UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ

„ION IONESCU DE LA BRAD” IAŞI

FACULTATEA DE HORTICULTURĂ
SPECIALIZAREA INGINERIA MEDIULUI

Creșterea prepelițelor în sistem ecologic

și convențional
Profesor coordonator:
Șef lucr. dr. Usturoi Alexandru

Student:
Achirei Andreea-Georgiana

-2019-
 Cuprins

1.1. Informații generale ........................................................................................................... 3

1.2. Specii de prepelițe întâlnite în ferme ................................................................................ 4
1.3. Incubația ........................................................................................................................... 5
1.4. Creşterea puilor de prepeliţă ............................................................................................. 7
1.5. Determinarea sexului puilor .............................................................................................. 8
1.6. Modalități de creștere a prepelițelor .................................................................................. 8
1.7. Construcţia adăposturilor pentru păsări ........................................................................... 11
1.8. Iluminarea și sunetul....................................................................................................... 11
1.9. Hrănirea ......................................................................................................................... 12
1.10. Adăparea prepeliţelor.................................................................................................... 12
1.11. Legislația în domeniu ................................................................................................... 13
1.11.1. Legislația europeană ............................................................................................ 13
1.11.2. Legilația românească ........................................................................................... 13
1.11.3. Legislaţia cu privire la siguranţa alimentară ......................................................... 14
1.11.4. Legislaţia cu privire la confortul păsărilor............................................................ 14
1.11.5. Legislaţia cu privire la protecţia mediului: ........................................................... 14
1.2. Avantajele creșterii prepelițelor ...................................................................................... 15
1.13. Tratamente naturiste cu ouă de prepeliță ....................................................................... 15
Bibliografie ........................................................................................................................... 18

2
 Creșterea prepelițelor

1.1. Informații generale

Prepelița (Coturnix coturnix) este o pasăre de mărimea unui sturz, fiind cea mai mică și
singura specie din ordinul „Galliformes” care sunt păsări migratoare în România. Ele sunt
răspândite Europa Centrală, fiind păsări sperioase care se pot vedea ca potârnichile, destul de rar.
Efectivul lor a scăzut considerabil în ultimii anii, cauza fiind vânarea lor excesivă și reducerea
habitatului printr-o agricultură extensivă.
Prepelița este o pasăre migratoare de câmpie din ordinul galiformelor, de circa 18 cm
lungime, de culoare brună, cu dungi pe spate (Coturnix coturnix). Vânat apreciat pentru carnea
gustoasă. O varietate domestică (prepelița japoneză) este crescută pentru carne și îndeosebi pentru
ouă, prescrise în alimentația dietetică.
Prepelița trăiește în general în ținuturile cultivate din regiunile de deal și de câmpie.
Coloritul corpului este brun-cafeniu cu striuri longitudinale de culoare deschisă și întunecată.
Masculul are sub bărbie o pată de culoare cafenie închisă. Prepelița crește de regulă două generații
de pui într-un an, cuibul este o gropiță în sol căptușită de femelă și ascunsă în ierburi care sunt
aplecate de pasăre în boltă deasupra cuibului. Femela depune între lunile mai și august cca. 8-15
ouă de culoare gălbuie punctate cu brun pe care le clocește femela singură. Puii eclozează la 18-
19 zile. Toamna, păsările migrează spre sud în Africa de Nord, Africa Centrală și Asia de Sud Vest
unde iernează. Unele specii din Scandinavia iernează în regiunile din Europa de Sud.

3
1.2. Specii de prepelițe întâlnite în ferme
Prepelița bălțată (Tuxedo) este o prepeliță cu origini englezești, care a fost obținută ca
urmare a încrucișării prepeliței din varietatea albă cu cea neagră, ambele cu origini pe teritoriul
Marii Britanii. Pieptul și abdomenul acestor prepelițe sunt colorate în alb, iar capul, gâtul și aripile
sunt negre, lăsând impresia că prepelița poartă un frac. O femelă cântărește în medie 145 de grame
și poate produce primul său ou la 40-42 de zile. Aceste ouă cântăresc 9 sau 10 grame și o pasăre
produce 290 până la 300 de ouă pe an. Masculii au o greutate mai mică, de circa 125 de grame.

Prepelița neagră englezească are de regulă un penaj maroniu spre negru. Este o specie de
prepeliță care produce primele oua la 35-40 de zile. Producția de ouă de prepeliță neagră
englezească poate atinge până la 280-300 de bucăți pe an, iar un astfel de ou poate să cântărească
până la 10 grame. Un mascul din această specie cântărește la maturitate 120 de grame, iar o femela,
145 de grame.
Prepelița japoneză este cea mai veche rasă de prepelițe și cea mai performantă varietate de
prepeliță domestică. Aceasta este rasa care se crește cel mai mult în România. Greutatea corporală
medie a femelelor ajunge la 150g, iar a masculilor ajunge la 120-130g. Producția de ouă anuală
este aproximativ de 300 buc. cu greutatea de 10g. La 40 de zile apare primul ou.

