CURS 2- Facultatea de Sociologie și Asistență Socială- Etică în Managementul Organizațiilor și Instituțiilor

Publice- Asist.Univ. Asoc. Radu Simion

Principii și reguli morale

  Principiul respectului autonomiei :Trebuie să recunoaştem şi să nu împiedicăm manifestarea

capacităţii persoanelor de a-şi hotărî liber propriile alegeri şi de a acţiona fără interferenţa altora
pe baza propriului sistem de valori şi credinţe.

Variantă :Trebuie să respectăm capacitatea persoanelor umane rationale de

1)a-şi da singure legile morale

2) de a acţiona numai conform acestor legi, fără interferenţe străine (adică în mod liber) (Kant).

Variantă : O persoană „autonomă” are

1) capacitatea de creare a ideilor şi scopurilor în viaţă (e raţională);

2) capacitatea înţelegerii morale, a „auto-legislării”morale şi a vieţii private;

3) capacitatea de a reflecta şi a acţiona fără a fi constrâns(libertatea);

4) capacitatea responsabilităţii personale şi a implicării politice.

Variantă : « Autonomia » e capacitatea de a lua decizii proprii despre propria viaţă; autonomia
morală înseamnă capacitatea de alegere morală liberă conform unui set de valori pe care
individul le consideră corecte şi drepte (Basic Ethical  Principles in Bioethics and Biolaw).

Variantă : Acţiunea „autonomă” e acţiunea

1) intenţionată;

2) în cunoştinţă de cauză

3) necontrolată din exterior (Beauchamp şi Childress).

Pe scurt, « autonomia » persoanei e capacitatea ei de autodeterminare. Filosoful german I.

Kant a considerat această capacitate ca fiind esenţa moralităţii fiinţei umane, condiţia ei fiind
aceea ca omul să aibă raţiune (practică). Principiul respectului autonomiei înseamnă
recunoaşterea acestei capacităţi şi, în plus, obligaţia de a ne reţine să-i aducem prejudicii, să
interferăm cu alegerile libere ale celorlalţi şi chiar datoria de a crea condiţiile necesare pentru
exercitarea autonomiei de către toţi, atâta vreme cât aceasta nu dăunează altora. Aceasta

1
CURS 2- Facultatea de Sociologie și Asistență Socială- Etică în Managementul Organizațiilor și Instituțiilor
Publice- Asist.Univ. Asoc. Radu Simion
înseamnă ca societatea să nu restricţioneze nejustificat acţiunile membrilor ei, să nu ridice nici
un fel de piedici în faţa libertăţii suverane a acestora dea decide singuri problemele legate de
viaţa privată, aspectele vizând confidenţialitatea, dorinţa de a nu fi minţiţi (minciuna e o barieră
în calea luării dedecizii autonome), alegerea între credinţă şi ateism, diversele alegeri politice
etc.În etica medicală, un caz tipic de respect al autonomiei e datoria medicului de acere
pacientului consimţământul informat . Aceasta presupune dreptul pacientului de a decide singur
urmarea unui tratament în condiţii de 1) informare adecvată asupra bolii şi tratamentului, 2)
libertate de alegere, 3) capacitate de a înţelege informaţia, 4)capacitate de a lua singur decizii.
Respectarea autonomiei academice e o altă materializare particulară a principiului autonomiei.

