Sunteți pe pagina 1din 35

ETICA – CUVANT FARA LIMITE

IN PROFESIA DE ASISTENT MEDICAL

Profesia de asistent medical are o istorie mai veche de cel putin câteva mii de ani si
care a imbracat diferite forme. Referindu-ne la medicina greaca, amintim colectia hipocratica
capitolele care trateaza despre legi si care precizeaza "pentru a-ti insusi mestesugul medicinii
este necesar inainte de toate o predispozitie naturala: daca aceasta lucreaza impotriva toate
sunt zadarnice". Este uimitor cum mai bine de 2000 de ani, medicina din scoala hipocratica a
facut aceasta remarca de inalta tinuta etica.

In medicina, etica inseamna comportarea morala a personalului medical fata de bolnav,


colegi, familie, societate si fata de sine. Privita astfel etica ofera o imagine asupra vietii
acestui personal.

Pornind de la realitatea ca pacientul pe care il ingrijeste indiferent de vârsta (copil, tânar sau
batrân), când ajunge in mâinile tale este o fiinta fara aparare care apeleaza la stiinta si calitatea
ta, trebuie sa ai in vedere ca esti obligat sa dai dovada de mult profesionalism,
confidentialitate, constiinta, daruire, modestie si responsabilitate profesionala.

Tot comportament etic este si secretul profesional si relatia cu ceilalti membri ai echipei,
deoarece problemele de sanatate a oricarui individ sau grupe de indivizi sunt foarte complexe
si asistenta este obligata sa-si cunoasca atributiile pe care trebuie sa le indeplineasca
participând prin cunostintele sale la rezolvarea problemelor comune.

Asistenta medicala trebuie sa arate un respect deosebit fata de viata omeneasca de la


conceptie pâna la sfârsitul ei, sa aiba capacitatea de a face fata unui volum de munca crescut
si un grad sporit de concentrare a atentiei, puterea de a-si stapâni emotiile si de a-si invinge
teama in situatiile critice, capacitatea de a actiona cu promptitudine si eficienta in momentul
in care viata depinde de decizia luata.

Calitatile native sunt indispensabile profesiei noastre. Asistenta medicala trebuie sa aiba
puterea de a iubi oamenii, si sa-si practice meseria cu pasiune si devotament, sa vada in
fiecare pacient un parinte, un copil, un sot, un frate si sa-i ingrijeasca cu daruire si
devotament, sa-i acorde fiecaruia un zâmbet, o vorba buna, sa semene speranta, sa poata face
ca fiecare pacient sa creada in el si sa-i redea demnitatea pierduta temporar.

De asemenea sa fie inzestrata cu spirit critic si de observatie pentru a-si aprecia activitatea la
justa valoare si a sesiza rapid tot ce nu este bine in echipa medicala.

Ca urmare: fiecare dintre noi poate deveni un ghid, o voce, un sfatuitor precum si o persoana
cu o putere considerabila in a-i ajuta pe cei suferinzi.

Pentru ca viata noastra sa fie placuta trebuie sa fii intelept si prima si cea mai de seama
intelepciune este viata morala cladita din dragoste fata de lumea suferinda " Doar o viata traita
pentru altii merita sa fie traita" – spunea Einstein.

Trebuie de asemenea sa ne amintim ca munca noastra ca profesionisti ne defineste ca fiinte


umane si mai ales sa nu ne pierdem dorinta de a veni in ajutorul celor ce au nevoie de servicii
de calitate care sa le confere respect si demnitate.

1
Profesia de asistent medical nu este doar o tehnica, ci un proces care incorporeaza elementele
sufletului, mintii si imaginatiei.

Esenta acestuia se afla in imaginatia creatoare, spiritul sensibil si intelegerea inteligenta – care
reprezinta temelia asistentei eficiente.

Sa ne amintim ca drumul spre succes nu are scurtaturi sau benzi rapide si sa nu consideram
nici un moment ca viata plina de succes si putine recompense nu merita a fi traita. Mintea si
actiunea noastra trebuie indreptate catre fapte bune "Omul traieste vesnic fericit prin faptele
lui morale care sunt asa cum si le-a facut el si asa vor ramâne in eternitate ; viata morala
viitoare si-o creeaza omul insusi; prin felul cum traieste viata trecatoare de aici in bine si
frumosul moral sau in aprobiu" (Dobrogeanu Gherea)

Colectivul in care lucram trebuie sa alcatuiasca familia, un for inalt al respectului, al


demnitatii, al libertatii interioare si seninatatii constructive. Sa poti lasa problemele de familie
la usa institutiei si sa-ti iei pe umeri problemele uriase ale celeilalte familii este o dovada de
mare echilibru sufletesc. Asistentul medical la rândul lui, om cu trairi si sentimente, mai mult
sau mai putin evidente nu poate ramâne indiferent la suferintele pacientilor, nu poate sta lânga
un bolnav de cancer fara sa-l consoleze, nu poate trece pe lânga un comatos fara sa se intrebe
de ce are nevoie, nu poate privi un pacient muribund fara sa simta ca odata cu el dispare o
speranta.

In timp ce lucram impreuna pentru atingerea telurilor comune sa nu uitam ca serviciile sunt
chiria pe care o platim pentru a trai si ca serviciile sunt cele ce ne vor departaja, servicii aduse
noua insine, pacientilor, familiilor noastre si comunitatii.

Echipa medicala are datoria morala si responsabilitatea sa actioneze in toate imprejurarile in


interesul pacientului. Pacientii sunt unici cu propriile lor nevoi, puteri, valori si credinte. Cei
ce acorda ingrijiri de sanatate trebuie sa lupte pentru a câstiga increderea si comunicarea
libera cu pacientii si pentru a intelege si a apara valorile culturale psiho-sociale si spirituale
ale fiecarui pacient.

Pentru promovarea drepturilor pacientului intr-o organizatie de sanatate ar trebui sa se inceapa


prin definirea acestor drepturi si a personalului in spiritul acestor drepturi.

Evolutia tehnologica a medicinii cere deci competenta si constiinciozitate in cel mai inalt
grad, mai ales in sectoarele practicii medicale de inalt risc, in scopul evaluarii stiintifice a
riscurilor si pentru a stavili astfel riscul unei practici medicale defensive la care evolutia
actuala a medicinii poate duce.

Cuplul competenta constiinta este deci calea cea mai eficienta de lupta cu riscurile practicii
medicale aduse de noile tehnologii medicale.

Pentru imbunatatirea calitatii ingrijirilor, cât si imaginii asistentei medicale in societate alaturi
de ceilalti profesionisti ai echipei de ingrijire necesitatea perfectionarii continue si tinerea
pasului cu noile tehnici este mandatorie.

Este necesar ca modernizarea serviciilor sa fie sustinuta de societatea civila care trebuie sa
detina informatii suficiente asupra dreptului la ingrijiri si sa pretinda servicii de calitate in
activitatea de ingrijire.

2
Poate nu am reusit suficient, dar am realizat un inceput pentru introducerea ingrijirilor cerute
de standardele de acreditare a spitalelor.

Indiferent de locul de munca pe lânga celelalte atributii, asistentei medicale ii revine si rolul
de a educa populatia.

Educatia pentru sanatate face parte din viata culturala, a fiecarei tari. Ea trebuie facuta nu
numai de catre cadrele medicale, ci si de cei care apartin altor sectoare indiferent de profesia
lor: invatamântul, organizatiile civice, mass media.

Pentru ca noi ne implicam direct in deciziile ce privesc sanatatea natiunii noastre impreuna
construim o forta ce trebuie recunoscuta ca profesie.

Prima lege a eticii trebuie sa inceapa cu noi.

Etică = ethos – este considerată ştiinţa comportamentului, moravurilor, studiul teoretic al


principiilor care guvernează problemele practice.
     Asistenta medicală pe lângă îngrijirile profesioniste oferite mai are un rol deosebit de
important, şi anume urmărirea principiilor etice şi respectarea standardelor de îngrijire
integrate, într-un mod cât se poate de responsabil şi riguros. Consumatorul de servicii trebuie
să primească o îngrijire foarte sigură şi potrivită stării în care se află.
     Principii etice - stabilesc dacă acţiunile trebuie sau nu trebuie să aibă loc şi au ca scop
justificarea regulilor de urmat în îngrijirea pacientului. Aceste principii sunt valabile în toate
ţările, dar pot fi aplicate diferit, de la ţară la ţară, în funcţie de educaţie şi model cultural.
     Se identifică câteva principii şi valori etice de care trebuie să ţină seama asistentul medical:

 autonomia
 binefacerea (beneficienţa)
 non-maleficienţa
 dreptatea
 veracitatea
 sinceritatea
 confidenţialitatea

Autonomia – conform acestui principiu, individual trebuie să i se dea posibilitatea de a hotărî


singur asupra propriilor acţiuni
Beneficienţa – reprezintă obligaţia de a face bine şi de a evita producerea de prejudicii altor
persoane. A acţiona conform acestui principiu înseamnă a-i ajuta pe pacienţi să obţină ceea ce
le este benefic şi de a reduce riscurile.
Asistentele medicale sunt obligate ” să promoveze sănătatea, să prevină îmbolnăvirile, să
redea sănătatea şi să aline suferinţele” (I.C.N., 1973, Codul de Etică)
Aceste linii de conduită profesională se materializează în efecte benefice pentru persoana
îngrijită sănătoasă sau bolnavă.
Non-maleficienţa - prin tot ceea ce facem nu trebuie să facem rău persoanei îngrijite.
Dreptatea - asistentul medical trebuie să trateze cu aceeaşi responsabilitate şi profesionalism
toţi pacienţii indiferent de vârstă, condiţie socială, economică, criterii religioase, etnie
Veracitatea - obligaţia de a spune adevărul, de a nu minţi pacientul. Relaţia între asistentul
medical şi pacient trebuie să se bazeze pe adevăr.
Sinceritatea - este considerată o dovadă de respect datorată persoanei îngrijite. Asistentele
medicale au obligaţia să fie sincere şi de bună credinţă, să spună adevărul despre boală, despre

3
tratament, fără însă să-şi depăşească limitele de competenţă.
Confidenţialitatea - asistenta medicală este obligată să păstreze secretul profesional; toate
informaţiile cu privire starea pacientului nu vor fi împărtăşite altei persoane din afara echipei
de îngrijire, decât cu consimţământul pacientului, facând excepţie cazurile prevăzute în mod
expres de lege.

Răspundere şi responsabilitate în nursing


Aceste două atribute fără de care asistentul medical nu-şi poate desfăşura activitatea.
Răspunderea profesională – concept etic important care are la bază relaţia asistent medical-
pacient în acordarea îngrijirilor. Asistenta medicală are răspundere faţă de pacient, profesia sa
şi societate, pentru ce a făcut sau nu a făcut în activitatea de îngrijire.
Responsabilitatea profesională - este o autoangajare conştientă şi voită într-o acţiune. Fiind
conştienţi de fiecare atitudine şi acţiune, înţelegem să justificăm şi să luăm asupra noastră
toate consecinţele. Asistentul medical are responsabilităţi individuale, de grup precum şi
specificului unde lucrează. El îşi desfăşoară activitatea în cadrul echipei de îngrijire bazându-
se pe relaţii de parteneriat şi solidaritate profesională, complementaritate. Activitatea în
echipă presupune respectarea autonomiei profesiei cât şi buna colaborare pentru realizarea
scopului propus ducând astfel la satisfacţia profesională.

Nursele au responsabilitatea de a propaga drepturile pacientului:

 să-i asigure o îngrijire adecvată în orice condiţie;


 îngrijirea să fie echitabilă, umană şi fără discriminări privind, rasa, culoarea,
naţionalitatea, resursele financiare ori convingeri etice;
 să informeze pacientul despre tratament, riscurile aferente, în termeni pe care ei şi
familia lor să-i înţeleagă cu uşurinţă, iar ei să-şi dea consimţământul după ce s-au
informat şi au înţeles tot;
 să-i informeze şi să-i facă să participe la toate deciziile legate de sănătatea lor;
 să li se asigure confidenţialitatea în timpul discuţiilor, examinării şi tratamentului;
 să le respecte decizia privind refuzul tratamentelor, participarea la cercetări sau
experimente, fără să recurgă la acţiuni primitive împotriva lor;
 pacienţii au dreptul să fie educaţi şi informaţi de către personalul care îi îngrijeşte în
aşa fel încât să fie capabili să-şi asigure un nivel optim de stare de bine şi să înţeleagă
care le sunt nevoile de bază.

