Sunteți pe pagina 1din 2

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

Romanul apare în 1930, între cele două războaie mondiale. Perioada este dominată,
din punct de vedere estetic, de teoria sincronismului, promovată de Eugen Lovinescu. Acesta
presupune sincronizarea literaturii şi culturii române cu literatura modernă, europeană. Prin
modernizarea literaturii înţelegem intelectualizarea prozei, schimbarea mediului rural cu cel
citadin şi dezvoltarea romanului de analiză psihologică.
Camil petrescu a fost şi teoretician al romanului românesc modern, iar în articolele
sale promovează romanul citadin, personajul fiind capabil să analizeze probleme de conştiinţă,
autenticitatea şi anticalofilia. Romanul este structurat în două părţi sugerate încă din titlu. Dacă
prima parte este pur ficţională, a doua este inspirată de experienţa trăită de autor pe front şi de
jurnalul de front ţinut de Camil Petrescu. Temele romanului se deduc tot din titlu, dragostea şi
războiul, ce reprezintă cele două experienţe trăite de protagonist. Titlul poate fi înţeles drept o
limită temporală, un moment de trecere între cele două experienţe trăite. Substantivul "noapte",
prezent în titlu, sugerează misterul celor două experienţe. Romanul este construit printr-un
artificiu compoziţional, astfel că acţiunea primului capitol este posterioară acţiunii ce începe să
se deruleze din capitolul al doilea. Primul pune în evidenţă două planuri temporale: timpul
narării, cronologic (cel al războiului) şi timpul narat (cel psihologic, retrăit). De aceea romanul a
fost considerat "roman în roman". Subcapitolele celor două părţi, au la rândul lor titluri
sugestive: "Diagonalele unui testament", "Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu", "Comunicat
apocrif".
Romanul începe printr-o discuţie de la popotă, când Ghiorghidiu aduce aminte de
experienţa mariajului, pe care o notează în jurnalul de campanie "Eram însurat de doi ani şi
jumătate cu o colegă de la Universitate şi bănuiam că mă înşală.". Căsnicia este liniştită o vreme,
cei doi având o viaţă modestă, aproape de sărăcie, singura lor avere fiind iubirea. Moartea unui
unchi de-a lui Ghiorghidiu, Tache, îi aduce acestuia o moştenire substanţială, care schimbă
radical viaţa tânărului cuplu. Sub influenţa unei verişoare a lui Ştefan, Ela este atrasă într-o lume
mondenă, lipsită de griji dar şi de adevărate orizonturi. În casa acestei verişoare, cei doi cunosc
"un vag avocat, dansator, foarte căutat de femei". Ghiorghidiu observă că Ela pare foarte fericită
în preajma lui Grigoriade şi începe să fie din ce în ce mai suspicios că Ela l-ar putea înşela.
Excursia la Odobeşti pune la îndoială fidelitatea soţiei. Într-o noapte, Ştefan ajunge acasă pe
neaşteptate şi nu o găseşte pe soţia sa. Ela ajunge pe la opt dimineaţa iar acesta o alungă fiind
convins că "niciodată femeia asta nu mă iubise" şi îi cere să divorţeze. După o perioadă, cei doi
se împacă şi Ghiorghidiu, fiind trimis în armată pe Valea Prahovei, aranjează ca Ela să petreacă
vara la Câmpulung. Îl vede în oraş pe domnul G şi atunci nu se mai îndoieşte că acesta "venise
pentru ea aici, îi era deci sigur amant". Plănuieşte să-i omoare pe cei doi, dar se întâlneşte cu
colonelul, care îl sileşte să meargă împreună la regiment. Cartea a doua începe cu capitolul
"Întâia noapte de război", care ilustrează o imagine de groază a frontului, cu o armată
dezorganizată şi ostaşi cu totul dezorientaţi. Deprinderea eroului din drama incertitudinii se face
prin trăirea unei experienţe cruciale, aceea a războiului la care Ghiorghidiu participă, luptând
pentru libertatea Ardealului. Pe front, Ştefan este rănit. Se întoarce în Bucureşti, în covalescenţă
şi îşi dă seama, cu luciditate, că oricând ar fi putut "găsi alta la fel" ca Ela. Îi dăruieşte acesteia
casele de la Constanţa, banii, "absolut tot ce era în casă, de la obiecte de preţ la cărţi [...] Adică
tot trecutul", rămănând singur.
Relaţia incipit-final este specifică romanului psihologic. Dacă incipitul este construit
în mod realist prin prezentarea spaţiului şi timpului, finalul este deschis şi lasă loc interpretărilor
multiple. Perspectiva narativă este subiectivă şi unică pentru că romanul este scris la persoana I,
sub forma unei confesiuni a personajului principal, Ştefan Ghiorghidiu. Situarea eului narativ în
centrul povestirii conferă autenticitate, iar faptele şi personajele sunt prezentate ca evenimente
interioare, interpretate şi analizate.
În concluzie, romanul "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război", scris de
Camil Petrescu, este un roman subiectiv pentru că protagonistul este şi narator şi narează la
persoana I, este un roman psihologic pentru că, prin introspecţie interioară, personajul îşi
canalizează sentimentele, gesturile, faptele, şi este un roman al experienţei pentru că cele două
experienţe noi pe care le trăieşte, îi schimbă viziunea asupra lumii.