În utilizarea unor metode actuale de decizie etică întâlnim o extindere a conceptului de

“autonomie” la fiinţe care nu au raţiune: animale sau chiar sistemele ecologice. Pentru că, se
spune, nu trebuie să mai tratăm animalele ca simple instrumente de lucru, ca obiecte (ceea ce
înseamnă că nu le “respectăm”) ci trebuie să le tratăm ca finite autonome care, deşi nu au raţiune,
au nevoie de respectarea unei anume libertăţi comportamentale în conformitate cu instinctele lor
naturale, cu habitudinile lor (e.g.autonomia le e încălcată dacă sunt ţinute în cuşti, sunt separate
de pui sau de masculi, nu sunt hrănite, sunt bătute etc.). Respectarea „autonomiei” animalelor
(autonomia de mişcare, libertatea de manifestare a comportamentului de împerechere, libertatea
de alegere a hranei etc.) apare astfel în unele dezbateri ca un criteriu de acceptabilitate morală
(legat de ceea ce se cheamă “animal welfare”,buna-stare a animalelor ). Se vorbeşte chiar de un
sens şi mai larg, de o autonomie ecologică  în sensul că plantele şi animalele trebuie să fie lăsate
să interacţioneze liber în aşa fel încât “biodiversitatea” să fie respectată.

  Principiul binefacerii  (beneficence ) : Persoanele au obligaţia să promoveze acele interese care

sunt importante şi legitime punând în balanţă beneficiile, daunele şiriscurile în vederea obţinerii
celui mai mare beneficiu net  pentru toţi cei implicaţi, trataţi în mod imparţial.

Variantă : Fă binele (şi evită răul). Prin „bine” se poate înţelege aici atât o stare de lucruri
finală(plăcerea, bunăstarea, sănătatea etc.) cât şi un mod de viaţă  reuşit. Câteva reguli morale
specific care se bazează pe principiul binefacerii: „Nu omorî deliberat fiinţe umane nevinovate”;
„Nu produce nici un fel de prejudicii altora în mod deliberat”; „Ca medic, urmăreşte întotdeauna
să însănătoşeşti pacienţii (să le faci binele)”; „Ajută-i pe cei aflaţi în nevoie (regula carităţii)”;
„Fii drept”; „Urmăreşte maximizarea binelui, adică nu neglija niciodată să faci binele decât dacă
ai în vedere facerea unui bine mai mare”.

2
CURS 2- Facultatea de Sociologie și Asistență Socială- Etică în Managementul Organizațiilor și Instituțiilor
Publice- Asist.Univ. Asoc. Radu Simion
Principiul nefacerii răului (nonmaleficence ): Persoanele trebuie să nu facă acele acte care e
probabil să cauzeze mai multe daune decât beneficii, cu excepţia situaţiei în care există un temei
suficient pentru a nu proceda aşa.

Variantă : Înainte de orice, nu face răul ( Primum non nocere).

Variantă : Dacă nu poţi face binele fără să faci simultan şi un rău, atunci e preferabil să nu
acţionezi (interpretare extremă).

Principiul dreptăţii : Trebuie să distribuim echitabil (nepărtinitor) bunurile şi serviciile din

domeniul evaluat, să nu discriminăm persoanele, să le apreciem după merit, nevoi, contribuţie şi
responsabilitate etc., ţinând cont de resursele disponibile. Un aspect al temei dreptăţii e
definitoriu pentru orice judecată morală : evorba de imparţialitate sau nepărtinire: trebuie să
aplicăm aceeaşi unitate de măsură în judecarea moralităţii unei persoane cu aceea pe care o
folosim în judecarea noastră şi a oricui altcuiva, fără nicio părtinire.

Principiul respectului demnităţii : Trebuie să respectăm fiinţa umană ca valoare supremă  în

lumea naturală ; adică să nu o tratăm niciodată doar ca mijloc, ci întotdeauna ca depozitara unei
valori intrinseci supreme.

 Variantă : Valoarea intrinsecă supremă a fiinţei umane constă în autonomie (omul e singura
fiinţă de pe Pământ care are raţiune practică, adică o natură morală care îi conferă o valoare
supremă) şi tot ce aduce atingere acestei autonomii e immoral. În această variantă principiul
demnităţii revine la acela al autonomiei (Kant). În tradiţie kantiană, demnitatea aparţine tuturor
agenţilor raţionali.