4
 Prepelița roșie (estoniană) este un soi de prepeliță frumos colorată în roșu și maroniu.
Amestecul de culori este uniform distribuit pe tot corpul. Această specie produce ceva mai puține
ouă. Ele pot fi folosite în terapii naturiste. Această specie produce circa 250 de ouă pe an, fiecare
cântărind 12 grame. Primul ou este produs la 38-40 de zile. Femelele cântăresc 190-200 de grame,
iar masculii 170 de grame. Această specie este interesantă și pentru creșterea pentru carne, având
o greutate mai mare.

Prepelița Faraon seamănă cu prepelița din specia japoneză din punct de vedere al
coloritului penajului. Creșterea prepelițelor Faraon este centrată în principal pe producția de carne,
dat fiind faptul că o femela cântărește circa 235 de grame, uneori greutatea sa putând urca până la
300 sau 350 de grame, iar un mascul are circa 190-200 de grame, ajungând până la 280-300 de
grame. Prepelița Faraon produce până la 220 de ouă pe an, greutatea unui ou atingând chiar și 14
grame. Totuși, primul ou de prepelița Faraon este produs abia la 50-55 de zile.

1.3. Incubația
Ouăle pentru incubat trebuie să aibă o fertilitate de minim 90% şi trebuie conservate în cele
mai bune condiţii pe perioada dinainte de introducere la incubat. Păstrarea ouălor trebuie să fie
făcută într-o cameră răcoroasă, la o temperatură de 10 – 15 grade C, dar nu pentru mai mult 7 zile.
Pe timpul păstrării ouăle trebuie să fie periodic întoarse cu 180°.
Ouăle mici sau prea mari, ouăle cu coaja rugoasă sau pigmentaţie albăstrie sau chiar
deformate nu sunt ouă bune pentru clocit. Ouăle pentru clocit trebuie să fie curate, cu coaja
5
întreagă, să aibă un aspect uniform, să nu fie nici prea mici şi nici prea mari, să aibă coaja netedă
şi tare, să prezinte o pigmentaţie maronie bine distribuită pe suprafaţa cojii şi să aibă cel mult 5
sau 6 zile. Acestea trebuie colectate de la cuştile unde se află o grupă de 1 la 3, un mascul la trei
femele, care să fie împreună de cel puţin 7 zile. În perioada în care nu se doreşte colectarea de ouă
pentru încubat se recomadă modificarea grupei la 1 la 5.

Timpul de incubare al ouălor de prepeliţă este de 16 zile. Temperatura în incubatoare,

măsurată deasupra oului cu un termometru, ar trebui să fie între 38 şi 38,5 grade Celsius. Trebuie
avut în vedere că termometrul să nu atingă ouăle, se măsoară temperatura aerului din incubator,
nu temperatura oului pus la clocit, deoarece între cele două există o diferenţă. Scăderile de
temperatură din incubator în perioada clocitului, datorate căderilor de curent, termostat defect sau
o încălzire defectuoasă, nu au efect negativ dacă temperatura aerului din încăpere variază între 27
şi 30 grade Celsius. O temperatură permanent ridicată, 40 grade Celsius, şi mai mult, duce la
moartea tuturor embrionilor datorită coagulării albuşului. O subtemperatură permanentă de 35-36
grade Celsius prelungeşte termenul ieşirii din ou a puilor şi reduce rezultatul cu până la 20% faţă
de numărul iniţial de ouă.
Umiditatea relativă a aerului în perioada preclocirii, adică în primele 14 până la 15 zile,
trebuie să fie de 55-60%. Începând cu a 15-a zi, umiditatea relativă a aerului trebuie ridicată la 90-
100%, astfel se uşurează ieşirea puilor din gaoace, deoarece se ridică umiditatea din interiorul
oului. Aceasta se poate atinge foarte uşor cu ajutorul unei stropitoare de mână. O umiditate mult
prea mică în perioada ieşirii din ou poate duce la lipirea puiului de pieliţa oului. Pentru a ridica
umiditatea aerului este recomandat să stropim abundent atît ouăle cât şi pereţii incubatorului cu o
zi inainte de ieşirea puilor, chiar dacă primii pui au spart coaja.
Întoarcerea de două ori pe zi a ouălor în perioada preclocirii este absolut necesară, pentru
a împiedica lipirea embrionului de pieliţa oului şi pentru clocirea uniformă de jur împrejur a ouălor.
Ouăle proaspăt puse la clocit nu trebuie întoarse, în primele 36 de ore de incubare, deoarece în
această perioadă se formează reţeaua foarte fină de vase sanguine şi de asemenea inima
embrionului. La fel trebuie procedat şi cu 36 de ore înainte de ieşirea puilor din gaoace, ouăle nu

