CAPITOLUL I

SPECIFICUL OPERAŢIUNILOR DE COMERŢ INTERNAŢIONAL

Rezumat:
Operaţiunile de comerţ internaţional presupun vânzări-cumpărări de mărfuri între întreprinderi din ţări diferite.
O întreprindere producătoare poate desfăşura operaţiuni de export direct prin compartimente proprii sau prin crearea
unor structuri externe - reprezentanţi în străinătate, birouri comerciale, sucursale sau filiale.
În cazul operaţiunilor de export indirect, întreprinderile producătoare pot recurge la intermediari comerciali specializaţi -
comisionari, agenţi reprezentanţi, reprezentanţi şi brokeri – ce acţionează în nume propriu sau în numele clienţilor lor,
însă întotdeauna în contul acestora din urmă.

1.1. Consideraţii generale privind operaţiunile de comerţ internaţional

Operaţiunile de comerţ internaţional - tranzacţii comerciale internaţionale, afaceri comerciale sau economice
internaţionale, operaţiuni de comerţ exterior.
- operaţiunile de vânzare-cumpărare de produse derulate între agenţii economici pe plan internaţional, decontate în
valută convertibilă sau în natură.
- principal element produsul
- produs tot ceea ce se poate oferi pe piaţă, fie că este vorba de bunuri industriale, bunuri de consum, servicii sau
tehnologie.
Perspective:
perspectivă macroeconomică
- operaţiuni comerciale (comerţ cu bunuri şi servicii),
- operaţiuni financiare sau de capital (investiţii directe),
- operaţiuni monetare (fluxurile de pe pieţele inter-bancare şi valutare internaţionale).
perspectivă microeconomică
- în cadrul sistemului pieţelor libere- prin intermediul pieţelor intra-firmă,
perspectivă managerială
- procesul de internaţionalizare al întreprinderilor (firmelor).
- exportului direct sau indirect,
- acţiunilor de cooperare (licenţiere, francizare, subproducţie)
- crearea de societăţi mixte, implantarea de sucursale sau de filiale pe calea investiţiilor străine directe.
- agenţi economici: întreprinderi, firme sau companii:
- băncile, care mijlocesc plăţile internaţionale
- expeditorii şi transportatorii internaţionali
- societăţile de asigurare
- administraţiile vamale şi fiscale

1.2. Modalităţi de realizare a operaţiunilor de comerţ internaţional

două forme:
- operaţiuni de export direct
- operaţiuni de export indirect.

1.2.1. Operaţiuni de export direct

Exportul direct este o operaţiune comercială de vânzare de bunuri pe pieţele externe, organizată şi
desfăşurată de întreprinderile producătoare, în nume şi pe cont propriu, prin stabilirea unor relaţii nemijlocite cu
partenerii externi, riscul comercial fiind asumat exclusiv de exportatori.

În contrapartidă - operaţiunile de export direct asigură întreprinderii producătoare posibilitatea să fie în contact
direct cu pieţele externe
Operaţiunile de export direct se pot derula prin structurile interne întreprinderilor producătoare (compartimente
de export) sau prin structuri externe create şi controlate de exportatori (reprezentanţi, birouri comerciale,
succursale, filiale). Exportul direct desfăşurat prin structurile interne se realizează ca urmare a acţiunilor de
promovare efectuate de exportator pe pieţele externe sau a câştigării unor licitaţii internaţionale.
Reprezentanţii în străinătate sunt persoane fizice angajate ale întreprinderilor producătoare
Birourile comerciale sunt compartimente operative, fără personalitate juridică, create în străinătate de
întreprinderile ce realizează operaţiuni de export direct.
Scopul - desfăşurarea unor operaţiuni premergătoare încheierii contractelor internaţionale de vânzare-
cumpărare (prospectarea pieţei, culegerea de informaţii privind conjunctura pieţei, promovarea produselor,
pregătirea şi desfăşurarea negocierilor comerciale etc.); urmăririi, la faţa locului, a manierei în care se derulează
contractele încheiate; coordonării corespunzătoare a operaţiunilor post contractuale (asistenţă tehnică, service
post-vânzare)
Sucursalele sunt unităţi economico-financiare, fără personalitate juridică, amplasate de întreprinderile
exportatoare în străinătate, în vederea desfacerii produselor lor pe pieţele externe.
Filialele sunt societăţi comerciale cu personalitate juridică, implantate în străinătate de întreprinderi
producătoare şi aflate sub controlul acestora din urmă, cu scopul producerii şi/sau comercializării de bunuri în ţara
de implantare, potrivit strategiei de afaceri pusă în practică de întreprinderea mamă.

1.2.2. Operaţiuni de export indirect

Exportul indirect presupune ca o întreprindere producătoare, pentru a-şi desface produsele pe pieţele externe,
să recurgă la intermediari comerciali specializaţi sau la societăţi de intermediere. Aceştia pot acţiona în numele şi în
contul clienţilor, în nume propriu şi în contul clienţilor sau în nume şi cont propriu.

Intermediarii comerciali sunt persoane fizice sau juridice care acţionează în nume propriu sau în numele clienţilor
lor, însă întotdeauna în contul acestora din urmă, în vederea mijlocirii unei operaţiuni comerciale interne sau
internaţionale, fiind rezidenţi în ţara exportatoare.
Din categoria intermediarilor comerciali fac parte: comisionarii, agenţii reprezentanţi, reprezentanţii şi brokerii.
- Comisionarii - persoane fizice sau juridice ce desfăşoară operaţiuni de export în nume propriu, dar în contul
exportatorilor din propria ţară sau a importatorilor din străinătate , acţionează pe bază de comision, condiţiile
vânzării sau cumpărării internaţionale fiind negociate între comisionar şi clienţii săi.
- Agenţii reprezentanţi - persoane juridice care desfăşoară operaţiuni de export în numele şi în contul
producătorilor,
- Reprezentanţii - persoane fizice, numite de exportatori pentru a-i reprezenta în străinătate, respectiv pentru a
căuta agenţi, distribuitori şi depozitari pe anumite pieţe şi a urmări activitatea acestora, fără a participa la tratative
comerciale şi fără a încheia tranzacţii. Ei nu se angajează în contracte de vânzare-cumpărare şi nu oferă asistenţă
financiară şi de marketing producătorilor exportatori.
- Brokerii (misiţi, samsari, curtieri) - persoane fizice, care mijlocesc încheierea contractelor de export prin
punerea în legătură a cumpărătorului cu vânzătorul, fără a intră în relaţii contractuale de durată cu nici unul din cei
doi parteneri. Ei nu tranzacţionează produse ci informaţii, pe care le oferă clienţilor lor, fiind specializaţi pe anumite
produse sau grupe de produse
 - Societăţile de intermediere sunt persoane juridice care acţionează în nume şi pe cont propriu cumpărând
mărfuri de pe piaţa internă sau externă, pe care le revând apoi pe piaţa lor naţională sau pe pieţele internaţionale.
Scopul - este profitul realizat din arbitrajul de preţ între pieţele de aprovizionare şi cele de desfacere, respectiv
din diferenţele de curs valutar ce apar.

Din categoria societăţilor de intermediere fac parte:

• casele comerciale,
• întreprinderile en gros
• organizaţiile cooperatiste.

• Casele comerciale sunt întreprinderi comerciale care achiziţionează mărfuri de pe piaţa internă, în nume şi cont
propriu, pentru a le revinde în străinătate.
• Întreprinderi en gros sunt întreprinderi comerciale care cumpără mărfuri, în nume şi cont propriu, de la
întreprinderile industriale din ţară sau străinătate, pe care le desfac întreprinderilor cu amănuntul din propria ţăra
sau din alte ţări.
• Organizaţiile cooperatiste sunt o mixtură între exportul direct şi exportul indirect. Există două categorii de
organizaţii cooperative: piggy back şi combinaţii de export (grupări de exportatori).
 Piggy back este o formă de comercializare indirectă -desfăşurată de producătorii mici şi mijlocii prin reţeaua de
distribuţie a producătorilor din sectoare de activitate complementare.
 Combinaţii de export (grupări de exportatori)
- asociaţiile cooperative ale producătorilor sau comercianţilor
- cartelurile de export.

