Plante şi produse vegetale cu conţinut de

alcaloizi chinolinici
In plante derivaţii chinolinei au o răspândire limitată. Mult timp se socotea că ei
sunt caracteristici numai pentru arborele de China.
în prezent afară de reprezentanţii familiei Rubiaceae ei au mai fost identificaţi în
specii din Rutaceae, Saxifragaceae, Asclepiadaceae, Asteraceae.
Din această grupă de alcaloizi, importanţă pentru terapeutică prezintă chinina şi
chinidina, remediu specific în tratamentul malariei. Sunt date care indică că biosinteza
acestor alcaloizi porneşte de la triptofan şi monoterpenă. In rezultatul ciclizării
specifice se formează două nuclee (chinolina şi chinuclidina) legate între ele printr-o
punte metilenică.

Arborele de china - Cinchona succirubra Pav. fam Rubiaceae

Se mai folosesc speciile C. calissaya, C. officinalis şi C. ledgeriana.
Etimologie
Cuvântul China este format de la peruanezul antic quina - quina. Aşa se numea
arborele Myroxylon pereira şi seminţele lui. Ce înseamnă aceste cuvinte nu este clar.
Unii asociază quina - quina cu cuvintele scoarţă sau haină. Dublarea rădăcinii
cuvântului în America de Sud exprima o stimă adăugătoare, o înaltă apreciere a
produsului. In Europa în secolul XVII, neînţelegând acest cuvânt au început să-1
despartă: quina in quina, china de china, china chinae. Aşa în I ediţie a farmacopeei
internaţionale s-a introdus forma China; succirubra este de origine spaniolă şi este
formată din succus = suc şi ruber = roşu, deoarece sucul plantei la aer se înroşeşte.
Denumirea "calissaya" provine din vechea limbă a indienilor din Peru (calii-roşu; saya
= formă). Ledgeriana arată la numele autorului Ledger care a reuşit să cultive şi să
obţină plante cu un conţinut corespunzător de alcaloizi, după sustragerea seminţelor
din Peru de către un sluj itor al său.
Descriere
C. succirubra este un arbore veşnic verde, înalt de 10-25 m, cu trunchiul drept,
ramificat de la jumătate, acoperit cu scoarţă brun-cenuşie. Frunzele sunt opuse,
coriace, lucitoare, lat-eliptice, cu marginea întreagă, nervaţiunea penată de culoare
roşietică. Florile roz-violete, pe tipul 5, aromate, grupate în cime terminale. Fructul
prezintă o capsulă biloculară mică cu numeroase seminţe.
Răspândire
Arborii de China sunt originari din Peru, Bolivia, Columbia, Venezuela. Cresc în
păduri umede printre alţi arbori pe pantele răsăritene ale munţilor Anzi, la o înălţime
de 800-3200 m, desişuri masive nu formează. In prezent se cultivă în multe părţi ale
globului, îndeosebi Indonezia şi Africa.
Organul utilizat, recoltare
Ca produs vegetal se foloseşte scoarţa de China - Chinae cortex.
Recoltarea se face de pe arborii de 6-7 ani. Obţinerea produsului se realizează fie
prin sacrificarea arborilor şi decorticarea tulpinilor, ramurilor şi rădăcinilor, fie prin
decorticarea parţială a arborilor în viaţă.

1
 Compoziţia chimică
Scoarţa de China poate să conţină până la 16% alcaloizi, dar valori le obişnuite
sunt cuprinse între 1 şi 10%.
HCO

Au fost izolaţi cea 30 alcaloizi, mai importanţi fiind două perechi de stereoizomeri,
chinina-chinidina şi cinconina-cinconidina. La baza structurii lor chimice stă nucleul
chinolinic legat printr-o punte hidroximetilenică de un nucleu chinuclidinic (rubanol).

în afara taninurilor catehice şi a flobafenelor care dau culoarea roşie caracteristică

scoarţei şi care formează complexe chino-tanice cu alcaloizii, aceasta mai conţine
substanţe de natură triterpenică. Mai important dintre acestea este chionovozida,
heterozida acidului chinovie, care contribuie la imprimarea gustului amar al
produsului.
Alţi constituenţi sunt fitosteroli, amidonul, uleiul volatil.

