Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Un atacant (în roşu) a depăşit doi fundaşi (în alb) şi se pregăteşte să şuteze la poartă.
Fotbalul este un sport de echipă ce se dispută între două echipe alcătuite din 11 jucători
fiecare. Se joacă cu mingea pe un teren dreptunghiular, acoperit cu iarbă, cu câte o poartă
la fiecare capăt. Scopul jocului este de a înscrie goluri introducând mingea în poarta
adversarului. În afara portarului, ceilalţi jucători nu se pot folosi de mâini pentru a
manevra mingea. Caştigătorul meciului este echipa care a înscris mai multe goluri la
încheierea partidei. De multe ori este cunoscut şi sub numele de soccer, întrucât cuvântul
fotbal se referă şi la alte sporturi asemănătoare (fotbal american, fotbal australian)
Originile fotbalului se află undeva în urmă cu peste 2000 de ani. În 2004, forul ce
guvernează acest sport la nivel mondial FIFA (Fédération Internationale de Football
Association [1] a recunoscut China ca fiind locul de naştere al fotbalului. În jurul anului
200 î.e.n. chinezii jucau un sport asemănător numit cuju. Regulile au evoluat cu timpul,
astfel ajungându-se la sportul practicat astăzi.
În primăvara anului 2001, FIFA informa că peste 240 de milioane de oameni joacă
regulat fotbal, în peste 200 de ţări de pe întreg globul. Regulile sale simple şi
echipamentul redus şi ieftin, necesar practicării fotbalului au contribuit, fără îndoială, la
creşterea popularităţii sale. În multe zone ale lumii, fotbalul naşte pasiuni enorme şi joacă
un rol foarte important în viaţa fanilor, a comunităţilor locale şi chiar a naţiunilor; este
deseori numit cel mai popular sport din lume. Este recunoscut în multe ţări drept: sportul
rege.
Natura jocului
Un portar plonjând să oprească mingea ce se indreaptă spre poarta sa.
Fotbalul se joacă după un set de reguli, cunoscute sub numele de Legile Jocului. Acestea
sunt dezvoltate în continuare:
Două echipe de câte 11 jucători fiecare încearcă să lovească o minge rotundă (mingea de
fotbal), cu scopul de a o introduce în poarta adversă. Echipa care înscrie mai multe goluri
până la finalul jocului este declarată câştigătoare; dacă ambele echipe au marcat acelaşi
număr de goluri, meciul este considerat egal. Una din primele reguli este reprezentată de
interzicerea atingerii intenţionate a mingii cu mâna în timpul jocului (excepţie fac
portarii). Singura dată când jucătorul se poate folosi de mâini este atunci când aruncă de
la margine (execută un aut). În rest, jucătorii se pot folosi de orice parte a corpului pentru
a direcţiona mingea.
Jucătorii se pot apropia de poarta adversă astfel: prin dribling (alergarea cu mingea la
picior); prin pasarea mingii între coechipieri; şi prin şutarea acesteia spre poartă. Jucătorii
adverşi pot recupera mingea prin interceptarea unei pase sau prin deposedarea
adversarului. Contactul fizic este limitat.
Tactici
Legile jocului nu impun o altă poziţie ocupată în teren de vreun jucător, in afara celei de
portar. De-a lungul timpului au apărut o serie de poziţii specifice. Acestea sunt:
Aceste poziţii sunt împărţite la rândul lor, după timpul petrecut de un jucător într-o
anumită parte a terenului de joc. De exemplu, există fundaşi centrali, sau mijlocaşi
stânga.
După cum am mai spus, aceste poziţii nu sunt restricţionate de reguli, iar fotbaliştii sunt
liberi să-şi schimbe poziţiile în timpul jocului. Acest lucru se aplică şi portarilor, care deşi
în marea majoritate a timpului se află în preajma porţii proprii, pot participa oricând la
jocul ofensiv al echipei. Cele mai întâlnite cazuri sunt la loviturile libere sau la cornere.
Regulile jocului
Istorie si evoluţie
Regulile jocului au fost conturate la mijlocul secolului XIX pentru a standardiza regulile
unei mari varietăţi de jocuri asemănătoare, jucate în şcolile din Marea Britanie. Regulile
Cambridge, asemănătoare cu cele de astăzi, au fost create la Colegiul Trinity din
Cambridge, în 1848, la o întâlnire a reprezentanţilor mai multor colegii: Colegiul Eton,
Şcoala Harrow, Şcoala de Rugby, Colegiul Winchester şi Şcoala Shrewsbury. Dar ele
erau departe de a fi nişte reguli universale. În anii 1850, s-au format multe cluburi,
independente de şcoli sau universităţi, care jucau diferite forme de fotbal. Multe foloseau
propriile lor reguli, cel mai bun exemplu fiind clubul Sheffield F.C. (format din foşti
elevi ai Scoala Harrow). Acesta a luat fiinţă în 1857, iar regulile create de ei au dus la
formarea Federaţiei de Fotbal Sheffield & Hallamshire, în 1867. În 1862, John Charles
Thring de la Şcoala Uppingham a creat un alt set de reguli des folosit.