CAPITOLUL II
DERULAREA UNEI OPERAŢIUNI DE EXPORT DIRECT. PARTICULARITĂŢI PENTRU LIVRĂRILE INTRACOMUNITARE

Rezumat
Operaţiunile de export de mărfuri sunt vânzări legate direct de ţări din afara spaţiului comunitar.
Ele cuprind un ansamblu de activităţi desfăşurate de către exportator, importator şi de terţe unităţi specializate,
activităţi ce vizează: fabricarea, efectuarea controlului de calitate, ambalarea şi marcarea mărfurilor contractate,
vămuirea, asigurarea mărfurilor şi transportul lor până la destinaţie, în condiţiile stabilite în contract, precum şi plata
preţului prin intermediul băncilor comerciale.
În practica comercială internaţională sunt consacrate reguli cu caracter internaţional privind livrarea mărfurilor,
elaborate de Camera Internaţională de Comerţ de la Paris - INCOTERMS 2000, respectiv o culegere de uzanţe privind
condiţiile de livrare consacrate în comerţul exterior al SUA -. RAFTD 41

2.1. Consideraţii generale privind derularea uneioperaţiuni de export direct.

Etape ale derulării:
- stimularea cererii prin acţiuni de promovare - cereri de ofertă
- pregătirea ofertelor de mărfuri
- încheierea contractelor internaţionale de vânzare-cumpărare, precum şi de derularea lor corespunzătoare.
Operaţiunile de vânzare:
-livrări intracomunitare
- operaţiuni de export = vânzările de produse legate direct de ţări din afara spaţiului comunitar.
Derularea unei operaţiuni de export de mărfuri cuprinde un ansamblu de activităţi desfăşurate de către exportator,
importator şi de terţe unităţi specializate, activităţi ce vizează: fabricarea, efectuarea controlului de calitate,
ambalarea şi marcarea mărfurilor contractate; vămuirea, asigurarea mărfurilor şi transportul lor până la destinaţie,
în condiţiile stabilite în contract, precum şi plata preţului prin intermediul băncilor comerciale.
Derularea unei livrări intracomunitare implică aceleaşi activităţi desfăşurate de vânzător, cumpărător şi de terţe
unităţi specializate, cu excepţia vămuirii mărfii livrate intracomunitar.

2.2. Cererea de ofertă

Cererea de ofertă reprezintă manifestarea de voinţă a unui agent economic dintr-o ţară de a cumpăra un bun sau
un serviciu dintr-o altă ţară.
două funcţii:
-iniţiază tratativele cu partenerii externi, în vederea efectuării unor tranzacţii comerciale,
-facilitează informarea şi cercetarea pieţelor externe.
Din punct de vedere al formei - standarde
Din perspectiva conţinutului - elemente:
- datele de identificare ale potenţialilor parteneri;
- data şi locul emiterii;
- formulă de adresare şi menţiuni referitoare la condiţiile în care solicitantul a luat cunoştinţă de existenţa mărfii;
- cantitatea solicitată în mod ferm;
- solicitarea preţului mărfii, precizându-se valuta de contract şi condiţia de livrare;
- modalitatea de plată, ambalaj, marcaj, garanţii;
- data până la care este aşteptată oferta de mărfuri;
- formula de încheiere şi semnătura persoanei care reprezintă întreprinderea (firma) potenţial cumpărătoare
2.3. Condiţiile de livrare. Regulile INCOTERMS 2000 şi Uzanţele RAFTD 1941
Condiţiile de livrare stabilesc locul şi momentul în care, odată cu transferarea mărfii de la vânzător (exportator) la
cumpărător (importator) sunt transferate cheltuielile şi riscurile pe care le implică livrarea .
Cele treisprezece condiţii de livrare cuprinse în Regulile INCOTERMS 2000 sunt clasificate în patru grupe (E, F, C, D),
ierarhizate în funcţie de creşterea progresivă a obligaţiilor ce revin vânzătorului.
2.4. Metode de determinare a preţului pentru un produs exportat sau livrat intracomunitar
-recurgerea la preţuri sub nivelul pieţei poate atrage după sine acuze privind practicarea dumpingului
-dumpingul apare atunci când „un produs se introduce pe o piaţă de către o ţară la un preţ inferior valorii normale
şi cauzează un prejudiciu producţiei din ţara importatoare”(art. VI al acordului G.A.T.T.).
-prejudicii importante importatorilor/cumpărătorilor (reducerea capacităţilor de producţie, nefolosirea forţei de
muncă, creşterea cheltuielilor în sectorul producţiei
-partea prejudiciată poate percepe o taxă specială (taxă de dumping), care în total nu va putea să depăşească
marja de dumping privind produsele în cauză
-preţurile practicate la produsele comercializate pe pieţele externe - metode:
- metoda de stabilire a preţului pe baza costurilor de producţie;
- metode de stabilire a preţurilor în funcţie de preţurile firmelor concurente;
- metode de stabilirea a preţurilor pe baza cotaţiilor bursiere.
2.4.1.Metoda de stabilire a preţului pe baza costurilor de producţie
Determinarea şi calcularea costului pentru o marfă destinată exportului/livrării intracomunitare:
-trebuie stabilit preţul de ofertă - în valută
-preţul de producţie (Pp)
- preţului intern complet de export/livrare intracomunitară (PICE)

Determinarea preţului pentru un produs exportat/livrat intracomunitar

PREŢ DE PRODUCŢIE (Pp) din care
Pp = Cp + Pr
-cost deproducţie (Cp)
- profit (Pr)
PREŢ INTERN COMPLET DE EXPORT (PICE) din care:
PICE = Pp + A + Ti +Achelt.
- preţ deproducţie (Pp)
- ambalaj (A)
- transport pe parcurs intern (Ti)
- alte cheltuieli(Achelt)
PREŢ ÎN VALUTĂ
EXW conform INCOTERMS 2000
(PvEXW ) PvEXW = (Pp + A)/Cv
unde
Cv – curs valutar
Cv = 3R0N/USD
PREŢ ÎN VALUTĂ FOB (FCA) conform INCOTERMS 2000
(PvFOB/FCA) PvFOB=PICE/Cv
unde
Cv – curs valutar
Cv = 3R0N/USD
PREŢ ÎN VALUTĂ CIF (CIP) conform INCOTERMS 2000
(PvCIF/CIP) PvCIF = PvFOB + Te + Pa
unde
Te – cheltuieli de transport pe parcurs extern
Pa – prima de asigurare a mărfurilor

2.4.2. Metode de stabilire a preţului pe baza preţurilor practicate de concurenţă

-corelare a preţului astfel determinat cu preţurile practicate de concurenţă-metode:

- metoda coeficientului „mediu”;
- metoda „coeficientului comun ideal”;
- metoda „coeficientului comun al parametrilor”;
- metoda de stabilire a preţului cu ajutorul parametrilor şi luarea în considerare a importanţei acestora;
- metoda de determinare a preţului cu luarea în calcul a influenţei parametrilor pozitivi şi negativi.
-
2.4.2.1. Metoda coeficientului „mediu”
-diferenţa dintre parametrii tehnici calitativi.
etape:
- alegerea ofertelor corespunzătoare, în vederea identificării preţurilor practicate de concurenţă;
- identificarea parametrilor tehnici de calitate
- determinarea coeficienţilor fiecărui parametru
- stabilirea coeficientului mediu al parametrilor (coeficient mediu de calitate)
- corectarea preţului din fiecare ofertă
- determinarea preţului minim de export al produsului de bază