Legislativ – asistenta medicală are datoria de a :


 promova ce e cel mai bine pentru pacient
 se asigura că toate nevoile pacientului au fost rezolvate
 proteja drepturile pacientului.

Standarde de îngrijire – asistenta medicală trebuie să respecte :


 standardul de îngrijire profesională: evaluare, diagnostic, identificarea efectelor,
rezultatelor, planning;
 standardul de practică profesională: îngrijiri de calitate, educaţie, colaborare, etică,
utilizarea resurselor, cercetare, performanţă, evaluare.

Concluzii:

1. rezultă 4 responsabilităţi esenţiale ale asistentului medical:

4
 promovarea păstrării sănătăţii;
 prevenirea îmbolnăvirilor;
 restaurarea sănătăţii;
 inlăturarea suferinţei.

acestea au o semnificaţie de nezdruncinat, pe care se pot structura metode şi programe


indiferent de definiţii, strategii, opinii, metalităţi şi care stau la baza standerdelor peentru un
comportament etic.

2. in procesul de îngrijire se impune necondiţionat parteneriatul cu pacientul, echipa de


îngrijire ( medic, as.med, medic, infirmieră, etc)

3. persoanele îngrijite au nevoie de asistenţi medicali, iar asistenţii medicali au nevoie de


recunoaşterea importanţei activităţii lor de către pacienţi, medici, cât şi de societate.

După cum ştiţi sistemul medical este într-un process de schimbare structurală majoră. Această
schimbare necesită timp şi se confruntă cu o rezistenţă la nou , deşi se ştie că schimbarea
înseamnă progres, chiar dacă este însoţită de imprevizibil. Trebuie să milităm pentru
transformarea mentalităţii individualiste spre munca în echipă şi în acest context a rolului
tradiţional al asistentei medicale de “asistare a medicului” într-o profesionistă respectată şi
considerată un partener egal în cadrul echipei de îngrijire a sănătăţii, cu sarcini, limite de
autonomie şi responsabilităţi bine precizate

ETICA NURSINGULUI

- etica nursingului se deosebeste de in sine de etica biomedicala prin aceea ca este specific
orientata spre activitati profesionale de ingrijire si prin rolul si pozitia celor care indeplinesc
aceste activitati

- aceasta ingrijire profesionala a dobindit o pozitie independenta alaturi de activitatile


medicale ale doctorilor

- ambele tipuri de activitati servesc diferitelor scopuri si sunt indeplinite in conditii diferite

- de aceea responsabilitatiile asistentelor medicale difera de cele ale medicilor

- in nursing problemele etice se vor manifesta prin

 in ingrijirea sanatatii utilizarea medicamentelor este larg raspindita si necesara


o responsabilitatea etica a medicului se ocupa pe larg de comportamentul
acestuia privind prescriptiile deoarece ele pot fi drastic influientate de forma
buna individuala

o el trebuie fa faca o alegere atenta dintr-un domeniu larg de medicamente


disponibile

o prin urmare responsabilitate

 responsabilitatea unei asistente medicale este diferita

5
o desi implica administrarea medicamentelor , ea se ocupa in principal de
observarea efectelor medicamentelor asupra starii pacientului si de raportarea
lor

o de aceea cunostiintele despre tehnici de observare sunt probabil mai importante


pentru asistente decit cunostiintele despre caracteristicile farmacologice ale
anumitor produse

1. Drepturile omului si valori în îngrijirile de sănătate

  Instrumentele mentionate în introducere trebuiesc întelese ca aplicându-se în mod


specific în cadrul îngrijirilor de sănătate si ar trebui deci notat că valorile umane
exprimate în aceste instrumente se vor reflecta în sistemul de îngrijiri de sănătate. Mai
trebuie de asemenea mentionat că acolo unde se impun limite exceptionale asupra
drepturilor pacientilor, acestea trebuie să fie în concordantă cu instrumentele
drepturilor omului si să aibă o bază legală în legile tării. Se mai poate observa că
drepturile specificate mai jos detin o responsabilitate corespunzătoare de a actiona cu
grijă fată de sănătatea celorlalti si pentru drepturile lor.

1.1. Fiecare are dreptul la respect al persoanei sale ca fiintă umană.


1.2. Fiecare are dreptul la auto-determinare.
1.3. Fiecare are dreptul la integritate fizică si mentală si la securitatea propriei sale
persoane.
1.4. Fiecare are dreptul la respect pentru propria sa confidentialitate.
1.5. Fiecare are dreptul de a avea propriile sale valori morale si culturale, si dreptul de
a i se respecta convingerile filozofice si religioase.
1.6. Fiecare are dreptul la o protectie a sănătătii, atât cât este disponibilă prin măsuri
adecvate de prevenire a maladiilor si îngrijiri de sănătate, si la posibilitatea de a urmări
atingerea celui mai înalt nivel de sănătate posibil.

2. Informarea

2.1. Informatiile despre serviciile de sănătate si despre cel mai bun mod de a le utiliza,
trebuie să fie disponibile publicului, pentru a putea beneficia de ele toti cei interesati.
2.2. Pacientii au dreptul de a fi complet informati asupra stării lor de sănătate, inclusiv
asupra factorilor medicali ai conditiei lor; despre procedurile medicale propuse, despre
riscurile potentiale si beneficiile fiecărei proceduri; despre alternative la procedurile
propuse, inclusiv efectul non-tratamentului; si despre diagnostic, prognoză si progresul
tratamentului.
2.3. Informatiile pot fi refuzate pacientilor în mod exceptional atunci când există un
motiv întemeiat pentru a crede că această informatie le-ar cauza un mare rău, fără nici
un fel de exceptie a unor posibile efecte pozitive.
2.4. Informatiile trebuiesc comunicate pacientilor într-un mod adecvat cu capacitatea
lor de întelegere, minimalizând folosirea unor termeni nefamiliari de terminologie
tehnică. Dacă pacientul nu vorbeste limba comună, trebuie să existe o formă de
interpretare disponibilă.
2.5. Pacientii au dreptul ca, la cererea lor expresă, să nu fie informati.
2.6. Pacientii au dreptul să aleagă cine, dacă există cineva, să fie informat în locul lor.
2.7. Pacientii ar trebui să aibe posibilitatea de a obtine o a doua părere.

6
2.8. Atunci când sunt internati într-o institutie de îngrijiri de sănătate, pacientii trebuie
să fie informati despre identitatea si statutul profesional al furnizorilor de servicii de
sănătate care au grijă de ei si de orice reguli si obiceiuri care au legătură cu sederea si
îngrijirea lor.
2.9. Pacientii trebuie să fie capabili să ceară si să li se dea un sumar scris al
diagnosticului,al tratamentului si îngrijirilor lor atunci când se externează dintr-o
institutie de îngrijiri de sănătate.

3. Consimtământul

3.1. Acordul informat al pacientului este un imperativ pentru orice interventie


medicală.
3.2. Un pacient are dreptul să refuze sau să oprească o interventie medicală.
Implicatiile refuzului sau opririi unei astfel de interventii trebuie explicate cu grijă
pacientului.
3.3. Atunci când un pacient nu este capabil să-si exprime vointa si când este necesară
o interventie medicală urgentă, acordul pacientului se poate deduce, doar dacă nu este
evident, dintr-o exprimare anterioară a vointei, că într-o astfel de situatie,
consimtământul ar fi refuzat.
3.4. Atunci când este necesar consimtământul unui reprezentant legal si când
interventia este absolut urgentă, aceasta se poate face, dacă nu este posibil să se obtină
la timp consimtământul reprezentantului.
3.5. Atunci când se cere consimtământul reprezentantului legal, pacientii (fie ei minori
sau adulti), trebuie oricum să fie implicati în procesul de luare a deciziei, atât cât
permite capacitatea lor de întelegere.
3.6. Dacă un reprezentant legal refuză să-si dea consimtământul, iar dacă doctorul sau
alt furnizor este de părere că interventia este în interesul pacientului, atunci hotărârea
trebuie transferată unui tribunal sau unei alte forme de arbitraj.
3.7. În toate celelalte situatii în care pacientul nu este capabil să-si dea consimtământul
si în care nu există un reprezentant legal sau unul desemnat de către pacient în acest
scop, trebuiesc luate decizii adecvate pentru a substitui procesul de luare a deciziilor,
luând în considerare ceea ce se stie si, pe cât posibil, ce se poate presupune despre
dorintele pacientului.
3.8. Consimtământul pacientului este cerut pentru păstrarea si folosirea tuturor
substantelor corpului omenesc. Consimtământul se poate presupune atunci când
acestea trebuiesc folosite în cursul diagnosticului, tratamentului si îngrijirilor
pacientului respectiv.
3.9. Consimtământul informat al pacientului este necesar pentru participarea la
procesul de învătământ medical clinic.
3.10. Consimtământul informat al pacientului este imperativ pentru participarea sa la
cercetarea stiintifică. Toate protocoalele trebuiesc supuse unor proceduri de revizuire
etică, adecvată.
O astfel de cercetare nu trebuie făcută asupra celor care nu sunt capabili să-si exprime
vointa, cu exceptia obtinerii consimtământului unui reprezentant legal si dacă
cercetarea poate fi în interesul pacientului.
Ca o exceptie de la cerinta ca implicarea să fie în interesul pacientului, o persoană
handicapată poate fi implicată într-o cercetare de observatie care nu reprezintă un
beneficiu direct asupra sănătătii sale, dacă acea persoană nu face obiectiuni, riscul
si/sau afectarea sunt minime, iar cercetarea are o valoare semnificativă si nu sunt
disponibile alte metode alternative sau alti subiecti pentru cercetare.

7
4. Confidentialitatea

4.1. Toate informatiile despre starea de sănătate a pacientului, despre conditia


medicală, diagnostic, prognoză si tratament si toate informatiile cu caracter personal
trebuiesc păstrate confidential, chiar si după moarte.
4.2. Informatiile confidentiale pot fi divulgate doar dacă pacientul îsi dă
consimtământul explicit sau dacă legea sustine acest lucru în mod expres.
Consimtământul se poate presupune atunci când informatiile sunt divulgate altor
furnizori de îngrijiri de sănătate implicati în tratamentul pacientului.
4.3. Toate datele despre identitatea pacientului trebuiesc protejate. Protectia acestora
trebuie să fie adecvată cu modul lor de stocare. Substantele umane din care derivă date
care pot fi identificate trebuiesc protejate corespunzător.
4.4. Pacientii au drept de acces la dosarele lor medicale, la înregistrările tehnice si la
orice alte dosare care au legătură cu diagnosticul, tratamentul si îngrijirile primite sau
cu părti din acestea. Un astfel de acces exclude date referitoare la terti.
4.5. Pacientii au dreptul să ceară corectarea, completarea, stergerea, clarificarea si/sau
aducerea la zi a datelor personale si medicale referitoare la ei si care sunt incorecte,
incomplete, ambigue sau depăsite sau care nu sunt relevante pentru diagnostic,
tratament si îngrijiri.
4.6. Nu poate să existe nici un amestec în viata privată, familială a pacientului cu
exceptia situatiei în care aceasta este necesară pentru diagnosticul pacientului, pentru
tratament si îngrijiri, si numai dacă pacientul îsi dă consimtământul.
4.7. Interventiile medicale trebuiesc făcute doar atunci când există un respect adecvat
pentru viata privată a individului. Aceasta înseamnă că o anume interventie se poate
face doar în prezenta acelor persoane care sunt necesare pentru interventie, doar dacă
pacientul nu cere altceva.
4.8. Pacientii internati în institutiile de sănătate au dreptul să se astepte la facilităti
fizice care asigură confidentialitatea, mai ales atunci când furnizorii de servicii de
sănătate le oferă îngrijiri personale sau execută examinări si tratamente.

