UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

Catedra: Informatica şi Optimizare Discretă

APROB: şef catedră, conf. dr

S.Cataranciuc___________
"__" __________________ 2008

Sarcină pentru teza de licenţă

Student: Bodrug Viorica Tudor , ILMA 51, Informatică şi Limbi Moderne

Aplicate

Tema: Colorarea Stratificată a Unui Hipergraf şi Aspectele Psihologice Ale

Acesteea

Obiective teză:

1. Efectuarea unui studiu asupra colorării stratificate a hipergrafelor;

2. Studierea funcţiei Grundy;

3. Studiul şi analiza a unui abstract simplicial complex;

4. Însuşirea utilizării corecte a culorii;

5. Aspectele psihologice ale acesteea.

6. Elaborarea unei programe de colorarea a hipergrafelor stratificate cu ajutorul

limbajului de programare delphi.

2
ADNOTARE

la teza de licenţă: „Colorarea Stratificată a Unui Hipergraf şi Aspectele

Psihologice Ale Acesteea” a studentei grupei ILMA-51, specialitatea Informatică
şi Limbi Moderne Aplicate, Bodrug Viorica.

Cuvinte cheie: Colorarea hipergrafurilor, abstract siplicial complex,

algoritmul colorării hipergrafurlior stratificate bazate pe funcţia Grundy.
Colorarea stratificată a hipergrafurilor sunt o îndreptare cu perspectivă a
Teoriei Grafurilor, astfel încît aceasta este o ştiinţă relativ nouă şi în curs de
dezvoltare care oferă un spaţiu larg în alegerea metodelor de cercetare şi
prelucrare. Dezvoltarea acestei ramuri va facilita în viitor lucrul experţilor din
diferite domenii. Analiza modului de dezvoltare a acestei tendinţe şi domeniul
posibilei utilizări sunt o sarcină parţial realizată în teza de licenţă.
Teza constă din introducere, patru capitole, concluzii şi anexe. În primul
capitol vom defini modulul convenabil pentru noi - hipergraful finit
transformându-l intr-un complex simplicial abstract.În capitolul doi deasemeni se
va defini colorarea stratifcată , se va introduce funcţia Grundy şi se vor demonstra
teoremele respective . În capitolul trei vor fi expuse nişe chestii asupra modulării în
spaţiul euclidian En şi nişte nuanţe ce tin de aspectele psihologice a colorării ce ţin
de senzaţia vazului uman. Al patrulea capitol demonstrează aportul practic în
domeniul programării axat pe colorarea stratificată a hipergrafelor.
Teza de licenţă este perfectată pe 60 de pagini formatul A4 şi cuprinde , 14
figuri şi 34 surse bibliografice şi anexe.

3
CUPRINS

INTRODUCERE.........................................................................................5
I. NOŢIUNI PRELIMINARE
1.1. Difiniţie de hipergraf........................................................................11
1.2. Difiniţie de hipergraf finit................................................................12
1.3. Difiniţie de complex simplicial abstract…………………………….12
1.4 Spaţiu Liniar Rn…………………………………………………. ..13

II. COLORAREA STRATIFICATĂ A UNUI HIPERGRAF

2.1. Difiniţie.................................................................................................14
2.2. Formulările Necesare........................................................................................16
2.3. Difiniţie............................................................................................18
2.4 Difiniţie.............................................................................................18
2.5 Remarce Concludente................................................................................................21
III. MODELAREA LUMINII SI IMPACTUL PSIHOLOGIC AL
ACESTEEA
3.1. Sisteme de asistare a deciziilor : definiţii şi explicaţii....................23
3.2. Reacţia emoţională la Culoare……………………………………...27
3.4 Corecţia Gamei . …………………………………………………...32
3.4 Aplicarea Gamei in Sistemul Macintosh……………………….....34
IV. ELABORAREA PROGRAMULUI DE COLORAE IN
LIMBAJUL DE PROGRAMARE DELPHI
CONCLUZIE.............................................................................................47
BIBLIOGRAFIE........................................................................................48
ANEXA.......................................................................................................50

4
INTRODUCERE
Teoria Grafurilor a apărut din rezolvarea şaradelor şi problemelori-
ghichitori (problemele damelor, calului de şah şi altele) devenind un in-
strument simplu şi necesar în soluţionarea unui mare număr de probleme
practice. Grafurile se utilizează pentru modelarea schemelor drumurilor,
moleculelor compuşilor chimici, lanţurilor electrice, hărţilor geografice şi
relaţiilor dintre oameni.
Apariţia teoriei grafurilor se referă la anul 1736, când L. Euler a
rezolvat vestita problemă a podurilor din oraşul Koenigsberg şi a formulat
criteriul de existenţă în grafuri a unui traseu special, numit în prezent ciclu
euler. Cu regret, timp de o sută de ani acesta a fost unicul rezultat din teoria
grafelor. Doar la mijlocul secolului XIX inginerul-electrician G. Kirhgof a
elaborat teoria arborilor pentru cercetari lanţurilor electrici, iar matemati-
cianul A. Cayley a rezolvat problemele de enumerare pentru trei tipuri de
arbori. Anume în această perioadă apare faimoasa problemă a celor patru
culori formulată de F. Guthrie, o descriere amplă a căreea şi-a găsit
reflectare în monografiile lui Ringel[17] , Ore[18] , Biggs[19], Lloyd[19] şi
Wilson[19] , Saaty şi Kainen[21] , Barnette [22] şi Aigner[23] .
Pentru prima dată problema celor patru culori apare în 1860 într-o
carte anonimă, recenzată de A. De Morgan , iar mai târziu, în 1878 A.
Cayley prezintă această problemă la şedinţa Societăţi Matematice din
Londra. In 1879 A. Kempanunţă despre soluţionarea problemei celor patru
culorIde Kempe[29] s-a menţinut mai mult de un deceniu până când a fost
respinsă de Heawood[24] , care a demonstrat că orice hartă este 5-
5
colorabilă. In plus, el a extins problema în cauză pe suprafeţe de
dimensiuni mai mari. O excelentă trecere în revistă a realizărilor lui
Heawood a fost făcută de Dirac[24] . Problema celor patru culori a fost
abordată de mai mulţi matematicieni, însă au fost obţinute doar rezultate
parţiale, care au dus la introducerea aşa numitelor configuraţii ireductibile.
A fost demonstrată 4-colorabilitatea grafurilor cu numărul de vârfuri < 96,
iar în 1969 H. Heesh a redus problema celor patru culori la cercetare unei
mulţimi largi, dar finite, U de configuraţii ireductibile. In 1976 K. Appel,
W. Haken şi J. Koch[28] au anunţat o demonstraţie completă a acestei
probleme. Teorema respectivă pentru triangulaţii plane (grafe plane, în care
toate feţetele sunt triunghiuri) şi, prin urmare, pentru toate grafele planare
urmează imediat prin inducţie din următorul rezultat: există un set U de
1482 de configuraţii astfel, încât: orice triangulaţie plană conţine un
element din U - inevitabilitatea, orice 4-colorare a unei triangulaţii plane,
ce conţine un element din U poate fi obţinută din 4-colorarea a triangulaţiei
plane mai mici - re-ductibilitatea.Din cauza volumului mare, utilizuarii
considerabile a calculatorului, comiterii unor inexactităţi demonstraţia
teoremei a fost însoţită de numeroase controverse.
Foarte recent N. Robertson, D. P. Sanders, P. D. Seymour şi R.
Thomas[24] , folosind aceeaşi concepţie generală pe care se bazau K.
Appel, W. Haken şi J. Koch, au obţinut o demonstraţie îmbunătăţită a teo-
remei celor patru culori. Această demonstraţie utilizează mai puţin de 700
configuraţii, şi evită unele detalii problematice din demonstraţia anterioară.
Totuşi, şi aceasta, în mare măsură, se bazează pe verificarea cu
ajutorul calculatorului, ceea ce provoacă noi înrebări atât din punct de
vedere matematic, cât şi filozofic.
Interesul sporit faţă de teoria grafurilor, apărut datorită problemei
celor patru culori, a contribuit la obţinerea numeroaselor rezultate parţiale
necesare pentru soluţionarea acestei probleme, dar de regulă acestea ţin de
colorarea vârfurilor şi muchiilor unui graf.