2.4.2.4. Metoda de stabilire a preţului cu ajutorul parametrilor şi luarea în considerare a importanţei acestora
etape:
- alegerea ofertelor corespunzătoare, în vederea identificării preţurilor practicate de concurenţă;
- identificarea parametrilor tehnici de calitate care influenţează în mod direct preţul produsului (parametrii de
bază);
- stabilirea gradului de importanţă a parametrilor ;
- determinarea coeficienţilor fiecărui parametru
- majorarea valorii coeficienţilor parametrilor care un un grad de importanţă mai mare în raport cu ceilalţi parametri
- stabilirea coeficientului mediu al parametrilor fiecărei oferte (coeficient mediu de calitate)
- corectarea preţului din fiecare ofertă
- determinarea preţului minim de export al produsului de bază

2.4.2.5. Metoda de determinare a preţului cu luarea în calcul a influenţei parametrilor pozitivi şi negativi
Etape:
- alegerea ofertelor corespunzătoare, în vederea identificării preţurilor practicate de concurenţă;
- identificarea parametrilor tehnici de calitate
- stabilirea parametrilor care influenţează pozitiv, respectiv negativ preţul;
- determinarea coeficientului fiecărui parametru
- stabilirea coeficientului mediu al parametrilor (coeficient mediu de calitate)
- corectarea preţului din fiecare ofertă
- determinarea preţului minim de export al produsului de bază

2.4.3. Stabilirea preţului pentru un produs exportat pe baza cotaţiilor la bursă

Cotaţiile de bursă reprezintă o documentaţie de preţ pentru agenţii economici, constituind baza preţurilor lor de
tranzacţie.
Funcţia centrală a bursei, ca formă de instituţionalizare a cererii şi ofertei, constă în stabilirea zilnică a nivelului
preţului, adică punctul de echilibru al pieţei.
Cotaţiile la vedere (spot) şi la termen (futures) se află la baza majorităţii contractelor încheiate în domeniul
comerţului.
Cotaţii: minime şi maxime

2.5. Oferta de mărfuri

Oferta de mărfuri reprezintă o propunere pentru încheierea unui contract, conţinând angajamentul ferm al
ofertantului de a îndeplini obligaţiile asumate, în cazul acceptării ei de către partenerul importator/cumpărător.
elemente:
- datele de identificare ale potenţialilor parteneri;
- denumirea mărfii;
- cantitatea oferită;
- informaţii privind calitatea mărfii oferite, ambalaj, marcaj;
- preţul mărfii, valuta de contract, condiţia de livrare;
- termenul de livrare;
- condiţii de plată;
- alte informaţii considerate a fi necesare (expedierea şi transportul mărfii, sancţiuni, penalităţi, daune, arbitraj etc.);
- termenul de valabilitate al ofertei

forme:
-fermă, generând obligaţii pentru ofertant,
-informativă, situaţie în care nu obligă pe ofertant.
Oferta se transmite în două situaţii:
- ca răspuns la cererea partenerului
- din iniţiativa exportatorului
Oferta de mărfuri poate fi acceptată în totalitatea ei sau parţial.

2.6. Contractul internaţional de vânzare-cumpărare.

Principalele clauze contractuale

Contractul internaţional de vânzare-cumpărare este acordul de voinţă prin care una din părţi denumită
vânzător/exportator, aparţinând unui anumit stat, se obligă să transfere proprietatea unui bun către cealaltă parte
numită cumpărător/importator, aparţinând unui alt stat şi, care, la rândul ei, se obligă să plătească exportatorului
preţul bunului vândut.

eroare* sau dol*.

caracteristici:
- este sinalagmatic (bilateral), deoarece generează obligaţii pentru ambele părţi contractante; - este un act cu
titlul oneros, întrucât trecerea bunului vândut de la o persoană la cealaltă se face pe baza unui preţ plătit şi nu în
mod gratuit;
- este un act translativ de proprietate,
- cuprinde elemente de extraneitate în condiţiile în care părţile contractante sunt din ţări diferite, încheierea
contractului se poate realiza în altă ţară decât ţara de origine a părţilor contractante.
Un contract internaţional de vânzare-cumpărare :prevederi:
a) Denumirea (titlul) înscrisului
b) Data încheierii contractului
-cuprinde ziua, luna şi anul semnării lui.
c) Părţile contractante
-denumirea completă a persoanelor juridice implicate în tranzacţie şi datele lor de identificare (felul societăţii,
adresa, naţionalitate); numele, prenumele şi datele de identificare ale reprezentanţilor lor; rolul pe care şi-l asumă
părţile prin acest act (vânzător, cumpărător).
d) Obiectul contractului
-prestaţia la care se obligă părţile
-determinarea unor elemente privind denumirea/descrierea, cantitatea şi calitatea mărfii.
e) Ambalajul mărfii
-felul ambalajului şi în proprietatea cărei părţi contractante va rămâne acesta; preţul unitar al mărfii).
f) Termenul de livrare
-cert (ziua, luna anul livrării/într-un anumit număr de zile de la deschiderea acreditivului etc.)
- indicativ (luna, anul livrării/trimestrul, anul în care se va face livrarea/un anumit număr de luni de la data livrării
g) Preţul mărfii
-mărimea preţului pe unitatea de produs şi pentru întreaga cantitate, caracterul său determinat sau determinabil,
valuta de contract şi condiţia de livrare.
h) Condiţii de plată
data şi locul de decontare; modalitatea sau instrumentul de plată pentru care s-a optat.
i) Recepţia mărfurilor şi controlul tehnic de calitate
-documentele întocmite (proces-verbal de recepţie, certificat de calitate, buletin de analiză
j) Reclamaţiile cantitative şi calitative
k) Penalităţi şi daune
l) Forţa majora
Ea poate exprima voinţa părţilor de a rezilia contractul, dacă executarea sa este împiedicată de o calamitate sau
de alte evenimente care nu pot fi controlate de părţi.
m) Rezilierea contractului
n) Arbitrajul
Clauza arbitrală specifică că orice litigiu apărut între părţi, în legătură cu încheierea şi executarea contractului, ce
nu se poate soluţiona pe cale amiabilă, va fi supus spre soluţionare instanţei de arbitraj convenită.
o) Dispoziţiile finale

2.7. Derularea contractului internaţional de vânzare - cumpărare

Derularea contractului internaţional de vânzare-cumpărare presupune îndeplinirea obligaţiilor părţilor
contractante, respectiv livrarea mărfii de la exportator/ vânzător la importator/ cumpărător şi efectuarea plăţii de
către importator/ cumpărător, în favoarea exportatorului/vânzătorului.
- livrărea mărfii:
- pregătirea mărfii în vederea exportului/livrării intracomunitare
- transportul, asigurarea şi vămuirea mărfii (numai în cazul exportului), Importatorul/cumpărătorul are obligaţia
preluării mărfii livrate, potrivit prevederilor contractuale, şi plata contravalorii ei.
2.7.1. Pregătirea mărfurilor

-lista de colisaj (packing list) şi factura comercială externă.

Lista de colisaj cuprinde referiri la conţinutul partizilor de marfă (numărul de colete, denumirea şi cantitatea
mărfii din fiecare colet), la modul de ambalare şi marcare a acesteia în vederea transportului.
Factura comercială externă cuprinde menţiuni referitoare la partenerii contractuali, obiectul contractului şi
preţul mărfii,mijlocind transferul de proprietate de la exportator la importator.
tipuri de facturi:
-factura proforma
-factura consulară
-factură vamală
Dovada cantităţii livrate şi a respectării termenului de livrare se face pe baza documentului de transport
(conosament, scrisoare de trăsură).
-certificat de calitate, emis de către proprii specialişti sau de o instituţie specializată de control a calităţii.
-certificat de origine

2.7.2. Transportul internaţional al mărfurilor

-transportul pe apă (maritim şi fluvial); transportul terestru (feroviar şi rutier); transportul aerian.
Transportul maritim şi fluvial
-navigaţie regulată (de linie) şi
-navigaţie neregulată (tramp).
-documentul care atestă predarea mărfii către transportator este conosamentul
Tipuri de conosament:
-conosament curat
-conosament murdar
-conosamentul este nominativ,
-conosamentele la ordin.
-conosament la purtător.
-conosament direct
-conosamente fracţionate
Alte documente:
-avizul ETA
-cargo planul;
-ordinul de imbarco;
-foaia timpului.