Aceste eforturi au condus la înfiinţarea Federaţiei de Fotbal (FA) în 1863, care s-a
întrunit pentru prima dată în dimineaţa zilei de 26 Octombrie 1863, la Freemason's
Tavern din Great Queen Street, Londra. Singura şcoală ce a fost reprezentată la această
întrunire a fost Şcoala Charterhouse. Freemason's Tavern a fost locul de întâlnire al
Federaţiei pentru încă 5 întrevederi, între Octombrie şi Decembrie. În timpul acestora a
luat naştere primul set cuprinzător de reguli. La ultima întâlnire, primul trezorier al FA,
care era reprezentantul Blackheath şi-a retras clubul din FA, din cauza excluderii din
regulament, la întâlnirea precedentă, a doua reguli de bază: prima era cea care permitea
alergarea cu mingea în mâini şi a doua, posibilitatea împiedicării adversarului prin lovirea
sa în "fluierul piciorului, prin tragere, sau prin ţinere. Alte cluburi englezeşti de rugby au
urmat exemplul şi nu s-au înscris în FA. Dar în 1871, ele au format Federaţia de Rugby
(Rugby Football Union). Cele 11 cluburi rămase în FA, sub conducerea lui Ebenezer
Cobb Morley au ratificat primele 14 reguli ale jocului. În ciuda acestora, clubul Sheffield
a continuat să joace după propriile-i reguli, până în anii 1870.
Astăzi regulile jocului sunt stabilite de International Football Association Board (IFAB).
Aceasta a luat fiinţă în 1886 după o întâlnire a Federaţiei Engleze de Fotbal, a Federaţiei
Scoţiene de Fotbal, a Federaţiei Galeze de Fotbal şi a Federaţiei Irlandeze de Fotbal în
Manchester.
Prima ligă de fotbal a fost creată în Anglia, în 1888 de preşedintele clubului Aston Villa,
William McGregor. Formatul iniţial conţinea 12 echipe din centrul şi nordul Angliei.
Federaţia Internaţională de Fotbal FIFA, s-a format la Paris în 1904, iar reprezentanţii săi
au hotărât să adopte regulile create de IFAB. Popularitatea crescândă a jocului a condus
la unirea reprezentanţilor celor două federaţii (FIFA si IFAB). Astăzi, conducerea
acestora este formată din 4 reprezentanţi FIFA şi câte 1 reprezentant al fiecărei federaţii
britanice.
Aplicabilitatea regulilor
Legile principale ale jocului sunt în număr de 17. Aceleaşi legi se aplică la toate nivele
fotbalistice, chiar dacă prefaţa regulamentului permite federaţiilor naţionale să modifice
anumite pasaje pentru diverse categorii (juniori, seniori, femei, etc.) Pe lângă cele 17 legi,
numeroase alte decizii şi directive IFAB contribuie la reglementarea jocului de fotbal.
Legile pot fi găsite pe site-ul oficial al FIFA.
Jucători şi echipament
Fiecare echipă este alcătuită din maxim 11 jucători (excluzând rezervele), dintre care
unul trebuie să fie portarul. Regulile spun ca minimul de jucători acceptat într-o echipă
este de 7. Există o varietate de poziţii în care jucătorii sunt amplasaţi de către un
antrenor/manager, acestea nefiind prevăzute în regulamentul fotbalistic.
Fiecare echipă trebuie să desemneze un portar. Acesta este singurul căruia i se permite să
atingă mingea cu mâinile. Totuşi, nici el nu are voie să facă acest lucru în afara suprafeţei
de pedeapsă (careul de 16 metri) din faţa porţii sale.
Echipamentul de bază al jucătorilor este format dintr-un tricou, pantaloni, ciorapi
(jambiere) şi apărătoare. Jucătorilor le este interzis să poarte altceva ce ar putea fi
periculos pentru ei sau pentru alt jucător (inclusiv bijuterii sau ceasuri).
Un anumit număr de jucatori pot fi schimbaţi în timpul unui joc. Numărul maxim de
înlocuiri, în meciurile internaţionale şi la nivel de ligi naţionale, este de 3. La alte nivele
acest număr poate varia. Motivele cele mai întâlnite ce cauzează o schimbare sunt
accidentările, oboseala, schimbările tactice sau tragerile de timp pe final de joc. La
nivelul seniorilor, un jucător înlocuit nu poate reintra în joc.