6
 Deja în 1879[29] A. Kempe acordă o atenţie deosebită colorării
vârfurilor grafului, înaintând ideia, că dacă pe fiecare ţară a hărţii
geografice se va marca câte un punct, iar punctele ce corespund ţărilor cu
frontieră comună curbă se vor uni cu o linie, se va obţine o diagramă de
conexiuni. In aşa mod se obţine o problemă similară problemei colorării
hărţii, care constă în marcarea punctelor diagramei cu un număr minim
posibil de litere , încât orice două puncte unite în mod direct să fie marcate
cu litere diferite. Ideea formulată astfel prezintă o problemă de colorare a
vârfurilor grafului, studiată de Whitney[27] şi Brooks . Colorarea vârfurilor
grafului este o funcţie, ce asociază fiecărui vârf al grafului o culoare, astfel
încât orice două vârfuri adiacente au culori distincte. Numărul cromatic al
grafului este numărul minim de culori folosite la colorarea acestuia. Brooks
a observat că orice graf G poate fi colorat cu A(G) + 1 culori, unde A(G)
este IxI maximal a lui G, şi a caracterizat grafurile pentru colorarea cărora
A(G) culori nu sunt sufuciente. Există un şir de estimări a numărului
cromatic al grafului ce prezintă un interes pur teoretic. Aceasta se datorează
faptului, că determinarea parametrilor grafului prin care se exprimă
numărul cromatic este la fel de complicată ca şi calcularea a numărului
cromatic însăşi.
Un alt tip de colorare a grafurilor este colorarea muchiilor lui. Colorarea
muchiilor grafului este o funcţie, ce asociază fiecărei muchii o culoare,
astfel încât orice două muchii adiacente primesc colori distincte. Numărul
minim de culori folosite la această colorare se numeşte indice cromatic al
grafului. In 1964 V. Vizing a determinat estimările pentru indicele cromatic
a grafului, demonstrând că pentru orice graf G au loc relaţiile unde x' este
indicele cromatic al grafului. In pofida aparentei simplităţi determinarea
indicelui cromatic al grafului rămâne a fi o problemă dificilă.
In ultimile decenii teoria grafurilor a devenit un compartiment al
matematicii ce se dezvoltă vertiginos. Un număr considerabil de probleme,
ce se referă la obiecte discrete, pot fi formulate în termeni ce apertin teoriei
grafurilor. Astfel de probleme apar la proiectarea schemelor integrale şi a

7
schemelor de dirijare, în cercetarea automatelor, lanţurilor logice,
schemelor bloc ale programelor, cât şi în economie şi statistică, chimie şi
biologie, în teoria orarelor şi optimizarea discretă. Astfel, teoria grafelor
devine o parte esenţială a aparatului matematic al ciberneticii.
Teoria colorării hipergrafurilor apare în 1966 când P.Erdos şi
A.Hajnal au introdus noţiunile de colorare şi număr cromatic al hipergra-
fului şi au obţinut primele rezultate importante. In special ei au definit aşa
numitul număr de culori (folosit şi de Szekeres-Wilf, în cazul grafurilor),
care a devinit un instrument important în studierea numărului cromatic al
hipergrafului. Conform definiţiei colorării, fiecare muchie conţine două
vârfuri, ce au culori distinct.
Deşi hipergrafurile, ca sisteme de mulţimi, au fost cunoscute în
matematică de mult timp, anume această generalizare a colorării grafurilor
a iniţiat un domeniu vast de noi cercetări. Mai întâi, multe rezultate din
teoria grafurilor au fost extinse penrtu hipergrafuri. De exemplu, după ce a
fost generalizată în mod firesc noţiunea de grad al vârfului, teorema lui
Brooks se extinde şi asupra cazul hipergrafurilor[30] . Folosind o altă
generalizare a gardului unui vârf ,Tomescu[13] a extins pentru hipergrafuri
marginea superioară a numărului cromatic determinată mai înainte pentru
cazul grafurilor de Welsh şi Powell . Berge[3] a introdus /3-gradul vârfului
şi a arătat, că folosind acest parametru multe margini obţinute anterior,
inclusiv cea ce se referă la numărul cromatic sunt autentice. In plus, acest
parametru a condus la elaborarea unui algoritm ce determină marginea
numărului cromatic al hipergrafului. Este binecunoscut rolul grafurilor
bipartite în teoria grafelor. Un criteriu simplu, dar foarte important este acel
al lui Koenig, care afirmă că graful este bipartit dacă şi numai dacă el
conţine un ciclu impar. Până în prezent un criteriu analog pentru
hipergrafuri nu a fost determinat, deşi Berge[2] a stabilit un criteriu în
termenii transversalelor. Un alt rezultat important în această direcţie poate
fi formulat astfel: un hipergraf, în care orice ciclu impar conţine trei
muchii, ce au un vârf comun, este bipartit . Actualmente sunt investigate

8
 multe clase de hipergrafe ce generalizează grafele bipartite[2]. In 1974
Zykov[15] a introdus noţiunea de hipergraf planar şi a obţinut primele
rezultate. El, deasemenea, a generalizat noţiunea de contracţie şi a
numărului Hadwiger. Datorită acestuia din urmă problema faimoasei
ipoteze a lui Hadwiger poate fi considerată şi pentru hipergrafe. Unele
probleme în termenii hipergrafurilor pot fi soluţionate mult mai simplu
decât în termenii grafurilor. Drept exemplu poate servi a lui Berge pentru
grafele perfecte (Weak Perfect Graph Conjecture of Berge) demonstrată de
Lovasz .
Actualitatea temei.
In teoria clasică a colorării grafelor şi hipergrafelor se cercetează
problemele de colorare a vârfurilor, la care în fiecare muchie cel puţin două
vârfuri au culori distincte, cât şi problemele în care se determină numărul
minim de culori în asceastă colorare.Înacest sens reyultatele importante
sunt obţinute la Chişinău de matematicienii V.Voloşin şi A.Niculiţă.
Grafurile au o actulitate şi importanţă imensă în informatică, de
exemplu:
• În unele problemele de sortare şi căutare - elementele mulţimii pe care se
face sortarea sau căutarea se pot reprezenta prin noduri într-un graf;
• Schema logică a unui program se poate reprezenta printr-un graf orientat în
care o instrucţiune sau un bloc de instrucţiuni este reprezentat printr-un nod, iar
muchiile orientate indica drumul de execuţie;
• În programarea orientată pe obiecte, ierarhia obiectelor (claselor) unui
program poate fi reprezentată printr-un graf în care fiecare nod reprezintă o clasă,
iar muchiile reprezintă relaţii binare între acestea (derivări, agregări).
• La construirea reţelor de calculatoare,de telecomunicaţii şi anume la
colorarea cablurilor din componenţa acestora.
• Deşi veche ca problematică, teoria grafurilor a fost relansată in actualitate
mai ales odata cu aparitia metodelor de tip PERT si a constituirii teoriei reţelelor.
S-a observat că multe activitaţi, printre care si cele militare, pot fi modelate

9
matematic cu multă eficienţă, folosind o structură de graf imbogatită cu o serie de
funcţii asociate.

10
NOŢIUNI PRELIMINARE

În acest compartiment vom introduce noţiunea de hipergraf, apoi

de complex simplicial abstract arătând practic echivalenţa dintre acestea.

Fig.1
Exemplu de hipergraf: X = {x1,x2,x3,x4,x5,x6,x7}, E = {e1,e2,e3,e4} =
{{x1,x2,x3},{x2,x3}, {x3,x5,x6},{x4}}, îl avem in figura 1.

Definiţia1.1 Hipergraf se numeşte perechea H= (X,E) , unde X

este o multime de elemente numite noduri sau vârfuri, iar E este o
multime de nonvida de submultimi a lui X numite muchii.

Definiţia 1.2 Fie dat hipergraful finit H=(X, E),iar Sk=( ei1,ei2..., eik)
mulţimea tuturor muchiilor lui H cu acelaşi numar de vârfuri k, |‌‌ ‌ ≤ K ≤ n.
Mulţimea Sk se numeşte strat.
Observăm că S1=X= {x1, x2 ,... ,xn}
Exemplu. În figura 1 avem trei straturi.
S1=X= {x1, x2 , x3, x4 , x5, x6 }, S2={e2 }, S3 = {e1,e3}.
11
 Fig. 2a) Fig. 2b)
Definiţia 1.3 Fie X= {x1, x2 ,... ,xn} o mulţime finită de elemente ,
familia tutror submulţimilor din X se numeşte complex simplicial
abstract , în sensul lui Poutriaghin[10], sunt satisfăcute condiţiile:
1)Pentru ∀Si, Sj ∈K rezultă Si W Sj ∈K
2) Si W Sj = Ø
3) Pentru ∀S ∈K , elementele din S sunt două câte două distincte şi se
reprezintă ca un cortej S = (xi0,, xil,..., xim), în care ordinea nu are
importanţa; numărul m se numeşte dimensiunea luiS şi se notează Sm.
Elemntele S sunt numite simplexe a complexului K . Dacă Sk este o
submulţime a lui Sm , atunci Sk se numeşte faţetă cu dimensiunea K alui Sm .
Simplexul se numeşte şi dimensiunea lui k, notată prin kn=dim kn.
Figura 2a)reprezintă un complex siplicial abstract K3 ,pe când 2b nu e
complex.

Definiţia 1.4 Un spatiu liniar Rn câmpul numerelor reale se numeşte

euclidian, dacă caeasta are o dimensiune finită şi este normată prin formula
x=|√x12+x22+....+xn2|,unde x este un vector al lui En, iar x1, x2,...,xn sunt
coordonatele lui x.Vectorii unitate e1, e2,...,en se zice că formeaza raza lui
Rn,cunoscut înca din liceu cei trei vectori unitate e1, e2,en .

