ai cuprului au o culoare albastră, deși unii pot fi
și verzui sau vernil. Sistemul de cristalizare al cuprului este cubic, cu fețe centrate,
caracterizat prin absența polimorfismului. Cu toate că este un metal, cuprul este,
totodată, un element indispensabil vieții. Se găsește în toate țesuturile organismului,
dar cel mai mult cupru se găsește în ficat, iar cantități mai mici se găsesc și
în creier, inimă, rinichi și mușchi. În ciuda acestor efecte benefice, neasimilarea în
mare măsură a cuprului din organism poate duce la trei boli rare:
Boala Wilson, când organismul nu este în măsură să reglementeze absorbția de cupru
și astfel cuprul se acumulează în ficat;
Boala Menkes, când organismul nu poate face rezerve de cupru, de unde rezultă lipsa
acestuia;
Toxicoza prin cupru (este o boală cu origini necunoscute și foarte rară, mai ales la
copii), când cuprul se adună în ficat.
 Mercurul  este un element chimic reprezentat prin simbolul Hg și care are numărul
atomic 80. De asemenea, mercurul reprezintă unul din cele 6 elemente care sunt
lichide la o presiune și temperatură apropiată de cea a camerei.În tabelul periodic al lui
Mendeleev, acesta aparține blocului d. Un alt element care este întâlnit în aceleași
condiții este bromul. Comparativ cu alte metale, mercurul nu reacționează cu
majoritatea acizilor, cum ar fi acidul sulfuric diluat, deși acizii oxidanți precum acidul
sulfuric și acidul azotic concentrat sau aqua regia îl dizolvă, rezultând sărurile sulfate,
nitrate și clorurile. Reacționează totodată cu pulberea de sulf, utilizată în kitul de
protecție contra scurgerilor accidentale de mercur, pentru absorbirea vaporilor degajați
de acesta. Este întâlnit în natură predominant sub forma cinabrului (sulfură de
mercur). Acesta a fost extras în mod continuu încă din anul 415
 î.Hr. Pigmentul roșu vermilion, forma pură a sulfurii de mercur, este obținut în urma
reacției mercurului (redus din cinabru) cu sulful. Mercurul este utilizat în
interiorul termometrelor, barometrelor, manometrelor, sfigmomanometrelor, lămpilor
fluorescente, precum și în cadrul altor dispozitive. Acțiunea sa toxică a determinat
înlocuirea sa din interiorul termometrelor sau manometrelor, în favoarea alternativelor
precum alcoolul. La nivel mondial, cantitatea totală de mercur este estimată a fi de
334,17 miliarde tone metrice; aproape întreaga cantitate este regăsită
în sedimentele oceanice (98,75%) și în apele oceanice (1.24%), iar restul este conținut
în sol. Sursele naturale de mercur permit pătrunderea acestuia în biosferă ca și gaz,
atunci când exista activitate vulcanică terestră și oceanică, în soluții sau în minereuri.
În urma unor experimente asupra cloroplastelor, s-a demonstrat că ionul metalic
induce peroxidarea lipidelor, pierderea pigmenților fotosintetici și degradează
proteinele;cu toate că mercurul în stare elementara este oxidat rapid în mercur (II) în
interiorul eritrocitelor(care prezintă o afinitate mare pentru substanța în cauză), o mare
parte din acest element chimic absorbit pe cale pulmonară ajunge la creier și pătrunde
în acesta înaintea oxidării, datorita liposolubilității sale. Mercurul inorganic (II) tinde
să se acumuleze în rinichi.
Mercurul este un element otrăvitor, care are tendința de acumulare în corp în decursul
timpului; acționează ca o neurotoxină, distrugând țesutul nervos și cel cerebral.
Intoxicația acută, datorată unor concentrații mari de mercur, provoacă o serie de
tulburări cognitive, comportamentale, senzoriale și motorii.
Expunerea cronică, chiar și la concentrații mici între 0,7–42 μg/m3, au arătat ca și
simptome tremurul, cunoștințe cognitive slabe și tulburări ale somnului.
Pe termen scurt sau lung, expunerea la mercur conduce la tremurat, fluctuații ale
dispoziției, pierderea auzului și orbire , iar factorii aceștia fac ca și cea mai mică
cantitate de mercur să fie periculoasă.
 Plumbul poate cauza probleme grave de sănătate dacă intră în corpul dumneavostră în
cantități prea mari, din apa potabilă sau din alte surse. Poate cauza daune creierului și
plămânilor și poate interveni în producția de celule roșii de sânge care transportă
oxigenul la toate părțile corpului. Cel mai mare risc de expunere la plumb este în cazul
bebelușilor, al copiilor mici și al femeilor însărcinate. Oamenii de știință au făcut
legătura între efectele plumbului asupra creierului și un IQ redus la copii. Adulții cu
probleme la rinichi și cu tensiune mare pot fi afectați de nivele scăzute de plumb mai
mult decât adulții sănătoși. Plumbul se depozitează în oase și poate fi eliberat mai
târziu în viață. În timpul sarcinii, copilul primește plumbul din oasele mamei, lucru
care îi poate afecta dezvoltarea creierului. Plumbul se găsește, în mod obișnuit, într-o
varietate de locuri peste tot în mediul înconjurător. În vreme ce plumbul se găsește
rareori în izvoarele noastre și nu se cunoaște existența vreunor conducte de serviciu
din plumb în sistemul nostru de apă, plumbul poate fi găsit în unele locuințe. În
Portland, plumbul intră în apa potabilă în urma coroziunii (uzurii) materialelor care
conțin plumb din instalațiile casnice. Plumbul poate cauza probleme grave de sănătate
dacă intră în corpul dumneavostră în cantități prea mari, din apa potabilă sau din alte
surse. Poate cauza daune creierului și plămânilor și poate interveni în producția de
celule roșii de sânge care transportă oxigenul la toate părțile corpului. Cel mai mare
risc de expunere la plumb este în cazul bebelușilor, al copiilor mici și al femeilor
însărcinate. Oamenii de știință au făcut legătura între efectele plumbului asupra
creierului și un IQ redus la copii. Adulții cu probleme la rinichi și cu tensiune mare pot
fi afectați de nivele scăzute de plumb mai mult decât adulții sănătoși. Plumbul se
depozitează în oase și poate fi eliberat mai târziu în viață. În timpul sarcinii, copilul
primește plumbul din oasele mamei, lucru care îi poate afecta dezvoltarea creierului.
Plumbul se găsește, în mod obișnuit, într-o varietate de locuri peste tot în mediul
înconjurător. În vreme ce plumbul se găsește rareori în izvoarele noastre și nu se
cunoaște existența vreunor conducte de serviciu din plumb în sistemul nostru de apă,
plumbul poate fi găsit în unele locuințe. În Portland, plumbul intră în apa potabilă în
urma coroziunii (uzurii) materialelor care conțin plumb din instalațiile casnice.