5. Îngrijiri si tratament

5.1. Fiecare are dreptul să primească îngrijiri de sănătate adecvate cu nevoile sale de
sănătate, inclusiv îngrijiri preventive si activităti care au ca scop promovarea sănătătii.
Serviciile ar trebui să fie disponibile si accesibile în mod echitabil, fără discriminare si
în conformitate cu resursele financiare, umane si materiale disponibile într-o societate
dată.
5.2. Pacientii au dreptul colectiv la o anumită formă de reprezentare la fiecare nivel al
sistemului de îngrijiri de sănătate, în probleme referitoare la planificarea si evaluarea
serviciilor, inclusiv limitele, calitatea si functionarea îngrijirilor acordate.
5.3. Pacientii au dreptul la o calitate a îngrijirile care este marcată atât de standarde
tehnice ridicate cât si de o relatie umană între pacient si furnizorii de servicii de
sănătate. 5.4. Pacientii au dreptul la continuitatea îngrijirilor, inclusiv la cooperare
între toti furnizorii de îngrijiri de sănătate si/sau institutiile care pot fi implicate în
diagnostic, tratament si îngrijiri.
5.5. În împrejurările în care furnizorii trebuie să aleagă între pacientii potentiali pentru
un anume tratament care există în măsură limitată, toti pacientii pentru acel tratament
au dreptul la o procedură de selectie cinstită pentru tratamentul respectiv. Alegerea
trebuie să se bazeze pe criterii medicale si trebuie făcută fără disriminare.
5.6. Pacientii au dreptul să aleagă si să schimbe doctorul sau pe ceilalti furnizori de

8
servicii de sănătate si institutia de îngrijiri de sănătate, dacă aceasta este compatibilă
cu functionarea sistemului de îngrijiri de sănătate.
5.7. Pacientii pentru care nu mai există motive medicale de internare într-un institut de
îngrijiri de sănătate au dreptul la o explicatie cuprinzătoare înainte de a fi transferati
într-un alt loc sau de a fi trimisi acasă. Transferul poate avea loc numai după ce o altă
institutie de îngrijiri de sănătate a acceptat să primească pacientul. Atunci când acesta
este externat si când conditiile sale o cer, serviciile comunitare si cele la domiciliu
trebuie să fie disponibile.
5.8. Pacientii au dreptul să fie tratati cu demnitate în legătură cu diagnosticul lor, cu
tratamentul si îngrijirile, care trebuiesc acordate cu respect pentru cultura si valorile
acestora.
5.9. Pacientii au dreptul să se bucure de sprijin din partea familiilor, rudelor si
prietenilor în timpul îngrijirilor si tratamentului si să primească sprijin spiritual si
sfaturi tot timpul.
5.10. Pacientii au dreptul de a-si usura suferintele în conformitate cu starea actuală a
cunostintelor.
5.11. Pacientii au dreptul la îngrijiri terminale umane, pentru a putea muri cu
demnitate.

6. Aplicarea

6.1. Exercitarea drepturilor din acest document implică faptul că sunt stabilite mijloace
adecvate în acest scop.
6.2. Pacientii trebuie să se poată bucura de aceste drepturi, fără discriminare.
6.3. În exercitarea acestor drepturi, pacientii trebuie să fie supusi doar la acele limite
care sunt compatibile cu instrumentele drepturilor umane si în conformitate cu o
procedură prevăzută de lege.
6.4. Dacă pacientii nu pot beneficia ei însisi de drepturile din acest document, acestea
ar trebui exercitate de reprezentantul lor legal sau de o persoană desemnată de către
pacient în acest sens; atunci când nici o astfel de persoană sau reprezentant legal nu a
fost desemnată, ar trebui luate alte măsuri pentru reprezentarea pacientilor.
6.5. Pacientii trebuie să aibe acces la asemenea informatii si sfaturi care să le permită
să-si exercite drepturile stabilite în acest document. Acolo unde pacientii simt că
drepturile nu le-au fost respectate, atunci ar trebui ca ei să poată face o plângere. Pe
lângă faptul că pot recurge la tribunal, ar trebui să existe mecanisme independente, la
nivel institutional si la alte nivele care să faciliteze procesul de comunicare, arbitrare si
judecare a plângerilor.
Aceste mecanisme ar trebui, printre altele, să asigure că informatiile în legătură cu
procedurile de plângeri sunt disponibile pacientilor si că o persoană independentă este
accesibilă si disponibilă pentru ei, pentru a se consulta referitor la modul de actiune cel
mai adecvat.
Aceste mecanisme ar trebui să asigure mai departe că, acolo unde este necesar, există
asistentă disponibilă pentru pacienti. Acestia au dreptul ca plângerile lor să fie
examinate si considerate în mod drept, complet, efectiv si prompt si să fie informati
despre rezultatul acestor examinări.

7. Definitii

În aceste Principii ale Drepturilor Pacientilor în Europa au fost folositi următorii


termeni, având următoarele întelesuri:

9
Utilizatori ai serviciilor de sănătate, fie ei sănătosi
PACIENTI
sau bolnavi.
Distinctie între persoane aflate în situatii similare,
pe baza rasei, sexului, religiei, optiunilor politice,
DISCRIMINARE
originii nationale sau sociale, asociatiei cu o
minoritate natională sau antipatiei personale.
Servicii medicale, de nursing sau servicii
ÎNGRIJIRI DE
combinate acordate de furnizorii de servicii de
SĂNĂTATE
sănătate si de institutiile de sănătate.
FURNIZORI DE
Medici, nurse, stomatologi sau alti profesionisti de
ÎNGRIJIRI DE
sănătate.
SĂNĂTATE
Orice examinare, tratament sau alt act care are
INTERVENTIE scopuri de diagnostic preventiv, terapeutice sau de
MEDICALĂ reabilitare si care sunt acordate de un medic sau de
un alt furnizor de servicii de sănătate.
INSTITUTIE DE Orice facilitate de îngrijiri de sănătate cum ar fi
ÎNGRIJIRI DE spitalul, institutiile pentru handicapati sau
SĂNĂTATE căminele de bătrâni.
Îngrijiri acordate unui pacient atunci când nu mai
este posibil să-i se îmbunătătească prognoza fatală
ÎNGRIJIRI
a stării bolii sale, cu mijloacele de tratament
TERMINALE
disponibile, precum si îngrijirile acordate în
apropierea mortii.

Drepturile omului

Drepturile omului reprezinta principalele conditii care permit feecarei persoane sa-si dezvolte
si sa-si foloseasca cat mai eficient calitatile: fizice, intelectuale, morale, socio-afective si
spirituale. Ele decurg din inspiratia-tot mai mare-a omenirii la o viata in care demnitatea si
valoarea fiecaruia este respectata si protejata.

Conventia Europeana a Drepturilor Omului


. dreptul de a avea o viata
. dreptul libertatii de sclavie
. dreptul libertatii de a vorbii
. dreptul de a nu fi torturat
. dreptul la intimitate
. dreptul de a nu fi discriminat
Declaratia Universala a Drepturilor Omului

Declaratia Universala a Drepturilor Omului a avut loc in 1948. Obiectivul ei a fost si este
incurajarea respectarii drepturilor omului si libertatilor acestuia. Ea promoveaza drepturile
personale, civile, politice, economice, sociale si culturale ale omului. Printre drepturile
mentionate in declaratie sunt:
. dreptul la viata
. dreptul la libertate

10
. dreptul la securitate
. dreptul la un proces corect
. dreptul de a fi considerat nevinovat pana la dovada contrara
. dreptul la intimitate
. dreptul de a gandi liber
. dreptul de a se exprima liber
. dreptul la o opinie proprie
. dreptul de a alege o religie
. dreptul la educatie

Drepturile copilului se regasesc intr-o serie de documente internationale care definesc


drepturile si principiile dezvoltarii normale a unui copil.

Copiii au drepturi oriunde s-ar afla - acasa la parintii naturali, în familii substitutive, în
institutii de îngrijire sau la scoala. Parintii si familiile, grupurile profesionale care lucreaza cu
copiii, dar si orice cetatean responsabil ar trebui sa stie de existenta acestor drepturi.

Drepturile copilului sunt stabilite foarte clar: pentru prima data, ca principala responsabilitate
de a creste un copil revine mai intai de toate parintilor naturali ai acestuia. Legea obliga de
asemenea comunitatea locala sa sprijine copilul si familia. 

Statul are rolul de a fi garantul acestor drepturi si de a asigura respectarea lor. Acest lucru
contrazice perceptia majoritara potrivit careia statul poate înlocui parintii, din moment ce
poate asigura copilului adapost si mîncare. pentru a inlatura acst principiu a fost promovata
ideea serviciilor alternative de tip familial, acestea fiind un real sprijin pentru prevenirea
separarii copilului de parintii sai, spre deosebire de vechile leagane de copii.

Daca drepturile îi sunt încalcate, copilul este expus unor mari riscuri: dezvoltare fizica si
mentala anormala, sanatate precara, neinscriere in sistemul de invatamant, abandon scolar,
lipsa unui adapost. Este de datoria noastra, a tuturor, sa prevenim incalcarea drepturilor
copilului si sa facem posibila aplicarea acestei noi legi, care isi propune sa promoveze
respectarea drepturilor tuturor copiilor din Romania.

 Iata cateva din drepturile copiilor ce ar trebui rspectate cu sfintenie de care noi toti si anume:
Toti copii sunt egali, fara discriminare, indiferent de rasa, culoare, sex, nationalitate sau etnie,
limba, religie, opinii politice, stare materiala sau pozitie sociala, disabilitati din nastere sau de
orice alt fel.

Dreptul de a avea un nume si o nationalitate


Copilul este îndreptatit sa aiba un nume de familie, un prenume si o nationalitate. Daca un

11
copil este parasit in spital, unitatea medicala are obligatia de a raporta cazul politiei si
autoritatilor locale, în scopul de a înregistra nasterea.

Dreptul la educatie

Statul român garanteaza accesul obligatoriu si gratuit la educatie pentru toti copiii, fara
discriminare. Parintii au obligatia de a înscrie copiii la scoala si de a se asigura ca acestia nu
lipsesc de la cursuri.

Libertatea de expresie
Copilul este liber sa primeasca si sa dea mai departe orice informatie care corespunde
interesului lui. Parintii sau persoanele care au copii în îngrijire sunt obligati sa ofere
informatii, sfaturi si explicatii copiilor si sa le permita sa îsi exprime propriile idei si pareri.
Copiii sunt liberi sa practice propria lor religie.

Dreptul la ingrijire medicala


Accesul la servicii medicale si la medicamente este garantat de catre stat. Parintii au obligatia
de a solicita asistenta medicala necesara asigurarii starii de sanatate a copilului.
Dreptul la îngrijire speciala pentru copii cu disabilitati
Pentru a îndeparta barierele sociale si economice din calea copiilor cu disabilitati si pentru a
crea un mediu în care acesti copii sunt acceptati de copiii de vîrsta lor si în viata comunitatii. 

Dreptul de a fi protejat de orice forma de violenta, abuz sau neglijenta


Persoanele care lucreaza cu copiii au obligatia de a raporta serviciilor publice orice caz
suspect de abuz sau neglijenta. Legea interzice orice fel de pedeapsa fizica, acasa sau într-o
institutie care ar trebui sa se ocupe de protejarea sau educatia copilului.

Dreptul copiilor la protectie speciala


Copiii au dreptul sa fie protejati si dreptul la asistenta din partea autoritatilor locale. Dreptul la
asistenta pentru copiii aflati în conflict cu legea.
Pîna la vîrsta de 14 ani, copiii nu raspund în fata legii. Dupa varsta de 14 ani daca fapta
prevazuta de legea penala savarsita de copilul care nu raspunde penal, prezinta un grad ridicat
de pericol social, comisia pentru protectia copilului poate decide plasamentul copilului într-un
serviciu de tip rezidential specializat de supraveghere a copiilor care au comis infractiuni.

Dreptul copilului de a fi protejat impotriva exploatarii economice

Copilul are dreptul de a fi protejat impotriva exploatarii si nu poate fi constrans la o munca ce


comporta un posibil risc sau care ii poate compromite educatia sau dauna sanatatii sau

12
dezvoltarii sale fizice, mentale, spirituale . Vîrsta minima de angajare este 15 ani. Autoritatile
publice trebuie sa se asigure ca nici un copil nu este angajat sub vîrsta legala, în locuri
periculoase sau împotriva vointei lui.