12
 Tot din liceu e cunoscut faptul ca dacă avem un disc cu trei culori
(roşu , galben ,albastru) , acesta fiind rotit destul de repede, atunci discul
obţine cloarea alba.
Din practica, din Teoria psihologiei este cunoscut impactul subiectiv
asupra vazului nostru[31]

II.COLORAREA STRATIFICATĂ A UNUI HIPERGRAF

13
 În paragraful 2 se formulează problema colorării a muchiilor cu acelaşi
număr de vârfuri pentru un hipergraf care este echivalent cu un complex
simplicial abstact. Se prezintă condiţia necesară şi suficientă pentru existenţa
unei astfel de colorări, aplicând un număr minimal de culori. Această
condiţie generalizată se formulează cu ajutorul unei funcţei Grundy non
negative, defenită pe muchiile ale acestui hipergraf.
2.1 Mai întâi o mica introducere Importanţa practică a colorării corecte
[2] pentru vârfurile unui graf obişnuit şi finit sau a muchiilor sale e argumentată
prin multitudinea lucrărilor publicate (a se vedea, de exemplu, lucrările [l],[2],
[5],[6],[7],[ll],[13],[14],[15])şi materia ulterioara. E firesc a formula
problema colorării corecte şi pentru muchiile cu acelaşi număr de vârfuri ale
unui hipergraf, fie acesta defenit în sensul lui Berge [1 ] sau în sensul lui Zâkov
[15].Aceste muchiii au acelaşi număr de vârfuri m >1 şi sunt colorate
corect dacă oricare două dintre acestea au o intersecţie nonvidă şi posedă
culori diferite. Bamai mult colorarea este corectă dacă şi vîrfurile vecine au
culori diferite.Asupra acestui hipergaf se impun două condiţii suplimentare,
care îl transformă într-un complex simplicial abstract, care în fond este tot un
hipergraf ,însă având ,posibil, mai multe muchii.
Esenţa colorării corecte menţionate mai sus şi a condiţiei necesare şi
suficiente pentru existenţa unei astfel de colorări cu un număr minim de culori
poate fi ilustrată prin cele expuse în lucrarea [2], şi anume.
Pentru un graf obişnuit ( nonorientat şi finit) G = (X, U) , X ={ x1, x2,.,xn }
U={ u1 ,u2 ...., um}şi mulţimea numerilor întregi non negative, N0 se defineşte
funcţia
g : X ⟶ N0
(2.1)

cu porprietatea
g(x) = min {N0 \ g (V{x)) }, (2)
unde U(x) e muţimea tuturor elementelor din X,vecine cu x ,Funcţia (2.1)
cu proprietatea (2.2) se numeşte funcţia Grundy [2]a cetui graf .
14
 In lucrarea [2] se formulează:
Teorema 2.1 :Graful G este p-colorabil dacă şi numai dacă există functia Grundy
g(x) care satisface relaţia:
max g(x) ≤ p-1 .

(2.3)

Însă argumentarea făcuta în [2] se potriveşte pentru cazul cînd p reprezintă

numărul cromatic al grafului G, adică, p este minim si notat prin γ. Altfel spus,
demonstraţia teoremei menţionate corespunde altei afirmaţii:graful G = (X,Y)
este γ -cromatic dacă şi numai dacă are loc egalitatea :
max g(x) = γ – 1 (2.4)
x ∈X

Asta nu înseamnă că afirmaţia cu relaţia (2.3) este incorectă: pur si simplu

argumentarea pentru a doua afirma|ie cu relaţia (2.4) necesită o mică modificare.
Mică lacună a demonstraţiei pentru prima teoremă şi ideea aplicării
funcţiei Grandy în principu ne-a servit favorabil pentru a generaliza situaţia
respectivă.
Aşadar, pe noi ne interesează problema colorării corecte a tuturor
muchiilor cu acelaş număr de vârfuri m >1 a unui hipergraf cu nişte restricţii
suplimentare absolut fireşti, care îl transformă într-un complex simplicial abstract
([6], [8 ], [10]), deci tot într-un hipergraf =2.Condiţia necesară şi suficientă pentru
a putea colora corect muchiile indicate reprezintă o generalizare a realaţiilor
(2.3), (2.4), unde de acum g(x) e o generalizare a funcţiei Grundy, defenită pe
muchiile în cauză şi cu aceleaşi valori din N0.
Să amintim noţiunea de hipergraf, notată conorm deprinderilor noastre

2.2 Formulările Necesare.Fie date mulţimea de elemente

X ={ x1, x2 …, xn },r ≥ 2, o familie de submulţimi E ={ e1 ,e2 …, en } ale lui
X. Perechea H= (X,E) se numeşte hipergraf (vezi [1], [15]). Elementele Iui X se
numesc vârfuri, iar cele al lui E
muchii ale lui H .Asupra lui H = (X ,E) vom impune condiţiile:

15
 CH1 Pentru oricare ei ,ej ∈ E, i≠j, intersecţia ei ∩ ej ,- considerată ca
submuiţime din X, este un element ef tot din E adică,
ei ∩ ej = ef ∈ E; (2.5)
CH . Orice submulţime de vârfuri din ei∈ E să poată fi prezentată ca
2

element a lui E, precum indică (2.5).

CH1.Orice element din X să poată fi reprezentat sub forma ef ∈ E,
precum e indicat (2.5);
Definiţia 2.1 Orice hipergraf H care satisface condiţiile CH1 –CH3se
va numi hipergraf completat şi se va nota prin CH = (XtE), O muchie ei∈ E
se va numi m - dimensională, dacă mulţimea de elemente din aceasta are
cardinalul egal cu m +1, notată fiind prin eim , m = dim eim , şi exprimată
prin elementele lui X în felul următor
em = (xi0,, xilt,..., xim), Astfel, în virtutea lui (2.5),orice submulţime de
elemente
xf0 , xfi.... xfk din cortegiul (xi0, xi0........ xi0) determină la fel o muchie eik ∈ E,
numită submuchie a muchiei efm cu dimensiunea k, notată fiind această
apartinerea efk ⊂ eim Dacă întregul k are valoarea 0 ≤ k ≤ m -1, atunci
submuchie ef,k se numeşte proprie, iar în cazul k = m - improprie.
Submulţimea
{Ø}⊂ E comună tuturor muchiilor se numeşte tot improprie. Mulţimea
tuturor muchiilor a hipergrafului CH = (X, H) care cu aceeaşi dimensiune m
va fi numită stratul cu dimensiunea m al lui CH, notat fiind prin CHm. Dacă
CH n-are muchii cu dimensiunea n + l,ce posedă cel puţin de una cu
demensiunea n, hipergraful CH se va numi n-dimensional şi se va nota prin
CHn. Deci în acest caz va exista şi statul CHn.
Din difiniţia 2.1 rezultă că hiăergraful CH astfel modificat reprezintă
un complex simplicial abstract Kn in sensul lui Pourtaghin[]
Definiţia 2.2Fie dat un hipergraf CHn. Stratul CHm ≠ Ø se va numi colorat
corect dacă există o fiuncţie univocă
pm : Em → N0, (2.6)

16
 unde Em e totalitatea muchiilor m-dimensoinale, N0 mulţimea numerilor
întregi nonnegative, cu proprietăţile:
a) pentru m>0 oricare eim , ej m ∈ Em , i≠j
pm (eim) ≠ Pm (ej m) (2.7)
dacă eim∩ej m ≠Ø (2.8)

b) pentru m = 0 oricare ei0, ej 0∈ E0 , i≠j , reprezintă doua submuchii 0-

dimensionale, ce aparţin unei muchii 1-dimensionale e1 ∈ El. Valoarea îui
pm(eim), reprezentând un număr întreg se va numi colorarea muchiei eim de
ordin m, m= 0,1,2,.....,n. Numărul minim pm (e m) pentru care e posibilă o
colorare corectă a elementelor din Em se va numi numărul cromatic de ordin
m al hipergraflui CHn se va nota prin γm , sua pentru simplitate -numărul
cromatic al stratului CHn ,
m = 0,1,2,..,n;
Definiţia2.3Fie dat un hipergraf CHn ,stratul Em şi un element em ∈
Em. Mulţimea tuturor elementelor din Em ,distincte de e m, ce se intersectează
printr-o muchie nonvidă cu em,se va numi coroana iui em , m = 1,2,...,n.
Dacă m = 0, coroana lui e 0∈ E0 se numeeşte mulţimea tuturor muchiilor
din E0, distincte de e 0 şi vecine cu e 0.
Acum definim un operator multivoc
C: Em → Em
cu proprietatea : pentru orice em ∈ Em
C(e m) = eW (Em,e) (2.10)
Evident,C(em) este coroana lui em ∈ Em
Definiţia 2.4Fie dat hipergraful CHn cu straturile CH m ,respectiv cu
familiile Em m =0,1,2,..,m.Funcţia
gm : Em → N0 (2.11)
se va numi funcţie de tip Grundy (11,3) de ordin m, dacă are loc egalitatea:
gm(em) = min{ No \ gm(C(em))} , m = 0,1,.......,n. (2.12)

