Sunteți pe pagina 1din 20

CAPITOLUL X

EMPATIA – IMPLICATII ÎN VIAŢA SOCIALĂ

CAPITOLUL X..........................................................................................240
EMPATIA – IMPLICATII ÎN VIAŢA SOCIALĂ....................................240
1. Perspectivă istorico-teoretică asupra empatiei...................................240
2. Conceptul de empatie.......................................................................241
3. Empatia: structură şi funcţii...........................................................242
4. Stilul apreciativ empatic..................................................................244
5. Empatie şi atribuire.............................................................................245
6. Empatie şi creativitate - paralelă comparativă....................................246
7. Orientări actuale în studiul empatiei...................................................249
8. Empatia – o competenţă socială......................................................251
9. Dezvoltarea competenţei empatice la cadrele didactice debutante....251
9.1. Program de antrenament..................................................................251
9.2. Protocol al unui antrenament în empatie...........................................253
Întrebări şi sugestii pentru pregătirea individuală şi/sau seminar...........256
BIBLIOGRAFIE....................................................................................258

239
CAPITOLUL X

EMPATIA – IMPLICATII ÎN VIAŢA SOCIALĂ

1. Perspectivă istorico-teoretică asupra empatiei


Existenţa omului este o permanentă adaptare şi integrare în mediul fizic şi social.
Interacţiunile dintre oameni presupun disponibilitatea fiecărui individ de a înţelege şi interpreta
perspectiva, punctul de vedere al celuilalt, starea sufletească şi chiar mentală a celuilalt. Aşa cum,
pentru adaptarea la mediu în general omul posedă inteligenţă şi creativitate, pentru adaptarea la mediul
social el posedă, în plus, capacitatea empatică. Este acesta un argument pentru a acorda empatiei mai
mult spaţiu într-un curs de psihologie socială alături de care mai prezentăm următoarele raţiuni:
a) puţine domenii de activitate şi profesii nu solicită empatia dezvoltată la nivel de
abilitate dacă nu competenţă;
b) profesioniştii în domeniul psihologiei şi asistenţei sociale, domeniu în care se
pregătesc studenţii noştri trebuie să posede în repertoarul de abilităţi şi competenţe
empatia dezvoltată la nivel supramediu;
c) toate procesele de grup: de comunicare, motivaţionale, afectiv-apreciative, de
influenţă, de conducere şi exercitare a puterii se bazează într-o măsură destul de
mare pe abilităţi şi competenţe ce presupun în manifestarea lor empatie emoţională,
motivaţională sau predictivă;
d) relaţiile între empatie şi alte abilităţi, capacităţi şi procese psihice ce se manifestă în
domeniul psihosocial au fost mai puţin puse în evidenţă în manualele de psihologie
socială;
e) la noi există puţine preocupări de dezvoltare structurată şi antrenare a capacităţii
empatice în sistemul competenţelor sociale. Aceste raţiuni ne-au orientat spre
abordarea empatiei ca o capacitate cu largi şi profunde implicaţii în viaţa socială,
ca o competenţă socială.
Termenul de empatie are o lungă istorie şi multe definiţii ce dau atenţie aspectelor
emoţionale şi perspectivelor sociale în înţelegerea acţiunilor şi stărilor sufleteşti ale altora, această
capacitate fiind pusă în legătură cu inteligenţa socială a individului (Snow R.S.; Corno L; Jackson D,
1996, p 279).
Fenomenul empatiei a fost abordat teoretic şi experimental din mai multe perspective:
estetice, filozofice, psihologice, sociologice şi în ultimele decenii din perspectiva interdisciplinară a
psihoesteticii experimentale, a psihologiei clinice, a psihologiei sociale şi chiar a psihologiei
pedagogice. Într-o enciclopedie a psihologiei sociale Manstead A şi M. Miles (1995) apreciau că
empatia a primit în ultimele două decenii o atenţie deosebită din partea psihologilor sociali probabil
datorită legăturilor puternice dintre empatie, comportamentul prosocial şi competenţa socială.
O privire retrospectivă ne arată că preocuparea de înţelegere a acestui fenomen psihic o
întâlnim la filozoful german Th. Lipps, care la începutul acestui secol utilizează termenul de
Einfühlung în accepţia: “a se simţi pe sine în ceva” cu referire în special la procesul imitaţiei motorii,
concept pe care îl aplică în domeniul esteticii şi în înţelegerea persoanelor (G. Allport, 1981, p. 529).
Traducerea termenului ca empatie a fost propusă de Titchener (cf. S. Marcus, 1971, p. 9). Cu trecerea
anilor sensul original al conceptului de empatie a devenit iremediabil confuz, sublinia G. Allport, s-a
modificat reflectând rezultatele oferite de cercetările în problemă, apreciem noi. Aşa cum constata V.
Pavelcu termenul de Einfühlung a fost tradus printr-o serie de termeni ca:
 proiecţie simpatetică a eu-lui;
 intuiţie proiectivă
 fuziune afectivă
 fuziune afectivă simbolică
 intuiţie simpatică
 întrepătrundere afectivă
 comprehensiune prin întrepătrundere
 introecţiune
 tranzitivism
 intropatie

240
 simpatie
 transpunere
 identificare
 transfer
 însimţire
 proiecţie simpatetică
 empatie
Această bogăţie lingvistică, arăta autorul citat, “este deconcertantă şi a întunecat cu
desăvârşire sensul conceptului iniţial” (V. Pavelcu, 1972, p. 99-103).
Cu toată diversitatea terminologică definiţiile date empatiei converg spre înţelegerea ei ca:
 “abilitate de prezicere, de recunoaştere a dispoziţiilor psihologice ale unei persoane,
percepţiile sale, gândurile, sentimentele şi atitudinile ca trăsături proprii”. (J.P.
Guilford, 1959);
 ca aptitudine de a sesiza mentalitatea altuia, sentimentele sale, dorinţele, opiniile, sau, şi
mai concret, a prezice conduitele sale (J. Maisonneuve, 1966, p.358);
 “capacitatea de a te pune cu adevărat în locul altuia, de a vedea lumea aşa cum el o
vede” (C. Rogers, G.M. Kinget, 1971, p. 106).
 un construct multidimensional în care se coroborează aspectul cognitiv predictiv de
percepere a perspectivei altuia, reactivitatea emoţională, aspectul funcţionării şi
motivaţiei interpersonale etc (Davis, M., 1983, p. 113) care argumentează pentru o
abolire multidimensională a empatiei.

2. Conceptul de empatie
Empatia apare ca o capacitate, cu program ereditar, peste care se clădeşte viitorul
comportament empatic, o trăsătură de personalitate ce poate atinge valenţe aptitudinale prin
intermediul căreia omul poate înţelege, cunoaşte şi prezice conduitele altuia, facilitatoare a
interacţiunii sociale şi performanţei.
În prima sa monografie asupra empatiei S. Marcus o defineşte în mod funcţional: “empatia
este un fenomen psihic manifestat în cadrul conduitei omului în relaţiile cu semenii săi ….este acel
fenomen psihic de identificare parţială sau totală, conştientă sau inconştientă, aparentă sau
inaparentă a unei persoane cu un model de comportament uman perceput sau evocat, favorizând un
act de înţelegere şi comunicare implicită, precum şi o anumită contagiune afectivă” (S. Marcus, 1971,
p. 31).
După 25 de ani de cercetări şi reflecţii, creatorul Şcolii de empatie de la Bucureşti afirmă că
doreşte să ofere o nouă variantă de definire a empatiei, luând în considerare caracterul sintetic, de
cuprindere a unor aspecte care să ateste diferenţele specifice ale fenomenului psihic cercetat în
contextul altor fenomene psihice aflate în proximitate. Ca urmare el elaborează următoarea definiţie:
“empatia este acel fenomen psihic de retrăire a stărilor, gândurilor şi acţiunilor celuilalt , dobândit prin
transpunere psihologică a eu-lui într-un model obiectiv de comportament uman, permiţând înţelegerea
modului în care celălalt interpretează lumea” (S. Marcus, 1997, p. 38).
Considerând cele două definiţii constatăm că prima este operaţională, dar mai analitică,
autorul realizând o descriere cuprinzătoare a empatiei ca proces şi produs; ultima este o definiţie
sintetică asupra empatiei ca fenomen psihic delimitând mecanismul general de producere al ei, starea
finală, conţinutul apreciativ ca premisă a comunicării şi interacţiunii individuale optime. Ambele
definiţii sunt operaţionale şi oferă o imagine precisă şi completă a fenomenului empatic (ca
potenţialitate, proces, produs) utilă în realizarea unor noi cercetări.
Dacă Th. Lipps considera imitaţia ca mecanism de producere a empatiei studiile ulterioare au
subliniat rolul identificării şi proiecţiei (sub influenţa freudismului) şi a modelării (G. Maxwell, T.
Parsons). Această empatie nu reprezintă o simplă proiectare a sentimentelor noastre, spune V. Pavelcu,
(1982, p. 33), ci o trăire cu o considerabilă doză de obiectivitate. Asupra complexităţii mecanismului
de producere a empatiei atrage atenţia şi J. Maisonneuve (1966, p. 359) când apreciază că empatia nu
se confundă nici cu identificarea nici cu proiecţia nici cu simpla imitaţie, ci ea corespunde funcţiei
însăşi a comunicării şi a înţelegerii umane. Afirmaţia preconizează, în fond, că procesele psihice
implicate în manifestarea empatiei se contopesc într-un fenomen aparte, care apare în anumite condiţii.
O imagine clară, fondată pe complexe studii experimentale asupra mecanismului psihologic al