6
mai trebuie întoarse deoarece puiul deja format şi-a luat poziţia pentru ieşirea din ou şi nu vrea să
fie deranjat.
În timpul primelor 8 ore de la ieşirea puilor din ou este de preferat să nu deschidem uşa
incubatorului, prin aceasta nu se va obţine decât o schimbare a temperaturii iar intregul proces al
ieşirii din ou ar fi dat peste cap. La 8-10 ore după ce au ieşit primii pui din găoace trebuie efectuat
un control, precum şi adunarea puilor ieşiţi şi uscaţi şi aşezarea lor într-o cutie pregatită dinainte.
Puii care sunt proaspăt ieşiţi şi nu sunt uscaţi trebuie băgaţi înapoi în incubator. Toate cojile goale
trebuie scoase din incubator. Ouăle rămase trebuie verificate pentru a ajuta puii care au ciobit oul
dar nu au reuşit să iasă, însă trebuie ajutaţi numai acei pui care au absorbit tot sângele şi au retras
sacul vitelin. După alte 8-10 ore se face al doilea control.

1.4. Creşterea puilor de prepeliţă

O cuşcă pentru creşterea puilor de prepeliţă în primele 10-15 zile de viaţă (timp în care puii
au nevoie de o sursă artificială de caldură), trebuie să aibă pereţii inchişi (placaj, pal, etc), iar
podeaua şi tavanul pot fi din plasă de sârmă pentru a asigura ventilaţia necesară. Pereţii trebuie să
fie închişi pentru a împiedica formarea curentului. Înaintea aducerii puilor în cuşcă, aceasta trebuie
să aibă pusă în funcţiune sursa de căldură şi reglată astfel ca temperatura aerului la podea să fie de
cel puţin 30-32 grade Celsius.
Dacă temperatura nu se poate măsura se poate observa comportamentul puilor, dacă stau
unul în celălalt, temperatura este prea mică, dacă fug de instalaţia de încălzire, temperatura este
prea mare. Podeaua cuştii sub instalaţia de încălzire ar trebui acoperită în primele zile cu hârtie de
ziar. Sursa de apă, jgheabul, trebuie să fie de 15-20 mm adânc. Pentru a preveni înnecarea puilor,
în primele 10-15 zile, este necesară umplerea jgheabului cu pietricele. În primele 3-4 zile se dizolvă
în apa de băut un amestec de vitamine şi minerale pentru ca puii să fie asiguraţi cu vitaminele
necesare vieţii.
Hrănirea ar trebui să aibă loc la fiecare 2-3 ore, prin împrăştierea unei cantităţi mici de
hrană. După 2-3 zile de viaţă se recomandă aşezarea unei hrănitoare care să permită puilor să se
hrănească de fiecare dată când le este foame. Hrănitoarea se poate confecţiona dintr-o bucată de
placaj sau lemn de 20-25 mm înalţime şi acoperită cu plasa de sârmă cu ochiurile de 10-15 mm.
Aceasta îi împiedică pe pui să răcăie prin hrană şi să o risipească. Hrana trebuie să fie de calitate,
starter cu un conţinut de proteine brute de 24-27%. După 10-12 zile se poate trece la hrană cu un
conţinut de proteine brute de 20-22%. La vârsta de 20-25 zile începe năpârlirea, schimbarea
penelor, nu trebuie să vă faceţi griji deoarece nu este semn de boală, este un proces natural. Când
puii de prepeliţă împlinesc 21-25 de zile este indicată mutarea lor în alte cuşti unde este posibilă
hrănirea şi alimentarea cu apă prin jgheaburi exterioare.
7
1.5. Determinarea sexului puilor
Sortarea după sex a puilor se poate face după aproximativ 21 de zile şi numai după aspectul
exterior. Masculul are pe burtă pene cu o clară nuanţă de maro iar puii de gen feminin au pe burtă
pene gri cu pete negre. Avantajul separării puilor constă în faptul că la masculi se poate da o hrană
cu proteine mai puţine 15-16%, care costă mai puţin. Separarea timpurie după aspectul exterior
este permisă numai la anumiţi pui. Alţii se pot separa numai după maturizarea sexuală, la 38-40
zile, şi se face astfel: se ţine prepeliţa cu spatele în sus: puicuţa prezintă o cloacă normală,
asemănătoare cu a altor păsări, la mascul se poate observa deasupra cloacăi o vezică seminală
umflată de culoare roşiatică, iar o uşoară apasare cu degetul mare şi cel arătător pe vezică duce la
ieşirea spermei care este cremoasă şi de culoare albă.
Femelele trebuie puse cel târziu în ziua a 35-a în cuştile pentru depus ouăle, pentru a avea
timp să se obişnuiască înainte de a începe să ouă. Primele femele încep să ouă după 38-40 zile de
viaţă, în a 50-a zi au o rată de ouat de 50% iar la vârsta de 60 de zile ating o rată de 75-80%.
Masculii bine dezvolaţi se pot tăia de la vârsta de 45-50 zile.