17
 Scopul nostru e a indica condiţia necesară şi suficientă pentru ca stratul CHm să
poată fie γm –colorabil, adică, pentru ca toate elementele din Em să fie colorate
corect cu numerele segmentului [0, ym – 1].
Are loc
Teorema de bază. Fie dat un hipergraf CHn ,straturile acestuia
CH0 , CH1 ,... CHm familiile respective E1, E2,......,En,.Condiţia necesară şi
sufucientă pentru ca stratul CHm să fie (γm - 1) - colorabil este existenţa unei
funcţii tip Grundy de ordin m {(2.11) şi (2.12} cu proprietatea:
max gm(em) = γ - 1, m = 0, 1,...,n. (2.13)
Demonstraţie.
Suficienţă .Fie că hipergraful CHn cu stratul CHm este pm-colorabil, iar
E0 (m), E1 (m),…., E1-p (m) ,unde p= γm ,m = 0,1,.......,n
Noi vom construi un şir de submulţimi din Em , ce formulează o acoperire
disjunctă a lui Em ,şi notată prin
E0 (m), E 1 (m),…., Ē 1-p (m) (2.14)
care ne va permite a construi o funcţie gen (2.11) cu proprietatea (2.12),
defenită:
pentru orice e m
∈ Ei (m) are loc următoarea relaţie;
gm(em) = i⇔ e m Ē i (m), (2.15)
m=0,1,2,.......,n
Şirul (14.3) va fi construit utizând inducţia matematica în raport cu întregul
k ∈ [ 0,p-1]
0) Fie:
E10 (m)= E0 (m)U E11 (m), unde E11 (m)= E 1
(m) \ C(E0 (m)),
E20 (m)= E10(m)U E1 2 (m),unde E1 2 (m)= E 2 (m) \ C(E1 0 (m)),
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
E0p-1 (m)= E0 p-2 (m)U E1 p-1 (m), unde E1 p-1 (m)= E p-1
(m) \ C(E0p-2 (m));
Şi considerăm E0p-1 = E0p-1 (m).
Formăm un alt şir:
1
E10 (m), 1 E2 (m)...., Ep-1 (m), (2.16)
18
unde lEt(m) = Et(m) \Ē0 (m), t= 1,2,...,p- 1.
Vom menţiona că nici pentru un t ∈[1,p-1], elemeitul lEt(m) din (16.3) nu este
vid, în caz contrar stratul CHm s-ar colora corect cu un segment de numere întregi
mai mic decât [0 , p- 1], p= γm ceea ce contrazice ipotezei teoremei.
k - 1) Presupunem, conform inducţiei, că noi am construit şirul:
k-1
Ek-1(m),k-1E0p-1(m) ,........., k-1E0p-1(m) (2.17)
cu proprietatea că nici o familie de muchii m -dimensionale din (2.18) nu
este vidă, unde
k-1
Et(m) = Et(m) \Ek-1 (m), t= k- ltk1,...,p – 1
şi că, procedându-se cu (2.17în mod analog precum s-a procedat cu şirul (2.14),
noi obţinem că
Ek-1 (m) = Ep--1k--1{m).
Formăm un alt şir:
k
Ek(m),kEk+1(m),...,kEp-1(m) , (2.18)
unde kEt{m) = Et(m) \Ek (m), t= k+ l,...,p – 1
k) Fie:
Ekk+l(m) = Ekk (m)U Ek k+1 (m), unde Ek k+1 (m)= k Ek+1 (m) \ Ĉ(k Ek (m));
Ekk+2(m) = Ekk+1 (m)U Ek k+2 (m), unde Ek k+2 (m)= k Ek+2 (m) \ Ĉ(k Ek+1 (m));
--------------------------------------------------
Ekq-1 (m)= Ek q-2 (m)U Ekq-1 (m), unde Ek q-1 (m)= k Eq-2(m) \ C(k Eq-2 (m));
şi considerăm
Ek (m)= Ekq-1 (m)
Considerăm şirul
k+1
Ek+1(m),k+1Ek+2(m),...,k+1Eq-1(m) (2.19)
unde
k
Et{m) = Et(m) \Ek-1 (m), t= k, k+ l ,...,p – 1
cu proprietatea că în (2.19) fiecare familie de muchii m -dimensionale este
non vidă în caz contrar inversând silogizmele respective am avea că stratul CHm
poate fi colorat cu un număr mai mic de culori decât ym.

19
Aşadar, în virtutea inducţiei, şirul (2.14) este construit, în care nici un element nu
este vid.
Acum vom demonstra că funcţia gm(em) defenită, precum e indicat în (2.15) este o
funcţie tip Grandy de ordinul m, m = 0,l,2,...,n, adică, vom demonstra că
i = gm(em) ⇔ e m ∈ Ei (m) (2.20)
unde i = 0,1..., ym -1, m = 0,1..., n .
Relaţia (20.3) este transparentă în virtutea construcţiilor de familii
E0 (m), E 1 (m),…., E k (m) ,a q= γm , a definiţiilor 2.2,2.3şi
celor introduse prin (9.3) şi (10.3), deoarece pentru orice em ∈ Ei (m) avem :
C(em) ∩ E0 (m) ≠Ø,..., C(em) ∩ E i-1 (m) ≠Ø, C(em) ∩ E i (m) ≠Ø
C(em) ∩ E i+1 (m) ≠Ø,..., C(em) ∩ E q-1 (m) ≠Ø, p= γm
Şi în fine ,ţinând cont de convenţia (15.3), obţinem :
gm(em) = min{ No \ gm(C(em))} =i,
Astfel ,suficienta e demonstrată
Necesitatea. Fie dată relaţia (13.3). Să. arătăm că stratul CHm a hipergrafului CHn
este γm.-colorabil. Notăm prin:
Ei{m):{ e m ∈ Em : gm(em)= i },
i=0,1,.......,n şi considerăm pm ( em )= i (vezi (2.6)). Acum să demonstrăm că
definiţia 2.3 este respectivă.
a) dacă eim , ej m ∈ Em , i≠j , m > 0, şi are loc relaţia (2.8), atunci conform
definiţiei operatorului multivoc { (2.9)şi (2.10)}, avem eim ∉C (eim)= Cr(eim), iar
ejm ∈ C (ei) şi reciproc, deci în virtutea lui (2.12), gm(eim) ≠ gm(ejm), adică
pm( eim) ≠ pm(ejm),
b) dacă ei0 ej 0∈ E0 , i≠j şi există o muchie 1 -dimensionale ef 1cu
proprietăţile:
b1) eim ∩ ej m≠Ø,
b2) ef 1 ∩ ej 0 ≠ Ø,
atunci conform relaţiilor (2.9) şi (2.10), avem ei0 ∉ (ei0)= Cr(eim ) ,iar ejm ∈
>C (e0) şi reciproc , deci în virtutea lui (2.12), g0( ei0) ≠ g0(ej0),

20
 adica p0( ej0) ≠ p0(ei0),
Numărul cromatic γm fiind cel minim pentru care CHm este γm – 1≤m≤n colorabil,
necesitatea e demonstrată., ceea ce conduce la demonstaţia teoremei de bază.

2.5 Remarce Concludente.Teorema de bază şi demonstraţia ei permit a

deduce .
Consecinţă. Hipergraful complet CH; dimCH=n cu straturile
CH0,CH1...,CHn posedă proprietatea: oricare ar fi CHm, aceasta este pm –colorabil
dacă şi numai dacă există o funcţie gm tip Grundy de ordinul m, care satisface
inegalitatea
max gm(em) ≤ pm-1, (2.16).
unde Em aste familia tuturor muchiilor m -dimensionale ale lui CH, 1≤m≤n
Demonstraţia acestei consecinţe este practic aceeaşi ca şi pentru
teorema de bază , numai că şirul (14.3) poate fi scurt: unele din elementele lui
(14.3) pot fi vide.
Exemplu :
2.1 Să considerăm CH, dim CH= 1 precum indică figura 1,a). Avem p0( e00) =
0, p0( e10)=1, p0( e20)=2, p0( e30)=3, p1( e11)=4, p1( e21)=5, p1( e31)=6, p1( e41)=7
p1( e31)=8, p1( e31)=9,g0( e00) = 0, g0( e10)=1, , g0( e20)=2, g0( e30)=3,
g1( e11)=0, g1( e21)=1, p1( e31)=2, p1( e41)=3, g1( e61)=4, g1( e31)=0 .

Figura 3

21
 Aceeaşi teoremă, materia din paragraful 3 . şi exemplu 1.2permite de a face
şi consecinţa. Culoare stabilită poate fi realiza petru complexul simplicial abstract
precum si pentru cmplexul simplicial dim En .
Remarca 2.1Demonstraţia teoremei debaza în mod evident expune şi algoritmul
de colorare stratificată atit cât şi spentru hipergraf, cit si pentzru complexul
siplicial.
În figura 4 reprezintă un complex simplicial geometric din E3, unde avem patru
simplexe – faţete 0-dimensionale,6 simplexe 2-dimensionale. Însă dacă figura 4
ar fi completă cu cele 4 – simplexe 2- dimensionale:
e02 = (e10, e20, e30) , e12 = (e00, e20, e30), e22 = (e00, e30, e40) ,e32 = (e00, e10, e20)
,
atunci uşor se poate demonstra cu ajutorul formulelor (2.12).că aceste simplexe
admit culorile g2(e02)=4, g2(e12)=5, g2(e22)=6, g2(e32)=7.

22
III. MODELAREA LUMINII SI IMPACTUL PSIHOLOGIC AL
ACESTEEA

Să expunem câteva modele geometrice de formare a culorilor

faţetelor acestora cu ajutorul spatiului euclidian E3.
Definiţia 3.1 .Fie E3 spaţiu euclidian cu semiaxele rosu, galben
,albastru(tricolorul nostru, unde (fig. 4)), unde (1,0,0). (0,1,0),(0,0,1)
reărezintă vectorii unitate. Atunci in dependenţa de intensitate orice punct
(a,b,c) alui E este o nuanţa. Aceasta interpretare se va numi modelul rosu-
galben- albastru în En prin GRA.Culorile indicate se nimesc primiale.