241
empatiei oferă S. Marcus (1987, p. 22-26). Psihologul român arată că pentru declanşarea empatiei
trebuie îndeplinite câteva condiţii:
a) o condiţie externă – existenţa unor împrejurări externe, adică raportarea celui ce
empatizează la un model extern de comportament pe care fie că îl percepe nemijlocit, fie
că îl evocă, fie şi-l imaginează; fără această condiţie empatia nu are “obiect”;
b) o condiţie internă – reprezentată de predispoziţii psihice ale individului cum ar fi: o mare
sensibilitate pentru trăiri emoţionale, o viaţă afectivă bogată, experienţă emoţională,
posibilităţi evocatoare şi imaginative care asigură o mare posibilitate de integrare a
stărilor altora, dorinţa de a stabili un contact emoţional şi de a comunica, un contact viu
cu propria viaţă emoţională care înseamnă un proces intensiv de autocunoaştere ;
c) o condiţie numită de autor credinţa în convenţia transpunerii. Aceasta se explică prin
faptul că în comportamentul empatic persoana se transpune în “pielea” altuia fără a-şi
pierde propria identitate de sine.
Mecanismul propriu-zis de producere a fenomenului empatic având la bază imitaţia,
identificarea, modelarea şi proiectarea antrenează procese fiziologice (kinestezice şi vegetative)
cognitive, imaginative şi afective. Acest mecanism pune în evidenţă aspectul de proces al empatiei ce
poate fi prezentat şi secvenţial în câteva faze:
1) primul contact cu modelul obiectiv care presupune un act de cunoaştere şi apropiere a
modelului, cunoaştere care se realizează prin procese asociative, imaginative. În această
fază se realizează o raportare a datelor oferite de model la propria experienţă. Această
luare în sine a modelului, prin introecţie, favorizează apariţia unor trăiri emoţionale
însoţite şi de o reactivitate organică şi de modelarea mintală a comportamentului observat
sau evocat;
2) pe baza modelării cognitiv-afective ce implică deducţie şi analogie se produce un proces
invers de proiecţie şi de mulare pe psihologia celuilalt, cu o identificare emoţională cu
celălalt;
3) a treia fază în care, pe baza celor intuite, simţite şi gândite “ca şi cum ai fi tu altul”
subiectul trece la formularea predicţiei cu privire la comportamentul altuia şi proiectarea
propriului comportament în raport cu altul. Această ultimă fază vizează efectul producerii
fenomenului empatic. Principalul efect care decurge din cunoaşterea şi trăirea empatică
este un anumit mod de înţelegere a psihologiei celorlalţi, este un produs psihic (S.
Marcus, 1997, p. 24-29).
Desigur valoarea cunoaşterii empatice nu este una ştiinţifică, fiind încărcată de subiectivitate,
dar este suficient de exactă pentru a facilita fiecărui individ realizarea unei strategii în comportamentul
faţă de alţii, deoarece predicţiile sunt continuu raportate la vârsta subiectului şi se verifică în
interacţiune şi comunicare.
Procesul empatic, afirmă S. Marcus (op. cit. p. 30) se încheie cu dobândirea stării de empatie,
acea stare prin care “Eul” se simte relativ identificat “cu celălalt” putând retrăi emoţiile, gândurile şi
acţiunile partenerului, efect (sau produs psihic) care se poate obiectiva în activitate.
S. Marcus este singurul cercetător care concepe empatia în ipostazele de însuşire comună de
personalitate, ca proces psihic şi produs psihic. Totodată el pledează pentru înţelegerea empatiei
ca un construct multidimensional.

3. Empatia: structură şi funcţii


Empatia ca fenomen psihic extrem de complex se manifestă în forme comportamentale variate
ce constituie direcţii de investigare experimentală, care evidenţiază componentele de structură ale
fenomenului. Rezultatele cercetărilor pledează pentru înţelegerea structurii empatiei ca formată din
următoarele componente:
a) componenta fiziologică – ce vizează caracteristicile reactivităţii fiziologice din timpul
producerii fenomenului empatic (G. Lindzey, E. Aronson, 1969; Erza Stotland şi L.
Walsh, 1963; K. Jerome, Ph. Williams, 1964; Al. Roşca, M. Roşca, V. Vasilescu, 1954; I.
Ciofu şi S. Marcus,1969). Toate cercetările demonstrează existenţa unor nivele ale
manifestării empatice în planul reactivităţii de tip fiziologic;
b) componenta afectivă – (emoţională). Edith Stein consideră că empatia este o sursă
legitimă de cunoaştere a stărilor afective ale altora (apud. S. Marcus, 1991, p. 53) iar V.
Pavelcu afirma: “cheia înţelegerii altora se află în propriile noastre vibraţii afective.
Adâncimea unui suflet străin o măsurăm cu propriile noastre sentimente” (1982, p. 33).

242
Majoritatea cercetătorilor consideră componenta afectivă ca cea mai apropriată de esenţa
fenomenului empatic. Unii cercetători au încercat să măsoare cu ajutorul testelor această
componentă numită şi empatie emoţională. Ab. Mehrebian şi Kichzky S. (1974) au
elaborat o scară de măsurare a empatiei emoţionale aplicată de S. Marcus şi de noi;
c) componenta predictivă – se referă la modul în care subiectul percepe şi anticipează cadrul
intern de referinţă al altuia, modul în care acesta gândeşte. Aceasta este considerată
componenta preponderent cognitivă, focalizată pe procese cognitive de percepere şi
reprezentare apoi a perspectivei celuilalt. Rosalind Dymond defineşte empatia ca pe un
transport în gândirea, trăirea şi modul de a acţiona al altuia; autoarea elaborează un test
standard de empatie predictivă prin care se surprinde adâncimea reacţiei empatice şi
lărgimea reacţiei empatice. S. Marcus a realizat o formă adaptată a acestei probe şi noi
experimentăm o altă formă adaptată la creativitate;
d) a patra componentă a empatiei relevată mai târziu decât celelalte este componenta
motivaţională – În timp ce componenta afectivă permite evaluarea măsurii în care un
subiect simte acelaşi lucru cu o altă persoană, latura motivaţională îl duce pe subiect la
acţiune. Această componentă este studiată în ultimul timp de psihiatri şi psihologi care o
văd ca pe un factor implicat în conduita altruist-autentică şi comportamentul prosocial
(I.D. Trestieni, 1990, p. 109). Subliniem că prin cunoaşterea empatică se poate dobândi o
înţelegere a motivaţiei celuilalt dar şi o stimulare a motivaţiei propriului comportament;
e) S. Marcus vorbeşte şi de o componentă aptitudinală a comportamentului empatic. Este
vorba în esenţă, spune autorul, de surprinderea unui anume fel de manifestare empatică,
evident supramediu, fără de care nu apare posibilă realizarea performanţelor
corespunzătoare în anumite profesii (S. Marcus, 1991). Cele cinci componente ale
structurii fenomenului empatic, decelate din studiul comportamentului empatic manifest,
indică o interdependenţă a lor, de exemplu necesitatea manifestării componentei
predictive şi afective pentru apariţia celei motivaţionale. Studiul empatiei din perspectiva
componentelor motivaţională şi aptitudinală este abia la început.
În psihologia românească Ana Catina şi S. Marcus au argumentat pentru existenţa unui stil
apreciativ empatic (1980, p. 81) decelat din cercetările asupra empatiei în profesiile didactice, artistice,
stil ce emerge din dezvoltarea peste medie a componentelor empatiei.
Stilul apreciativ empatic apare ca o componentă a personalităţii cu caracteristici de
aptitudine. Ca urmare empatia poate fi privită ca un vector al personalităţii deoarece ea susţine atât
latura relaţional valorică cât şi pe cea instrumental apreciativă a personalităţii.
În concordanţă cu componentele de structură ale capacităţii empatice cercetările moderne în
domeniu surprind o serie de funcţii ale empatiei cu rol în adaptarea psihologică a personalităţii
umane:
a) funcţia cognitivă – implicată în transpunerea psihologică în sistemul de referinţă al
altuia prin care se realizează un act de cunoaştere empirică a partenerului (cât de
prietenos, interesat, optimist, agresiv sau anxios etc. este o persoană) o cunoaştere tacită
şi scurtcircuitată (cf. S. Marcus, 1997, p. 25);
b) funcţia de comunicare – răspunde trebuinţei de dialog şi schimbare temporară a propriei
perspective cu perspectiva celuilalt, este o condiţie a unei comunicări interpersonale
eficiente;
c) funcţia anticipativă – rezultând din funcţia cognitivă şi de comunicare, presupune
efectuarea unei predicţii asupra comportamentului partenerului, o anticipare a strategiei
de interrelaţionare a celuilalt;
d) funcţia de contagiune afectivă – rezultată din aproprierea şi identificarea propriului eu
cu Eu-l celuilalt situaţie ce atrage fenomenul de contaminare temporară, de stare a
celuilalt. Ea este furnizată de posibilitatea subiectului de a se mişca pe axa identificare
detaşare şi condiţionată de condiţiile de viaţă; (S. Marcus, op. cit. 1997, p. 27)
e) funcţia performanţială -în anumite profesiuni empatia devine abilitatea de a favoriza
realizarea cu succes la nivel supramediu a unei activităţi ce implică relaţii
interpersonale.
Prin funcţiile sale empatia facilitează adaptarea socială a personalităţii. În consecinţă blocarea
manifestării ei prin diferite mecanisme sau manipularea funcţiilor ei cum ar fi stimularea funcţiei
anticipative pe diferite căi pentru a crea panică/zvonuri la examenele de admitere, asocieri de imagini
şi sunete sinistre în război etc. poate crea efecte malefice.

243
Aspectele teoretice evidenţiate anterior cu privire la empatie le-am considerat necesare pentru
înţelegerea perspectivei de abordare a capacităţii empatice – ca vector al personalităţii în cercetările
noastre.