Iniţierea copiilor în spaţiul valorilor democratice şi ale drepturilor omului constituie unul din
fundamentele educaţiei, începând cu cea mai fragedă vârsta. În vederea socializării copiilor
şcolari se pun în evidenţa următoarele idei:
- drepturile omului şi valorile democratice trebuie învăţate şi privite în perspectivă
mondială; cultivarea acestor drepturi nu va fi eficace, dacă şcoala nu cunoaşte un climat
democratic.
- educarea drepturilor omului se va realiza în etape, în funcţie de vârstă şi de dezvoltarea
psihologică a elevilor: la copiii având între 5 şi 7 ani accesul se pune pe cooperare; de la 8 la
11 ani pe dezvoltare toleranţei; între 11-15 ani pe achiziţia cunoştinţelor de bază în materie de
drepturile omului; între 11-19 ani pe promovarea unor acţiuni în colectivitate.
- drepturile omului şi valorile democratice trebuie promovate şi cultivate prin întregul
proces de învăţământ, nu numai la activităţile de educaţie moral-civilă.
Prin sintagma „drepturile omului” se înţelege, general, raportarea la drepturile legale
de natura noastră, fără de care nu am şti să trăim ca fiinţe umane. Drepturile omului ne permit
să dezvoltăm şi să folosim din plin calităţile noastre umane, inteligenţa, talentele, conştiinţa
noastră şi să răspundem nevoilor noastre spirituale şi de altă natură. Ele decurg din aspiraţia
crescândă a umanităţii la o viaţă în care demnitatea şi valoarea fiecăruia să fie respectate şi
protejate. Refuzul drepturilor omului şi al libertăţilor sale fundamentale nu este numai o
tragedie personală, ci conţine şi germenii agitaţiei sociale şi politice.
Respectul drepturilor omului şi al demnităţii umane constituie fundamentul libertăţii,
dreptăţii şi păcii în lume.
Întreaga omenire este răspunzătoare de asigurarea drepturilor omului în general şi al
copilului în special.
Declaraţia Drepturilor Copilului adoptată cu unanimitate de Adunarea Generală a
Organizaţiei Naţiunilor Unite în anul 1959 prevede:
1. Dreptul la egalitate fără deosebire sau discriminare de rasă, de religie, de origine
sau de sex.
2. Dreptul la ocrotire socială care îi permite dezvoltarea sănătoasă şi normală pe plan
fizic, intelectual, moral, spiritual şi social.
3. Dreptul la un nume şi la o naţionalitate.
4. Dreptul la o alimentaţie sănătoasă, la o locuinţă şi la îngrijire medicală.
5. Dreptul la îngrijire specială în caz de invaliditate.
6. Dreptul la dragoste, înţelegere, protecţie.
7. Dreptul la o educaţie gratuită, la activităţi recreative şi de timp liber.
8. Dreptul la securitate imediata în caz de catastrofe.
9. Dreptul la protecţie împotriva oricărei forme de neglijentă, cruzime şi exploatare.
10. Dreptul la protecţie şi dreptul la o educaţie în spiritul prieteniei între popoare, al
păcii, al fraternităţii.
Convenţia cu privire la drepturile copilului precizează că:
Statele părţi recunosc dreptul oricărui copil la un nivel de viaţă adecvat dezvoltării sale
fizice, mentale, spirituale, morale şi sociale.
Părinţilor şi oricărei alte persoane care are în grija un copil le revine în primul rând
responsabilitatea de a asigura, în limita posibilităţilor şi a mijloacelor financiare, condiţiile de
viata necesare dezvoltării copilului.

13
Ţinând seama de condiţiile naţionale şi în limita mijloacelor lor, statele părţi vor
adopta masurile corespunzătoare pentru a ajuta părinţii şi alte persoane care au în grijă un
copil să valorifice acest drept şi vor oferi, în caz de nevoie, o asistenta materială şi programe
de sprijin, în special în ceea ce priveşte alimentaţia, îmbrăcămintea şi locuinţa.
Statele părţi recunosc dreptul copilului la educaţie şi în vederea asigurării exercitării
acestui drept în mod progresiv şi pe baza egalităţii de şanse în special:
a) vor face învăţământul primar obligatoriu şi gratuit pentru toţi;
b) vor încuraja diferite forme de învăţământ secundar, le vor face deschise şi accesibile
oricărui copil şi var lua masuri corespunzătoare, cum sunt instituirea gratuităţii
învăţământului şi acordarea unui ajutor financiar în caz de nevoie ;
c) vor asigura tuturor accesul la învăţământul superior în funcţie de capacitatea fiecăruia,
prin toate mijloacele adecvate;
d) vor face deschise şi accesibile tuturor copiilor informarea şi orientarea şcolară şi
profesională;
e) vor lua măsuri pentru a încuraja frecventarea şcolii cu regularitate şi reducerea ratei de
abandonare a şcolii.
Statele părţi vor lua toate masurile corespunzătoare pentru a asigura aplicarea
disciplinei şcolare într-un mod compatibil cu demnitatea copilului ca fiinţă umană.
Vor promova şi încuraja cooperarea internaţională în domeniul educaţiei mai ales cu
scopul de a contribui la eliminarea ignoranţei şi analfabetismului în lume şi de a facilita
accesul la cunoştinţe ştiinţifice şi tehnice şi la metode de învăţământ moderne.
Statele părţi recunosc dreptul copilului de a se bucura de cea mai bună stare de
sănătate posibilă şi de a beneficia de serviciile medicale şi de recuperare. Ele vor depune
eforturi pentru a garanta că nici un copil nu este lipsit de dreptul de a avea acces la aceste
servicii.
Statele părţi vor depune eforturi pentru a asigura aplicarea efectivă a acestui drept şi,
în mod deosebit, vor lua măsurile corespunzătoare pentru:
a) reducerea mortalităţii infantile şi a celei în rândul copiilor;
b) asigurarea asistentei medicale şi a măsurilor de ocrotire a sănătăţii pentru toţi copiii, cu
accent pe dezvoltarea măsurilor primare de ocrotire a sănătăţii;
c) combaterea maladiilor şi a malnutriţiei, inclusiv în cadrul măsurilor primare de ocrotire a
sănătăţii, recurgând, printre altele, la tehnologii accesibile şi la aprovizionarea cu alimente
nutritive şi cu apă potabilă, luând în considerare pericolele şi riscurile de poluare a mediului
natural;
d) asigurarea ocrotirii sănătăţii mamelor în perioada pre- şi postnatală;
e) asigurarea că toate segmentele societăţii, în mod deosebit părinţii şi copiii, sunt
informate, au acces la educaţie şi sunt sprijinite în folosirea cunoştinţelor de baza despre
sănătatea şi alimentaţia copilului, despre avantajele alăptării, ale igienei şi salubrităţii
mediului înconjurător şi ale prevenirii accidentelor;
f) crearea serviciilor de medicină preventivă, de îndrumare a părinţilor şi de planificare
familială, şi asigurarea educaţiei în aceste domenii.
Statele părţi vor lua toate măsurile eficiente corespunzătoare, în vederea abolirii
practicilor tradiţionale dăunătoare sănătăţii copiilor.
Statele părţi se angajează sa favorizeze şi să încurajeze cooperarea internaţională în
vederea asigurării, în mod progresiv, a deplinei înfăptuiri a dreptului recunoscut în prezentul
articol. În această privinţă se va ţine seama, în mod deosebit, de nevoile ţărilor în curs de
dezvoltare.

14
CODUL DE ETICĂ ŞI DEONTOLOGIE
al asistentului medical generalist, al moaşei şi al asistentului medical din România

CAPITOLUL I
Principii generale

    ART. 1
Codul de etică şi deontologie al asistentului medical generalist, al moaşei şi al asistentului
medical din România cuprinde un ansamblu de principii şi reguli ce reprezintă valorile
fundamentale în baza cărora se exercită profesia de asistent medical generalist, profesia de
moaşă şi profesia de asistent medical pe teritoriul României.
ART. 2
Codul de etică şi deontologie al asistentului medical generalist, al moaşei şi al asistentului
medical din România are drept principal scop:
a) ocrotirea drepturilor pacienţilor;
b) respectarea obligaţiilor profesionale de către asistenţii medicali generalişti, moaşe şi
asistenţii medicali;
c) apărarea demnităţii şi a prestigiului profesiunii de asistent medical generalist, de moaşă şi
de asistent medical;
d) recunoaşterea profesiei, a responsabilităţii şi încrederii conferite de societate, precum şi a
obligaţiilor interne ce derivă din această încredere.
ART. 3
Principiile fundamentale în baza cărora se exercită profesia de asistent medical generalist,
profesia de moaşă şi profesia de asistent medical pe teritoriul României sunt următoarele:
a) exercitarea profesiei se face exclusiv în respect faţă de viaţa şi de persoana umană;
b) în orice situaţie primează interesul pacientului şi sănătatea publică;
c) respectarea în orice situaţie a drepturilor pacientului;
d) colaborarea, ori de câte ori este cazul, cu toţi factorii implicaţi în asigurarea stării de

15
sănătate a pacientului;
e) acordarea serviciilor se va face la cele mai înalte standarde de calitate posibile, pe baza
unui nivel înalt de competenţe, aptitudini practice şi performanţe profesionale fără niciun fel
de discriminare;
f) în exercitarea profesiei asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali trebuie
să dovedească loialitate şi solidaritate unii faţă de alţii în orice împrejurare, să îşi acorde
colegial ajutor şi asistenţă pentru realizarea îndatoririlor profesionale;
g) asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali trebuie să se comporte cu
cinste şi demnitate profesională şi să nu prejudicieze în niciun fel profesia sau să submineze
încrederea pacientului.

CAPITOLUL II
Responsabilitatea personală, integritatea şi independenţa profesională a asistenţilor medicali
generalişti, moaşelor şi asistenţilor medicali

    ART. 4
Asistentul medical generalist, moaşa şi asistentul medical trebuie să evite în exercitarea
profesiei atitudinile ce aduc atingere onoarei profesiei şi să evite tot ceea ce este incompatibil
cu demnitatea şi moralitatea individuală şi profesională.
ART. 5
Asistentul medical generalist, moaşa şi asistentul medical au obligaţia să manifeste o conduită
ireproşabilă faţă de bolnav, respectând întotdeauna demnitatea acestuia.
ART. 6
În caz de pericol public, asistentul medical generalist, moaşa şi asistentul medical nu au
dreptul să îşi abandoneze bolnavii, cu excepţia unui ordin formal al unei autorităţi
competente, conform legii.
ART. 7
Asistentul medical generalist, moaşa şi asistentul medical sunt răspunzători pentru fiecare
dintre actele lor profesionale.
ART. 8
Pentru riscurile ce decurg din activitatea profesională, asistenţii medicali generalişti, moaşele
şi asistenţii medicali din sistemul public sau privat încheie o asigurare de răspundere civilă
pentru greşeli în activitatea profesională.
ART. 9

16
Încredinţarea atribuţiilor proprii unor persoane lipsite de competenţă constituie greşeală
deontologică.
ART. 10
Asistentul medical generalist, moaşa şi asistentul medical trebuie să comunice cu pacientul
într-o manieră adecvată, folosind un limbaj respectuos, minimalizând terminologia de
specialitate pe înţelesul acestora.
ART. 11
Asistentul medical generalist, moaşa şi asistentul medical trebuie să evite orice modalitate de
a cere recompense, altele decât formele legale de plată.