Figura 4
De exemplu vectorul(1,1,1 repreyinta precum se stie din fizica
culoare alba).Astfel modele de culori primare reprezinta urmatoarele.
Utilizind culorile Verde ,Rosu,Albastru ca trei culori primare vom
forma modelul RVA. Noi nu specificam la ce lungime de undă aceste trei
culori corespund, deci aceasta se va diferenţia de diversele tipuri de
producţie media, exemplu diferite monitoare,filme ,videocasete,slaiduri şi
altele.
Acesta este un model adiţional de când fosforul emite lumina .Un
model substractiv va fi unul in care culorea va fi lumina reflectată. Noi
putem reprezenta modelul RVA utilizând un cubul unitate. Fiecare punct in
23
 cub (sau vector unde alt punct este originea) reprezintă culorare
specifica.Acest model este cel mai eficient pentru setarea tunurilor
electronice pentru CRT (Culori Internaţional Stabilite)
De exemplu: vom avea figura 5
(roşu (1, 0, 0)) +( azuriu (0, 1, 1)) = (alb (1, 1, 1))
(verde (0, 1, 0) + (purpuriu (1, 0, 1)) = (alb(1, 1, 1))
(albastru (0, 0, 1) +( galben (1, 1, 0))= (alb(1, 1, 1))

Figura 5
Pe când ochii noştri prind (figura 6 )nuanţele.

Figura 6
Modelul Azuriu,Purpuriu,Galben (APG) ca şi mai sus acesta se
modeleaza prin figura 7

24
 Figura 7
Să ne aducem aminte ca azuriu =verde +albastru,deci lumina
reflectată de pigmentul azuriu nu are nici un component roşu deoarece
roşul este absorbit de azuriu. Similar purpuriul substrage verdele,iar
galbenul substrage albastrul. Imprimantele de obicei utilizează 4 culori :
azuriu, purpuriu , galben şi negru. Aceasta se datorează faptului că
azuriul, purpuriul şi galbenul produc o culoare gri inchisa , dar mai
putin albastră, precum sckematic este stability in figura 8.

Figura 8
Conversia
dintre
RVA şi
AzPG este
uşor
computerizată ca prin urmareAz =1 - R
P=1-G
G=1-A
R = 1 - Az
G=1-P

25
 A =1–G
Sa sa vada difernţe intre figurile 9 şi 10.

Figura 9

Figura 10

3.2 Un moment important il reprezintă reacţia emoţională la

Culoare.Diferite culori evocă diferite reacţii pentru ochi. Trebui sa fim pregatiţi că
unele dintre acestea se refera si la cultura comportamentului . De exemplu, unele
mirese imbracă alb ca simbol al puritaţii ,iar vaduvele imbracă negru ca symbol al
doliului .Necatînd la aceasta in multe culturi asiatice , miresele îmbracă rochii

26
negre. Prin urmare este un ghid care ne va da posibilul sens al culorilor. Iată
reacţia emoţională a unor culori.
• Roşu - pericol, stop, negativ, excitant, fierbinte,
• Albastru închis - stabilitate, calmare, încredere, maturitate,
• Albastru deschis - juvenil, masculin ,
• Verde - creştere, positiv, organic, progres, comfort ,
• Alb - pur, curat, onest ,
• Negru - serios, dur, moarte,
• Gri - integritate, neutru, matur,
• Cafeniu - integru, organic, nepretenţios,
• Galben - emoţional, pozitiv, atenţie ,
• Auriu - conservativ, stabil, elegant ,
• Oranj - emoţional, pozitiv, organic,
• Purpuriu - juvenil, contemporan, regal,
• Roz - juvenil, feminin, cald ,
• Pastelate - juvenil, moale, feminin, senzitiv,
• Metalic - elegant, durabil,binevoitor.

Principiile psihologice pentru utilizarea efectiva a culorii ţin de urmatoarele

situaţii:

II.Pentru curburile date,lungimile de unde lungi au o

distanţa focala mai mare,exemplu roşul este cea mai
lunga distanţa focala şi albastru este cea mai scurtă.În timp
ce avem o imagine focusată pe retina, curburile lentilei
trebuie sa se schimbe conform celei roşii care este Figura 12
curvature cea mai mare şi cele albastre care este
curavatura cea mai mică. Aceasta înseamnă ca daca nuanţa
pură albastra si nuanţa pură roşie sunt mixate, lentila
27
(Figura 13) işi schimba des forma si ochiul oboseşte uşor.

Un effect corelat se numeşte cromostereofisis ,unde culorile pure sunt localizate la

aceeaşi distanţa de la ochi dar care aparent seamănă a fi la altă distanţă, de
exemplu ,roşu apare mai apropiat, iar albastru - mai departat.Câteodată albastru se
focusează in faţa retinei şi apare ca fiind nefocusat. Noaptea un semn albartul
inchis poate aparea neclar (şters), pe când celelate culori vor aparea aprinse.

Lentilele de asemenea absorba lumina. Acestea absorb dublul la fel de mult

ca in sectorul albastru sau in sectorul roşu .Aşa precum se învechesc lentilele
galbene,ceea ce înseamnă că absoarbe mai multe lungimi de undă scurte.Deci
,rezultatul este ca oamenii sunt mai senzuali la distanţele de undă lungi (galbene şi
oranj), decât la cele mai scurte de undă (de la azuriu la albastru) şi aceasta se
dizvoltă cu anii.Fluidul dintre lentilă şi retină de asemenea absorbe lumina şi creste
odată cu maturizarea noastră , deaceea oamenii în vârsta devin mai puţin sensibili
si deaceea devin prea luminoşi (aparenta transparenţa discreşte) si în special
descreţte sensibilitatea spre culoarea albastra.

III.Retina conţine fotoreceptorii care absorb fotonii şi transmit signalele

chimice spre creier.Sunt doua tipuri: coloane care sunt receptori de vedere
nocturnă şi care nu au o dependenţă de coloristică, şi conuri care posedă o colorare
sensibila si rtegurge la nivel înalt a intensitaţii luminei decât coloanele.

Există trei tipuri de fotopigmenţi în conuri :”albastru” cu senitivitatea

maximă 430 nm,”verde” cu senitivitatea maximă 530 nm şi ”roşu” cu senitivitatea
maximă 560 nm (această lungime de undă corespunde pentru culoarea galbena).
Lumina la o singura lungime de unda activează parţial cele tri tipuri de conuri, de
exmplu la lungimea de unda la 470 nm,va conţine un albastru puternic şi câţiva
componeţi de roşu şi verde.

28
 Figura 13

Noi vedem obiectele după nuanţa de detecţie, unde o vârstă poate fi creeată
prin diferenţierea transparentei culorii sau a mabelor. Nuanţa este formată de
unica colorare difernţiatăfără diferenşe de stralucire, apare ştearsă şi
nefocusată,deci vom avea nevoie de a aplica schimbari in stralucire pentru a
obţine careva nuanţe mai aprinse.

Fotoreceptorii ajustează sensitivitstea lor pentru întregul nivel de iluminizare,

exemplu intrind sau ieşind dintr-o cameră intunecoasă ea recurge la oa justare în
timp.Ea deasemenea recurge la nivelul minim de intensitate pentru fotoreceptorii

Procentajul conurilor nu este egal dar

este o succesiune: albastru (4%), verde (32%),
şi roşu (64%). Adiţional ,conurile sunt diferit
distribuite în retina.Centrul retinei are o
concentrare densă a conurilor dar nu a
coloanelor în timp ce periferiile au multe
coloane şi câteva conuri. Distribuţia colorării
este deasemeni asimetrică. Centrul retinei este
Figura 14
in rimul rind conuri verzi înconjurate de conuri
roşii-galbene, cu conuri albastre conţinând
doar la periferie. Centrul retinei nu conţine
29
conuri albastre.
la care reactionează .Acest minim variază cu lungimea de undă şi cu cea mai înaltă
sensitivitate în centrul spectrumului. Deaceeia ,albastrul şi roşul trebuie să iaba o
intensificaţie mai înaltă decât verde sau galben pentru a fi perceptivă.

IV.De la retina nervul optic(fiind o colecţie de nervi) se duce la crier dar

înainte de a ajunge crier, este un proces unit de colorare , numit corp lateral .
Aceasta recombină RGB colorarea informaţiei în trei noi canale ca prin urmare :

R-V conferă o percepere de colorare roşie sau verde

R+V conferă o percepere şi o stralucire şi deasemenea randamentează galbenul
(Y) ,Y-B conferă o percepere de colorare galbenă sau albastră.

Albastrul nu joacă nici un rol în intensitate, deci deaceea diferenţa de

culoare doar în împrumut cu albastru nu produce nuanţe ţipatoare. La fel dacă
albastru şi galben roşu şi verde sânt unite împreuna atunci este imposibil de
experimentat combinaţii asa ca verde roşietic sau ca galben albastrui.

V.Circa noua procente din populaţie au ceva probleme în perceperea culorii.