1.6. Modalități de creștere a prepelițelor

Cele mai des întâlnite modalități de creștere a prepelițelor sunt creșterea în baterii și la sol.
Creșterea în voliere sau colivii este practicată de persoane din motive diverse: ornament,
cântec, implicarea copiilor, placere.
Cresterea prepelițelor în baterii:
Păsările sunt așezate în baterii separate, în funcție de vârstă, eventual sex și rasă. La
construirea și amplasarea bateriilor se are în vedere: colectarea lejeră a ouălor, accesul intermitent
al păsărilor la apă și mâncare, protejarea păsărilor (de curenti de aer, accidente, microbi, zgomot
etc.), rezistența în timp și materialele folosite. Pentru această metodă se recomandă prepelițele
japoneze (mixte, faraon) și bobwhite.

8
 Creșterea prepelițelor pentru carne, în baterii
În ceea ce privește creșterea prepelițelor pentru carne, practic nu exista diferențe notabile
între creșterea tineretului de reproducție și a prepelițelor pentru carne. Se poate spune că, în
sistemul gospodăresc de creștere, acesta se face în cinci faze:
- Pui de până la trei zile - puii se introduc în cuști (maternități) cu pereți de sticlă, cu
încălzire cu infraroșu, peretele superior fiind mobil, bine aerisit. Se introduc 250 de pui pe 1 m² și
se asigura o temperatură de 40°C în cușcă. Sub bec se va amplasa un obiect cilindric de diametru
becului, pentru a se evita aglomerarea puilor.
- Pui între 3-7 zile - în aceeași cușcă se va reduce treptat temperatura la 33-35°C, în special
printr-o aerisire puternică.
- Pui de 7-14 zile - la vârsta de 7 zile, puii se scot din maternitate și se transferă în etajul
superior al bateriei de creștere unde temperatura va fi redusă la 28-30°C. Pe o suprafață de 40/30
cm (1200cm²) se pot caza, la această vârstă, 25-30 de pui, adică se alocă circa 48 cm² pentru un
pui, respectiv 200-250 pui pe metru pătrat de cușcă.
- Pui de 14-21 de zile - puii se coboară în etajul doi de sus a bateriei introducând 17-20 de
pui în cușca de 40/30cm, deci asigurând cca 60-65cm²/pui, respectiv un numar de 150-260 pui pe
metru pătrat de cușca.
- Pui de 21-28 de zile - puii se coboară cu încă un etaj, densitatea reducându-se la 12-16
pui/cușca de 40/30 cm (1200cm²), deci asigurând cca 80-100cm² de pui, la metrul pătrat de cușcă.
Datoriăa temperaturilor diferite la înălțimi diferite ale bateriei, în timp ce la bateria de sus
temperatura este de cca 30-32°C, la cea mijlocie temperatura va fi de cca 28-30°C, iar la cea
inferioară de 27-28°C, adică atât cât este recomandat pentru vârstele respective.
- Tineretul de carne de 28-42 de zile - după vârsta de 28 de zile, când tineretul este bine
îmbrăcat cu pene, poate fi transferat în baterii amplasate în hale neîcălzite vara și ușor încălzite
iarna, în așa fel încât temperatura interioară să nu scadă sub 20°C. Se recomandă cuști cu
dimensiuni de o jumatate de metru pătrat, în care se cresc între 50-55 de prepelițe pentru carne. În
toată perioada de creștere se asigură iluminat continuu (24 de ore din 24), însă în timpul nopții
lumina poate avea o intensitate mai scăzută. În acest sistem gospodăresc de creștere, este prevazută
o greutate de 70 gr la vârsta de 28 de zile, 110 gr la 35 de zile și 130 gr la 42 de zile.
Creșterea prepelițelor în baterii, pentru ouă
Pentru prepeliţele ouătoare este recomandat ca pe perioada creşterii să nu se formeze grupe
prea mari. O cuşcă cu dimensiunile 120 cm lungime şi 50 cm lăţime poate fi ocupată de 60 de
păsări. Cuşca pentru ouat se deosebeşte de cea pentru creştere prin faptul că podeaua este înclinată
spre faţa cuştii, pentru a permite ouălor să se rostogolească în canalul de colectare. La construirea
9
unei cuşti pentru ouat trebuie avut în vedere faptul că prepeliţa are o mare nevoie de apă şi că
aceasta trebuie schimbată de cel puţin două ori pe zi. 60 de păsări au nevoie zilnic de aproape 3
litri de apă. Igiena este, ca şi în alte crescătorii de animale, o obligativitate ca şi curăţarea zilnică
a tăvii cu excremente precum şi asigurarea unei bune aerisirii a spaţiului unde sunt ţinute cuştile.
Creșterea prepelițelor la sol
Se efectuează pe straturi de paie, fân, sau turbă. Adăpătorile și hrănitorile sunt așezate/
suspendate în așa fel încât păsările sa nu le murdarească sau să verse conținutul. După o oarecare
perioadă de timp stratul de bază se curăță; gunoiul (deșeurile organice ale prepelițelor) poate fi
folosit ca îngrășământ natural. Această metodă prezintă un cost redus al materialelor și usurință în
supravegherea prepelițelor.