Transportul fluvial este modalitatea de transport cea mai ieftină, după transportul maritim,
Transportatorul primeşte mărfurile la transport pe baza cererii de tonaj a expeditorului (navlositorului), iar pentru
marfa primită la transport se întocmeşte scrisoarea de trăsură.
Tranportul feroviar şi rutier
-scrisoarea de trăsură internaţională CIM*,
-buletin de francare, ce însoţeşte scrisoare de trăsură tip CIM .
Transportul de mărfuri în traficul rutier
-contractul de transport tip CMR, care se prezintă sub forma scrisorii de trăsură CMR*.
Transportul aerian
- scrisorii de transport aerian (Airway Bill),

2.7.3. Asigurarea mărfurilor în trafic internaţional

-contract (poliţă de asigurare) şi în schimbul unei sume de bani (primă de asigurare), asupra unei companii de
asigurări, care să îi despăgubească, în cazul producerii riscurilor asigurate,
Asigurarea pentru mărfurile aflate în trafic internaţional poartă denumirea de asigurare cargo
poliţă de asigurare cargo,
feluri:
- poliţă de abonament (mărfurile se asigură pentru un anumit interval de timp);
- poliţă pe călătorie (se asigură un transport de marfă);
- poliţă de evaluare (evaluarea mărfurilor se face după producerea avariei, pe baza facturilor).

2.7.4. Vămuirea de export a mărfurilor. Livrările intracomunitare de mărfuri

Regimul vamal de export se aplică mărfurilor care părăsesc teritoriul României, fiind destinate să rămână definitiv
în afara acestuia (în state necomunitare) şi care nu fac obiectul unor restricţii sau prohibiţii potrivit politicii
comerciale în vigoare.
Exportul definitiv al mărfurilor se face pe baza unei Declaraţii vamale remisă autorităţii vamale.
Documente necesare pentru exportul mărfurilor
Operaţiunea comercială externă
Document vamal/fiscal
Documentstatistic
Documente de livrare şi încasare
Export direct
Declaraţie vamală
 Declaraţie vamală
 Factura comercială externă
 Specificaţia mărfurilor(Packing list)
 Documente de transport
• Scrisoare de trăsură CMR (transport rutier)
• Scrisoare de trăsură CIM (transport feroviar)
• Scrisoare de trăsură AWB (transport aerian)
• Conosament (transport maritim)
 Alte documente
• Poliţa de asigurare (condiţiile de livrare din grupa C - CIF, CIP; grupa D)
• Certificat de calitate
• Certificat fito-sanitar

Regulile de clasificare tarifară şi de stabilire a valorii în vamă se aplică la export, fără a se percepe taxe vamale,
accize sau TVA.
-în comerţul intracomunitar - Declaraţie statistică Intrastat*
Documentele utilizate pentru livrare şi încasare sunt:
• factura comercială externă; specificaţia mărfurilor sau packing list; documentul de transport (scrisoare de trăsură
CMR pentru transportul rutier, scrisoare de trăsură CIM pentru transportul feroviar, scrisoare de trăsură AWB
pentru transportul aerian, conosamentul pentru transportul maritim);
• alte documente (poliţa de asigurare în funcţie de condiţia de livrare pentru care s-a optat, certificat de calitate,
certificat fito-sanitar).
Documente necesare pentru livrarea intracomunitară a mărfurilor
Operaţiunea comercială externă Document vamal/fiscal Document
statistic Documente de livrare şi încasare
Livrare intracomunitară  Declaraţie
recapitulativă
a valorii
livrărilor şi
achiziţiilor  Declaraţie
statistică
Intrastat
 Factura comercială externă
 Specificaţia mărfurilor (Packing list)
 Documente detransport
• Scrisoare de trăsură CMR (transport rutier)
• Scrisoare de trăsură CIM (transport feroviar)
• Scrisoare de trăsură AWB (transport aerian)
• Conosament (transport maritim)
 Alte documente
• Poliţa de asigurare (condiţiile de livrare din grupa C - CIF, CIP; grupa D)
• Certificat de calitate
• Certificat fito-sanitar
 CAPITOLUL III
OPERAŢIUNI ÎN CONTRAPARTIDĂ
Rezumat
Operaţiunile în contrapartidă au la bază cea mai simplă formă a schimbului, trocul sau marfă contra marfă, fără
implicarea mijloacelor de plată.
Compensaţiile de mărfuri sunt schimburi de marfă contra marfă, desfăşurate între întreprinderi (firme) din ţări
diferite, fără a mai fi necesare plăţi în valută între cele două ţări.

3.1. Definirea şi formele operaţiunilor în contrapartidă

Operaţiunile în contrapartidă sunt operaţiuni comerciale internaţionale în cadrul cărora vânzătorul

(exportatorul)/prestatorul de servicii accepta ca plata contravalorii mărfurilor livrate sau a serviciilor prestate să se
efectueze total sau parţial prin produse provenite din ţara cumpărătorului (importatorului).
-FORME:
- între firme din ţări diferite:
- compensaţiilor de mărfuri şi a operaţiunilor legate. –
- acorduri comerciale interguvernamentale, operaţiunile în contrapartidă îmbracă forma operaţiunilor de clearing.
- dacă contrapartida este industrială, compensaţiile se pot desfăşura
- între firme - operaţiuni de buy back, subproducţia, coproducţia, societăţile mixte
- între firme şi guverne - acorduri compensatorii de tip offset
- între guverne - acorduri de cooperare industrială.
contrapartida este de natură financiară se poate realiza:
• între firme din ţări diferite - operaţiunilor de switch,
• între firme şi guverne - operaţiuni de swap,
• între guverne - acordurilor financiare şi de plaţi.

3.2. Compensaţiile de mărfuri

Compensaţiile de mărfuri cunoscute şi sub denumirea de barter (din engleză) sau de troc (din franceză) sunt
schimburi de marfă contra marfă, desfăşurate între întreprinderi (firme) din ţări diferite, fără a mai fi necesare plăţi
în valută între cele două ţări.
-avantaj: permit depăşirea unor blocaje în schimburile comerciale internaţionale, datorate lipsei de lichidităţi în
valută convertibilă a partenerilor sau a dificultăţilor de acces la surse de finanţare
-apare riscul neexecutării contractului - posibilitatea solicitării unei scrisori de garanţie bancară
-operaţiunile intră în categoria compensărilor.
-compensaţiile pot fi:
- bilateral lărgite,
- triunghiulare (în lanţ).
Compensaţiile bilaterale lărgite implică participarea a două dau mai multe întreprinderi (firme) din două ţări
diferite, schimbul de mărfuri efectuându-se în baza unui acord de barter încheiat la nivelul ramurii de activitate.
Compensaţiile triunghiulare (în lanţ) se încheie cu participarea unor întreprinderi (firme) din trei sau mai multe
ţări, compensarea fiind, de asemenea, integrală.

3.3. Operaţiunile paralele

Operaţiunile paralele (legate sau conexate) presupun schimburi de mărfuri condiţionate fără ca cele două tranzacţii
legate să fie în mod obligatoriu sincronizate în timp .
clasificare:
- achiziţii induse
-achiziţii în avans.