4. Stilul apreciativ empatic


Pentru a-şi regla raporturile cu mediul fizic, omul depune un efort continuu de a-l cunoaşte, de
a-l categoriza, de a-l ordona şi sistematiza pentru a putea stabili concordante între stimulare şi reacţie
(S. Marcus, Ana Catina, 1980, p.11).
Pentru a exista, omul trebuie sa se afle în relaţie cu ceilalţi oameni; pentru a putea întreţine
relaţii el trebuie sa se raporteze adecvat la aceştia; pentru a se putea raporta adecvat trebuie sa-i
înţeleagă, sa-i cunoască. Că urmare pentru a se integra în viaţa socială, omul trebuie să posede şi să-şi
dezvolte capacitatea de intercunoastere.
Fiecare individ are un "stil" al sau de a-i percepe pe ceilalţi din jur. În modul de percepere a
celor din jur indivizii se diferenţiază nu numai după felul în care ii percep sau evaluează pe ceilalţi ci
şi în modul în care îi abordează şi-i interpretează în raport cu propria lor personalitate.
Noţiunea de stil se referă la maniera proprie individuală proprie sau comună (tipologică) de a
realiza variate activităţi. Psihologii au prezentat diferite forme ale stilului începând cu A. Adler care
scria despre stilul de viaţă. Astfel se poate contura un stil cognitiv „ce desemnează anumite modalităţi
specifice de recepţionare şi prelucrare a informaţiei” (P.P. Neveanu, 1978, p.638), un stil perceptiv
definit de F. Heider (1958) drept „ce anume informaţie selectează individul în vederea cunoaşterii”, un
stil de autoprezentare (Arkim, 1981), un stil apreciativ definit ca „maniera personala de abordare,
evaluare şi interpretare a evenimentelor realităţii care prezintă aspecte divergente” (S. Marcus, Ana
Catina, 1980).
Stilul apreciativ se referă la acea formă de înţelegere care se desfăşoară în registrul afectiv,
caută dezimplicarea expresa a acelor calităţi ce pun subiectul în relaţie cu obiectul-a acelor determinări
ce conferă semnificaţii în funcţie de ce aşteaptă şi ce poate primi subiectul în registrul emoţional.
Stilul apreciativ în cunoaşterea celorlalţi este acea maniera de apropiere de obiectul
cunoaşterii care se caracterizează prin ponderea specifica a elementelor afective şi cognitive şi a
posibilităţii de transpunere în psihologia celuilalt (Stroe Marcus şi Ana Catina, 1980)
Pe parcursul existentei, stilul apreciativ se formează în relaţii interpersonale prin procesul
percepţiei interpersonale şi prin activarea unui potenţial pe care omul il poseda pentru adaptarea la
mediul social - empatia.
În cercetările având ca obiect delimitarea stilurilor apreciative, problema mecanismelor
stilurilor apreciative şi a eficienţei lor în cunoaşterea interpersonală (S. Marcus, Ana Catina, 1980) au
delimitat patru stiluri apreciative dintre care două sunt stiluri apreciative proiective şi două stiluri
apreciative neproiective.
Prezentăm în continuare cele patru stiluri apreciative după descrierea realizată de autorii citaţi
(S. Marcus, Ana Catina, 1980, pp.78-79). Există două stiluri neproiective: stilul apreciativ reflexiv şi
stilul apreciativ detaşat şi două stiluri proiective: stilul apreciativ analogic şi stilul apreciativ empatic.
 Stilul reflexiv este un stil apreciativ preponderent afectiv fără ca trăirea sa
depăşească propriile graniţe intime fără proiecţia acestei trăiri în modele externe.
Reprezentanţii acestui stil raportează modelul extern la sine. Ei tind să utilizeze
criterii apreciative tranşante, rigide şi o modalitate analitică în abordarea celorlalţi.
 Stilul detaşat este un stil apreciativ neproiectiv şi neafectiv. Reprezentanţii
acestui stil tind sa judece fenomenele realităţii şi pe semenii săi fără criterii afective
şi fără transpunere în situaţia altora. El nu este aşa de eficient în cunoaşterea
interpersoanlă comparativ cu stilurile proiective. Detaşatul se comportă ca un
judecător imparţial intr-un context care solicita un comportament participativ.
Raportarea judecăţii cu privire la ceilalţi, la punctele de referire generale aflate în
afara modelului extern, dar şi a propriei persoane ii acorda detaşatului posibilitatea
folosirii diferitelor strategii de cunoaştere (analitica şi impresiv - globala) cu
aceleaşi rezultate.
 Stilul analogic este un stil apreciativ proiectiv neafectiv care reuşeşte înţelegerea
psihologiei altora prin mijlocirea raţionamentelor analogice ce-l pun în postura
identificării cu modelul extern. Reprezentanţii acestui stil se identifica cu alţii pe
baza unei asemănări de principii intre ei şi un model extern. Tendinţa de
identificare cu alţii a analogicului permite o oarecare flexibilitate a structurii

244
cognitive ca şi posibilitatea folosirii diferitelor strategii cognitive. Judecăţile despre
alţii ale analogicului sunt mai obiective,(neinfluentate afectiv) dar mai puţin
acurate deoarece rationamentul analogic nu este întotdeauna exact.
 Stilul empatic este un stil apreciativ proiectiv şi afectiv ce se caracterizează
printr-o capacitate de transpunere în cadrul intern de referinţa al altora folosind ca
mijloc de înţelegere a trăirilor şi înţelegere a celuilalt propria sa experienţă afectiva.
Obiectivitatea în cunoaşterea celorlalţi se datorează îmbinării dintre utilizarea
propriei experienţe afective şi transpunerea în psihologia modelului extern numita
proiecţie atitudinala-afectiva. Empaticul percepe lumea "ca şi cum" ar fi modelul
extern. Stilul empatic contribuie la manifestarea comportamentului empatic cerut şi
implicat în multe activităţi sociale.
Stilul apreciativ constituie o caracteristica de personalitate care în anumite limite ale
variabilităţii, caracterizează individul sau grupul de indivizi sub raportul manierei de abordare a celor
din jur în scopul cunoaşterii lor şi în vederea fixării relaţiilor adaptate cu aceştia.

5. Empatie şi atribuire
Studiul literaturii de specialitate cu privire la empatie şi atribuire a condus "la constatarea ca
empatia şi atribuirea sunt doua concepte care au evoluat în universuri diferite şi care rareori s-au
regăsit în acelaşi discurs cu toate că realităţile pe care le acoperă sunt strâns relaţionate"(Ruxandra
Gherghinescu,1996).
Pentru a explica de ce aceste concepte se regăsesc în discursuri diferite autoarea a realizat o
analiză paralelă a definiţiilor lor, a căilor prin care au fost abordate, ca şi un succint istoric al evoluţiei
cercetărilor în care au fost implicate.
Ea a constatat că în ciuda diferenţierilor care pot apărea, în cadrul definiţiilor formale ale
empatiei, ideile care le susţin nu sunt atât de divergente cum par la prima vedere. Fiecare dintre aceste
definiţii presupune:
- sensibilitatea la experienţele afective ale celorlalţi şi un element de împărtăşire şi de câştig al
înţelegerii printr-o relaţie strânsă intre participanţi, observându-se prezenţa constantă a ideilor de
identificare a unui subiect, identificare în sens de transpunere în psihologia altuia.
Atribuirea este definită de F. Heider (1958) ca " un proces prin care subiectul proiectează
asupra obiectului percepţiei sale sociale-persoane, acţiuni, situaţii psihosociale, anumite caracteristici
şi stări proprii care-i permit în acest fel o structurare mai bună şi o organizare subiectivă a obiectelor
sociale percepute.”
Din analiza definiţiilor celor doua concepte se observa că acestea au la baza mecanisme
psihice diferite. În empatie accentul cade asupra identificării care trimite către o retrăire prin
transpunere cu scopul interpretării realităţii, clasificării conduitelor celuilalt prin optica acestuia.
În atribuire, mecanismul de producere este proiecţia care va duce la clasificarea
conduitelor celuilalt potrivit unghiului nostru propriu de vedere.
Din punct de vedere istoric s-a putut conchide că domeniile predilecte de studiu ale abilităţii
empatice au fost în sfera psihologiei, artei, personologiei, psihologiei relaţiilor umane. Se face o
trimitere către psihologia persoanei şi prin considerarea empatiei ca trăsătura de personalitate, ca
potenţial.
Daca teoriile atribuirii au fost elaborate şi studiate în câmpul psihologiei relaţiilor
interpersonale, studiindu-se mai ales atribuiri unilaterale literatura asupra atribuirilor reciproce fiind
saraca în aceasta perioada, în prezent se încearcă întemeierea unei teorii sociale a atribuirilor.
Aceste analize teoretice au condus la concluzia că diferenţele intre empatie şi atribuire sunt
evidente la nivelul mecanismelor psihologice.
În cazul empatiei este vorba despre o transpunere care facilitează preluarea perspectivei
celuilalt, ceea ce înseamnă plasarea în cadrul intern de referinţă al acestuia. Este vorba despre faptul că
Eul se simte în celalalt în timpul momentelor empatice pentru a-i retrăi sentimentele, gândurile, stările
psihologice dar fără pierderea identităţii de sine.
În atribuire avem de a face cu proiecţii care au ca rezultat preluarea propriei perspective cu
privire la celalalt, ceea ce înseamnă că subiectul nu părăseşte propriul cadru de referinţă, el
proiectându-şi propriile stări asupra celuilalt.
La nivelul efectului psihologic, daca demersul empatic devine o cale de cunoaştere adecvata
tocmai prin preluarea perspectivei celuilalt, prin retrăirea de către Eu a stărilor celuilalt ca şi cum ar fi

245
acea persoana conducând la înţelegere - despre atribuire se poate afirma că este o cale de apreciere,
aproximare care poate duce la fel de bine la înţelegere sau la eroare printr-o echilibrare a propriului eu
în relaţia cu lumea (Ruxandra Gherghinescu, 1996).
Regan D. T. şi Totten Giudit (1975), S. Marcus (1997), Ruxandra Gherghinescu, (1996)
apreciază rolul empatiei în creşterea acurateţei atribuirilor, dar şi faptul că relaţia dintre actorul social
şi observator poate fi impregnată cu empatie. S-a constatat că ambele concepte sunt utilizate în sfera
cunoaşterii sociale care este evaluativă şi apreciativă.
Am realizat aceasta paralelă între empatie şi atribuire deoarece dorim să evidenţiem rolul lor
în viaţa socială şi interdependenţa dintre stilul apreciativ şi stilul atribuţional.