2
 întrebuinţări
Scoarţa de China este utilizată în dependenţă de natura principiilor active. Taninurile îi
imprimă acţiune tonică şi digestivă pe când alcaloizii determină acţiunea febrífuga. Astăzi
este folosită, în diverse forme galenice (tinctură, extract) numai pentru acţiunea sa tonic-
stomahică. Până la apariţia antimalaricelor de sinteză scoarţa de China şi chinina au fost
singurile remedii contra malariei.
Chinina are acţiune antipirética şi analgezică fiind indicată în stări febrile, gripă,
nevralgii. Determină vasodilataţie şi hipotensiune. Are acţiune ocitocică, în doze toxice
determinând avortul.
Chinidina este indicată în fibrilaţie atrială, tahicardie paroxistică, extrasistole, aritmii.

Plante şi produse vegetale cu conţinut de alcaloizi

izochinolinici.
Un grup mare variat de alcaloizi, care după număr cedează numai celor indolici.
Predecesorii lor în plante sunt aminoacizii fenilalanina şi tirozina. Ei sunt foarte
răspândiţi în lumea vegetală. Cel mai des se întâlnesc în reprezentanţii familiilor:
Papaveraceae, Ranunculaceae, Berberidaceae, Menispermaceae etc.
In dependenţă de gradul de hidratare a heterociclului principal şi de modul de alipire a
inelelor adăugătoare la scheletul izochinolinei acest grup se clasifică în subgrupuri.
In medicină şi-au găsit întrebuinţare reprezentanţii următoarelor grupuri principale:
1 )Derivaţii benzütetrahidroizochinolinei (papaverina, nariutina, narceina,
laudanozina, laudanina).
2)Derivaţii aporfinei (coridina, glaucina, glaucentrina, izotebaina). 3)Derivaţii
fenantridinei (licorina, coculina, coculidina).
5)Derivaţii naftofenantridinei (chelidonina, oxichelidonina, sanguinarina,
oxisanguinarina, heleritrina).
6)Derivaţii de tipul morfinei (morfina, tebaina, oripavina, porfiroxina,
pseudomorfina). 7)Derivaţii de tipul criptopinei (criptopina, criptocavina, protopina,
alocriptopina). 8)Baze bimoleculare eterifícate (alcaloizi de tip curare).

Mac de grădină - Papaver somniferum L.

fam. Papaveraceae
Etimologie
După Wittstein denumirea genului provine de la celticul papa=papă (mâncare pentru
copii) şi latinescul venim = adevărat, aluzie la un obicei vechi de a adăuga sucul acestei
plante în mâncarea copiilor spre a adormi; numele speciei de somniferum ar deriva din
cuvintele latineşti somnus = somn şi verbul fero = a aduce, adică somnifer. Papaver
somniferum este menţionat în lucrările lui Plautus, Virgilius, Ovidius, Plinius şi alţi autori
clasici antici.

4
 99. Papaver
somniferum L. Mac de
grădină

5
 Descriere
Indiferent de varietate, macul de grădină este o plantă erbacee anuală, înaltă de 0,5-
1,5 m, are o rădăcină fusiformă, puţin ramificată. Tulpina sa este erectă, puţin
ramificată, glabră sau cu puţini peri aspri în funcţie de varietate. Frunzele sunt alterne,
netede, moi şi cu nervurile evidente pe partea inferioară. Florile albe, roşii deschise,
liliachii sau purpurii după varietate, mari, terminale şi solitare. Fructul este o capsulă
mai mult sau mai puţin globuloasă, indehiscentă sau deschizându-se la unele varietăţi
prin mici orificii (pori). In interiorul acestui fruct se găsesc pe placente numeroase
seminţe extrem de mici, reniforme, albe sau cenuşii-albăstrii, cafenii sau negricioase.
Răspândire
Macul se cultivă în toată lumea, în diverse clime.
Organul utilizat, recoltare
Ca produs vegetal se folosesc capsulele de mac - Papaveris capita. Recoltarea cu
maşini speciale se înfăptuieşte când majoritatea capsulelor se brunifică. De Ia capsulele
mărunţite se înlătură seminţele şi se usucă la soare.
Compoziţia chimică
Capsulele de mac conţin peste 20 alcaloizi, derivaţi ai izochinolinei din diferite
subgrupuri. Principalii sunt morfina, codeina, tebaina (derivaţii
fenantrenizochinolinei), papaverina, narcotina, narceina (derivaţii benzilizochinolinei).
în cantităţi mai mici au fost identificaţi berberina, protopina etc.