Creșterea prepelițelor în sistem ecologic

Cerinţele cu privire la creşterea în sisteme alternative (la sol) se aplică şi pentru sistemele
ecologice, dar producătorii de ouă ecologice trebuie să se supună şi prevederilor conţinute în
Regulamentul Consiliului (CE) nr. 834/2007 şi Regulamentul Comisiei 889/2008:
1. Păsările nu pot fi ţinute în cuşti;
2. Adăposturile trebuie prevăzute cu trape de intrare / ieşire corespunzătoare cu
dimensiunile păsărilor, iar lungimea acestor trape trebuie să totalizeze 4 m la 100 m² suprafaţa de
adăpost la dispoziţia păsărilor;
3. Orice adăpost nu poate fi populat cu efective mai mari de 3.000 păsări;
4. Construcţia adăposturilor pentru păsări trebuie să faciliteze accesul păsărilor în padocuri;
5. Adăposturile pentru păsări trebuie prevăzute cu ferestre.

10
1.7. Construcţia adăposturilor pentru păsări
Adăposturile pentru păsări trebuie prevăzute cu termoizolaţie, conform. În plus, construcţia
trebuie să fie etanşă pentru a permite funţionarea ventilaţiei mecanice care asigură evacuarea
aerului viciat din adăpost. În cele mai multe cazuri se utilizează sisteme de ventilaţie prin presiune
negativă. Atunci când adăpostul este populat cu pui, temperatura interioară este ridicată şi aerul
proaspăt introdus poate fi uneori considerabil mai rece; de aceea, este important să existe
posibilitatea de a controla mişcarea aerului în interior. În caz contrar, aşternutul se deteriorează şi
este imposibil să se creeze un microclimat optim pentru păsări.
Pentru a se asigura condiţii de igienă, construcţia trebuie să fie uşor de curăţat după fiecare
lot şi înainte de repopulare. În adăpost, pardoseala trebuie să aibă o pantă de 1-2%, orientată către
canalele de scurgere amplasate de-a lungul axei longitudinale a construcţiei, la distanţe de 10-15
m între ele. În toate camerele tampon este necesar să existe, pe lângă instalaţiile sanitare, canale
de scurgere. Apa reziduală menajeră poate fi preluată de sistemul de canalizare (dacă există). Este
indicat ca reziduurile rezultate în procesul de producţie (de exemplu apa uzată) să fie drenate către
un rezervor fără evacuare. Soluția constructivă va fi aleasă astfel: structură de rezistență din beton,
cu fundație si elevație, pardoseală betonată, zidărie din BCA sau panouri sandwich, acoperișul
format din șarpantă și învelitoare din tablă, materiale ceramice, sau orice altă, mai puțin
azbociment.

1.8. Iluminarea și sunetul

Pentru o bună producţie de ouă este necesară prelungirea zilei în mod artificial, pentru a
ajunge la o durată totală a zilei de 18 ore. Câteva becuri de 15-20 W, bine plasate pentru a ilumina
jgheaburile de apă şi mâncare, ajunge pentru 16-24 de cuşti aşezate pe mai multe nivele.