CAPITOLUL III
Raporturi profesionale cu alţi profesionişti din domeniul medico-sanitar şi instituţii

    SECŢIUNEA 1
Raporturile profesionale cu alţi profesionişti din domeniul sanitar

    ART. 12
În baza spiritului de echipă, asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali îşi
datorează sprijin reciproc.
ART. 13
Constituie încălcări ale regulilor etice:
a) jignirea şi calomnierea profesională;
b) blamarea şi defăimarea profesională;
c) orice alt act sau fapt care poate aduce atingere demnităţii profesionale a asistentului
medical generalist, a moaşei şi a asistentului medical.
ART. 14
(1) În cazul unor neînţelegeri, în considerarea calităţii profesionale, conflictul în primă
instanţă trebuie mediat de biroul consiliului judeţean, la nivel judeţean/municipiului
Bucureşti, şi de Biroul executiv, la nivel naţional.
(2) Dacă acesta persistă, cei implicaţi se pot adresa Comisiei de etică şi deontologie sau
justiţiei, fiind interzisă perturbarea activităţii profesionale din aceste cauze.
(3) În cazul în care se constată încălcări ale regulilor etice, se urmează procedura de
sancţionare, conform prevederilor Statutului Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti,
Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, adoptat prin Hotărârea Adunării generale
naţionale a Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din

17
România nr. 1/2009.
ART. 15
În cazul colaborării mai multor asistenţi medicali generalişti, moaşe şi asistenţi medicali
pentru examinarea, tratamentul sau îngrijirea aceluiaşi pacient, fiecare practician îşi asumă
responsabilitatea individual prin aplicarea parafei profesionale în dreptul fiecărei manevre sau
tehnici executate personal.
ART. 16
În interesul pacienţilor, asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali vor avea
relaţii de colaborare cu celelalte profesii din domeniul sanitar, cu respectarea demnităţii şi
onoarei profesionale.

    SECŢIUNEA a 2-a


Raporturile profesionale cu instituţiile

    ART. 17
Angajatorul trebuie să asigure condiţii optime asistentului medical generalist, moaşei şi
asistentului medical în exercitarea profesiei.
ART. 18
Asistentul medical generalist, moaşa şi asistentul medical aduc la cunoştinţa persoanelor
competente şi autorităţilor competente orice circumstanţă care poate prejudicia îngrijirea sau
calitatea tratamentelor, în special în ceea ce priveşte efectele asupra persoanei sau care
limitează exerciţiul profesional.
ART. 19
Asistentul medical generalist, moaşa şi asistentul medical, în concordanţă cu diferitele
niveluri de responsabilitate pe care le îndeplinesc, contribuie la orientarea politicilor şi
dezvoltarea sistemului de sănătate.

CAPITOLUL IV
Educaţia medicală continuă

    ART. 20
În vederea creşterii gradului de pregătire profesională, asistenţii medicali generalişti, moaşele
şi asistenţii medicali au obligaţia să efectueze cursuri şi alte forme de educaţie continuă
creditate de Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din
România, denumit în continuare OAMGMAMR, precum şi alte forme de educaţie continuă

18
prevăzute de lege pentru îndeplinirea numărului minim de credite anual necesar reautorizării
exercitării profesiei.

CAPITOLUL V
Obligaţii etice şi deontologice

    SECŢIUNEA 1
Obligaţia acordării îngrijirilor medicale

    ART. 21
Asistentul medical generalist, moaşa şi asistentul medical, în exercitarea profesiei, nu pot face
discriminări pe baza rasei, sexului, vârstei, apartenenţei etnice, originii naţionale sau sociale,
religiei, opţiunilor politice sau antipatiei personale, a condiţiei sociale faţă de pacienţi.
ART. 22
Asistentul medical generalist, moaşa şi asistentul medical au obligaţia de a lua măsuri de
acordare a primului ajutor.
ART. 23
Asistentul medical generalist, moaşa şi asistentul medical au obligaţia să acorde asistenţă
medicală şi îngrijirile necesare în limita competenţei lor profesionale.
ART. 24
În caz de calamităţi naturale (cutremure, inundaţii, epidemii, incendii) sau accidentări în masă
(naufragii, accidente rutiere sau aviatice, accidente nucleare etc.), asistentul medical
generalist, moaşa şi asistentul medical sunt obligaţi să răspundă la chemare, să îşi ofere de
bunăvoie serviciile de îngrijire, imediat ce au luat cunoştinţă despre eveniment.
ART. 25
(1) Voinţa pacientului în alegerea asistentului medical generalist, a moaşei şi a asistentului
medical trebuie întotdeauna respectată, indiferent care ar fi sensul acesteia.
(2) Dacă pacientul se află într-o stare fizică sau psihică ce nu îi permite exprimarea lucidă a
voinţei, aparţinătorii sau apropiaţii celui suferind trebuie preveniţi şi informaţi corect, pentru a
hotărî în numele acestuia, cu excepţia imposibilităţii (de identificare, de comunicare, de
deplasare etc.) sau a urgenţelor.
ART. 26
Dacă în urma examinării sau în cursul îngrijirilor asistentul medical generalist, moaşa şi
asistentul medical consideră că nu au suficiente cunoştinţe sau experienţă pentru a asigura o
asistenţă corespunzătoare, se vor consulta cu alţi colegi sau vor îndruma bolnavul către alţi

19
specialişti.
ART. 27
Asistentul medical generalist, moaşa şi asistentul medical vor păstra o atitudine de strictă
neutralitate şi neamestec în problemele familiale (morale, materiale etc.) ale pacientului,
exprimându-şi părerea numai dacă intervenţia este motivată de interesul sănătăţii pacientului,
cu consimţământul prealabil al acestuia.
ART. 28
Asistentul medical generalist, moaşa şi asistentul medical pot refuza acordarea unor îngrijiri
către pacient atunci când refuzul este justificat de interesul sănătăţii pacientului, cu excepţia
situaţiilor de urgenţă.

    SECŢIUNEA a 2-a


Respectarea drepturilor pacientului

    ART. 29
Pacientul are următoarele drepturi: dreptul la informaţia medicală, dreptul la consimţământ,
dreptul la confidenţialitatea informaţiilor şi viaţa privată, drepturi în domeniul reproducerii,
drepturi la tratament şi îngrijiri medicale.

    SECŢIUNEA a 3-a


Consimţământul

    ART. 30
O intervenţie medicală nu se poate efectua decât după ce pacientul sau reprezentantul legal al
acestuia, în cunoştinţă de cauză, şi-a dat consimţământul. Pacientul are dreptul să refuze sau
să oprească o intervenţie medicală, asumându-şi în scris răspunderea pentru decizia sa;
consecinţele refuzului său, al opririi actelor medicale trebuie explicate pacientului.
ART. 31
Consimţământul pacientului sau, după caz, al reprezentantului legal al acestuia este
obligatoriu:
a) pentru recoltarea, păstrarea, folosirea tuturor produselor biologice prelevate din corpul său,
în vederea stabilirii diagnosticului sau a tratamentului cu care acesta este de acord;
b) în cazul supunerii la orice fel de intervenţie medicală;
c) în cazul participării sale la învăţământul medical clinic şi la cercetarea ştiinţifică;
d) în cazul fotografierii sau filmării sale într-o unitate medicală;

20
e) în cazul donării de sânge în condiţiile prevăzute de lege.
ART. 32
Consimţământul pacientului sau al reprezentantului legal al acestuia, după caz, nu este
obligatoriu în următoarele situaţii:
a) când pacientul nu îşi poate exprima voinţa, dar este necesară o intervenţie medicală de
urgenţă;
b) în cazul în care furnizorii de servicii medicale consideră că intervenţia este în interesul
pacientului, iar reprezentantul legal refuză să îşi dea consimţământul, asistentul medical
generalist, moaşa şi asistentul medical sunt obligaţi să anunţe medicul curant/de gardă
(decizia fiind declinată unei comisii de arbitraj de specialitate).

    SECŢIUNEA a 4-a


Secretul profesional

    ART. 33
(1) Secretul profesional este obligatoriu.
(2) Secretul profesional există şi faţă de aparţinători, colegi sau alte persoane din sistemul
sanitar, neinteresate în tratament, chiar şi după terminarea tratamentului şi decesul
pacientului.
ART. 34
Obiectul secretului profesional îl constituie tot ceea ce asistentul medical generalist, moaşa şi
asistentul medical, în calitatea lor de profesionist, au aflat direct sau indirect în legătură cu
viaţa intimă a pacientului, a familiei, a aparţinătorilor, precum şi problemele de diagnostic,
prognostic, tratament, circumstanţe în legătură cu boala şi alte diverse fapte, inclusiv
rezultatul autopsiei.
ART. 35
Asistentul medical generalist, moaşa şi asistentul medical răspund disciplinar pentru
destăinuirea secretului profesional, excepţie făcând situaţia în care pacientul şi-a dat
consimţământul expres pentru divulgarea acestor informaţii, în tot sau în parte.
ART. 36
Interesul general al societăţii (prevenirea şi combaterea epidemiilor, a bolilor venerice, a
bolilor cu extindere în masă şi altele asemenea prevăzute de lege) primează faţă de interesul
personal al pacientului.
ART. 37

21
În comunicările ştiinţifice, cazurile vor fi astfel prezentate încât identitatea pacientului să nu
poată fi recunoscută.
ART. 38
Informaţiile cu caracter confidenţial pot fi furnizate de către asistentul medical generalist,
moaşa şi asistentul medical numai în cazul în care pacientul îşi dă consimţământul explicit sau
dacă legea o cere în mod expres.

CAPITOLUL VI
Situaţii speciale în practicarea profesiunii în sistem instituţionalizat

    SECŢIUNEA 1
Situaţia bolnavului psihic

    ART. 39
Persoanele cu tulburări psihice beneficiază de asistenţă medicală şi de îngrijiri de sănătate de
aceeaşi calitate cu cele aplicate altor categorii de bolnavi şi adaptate cerinţelor lor de sănătate.
ART. 40
Orice persoană cu tulburări psihice trebuie apărată de daunele pe care ar putea să i le producă
administrarea nejustificată a unui medicament, tehnică sau manevră de îngrijire şi tratament,
de maltratările din partea altor pacienţi sau persoane ori de alte acte de natură să antreneze o
suferinţă fizică sau psihică.
ART. 41
(1) Pacientul cu tulburări psihice trebuie să fie implicat în procesul de luare a deciziei atât cât
permite capacitatea lui de înţelegere. În cazul în care pacientul cu tulburări psihice nu îşi
poate exprima liber voinţa, consimţământul în scris trebuie luat de la reprezentantul legal al
acestuia.
(2) Nu este necesară obţinerea consimţământului în condiţiile prevăzute la alin. (1) atunci
când este necesară intervenţia de urgenţă.
(3) Pacientul are dreptul să refuze sau să oprească o intervenţie medicală, după caz,
asumându-şi în scris răspunderea pentru decizia sa; consecinţele refuzului sau ale opririi
actelor medicale trebuie explicate pacientului, cu informarea medicului, dacă întreruperea
tratamentului sau a îngrijirilor are drept consecinţă punerea în pericol a vieţii pacientului.
ART. 42
Orice persoană care suferă de tulburări psihice trebuie tratată cu omenie şi respectul
demnităţii umane şi trebuie să fie apărată împotriva oricăror forme de exploatare economică,

22
sexuală sau de altă natură, împotriva tratamentelor vătămătoare şi degradante. Nu este admisă
nicio discriminare bazată pe o tulburare psihică.

    SECŢIUNEA a 2-a


Prescrierea, eliberarea pe baza unei reţete medicale şi administrarea drogurilor

    ART. 43
Prescrierea, eliberarea pe baza unei reţete medicale şi administrarea drogurilor, în alte condiţii
decât cele prevăzute de lege, constituie infracţiune.

    SECŢIUNEA a 3-a


Pacientul privat de libertate

    ART. 44
Asistentului medical generalist, moaşei şi asistentului medical care îngrijesc un pacient privat
de libertate le este interzis să aducă atingere integrităţii fizice, psihice sau demnităţii acestuia.
ART. 45
Dacă asistentul medical generalist, moaşa şi asistentul medical constată că pacientul privat de
libertate a suportat maltratări, aceştia au obligaţia să informeze organele competente.

    SECŢIUNEA a 4-a


Situaţia pacienţilor infectaţi cu HIV sau bolnavi de SIDA

    ART. 46
(1) Pacienţii infectaţi cu HIV sau bolnavi de SIDA au dreptul la îngrijire şi tratament medical
în mod nediscriminatoriu, asistentul medical generalist, moaşa şi asistentul medical fiind
obligaţi să asigure îngrijirile de sănătate şi tratamentele prescrise acestor pacienţi.
(2) Păstrarea confidenţialităţii asupra datelor privind persoanele infectate cu HIV sau bolnave
de SIDA este obligatorie pentru asistentul medical generalist, moaşa şi asistentul medical care
au în îngrijire, supraveghere şi/sau tratament astfel de persoane.
(3) Între specialiştii medico-sanitari, informaţiile cu privire la statusul HIV/SIDA al unui
pacient trebuie să fie comunicate.

