Recuperare grabnică

Există întotdeauna un sentiment de bunăstare şi euforie în prima fază a

procesului de recuperare când proaspătul “curat şi treaz” dependent pare că
pluteşte pe un norişor roz. Această euforie poate determina o recuperare
grabnică a stării de sănătate. O atitudine de genul “sunt bine acum” poate
diminua vigilenţa, şi problemele reziduale care încă nu au fost atinse sunt
astfel evitate şi chiar negate.
Un pas dincolo de norişorul roz constituie o disociere a noului dependent
în curs de recuperare de vechiul dependent activ, un refuz de a privi spre
trecut (Wallace 1985b) care se apropie de negarea primitivă a nevroticilor
descrisă de Fenichel (1972) sau de cea a personalităţilor limită descrise de
Kernberg (1975).

Aspecte emoţionale ale relaţiei de consiliere

Atât consiliaţii cât şi consilierii intră cu un bagaj emoţional în relaţia de
consiliere. Amprenta experienţelor afectează percepţiile, atitudinile,
sentimentele şi aşteptările legate de tratament. O metaforă utilă este cea
conform căreia experienţele anterioare sunt elemente ale unui obiectiv prin
care oamenii se văd unii pe ceilalţi în imagini distorsionate. O altă metaforă
este aceea conform căreia clienţii îşi proiectează propriile aşteptări asupra
consilierului, astfel încât ceea ce vede clientul este rodul propriei viziuni. În
psihoterapie se foloseşte termenul de transfer pentru a descrie efectele
bagajului emoţional cu care consiliatul vine în relaţia de consiliere.
Contratransferul reflectă reacţiile consilierului la consiliat, generate prin
propriul transfer.
Conceptele de transfer şi contratransfer au fost preluate din psihoanaliza
tradiţională – teoria şi practica psihoterapiei fondate de Sigmund Freud.
Fenomenul de transfer a fost analizat în afara conştientizării sau minţii
conştiente a clientului, într-un domeniu “inconştient”. Lucrările psihoanalitice
de specialitate tratează în detaliu conceptul de transfer; rezolvarea nevrozei
de transfer, aşa cum a fost numită cândva, era de fapt considerată a fi un
mecanism primordial de psihoanaliză menit să stimuleze şi să ajute creşterea
personală. În zilele noastre, majoritatea şcolilor de consiliere şi psihoterapie
nu mai privesc aceste fenomene ca şi cum ar opera într-un limbo inconştient
şi misterios, însă folosesc termenii cu referire la o gamă largă de aspecte
premergătoare care colorează relaţia de consiliere (Brockett şi Gleckman
1991; Kernberg 1975). Deşi unele sentimente şi gânduri sunt într-adevăr
reprimate, majoritatea psihoterapeuţilor nu consideră că este util să se
izoleze fenomene psihologice aflate în afara conştientizării persoanelor într-
un tărâm subconştient separat al minţii. De exemplu, în Viena de acum un
secol a lui Freud, ostilitatea faţă de părinţi era mult mai greu de scos la
lumină decât este în prezent.
Preocupări clinice legate de fenomenul de transfer se regăsesc în
abordări terapeutice care au o oarecare legătură, oricât de indirectă, cu o
perspectivă psihoanalitică. Tratamentul diverselor dependenţe a luat naştere
iniţial dintr-o moştenire istorică diferită. Prin urmare, transferul nu a fost un
aspect pe care să se pună accentul în tratamentul dependenţelor. În plus,
asocierea transferului cu psihoanaliza dă naştere temerii că acesta ar fi genul
de preocupare ce implică multă trenare şi vorbărie inutilă, care ar putea
distrage atenţia de la aspectele imediate şi de viaţă şi de moarte ale
dependenţei şi recuperării. Transferul este de fapt o prezenţă puternică în
tratamentul dependenţelor şi este de asemenea foarte util ca instrument
clinic în clarificarea tiparelor de gândire şi relaţionare.
Recunoaşterea transferului în cadrul tratamentului dependenţelor nu
înseamnă că se va pierde din timpul dedicat tratamentului cu analizarea
fenomenului; conceptul poate nici măcar să nu fie folosit în timpul
tratamentului. Totuşi, consilierii specializaţi în probleme de dependenţă
trebuie să fie capabili să îl conştientizeze şi să îşi însuşească abilitatea de a
procesa şi gestiona avantajele sau impedimentele transferului în cadrul
procesului de ajutor şi consiliere.
Indiferent de preferinţele teoretice, consilierii pot cu toţii să fie de acord
că persoanele consiliate importă anumite elemente în procesul de consiliere,
indiferent că este vorba de
•o reacţie învăţată cum ar fi defensiva
•cunoaşteri cum ar fi anticiparea unei respingeri sau a unei critici
•nevoi şi reacţii emoţionale din relaţii anterioare
•tendinţa de a juca un rol obişnuit în cadrul unui grup, cum ar fi cel al
persoanei superresponsabile sau al ţapului ispăşitor
Înţelegerea conceptului de transfer reprezintă un proiector îndreptat
înspre psihism (psyche) şi în acelaşi timp un mijloc ce permite identificarea
impedimentelor în calea facilitării creşterii prin intermediul procesului de
consiliere.

Transfer
Transfer pozitiv
Transferul pozitiv se referă la sentimente pozitive şi nevoi emoţionale
care sunt transferate de la o altă persoană sau dintr-o altă relaţie asupra
consilierului. Transferul de sentimente pozitive prezintă avantajul că
determină clientul să meargă mai departe cu tratamentul chiar şi atunci când
consilierul îl confruntă, provoacă sau presează într-o măsură inconfortabilă.
Transferul pozitiv poate fi intens în prima fază a recuperării. Odată cu
trecerea efectului anesteziei, apare conştientizarea unor emoţii şi nevoi
altădată reprimate. Destinderea emoţională include nevoi afiliative, de
intimitate şi afective. Recuperarea aduce o alinare şi eliberare dintr-o
existenţă solitară şi adesea stigmatizată. Mulţi dependenţi aflaţi la începutul
tratamentului au fost înstrăinaţi de familie, prieteni şi comunitate. Noua
relaţie de consiliere prin terapie individuală şi de grup contribuie de
asemenea la redeşteptarea sentimentelor şi nevoilor, atât pozitive cât şi
negative. Un client încorsetat de factori cronici şi chimici poate să nu fi
rezolvat anumite conflicte de dependenţă la o vârstă tipică pentru această
societate. Clientul poate în mod natural să îşi lase amprenta asupra
consilierului. Aşadar, ...