Cea mai comună este dificienţa roşie –verde,care poate aparea chiar şi din
dificienţa fotopigmenţilor roşii şi verzi. Aceşti oameni se întâlnesc cu dificultatea
determinarii a oricării culori ce ţine de ratio roşu - verde. În general oamenii pot
avea percepere de culoare superficială şi aceştia pot sa se afle in situaţie extremală
.
Din informaţia de mai u putem deduce câteva îndrumari pentru utlizarea
efectivă a culorii.

1. Evitaţi afişarea simultană a culorilor spectrale extreme şi supra -

saturate. Aminţi-va că aceasta cauzează schimbarea rapidă a formei
lentilei si de aceasta ochil se irita uşor.
2. Albastrul pur trebuie sa fie evitat:liniile fine şi forme mici. Acesta

nu persista în conurile din centru retinei din motiva care este dificil
de obsrevat.
30
 3. Evitaţi culorile adiacente care difera numai in împrumut de albastru:

albastrul nu contribue la formarea luciului. Aceasta creaza o margine

stearsă.
4. Operatorii mai învârstă necesită nivele înalte de luciu pentru a
diferenţia culorile.
5. Culorile se schimbă aparent in ambienţa schimbarii nivelului luminii.

6. Importanţa schimbarii detectabile în culoare vis-à-vis de spectru.

7. Este dificil sa te focusezi asupra marginii create deo singură culoare.

8. Evitaţi roşul si verdele în periferiile dispozitivilor extinse.

9. Culorile oponente se dicurcă bine impreună.
10. Pentru observaţiile deficienţilor culorilor,evitaţi distincţiile unei

singuri culori.

3.3 Corecţia Gamei

În compartimentul Graficei pe Calculator ,auzim adesea fraza :

corecţia gamei Ce este aceasta combinaţie stranie de sunete şi de ce este
imortantă pentru noi?

Corecţia gamei contează dacă noi avem un interes de a afişa

informaţia la ecranul calculatoruli. Corecţia gamei controlează întreaga
luminozitate a imaginii. Imaginile care nu sunt susţinute corecţii pot arăta
prea albite sau prea întunecate . Tratând să reproducem cu acurateţe
culorile ,apelăm la unelecunoştinţe asupra gamei. Variind valorea gamei de
corecţie se schimbă nunumai luminozitatea dar şi ratio al culorii
roşii,verde şi albastre. Corecţia gamei deasemenea joacă un rol important
şi în crearea imginilor pentru W.W.W.(World Wide Web ) .
Pentru a explica corecţia gamei noi vom începe cu:”Unde tu priveşti
– monitorul calculatorului tau. “

Aproape fiecare monitor al calculatorului,oricare ar fi materialul din

care e facut,are un lucru în comun.Ele tote posedă o intensitate voltmetrică.
31
Aceasta reactionează la o curbă care este o dificultate de 2,5 capacităţii
funcţionarii.Nu va fie frică,aceasta are însemnătatea că dacă aţi trimite
monitorului calculatorului dumneavoastra un mesj şi pixelul cu siguranţă
are intensitatea egala cu x, el actul va afişa un pixel care are intesitea egală
cu x ^ 2.5. Deoarece rata volţilor trimise către monitor oscilează între 0 şi
1 , aceasta inseamnă că valoarea intensitaţii afişate va fi mai mică decât vă
doriţi Dmv. De exemplu să fie 0.5 ^ 2.5 = 0.177. Atunci vom spune că
monitoarele au gama de 2.5 .

Model de Monitor de Intrare . Grapful de Intrare.

Forma de Ieşire a Monitorului. Grapful de Ieşire L=V^ 2.5

Notam:Gama gri nu va arăta placut la un calculator 8 – bit color.

Deasemeni corecţia gamei pentru aceste imagini va constitui1.0, deci ele
sun create pentru a fi vizionate la un sistem aşa ca Sun sau pe un calculator
cu corecţie hardware.Aceastea pot aparea mai luminoase pe un alt
sistem.Cel mai important lucru este a vedea relativitatea diferentei.
Pentru a face corectitudeni este puţin plictisitor,deoarece signalul de
intrare la monitor (voltajul) trebuie sa fie : “corectaţi gama” . Soluţia
,desigur,este una simplă. Odata ce cunoaştem că realţia dintre voltajul
trimis către monitor şi intensitatea pe care o produce , noi putem corecta
signalul înainte de a ajunge la monitor. Signalul este ajustat ,deci iată de
ce este esenţială coplinirea curbei demonstrează pe parcurs mai sunt şi
alte cnsiderări dat fiind faptul ca vorbim de imaginea correctă. Aceasta
include lumina ambianţei camerei unde calculatorul se află, luminozitatea
şi contrastul setărilor pe monitor şi însfârsit testarea personală.

32
 Model de Intrare. Graf de Intrare .

Corecţia Gamei de Ieşire. Graful Correctiei L' = L^

(1/2.5).

Monitor de Ieşire. Graf de Ieşire .

Dacă corecţia gamei este înfaptuită de sistemul calculatorului ,atunci
imaginea de ieşire trebuie sa reflecte imaginea de intrare.

Notaţi ca sarcina de corecţie a gamei este desavârşită de

creşterea valorii de intrare pâna la 1/2.5 putere. Aceasta se referă şi la
corecţia gamei de 2.5, deoarece noi corectăm imaginea de intrare a unui
monitor al cărei gama este de 2.5 putere .

3.4 Aplicarea Gamei in Sistemul Macintosh

In lumea reală ,nu este aşa de siplu,mai ales când imaginea trebuie să
arate bine în diferite sisteme sau platforme.Cum am menţionat pe parcurs,
majoritatea monitoarelor operează în acelaşi mod cu privire la corecţia
gamei .Majoritatea calculatoarelor, mai bine spus,majoritatea sistemelor
de calculatoare estabilă, oricum nu opereaza exact în acelaşi fel.Prin
sisteme de calculatoare noi înţelegem tot ce ţine de pachetele soft ce
derulează (ca Netscape) cardurile garfice de instalatii,pentru standartele
componente dure pe placa maternal.Diferite calculatoare fac diferite
lucruri şi multe sisteme posedă diverse configuraţii .Idea de sistem
gama,este corecţia gamei care ar trbui aplicată în softul de producere a

33
unei imagini accurate pe monitor pentru o imagine non rectificată pe un
“sistem” de calculator particular.

Macintosh este construit în corecţia gamei 1.4.Aceasta însemnând

că după ce softul transmite signalul “framebuffer-lui”,unde sunt corectari
interne al componentelor dure care vor urma processul signalului,
specificat de o altă corecţie a gamei 1.4 – ,care şi este signalul ridicat
pâna la 1/1.4. Deaceea , pentru a primi corecţia deplină ,însăşi softul în
primul rând necesită o creştere de signal pâna la 1/1.8 putere. (2.5/1.4 =
1.8) Acest system de gama Macintosh-lui este 1.8. Notăm că unele
carduri garfice Macintosh au propriul său soft carepemite schimbarea
independentă a gamei standart şi a Adobe Photoshop 3.0 care este acum
realzat cu fereastra de control a softului Knoll care permite utilizatorului
sa schimbe sistemul gamei Macintosh .

34
 IV. ELABORAREA PROGRAMULUI DE COLORAE IN
LIMBAJUL DE PROGRAMARE DELPHI

Cu ajutorul limbajului Delphi am elaborat un program care ne permite

efectuarea colorării a vârfurilor hipergrafurilor şi anume cazurile
substanţiale când viirfurile hipergarfului sunt considerate drept garfuri.
Am ales Delphi-ul deoarece este usor de invatat, fiind foarte
asemanator cu limbajul Pascal care este predat in liceu. Un alt motiv
pentru care am ales mediul Delphi este ca in urma compilării
programelor se obţin executabile mici ce rulează rapid şi nu necesită
librării ca să poata rula(un program similar scris in Visual Basic
necesita cca. 5 Megabytes de librarii).
Cu toate ca Delphi-ul este un limbaj orientat pe obiect nu este
necesara cunoasterea principiilor programarii intr-un astfel de limbaj
pentru realizarea unor programe simple. Daca se doreste realizarea unor
componente pentru Delphi sau modificarea unora dintre cele existente
atunci este necesară cunoasterea principiilor programarii intr-un limbaj
orientat pe obiect.

Din bara de meniuri pot fi accesate meniurile Delphi-ului, bara

de butoane permitând accesul rapid la principalele comenzi.Paleta de
comenzi permite accesul rapid la cele peste 200 de componente ale mediului
Delphi.
Colorarea se efectuiază în aşa mod încât oricare 2 vîrfuri vecine sa fie
colorate cu culori diferite :

35
 Deschidem programul implimentând dublu clik pe pictograma
programei.

Project1.exe

După care pe desktop se deschide fereastra de start a programei.

Pentru a ne familiariza cu programa dată înt-un mod mai adecvat si

correct vom lua in consideraţie testarile şi observaţiile facute pa baza
acesteea.De aceea in continuare se propun urmatoarele exemple care şi
vor demonstra importanţa şi eficaciteata aplicaţiei effectuate:

36
• La opţiunea “Inteoduceti numărul vârfurilor” se da un numar oarecare
De exemplu x=9, dupa care efectum clik pe butonul “OK”
// apre urmatoarea fereastra//

• La opţiunea “Introduceţi matricea de Incidenţa” putem actua in urmatorul

mod:

37
 1.)Accesam butonul “Generate” dupa care matricea de incidenţă
va fi calculată in mod automat.
2) Se calculează matricea de incidenţă si se introduce manual.

