Sunteți pe pagina 1din 2

Ce este abuzul emoțional și cum arată el?

Ce știm despre abuzul emoțional și cum arată acesta? Mult prea puține persoane cunosc, din păcate,
indicatorii acestui tip de abuz, știu să îi identifice și să ia măsuri din timp pentru a se proteja în fața sa.

Cel care a experimentat de la o vârstă timpurie abuzul, cel mai adesea se va identifica la vârsta
maturității fie cu rolul agresorului. fie cu cel al victimei abuzului, fie va pendula între rolul de agresor și
victimă, acest tip de relații abuzive fiind întreținute la nivel inconștient de către toți cei implicați. Acest
tip de relaționare poate fi întâlnit între membrii familiei de origine, în cea de cuplu, cu copiii, la servici,
cu un prieten/ă , iar la o analiză mai atentă, persoana poate constata că se află chiar în mai multe relații
de acest tip simultan, acestea arătând precum niște variațiuni ce continuă să se repete pe aceeași
temă ...

Abuzul ajunge să devină un tipar familiar, persoana în cauză atrăgând în mod inconștient în viața sa
exact acele situații și tipologii de persoane alături de care va retrăi scenariul abuzului.

Toleranța la abuz este uneori atât de ridicată, încât victima conștientizează toxicitatea relației în care se
află destul de târziu, când deja s-a escaladat către alte tipuri de abuz, precum cel verbal sau fizic ...

Abuzul emoțional sau ” rana care nu sângerează ” se bazează pe aspectul de putere și control și îmbracă
numeroase forme precum:

- neglijarea nevoilor personale și încălcarea constantă a granițelor celui abuzat;


- deciziile în relație sunt luate aproape unilateral de către abuzator ;
- exploatarea financiară, sexuală ori referitoare la activitățile casnice ;
- critică excesivă, ridiculizare, minimalizarea și ignorarea calităților și reușitelor, jigniri;
- controlarea relațiilor cu familia, prietenii sau colegii de servici, a vestimentației, bugetului,
timpului, profesiei, putând merge până la izolarea victimei;
- șantaj emoțional și un întreg arsenal de strategii menite să manipuleze emoțional victima:
a) ” dacă mă iubești faci asta / dacă îmi ești prieten.../ te părăsesc dacă nu faci .../ o să pățesc
ceva dacă ...”
b) aplicarea ” tratamentului tăcerii ” – abuzatorul ignoră victima sau chiar dispare din viața sa
( „ghosting „ ) fara a da nici un semn o perioadă, pentru a o pedepsi atunci când nu i-a făcut
pe plac. Este practic un abandon emoțional repetitiv, deosebit de traumatizant;
c) ” gaslighting ” , o forma de manipulare psihologică subtilă prin care abuzatorul caută să
vulnerabilizeze victima inducându-i o stare de confuzie, negând, distorsionând și
minimalizând realitatea abuzului pe care ea îl trăiește, aceasta ajungând să se îndoiască de
propriile percepții și raționamente:
” Iti place să exagerezi, să dramatizezi / ești prea sensibil/ă / o fac pentru binele tău / nu am
afirmat asta! / tu ai început / tu ești de vină / dacă nu mă provocai ... ” etc.
- terorizarea victimei, o formă gravă de abuz emoțional, ce constă în inimidare, amenințări,
hărțuire și merge până la violența fizică.

Ce poți face dacă te afli într-o relație abuzivă? În primul rând să fii cât se poate de sincer/ă cu tine, să
accepți că lucrurile au scăpat de sub control și că ai nevoie de ajutor!
Observă ce trăiești cu adevărat în respectiva relație și cum te face ea să te simți? Victimele abuzului
emoțional se confruntă adesea cu stări de depresie, anxietate, irascibilitate, instabilitate emoțională,
vinovăție, confuzie, scăderea stimei de sine, insomnii, coșmaruri repetate, stare fizică proastă fără să
existe un diagnostic medical etc.

Genul acesta de probleme au rădăcini profunde și nu se rezolvă ” de la sine ” , la o discuție cu un prieten,


nici îngropându-te în profesie sau dependențe, ci printr-o muncă asumată alături de un psihoterapeut
care știe să te ghideze în acest proces de auto-vindecare și transformare.

Ce te mai ajută? Să te auto-educi, să înțelegi foarte clar ce este abuzul emoțional și să îți asumi
contribuția proprie la această situație! Să accepți să fii abuzat este un comportament învățat, dar vestea
bună este că orice învăț are și dezvăț, iar puterea personală nu a stat niciodată, de fapt, în mâinile
altcuiva, ci ai oferit-o de bună voie!

Caută să analizezi cum, fără să îți dai seama, chiar tu ai permis să fii abuzat/ă și să învață să pui limite și
granițe foarte clare și sănătoase în toate relațiile tale!

Evident că, atunci când vei începe să faci asta, vei avea parte de o sumedenie de strategii de manipulare
din partea abuzatorului care va simți că începe să piardă controlul situației, însă depinde de tine să
rămâi cu fermitate pe poziții ! Dacă cel/cea în cauză va căuta să îți inducă sentimente de vinovăție prin
tot felul de tertipuri, amintește-ți că abuzul nu are nici o legatură cu iubirea, prietenia sau loialitatea față
de o persoană, ci doar cu nevoia de control, iar o relație inter-umana sănătoasă are la baza valori
sănătoase, precum încredere, respect și receptivitate față de nevoile, limitele și idealurile celuilalt,
onestitate, iar rezolvarea problemelor ar fi firesc sa se facă prin intermediul comunicării asertive,
nicidecum prin abuz!

S-ar putea să vă placă și