Oficiali
Un joc este condus de un arbitru. Acesta deţine "întreaga autoritate de a pune în aplicare
Legile Jocului, în concordanţă cu meciul la care a fost delegat" (Legea 5), iar deciziile
sale sunt finale şi indiscutabile. Arbitrul este ajutat de 2 arbitri asistenţi (popular denumiţi
tuşieri). În jocurile disputate la cel mai înalt nivel există şi un al patrulea oficial. Acesta îl
poate înlocui pe arbitru în cazul în care acesta se află în imposibilitatea de a mai conduce
meciul.
Terenul de joc
Lungimea terenului de joc, în cadrul meciurilor oficiale trebuie să fie cuprinsă între 100-
110 m, iar lăţimea, între 64-75m.
Terenul de joc are şi alte delimitări, abordate în articolul special dedicat acestuia.
Timpul
Un meci obişnuit de fotbal este alcătuit din 2 perioade de timp (reprize) de câte 45 de
minute fiecare. Pauza dintre ele este de obicei de 15 minute.
Prelungirile
Arbitrul este cel care cronometrează meciul. El trebuie să aproximeze cât timp se pierde
cu schimbările, cu asistenţa medicală oferită jucătorilor accidentaţi, cu avertizarea şi
eliminarea jucătorilor, cu tragerile de timp, etc. Când există astfel de evenimente, arbitrul
hotărăşte prelungirea reprizei; durata cu care se prelungeşte rămâne la latitudinea
arbitrului şi doar el stabileşte când fluieră încheierea reprizei. Nu există alţi oficiali care
să cronometreze meciul, deşi arbitri asistenţi pot purta ceasuri, iar la nevoie îl pot ajuta pe
"central". În meciurile la care există şi arbitru de rezervă, acesta este înştiinţat de arbitru
cu câte minute se va prelungi meciul, iar el indică jucătorilor şi spectatorilor numărul de
minute, ridicând o tabelă pe care stă scris acest număr.
În competiţiile în care se joacă două manşe (fiecare tur presupune ca echipele să joace 2
meciuri între ele) se poate utiliza aşa-numita regulă a golului marcat în deplasare în cazul
în care echipele se află la egalitate pe totalul celor două manşe. În cazul în care echipele
sunt egale şi la numărul de goluri marcate în deplasare, există 2 variante: ori se trece la
executarea loviturilor de departajare, ori meciurile se consideră încheiate la egalitate şi se
dispută un nou meci (rejucare).
La sfârşitul anilor '90, IFAB a experimentat diferite metode de a evita stabilirea echipei
învingătoare prin executarea loviturilor de departajare. Acest mod de a pierde un meci
este foarte neplăcut pentru orice club.
Golul de aur a fost folosit la Campionatul Mondial din 2002 (Coreea de Sud-Japonia), iar
golul de argint la Campionatul European din 2004 (Portugalia).
Comportamentul nesportiv poate apărea oricând, atât la jucătorii aflaţi pe gazon, cât şi la
rezerve. Faptele ce conduc la un astfel de comportament sunt considerate a fi împotriva
spiritului jocului şi se pedepsesc cu cartonaş galben sau cu cartonaş roşu (eliminare).
Avantajul
Avantajul presupune ca arbitrul să permită continuarea jocului (să nu-l oprească) chiar
dacă la un moment dat se produce o "infracţiune" împotriva unei echipe. Acest lucru se
intâmplă doar dacă acea echipă poate beneficia de nesancţionarea greşelii adversarului.
Dacă nu se profită de avantajul lăsat, arbitrul poate reveni asupra deciziei şi poate
întoarce faza la momentul iniţial, acordând lovitură liberă. Timpul scurs între acordarea
avantajului şi revenirea la faza premergătoare nu poate depăşi 4-5 secunde.
Chiar dacă se utilizează această clauză a avantajului, la prima întrerupere a jocului,
arbitrul poate sancţiona (dacă este necesar) jucătorul ce a comis faultul (gestul nesportiv).
Ofsaidul
Foruri conducătoare
Forul internaţional, recunoscut, ce guvernează fotbalul (şi jocurile asociate acestuia, cum
ar fi futsal şi fotbal pe plajă este FIFA (Fédération Internationale de Football
Association). Cartierul general al FIFA se află la Zurich, Elveţia.
Numeroasele federaţii naţionale se află sub jurisdicţia acestora. Ele sunt afiliate atât la
FIFA, cat şi la confederaţia corespunzătoare continentului din care provin.
Cea mai mare competiţie internaţională în fotbal este Campionatul Mondial de Fotbal,
organizat de FIFA. Această competiţie se desfăşoară o dată la 4 ani. Peste 190 de echipe
naţionale participă în turneele de calificare cu scopul de a obţine un loc la turneul final.
Acesta este alcătuit in acest moment din 32 de echipe (numărul lor a crescut de la 24 în
1998) şi se desfăşoară pe parcursul a patru săptămâni. Următorul Campionat Mondial va
avea loc în 2010, în Africa de Sud.