6. Empatie şi creativitate - paralelă comparativă


Cercetările ce abordează diferite aspecte ale empatiei nu au condus încă la elaborarea unor
modele explicative ale fenomenului ca în cazul motivaţiei sau creativităţii, deşi am putea considera
concepţia asupra empatiei a Şcolii de la Bucureşti ca un model explicativ complex românesc posibil de
îmbunătăţit prin rezultatele cercetărilor ulterioare.
Tema relaţiilor dintre empatie şi creativitate a fost mai puţin studiată, în ultimul timp
constatându-se o reorientare a interesului specialiştilor către raportul empatie creaţie plastică, empatie
creativitate literară (S. Marcus, Doina Săucan, 1994).
Ni s-a părut interesant şi eficient să sintetizăm o parte din informaţiile cu privire la cele două
capacităţi psihice discutate şi să realizăm o paralelă între empatie şi creativitate luând în considerare
câteva aspecte teoretico-practice care le apropie, din care s-ar putea deduce intercondiţionarea lor la
nivelul personalităţii şi în plan comportamental. Această paralelă este cuprinsă în tabelul nr. 1.
Aspecte teoretico-practice
TABELUL I
EMPATIE CREATIVITATE
1.Cele două fenomene psihice au fiecare un
potenţial de predispoziţii care se constituie ca
un fundament necesar (cu program ereditar)
peste care se clădeşte viitorul comportament
empatic sau creativ. În manifestarea celor două
însuşiri psihice raportul afectiv-cognitiv este
diferit.
În cazul empatiei primează caracteristicile În cazul creativităţii primează
proceselor afective şi apoi cognitive (deci o caracteristicile proceselor
cunoaştere prin afectivitate, imaginaţie, cognitive superioare (gândire,
transpunere şi substituire. În cazul empatiei imaginaţie) şi apoi afective.
vorbim de o componentă fiziologică. Combinatorica imaginativă
cuprinde un aspect al
empatiei: imaginaţia
substitutivă. Şi în cadrul
creativităţii comportamentul
se bazează pe un fundament de
caracteristici şi predispoziţii
ale sistemului nervos central.
2. Însuşire, trăsătură a personalităţii umane
Empatia este o însuşire comună a indivizilor, Creativitatea este potenţial
normal repartizată în masa populaţiei ce se normal, distribuit de la un
distribuie de la niveluri înalt empatice la număr redus de foarte înalt
niveluri slab empatice şi neempatice. Poate creativi (beionders – cel fără
ajunge şi la nivelul de aptitudine. de seamăn) la slab creativi şi
necreativi între care un număr
mare de oameni cu potenţial
mediu.
Spre deosebire de empatie se
dicută despre creativitate

246
EMPATIE CREATIVITATE
generală şi specifică.
3. Ambele fenomene se manifestă ca proces
În cazul empatiei procesul decurge în câteva Procesul creativ are mai multe
etape care presupun cele trei precondiţii: etape dar pentru a avea loc
model, caracteristici afective, dispoziţii şi sunt necesare precondiţii :
credinţa în convenţia transpunerii. potenţial, dorinţa ,
Etapa I: motivaţia, un fond
- cunoaşterea modelului, aceleaşi interdisciplinar.
caracteristici, acumularea de informaţii Etapa I
pentru a putea înţelege modelul şi al - problema aşa cum este
opiniilor pentru a putea emite soluţii. dată;
- Etapa II: - Culegerea de informaţii
- de transpunere în situaţia modelului şi pentru a înţelege problema
trăirea evenimentului cum îl trăieşte modelul - Etapa II
(identificare, proiecţie) fără o concentrare a - incubaţia. Activitatea
atenţiei exterioare ci a atenţiei interioare; inconştientă sau conştientă
de amestecare a
informaţiilor de structurare
şi restructurare supusă
combinatoricii imaginative
şi tehnicilor de creativitate.
Etapa III:
- invenţia
Descoperirea / invenţia
- descoperirea noului
Şi în cazul empatiei ca şi în cazul creativităţii
putem întâlni fenomenul de iluminare, de
găsire a soluţiei cu deosebirile necesare între
ele; în cazul empatiei descoperi un suflet (şi
încă nu am descoperit mecanismele, dar se
bazează pe intuiţie, contagiune şi fuziune
afectivă) acea stare de bucurie, fericire, “ca un
cutremur psihic” (predomină intuiţia şi
afectivitatea.).
În cazul creativităţii momentul Evrika
presupune intuiţie, încărcătură afectivă, dar cu
predominarea gândirii logice, descoperi
soluţia.
Etapa IV – verificarea în practică
În cazul empatiei cunoaşterea încărcată de În cazul creativităţii produsul
subiectivism se verifică prin comportamentul creativ este verificat în
manifestat de subiect şi autenticitatea lui este practică (soluţie delimitată).
dată de nivelul adaptării individului la relaţiile Practica dă verdictul dacă este
sociale, de eficienţa socială a subiectului. utilă, originală.
În ambele situaţii practica este cea care
evaluează, verifică valoarea produsului.
În ambele cazuri mecanismul de producere a
celor două fenomene presupune cogniţie,
anticipare, comunicare, contagiune,
afectivitate, intuiţie.
4. Ambele procese se finalizează cu un produs
diferit
Produsul este dobândirea stării de empatie: Un obiect, idee, concept,
acea stare prin care “eu-l” se simte identificat construcţie teoretică –
cu celălalt, putând retrăii emoţiile, gândurile şi caracterizate prin noutate,
acţiunile partenerului. Toate se pot obiectiva originalitate şi utilitate

247
EMPATIE CREATIVITATE
într-un comportament original ce poartă
amprenta celui care empatizează.
5. Relaţia cu inteligenţa
- este mai puţin studiată în cazul empatiei. - este necesar un nivel
- Eugene A. Weinstein (1973) – autorul are supramediu al inteligenţei;
în vedere unele capacităţi constituţionale - de la un nivel supramediu
care intră în interacţiune cu experienţele de se manifestă independent.
socializare şi care contribuie la apariţia Relaţia a constituit obiectul
empatiei. multor cercetări în domeniul
- Pe primul loc se află inteligenţa. Empatia creatologiei (vezi Al. Roşca,
presupune ca subiectul (actorul) să aprecieze 1981; M. Roco, 1979).
cu acurateţe modul celuilalt de a defini o
situaţie. Abilitatea de a surprinde
semnificaţii cere la rândul ei abilităţi
simbolice care să-i permită “actorului” să
aibă în vedere mai multe perspective în mod
simultan, abilitate considerată de mulţi
autori ca apanaj al inteligenţei.
- Relaţia empatiei cu inteligenţa este o
relaţie pozitivă (G. Allport, 1981).
6. Relaţia cu motivaţia:
- există o componentă motivaţională a - motivaţia este un vector al
empatiei dată de trebuinţa de altul, de nevoia creativităţii;
de afinităţi sociale, de dragoste, iubire. Ca şi - susţine, orientează,
motivaţia empatie este un vector al energizează;
personalităţii creative. Şi în cazul empatiei - poate fi şi blocaj al
putem constata blocaje emoţionale determinate manifestării creativităţii
de lipsa dorinţei de a empatiza fapt ce conduce (lipsa curiozităţii, a dorinţei
de multe ori la ineficienţă în relaţiile sociale. de a crea ceva).
7. Relaţia cu afectivitatea:
- componenta emoţională este considerată - susţinătoare în realizarea
inima empatiei noului, originalului, în
- aici se impune delimitarea locului QE depăşirea greutăţilor;
(coeficient de emoţionalitate) în - blocaj al creativităţii
manifestarea empatiei (noi credem că în (anxietate);
manifestarea fenomenului empatic QE - În creativitate QI primează
primează în raport cu QI). în raport cu QE în anumite
domenii tehnice,
administrative, etc.
- nici empatia nici creativitatea nu pot fi
gândite a se manifesta fără afectivitate şi
inteligenţă
8. Relaţia cu agresivitatea
- Relaţia dintre empatie şi agresivitate este - agresivitatea ca o
negativă. Agresivitatea limitează caracteristică a personalităţii
posibilitatea de a pătrunde şi simţi pe inventatorului este uneori
celălalt. necesară în depăşirea
- agresivitatea determină o reacţie de obstacolelor, având însă
răspuns agresiv sau retragerea subiectului valori medii ;
din relaţia empatică. - inventatorii apar uneori
Studiile au arătat că profesorii neempatici sunt agresivi în susţinerea ideilor
mai duri şi manifestă comportament agresiv lor. Agresivitatea ca factor
(S. Marcus, 1986) iar mamele slab empatice motivaţional poate constitui
sunt mai agresive şi manifestă comportament un obstacol în calea