Papaverina

întrebuinţări
Morfina, cel mai puternic analgezic, se foloseşte numai în cazurile în care alte
analgezice rămân ineficace până şi după operaţii grele, în traumatisme violente, forme
avansate de cancer, colici biliare sau renale, pentru a preîntâmpina şocul (Morfină
hidroclorid în soluţie de 1 %; Omnopon - totalul sărurilor clorhidrice de alcaloizi în

6
soluţie de 1 %). Prezintă marele dezavantaj al instalării obişnuinţei după întrebuinţare
repetată (morfinomanie).
Codeina pură sub formă de fosfat este folosită ca antitusiv, datorită efectului său
determinant asupra centrului tusei. Ea intră în componenţa comprimatelor Codterpina,
Pentalgina, Sedalgina etc.
Papaverina hidroclorid (comprimate, supozitoare, soluţie 1 -2%) are efect
spasmolitic asupra musculaturii netede, în deosebi a celei din pereţii vaselor mari
(coronare, pulmonare, artere), mai puţin a celei din peretele intestinal, căile biliare şi
urinare. Ea intră în componenţa comprimatelor Dipasalina, Nicoverina, Bepasal etc.

Rostopască - Chelidonium majus L.

fam. Papaveraceae
Etimologie
Denumirea genului provine de la cuvântul grec "helidonous" (rândunea) şi se
lămureşte prin aceea, că planta începe perioada de vegetaţie cu sosirea rândunelelor şi
se veştejeşte cu plecarea lor în ţările calde.
Descriere
Chelidonium majus este o plantă, care are la exterior tulpina brună-roşietică, iar în
interior - galbenă. Tulpinile au înălţimea până la lm, erecte, în partea de sus ramificate,
goale sau în partea de jos la noduri cu perişori. Frunze alterne, în partea de sus verzi, în
partea de jos - albăstrii, penat-sectate, inferioare peţiolate, cele superioare sesile.
Segmentele frunzelor sunt rotunde sau ovate, cu dinţi rotunjiţi. Florile cu 4 petale
galbene-aprinse, pe pedunculi lungi, grupate câte 3-8 în umbele simple. Caliciul constă
din 2 sepale rotunde, care cad la desfacerea florii. Fructul - capsulă uniloculară în
formă de păstaie.
Răspândire
Planta este răspândită în Europa, Asia, adventivă în America, regiunea atlantică.
Creşte prin locuri umbroase din păduri, tufărişuri, grădini, pe lângă garduri, în jurul
locuinţelor.
Organul utilizat, recoltare
Ca produs vegetal se folosesc părţile aeriene de rostopască - Chelidonii herba, care
se recoltează în timpul înfloririi. Se usucă fară întârziere la 50-60°C.

7
Compoziţia chimică
Părţile aeriene ale plantei conţin 1 -2% alcaloizi, care după structura chimică se clasifică la diferite subgrupuri ale izochinoli
Au mai fost identificate saponozide, flavonoide, acid ascorbic, carotenoide şi acizi
organici. întrebuinţări
Infuzia şi extractele obţinute din rostopască se folosesc în tratamentul afecţiunilor
ficatului şi căilor biliare, papilomatozei laringelui şi intestinelor. Insă administrarea în
cantităţi mari poate avea acţiune toxică constând din iritaţia tubului digestiv, vomă,
respiraţie încetinită.
în medicina populară se întrebuinţează pentru tratamentul icterului, iar sucul
proaspăt de plantă pentru extirparea negilor, prin aplicarea latexului în strat gros.

Mac galben - Glaucium flavum Grantz. fam. Papaveraceae

Descriere
Glaucium flavum este o plantă bianuală cu înălţimea până la 50 cm; toate părţile
plantei conţin suc laticifer.
Tulpina dreaptă, rotundă, ramificată. în primul an de viaţă formează o rozetă de
frunze mari liro-penat-partite, abundent pubescente cu lungimea până la 35 cm.
Frunzele de pe tulpină sunt numeroase, groase, albăstrui, sesile, cele superioare scurte,
ovale, pe margine cu lobii aproape întregi. Florile solitare, în teacă, mari, cu diametrul
de 1,5-3 cm, 4 petale lat-invers-ovate sau aproape rotunde, galbene strălucite, galbene-
închise, mai rar galbene-aurii sau portocalii. Fructul - capsulă în formă de păstaie.
Răspândire
Planta creşte pe malul Mării Negre, la noi este introdusă în cultură.