Achiziţiile induse (contracumpărări) sunt operaţiuni comerciale, care presupun obligaţia vânzătorului
(exportatorului) de a achiziţiona produse de la cumpărător (importator), pentru ca acesta din urmă să îşi asigure
lichidităţile în valută convertibilă necesare plăţii mărfurilor achziţionate (importate).
Operaţiunea implică existenţa a două contracte: unul de vânzare-cumpărare internaţională, în baza căruia se
realizează exportul şi unul în contrapartidă, în baza căruia se realizează importul indus de export .
Achiziţiile în avans (operaţiuni iunctimate sau adresate) sunt operaţiuni comerciale ce constau în faptul că
întreprinderea (firma) care apare în calitatea de furnizor pentru un bun cumpără cu anticipaţie mărfuri de la
partenerul său de afaceri, realizând în avans obligaţia sa de contrapartidă.
- operaţiune de valorificare a cumpărărilor.

3.4. Operaţiuni de clearing şi switch

Clearingul este un acord interguvernamental încheiat între două ţări, pentru o compensare globală a datoriilor
rezultate din livrările sau prestările de servicii reciproce, într-o anumită perioada de timp, de regulă un an, transferul
valutar fiind exclus total sau parţial.
Clauzele:
-indicarea băncilor centrale sau a altor instituţii financiare care vor juca rolul de Oficii de clearing;
-stabilirea numărului de conturi prin care se derulează operaţiunile reciproce de decontare;
-stabilirea monedei convenţionale de ţinere a evidenţei în conturi;
-stabilirea valorii schimburilor în compensaţie;
-indicarea nivelului creditului tehnic şi a manierei de soluţionare a situaţiei de depăşire a lui;
-stabilirea nivelului de lichidare a soldului final
În ceea ce priveşte numărul de conturi utilizate pentru ţinerea evidenţei operaţiunilor de import-export desfăşurate
între ţările de clearig:
-clearing cu un cont,
-clearing cu două conturi şi clearing descentralizat
Clearingul cu un cont impune ca numai într-o ţară semnatară a acordului (ţară purtătoare a contului) să fie deschis
un cont pe numele ţării partenere (ţară titulară a contului).
Clearingul cu două conturi presupune ca în fiecare ţară semnatară a acordului de clearing să se deschidă la oficiile
de clearing câte un cont pe numele ţării partenere.
Clearingul descentralizat apare în situaţia în care băncile centrale, care joacă rolul oficiilor de clearing, nu pot
efectua plăţi către agenţii economici.
Moneda acordului de clearing se stabileşte prin referire la valute convertibile.
CAPITOLUL IV
OPERAŢIUNI DE PRELUCRARE ÎN LHON

Rezumat
Operaţiunile de prelucrare în lohn sunt tranzacţii, reglementate contractual, desfăşurate între două întreprinderi
(firme) din ţări diferite, în vederea executării unui produs la comandă, de către executant, pe baza documentaţiei
tehnice, a materiilor prime, materialelor, semifabricatelor, utilajelor etc. puse la dispoziţie de ordonator, sub marca
acestuia din urmă.
-operaţiuni de lhon activ (export de manoperă), din perspectiva executantului
-operaţiuni de lhon pasiv (import de manoperă), din punct de vedere al ordonatorului.
-o formă a operaţiunilor de reexport cu prelucrare
4.1. Definirea şi mecanismul derulării operaţiunilor de prelucrare în lhon
Operaţiunile de prelucrare în lohn sunt tranzacţii, reglementate contractual, desfăşurate între două întreprinderi
(firme) din ţări diferite, în vederea executării unui produs la comandă, de către o parte (executant), pe baza
documentaţiei tehnice, a materiilor prime, materialelor, semifabricatelor, utilajelor etc. puse la dispoziţie de cealaltă
parte (ordonator), sub marca acesteia din urmă.
etape:
- încheierea contractului de prelucrare în lohn între ordonator (importator) şi executant (exportator)
- punerea la dispoziţia executantului, a materiilor prime, materialelor destinate prelucrării
- realizarea produsului finit de către executant, pe baza materiilor prime, a materialelor din import şi a celor
autohtone (eventual), precum şi a manoperei
- transmiterea produsului finit [5] şi valorificarea lui pe piaţa internă sub marca ordonatorului
-conferă prelucrării în lohn caracteristicile operaţiunii în contrapartidă.
4.2. Formele operaţiunilor de prelucrare în lhon. Avantaje şi limite
operaţiuni de lhon activ (export de manoperă);
- operaţiuni de lhon pasiv (import de manoperă).
Operaţiunile de lhon activ presupun un import de materiale fără transmitere de proprietate de la ordonator la
executant, prelucrarea lor de către acesta din urmă şi retransmiterea produselor finite rezultate ordonatorului.
Beneficiul rezultă din diferenţa dintre preţul manoperei de prelucrare convenit în contractul extern şi preţul
manoperei de prelucrare facturat de întreprinderea executantă.
Operaţiunile de lhon pasiv - presupun exportul materialelor, fără transfer de proprietate, de către ordonator, în
vederea prelucrării, şi importul produselor finite rezultate. Beneficiul rezultă din diferenţa între preţul la care sunt
valorificate produsele finite pe piaţa internă şi cheltuielile de prelucrare pe care acestea le-au ocazionat.
Avantajele şi limitele operaţiunii de prelucrare în lhon la nivel microeconomic
Avantajele operaţiunii de prelucrare în lhon .Dezavantajele operaţiunii de prelucrare în lhon
Operaţiunile de prelucrare în lhon asigură:
a) la nivelul executantului:
- folosirea deplină a capacităţilor de producţie existente şi a forţei de muncă;
- perfecţionarea forţei de muncă a întreprinderii executante, ca urmare a acţiunilor întreprinse în acest sens de
ordonator;
- menţinerea producţiei la un nivel calitativ ridicat şi desfacerea produselor finite pe pieţele externe;
- asigurarea unui progres tehnic şi tehnologic pe baza maşinilor, utilajelor, a documentaţiei puse la dispoziţie de
ordonator;
b) la nivelul ordonatorului:
- lărgirea ofertei, fără investiţii suplimentare în capacităţile de producţie;
- încasarea profitului comercial;
- consolidarea mărcii pe pieţele externe.
Operaţiunile de prelucrare în lhon implică:
a) la nivelul executantului:
- un venit în valută mai mic decât cel pe care l-ar înregistra printr-un export direct;
- un semi anonimat, în condiţiile în care produsele finite sunt exportate sub marca ordonatorului;
- deteriorarea raporturilor contractuale cu ordonatorul, în cazul evoluţiei nefavorabile a conjuncturii pe piaţa
produselor finite, a întârzierilor în livrarea materiilor prime şi materialelor.
b) la nivelul ordonatorului:
- posibilitatea înregistrării de rebuturi, ca urmare a nerespectării de către executant a prescripţiilor privind calitatea;
- preluarea, indirectă, a riscurilor de ţară de la executant şi a celor specifice vânzării directe a mărfurilor.
4.3. Regimul vamal al operaţiunilor de prelucrare în lhon
regimul vamal este de:
- perfecţionare activă,
-perfecţionare pasivă

-fac parte din categoria:

-regimurilor vamale suspensive (perfecţionare activă cu suspendarea încasării drepturilor vamale de import),
-regimurilor vamale economice (perfecţionare activă cu rambursarea drepturilor vamale de import; perfecţionare
pasivă),
4.3.1. Regimul vamal al operaţiunilor de lhon activ
lhon activ - o firmă din România, în calitate de executant şi o firmă dintr-o ţară din afara UE, în calitate de ordonator
–
regimul vamal - de perfecţionare activă cu suspendarea încasării drepturilor vamale de import, dacă mărfurile
importate rămân în proprietatea ordonatorului, sau cu rambursarea drepturilor vamale de import, dacă mărfurile
importate nu rămân în proprietatea ordonatorului.