CAPITOLUL VII
Practicarea profesiunii în sistem privat. Îngrijirile la domiciliu

23
    ART. 47
Asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali exercită profesia în regim salarial
şi/sau independent.
ART. 48
Asistentul medical generalist, moaşa şi asistentul medical care îşi desfăşoară activitatea în
calitate de titular sau asociat al unui cabinet de practică medicală pot furniza îngrijiri medicale
la domiciliu, dacă sunt autorizaţi în acest sens, în conformitate cu prevederile legale privind
organizarea şi funcţionarea îngrijirilor la domiciliu.
ART. 49
Asistentul medical generalist, moaşa şi asistentul medical sunt obligaţi să comunice medicului
care a recomandat aceste servicii situaţia evoluţiei stării de sănătate a pacientului îngrijit.
ART. 50
Asistentul medical generalist, moaşa şi asistentul medical chemaţi într-o familie ori
colectivitate trebuie să respecte regulile de igienă şi de profilaxie, în exercitarea profesiei.

CAPITOLUL VIII
Probleme ale îngrijirii minorilor

    ART. 51
Dacă asistentul medical generalist, moaşa şi asistentul medical apreciază că minorul este
victima unei agresiuni sau privaţiuni, trebuie să încerce să îl protejeze, uzând de prudenţe, şi
să alerteze autoritatea competentă.
ART. 52
Asistentul medical generalist, moaşa şi asistentul medical trebuie să fie apărătorul copilului
bolnav, dacă apreciază că starea de sănătate nu este bine înţeleasă sau nu este suficient de bine
protejată.
ART. 53
În vederea efectuării tehnicilor şi/sau a manevrelor de îngrijire şi/sau de tratament asupra unui
minor, consimţământul trebuie obţinut de la reprezentantul legal al minorului, cu excepţia
situaţiilor de urgenţă.

CAPITOLUL IX
Probleme ale experimentării pe om

24
    ART. 54
(1) Se interzice provocarea de îmbolnăviri artificiale unor oameni sănătoşi, din raţiuni
experimentale.
(2) Dispoziţiile prezentului articol se completează cu celelalte prevederi legale incidente în
materie.
ART. 55
Impunerea, cu forţa sau prin inducere în eroare, a experimentului pe om reprezintă o abatere
gravă pentru orice asistent medical generalist, moaşă şi asistent medical care participă în mod
voluntar şi conştient la asemenea fapte.

CAPITOLUL X
Dispoziţii speciale

    ART. 56
La primirea în OAMGMAMR, asistentul medical generalist, moaşa şi asistentul medical vor
depune următorul jurământ:
"În numele Vieţii şi al Onoarei,
jur să îmi exercit profesia cu demnitate, să respect fiinţa umană şi drepturile sale şi să păstrez
secretul profesional.
Jur că nu voi îngădui să se interpună între datoria mea şi pacient consideraţii de naţionalitate,
rasă, religie, apartenenţă politică sau stare socială.
Voi păstra respectul deplin pentru viaţa umană chiar sub ameninţare şi nu voi utiliza
cunoştinţele mele medicale contrar legilor umanităţii.
Fac acest jurământ în mod solemn şi liber!"
ART. 57
Dovedirea calităţii de membru al OAMGMAMR se face cu certificatul de membru, eliberat
de OAMGMAMR.
ART. 58
Actele medicale şi de îngrijire efectuate de asistenţi medicali generalişti, moaşe şi asistenţi
medicali vor purta parafa şi semnătura acestora, pentru asumarea răspunderii individuale şi
probarea responsabilităţii profesionale.
ART. 59
Modelul certificatului de membru şi al parafei profesionale sunt adoptate de Consiliul
Naţional al OAMGMAMR, ca anexe ale Statutului Ordinului Asistenţilor Medicali

25
Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, adoptat prin Hotărârea Adunării
generale naţionale a Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor
Medicali din România nr. 1/2009 şi fac parte integrantă din acesta.

CAPITOLUL XI
Dispoziţii finale

    ART. 60
Nerespectarea prevederilor prezentului cod de etică şi deontologie constituie abatere şi atrage
răspunderea disciplinară.
ART. 61
Răspunderea disciplinară a membrilor OAMGMAMR nu exclude răspunderea civilă, penală,
administrativă sau materială.
ART. 62
Procedura de sesizare şi soluţionare a cauzelor este prevăzută în Statutul OAMGMAMR.
ART. 63
Toţi asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali au obligaţia de a informa
consiliul judeţean al OAMGMAMR, respectiv al municipiului Bucureşti despre modificările
survenite în situaţia lor profesională.
ART. 64
Consiliul judeţean al OAMGMAMR, respectiv al municipiului Bucureşti va informa Consiliul
naţional al OAMGMAMR cu privire la aceste modificări.
ART. 65
Prevederile prezentului cod de etică şi deontologie se completează corespunzător cu
dispoziţiile Legii nr. 46/2003 privind drepturile pacientului, cu prevederile Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist,
a profesiei de moaşă şi a profesiei de asistent medical, precum şi organizarea şi funcţionarea
Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România,
ale Statutului Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali
din România, adoptat prin Hotărârea Adunării generale naţionale a Ordinului Asistenţilor
Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România nr. 1/2009, ale
Regulamentului de organizare şi funcţionare al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti,
Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, adoptat prin Hotărârea Adunării generale
naţionale a Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din

26
România nr. 3/2009, precum şi cu normele legale în materie pe specialităţi, cu modificările
ulterioare.
ART. 66
Completarea sau modificarea prezentului cod de etică şi deontologie se va face de către
Adunarea generală naţională, la propunerea Consiliului naţional al OAMGMAMR.
ART. 67
La data intrării în vigoare a prezentului cod de etică şi deontologie se abrogă Codul de etică şi
deontologie profesională al asistentului medical şi al moaşei din România, adoptat de
Adunarea generală naţională a Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România.
ART. 68
Prezentul cod de etică şi deontologie a fost adoptat de Adunarea generală naţională a
OAMGMAMR în data de 9 iulie 2009 şi intră în vigoare la data publicării sale în Monitorul
Oficial al României, Partea I.

Deontologia ca stiinta a indatoririlor profesionale ( comportamentului


profesional ) s-a constituit in cadrul profesiunii medicale din cele mai
vechi timpuri .Ea a aparut ca o necesitate in medicina , deoarece pe langa
insusirea unor norme tehnice de comportament , aceasta profesiune a
obligat intotdeauna la insusirea unor norme etice fara de care succesul
profesional nu poate fi asigurat .
Sunt cunoscute cele zece cerinte ( Decalogul ) ale personalului sanitar
elaborate de Masci si anume :
1. « Onoreaza pe bolnavul tau de orice varsta ar fi : copil , tanar
sau batran. Cand a ajuns in mainile tale este o fiinta fara aparare
care nu are alta arma de sustinere decat apeland la stiinta si
caritatea ta.
2. Da aceeasi stima si atentie saracului ca si bogatului . In
dragostea de oameni , saracul sa se simta bogat . Respecta
nuditatea maladiei , spectacolul mizeriei si al suferintei.
3. Respecta nobila ta misiune incepand cu insasi persoana ta ; sa
nu o profanezi . Poarta-te demn . constiincios , cu omenie . Nu
specula pe bolnav, caci profesia ta nu e ca oricare alta .
Sacrificiul tau , ajutorul tau pot fi pretuite ca o meserie
obisnuita .
4. Oboseala ta sa fie luminata de credinta si de dragoste .Atunci
cand stiinta nu mai poate face nimic , bunatatea ta , purtarea ta
sa sustina pe bolnav.Invinge greutatile inerente profesiunii tale ,
stapaneste supararea si nerabdarea ta , gandeste-te ca cel
suferind este dezarmat , fara putere si are nevoie de ajutorul si
ingrijirea ta.
5. Sa nu umilesti niciodata pe bolnav , care si asa e umilit de boala
lui . Oricare ar fi boala sa nu pronunti cuvantul deznadejdii . Sa
nu distrugi la nici-un bolnav iluzia vindecarii , chiar daca ar fi

27
vorba de un muribund. Sunt oameni care au nevoie sa-i intovarasesti pana la ultima lor clipa
pentru a nu-i lasa sa ghiceasca sfarsitul
6. Sa nu uiti niciodata ca secretul ce ti se incredinteaza in ceea ce
priveste o maladie este ceva sfant , care nu poate fi tradat sau
destanuit altei persoane . Profesiuena ta este un sacerdotiu . Nu
trebuie sa faci deosebire de casta sociala , de credinta religioasa. Inaintea ta toti sa fie tratati
deopotriva , caci toti oamenii sunt tratati deopotriva de legile firii
7. Sa nu vezi in ingrijirea bolnavilor tai o povara , corvoada.
Acest sentiment ar ingreuna exercitiul meseriei tale . Invata sa
cunosti bolnavii tai si sa-i intelegi in felul lor de a cere ceva
cand au nevoie de ajutorul tau , cand au nevoie de somn , de
odihna , de mancare . Defectele , pretentiile , toanele bolnavilor
sunt datorate suferintei . La fel ai fi si tu cand ai fi bolnav
8. Niciodata fata de bolnav sa nu te arati neincrezaor in reusita
tratamentului Mentine-i speranta , credinta . Fa ca bolnavul sa
nu sa simta singur , izolat . Daca a suferi e geu , a suferi singur
e incomparabil mai greu . Poarta-te astfel ca bolnavul sa fie
sigur ca are in tine un sprijin . Da-i curaj cand il vezi trist ,
amarat , disperat.
9. Nu ajunge numai bunavointa , ci se cere si stiinta in ingrijirea
bolnavilor. Zilnic se descopera noi mijloace pentru alinarea
suferintelor . Nu te multumi si nu te margini numai la stiintele
si cunostintele ce le-ai dobandit in scoala . Improspateaza-le
mereu . Invata mereu .Citeste mereu carti si reviste medicale.
10. Nu discuta si nu contrazice niciodata prescriptiile medicale in
fata bolnavului .Ii risipesti increderea in medicina , ii distrugi
speranta in vindecare”
Responsabilitatile esentiale ale asistentului medical sunt mentionate
ulterior si de o serie de organizatii. Codul deontologic al asistentilor
medicali / nurselor se suprapune conceptului de nursing , care consta in:
· Promovarea / pastrarea sanatatii
· Restabilirea sanatatii
· Inlaturarea suferintei
Ingrijirile pentru sanatate sunt acordate individului , familiei si
colectivitatilor , activitatea asistentului medical fiind in interrelatie cu a
celorlalti profesionisti din sanatate .
Consimţământul informat
Din punct de vedere juridic, consimţământul este un acord de voinţă expres sau tacit dat de o
persoană cu discernământ, care să nu fie viciat prin înşelăciune şi reprezentând concordanţă
între voinţa internă şi cea declarată a pacientului.
În prezent se acceptă două sensuri ale „consimţământului informat”. În primul sens, el este
analizabil prin prisma unei alegeri autonome. După Beachamp and Childress, el reprezintă o
autorizare autonomă a unui individ pentru o intervenţie medicală sau pentru participarea sa la
o cercetare. Din acest prim sens reiese că unei persoane i se cere mai mult decât să-şi exprime
acordul şi complianţa la o anumită procedură. Persoana respectivă trebuie să autorizeze ceva
printr-un act de consimţire, informată şi voluntară. Consimţământul nu poate fi niciodată
presupus, chiar dacă există situaţii ce ne îndreptăţesc astfel.
De exemplu, dacă un minor matur nu îşi poate da consimţământul din punct de vedere
legal, totuşi el poate permite o anumită procedură. Astfel un pacient sau subiect de cercetare
ar putea să accepte o intervenţie, în virtutea autonomiei sale, şi astfel să dea un consimţământ

28
informat în primul sens, fără să poată autoriza efectiv intervenţia şi astfel fără un
consimţământ valid în al doilea sens.
Iniţial consimţământul era perceput univalent, ca un act de încunoştiinţare.
Ulterior, diverşi autori au încercat să definească consimţământul informat prin specificarea
elementelor acestui concept, adică prin identificarea componentelor de informaţie şi a celor de
consimţire.
Componenta informaţională se referă la relatarea informaţiilor şi la înţelegerea a ceea ce s-a
comunicat.
Componenta de consimţire cuprinde atât decizia voluntară cât şi acceptarea procedurală.
Combinând viziunea medicală, legală, filozofică sau psihologică se pot recunoaşte cinci
segmente ale consimţământului:
(1) competenţă mentală (discernământ),
(2) informare,
(3) înţelegere,
(4) voluntarism,
(5) consimţire.
Astfel sintetizând toate aceste elemente, scheletul unui consimţământ ar fi următorul:
I. Elemente de bază (precondiţii)
1. Competenţa mentală (de a înţelege şi decide)
2. Voluntarism (în procesul de decizie)
II. Elemente informaţionale
3. Comunicarea (informaţiilor relevante)
4. Recomandarea (unui plan)
5. Înţelegerea (punctelor 3 şi 4)
III. Elemente de consimţire
6. Decizia (planului)
7. Autorizarea (planului/opţiunii alese)
Varianta negativă a consimţământului informat o reprezintă refuzul informat, în care punctul
III menţionat anterior se referă la elemente de refuz, cuprinzând decizia împotriva opţiunii
propuse.