Pe lângă aglomerație, o posibilă cauză a stresului la prepelițe o poate constitui cantitatea

de zgomot venită din exterior. Astfel, cuștile trebuie amplasate într-un mediu liniștit, lipsit de
zgomote constante și puternice.
11
1.9. Hrănirea
Deoarece prepeliţa are nevoie de o hrană zilnică de aproximativ 20 de grame pentru a
produce ouă, hrana trebuie să fie de calitate şi să conţină cel puţin 18% proteine. Important este ca
hrana să conţină toate mineralele şi vitaminele importante.
Fiecare schimbare de hrană trebuie facută lent, în decurs de 3-4 zile, pentru a evita
deranjamentele pe tractul intestinal. Ca metodă de hrănire este folosită hrănirea printr-un jgheab
exterior deoarece această metodă uşurează munca, diminuează pierderea hranei şi înlătură
posibilitatea amestecării hranei cu excremente. Deoarece capacitatea unui jgheab pentru hrană este
prea mică pentru nevoia de hrană pentru o zi a prepeliţelor este necesară umplerea lui de mai multe
ori pe zi. Acesta trebuie să fie umplut cu hrană cel mult două treimi pentru a evita risipa de hrană.
Se poate observa că la o nouă dare a hranei, chiar dacă mai este mâncare în jgheab, multe prepeliţe
sunt atrase spre o nouă hrănire.

1.10. Adăparea prepeliţelor

Asigurarea apei se poate face prin mai multe metode însă trebuie ţinut cont de faptul că
prepeliţele au nevoie tot timpul de apă proaspată şi rece, să bea când vor. O modalitate simplă şi
cel mai des întâlnită este adăparea prin jgheaburi puse pe margine sau pe peretele din spate al
cuştii. Această metodă este rentabilă şi uşor de manevrat, cel puţin din punctul de vedere al
umplerii cu apă proaspată. Este recomandat, în perioada de creştere a puilor şi o dată pe lună în
creşterea celor mature, administrarea în apă a unui amestec de vitamine şi minerale.

12
1.11. Legislația în domeniu
Reglementările cu privire la protecţia mediului, amplasarea sistemelor de depozitare a
dejecţiilor, precum şi cerinţele de siguranţă sunt atât europene cât şi româneşti.
1.11.1. Legislația europeană
În ceea ce priveşte impactul ambiental al depozitelor de dejecţii, există două directive
europene care trebuie luate în considerare: Directiva Consiliului din 12 decembrie 1991 privind
protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din surse agricole (91/676/CEE) şi Directiva
Consiliului 96/61/CEE din 24 septembrie 1996 privind prevenirea şi controlul integrat al poluării.
Directiva Consiliului 91/676/CEE din 12 decembrie 1991 stipulează că statele membre
trebuie să stabilească un cod sau coduri de bune practici agricole care să fie puse în aplicare de
către agricultori în mod voluntar. Codurile de bune practici agricole trebuie să conţină prevederi
care să acopere, printre altele, depozitarea dejecţiilor animaliere şi aplicarea îngrăşămintelor
(fertilizatorilor) pe terenul agricol. Acestea trebuie să specifice capacitatea şi construcţia bazinelor
de depozitare a dejecţiilor animaliere, inclusiv măsuri pentru prevenirea poluării apelor prin
scurgerea de efluenţi şi nămol de epurare în apele subterane şi infiltrarea în apele de suprafaţă a
lichidelor ce conţin dejecţii animaliere.
Directiva Consiliului 96/61/CEE din 24 septembrie 1996 privind prevenirea şi controlul
integrat al poluării stabileşte măsurile pentru prevenirea sau limitarea poluării aerului, apei şi
solului prin emisii. De asemenea, directiva include măsuri pentru a obţine un nivel ridicat al
protecţiei mediului în ansamblul său. Directiva Consiliului 96/61/CEE din 24 septembrie 1996
privind prevenirea şi controlul integrat al poluării se aplică exploataţiilor de păsări mai mari de
40000 de păsări.
1.11.2. Legilația românească
Codul de bune practici agricole din România include următoarele cerinţe:
- Trebuie evitată diluţia dejecţiilor, acolo unde este posibil, deoarece aceasta determină o
valoare fertilizantă imprevizibilă. Totuşi, în cazul în care se stochează şi efluenţii pluviali, este
necesară o capacitate de stocare mai mare (articolul 130).
- Depozitarea dejecţiilor lichide trebuie să se facă în rezervoare etanşe, construite din
materiale corespunzătoare, impermeabile şi rezistente la coroziune. În caz contrar se pot produce
fenomene de poluare (articolul 132).
- În vederea realizării instalaţiilor şi spaţiilor de depozitare este necesar să se respecte
următoarele condiţii (articolul 133): amplasamentul şi zona în care se construieşte se aleg în funcţie
de reţeaua hidrografică din vecinătate şi de prezenţa pădurilor; spaţiile de depozitare să fie situate
în apropierea terenurilor agricole; capacitatea pentru depozitare sa fie proiectată în funcţie de