4.3.1.1. Regimul vamal de perfecţionare activă cu suspendare

Etapele autorizării şi plasării mărfurilor sub regimul de perfecţionare activă cu suspendare :
a) Cererea de autorizare
-printr-o declaraţie vamală
b) Autorizarea operaţiunii
-autorizaţia, pentru un anumit interval de timp
c) Depunerea autorizaţiei la biroul vamal de control
d) Plasarea mărfurilor sub regimul de perfecţionare activă
Documentele care însoţesc declaraţia vamală sunt factura comercială externă, declaraţia pentru valoare în vamă
(dacă se solicită), autorizaţia scrisă pentru regimul vamal sau o copie a cererii de autorizare pentru autorizaţiile
eliberate retroactiv.
e) Încheierea regimului de perfecţionare activă cu suspendarea drepturilor de import in cazul:
- exportării produselor compensatoare rezultate;
- solicitării, de către titularul operaţiunii, a prelungirii regimului vamal de perfecţionare activă sau a acordării unei
noi destinaţii vamale mărfurilor importate
Documentele la închiderea regimului de perfecţionare activă sunt:
- declaraţie vamală
- decont de încheiere şi documente justificative
-constituirea unei garanţii
Regimul vamal de perfecţionare activă cu rambursare - permite importul temporar sau definitiv de mărfuri ce
trec în proprietatea importatorului, în vederea supunerii acestora unor operaţiuni de transformare sau prelucrare şi
exportul produselor compensatoare rezultate
-factura comercială externă, declaraţie pentru valoarea în vamă
-certificat de origine a mărfurilor; document de transport, documente referitoare la regimul vamal precedent,
- lista coletelor
Restituirea taxelor vamale se face pe baza unei cereri de restituire PA
- operaţiunile se încheie prin import definitiv, -se aplică o dobândă compensatorie
4.3.2. Regimul vamal pentru operaţiunile de lhon pasiv
-autorizarea regimului vamal de perfecţionare pasivă cu exonerare parţială/totală de plata drepturilor de import.
Etape:
a) Cererea de autorizare
b) Autorizarea operaţiunii
c) Depunerea autorizaţiei la biroul vamal de control
Regimul de perfecţionare pasivă se poate realiza şi prin înlocuirea produselor compensatoare cu importul unor
produse de înlocuire de acelaşi standard.
d) Încheierea regimului de perfecţionare pasivă
-se realizează în momentul în care are loc importul produselor compensatoare, pe baza declaraţiei vamală de
import, sau în cazul plasării mărfurilor sub regim de antrepozit vamal sau perfecţionare activă.
Documentele :
- declaraţie vamală de import
- documentele însoţitoare (factura cu costul prelucrării; copie după factura de export a mărfii trimise la prelucrare;
documentul de transport; certificatul de origine).
4.3.3. Operaţiuni de prelucrare în lhon intracomunitare
În situaţia în care ordonatorul aparţine unui stat membru U.E. (SM1), iar executantul unui alt stat membru UE
(SM2), pentru operaţiunile de prelucrare în lhon nu se mai impune solicitarea autorizării respectivelor operaţiuni de
către autoritatea vamală.
CAPITOLUL V
LEASINGUL - CESIUNEA DREPTULUI DE FOLOSINŢĂ

5.1. Definirea şi mecanismul derulării operaţiunilor de leasing

Leasingul reprezintă o operaţiune prin care o parte, denumită finanţator, se angajează la cererea unei alte părţi,
denumită utilizator, să-i asigure posesia sau folosinţa unui bun, cumpărat sau realizat de finanţator, contra unei
redevenţe, iar la sfârşitul perioadei contractuale să respecte dreptul de opţiune al utilizatorului de a dobândi
proprietatea bunului, de a prelungii contractul de leasing sau de a înceta raporturile contractuale existente între
cele două părţi, până în acel moment.
Obiectul operaţiunilor de leasing îl pot constitui:
• echipamentele electronice de calcul;
• aparatele şi instrumente de măsură;
• mijloacele de transport; maşinile-unelte, maşinile agricole, unele bunuri de folosinţă îndelungată;
• clădirile destinate diferitelor activităţi industriale, comerciale, administrative etc.
Etape:
a) Etapa precontractuală,
-oferte de la producători
b) Etapa încheierii şi derulării contractelor,
• contract de vânzare-cumpărare
• contract de leasing
• factura şi garanţia
• livrarea bunului
• contract de asigurare cu o societate de asigurări
• poliţa de asigurare
• ratele de leasing
 5.2. Clasificarea operaţiunilor de leasing. Avantaje şi limite
criterii:
a).în funcţie de poziţia furnizorului în cadrul contractului de leasing:
Forme ale leasingului .Caracteristici
Leasing direct
Leasing indirect - contractul de leasing se încheie între producătorul bunului, ce face obiectul operaţiunii, şi
utilizatorul acestuia;
- finanţarea nu este efectuată de către producător;
- presupune existenţa unei societăţi specializate de leasing, care preia funcţiile de creditare, de prestare de servicii,
suportând, totodată, riscurile, care decurg din derularea acestei operaţiuni;
b). în funcţie de aria de acţiune teritorială a părţilor contractante:
Forme ale leasingulu.i Caracteristici
Leasing intern (naţional) - - contractul de leasing se încheie între societăţi de leasing şi utilizatori ce aparţin
aceloraşi ţări, obiectul de leasing fiind produs în ţara de origine a părţilor contractante;
Leasing extern cross - border - contractul de leasing se încheie între societăţi de leasing şi utilizatori ce aparţin
unor ţări diferite, bunul ce face obiectul contractului fiind produs în ţara de origine a societăţii de leasing;
c) în funcţie de conţinutul ratei de leasing raportată la preţul de export:
Forme ale leasingului. Caracteristici
Leasing financiar - în cursul primei închirieri se realizează întregul preţ de vânzare al bunului contractat, inclusiv
costurile auxiliare şi un beneficiu;
Leasing operational- în cursul primei închirieri se realizează doar o parte din preţul de vânzare al obiectului
contractat, accentul fiind pus pe serviciile furnizate de societatea de leasing, fără a exista, de regulă, o relaţie directă
între preţul de achiziţie al bunului şi chiria percepută;

d) forme speciale de leasing:

Forme ale leasingului .Caracteristici
Leasing back - proprietarul unei întreprinderi aflat în urgentă nevoie de fonduri băneşti, o vinde unei societăţi de
leasing şi apoi o închirieze de la aceasta, în baza unui contract de leasing, la expirarea perioadei de închiriere putând
să o răscumpere la valoarea reziduală;
Time– sharing - sistem de închiriere a computerelor şi a altor utilaje pe timpi partajaţi, simultan de către mai
multe întreprinderi;
Leasing experimental - închiriere pe perioade scurte, de câteva luni, în mod experimental, a unor maşini şi utilaje,
în condiţiile în care, la sfârşitul perioadei, acestea să fie achiziţionate, dacă corespund cerinţelor utilizatorilor, sau
restituite, dacă prezintă neajunsuri;
Operaţiuni de hire şi reting - închirieri cu ziua sau ora a mijloacelor de transport, a unor utilaje de construcţii etc.;
Leasing acţionar - o societate pe acţiuni de dimensiuni mici sau mijlocii emite noi acţiuni, în vederea majorării sau
constituirii capitalului social, acestea fiind subscrise de un fond de investiţii, care le cedează apoi, pe baza unei
contract de leasing, societăţii emitente, care, le sfârşitul perioadei de închiriere, are posibilitatea de a le răscumpăra
la un preţ convenit între părţi, în funcţie de vărsămintele efectuate prin plata chiriilor;
Master leasing (leasing de containere) - presupune închirierea de containere pe un anumit interval de timp
(term leasing) sau pentru o călătorie (trip leasing).
Din perspectiva utilizatorului - avantaje:
- asigurarea unei mai riguroase planificării financiare
- posibilitatea dezvoltării activităţii întreprinderii,
- posibilitatea neevidenţierii bunurilor închiriate în cadrul activelor din bilanţ,
- facilităţi fiscale
-posibilitatea de a recurge la credite bancare în paralel cu încheierea unui contract de leasing,
-aceste operaţiuni sunt mai costisitoare decât alte forme de finanţare.
5.3. Operaţiunile de leasing în România
O.G. nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, republicată în 2000, modificată şi
completată de prevederile Legii nr. 287/2006, şi Codul fiscal al României.
Contractul de leasing este un acord de voinţă între două părţi, din aceeaşi ţară sau din ţări diferite, prin care o
parte denumită locator/finanţator, transmite dreptul de folosinţă asupra unui bun (pe care îl are în proprietate,
urmează să-l producă sau să-l achiziţioneze de la un furnizor) celeilalte părţi denumite utilizator, pentru o anumită
perioadă de timp (1-7/14 ani), acesta din urmă având obligaţia de a efectua plăţi periodice (rate de leasing) către
locator/finanţator şi dreptul de a opta pentru achiziţionarea, restituirea bunului sau prelungirea utilizării lui.
-obiect al contractului de leasing:
• bunurile imobile
• bunuri mobile de folosinţă îndelungată aflate în circuitul civil
• echipamentele industriale
Nu pot face obiectul contractelor de leasing: înregistrările pe bandă video şi audio; piesele de teatru; manuscrisele;
brevetele şi drepturile de autor; bunuri necorporale.
- trei forme ale leasingului şi anume:
- leasingul financiar,
- leasingul operaţional
- leas-back-ul
-
Forme ale leasingului reglementate în România
Forme ale leasingului. Caracteristici
Leasingul financiar - operaţiunea de leasing care îndeplineşte una sau mai multe din următoarele condiţii:
a) riscurile şi beneficiile aferente dreptului de proprietate trec asupra utilizatorului la momentul la care contractului
de leasing produce efecte;
b) părţile au prevăzut expres că la expirarea contractului de leasing se transferă utilizatorului dreptul de
proprietate asupra bunului;
c) perioada de leasing (orice perioada în care contractul
poate fi prelungit) depăşeşte 75% din durata normală
de utilizare a bunului ce face obiectul leasingului.
Leasing operaţional - operaţiunea de leasing care nu îndeplineşte nici una din condiţiile enumerate mai sus;
Lease–back - operaţiune care constă în vânzarea de către o întreprindere (locatar) a unor imobilizări către o
societate de leasing (locator) urmată de închirierea lor imediată, de către întreprinderea care le-a cedat.
Părţile într-un contract de leasing sunt: locatorul/finanţatorul (societatea de leasing), respectiv
locatarul/utilizatorul, fiecare având o serie de drepturi şi obligaţii
Plata ratelor de leasing se face prin:
- decontare bancară (bilet la ordin, ordin de plată) în cazul utilizatorului persoană juridică;
- pe bază de chitanţă, în cazul utilizatorului persoană fizică;
- prin acreditiv documentar, în cazul leasingului extern, în lei, la cursul zilei sau în monedă străină, cu respectarea
prevederilor legale în domeniu.
Calcularea ratelor de leasing potrivit legislaţiei din România
Forme ale leasingului Formula de calcul a ratelor de leasing
Leasing financiar
Rata de leasing = cota parte din valoarea de intrare a bunului + dobânda de leasing
Valoarea de intrare a bunului este valoarea de dobândire a bunului de către finanţator.
Dobânda de leasing este convenită prin acordul părţilor.
Leasing operaţional Chiria se stabileşte prin acordul părţilor contractante.
Perioada de valabilitatea a contractului de leasing nu poate fi mai mică de un an.
Contractul de leasing încetează la termenul prevăzut, utilizatorul având o triplă opţiune: de a achiziţiona bunul la
valoarea reziduală convenită în contract, de a-l restitui în starea în care se află, fără a depăşi starea de uzură
normală cauzată de utilizarea sa sau de a continua contractul de leasing.
5.4. Regimul vamal al operaţiunilor de leasing
-admitere temporare, pe toată durata contractului de leasing, cu exonerare totală de la obligaţia de plată a sumelor
aferente drepturilor de import.
Documente:
- declaraţia vamală
- factura comercială, autorizaţia scrisă a regimului vamal sau o copie a cererii de
Valoarea reziduală nu poate fi mai mică de 20 % din valoarea de intrare a bunului,
Regimul vamal de export temporar se încheie, în cazul importului mărfurilor sau exportului lor definitiv, pe baza
declaraţiei vamale aferente şi a documentelor necesare identificării mărfurilor.

