Sunteți pe pagina 1din 5

Tema: AUDITUL FINANCIAR ŞI UTILIZAREA ACTIVITĂŢII

AUDITORILOR INTERNI
Auditul financiar reprezintă activitatea de examinare de către o persoană
competentă şi independentă a fidelităţii inregistrărilor financiar contabile şi
fiscale, a probabilităţii şi credibilităţii tranzacţiilor economice.
Trăsătura de bază a auditului este independența faţă de entitatea sau
activitatea auditată precum şi aprecierea globală a rapoartelor emise de aceasta,
urmare a unei analize critice a procedurilor şi structurilor acesteia.
Dacă activitatea „clasică” de control urmăreşte investigarea şi corectarea
sectorială, punctuală şi specifică a deficienţelor şi fraudelor în activitatea
economică, auditul financiar priveşte entitatea sau activitatea auditată, dincolo
de deficinţele sau fraudele constatate, pronunţându-se asupra sincerităţii
conturilor şi rapoartelor anuale, a fidelităţii înregistrărilor şi a conformităţii
acestora cu standardele în domeniu.
Conform reglementărilor naţionale, auditul financiar reprezintă
activitatea de examinare, în vederea exprimării de către auditorii financiari, a
unei opinii asupra situaţiilor financiare, în conformitate cu standardele de
audit, armonizate cu standardele internaţionale de audit.
Nu pot fi auditori financiari într-o entitate economică, sau dacă au fost
desemnaţi decad din această calitate:
 rudele sau afinii pană la patrulea grad inclusiv sau soţii administratorilor;
 persoanele care primesc sub orice formă, pentru alte funcţii decât acelea de
auditor financiar activ, un salariu sau o remuneraţie de la administratori
sau de la entitatea economică auditată;
Scopul major al auditului conturilor anuale este acela de a confirma dacă prin
conturile anuale prezentate de administratorii societăţii, Adunării Generale a
Acţionarilor (AGA), se prezintă o imagine fidelă, clară şi completă a
patrimoniului societăţii. Prin auditarea conturilor anuale se urmăreşte:
1. aprecierea calităţii informaţiei contabile prezentată în bilanţ, contul de
profit şi pierdere şi anexe;
2. aprecierea performanţelor, a eficienţei patrimoniale şi de organizare a
activităţii;
3. exprimarea unei opinii responsabile bazată pe competenţăşi experienţă de
către auditor.
Imaginea fidelă poate fi analizată pe baza a cel puţin trei elemente:
1. conformitatea întocmirii conturilor anuale cu principiile şi regulile
contabile;
2. sinceritatea conturilor anuale;
3. analiza criteriilor de înregistrare a modificărilor patrimoniale intervenite
în decursul unui exerciţiu financiar.
Referitor la conformitate sau regularitate, auditorul analizează aplicarea
principiilor contabilităţii (principiul prudenţei, principiul permanenţei
metodelor, principiul continuităţii activităţii, principiul independenţei
exerciţiului, principiul intangibilităţii bilanţului de deschidere, principiul
prevalenţei economicului asupra juridicului şi principiul pragului de
semnificaţie).
Sinceritatea, cea de-a doua componentă a asigurării imaginii fidele,
presupune constatarea de către auditor că administratorii entităţii patrimoniale
au aplicat cu bună credinţă regulile şi procedurile contabile, cu obiectivitate,
indiferent şi independent de interesele conjuncturale ale unităţii sau ale grupului
din care face parte, indiferent de interesele acţionarilor, asociaţilor sau altor
persoane implicate.
Sinceritatea se referă şi la elementele privind realitatea şi tratamentul
contabil adecvat al operaţiunilor, evenimentelor sau situaţiilor ce modifică
patrimonial societăţii. Rezultatul sincerităţii conturilor prin tratamentul adecvat
din punct de vedere contabil conduce la o evaluare corectă a situaţiei
patrimoniului de către toţi utilizatorii informaţiei contabile prezentate în bilanţ.
Criteriile de înregistrare a modificărilor patrimoniale se referă la:
a. integralitatea sau exhaustivitatea înregistrării operaţiunilor patrimoniale;
b. realitatea fenomenelor şi situaţiilor înregistrate;
c. înregistrarea corectă din punct de vedere contabil a operaţiunilor
patrimoniale.
Integralitatea (exhaustivitatea) se referă la aprecierea faptului că toate
operaţiunile patrimoniale sunt înregistrate şi nu există fenomene sau operaţiuni
ce vizează situaţii neînregistrate.
Există două metode pentru verificarea îndeplinirii acestui criteriu:
 prima metodă constă în verificarea detaliată a tuturor modificărilor
patrimoniale, a tuturor conexiunilor acestora şi a procedurilor utilizate de
înregistrare;
 a doua metodă se bazează pe rezultatele inventarierii, considerând că
inventarierea a constatat şi identificat toate situaţiile faptice şi care au coincis
cu evidenţele contabile.
Înregistrarea rezultatelor inventarierii ca plusuri şi minusuri de gestiune,
creanţe şi datorii confirmate cu terţii, asigură punerea de acord a situaţiei
faptice cu cea scriptică şi confirmă în final exhaustivitatea sau integralitatea
înregistrării tuturor operaţiunilor şi modificărilor patrimoniale.
Realitatea presupune aprecierea de către auditor, pe baza documentelor
justificative ale evidenţei contabile, a existenţei şi întâmplării fenomenelor
economice cuprinse în acestea (vânzări, cumpărări, acordări de discounturi, plăţi
salarii, pontaje reale ş.a.).
Un element primar al realităţii fenomenelor şi operaţiunilor înscrise în
documentele contabile este verificarea dacă fenomenul sau operaţiunea priveşte
întreprinderea.
Înregistrarea corectă din punct de vedere contabil are la bază verificarea
următoarelor aspecte:
1. dacă perioada modificării şi înregistrării patrimoniale este corectă sau
adecvată;
2. dacă evaluarea sumelor atribuite modificării patrimoniale este bine
făcută, este exactă;
3. dacă s-au înregistrat corect sau s-au imputat corect în conturile
corespunzătoare modificările patrimoniale;
4. dacă operaţiunile şi modificările patrimoniale sunt corect prezentate în
conturile anuale.
Etapele auditării conturilor anuale şi certificării bilanţului contabil în
cadrul unui audit financiar contractual sunt următoarele:
1. acceptarea mandatului, a misiunii de auditare;
2. planificarea misiunii de audit;
3. aprecierea controlului intern sau auditului intern;
4. controlul conturilor;
5. stabilirea opiniei privind conturile anuale şi întocmirea raportului de
audit.
1. ACCEPTAREAMANDATULUI(MISIUNII)
 Cunoașterea generală a entității
 analiza situaţiei de compatibilitate sau incompatibilitate a auditorului;
 analiza competenţei legate de specificul unităţii;
 contactul cu auditorul precedent;
 decizia de acceptare a mandatului.