248
EMPATIE CREATIVITATE
abuziv faţă de copii lor (Miller şi Einseberg, manifestării creativităţii
1988) când se proiectează la nivel
înalt.
9. Rolul antrenamentului
Posibilitatea dezvoltării empatiei prin În creativitate este recunoscută
antrenament a fost mai puţin studiată. şi apreciată posibilitatea
Începând cu programul lui K. Bulmar şi dezvoltării prin antrenament
dezvoltarea profesiei de consilier şi asistent individual şi de grup a
social apar contribuţii la stimularea empatiei potenţialului creativ. Alături
prin antrenament (D. Larson,1984; Corey M., de contribuţiile Şcolii
1982) americane de creativitate se
remarcă contribuţiile
creatologilor români Mihaela
Roco, Ana Stoica, Grigore
Nicola sau a Şcolii ieşene de
inventică în promovarea
antrenamentului în
creativitate.
Paralela dintre empatie şi creativitate s-ar putea extinde şi cu alte subiecte cum sunt relaţia lor
cu vârsta sau diferenţele pe sexe sau formele şi stilurile de manifestare în cazul celor două capacităţi
discutate. Aşa cum arătam la început, în ceea ce priveşte creativitatea, aceste subiecte au fost
investigate şi există informaţie bogată. În schimb, în cazul empatiei multe aspecte sunt încă insuficient
cercetate.
Privirea comparativă asupra creativităţii şi empatiei ne-a reliefat că este vorba de două
fenomene complexe şi bine delimitate cu rol în adaptarea performantă la mediul biologic, social şi
cultural.
În sistemul personalităţii cele două însuşiri interacţionează, empatia contribuind la
performanţa creativă în multe domenii de activitate, iar creativitatea susţinând manifestarea abilităţii
empatiei la nivel de aptitudine.
Empatia este pentru creativitate unul din vectorii creativi şi prin participarea la
combinatorica imaginativă operaţie generativă (după modelul Neveanu).
Cercetările noastre asupra grupului creativ de formare au evidenţiat posibilitatea dezvoltării şi
antrenării corelate a empatiei şi creativităţii (Mariana Caluschi, 2001-b).

7. Orientări actuale în studiul empatiei


Complexitatea fenomenului empatic devenit subiect al analizei ştiinţifice a condus la
deschiderea mai multor arii de cercetare în ultimul timp, în special în domeniile psihologiei sociale,
psihoterapiei şi personologiei. Personologia - aprecia S. Marcus (1997, p. 65) rămâne domeniul
modern de cercetare al fenomenului empatic.
Tendinţa actuală este de a studia fenomenul empatic ca factor al manifestării
comportamentului altruist autentic (genuine altruism) şi a comportamentului de întrajutorare (helping
behavior), (Feldman R., 1985, p. 250; D.G. Myess, 1987, p. 446). Din studiile cu privire la empatie ca
însuşire de personalitate implicată în comportamentul prosocial se desprinde ideea că oamenii care au
un nivel înalt al empatiei sunt mai apţi să dea ajutor decât cei cu nivel scăzut (Feldman R., 1985, p.
250-251; Brehm S., Kassin S., 1990, p. 302-306).
Manstead A., Milles M. (1995) apreciau că tema relaţiei dintre empatie, simpatie şi
comportamentul prosocial (comportament prin care se intenţionează a se aduce beneficii unei alte
persoane) rămâne un subiect intens studiat încă. Citându-i pe Batson, 1991, Eisenberg şi Fabes, 1990,
Manstead şi Miles 1995 subliniază ideea că investigaţiile indică faptul că empatia şi simpatia sunt
asociate pozitiv cu comportamentul prosocial în timp ce relaţiile de discomfort personal tind să nu fie
asociate sau să coreleze negativ cu comportamentul prosocial.
În aceiaşi arie de cercetare în studiul “Empatia predictivă şi preferinţele interpersonale”
realizat de S. Marcus şi colaboratorii (1992, p. 296) se fac două precizări:

249
 una de tip teoretic-conceptual urmărind demonstrarea delimitărilor de fond dintre
empatie aparţinând de latura instrumental-operaţională a personalităţii şi simpatie ca
ţinând de latura relaţional valorică;
 şi a doua de tip explicativ vizând interpretarea eficienţei comunicării într-un grup ce
manifestă aptitudini preferenţiale reciproce, interpretare ce trebuie căutată, spun autorii, în
potenţarea nivelului comportamental de tip empatic ca premisă a comunicării
interpersonale.
În domeniul psihologiei sociale o arie foarte nouă de cercetare au conturat-o studiile Ruxandra
Gherghinescu cu privire la relaţia dintre empatie şi atribuire (1996) cercetări aflate la început chiar pe
plan mondial.
O altă preocupare actuală legată de fenomenul empatiei este aceea privind dezvoltarea
capacităţii empatice. C. Rogers şi G. Kinget (1971, p. 107) afirmau că, practic, ca orice altă calitate
empatia este susceptibilă să fie dezvoltată, dar că dezvoltarea sa pare să ceară o anumită modificare a
întregii personalităţi deoarece “comportamentul empatic nu se lasă adoptat după cerinţele
momentului”. S. Marcus studiind rolul empatiei în comunicare şi în diferitele profesii (actor, psiholog,
profesor, negociator) argumentează necesitatea dezvoltării acestei capacităţi umane pe care o găsim la
toţi oamenii (S. Marcus, 1986, p. 215). Direcţiile de acţiune ar fi, după autorul citat, două:
1. plecând de la cultivarea acelor capacităţi specific umane care contribuie la producerea
fenomenului empatic (imaginaţie, afectivitate, raţionament deductiv şi analogie);
2. experimentarea unor programe de antrenare a comportamentului empatic.
Tot S. Marcus prezintă câteva programe pentru cultivarea empatiei la adolescenţi, părinţi,
consilieri psihologi, ce se utilizează în străinătate. Dintre acestea amintim programul lui K. Bullmer
pentru antrenament individual denumit “Arta empatiei”. Acest program este organizat în 6 etape şi se
aplică pe baza unui antrenament zilnic de maximum o oră. Cele şase etape se intitulează:
1) percepţia interpersonală;
2) surse de eroare în cadrul percepţiei interpersonale;
3) recunoaşterea emoţiilor;
4) recunoaşterea sensurilor ascunse;
5) cadrul perceptual pentru înţelegerea altora;
6) etapă cu caracter recapitulativ.
Noi am iniţiat un studiu de adaptare a programului lui K. Bullmer, de antrenare a capacităţii
empatice de la nivel individual la nivel de grup pentru studenţi, utilizând grupul creativ pentru
derularea experimentului. Experimentarea s-a realizat la Iaşi şi la Bălţi pe alte grupe de studenţi decât
cele cuprinse în cercetarea de faţă (M. Caluschi, 1997; M. Caluschi, L. Stog şi colab., 1997).
O altă arie de investigaţie a fenomenului empatic este oferită de activitatea grupurilor
terapeutice, a grupurilor de sensibilizare, formare şi creştere uman. Datele de observaţie strânse din
activitatea unor astfel de grupuri relevă necesitatea ca abilitatea empatică să fie cultivată deoarece
creşte eficienţa membrilor în interacţiunea de grup cu efecte pozitive în dezvoltarea personalităţii
(B.G. Guerny, 1984. p. 179; Corey G., Marian Corey, 1982, pp. 99 - 107).
În paleta cercetărilor dedicate empatiei, alături de studii din domeniul psihologiei sociale, al
psihopedagogiei şi psihoterapiei se înscriu şi cele de psihologie diferenţială şi personologie. Dintre
subiectele de psihologie diferenţială abordate îl amintim pe cel cu privire la deosebirile pe sexe ale
empatiei. Concluzia autorilor Eisenberg şi Fabes (1992) citaţi de Manstead şi Miles (1995) este că
pattern-ul global al rezultatelor sugerează faptul că există o posibilitate mai ridicată ca femeile să
manifeste mai evident decât bărbaţii empatie, dar şi faptul că aceste diferenţe, destul de reduse, depind
de metoda de evaluare şi de context.
O temă privind evoluţia pe vârste şi socializarea empatiei, arată că ea apare de timpuriu, din
primele zile de viaţă ale copilului, dar manifestarea şi dezvoltarea ei este influenţată atât de factorii
biologici cât şi de factorii de mediu între care modelele parentale au un rol deosebit.
Relaţia dintre empatie şi agresivitate, empatie şi motivaţie, empatie şi temperament,
empatie şi aptitudini constituie teme din domeniul psihologiei personalităţii investigate de
psihologi în prezent. În domeniul personologiei studiile româneşti realizate cu privire la empatie
constituie o contribuţie originală în special prin conceperea empatiei ca însuşire aptitudinală (S.
Marcus, 1971, 1997), prin conturarea rolului empatiei în creaţia plastică şi literară (S. Marcus, Doina
Săucan, 1994) sau în activitatea didactică (S. Marcus, T. David, A. Predescu, 1987).
În lucrările de creativitate şi inventică a început să se acorde atenţie studiului fenomenului
empatic fie din perspectiva însuşirilor ce caracterizează persoana înalt creatoare fie din perspectiva

250
strategiilor şi metodelor de stimulare a creativităţii care cer identificare şi transpunere, înţelegerea din
interior a problemei abordate cu condiţia păstrării convenţiei de “ca şi cum”. Alex Osborn (1971, p.
29-31) deşi nu utilizează termenul de empatie, subliniază rolul imaginaţiei substitutive în
creativitate. Această formă a imaginaţiei noi o considerăm cea mai profund implicată în empatie. M.
Stein în “Stimulating Creativity” utilizează termenii de “identificare empatică cu un obiect viu” şi
“identificare empatică cu un obiect fără viaţă” (vol II, p. 188). Este aici o înţelegere limitată a
empatiei, o reducere a procesului empatiei la aspectul de identificare. Cu o înţelegere mai largă sau
mai redusă la termenul de identificare, conceptul de empatie a intrat şi în atenţia inventologilor.
(Veron P., 1983; Belous V., 1992, p. 271)
Deşi în literatura de specialitate cercetările cu privire la grupele de creaţie sau la grupurile
creative, în general, sunt destul de frecvente ele nu abordează problema empatiei decât în trecere, ca
însuşire a personalităţii creatoare. Considerăm că grupul creativ constituie un domeniu încă puţin
investigat din perspectiva implicaţiilor fenomenului empatic în activitatea formativă a grupului.