Cerinţa de bază a unui sistem în care consimţământul informat este un concept viabil, realistic
şi respectat, nu doar un formular, este ca pacienţii să dorească să primească informaţii, să le
înţeleagă şi să le ţină minte, să analizeze adecvat aspectele medicale, să dorească şi evident să
fie capabili să ia decizii, iar medicii să poată şi să dorească să ofere informaţiile necesare.
Adevăratul consimţământ este un exerciţiu informat asupra unei alegeri implicând
oportunitatea de a evalua în deplină cunoştinţă de cauză opţiunile disponibile şi riscurile
aferente.

Confidenţialitatea
Confidenţialitatea îşi are rădăcinile în tradiţia umană de împărtăşire şi păstrare a unui secret.
Dorinţa de ţinere a unui secret este prima manifestare a identităţii unui copil şi o practică
socială complexă a adulţilor.
Dorinţa de împărtăşi un secret provine din nevoia de a stabili sau întări o relaţie cu ceilalţi,
relatarea presupunând o încredere implicită şi o promisiune explicită de respectare.
Oamenii obţin cunoştinţe, îşi formează

29
opinii şi îi apreciază pe alţii tocmai în baza unui schimb informaţional. Astfel, cu cât
restricţionăm ceea ce alţii ştiu despre noi, cu atât vom fi mai capabili să controlăm imaginea
pe care o au despre noi, deşi în acest mod nu va fi niciodată completă, ci doar obţinută prin
extrapolarea a ceea ce noi dăm de înţeles.

Deşi respectul confidenţialităţii şi al autonomiei în prezent constitue baza relaţiei medic –


pacient, există şi situaţii în care acestea sunt neglijate pe considerente morale.
Dacă alegerea implică un risc public, o potenţială vătămare pentru ceilalţi, sau necesită
resurse speciale care nu pot fi alocate, este justificabil restricţionată exercitarea autonomiei.
Respectul autonomiei, deşi obligator faţă de oricine nu este real exercitat în cazul persoanelor
care nu pot acţiona într-o manieră suficient de autonomă, pentru că sunt fie imaturi,
incompetenţi mental, ignoranţi, constrânşi sau exploataţi (ex: sugarii, indivizii cu ideaţie
suicidală, dependenţii de droguri etc).

În domeniul medical confidenţialitatea a fost articulată încă din jurământul lui Hippocrate:
„Orice voi vedea sau auzi în timpul activităţii profesionale sau înafara ei în legătură cu viaţa
oamenilor, lucruri care nu trebuie discutate în afară, nu le voi divulga, acceptând că toate
acestea trebuie ţinute secret!”. Ulterior, declaraţia de la Geneva a Asociaţiei medicale
mondiale stipulează o obligaţie de „secret absolut” şi include
următorul legământ: „Voi respecta secretele care mi se încredinţează, chiar şi după ce
pacientul a murit”.

EUTANASIA
Termenul de eutanasie a fost introdus de Francis Bacon (1561-1626), care i-a acordat un sens
pur filozofic. În accepţiunea sa, eutanasia semnifică o “moarte bună, liniştită, fericită”. Acesta
este, de altfel, sensul care este atribuit acestui termen prin prisma originii sale etimologice,
cuvintul eutanasie fiind format prin alipirea a doi termeni din greaca veche: eu - bun,
armonios şi thanatos - moarte.
O definiţie mai complexă aflată în circulaţie este:
Uciderea din milă a unei persoane, pentru a-i suprima în mod radical suferinţe extreme, sau
pentru a-i cruţa pe copii anormali, pe bolnavii incurabili sau pe bolnavii psihici lipsiţi de
angrenarea în realitate, de prelungirea unei vieţi de suferinţă (uneori pentru mulţi ani), care
reprezintă pe de asupra o povară grea pentru familie şi societate.
Eutanasia implică un ansamblu de acţiuni sau inacţiuni medicale, având suport etico-juridic şi
fiind în interesul bolnavului, în sensul în care duce la scurtarea suferinţelor unui bolnav care
în momentul actual, din punct de vedere al ştiinţei medicale nu beneficiază de un tratament
etiologic, ci dimpotrivă, prognosticul este un sfârşit apropiat şi inevitabil.
Clasificarea eutanasiei
Pentru clasificare se iau în considerare două criterii esenţiale:
- criteriul voinţei personale a bolnavului;
- criteriul acţiunii medicului.
După criteriului voinţei bolnavului, a consimţământului şi a capacităţii de integrare a
acestuia în sfera socialului, dar şi a nivelului de informare asupra realităţii diagnosticului şi
prognosticului bolii sale, eutanasia poate fi:
- voluntară atunci când bolnavul aflat în stadiu terminal, este competent, având
discernământul neafectat de boală, fără să sufere de o depresie tratabilă, solicită în mod
repetat medicului curant scurtarea suferinţelor, din cauza durerilor insuportabile, şi/sau a
pierderii demnităţii, fiind conştient că nu mai există nici un fel de soluţie terapeutică.
Toate referinţele permanente în privinţa legalizării s-au făcut şi se fac numai la această
categorie de eutanasie.

30
- involuntară atunci când pacientul, deşi are capacitatea de a decide, nu a fost consultat
asupra gestului aducător de moarte sau a declarat anterior că nu doreşte să i se facă eutanasie.
În acest caz, acordul subiectului ar fi putut fi obţinut, dar acest lucru nu sa întâmplat. Practic,
persoana căreia i se face eutanasie ar fi fost în măsură să-şi dea sau să se abţină să-şi dea
consimţământul să moară, dar nu şi l-a dat, fie pentru că nu a fost întrebată, fie pentru că a
fost întrebată dar s-a abţinut să şi-l dea fiindcă dorea să continue să trăiască.
- non-voluntară atunci când se pune capăt vieţii unui bolnav care nu poate alege el însuşi
între a trăi şi a muri, acordul subiectului neputând fi obţinut datorită stării lui mintale sau
fizice.
Ea se întâlneşte în cazurile de fetuşi, nou născuţi pluri-malformaţi, a bolnavilor inconştienţi, a
celor aflaţi în stare vegetativă persistentă, în cazurile pacienţilor cu boli mintale severe sau
care datorită unor boli sau unor accidente nu sunt autonomi (au pierdut capacitatea de
acţiona în mod responsabil), fără însă ca înainte de boală sau accident să fi menţionat dacă
într-o asemenea situaţie ar dori sau nu eutanasia.
Cazurile în care pentru întreruperea vieţii consimţământul este acordat de familie sau este
obţinut printr-o hotărâre judecătorească sunt asimilate eutanasiei non-voluntare.
După criteriul acţiunii medicului se disting două tipuri de eutanasie:
- Eutanasia activă (mercy killing, omorul din milă) apare când moartea este produsă în mod
deliberat şi activ, prin mijloace pozitive.
Acest tip de eutanasie presupune deci intervenţia unei persoane (care nu este în mod necesar
medicul curant) în producerea morţii prin utilizarea unui mijloc tanatogen (supradozări
medicamentoase, inhalare de monoxid de carbon sau anestezice, injecţii intravenoase cu aer,
insulină sau clorură de potasiu).
- Eutanasia pasivă (letting die, mercy dying, lăsarea să moară, lăsarea în mila „lui
Dumnezeu”, lăsatul în plata Domnului) apare când moartea este produsă în mod deliberat
prin neinstituirea sau întreruperea unor măsuri obişnuite de nutriţie sau tratament.
Ea presupune grăbirea morţii unei persoane, de către medic, prin: îndepărtarea
echipamentului de susţinere a vieţii (suport respirator, cardiac); întreruperea oricărui tratament
intensiv (proceduri şi medicaţie); întreruperea administrării de apă şi hrană; acordarea doar a
unor îngrijiri minime, de confort, muribundului.
Procedurile de acest gen sînt aplicate în cazul: bolnavilor incurabili aflaţi în stadii terminale,
în care oricum moartea naturală va surveni curând; persoanelor cu stare vegetativă persistentă
- indivizi cu leziuni cerebrale importante, care se află într-o comă din care nu-şi vor mai
reveni niciodată.
Eutanasia pasivă constă deci, în lipsa aplicării sau întreruperea unui tratament care ar putea
prelungi viaţa.
Forme speciale de eutanasie
- Cripto-thanasia este o formă de eutanasie subtilă, de limită cu moartea naturală,
insesizabilă ca un act de violenţă, aşa cum ar fi moartea provocată printr-o supradoză
terapeutică de morfină la un bolnav cu insuficienţă respiratorie.
- Medicothanasia sau automat-thanasia este un fel de eutanasie pasivă, produsă prin
suprimarea aparaturii de menţinere a vieţii sau a unor "reziduuri de viaţă". Este similară cu
decizia de a nu resuscita. Responsabilitatea întreruperii unei reanimări este admisă în
condiţiile încetării ireversibile a funcţiilor creierului – stare de comă depăşită,
cu traseu EEG plat, pentru o durată de 20-60 ore (în funcţie de legislaţii), cu excepţia copiilor,
gravidelor, refrigeraţilor, sau atunci când se solicită donare de organe (în condiţiile legii).
- Dis-thanasia este înţeleasă ca o moarte penibilă, chinuită ce ar putea să orienteze, în final,
fie spre eutanasia activă, fie spre cea pasivă. Ea apare în situaţiile în care se abuzează de
sistemele de susţinere a vieţii, în mod nejustificat, în mediul spitalicesc, în general. Există

31
cazuri şi mai penibile în care oameni foarte bogaţi cheltuiesc averi enorme pentru menţinerea
în viaţă prin “mijloace eroice” a unor persoane dragi, chiar acasă la ei.
- Cryo-thanasia - metodă de eutanasie voluntară activă, presupune congelarea la minus 200
grade Celsius (temperatura azotului lichid) a bolnavilor comatoşi, sau în primele secunde
după oprirea inimii unui muribund.
Cryo-thanasia poate fi considerată o formă de eutanasie atâta vreme cât nu există decât
speranţa că progresele viitoare ale medicinii vor fi capabile să oprească procesul morţii
biologice, să asigure reluarea funcţiilor vitale şi să vindece boala de care suferea pacientul.
- Eutanasia economică apare ca un refuz de tratament al celor în vârstă din raţiuni
economice.
Analizând datele statistice se poate concluziona că supravieţuirea bătrânilor bolnavi cere
cheltuieli enorme (42 miliarde de dolari pe an în 1990 faţă de 12 miliarde în SUA, în 1985).
- Eutanasia eugenică reprezintă un adevărat genocid ce presupune eliminarea prin eutanasie
a handicapaţilor genetic sau a celor cu diverse tare patologice.
Sanatatea populatiei constituie una dintre valorile fundamentale, definitorii pentru insasi
existenta fiintei umane. Pentru realizarea acestei valori, prin multiplele acte normative care
reglementeaza activitatea din domeniul sanitar, sunt consacrate drepturi si obligatii corelative
atat pentru beneficiarii ingrijirilor de sanatate cat si pentru personalul medical sau nemedical
din unitatile sanitare. In cadrul raportului contractual avand ca obiect furnizarea de servicii
medicale, servicii comunitare precum si servicii conexe actului medical, este necesara
delimitarea, cunoasterea si respectarea acestor doua categorii de drepturi si obligatii. Pentru
pacient se creeaza cadrul institutional care sa-i permita sa beneficieze de ingrijiri medicale de
cea mai buna calitate, iar pentru corpul medical, garantia prestarii serviciilor medicale cu
respectarea normelor de deontologie si etica medicala, a normelor legale in vigoare, la adapost
de consecintele nedorite ale oricarei forme de raspundere juridica.
Pentru aplicarea principiilor Drepturilor Pacientilor din Europa, a fost adoptata o lege
speciala, Legea nr. 46/2003, privind drepturile pacientului, prin care sunt consacrate in
principal urmatoarele drepturi:
a) la ingrijiri medicale de cea mai inalta calitate;
b) de a fi respectat ca persoana umana;
c) la informatia medicala;
d) consimtamantul asupra interventiei medicale;
e) confidentialitatea informatiilor.