2. ORIENTAREA ŞI PLANIFICAREA MISIUNII


 identificarea riscurilor de audit şi a pragului de semnificaţie al acestor
riscuri;
 identificarea domeniilor sau aspectelor semnificative în activitatea unităţii;
 stabilirea unui plan de misiune ( lucrările de executat, număr de ore -
bugetul de timp şi costurile misiunii, mijloacele necesare realizării
misiunii, echipa de lucru)

3. APRECIEREA CONTROLULUI INTERN


 analiza atribuțiilor și sarcinilor auditului intern
 studierea circuitului documentelor în întreprindere;
 evaluarea riscurilor de eroare în cadrul auditului intern;
 întocmirea raportului asupra auditului intern.

4. CONTROLUL CONTURILOR
 inspecţia fizică şi observarea elementelor patrimoniale;
 confirmarea directă de la terţi a soldurilor privind creanţele şi
datoriile intreprinderii;
 examinarea documentelor justificative ale operaţiunilor patrimoniale;
 examinarea conturilor contabile prin control aritmetic, prin examene
analitice cu stabilirea eventualelor abateri sau neconcordanţe.
 controlul conturilor se realizează prin sondaj pe baza unui plan de
eşantionare întocmit în faza de planificare a misiunii, ca urmare a
pragurilor de semnificaţie apreciate.

5. REDACTAREA RAPORTULUI DE AUDIT


 conţine exprimarea opiniei auditorului privind imaginea fidelă pe care
conturile anuale prezentate în bilanţ o conţin.
Programul minimal de audit, prevăzut de normele minimale de audit
financiar, conţine următoarele secţiuni:
A. lista de verificare a finalizării angajamentului;
B. revizuirea generală a situaţiilor financiare;
C. lista de verificare a documentelor de lucru;
D. observaţiile finale şi întalnirile cu clientul;
E. confirmarea planului de audit;
F. abordarea auditului;
G. active imobilizate- corporale şi necorporale;
H. investiţii (plasamente);
I. stocuri şi contracte pe termen lung;
J. creanţe şi plăţi in avans;
K. disponibilităţi în conturi la bănci şi în casă- credite pe termen lung;
L. creditori şi angajamente;
M. impozite şi taxe;
N. capital, rezerve şi registre cerute de lege;
O. contul de profit şi pierderi;
P. cartea mare şi balanţa de verificare.
Opinia exprimată după verificarea acestor secţiuni, poate fi:
 opinie fără rezerve;
 opinie cu rezervă(e);
 opinie nefavorabilă (contrară);
 imposibilitatea exprimării unei opinii.

Opinia fără reserve se sprijină pe convingerea auditorului că, conturile


anuale prezintă o imagine fidelă în raport cu aspectele semnificative pe care
auditorul le-a identificat în planul său de misiune. Opinia fără rezerve arată că
modificările patrimoniale intervenite în exerciţiul financiar auditat au fost corect
înregistrate, incidenţa acestor modificări fiind corect determinate şi înscrise în
bilanţ.
Opinia cu rezervă(e) se exprimă în cazul în care datorită limitării întinderii
lucrărilor de audit sau al dezacordului în anumite probleme dintre auditor şi
conducerea unităţii, acesta nu poate exprima cu certitudine o opinie pentru
anumite probleme.
Opinia nefavorabilă trebuie exprimată de auditor atunci cand efectul unui
dezacord este atat de semnificativ şi de profund pentru situaţiile financiare
prezentate încât auditorul consideră că este o prezentare a conturilor anuale fie
incompletă fie nesinceră.
Imposibilitatea exprimării unei opinii apare atunci cand limitarea lucrărilor
de audit este atât de mare şi de semnificativă încât auditorul nu a obţinut
suficiente probe de audit şi prin urmare nu poate exprima o opinie asupra
situaţiei financiare.

S-ar putea să vă placă și