8. Empatia – o competenţă socială


Analiza empatiei şi a relaţiilor ei cu alte procese şi însuşiri psihice realizată anterior a reliefat
următoarele:
1. empatia este o însuşire comună tuturor oamenilor având la bază predispoziţii
ereditare. Ca expresie a acestei capacităţi se formează în timpul existenţei individuale un
stil apreciativ empatic şi un comportament empatic. Între capacitatea empatică şi
comportamentul empatic ca modalitate constantă de manifestare a acestuia, există relaţii
congruente. Capacitatea empatică prin manifestare la nivel individual contribuie la:
 cunoaşterea psihologică a altuia;
 înţelegerea şi predicţia comportamentului altuia;
 facilitarea comunicării interpersonale;
 facilitarea adaptării sociale prin elaborarea unei strategii proprii de comportament
a individului prin adaptarea propriilor aspiraţii şi aşteptări la aşteptările şi
comportamentul celorlalţi;
 atingerea performanţei în profesie şi a eficienţei sociale;
2. prin funcţiile îndeplinite de empatie la nivelul sistemului de personalitate poate fi
considerat un vector multidimensional al acestuia;
3. pentru înţelegerea fenomenului empatiei sunt necesare încă studii şi cercetări care să îl
abordeze dintr-o perspectivă interdisciplinară;
4. relaţiile dintre empatie şi creativitate au fost mai puţin reliefate prin studii
interdisciplinare deşi sunt două fenomene psihice complexe şi care interacţionează la
nivelul personalităţii. Prin dezvoltarea lor corelată încă de la vârstele tinere apreciem că s-
ar creşte posibilitatea realizării de sine cât şi capacitatea de performanţă a individului, aşa
cum au dovedit-o studiile noastre;
Aşa cum am prezentat anterior există preocupări pentru elaborarea şi experimentarea unor
programe de antrenare a empatiei. Noi considerăm empatia ca o competenţă socială esenţială pentru
comportamentul social şi am elaborat şi experimentat programe de dezvoltare a empatiei prin
antrenament în grup creativ.

9. Dezvoltarea competenţei empatice la cadrele didactice debutante

9.1. Program de antrenament


Argument
Formatorii tinerei generaţii sunt chemaţi să-şi dezvolte potenţialul de aptitudini Ia nivel de
competenţe pentru a pregăti comunitatea să rezolve cu succes problemele cu care se confruntă şi
să proiecteze creativ o nouă civilizaţie. Ei înşişi, formatorii, trebui formaţi prin antrenamente
intensive pentru a-şi dezvolta competenţele sociale, element indispensabil (a1ături de
competenţele profesionale ) în realizarea obiectivelor educaţiei în mileniul III.
Scopul
Stimularea, antrenarea şi dezvoltarea empatiei Ia nivel de competenţă.
Obiective

251
1. Cunoaşterea structurii, funcţiilor, rolul empatiei şi a locului ei În repertoarul de competenţe
sociale a cadrului didactic.
1.1. Participanţii vor cunoaşte care sunt cele cinci componente ale capacităţii empatice şi cum
pot fi ele delimitate, testate, dezvoltate.
1.2. V or şti care sunt funcţiile empatiei, cum pot fi stimulate şi evaluate.
1.3. Vor Înţelege care sunt factorii inhibitori şi facilitatori ai manifestării empatice şi cum pot
fi prevenite sau reduse obstacolele în comunicarea empatică.
1.4. Participanţii îşi vor structura o imagine cât mai completă asupra rolului empatiei în
comportamentul social şi profesional.
2. Dezvoltarea principalelor componente ale empatiei: componenta afectivă şi componenta
predictivă.
2.1. V or fi capabili să se transpună în situaţia altora, manifestând empatie emoţională.
2.2. V or putea să facă predicţia asupra comportamentului celorlalţi, manifestând empatie
predictivă.
2.3. .V or acţiona pentru prevenirea şi/sau reducerea blocajelor empatiei în relaţionare.
2.4. V or utiliza capacitatea empatică în controlul pedagogice şi în rezolvarea lor .
2.5. Vor fi capabili să stimuleze dezvoltarea şi manifestarea abilităţii empatice Ia elevi.
3. Formarea abilităţii de a utiliza competenţa empatică în evaluarea şcolară.
3.1. Participanţii vor şti să delimiteze stilurile apreciative, îşi vor forma un stil apreciativ
complex, empatic şi creativ .
3.2. V or realiza aprecieri, evitând erorile fundamentale de atribuire.
3.3. 3.3 .Vor utiliza competenţa empatică în controlul şi echilibrarea balanţei succes - eşec, în
întărirea stimei lor de sine.
3.4. Vor putea orienta elevii spre conturarea unor abilităţi sociale şi a unor standarde valorice
pozitive în comportamentul lor social.
Grup ţintă - cadre didactice debutante
Metodologie
În susţinerea programului vom utiliza antrenamentul intensiv, care se va derula după formula:
-80% din timp dedicat formării abilităţilor , 20% din timp îmbogăţirii şi structurării fondului
informaţional interdisciplinar individual.
Trei variabile sunt corelate în antrenament:
a) variabila demonstrare - exersare; (80% din timpul acordat)
b) variabila antrenare şi transfer;
c) variabila fond informaţional (structurare şi îmbogăţire -20% din timpul acordat.
Antrenarea competenţei empatice se va realiza prin triangulaţie metodologică, utilizând metode
de creativitate, tehnici şi procedee specifice psihologiei sociale aplicate: joc de rol, confruntare
selectivă, confruntare metaforică, grup Focus, tehnici şi metode ale Şcolii Mirabilis de educaţie şi
formare prin creativitate.
Evaluarea antrenamentului
Pentru evaluare se vor folosi: exerciţii interactive de probare a abilităţilor formate; modelul
euremelor aplicat în evaluare; scală de autoapreciere a abilităţilor sociale formate; evaluare
creativă prin joc de rol în situaţii sociale proiectate de formator (conflicte, relaţii publice,
recunoaştere a sentimentelor etc. ). Iniţial şi final se va aplica chestionarul formatorului.
Derularea antrenamentului
Prima zi (6 ore)
1. Capacitatea empatică -nucleul competenţelor sociale
1.1. Constituirea grupului de lucru şi realizarea climatului stimulativ. Exerciţii de relaţionare şi
autoprezentare.
1.2. Aplicarea primelor teste de empatie emoţională şi predictivă şi a chestionarului
formatorului.
1.3. Prezentarea obiectivelor. Exerciţii de relaţionare şi pluralitatea perspectivelor.
1.4. Antrenament în recunoaşterea şi definirea capacităţii empatice. Exerciţii de identificare,
exerciţii de empatie cu model evocat.
1.5. Topul creativilor. Discuţii pentru delimitarea impactului antrenamentului. Aplicarea
chestionarului formatorului pentru prima zi.
Ziua a doua (6 ore)
2. Comunicare şi comportament empatic

252
2.1. Prezentarea topului profesorului creativ. după prima zi.
2.2. Exerciţii de autodezvăluire
2.3. Funcţiile empatiei - exerciţii de comunicare empatică
2.4. Delimitarea principalelor obstacole în manifestarea capacităţii empatice - exerciţii
2.5. Demonstrarea comportamentului empatic - exerciţiu de empatie cu model prezentat
2.6. Cum transferăm cele însuşite în relaţiile cu colegii. clasa de elevi - discuţie Panel
2.7. Topul profesorului creativ. Aplicarea chestionarului formatorului pentru a doua zi.
Ziua a treia (6 ore)
3. Componenta afectivă şi componenta predictivă a empatiei
3.1. Rezultatul topului
3.2. Exerciţii de identificare. transpunere, analogii personale
3.3. Discutarea posibilităţilor de dezvoltare a componentei afective exerciţii de recunoaştere a
sentimentelor, ascultare activă, comunicare empatică
3.4. Discuţii privind empatia predictivă - exerciţii de dezvoltare a empatiei predictive
3.5. Topul profesorului creativ. Chestionarul formatorului pentru a treia zi.
Ziua a patra a ( 6 ore)
4. Empatie, atribuire şi stil apreciativ
4.1. Prezentarea topului profesorului creativ .Exerciţii de relaţionare
4.2. Demonstrarea stilurilor apreciative prin teste şi exerciţii -discutarea caracteristicilor
fiecărui stil
4.3. Atribuire şi stil apreciativ - exerciţii de evitare a erorilor fundamentale de atribuire în
relaţia profesor-elev
4.4. Cum transferăm cele însuşite la clasă? (activitate realizată prin Philips 6-6 sau metoda 6-3-
5)
4.5. Topul profesorului creativ .Aplicarea chestionarului formatorului pentru a patra zi.
Ziua a cincea (6 ore)
5. Demonstrarea abilităţii formate în antrenament
5.1. Prezentarea rezultatelor topu-ului profesorului creativ din ziua a patra
5.2. Exerciţii interactive de probare a abilităţilor formate
5.3. Joc de rol sau utilizarea unor metode de creativitate care induc şi cer manifestarea
competenţei empatice (sinectică, roll-storming, bătălia metaforelor etc. ) pentru întărirea şi
transferul abilităţilor formate
5.4. Topul profesorului creativ .Aplicarea chestionarului formatorului pentru a V-a zi.
Ziua a şasea (6 ore)
6. Evaluare finală
6.1. Topul profesorului creativ
6.2. Evaluarea rezultatelor antrenamentului prin:
 Evaluarea la nivel individual a abilităţilor formate.
Fiecare participant va propune o activitate care solicită manifestarea empatiei şi va fi lider în
realizarea activităţii respective
 Elaborarea de către fiecare participant a unor exerciţii de empatie (afectivă,
motivaţionaJă, predictivă) posibil de utilizat în predarea /învăţarea obiectului de
activitate.
6.3. Aplicarea scalei de autoapreciere a efectelor antrenamentului
6.4. Aplicarea chestionarului formatorului
6.5. Topul profesorului creativ. Topul topurilor pentru întreg antrenamentul
6.6. Alcătuirea mapei cu materiale elaborate de participanţi în cursul antrenamentului
6.7. Stabilirea unor modalităţi de comunicare între participanţi şi formator pentru susţinerea
efortului de dezvoltare continuă a competenţei empatice