13
numărul existent de animale; asigurarea unei etanşeităţi perfecte a spaţiilor pentru depozitare;
materialele şi instalaţiile utilizate la construcţie să fie de calitate.
- La construcţia depozitelor de bălegar solid se va avea în vedere ca acestea sa aibă o bază
din beton, să fie prevăzuţi cu pereţi de sprijin şi sistem de colectare a efluenţilor, în special a celor
ce se produc în timpul ploilor (articolul 138).
- Depozitarea şi păstrarea gunoiului de grajd este necesar să se facă în platforme special
amenajate. În acest scop, platformele trebuie hidroizolate la pardoseală, construite din beton şi
prevăzute cu pereţi de sprijin înalţi de 2 metri, de asemenea hidroizolaţi, şi cu praguri de reţinere
a efluentului şi canale de scurgere a acestuia către un bazin de retenţie (articolul 139).
- Platformele trebuie să aibă o capacitate suficientă de stocare, să aibă drumuri de acces şi
să nu fie amplasate pe terenuri situate în apropierea cursurilor de apă sau cu apa freatică la mică
adâncime. De asemenea, ele trebuie amplasate la o distanţă de cel puţin 50 de metri faţă de locuinţe
şi sursele de apa potabilă (articolul 140).
- Gunoiul se păstrează în aceste platforme îndesat, acoperit cu un strat de pământ de 15-20
centimetri grosime (articolul 141).
1.11.3. Legislaţia cu privire la siguranţa alimentară
1. Legea 150/2004 – Legea siguranţei alimentelor;
2. Ordin 5/2005 – Trasabilitate pui carne;
3. Ordin 73/2005 – Trasabilitate găini ouă consum;
4. Ordin 23/2006 – Agenţi zoonotici şi Salmonella (Reglementarea UE 2160);
5. Legea 28/2006 – Masuri ca urmare a suspiciunii de influenta aviara;
6. Ordin 148/2005 – Program acţiuni supraveghere, prevenire şi control;
7. HG 173/2006 – Trasabilitatea şi etichetarea organismelor modificate genetic;
8. HG 415/2004 – Ordin privind comercializarea ouălor;
9. OM 461/2005 – Norme de aplicare a HG 415/2004;
10. Ordinul 206/447/86/2002 – privind comercializarea cărnii de pasăre;
11. HG 106/2002 – etichetarea produselor agro alimentare.
1.11.4. Legislaţia cu privire la confortul păsărilor
Ordinul 462/2001 – privind standardele minime pentru protecţia păsărilor.
1.11.5. Legislaţia cu privire la protecţia mediului:
Ordinul 860/2002 – proceduri de evaluare a impactului asupra mediului şi de emitere a
acordului de mediu. Producătorii din România doresc ca legislaţia UE să opereze şi pentru
importurile de carne, întrucât acestea se fac cu abateri de la legislaţia europeană cu privire la
siguranţa alimentară. Tipul de construcţie şi organizare a fermelor, împreună cu legislaţia internă

14
armonizată cu legislaţia UE privind supravegherea stării de sănătate a efectivelor, fac parte din
protejarea stării de sănătate a efectivelor de păsări. O sănătate bună a păsărilor înseamnă implicit
o carne sănătoasă şi sigură pentru consumator.

1.2. Avantajele creșterii prepelițelor

- dimensiunile mici (care permit găzduirea a 100-110 indivizi pe metru pătrat);
- cantitatea mică de furaje consumată zilnic (14 – 20 g pentru o prepeliță adult);
- ouatul precoce, abundent şi regulat (femela depune primul ou dupa 6-7 săptămâni, iar
daca este bine îngrijită poate face până la 350 oua/an);
- prepelița de carne (faraon) poate fi comercializată la 40-50 de zile;
- creșterea și maturizarea sexuală rapidă (după 40 de zile masculii sunt folosiți în acuplare);
- rezistența la boli (daca le este oferită igiena corespunzatoare);
- întrebuințări multiple: ouă, carne, ornament, repopulare, dresajul câinilor de vânătoare.

1.13. Tratamente naturiste cu ouă de prepeliță

Prepeliţa a început să fie domesticită în Coreea, China şi Japonia în anii 1300 e.n.. Pentru
a-i arăta preţuirea, crescătorii japonezi i-au construit colivii din lemn de esenţă preţioasă (santal,
mahon) încrustate cu aur, argint, fildeş şi perle. Tot în Japonia, în secolul nostru, a început şi
exploatarea prepeliţei pentru ouă şi carne.