Variantă  : Trebuie să respectăm omul ca imagine a lui Dumnezeu. Demnitatea umană constă în
„sacralitatea vieţii umane” (interpretarea creştină romano-catolică). În această variantă,
demnitatea aparţine tuturor fiinţelor umane create de Dumnezeu, incluzându-i pe cei nenăscuţi,
pe handicapaţii mental sau pe senili. « Toţi oamenii sunt egali ; nu există diferenţă între bogat şi
sărac, stăpân şisclav, conducător şi condus, căci Domnul e unul pentru toţi ( Rom. X, 12).
Niciun om nu va putea să atenteze fără a fi pedepsit la această demnitate umană pe care
Domnul însuşi o tratează cu mare respect, nici să stea în calea acelei vieţi superioare care
e pregătirea vieţii eterne din ceruri. Nici un om nu are în această privinţă putere asupra sa
însuşi ... căci nu e vorba aici de drepturile omului însuşi, ci de drepturile lui Dumnezeu, cele mai
sfinte şi mai inviolabile dintre drepturi » (Enciclica Papei Leonal XIII-lea, 1891).

3
CURS 2- Facultatea de Sociologie și Asistență Socială- Etică în Managementul Organizațiilor și Instituțiilor
Publice- Asist.Univ. Asoc. Radu Simion
Variantă : Trebuie să respectăm omul ca fiinţă umană  (ca membru al specie sale biologice,
definită de « genomul uman »), netratându-l niciodată doar ca mijloc,ci întotdeauna ca valoare
supremă. În această variantă, demnitate au toate fiinţele umane ca fiinţe umane, inclusiv fiinţele
umane cu autonomie redusă sau cele create rtificial, indiferent dacă se acceptă sau nu că la
origini oamenii au fost creaţia lui Dumnezeu. « Genomul uman stă la baza unităţii fundamentale
a tuturor membrilor familiei umane, ca şi a recunoaşterii demnităţii lor inerente şi a diversităţii
lor.Fiecare are dreptul de a i se respecta demnitatea şi drepturile indiferent de caracteristicile sale
genetice » (Declaraţia Universală Asupra Genomului Uman şi Drepturilor Omului, UNESCO,
1997).

Variantă : Trebuie să respectăm omul şi animalele ca  fiinţe capabile de  suferinţă  şi plăcere şi
să facem în aşa fel încât să reducem suferinţa acestora (acest principiu utilitarist  protejează şi
animalele, lăsând calea deschisă spre o etică a animalelor ; dar cei mai mulţi utilitarişti exclud de
sub protecţia principiului pe nenăscuţi sau comatoşi pe motivul că nu suferă).

Variantă : Trebuie să respectăm toate fiinţele vii, să le protejăm în faţa vătămărilor ce li se pot
aduce, ele fiind sistemele cele mai valoroase din univers (în această variantă, principiul nostru
acoperă omul, animalele şi mediul ; e o abordare din perspectiva eticii ecologice).

Principiul integrităţii : Trebuie să protejăm de orice ingerinţă externă o sferă de valori şi

însuşiri intangibile prin care indivizii umani îşi identifică felul lor esenţial de a fi sau a munci şi
care, dacă sunt afectate, se pune în pericol chiar identitatea indivizilor umani.

Variantă : Respectul integrităţii înseamnă a acţiona în aşa fel încât să fim înacord cu noi înşine,
adică în acord cu propriul sistem de valori care ne conferă identitatea. În discuţiile etice,
„integritatea” nu are sensul colocvial de „a respecta regulile şi valorile morale”, deşi deseori în
codurile etice întâlnim această accepţiune populară : a fi integru = a fi moral. Sensul specific
discuţiilor etice profesionale se referă la un nucleu intangibil  de valori şi credinţe fundamentale
care structurează personalitatea morală sau religioasă a unui individ şi pe care trebuie să le
respectăm şi protejăm : să nu-l împiedicăm să şi le cultive, să nu i le ridiculizăm, să nu-l
împiedicăm să şi le exercite liber.