• Se lansează butonul “next”

// apre urmatoarea fereastra//

38
 Aici se observa destul de clar ca hipergraful este desenat automat de
programa şi că la fel vârfurile sunt enumerate în mod automat. De
asemenea apar trei butoane noi:
1) “Again” = care ne readuce la poziţia iniţială.

2) “Calculate”=colorează vârfurile hipergrafului conform

condiţiei puse la început şi calculează numarul de culori
utilizate.
3) “Exit” =efectuează ieşirea din program.

După cum bine observăm vârfurile vecine X={x4,x5,x6}-sunt

colorate cu culori diferite.Iar numarul maximal de culori utilizate
este = 3.

39
 Vom precăuta cazul când x=12.Totul se produce in mod
analogic ca şi la primul exemplu dar dupa cum e şi normal dacă
shimbam valorile lui x respectiv şi hipergaful este altul:
*******
• La opţiunea “Inteoduceti numărul vârfurilor” se introduce un
numar oarecare de exemplu: x= 12, dupa care efectum clik pe
butonul “OK”

// apre urmatoarea fereastra//

40
• La opţiunea “Introduceţi matricea de Incidenţa” putem actua in urmatorul
mod:
1.)Accesam butonul “Generate” dupa care matricea de incidenţă
va fi calculată in mod automat.
2) Se calculează matricea de incidenţă si se introduce manual.

• Se lansează butonul “next”

// apre urmatoarea fereastra//

41
 Aici se observa destul de clar ca hipergraful este desenat automat de
programa şi că la fel vârfurile sunt enumerate în mod automat. De
asemenea apar trei butoane noi:
1)“Again” = care ne readuce la poziţia iniţială.

42
 2)“Calculate”=colorează vârfurile hipergrafului conform
condiţiei puse la început şi calculează numarul de
culori utilizate.
3) “Exit” =efectuează ieşirea din program.

După cum bine observăm vârfurile vecine X={x4,x7,x9}-sunt

colorate cu culori diferite.Iar numarul maximal de culori utilizate
este = 6.

Vom precăuta cazul când x=12.Totul se produce in mod

analogic ca şi la primul exemplu dar dupa cum e şi normal dacă
shimbam valorile lui x respectiv şi hipergaful este altul:
*******
• La opţiunea “Inteoduceti numărul vârfurilor” se introduce un
numar oarecare de exemplu: x= 20, dupa care efectum clik pe
butonul “OK”

43
 // apre urmatoarea fereastra//

• La opţiunea “Introduceţi matricea de Incidenţa” putem actua in urmatorul

mod:
1.)Accesam butonul “Generate” dupa care matricea de incidenţă
va fi calculată in mod automat.

44
 2) Se calculează matricea de incidenţă si se introduce manual.

• Se lansează butonul “next”

// apre urmatoarea fereastra//

45
 Aici se observa destul de clar ca hipergraful este desenat automat de
programa şi că la fel vârfurile sunt enumerate în mod automat. De
asemenea apar trei butoane noi:
1)“Again” = care ne readuce la poziţia iniţială.

46
2)“Calculate”=colorează vârfurile hipergrafului conform
condiţiei puse la început şi calculează numarul de
culori utilizate.
3) “Exit” =efectuează ieşirea din program.

După cum bine observăm vârfurile vecine X={x2,x5,x12}-sunt

colorate cu culori diferite.Iar numarul maximal de culori utilizate
este = 7.

47
 CONCLUZIE

In general, pentru situatiile care necesita la rezolvare un oarecare efort

mintal (si un caz tipic este cel al celor din economie), se cauta, in primul rand, o
metoda de reprezentare a lor care sa permita receptarea intregii probleme dintr-o
privire (pe cat posibil) si prin care sa se evidentieze cat mai clar toate aspectele
acesteia.

In acest scop se folosesc imagini grafice gen diagrame, schite, grafice etc. O
reprezentare dintre cele mai utilizate este cea prin grafuri. Acestea sunt utilizate in
special pentru vizualizarea sistemelor si situatiilor complexe. In general, vom
reprezenta componentele acestora prin puncte in plan iar relatiile (legaturile,
dependentele, influentele etc) dintre componente prin arce de curba cu
extremitatile in punctele corespunzatoare. Intre doua puncte pot exista unul sau
mai multe segmente (in functie de cate relatii dintre acestea, care ne intereseaza,
exista) iar segmentelor li se pot asocia sau nu orientari (dupa cum se influenteaza
cele doua componente intre ele), numere care sa exprime intensitatea relatiilor
dintre componente etc.

Este evident, totusi, ca aceasta metoda are limite, atat din punct de vedere uman
(prea multe puncte si segmente vor face desenul atat de complicat incat se va
pierde chiar scopul pentru care a fost creat – claritatea si simplitatea reprezentarii,
aceasta devenind neinteligibila) cat si din punct de vedere al tehnicii de calcul (un
calculator nu poate "privi" un desen ca un om).

48
BIBLIOGRAFIA
[1] Berge C., Hypergraphs combmaiories of finite sets, Kortfa Holland, 1981
[2] Berge C.,Theorie des graphes et ses application, 277, DUNOD, Paris, 1958.
[3] Boltyanski V., Homotopic theory of continuous images and vestor fields, (Trudy
matematicheskogo instituta”V AStec/ov” AN SSSR, XLVÎI), Moscow,1995.
[4] Boltyanski V. Martini R, Soitan P.S., Excnrsions into Combinatoria!
Geometry. Springer, 1997, pp. 2-418
[5] Fritseh R., Fritsclh G.,Peshcke R.„ The four-color theorem, Sprinder, 1998.
[6] Hilton P.L, Wylie S.» Honiology Theory (An introduction to Algebraic
topoiogy), Cambridge, 1960.
[7] Lovasz L., On chromatic number of finite sets-system, Acad. Sci, Hung. 19: 1-2
(1968), .59-67.
[8] Martini Horst,Soltaon Petru, About fhe nemologies of multi-ary relations, m anu scrip t
[9] Melnicov O., Tyshkevidi R., Yemelichev V., Sarvanov V., Lectures on graph
theory, Manheirn, BT-Wiss-Veli, 1994.
[10] Poutreaghin AS., Basis of Combinatorie Topology, Moscow, 1976 (russian)
[11] Ringel Gerhard, Map Color Theorem, Springer-Verlsg.,
Berlin-Heidelberg-New-York,1974
[12] Teleman S.. Elemente de topologie şi varietăţi diferenţtiale,Bucuresti 1964.
[13] Tomescu I, (Sur le probleme du coloriage des graphes generalises. C.R.
Acad. Sci.Paris), 267: 6(1968), 250-232.
[14] Voloshin V.L, On the upper chromatic numder of any hypergraph. Australian
Journal of Combinaiori.es, 11(1995), pp. 25-45.
[15] Zykov A.A.,Successes in mathematics, voi. XXDC, edition 6 (180), Moscow
1974
[16] A. B. Kempe. On the geographical problem of four colours. Amer. J.
Math.2, 1879, p. 193-200.
[17] G. Ringel. F\"arbungsprobleme auf Fl\"achen und Graphen. VEB
Deutscher Verlag der Wissenschaften, 1959.

49
[18] O. Ore. The Four-Color Problem. Academic Press. 1967.
[19] N. L. Biggs, E. K. Lloyd, and R. J. Wilson. Graph Theory 1736-1936.
Clarendon Press, 1976.
[20] T. L. Saaty and P. C. Kainen. The Four-Color Problem. McGraw-Hill,
1977. Dover, 1986.
[21] P. C. Kainen. Is the four theorem true? Combinatorics III, 1993, \ A. B.
[22] D. Barnette. Map Coloring, Polyhedra, and the Four-Color Problem.
Dolciani Mathematical Exposition No. 8. Mathimatics Association of
America, 1983.
[23] M. Aigner. Graphentheorie. Eine Entwicklung aus dem 4-Farben
Problem. B. G. Teubner Verlagsgesellschaft, 1984. English
translation,BCS Associated, 1987.
[24] G. A. Dirac. Percy John Heawood. J. London Math. Soc. 38, 1963, p.
263-277.
[25] R. Woodal, and R. J. Wilson. The Apple-Haken proof of the four-color
Theorem. In: L. W. Beineke and R. J. Wilson, editors. Selected Topics
in Graph Theory, Academic Press, 1978, p. 83-101.
[26] K. Appel and W. Haken. Every planar map is four colorable. Part I:
Discharding. Illinois J. Math. 21, 1977, p. 491-490.
[27] H. Whitney. The coloring of graphs. Ann. of Math. 33, 1932, p. 688-
718.
[28] K. Appel, W. Haken and J. Koch. Every planar map is four colorable
[29] Kempe. On the geographical problem of four colours. Amer. J. Math.
2, 1879, p. 193-200.
[30] A. Niculiţa.Teza de Doctor “Structura unor clase de hipergrafe mixte”
[31] www.wikipedia.com
[32] www.asecib.ase.ro
[33] www.nisepreda.wordpress.com/category/teoria-grafurilor
[34]www.gazetamatematica.net