9.2. Protocol al unui antrenament în empatie


Data: 18.12.1999
Tema: Componentele empatiei Grup ţintă: Profesori debutanţi
Formator: dr. Mariana Caluschi
Obiective:
.vor cunoaşte cele 5 componente ale capacităţii empatice

253
.vor şti ce probe se pot utiliza pentru testarea empatiei afective, motivaţionale, predictive
.vor putea să utilizeze modelul evocat sau perceput pentru a se transpune în situaţia sau în rolul altuia
.vor fi capabili să utilizeze exerciţiul empatic în procesul de învăţare/predare la obiectul de specialitate
.vor elabora exerciţii pentru stimularea şi dezvoltarea empatiei emoţionale şi predictive la clasă
.vor fi competenţi în utilizarea abilităţii empatice în rezolvarea sau controlarea conflictelor
pedagogice
Metode şi tehnici utilizate:
- strategiile creativităţii (învăluirea, provocarea) -exerciţii de empatie emoţională
- exerciţiul cu model evocat
- exerciţiul empatic
- joc de rol
- exerciţii de identificare după imagine
Structura activităţii
I. Prezentarea topului profesorului creativ şi empatic.
Aprecierea rezultatelor şi materialelor elaborate în reuniunea anterioară.
II. Reamintirea normelor şi axiomelor grupului creativ.
III. Exerciţiul de autoprezentare metaforică.
IV .Prezentarea succintă a componentelor empatiei; exemplificare cu teme din
activitatea didactică.
De exemplu:
1. Rolul empatiei afective şi predictive în verificarea elevilor.
2. Prevenirea conflictelor elev-cunoaştere sau elev-cadru didactic prin predicţie
empatică
V .Exerciţiu de alloempatie. Fiecare participant desenează, simbolizează starea în care
se află la momentul respectiv (desen în culori, schematic ): Participanţii se grupează în
diadă.
Faza I
Fiecare priveşte desenul partenerului şi încearcă să descrie în câteva cuvinte
starea prin care trece acesta.
Faza-II
Fiecare participant pune în scris 3 întrebări partenerului, în funcţie de desenul
acestuia; apoi încearcă să facă predicţia asupra întrebărilor care i s-au pus de către
partener .
Faza III
Se citesc întrebările şi predicţiile făcute (faza predicţie - confirmare). Se
observă reacţiile participanţilor. Liderul intervine numai când o diadă
prelungeşte exerciţiul prin explicaţii suplimentare sau când diferenţa între
predicţie şi confirmare este foarte mare. Se evidenţiază şi expectanţele
participanţilor (din predicţiile făcute asupra întrebărilor ce Ii se vor pune).
Exerciţiul poate fi desfăşurat şi în alte forme (un singur subiect şi grupul
întreg); esenţial este Să evidenţieze relaţia dintre predicţie şi confirmare.
VI. Brainstorming cu roluri de pe tema "Cum optimizăm relaţia profesor - elev sau
profesor - părinte?"
Roluri: profesor, părintele unui copil neastâmpărat cu rezultate şcolare medii,
copilul, medicul şcolii, psihologul şcolii, un bunic, Maica Tereza, inspectorul şcolar.
În final se evidenţiază manifestarea empatiei afective şi predictive prin sublinierea
expectanţelor celor doi parteneri: părinţi, profesori, dar şi rolul lucrului în echipă în
generarea soluţiilor. Se trece Ia schiţarea rolului ascultării active, a comunicării de
suport, non-agresivă şi non-violentă în manifestarea abilităţii empatice. Se lucrează
individual "monologul calului" după imagine. Apoi fiecare participant citeşte
monologul realizat prin identificare (imaginaţie de substituire ) cu calul (calul poate fi
elev şi cei care joacă şah - un profesor, un părinte, doi profesori, un inspector - un
profesor, doi părinţi etc.)
Exp. Degeaba vrea domnul profesor să-l impresioneze pe inspector. Pe noi ne-a legat Ia bot şi
ne-a pus să zâmbim; dar dacă nu vrea "calul" să facă mişcarea potrivită, s-a dus de râpă toată
reputaţia şcolii.
Se evidenţiază temerile, dorinţele şi expectanţele calului. Se susţin discuţii asupra exerciţiului

254
lucrat.
Se realizează o aplicare de probă pentru diagnosticarea nivelului empatiei afective şi predictive
(testul Dyamond adaptat la creativitate pentru empatie predictivă, testul Mahrebian Epstein pentru
componenta afectivă a empatiei), sau alte scale.
Se împarte grupul în două grupuri de câte şase persoane.
Fiecare grup primeşte câte o povestire în care un subiect (personaj) descrie ce i s-a întâmplat şi dă
câteva relaţii despre cum reacţionează el în mod obişnuit. Povestirea se opreşte în momentul
producerii întâmplării. De exemplu:
Marius este un elev cu rezultate şcolare foarte bune. EI este pasionat de fizică şi a obţinut în
clasa a X-a rezultate care i-au permis să ajungă până la faza pe ţară inclusiv, fiind apreciat între
olimpicii şcolii. EI este un adolescent sociabil şi comunicativ, cu încredere în forţele Iui, cu mulţi
prieteni între colegi şi chiar între profesori. .4nul trecut, după ce a obţinut locul I Ia faza judeţeană a
olimpiadei de .fizică, s-au acordat ca premii pentru ocupanţii locurilor I şi 2 o excursie în Franţa.
Marius s-a pregătit de plecare. Era foarte bucuros şi cu bagajele la uşă, aştepta să se precizeze trenul
cu care vor pleca spre Bucureşti. În ziua în care trebuia să plece, nerăbdător a dat telefon ca să i se
comunice ora de întâlnire la gară. Un glas mirat i-a spus: "S-a plecat de ieri! Cum te cheamă? A...
dar nu erai pe listă! " Şi a Închis telefonul.
Atunci Marius a simţit... a spus..... a făcut...
După ce liderul fiecărui microgrup a citit povestirea, fiecare participant încearcă să se transpună
în rolul personajului şi apoi să scrie ce a simţit, ce a gândit personajul. După 10-15 minute
participanţii sunt puşi să citească ceea ce au scris. liderul grupului citeşte continuarea povestirii.
Se face, deci, identificare, predicţie şi confirmare. Faza ultimă se realizează la nivelul
grupului mare.
Condiţii pentru producerea empatiei
Se prezintă cele trei condiţii: existenţa modelului de empatizat, a experienţei afective a celui ce
empatizează, a credinţei în convenţia transpunerii.
VII. Exerciţiul empatic
Se prezintă exerciţiul empatic.
Fazele exerciţiului empatic
1. Cunoaşterea modelului prezentat sau evocat
 a face străinul cunoscut
 perceperea, vizualizarea, discuţii cu modelul
 Questioning, brainstorming de întrebări
 utilizarea unor tehnici de apropiere cognitivă şi emoţională de model (demersul de la
altul-la sine)
2. Integrarea cunoştinţelor despre model în sistemul propriu de valori, experienţe, cunoştinţe -
luarea în posesie a subiectului pe plan mental, afectiv , motivaţional ca în iubire; mularea pe
psihologia subiectului (demersul de la altul-la sine).
3. Transpunerea, identificarea, proiecţia în (cu) situaţia celuilalt "ca şi cum" ar fi el (demersul de
la sine-la altul).
4. Revenirea şi interpretarea experienţei trăite cu formularea predicţiei asupra liniilor de
comportament, a expectanţelor celuilalt (demersul de la altul-la sine).
5. Proiectarea propriului comportament corelat cu scopul urmărit (demersul de la sine-la altul)
Exerciţiul empatic elaborat de noi a fost experimentat şi utilizat în dezvoltarea conştientă a
capacităţii empatice la nivel individual (140 de subiecţi) şi la nivel colectiv (în 1 0 grupuri creative -
aproximativ 150 subiecţi).
Se lucrează un exerciţiu de empatie cu model prezentat.
Un participant (sau liderul, co-liderul) povesteşte o întâmplare şi se opreşte la producerea
evenimentului.
Liderul antrenează participanţii în activitate urmărind paşii (fazele) exerciţiului. Se pun întrebări
modelului prezent (cel care povesteşte întâmplarea) prin îndepărtarea de întâmplare şi cunoaşterea mai
adecvată a modelului, modului său obişnuit de reacţie.
După parcurgerea tuturor fazelor fiecare participant citeşte ce a scris după identificarea cu
modelul. În final modelul citeşte ce a simţit, gândit. cum a acţionat el în acea situaţie ( este bine ca
"personajul”- să fi pregătit anterior exerciţiul).
Se discută rezultatele exerciţiului, modelul reliefând pe care dintre participanţi l-a simţit că a
empatizat cu el. a cărui predicţie a fost confirmată de el.