8
 Organul utilizat, recoltare
Ca produs vegetal se folosesc părţile aeriene de mac galben - Glaucii flavi herba,
recoltate în timpul butonizării şi începutul înfloririi. Compoziţia chimică

Părţile aeriene ale plantei conţin mai mult de 15 alcaloizi din şirul izochinolinei,
totalul cărora constituie până la 4%. Alcaloidul principal este glaucina (până la 2%), se
mai conţin cheleritrina, sanguinarina, protopina etc.
N ----C H
Glaucina
HCO HCO

(XII

întrebuinţări
Produsul vegetal se foloseşte pentru obţinerea preparatului medicamentos cu
acţiune antitusivă Glaucinum hydrochloridum, intră în componenţa Bronholitinei,
Glauventului; spre deosebire de codeină n-are proprietăţi de deprindere.

Macleia - Macleaya microcarpa (Maxim.) Fedde fam.

Papaveraceae
Descriere
Macleaya microcarpa - plantă multianuală. Tulpina puternică, neramificată cu
înălţimea până la 250 cm. Toate părţile verzi ale plantei sunt acoperite cu un strat
albăstriu. Planta conţine suc laticifer galben-portocaliu. Frunzele ovate cu 5-7 lobi
alterne, peţiolate, cele inferioare mari (lungimea până la 25 cm), cele superioare - cu
mult mai mici. Inflorescenţele - panicule lungi până la 40 cm la vârful ramurilor.
Florile au numai sepale, care repede cad, 8-12 stamine, corola lipseşte. Fructul -
capsulă rotundă cu o singură seminţă.
A doua specie M. cordata se deosebeşte prin aceea, că în flori sunt 20-30 stamine,
capsula este de formă lanceolată cu 2-6 seminţe.
Răspândire
Patria plantei este Asia sud-estică. In prezent este introdusă în cultură.

10
Organul utilizat, recoltare
Ca produs vegetal se folosesc părţile aeriene de macleia - Macleayae herba,
recoltate în timpul butonizării, înfloririi şi începutul fructificării. Cea mai înaltă
roadă şi maximum de principii active se conţin în părţile aeriene ale plantelor de 3
ani. Compoziţia chimică
Produsul vegetal conţine alcaloizi din şirul izochinolinei, conţinutul cărora în M.
microcarpa constituie 1%, iar în M.cordata - 0,7%.

OCH Cheleritrina
întrebuinţări
Din părţile aeriene se obţine preparatul medicamentos Sanguiritrina, care
prezintă amestec de sanguinarină şi cheleritrina bisulfaţi. Sub formă de comprimate
este utilizat în tratamentul formei cerebrale a poliomielitei, miopatiei, parezei
faciale. Afară de aceasta sanguiritrina se foloseşte la lecuirea plăgilor şi ulceraţiilor
atone (liniment 1%). Soluţia alcoolo-apoasă (0,2%) se recomandă în tratamentul
otitei, pioreei alveolare.

Drăcilă - Berberís vulgaris L.

fam. Berberidaceae
Etimologie
Denumirea plantei a provenit de la cuvântul arab "berberi" (scoică) şi arată la
forma foliolelor; vulgaris - comun, obişnuit.
Descriere
Berberís vulgaris este un arbust ramificat cu un sistem radicular bine dezvoltat.
Rizomul orizontal de la care pleacă rădăcina principală mare cu numeroase
ramificaţii laterale,