Prin prevederile art. 37 se prevede ca "nerespectarea de catre personalul medicosanitar a


confidentialitatii datelor despre pacient si a confidentialitatii actului medical, precum si a
celorlalte drepturi ale pacientului prevazute in prezenta lege atrage, dupa caz, raspunderea
disciplinara, contraventionala sau penala, conform prevederilor legale". In consecinta,
garantia respectarii drepturilor pacientului o constituie norma generala, in baza careia poate fi
antrenata oricare dintre formele raspunderii juridice.

Confidentialitatea informatiilor

Atunci cand se refera la responsabilitatea juridica, legiuitorul trece pe primul plan


confidentialitatea datelor despre pacient si actul medical, dupa care face trimitere la toate
celelalte drepturi enumerate in lege. Aceasta optiune a legiuitorului poate avea la baza
gravitatea faptei, frecventa sporita in raport cu celelalte incalcari sau poate aspectele
procedurale, in sensul ca poate fi dovedita mai usor.
Dreptul la confidentialitatea informatiilor reprezinta, in acelasi timp, una din-tre formele de
protectie a vietii private a pacientului si este garantat prin obligatia furnizorilor de servicii

32
medicale de a pastra secretul profesional. Sediul materiei il reprezinta dispozitiile art. 196
C.p., potrivit carora, constituie infractiunea de divulgare a secretului profesional si se
pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda, fapta constand in "divulgarea,
fara drept, a unor date, de catre acela caruia i-au fost incredintate, sau de care a luat cunostinta
in virtutea profesiei ori functiei, daca fapta este de natura a aduce prejudicii unei persoane".
Faptele de aceasta natura sunt rare, insa exista o abundenta de reglementari similare, in sensul
ca, in forme aparent diferite, printro norma de trimitere, fiecare act normativ reia si continutul
textului de incriminare.
Astfel, acelasi drept la confidentialitate, cu obligatia corelativa a pastrarii secretului
profesional, sub sanctiunea normelor de drept penal, este consacrat si in:
- art. 78 alin. 1 din Legea nr. 3/1978, in sensul ca "actele, datele si informatiile medicale
obtinute de personalul sanitar in exercitarea atributiilor de serviciu, constituie secret
profesional, divulgarea lor fiind interzisa";
- art. 30 alin. 2 din Legea nr. 100/ 1998, privind asistenta de sanatate publica prin care se
prevede ca "pastrarea confidentialitatii informatiilor referitoare la persoane este obligatorie
pentru toti salariatii care au acces la acestea, prin activi-tatea pe care o desfasoara, in mod
direct sau indirect";
- art. 17 din Legea nr. 461/2001, privind exercitarea profesiunii de asistent medical,
infiintarea, organizarea si func-tionarea Ordinului Asistentilor Medicali din Romania, prin
aceea ca "asistentul medical este obligat sa pastreze secretul profesional, iar informatiile
referitoare la pacienti, obtinute in urma sau in legatura cu exercitarea profesiunii sale, nu pot
fi impartasite altei persoane din afara echipei medicale, cu exceptia cazurilor prevazute in
mod expres de lege".

Consimtamantul asupra interventiei medicale

Necesitatea consimtamantului, liber si neviciat, obtinut de la pacient, anterior prestarii


serviciului medical, reprezinta o forma de exprimare a libertatii oricarei persoane de a dispune
in legatura cu limitele si formele de existenta, in acord cu normele de interes general.
Consimtamantul este implicit, atunci cand pacientul solicita serviciul medical. Uneori,
datorita imprejurarilor speciale in care pacientul se afla, este necesar consimtamantul scris din
partea pacientului sau a membrilor de familie, situatii pe care diferitele acte normative le
reglementeaza amanuntit.
Astfel, potrivit art. 124 din Legea nr. 3/1978, "ingrijirile medicale se efectueaza cu
consimtamantul bolnavului sau al persoanelor care, potrivit legii sunt indreptatite a-si da
acordul". Legea cu privire la prelevarea si transplantul de organe, consacra libertatea
consimtamantului atat pentru donator cat si pentru primitor. Potrivit prevederilor art. 5, este
necesar "consimtamantul scris, liber, prealabil si expres obtinut de la donator", consimtamant
asupra caruia poate reveni, iar potrivit art. 11, transplantul de tesuturi si organe umane poate fi
efectuat numai cu consimtamantul scris al primitorului.

Dreptul la informatia medicala

Dreptul la informatia medicala, drept consacrat de catre legiuitor, in favoarea pacientului,


constituie, in acelasi timp o obligatie a furnizorilor de servicii de sanatate. Informatia corecta,
completa si accesibila pacientului, raportata la nivelul acestuia de intelegere a starii de
sanatate precum si a consecintelor acordarii sau neacordarii serviciului medical, constituie
premiza unui consimtamant valabil exprimat, solicitarii si a altei opinii medicale, sau
dimpotriva a refuzului de a primi respectivele servicii.
Acest drept si totodata obligatie corelativa rezulta din prevederile art. 70 - 76 din Legea nr.

33
3/1978, precum si din unele reglementari speciale. Astfel, potrivit prevederilor art. 5 alin. 3
din Legea nr. 2/1998, privind prelevarea si transplantul de tesuturi si organe umane este
obligatorie "informarea donatorului asupra eventualelor riscuri si consecinte pe plan fizic,
psihic, familial si profesional, rezultate din faptul prelevarii".

Dreptul de a fi respectat ca persoana umana

Relatia dintre medic si pacient se particularizeaza si prin dimensiunea coordonatelor umane,


antrenate pe parcursul actului medical. Fiind mai vulnerabila, personalitatea pacientului
trebuie sa se bucure de un plus de protectie si respect din partea corpului medical. Din aceasta
perspectiva, legiuitorul a consacrat, in mod expres, si dreptul pacientului de a fi respectat ca
persoana umana, obligatie care rezulta in principal din Codul de deontologie profesionala
precum si din normele legale generale. Astfel, potrivit prevederilor art. 3 alin. 1 din Legea nr.
74/1995, privind exercitarea profesiunii de medic, infiintarea, organizarea si functionarea
Colegiului Medicilor din Romania, in exercitarea profesiunii, medicul trebuie sa dovedeasca
"disponibilitate, corectitudine, devotament si respect fata de fiinta umana", iar potrivit art. 15
din Legea nr. 461/2001, "in exercitarea profesiunii, asistentul medical respecta demnitatea
fiintei umane si principiile eticii, dand dovada de responsabilitate profesionala si morala,
actionand intotdeauna in interesul pacientului, familiei pacientului si al comunitatii." In
acelasi sens, potrivit art. 3 din Legea nr. 46/2003, pacientul are dreptul de a fi respectat ca
persoana umana, fara nici o discriminare.
Chiar si in lipsa unor consacrari exprese, in legea cu privire la drepturile pacientului, prin
prevederile Codului penal, alaturi de celalalte atribute fundamentale, este protejata onoarea si
demnitatea persoanei.

Dreptul la ingrijiri medicale de cea mai inalta calitate

Dreptul la ingrijiri medicale de cea mai inalta calitate este consacrat printr-o multitudine de
acte normative. In acest sens, potrivit prevederilor art. 117 din Legea nr. 3/1978, "toti
cetatenii au dreptul la asistenta medicala generala si de urgenta", potrivit art. 1 alin. 2 din
Legea nr. 100/1998, "asistenta de sanatate publica este garantata de stat", iar potrivit art. 2 din
Legea nr. 46/2003, "pacientii au dreptul la ingrijiri medicale de cea mai inalta calitate..."

Problema este daca, si in ce masura, pacientii isi pot valorifica integral si eficient acest drept
consacrat intr-o forma atat de generoasa. Calitatea actului medical este diminuata uneori prin
incalcarea normelor de etica profesionala, insa in cele mai frecvente cazuri, prin lipsa
resurselor financiare si materiale necesare, cu consecinta neantrenarii intregului potential de
care dispune corpul medical. Rezulta ca, in mod inevitabil se pune problema in ce masura
statul isi indeplineste obligatiile specifice tinand de asigurarea sanatatii populatiei si, prin
aceasta, a calitatii vietii.
Legea cu privire la drepturile pacientilor va fi urmata si de o lege cu privire la drepturile
furnizorilor de servicii medicale? Probabil ca raspunsul este negativ. Astfel stand lucrurile,
rezulta ca in cadrul acestui raport contractual cu drepturi si obligatii corelative, legiuitorul a
inteles sa instituie mai multe drepturi in favoarea pacientilor si mai multe obligatii in favoarea
corpului medical. Aceasta deoarece, apeland la serviciile de sanatate, pacientii isi valorifica
un drept, in timp ce prestand aceste servicii, furnizorii isi indeplinesc o obligatie profesionala,
etica si morala.
Din perspectiva celor expuse, consideram ca fiind necesare:
- valorificarea de catre pacienti a dreptului la educatie pentru sanatate, drept care este
consacrat in mod expres, si care reprezinta o componenta a dreptului la invatatura; sub acest

34
aspect este necesara o mai buna derulare a programelor nationale coordonate de catre
ministerul de resort.
- codificarea normelor juridice din domeniul sanitar; un asemenea demers este de natura sa
elimine multiplele reglementari cu acelasi continut, neconcordantele si lacunele legislative,
constituind totodata un ghid legislativ accesibil si celor care nu au pregatire juridica.

Studiu de caz

Ion si Ana sunt 2 pensionari dementi ingrijiti in acelasi grup, intr-un centru de ingrijire psiho-
geriatric.
Ion este vaduv si are 2 doi copii care il viziteaza rar.
Ana nu a fost niciodata castorita si a avut o viata foarte activa ca asistenta sociala.
In timpul zilei Ion si Ana isi vorbesc cu regularitate, ajungind de obicei sa se atinga si sa se
mingiie unul pe celalalt, exprimarea afectiunii lor ii tulbura pe ceilalti pacienti internati si
cauzeaza probleme in salon, din ce in ce mai multi pacienti internati incep sa se mingiie si sa
se imbratiseze.
Citeva cadre medicale gasesc ca este suparator si prezinta cazul comitetului executiv.
Acesta din urma decide sa-i plaseze pe Ion si Ana in doua grupuri diferite
Totusi ei continua sa se intilneasca in timpul terapiei ocupationale.
Paul terapeutul observa ca Ion asteapta sa o intilneasca pe Ana, dar pe el nu il supara acest
lucru.
Totusi seful Consiliului executiv al centrului de ingrijire ii explica faptul ca lui Ion si Ana nu
le este permis sa se intilneasca deoarece comportamentul lor afectiv nu este conform cu opinia
consiliului privitoare la relatiile demne de sexualitate.

Notati reflexile voastre cu privire la aceste probleme.


Paul trebuie sa actioneze imediat conform deciziei consiliului?
In opinia lui persoanele virstnice, demente au aceleasi drept la tandrete fizica ca si ceilalti?
Care este semnificatia demnitatii umane in domeniul sexualitatii persoanelor virstnice ,
pensionare?
Este demn sa suprimi exprimarea tandretei si dragostei pensionarilor?
Este o alternativa acceptabila amenajarea unor camere comune?

35