Principiul vulnerabilităţii  : Trebuie să avem o grijă  specială de cei vulnerabili, i.e. de cei a
căror autonomie, demnitate sau integritate e posibil să fie ameninţate. Principiul vulnerabilităţii
poate compensa principiul autonomiei în sens îngust (care exclude persoanele vulnerabile, fără
autonomie sau cu autonomie redusă).

4
CURS 2- Facultatea de Sociologie și Asistență Socială- Etică în Managementul Organizațiilor și Instituțiilor
Publice- Asist.Univ. Asoc. Radu Simion

  Principiul precauţiei  : Nu trebuie să acţionăm în modalităţi care pot fi dăunătoare în viitor chiar
şi în condiţiile în care nu putem prezice exact care vor fi daunele şi cine vor fi cei afectaţi.
Trebuie să luăm în considerare în cercetarea ştiinţifică  toate consecinţele conceptibile (pe baza
datelor ştiinţei), alături de acelea care nu sunt în mod obişnuit predictibile, fiind foarte
improbabile. Scopul acestui principiu e de a preveni prejudiciile, de a limita acţiunile potenţial
periculoase, de a controla riscurile şi a ne face să ne simţim responsabili de consecinţele subtile
şi greu anticipabile ale acţiunilor noastre.

Principiul dublului efect : E moral să faci o acţiune care are consecinţe previzibile bune, dar şi

rele (deci producerea unui rău e justificată moral) dacă sunt îndeplinite următoarele patru condiţii
: 1) acţiunea nu e rea în sine ; 2) consecinţa bună e intenţionată iar cea rea e neintenţionată, dar
previzibilă ; 3) consecinţa rea nu eun mijloc în producerea consecinţei bune ; 4) există un temei
serios pentru acceptarea consecinţei rele ; 5) consecinţa bună prevăzută trebuie să fie egală sau
mai mare decât consecinţa rea prevăzută.

Comentariu : De exemplu, un bombardament care intenţionează să ucidă civili pentru a teroriza

inamicul şi a scurta războiul este o acţiune imorală. Dar un bombardament care urmăreşte numai
ţinte militare, ştiindu-se însă că sunt previzibile şi pierderi civile colaterale, e permis moral.

Principiul subsidiarităţii : Cei aflaţi pe poziţii de autoritate trebuie să recunoască dreptul

persoanelor (sauu comunităţilor) subordonate de a participa la deciziile care-i afectează direct, în
acord cu principiul respectului demnităţii şi cu responsabilitatea lor pentru maximizarea binelui
comun.

Principiul publicităţii  : Regulile morale acceptabile, ca şi temeiurile justificării lor, trebuie să fie

cunoscute şi recunoscute de toţi cei implicaţi (să fie publice).

Regulile şi principiile morale nu pot fi secrete sau proprietatea exclusivă a unor elite, căci
aceasta ar încălca principiul imparţialităţii. Sensul acestui principiu e acela că o condiţie necesară
a moralităţii unei decizii este să poată fi făcută publică ; o decizie sau acţiune care, dacă e făcută
publică, nu mai poate fi înfăptuită deoarece ceilalţi i se opun, e semn că e imorală.

O acţiune sau decizie morală  trebuie să poată fi acceptată de toată lumea, să fie emanaţia
voinţelor autonome în genere, nu expresia voinţei unei elite care să o impună  restului societăţii;

5
CURS 2- Facultatea de Sociologie și Asistență Socială- Etică în Managementul Organizațiilor și Instituțiilor
Publice- Asist.Univ. Asoc. Radu Simion
prin asigurarea caracterului public al unei decizii sau acţiuni, autorul ei este făcut
responsabil  pentru ea în faţa comunităţii ; justificarea raţională a unei reguli morale trebuie să fie
făcută prin implicarea opiniei publice.