Terapia naturistă agreată tot mai mult de medicina şi farmacologia modernă recomandă
produsele naturale de origine vegetală şi animală în scop profilactic, curativ şi de conservare.
Ouăle de prepeliţă şi-au dovedit acţiunea benefică în peste 30 afecţiuni ale organismului. Efectele
pozitive sunt date de:
- calitatea superioară a proteinei din ou;
15
 - lipsa colesterolului (este singurul ou dietetic) ;
- concentraţia foarte mare de vitamine şi minerale comparativ cu volumul oului faţă de oul
de găină. Faţă de oul de găină , cel de prepeliţă conţine de 6 ori mai multă vitamina B1, de 15 ori
mai multă vitamina B2, completate şi de alte vitamine cum ar fi: A, D3, E. De asemenea, conţine
de 5 ori mai mult fier şi microelemente ca potasiu, calciu, zinc, sulf. Valoarea nutritivă la 100 g
produs este : 678 kj, proteine 11,6%, grăsimi 14%, glucide 0,5%, minerale 0,9%.
Efectele benefice ale curei cu ouă de prepeliţă şi-au dovedit eficienţa în tratamente
administrate copiilor și adulțior:
- stimularea creşterii şi îmbunătăţirea metabolismului (100 buc.) şi asupra neurogenezei
(formarea neuronilor) în sistemul nervos central (120 buc.);
- revigorarea stării de sănătate şi echilibrarea organismelorîn vârstă, combaterea proceselor
degenerative ale organismului (240 buc.);
- îmbunătăţirea coeficientului de inteligenţă şi a memoriei, protecţia celulei nervoase;
- întărirea organismelor slăbite prin uzura fizică şi suprasolicitare (240 buc.);
- refacerea energetică a organismului (240 buc.) în perioada pre şi post-natală (efectele sunt
benefice şi asupra fătului), după intervenţii chirurgicale şi radioterapii;
- revenirea spectaculoasă după perioade de stres şi epuizare (240 buc.);
- boli de dereglare a metabolismului lipidic: aterioscleroza (240 buc.), obezitate (240 buc.),
hipercolesterolemie (240 buc.);
- intensificarea efectelor medicaţiei administrate în T.B.C. (240 buc.);
- terapia bolilor cardiovasculare (scleroza coronariană, îmbunătăţirea funcţiilor cordului -
240 buc.);
- terapia bolilor alergice (astm - 240 buc., urticarie - 120 buc., eczeme, conjunctivită - 120
buc., rinite alergice - 240 buc.);
- terapia bolilor digestive (ulcer - 240 buc., tulburări digestive - 120 buc., reglarea acidităţii
gastrice - 120 buc.);
- terapia bolilor hepatice (240 buc.);
- terapia bolilor renale (240 buc.);
- terapia bolilor circulatorii (anemie - 240 buc., hipertensiune - 240 buc.);
- terapia bolilor metabolice (guta - 240 buc., obezitate - 240 buc., diabet - 240 buc.);
- terapia sistemului nervos (neurastenie - 240 buc., stări nervoase - 240 buc., migrene - 240
buc., nevroze - 240 buc.);
- efecte miraculoase şi în îngrijirea tenului (240 buc.) şi a pielii în general ca şi a părului
(50 buc.).

16
 Cura cu ouă de prepeliţă este folosită şi ca tratament de combatere în cazul diferitelor
afecţiuni sau tratamente asociate, nefiind semnalată nici o contraindicaţie. Deoarece are efect
antialergic (120 - 240 buc. ) favorizează tratamentele medicamentoase asupra organismului. Ouăle
de prepeliţă se folosesc în cure de 120-240, oua / perioada. Curele sunt întrerupte de pauze de 21-
120 zile şi se pot relua de 3 - 4 ori. În paralel se pot folosi şi sub formă de alimente gătite. Numărul
de ouă consumate este în funcţie de afecţiune iar consumul se face conform schiţei alăturate.
Dozele din acest tabel sunt orientative existând şi alte scheme de tratament în funcţie de severitatea
afecţiunii şi în conformitate cu sfatul medicului curant.

Vârsta Total ouă Consum de ouă în ziua: Până în

I II III IV ziua
Adult 240 3 3 4 5 49
Adult 120 3 3 4 5 25
16-18 120 3 3 4 5 25
11-15 120 3 3 3 4 31
8-10 90 3 3 3 3 31
4-7 60 3 3 3 3 20
1-3 60 2 2 2 2 30
3 luni-1 an 30 1 1 1 1 30

17
 Bibliografie

https://ro.wikipedia.org/wiki/Prepeli%C8%9B%C4%83
https://sites.google.com/site/prepelitsuseniarges/home/specii-de-prepelite
https://www.scribd.com/document/142239859/Plan-Afacere-5000-Prepelite
https://www.gazetadeagricultura.info/animale/pasari/516-prepelite/20235-cresterea-prepelitelor-
pentru-oua-si-carne.html
https://agrobiznes.md/sfaturi-utile-despre-cresterea-prepelitelor.html

18