CAPITOLUL VI
LICITAŢIILE INTERNAŢIONALE

6.1. Consideraţii generale privind licitaţiile internaţionale

Licitaţiile internaţionale sunt pieţe organizate, ce permit confruntarea cererii şi ofertei unor produse
individualizate într-un loc cunoscut şi într-un interval de timp precizată, în prezenţa vânzătorilor, a cumpărătorilor
sau a reprezentanţilor lor, precum şi a unor terţe părţi (bănci finanţatoare, reprezentanţi ai camerelor de comerţ, ai
autorităţii judecătoreşti etc.).
Clasificare - criterii:
a)după posibilitatea de participare a întreprinderilor interesate:
-licitaţii - deschise (publice)
- închise (limitate).
b)după frecvenţa organizării lor licitaţiile internaţionale sunt periodice sau ocazionale;
c)după funcţia pe care o îndeplinesc licitaţiile internaţionale sunt de vânzare (export) sau de cumpărare (import).
d)după obiectul lor – pentru:
• mărfuri de masă (materii prime, semifabricate etc.);
• bunuri prelucrate şi servicii (produse finite, servicii de consultanţă);
• mărfuri unicat (opere de artă, instalaţii complexe, obiective economice etc.).
Scopul : încheierea tranzacţiilor la cel mai bun preţ, pe bază de concurenţă, cu respectarea regulamentelor de
funcţionare şi a condiţiilor impuse de organizatori.
6.2. Mecanismul desfăşurării licitaţiile de export
Licitaţiile de export sunt forme de vânzare iniţiate de proprietarii unor bunuri individualizate sau de societăţi
specializate ce acţionează ca agenţi ai proprietarilor sau în nume propriu, achiziţionând bunurile în vederea unor
revânzări ulterioare.
Organizarea şi desfăşurarea licitaţiilor de export – etape:
• Pregătirea licitaţiei
 Anunţarea licitaţiei
 Comunicarea condiţiilor de vânzare, expunerea mărfurilor şi transmiterea documentaţiei
• Înscrierea la licitaţie
Ofertanţii -depunerea documentelor - a unei garanţii de participare
• Desfăşurarea licitaţiei (licitarea) şi finalizarea licitaţiei
Licitarea se face pe fiecare lot individual de marfă, pe fiecare activ sau pachet de acţiuni, cu strigare sau în plic
închis.
 Licitarea cu strigare a mărfurilor/activelor fizice
-licitări cu preţ minim de strigare, preţul de strigare este anunţat la începutul licitaţiei, fiind majorat cu câte un
pas de licitaţie, până ce marfa este adjudecată în favoarea celui care este dispus să plătească mai mult.
-unei licitări cu preţ maxim de strigare, preţul de strigare este anunţat, de asemenea, la începutul licitaţiei, fiind
redus treptat, cu câte un pas de licitaţie, până ce marfa este adjudecată în favoarea cumpărătorului, care va accepta
preţul strigat.
Finalizarea licitaţiei - atribuirea lotului de marfă sau activului fizic celui care a câştigat licitaţia, întocmindu-se o notă
de vânzare-cumpărare
Licitarea în plic închis a activelor industriale/pachetului de acţiuni al întreprinderilor (firmelor) aflate în proces de
privatizare
• Finalizarea licitaţiei -presupune negocierea, încheierea şi semnarea contractului de vânzare-cumpărare.
6.3. Mecanismul derulării licitaţiile de import
Licitaţiile de import sunt tehnici de comercializare care au ca scop achiziţionarea de bunuri şi servicii
-organizate direct de întreprinderile (firmele) cumpărătoare (importatoare), de firme specializate.
Obiectul :
• bunurile de echipament (maşini, instalaţii),
• serviciile (servicii de consultanţă, de formare profesională etc.),
• obiectivele economico-sociale şi culturale complexe (întreprinderi economice, instituţii social-culturale, drumuri,
porturi etc.).
Mecanismul desfăşurării -etape.
• Pregătirea licitaţiei
 Elaborarea caietului de sarcini- având rolul unei cereri de ofertă.
cuprinde: denumirea şi descrierea detaliată a bunurilor sau serviciilor
condiţiile contractuale şi instrucţiuni pentru ofertanţi.
 Anunţarea licitaţiei
• Participarea la licitaţie
• Desfăşurarea licitaţiei
 Preselecţia ofertelor
 Deschiderea ofertelor
 Evaluarea ofertelor şi decizia de adjudecare
 Anunţarea rezultatelor licitaţiei
 Tratative între părţi
• Finalizarea licitaţiei
6.4. Organizarea şi desfăşurarea licitaţiilor în România. Atribuirea contractelor de achiziţie publică
Etape:
• Pregătirea licitaţiei
• documentaţia de atribuire.
• cerinţele minime de calificare şi selecţie ce trebuie îndeplinite de fiecare ofertant
• criteriul de atribuire a contractului de achiziţie publică
• constituirea garanţiei de participare la licitaţie.
• elaborarea şi publicarea anunţului de participare la licitaţie; punerea la dispoziţie a documentelor de atribuire,
inclusiv a regulilor de comunicare şi de transmitere a datelor, a regulilor de participare şi de evitare a conflictelor de
interese; elaborarea şi transmiterea răspunsurilor la eventualele solicitări de clarificări privind documentaţia de
atribuire, de selectare sau preselectare
• licitaţiile restrânse : selectarea candidaţilor, se transmit invitaţii de participare însoţite de documentaţia de
atribuire, cu cel puţin 40 de zile înainte de data limită de depunere a ofertelor.
• licitaţiile deschise pentru depunerea ofertelor se acordă o perioadă de cel puţin 52 de zile
• Desfăşurarea licitaţiei
 Şedinţa de deschidere a ofertelor
 Examinarea şi evaluarea ofertelor
 Stabilirea ofertei câştigătoare
 Notificarea rezultatului licitaţiei
 Finalizarea licitaţiei
Contractul intră în efectivitate, fie după depunerea garanţiei de bună execuţie, fie la termenul convenit de părţi.
CAPITOLUL VII
GESTIONAREA RISCULUI VALUTAR ŞI A RISCULUI DE PREŢ ÎN SCHIMBURILE COMERCIALE INTERNAŢIONALE
Rezumat
Riscul comercial desemnează posibilitatea ca un eveniment viitor şi probabil să genereze efecte imprevizibile
părţilor dintr-un contract comercial internaţional, iar dacă acestea sunt negative partea prejudiciată nu poate trage
la răspundere pe debitor.
• riscul de preţ
• riscul de curs valutar.
Riscul de preţ reprezintă posibilitatea apariţiei unei pierderi în cazul unui contract internaţional de vânzare-
cumpărare, datorită modificării pe piaţa internaţională a preţului bunului ce face obiectul contractului, între
momentul încheierii respectivului contract şi momentul încasării contravalorii bunului.
Riscului valutar este legat de evoluţia cursului monedei de contract, evoluţie care poate fi sau nu în concordanţă
cu supoziţiile iniţiale, generând un câştig sau o pierdere suplimentară.
7.1. Consideraţii generale privind riscul în schimburile comerciale internaţionale
Riscul comercial desemnează posibilitatea ca un eveniment viitor şi probabil să genereze efecte imprevizibile
părţilor dintr-un contract comercial internaţional, iar dacă acestea sunt negative partea prejudiciată nu poate trage
la răspundere pe debitor.
categorii de riscuri:
- riscul privind bonitatea partenerilor comerciali
- riscul privind pregătirea şi desfăşurarea de negocieri comerciale intenaţionale nematerializate în încheierea unui
contract,
- riscul de preţ
- riscul de curs valutar
- riscul privind vânzarea pe credit,
7.2. Modalităţi de prevenire şi atenuare a riscului de preţ
Riscul de preţ reprezintă posibilitatea apariţiei unei pierderi în cazul unui contract internaţional de vânzare-
cumpărare, datorită modificării pe piaţa internaţională a preţului bunului ce face obiectul contractului, între
momentul încheierii respectivului contract şi momentul încasării contravalorii bunului.
-atât pentru exportator, cât şi pentru importator.
Pentru exportator, riscul de preţ se manifestă în momentul în care preţul convenit în contract pentru un anumit
bunul este mai mic decât cel existent pe plan internaţional în momentul încasării lui sau nu este plătit de
importator.
Pentru importator, riscul de preţ se manifestă dacă, în acelaşi interval de timp, preţul pe plan internaţional pentru
bunul contractat este mai mic decât preţul plătit către exportator.
- etapa precontractuală - politica comercială - studierea situaţiei conjuncturale şi cercetarea pieţei externe.
- faza contractuală, -: clauza preţului escaladat, clauza marfă, clauza rectificării preţului.
Formula de recalcularea preţului:
P1 = PO/100 (a + b M1/Mo + c S1/So + dE1/EO), a + b + c + d = 100%
P1 - preţul recalculat sau facturat;
PO- preţul iniţial prevăzut în contract şi valabil la scadenţa plăţii;
a - ponderea cheltuielilor fixe în total cost de producţie;
b - ponderea cheltuielilor cu materiile prime în total cost de producţie;
c - ponderea cheltuielilor cu salariile în total cost de producţie;
d - ponderea cheltuielilor cu energia în total cost de producţie;
M1- preţul materiilor prime avute în vedere la momentul revizuirii preţului;
Mo- preţul materiilor prime avute în vedere la momentul încheierii contractului;
S1- salariile medii în respectiva ramură de producţie sau într-o ţară la momentul revizuirii preţului;
So- salariile medii în respectiva ramură de producţie sau într-o ţară la momentul încheierii contractului;
E1 - preţul energiei avut în vedere la data revizuirii preţului;
EO- preţul energiei avut în vedere la momentul încheierii contractului.
Clauza de rectificarea a preţului:
P = Po/100 x Ip
P- preţul rectificat;
Po – preţul iniţial înscris în contract;
Ip – indicele de preţ pentru produsul considerat.
Indicele de preţ:
Ip = P1/Po x 100
P1/Po – preţul materiei prime sau a semifabricatului luat ca bază de calcul în momentul rectificării, respectiv al
încheierii contractului.
Cantitatea de produse ce urmează să fie livrate anual în contul rambursării creditului este următoarea:
C = V/P
C- cantitatea de produse/unitate de măsură;
V – valoarea creditului acordat de exportator;
P – preţul unitar al produsului utilizat de importator pentru rambursarea creditului la momentul semnării
contractului.
7.3. Modalităţi prevenire şi atenuare a riscului valutar
Riscul valutar - este legat de evoluţia cursului monedei de contract,
În faza precontractuală, alegerea valutei de contract
• Pentru exportator este avantajos ca valuta în care va încasa preţul mărfurilor vândute sau a serviciilor prestate să
fie stabilă sau în apreciere,
• iar pentru importator, valuta în care va plăti să fie stabilă sau în depreciere.
În faza negocierii şi încheierii contractului -clauze de acoperire a riscului valutar - variante:
• clauze de consolidare valutară (clauza valutară simplă, clauza coşului valutar simplu, clauza coţului valutar
ponderat, clauza DST*) sau includerea în preţ a unor marje asiguratorii.
În faza postcontractuală:
• operaţiuni de arbitraj valutar la vedere sau la termen, altele constau în sincronizarea încasărilor şi plăţilor în
aceeaşi valută sau în anticipări şi întârzieri în efectuarea plăţilor şi încasărilor.