50
 ANEXA 1

unit Unit1;

interface

uses
Windows, Messages, SysUtils, Variants, Classes, Graphics, Controls, Forms,
Dialogs, StdCtrls, ExtCtrls, ColorGrd, Grids;

type
TMatrix = array[1..100] of Integer;
TMassiv = array[1..100, 1..100] of Integer;
TForm1 = class(TForm)
Panel1: TPanel;
Label1: TLabel;
Button1: TButton;
Button2: TButton;
StringGrid1: TStringGrid;
Panel2: TPanel;
Label2: TLabel;
Edit1: TEdit;
Panel3: TPanel;
Button3: TButton;
Button4: TButton;
Button5: TButton;
Button6: TButton;
Label3: TLabel;

51
procedure ReBuild;
ANEXA 2
procedure Edit1Change(Sender: TObject);
procedure StringGrid1SetEditText(Sender: TObject; ACol, ARow: Integer;
const Value: String);
procedure Button3Click(Sender: TObject);
procedure Button2Click(Sender: TObject);
procedure Draw;
procedure Button1Click(Sender: TObject);
procedure Button5Click(Sender: TObject);
procedure Button4Click(Sender: TObject);
procedure Button6Click(Sender: TObject);
procedure Calculate;
procedure ReDraw(a: TMatrix;k: integer);
procedure FormClick(Sender: TObject);
procedure XDel(z: integer);
private
{ Private declarations }
public
{ Public declarations }
end;

var
Form1: TForm1;
n, Num, t:Byte;
m: byte= 0;
G, One, Koord: TMassiv;
function XInd: integer;
function GetCl(i: byte): TColor;

52
implementation

ANEXA 3

{$R *.dfm}

procedure TForm1.ReBuild;
var i, j:integer;
begin
StringGrid1.ColCount:=Num+1;
StringGrid1.RowCount:=Num+1;
For i:=1 to Num do
For j:=1 to Num do
begin
if i=j then StringGrid1.Cells[i,j]:=IntToStr(0);
StringGrid1.Cells[0,j]:='X'+IntToStr(j);
StringGrid1.Cells[j,0]:='X'+IntToStr(j);
end;
end;

procedure TForm1.Edit1Change(Sender: TObject);

begin
Button3.Enabled:=True
end;

procedure TForm1.StringGrid1SetEditText(Sender: TObject; ACol,

ARow: Integer; const Value: String);
var s: String;
begin
s:=StringGrid1.Cells[ACol,ARow];

53
if StrToInt(s) <> 1 then
ANEXA4

if StrToInt(s) <> 0 then

StringGrid1.Cells[ACol,ARow]:='0';
StringGrid1.Cells[ARow,ACol]:=s
end;

procedure TForm1.Button3Click(Sender: TObject);

begin
Num:=StrToInt(Edit1.Text);
n:= Num;
ReBuild;
Button1.Enabled:=True;
Button2.Enabled:=True;
StringGrid1.Visible:=True;
Label1.Enabled:=True;
Edit1.Enabled:=False
end;

procedure TForm1.Button2Click(Sender: TObject);

var i,j:integer;
begin
Label3.Visible:= False;
For i:=1 to Num do
For j:=1 to Num do
begin
G[i,j]:= StrToInt(StringGrid1.Cells[i,j]);
One[i, j]:= StrToInt(StringGrid1.Cells[i,j]);
end;

54
Draw;

ANEXA 5
end;

function XInd:integer;
var i,j: integer;
x:TMatrix;
begin
for i:=1 to n do
begin
x[i]:=0;
for j:=1 to n do
x[i]:=x[i]+G[i,j];
end;
j:=x[1]; result:=1;
for i:=2 to n do
if x[i]<j then
begin
j:=x[i];
XInd:=i;
end
end;

Procedure TForm1.Draw;
var x,y,r,i,j: integer;
begin
Panel1.Visible:=False;
Button4.Visible:=True;
Button5.Visible:=True;

55
Button6.Visible:=True;

ANEXA 6
Form1.Width:=650;
x:=Round(Form1.Width/2);
y:=Round(Form1.Height/2);
r:=Round(x/2);
Canvas.Pen.Color:=clBlue;
for i:=1 to Num do
begin
Canvas.MoveTo(x,y);
Koord[i,1]:=x+Round(r*cos(i*2*Pi/Num));
Koord[i,2]:=y+Round(r*sin(i*2*Pi/Num));
Canvas.Brush.Color:=clBlue;
Canvas.MoveTo(Koord[i,1],Koord[i,2]);
Canvas.Ellipse(Koord[i,1]+5,Koord[i,2]+5,Koord[i,1]-5,Koord[i,2]-5);
Canvas.Brush.Color:=clBtnFace;
Canvas.TextOut(Koord[i,1]+10,Koord[i,2]+10,'X'+IntToStr(i));
end;
For i:=1 to Num do
For j:=i+1 to Num do
if One[i,j]<>0 then
begin
Canvas.MoveTo(Koord[i,1],Koord[i,2]);
Canvas.LineTo(Koord[j,1],Koord[j,2]);
end;
end;

procedure TForm1.Button1Click(Sender: TObject);

var i,j:integer ; s:String;

56
begin
ANEXA 7

For i:=1 to Num do

For j:=i+1 to Num do
begin
StringGrid1.Cells[i,j]:=IntToStr(Round(Random));
s:=StringGrid1.Cells[i,j];
StringGrid1.Cells[j,i]:=s
end;
end;

procedure TForm1.Button5Click(Sender: TObject);

begin
Form1.Close
end;

procedure TForm1.Button4Click(Sender: TObject);

var i,j:byte;
begin
m:=0;
Form1.Width:=Panel1.Width;
Panel1.Visible:=True;
Button4.Visible:=False;
Button5.Visible:=False;
Button6.Visible:=False;
Form1.Refresh;
Edit1.Enabled:=True;
Edit1.Text:='';
for i:=1 to Num do

57
for j:=1 to Num do
ANEXA 8

StringGrid1.Cells[i,j]:='';
Button3.Enabled:=False;
Button2.Enabled:=False;
Button1.Enabled:=False;
StringGrid1.Visible:=False;
Label1.Enabled:=False;
end;

procedure TForm1.Button6Click(Sender: TObject);

begin
m:=0;
Label3.Visible:= False;
Calculate;
Label3.Visible:= True;
end;

Procedure TForm1.Calculate;
var i,j,k,l,r,f,count:integer;
a:TMatrix;
begin
for i:=1 to n do
for j:=1 to n do
G[i, j]:= One[i,j];
count:=0;
t:=n;
while t<>0 do
begin

58
i:= XInd; k:=1;
ANEXA 9

a[k]:=i;
For j:=1 to n do
if g[i,j]=0 then
if i<>j then
begin
f:=1;
if k>1 then
begin
for l:=2 to k do
begin
r:=a[l];
if g[r,j]=0 then f:=f*1
else begin f:=f*0; Break; end;
end
end;
if f=1 then
begin
k:=k+1;
a[k]:=j
end
end;
ReDraw(a,k);
count:=count+1;
for j:=1 to k do
XDel(a[j]);
end;
Label3.Caption:='Numarul de culori utilizate: '+IntToStr(count);

59
end;
ANEXA 10

Procedure TForm1.ReDraw(a:TMatrix;k:integer);
var i,j: integer;
begin
m:=m+1;
Canvas.Brush.Color:= GetCl(m);
for j:=1 to k do
begin
i:=a[j];
Canvas.MoveTo(Koord[i,1],Koord[i,2]);
Canvas.Ellipse(Koord[i,1]+5,Koord[i,2]+5,Koord[i,1]-5,Koord[i,2]-5);
end;
end;

Procedure TForm1.XDel(z: integer);

var i, j, k, l: integer; Temp: TMassiv;
begin
{k:=0;
if z<> n then
begin
for i:=1 to n-1 do
begin
if i= z then k:= k+1;
l:=0;
for j:=1 to n-1 do
begin
if j= z then l:= l+1;
Temp[i, j]:= G[i+k, j+l];

60
end;
ANEXA 11

end;
end;
n:=n-1;
for i:=1 to n do
for j:=1 to n do
G[i, j]:=Temp[i, j]; }
for i:=1 to n do
begin
G[i, z]:=1;
G[z, i]:=1;
end;
t:=t-1;
end;

function GetCl(i: byte): TColor;

begin
case i of
1 : Result:= clFuchsia;
2 : Result:= clAqua;
3 : Result:= clYellow;
4 : Result:= clLime;
5 : Result:= clRed;
6 : Result:= clSkyBlue;
7 : Result:= clGreen;
8 : Result:= clBlack;
9 : Result:= clWhite;
10 : Result:= clMaroon;

61
else Result:= Random($7FFFFFFF);
ANEXA 12

end;
end;

procedure TForm1.FormClick(Sender: TObject);

begin
m:=0;
Form1.Width:=Panel1.Width;
Panel1.Visible:=True;
Button4.Visible:=False;
Button5.Visible:=False;
Button6.Visible:=False;
Form1.Refresh;
end;

end.

62