12
cu lemnul galben-aprins. Lăstari numeroşi, drepţi, ramificaţi cu înălţimea de 1,5- 3m.
Tulpinile bătrâne de culoare cenuşie cu scoarţă crăpată, cele tinere-brăzdate, brune-
gălbui sau cenuşii-gălbui. Ramurile cu ghimpi tripartiţi cu lungimea de 2 cm, în
subsuoara cărora se află lăstari scurţi cu fascicule de frunze. Frunzele invers-ovate, pe
margine cu zimţi ascuţiţi, îngustate într-un peţiol scurt, florile în ráceme aplecate din 6
sépale, 6 petale, 6 stamine (toate de culoare galbenă). Fructele-bace roşii cu 2-3
seminţe. Forma fructelor este alungită, rotundă, în formă de prăsadă sau ovată.
Răspândire
Dracilă este specie europeană, răspândită de asemenea şi în Asia. Creşte spontan prin
tufărişuri, la marginea ogoarelor, în locuri însorite sau umbrite. Se cultivă ca arbust
ornamental şi medicinal.
Organul utilizat, recoltare
Ca produse vegetale se folosesc frunzele, scoarţa, fructele şi rădăcinile de dracilă
-Berberidis folia, cortex, fructus et radices.
Frunzele se recoltează în timpul butonizării. De pe tulpini şi ramuri scoarţa se
obţine primăvara, sub formă de jghiaburi sau tuburi înguste, lungi, de pe rădăcini -
toamna. Fructele se culeg toamna, când ajung la maturitatea deplină, prin tăierea
ciorchinelui. Rădăcinile se recoltează toamna târziul. E necesar de lăsat neatinsă măcar
o tufă la fiecare 10 metri pătraţi de desiş. In locul exemplarelor săpate trebuie de sădit
numaidecât fragmente de rădăcini. Spălatul rădăcinilor în apă nu se recomandă,
reieşind din aceea că alcaloidul principal este solubil în apă.
Compoziţia chimică
OCH
Berberina
Frunzele, scoarţa şi rădăcinile conţin alcaloizi din şirul izochinolinei, de natură
protoberberinică. Scoarţele de pe rădăcini conţin până la 10% alcaloizi totali, pe când
cele de pe tulpini cea 2%. Din numărul mare de alcaloizi care au fost izolaţi din
scoarţe, principalii sunt berberina, berbamina şi oxiacantina. Rădăcinile conţin
alcaloizi (2-3%) reprezentaţi de berberina, berberubină, palmatină, columbamină,
iatroricină etc. Fructele conţin glucide, în special glucoza şi fructoza, acid ascorbic,
pectine, acid malic, gume

14
întrebuinţări
 Datorită berberinei produsul vegetal posedă acţiune colagogă, hemostatică, tonică stomahică,
febrifugă, diuretică. Pentru aceste proprietăţi este utilizată în tratamentul icterului, a metroragiilor,
în afecţiuni hepato-biliare (infuzii, tinctură, extract fluid, berbcrină bisulfat). în doze mari berberina
deprimă sistemul cardio-vascular şi scade presiunea arterială.
Palmatina inhibă sistemul nervos central, în special centrul respirator.
Oxiacantina şi berbamina sunt simpatolitice, cu acţiune vasodilatatoare şi hipotensivă.

Ungernie - Ungernia Victoris Vved. fam. Amaryllidaceae

Etimologie
Denumirea este de la numele botanicului F. Ungem Şternberg. Descriere
Ungernia Victoris - plantă multianuală cu bulbi. Bulbii mari (lungimea până la 7-11 cm), ovaţi,
cu diametrul de 7-12 cm, acoperiţi cu solzi peliculari cafenii închişi sau bruni-întunecaţi. Vârful de
jos al bulbului este bine dezvoltat, de la el pleacă rădăcini adventive roze-gălbui, suculente.
Frunzele în două rânduri, suculente, netede, liniare, la vârf bontc, lungimea 20-40 cm, lăţimea 1-4
cm. Ele încep să crească la sfârşitul lui februarie; la mijlocul lunii aprilie ating dezvoltarea maximă,
iar la sfârşitul lui mai începutul lui iunie - încep să se usuce. Peste 2-2,5 luni după aceasta se
dezvoltă floriferul cu înălţimea de 12-30 cm şi care se termină cu o inflorescenţă umbeliformă
aproape unilaterală. Inflorescenţa constă din 2-11 flori aproape regulate în formă de pâlnie, roze-
gălbui sau liliachii.
Răspândire
Planta este un endem al Asiei Mijlocii; creşte pe povârnişuri lutoase moi în regiunea de stepă
uscată a munţilor, la înălţimea până la 2000 metri deasupra nivelului mării.
Organul utilizat,- recoltare
Ca produs vegetal se folosesc frunzele de ungernie Ungerniae victoris folia, care se recoltează în
timpul bunei dezvoltări (lungimea 30-35 cm) până la îngălbenirea lor. în scopul păstrării desişurilor
naturale recoltarea pe unul şi acelaşi loc se efectuează o dată în trei ani.
Compoziţia chimică
Frunzele conţin 0,33-1 % alcaloizi, principalii dintre care sunt galantamina (0,2%), licorina,
galantina, tacetina etc.

16
 Se conţine de asemenea acidul chelidonic; în bulbi - alcaloizi, amidon, mucilagiu, răşini;
în flori - urme de ulei volatil.
întrebuinţări
Galantamina sub formă de bromhidrat se administrează pe cale subcutană sau
intramusculară ca mitotic şi în sechelele poliomielitei. Utilizarea sa se datoreşte, în primul
rând, acţiunii anticolinesterazice şi parasimpatomimetice. Ea potenţează efectul aminofilinei
şi al adrenalinei; favorizează regenerarea şi formarea fibrelor musculare.
A doua specie Ungernia Sewertzowii se deosebeşte prin bulbi alungiţi cu membrane
negre. Din frunze se obţine preparatul medicamentos Licorina hidroclorid, care se prescrie
ca expectorant la procesele inflamatorii acute şi cronice ale plămânilor, bronşilor.