255
Se discută modul în care este implicată abilitatea empatică în rezolvarea unor conflicte
pedagogice
VIIl. Se dă ca exemplu conflictul elev-cunoaştere. Se evidenţiază rolul profesorului
diriginte în rezolvarea conflictului şi drumul de la identificarea conflictului până la rezolvarea lui.
IX. Se lucrează un exerciţiu de empatizare (după imagine) cu j personajele din imaginea
„plimbare în trei”. Sarcina este transpunerea în situaţia fiecărui personaj, elaborarea unei discuţii în
trei care să evidenţieze temerile, trebuinţele şi aşteptările celor trei. Iniţial se face un exerciţiu de
"denumire pentru tablou". Se citesc în grup ,.discuţiile imaginate de fiecare.
X. Se trec în revistă principalele obiective atinse în reuniunea de antrenament. Se fixează
tematica pentru acasă. Fiecare participant trebuie să delimiteze cum poate utiliza exerciţiile empatice
Ia obiectul Iui şi să dea un exemplu.
Se realizează topul profesorului creativ şi empatic.

Întrebări şi sugestii pentru pregătirea individuală şi/sau seminar

1. Întrebări
 definiţi empatia şi delimitaţi condiţiile declanşării ei;
 ce funcţii îndeplineşte empatia? Exemplificaţi;
 caracterizaţi comparativ stilul apreciativ empatic şi stilul detaşat;
 ce ste atribuirea şi ce relaţii există între atribuire şi empatie?
 cum se implică afectivitatea în procesele empatiei şi creativităţii?
 care credeţi că sunt implicaţiile stilurilor apreciative în rezolvarea conflictelor?

2. Interpretaţi următoarele texte:


"Teoria empatiei sau Einfiihlung-ul a fost formulată de Th. Lipps deosebeşte la obiectul
estetic o formă (ton, culoare, etc.) şi un conţinut. Conţinutul estetic e de natură psihică. În sesizarea şi
în gustarea unei opere de artă noi suntem în activitate internă, psihică, noi introducem în obiectul
estetic cerea din sufletul nostru. Această introducere a sufletului nostru în obiecte e ceea ce numeşte
Lipps Einfiihlung general aperceptive. El deosebeşte însă patru feluri de Einfiihlung, şi anume: a)
Când însufleţim natura şi spaţiul, avem o empatie naturală, empirică - e ceea ce numeşte ll Einfiihlung
natural (Natureinfuhlung). În acest caz noi atribuim naturii tendinţe, puteri, activitate. Aceasta este
baza psihologică a vechiului antropomorfism. B) Când atribuim naturii şi sentimentele ce ne ajută
sufletul nostru: mândria, jalea, durerea, atunci se naşte empatia estetică . c) Când dispoziţiile noastre
sufleteşti, trezite cu ocazia unor factori străini, le atribuim acelor factori, se produce empatie
dispoziţională. De exemplu: culorile şi tonurile muzicale trezesc în sufletul nostru diferite sentimente;
dacă noi considerăm aceste sentimente ca inerente oarecum culorilor şi tonurilor, înseamnă că am
introdus dispoziţiile noastre afective chiar în acele senzaţii vizuale sau auditive.
În sfârşit al patrulea fel de empatie e aceea care se poate numi socială şi care constă în
pătrunderea, în introducerea vieţii noastre în sufletul altor oameni. În cazul acesta există o
"transpunere a mea în altul".
Prin urmare, prin empatie înţelegem o obiectivare a Eului nostru, o oglindire a lui în lumea
externă. Valoarea estetică se produce astfel prin afirmarea vieţii (nu în sensul de afirmare utilitară a
vieţii). Negarea vieţii într-un obiect constituie, după Lipps, urâtul.
(Andrei P. (1997) - Valorile estetice şi teoria empatie din vol. Filosofia valorii, Editura Polirom, p.224
- 225.)

3. Sugestii pentru seminar:


 Realizaţi un Focus – grup pe tema „empatia – o competenţă necesară profesiei de
psiholog.
 Realizaţi un exerciţiu de empatie cu model evocat şi un exerciţiu cu model prezentat.
 Realizaţi un exerciţiu de exprimare metaforică: empatia este pentru psiholog precum...

256
BIBLIOGRAFIE

1. Allport, G.W. - 1981; Structura şi dezvoltarea personalităţii (trad.), EDP. Bucureşti.


2. Andrei P. (1997) – Personalitatea ca valoare socială – în vol Filozofia valorii – Editura
Polirom, Iaşi
3. Arkin R.M. (1981) - Self presentation styles. În J.T. Tedeschi (Ed.), Impression
management theory and social psychological research, New York: Academic Press.
4. BIBLIOGRAFIE
5. Brehm, Sharon şi Kassin, S.P. - 1990; Social Psychology, Houghton Mifflin Company
Boston.
6. Bullmer K., (1975), - The Art of Empathy, Human Science Press, New York
7. Byrne, P.S. Freeman, L., Comisky, J.G. – 1970; General Practitioners Observed: a study of
personality intelectual factors and group behavior, British Journal of Medical Education,
Londra.
8. Caluschi Mariana (2001 a) - Grupul mic şi creativitatea, Ed. Cantes, Iaşi.
9. Caluschi Mariana, (2001-b) – Grupul creativ de formare. Experimente-programe-proiecte
– Ed Cantis, Iaşi
10. Ciofu I., Marcus S., (1969), - Investigarea electrofiziologică în transpunerea scenică, Rev.
de Psihologie nr. 3, Editura Academiei, Bucureşti
11. Corey, G., Marianne Corey, - 1982, Groups:Process and Practice, Brooks/Cole Publishing
Company - California.
12. Davis, M.H. - 1983, Measuring Individual Differences în Empathy: Evidence for a
Multidimensional Approach, Journal of Personality and Social Psychology, Vol.44, N0.113-
126.
13. Feldman R.S. - 1985 ; Social Psychology,; Mc.Graw-Hill Bock Company, New York.
14. Gherghinescu, Ruxandra - 1996; Empatia şi eroarea de atribuire (teză de doctorat), Institutul
de Psihologie ”M. Ralea” Bucureşti.
15. Guilford, J.P. - 1959; Traits of Creativity, (ed.), în Creativity and its Cultivation, H.H.
Anderson Harper New York:.
16. Heider F., (1958), - The Psychology of Interpersonal Relations, John Wiley and Sohns Inc.,
New York
17. Larson, D. - 1984; Teaching Psychological Skills. Models for Giving Psychology Away,
Brooks/Cole Publishing Company, California Monterey.
18. Lindzey G., Aronson E., (1969), - The Handbuch of Social Psychology, Vol 2, Addison –
Wesley, Publishing Company, SUA
19. Maisonneuve, J. - 1966; Psycho-Sociologie des Affinites, , Editura P.U.F. Paris.
20. Manstead A., Miles M. - 1995,The Blacwell Encyclopedia of Social Psychology, New York.
21. Marcus, S. - 1971; Empatia, Ed. Academiei R.S.R.
22. Marcus, S. - 1986; Preocupari privind dezvoltarea capacitatii empatice, în Revista de
Psihologie nr. 3.
23. Marcus, S. - 1987; Empatia şi relatia profesor elev, Ed. Academiei, Bucureşti.
24. Marcus, S. - 1991; Note definitorii ale tipului empatic de personalitate, în Revista de
Psihologie nr.1/2.
25. Marcus, S. - 1997, Empatie şi personalitate, Editura Atos Bucureşti.
26. Marcus, S., Doina Săucan - 1994; Empatia şi literatura, Ed. Academiei Romane, Bucureşti.
27. Marcus, S; Catina, A. - 1980; Stiluri apreciative, Ed. Academiei R.S.R., Bucureşti.
28. Mehrabian, A.; Ksicnzky, S.A. - 1979; A Theory of Affiliation, Lexington Book&Heathand,
Company. London
29. Munteanu, Anca, - 1994 Incursiuni în creatologie, Editura “Augusta” - Timişoara.
30. Neveanu, P.P. - 1978; Dicţionar de psihologie, Editura Albatros, Bucureşti.
31. Odobleja, Şt. - 1982; Psihologia consonantistă, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti.
32. Pavelcu, V, - 1972, Motivaţia creaţiei ştiinţifice, în Revista de Psihologie, nr. 2
33. Pavelcu, V. – 1976, Metamorfozele lumii interioare, Ed. Junimea, Iaşi
34. Pavelcu, V. – 1982, Cunoaşterea de sine şi cunoaşterea personalităţii, EDP, Bucureşti

257
35. Roco, Mihaela - 1979, Creativitatea individuală şi de grup, Bucureşti, Editura Academiei
R.S.R.
36. Rogers, C. - 1973, Les groupes des rencontre, Dunod Paris,.
37. Rogers, C. – 1959, Towards a Teorie of Creativity, în Creativity and its Cultivation, H.
Anderson Ed. Harper, New York
38. Rogers, C. et C. M. Kinget - 1971, Psychoterapie et relations humaines, vol. I şi II,
Louvain, Pubblications Universitares.
39. Rogers, C. et C. M. Kinget - 1971, Psychoterapie et relations humaines, vol. I şi II,
Louvain, Pubblications Universitares.
40. Roşca, Al., 1981 - Creativitatea generală şi specifică, Editura Academiei - Bucureşti.
41. Trestieni, I.D. – 1990, Altruismul ca tip de comportament prosocial, în Vol. Psihologia
cooperării şi întrajutorării umane, Ed. Militară, Bucureşti
42. Weinstein, Eugene – 1973, The Development of Interpersonal Competence, în Handbook of
Socialisation. Theorie and Research, D.A. Goslin, Rond McNely, Chicago
43. Yalom, I. – 1975, The Theorie and Practice of Group Psychotherapy, Basic Books, New York

258