Curara - Curare
Denumire dată extractelor complexe preparate şi folosite de indienii din America de Sud
pentru a-şi otrăvi vârful săgeţilor. Foarte toxice pe cale parenterală, sunt aproape lipsite de
toxicitate administrate per os.
Numele de Curara provine din modificarea denumirilor: "Curareiy", "curari", "Wcorara"
şi"Woorali", date de indigeni acestui produs.
Compoziţia sa diferă de regiune deoarece, după locul de preparare, reţeta este alta.
Această reţetă este cunoscută numai de câţiva iniţiaţi (vrăjitorii triburilor). In piaţă se
deosebesc trei sorturi, după recipientul în care se păstrează:
1) Curara de tub (se foloseşte pentru otrăvirea săgeţilor la vânatul de animale mici);
2) Curara de oală (vânatul de păsări);
3) Curara de bostan (de tâcvă) (cea mai otrăvitoare, la vânatul de animale mari). Astăzi
se ştie, că indiferent de formulă, la baza fiecăreia se află o specie de Strych-
nos, la care se adaugă specii locale de Menispermaceae, Phytolocaceae, Araceae,
Aristolochiaceae şi mai ales de Piperaceae, pentru a intensifica acţiunea toxică şi pentru a
împiedica scurgerea de sânge.
Prepararea curarei din aceste materii prime se face în mod primitiv. Operaţiile în ordinea
desfăşurării lor ar fi: o macerare separată a ingredientelor în apă. Soluţiile ex tractive se
amestecă şi se concentrează pe un foc redus până la consistenţă de sirop. Se filtrează printr-
o pâlnie cu iarbă măruntă. Se adaugă apoi sucul altor plante şi se toarnă în recipientele în
care produsul va fi păstrat şi exportat.
Pentru lipirea otrăvii de săgeţi se adaugă suc laticifer de cauciuc.
Studierea ştiinţifică a Curara s-a început numai în scc.XIX, când a fost izolat primul
alcaloid curarin (1828). Alcaloidul principal tubocurarina a fost izolat numai în 1935 şi este
derivat al bisbenzilizochinolinei.

18
 Datorită mai ales tubocurarinei, curara este o otravă care acţionează asupra legăturii
neuro-musculare (plăci motrice), fapt ce determină o paralizie progresivă a mişcărilor
voluntare. Acţionează şi se elimină repede. Inactivă pe cale bucală. Acţiune histaminogenă.
Se întrebuinţează în terapeutică pentru relaxări musculare (în intervenţiile chirurgicale).

Plante şi produse vegetale cu conţinut de alcaloizi

indolici
9

Indolul se formează la condensarea inelului benzenic cu inelul pirolic.

Este cea mai mare (după număr) grupă de alcaloizi. în prezent se cunosc la 900 de
alcaloizi. Cu toate că ei au fost identificaţi în reprezentanţii a multor familii, în unele din ele
se întâlnesc numai 1-2 specii, care produc aceşti alcaloizi. Excepţie fac familiile tropicale:
Apocynaceae, Loganiaceae.
La speciile din aceste familii au fost identificaţi, ca regulă, alcaloizi cu structură
compusă, la care către nucleul indolic sunt alipite diferite cicle: din 4,5,6 atomi de C. Este
foarte bogată în alcaloizi indolici şi fam. Fabaceae, 63 de reprezentanţi ai căreia conţin
alcaloizi, însă cu structură simplă.
Biosinteza alcaloizilor indolici porneşte de la aminoacidul a-triptofan. Alcaloizii indolici
sunt foarte toxici, de aceea întrebuinţare în medicină şi-au găsit în număr limitat.

Cornul secării - Secale cornutum

Cornul secării - micoză, produsă de Claviceps purpurea (Fries) Tulasne, fam.
Clavicepitaceae.
Etimologie
Denumirea genului "claviceps" este formată de la cuvântul latin "clava" Obold, agrafă) şi
"ceps" (cap) şi arată forma corpurilor sporifere ale ciupercii. Denumirea speciei "purpurea"
(roşu, purpuriu) caracterizează culoarea lor. Denumirea produsului "Secale